Archive for the ‘demontarea manipularii’ category

„Get in, get it done, get it done right and get out”

November 9, 2016

„Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați, e o treabă complicată. Vă mulțumesc mult. Tocmai am fost sunat de Hillary Clinton. Ne-a felicitat pe toți pentru victoria noastră, iar eu am felicitat-o pentru lupta din campanie. A muncit din greu pentru o perioadă lungă și îi suntem îndatorați pentru ce a făcut. Dar acum e timpul să ne unim. Voi fi un președinte pentru toți cetățenii. Pentru cei care nu m-ați susținut, recunosc că au fost câțiva, vă cer sprijinul, să ne unim să facem o Americă măreață din nou. Împreună vom începe să reclădim această națiune și să reînviem visul american. Avem un potențial uriaș. Fiecare american va avea ocazia să realizeze care este potențialul său maxim. Nimeni nu va fi neglijat, nimeni nu va fi uitat. Vom reconstrui țara pornind de la infrastructură, vom implica milioane de oameni, vom avea grijă de veteranii de război, vom apela la cei mai inteligenți și cei mai talentați. Ne vom întări economia, vom colabora bine cu celelalte țări. Niciun vis nu este prea mare, nicio provocare nu este prea mare. Trebuie să avem vise mărețe. Vreau să spun lumii că, deși voi pune interesele Americii pe primul loc, vom avea relații bune cu toată lumea și vom căuta o cale de mijloc pentru a soluționa problemele.

Vreau să le mulțumesc părinților mei care se uită în jos spre mine. Vreau să le mulțumesc surorilor mele, care sunt alături de mine în seara asta, fratelui meu, Robert. Am o familie fantastică, sunt un om norocos. Politica este un domeniu greu și vreau să mulțumesc familiei.”, a spus Donald Trump

Deci…s-a incheiat. Foarte multi comentatori romani sunt tristi si ingrijorati. O regreta pe Hillary si deplang soarta Romaniei, ramasa fara “ocrotitoarea” Clinton. Exista insa si personaje care remarca ca ocrotitoarea nu prea era interesata de noi, in general. In particular …doar Guccifer stie.

PS Am răsfoit, din nou, zilele acestea volumul “Hard Choices” (2014), al lui Hillary Clinton. Am verificat si indexul – nici măcar o singură referire la România!” scrie Adrian Năstase pe blog.

Pentru noi romanii, republicanii au fost mereu cei mai buni parteneri, cei mai aplecati catre interesele Romaniei.
Democratii, dimpotriva. Au luat in calcul interesele noastre doar daca asa erau servite si interesele lor. Daca nu …adio, interesele romanilor erau abandonate.

Deci…care este prima concluzie pe care o putem trage noi dupa alegerile din SUA?

Ca avem o veste foarte buna. Lasand cei doi candidati in treaba lor, Congresul si Camera reprezentantilor au fost castigate lejer de republicani. Asta e o veste foarte buna, pe care lumea nu o vede si nu o discuta.

Cum i-a fost lumii sub republicani pe vremea lui Bush si cum i-a fost sub Obama cu democratii lui?

Sub republicani Putin isi arata coltii dar inghitea in sec si se multumea cu lucrul pe la spate, cu combinatii, invarteli, tradari, spioni, etc. Dar una peste alta, Putin inghitea in sec si privea cu admiratie la un Bush care nu se sfia, cu zambetul pe buze si vocea-i suava, sa ii trosneasca pe toti cei care se intindeau la peltea. Democratii il numeau cel mai prost Presedinte al SUA,
in bascalie. Numai ca “prostul” asta, ne-a primit pe noi romanii in NATO. Si nu numai pe noi. Bush a daramat definitiv Cortina de fier.

Pentru noi toti…prostul asta a fost un excelent jucator in politica internationala. A dat sah Rusiei in Ucraina, in Georgia si in Basarabia. A lovit terorismul islamist in Afganistan si Irak, a tinut aproape de aliatii strategici, traditionali, precum Israelul.
Iar terorismul dupa 11 septembrie a cunoscut un recul. In tot timpul asta Putin era comentator nu jucator.
A urmat Obama, democratii aia destepti si cel mai colorat presedinte din istoria SUA.

Yes we can …..ia..ia..schnell!

Au pierdut tot ce se putea pierde in fatza Rusiei, au inflorit islamismul si terorismul pe planeta, au pierdut Egiptul-alt aliat traditional al SUA si au declansat primavara araba. O catastrofa milenara. S-au retras cand nu trebuia din Irak si Afganistan.
Au abandonat Europa prin dezinteres si au pierdut complet din vedere Republica Moldova. Atat de tare incat ambasadorul SUA de la Chisinau declara ca Basarabia nu are vreo legatura cu Romania iar unirea nu e o alegere practica.
Au lalait lucrurile in Ucraina si au manifestat slabiciune in negocierile cu Putin. Rezultatul il vedem si azi…Crimeea, un precedent periculos, un succes al razboiului hibrid.
Au mizat prost in Siria si si-au ostilizat aliatul traditional Israelul. Asa e cand ai un presedinte cu afinitati musulmane, precum Obama.
Ce poate fi azi, mai rau, pentru partenerii occidentali ai SUA,decat a fost ieri …sub administratia lui Obama?

Zici ca planeta era intr-o vacanta idilica si vine zurliul de Trump si o impinge in haos. Pai mai mult bine decat i-a facut Obama lui Putin, Trump nu ii poate face.

Mai multa inflorire a islamismului mondial si a terorismului mondial decat pe vremea lui Obama, nu ai sa vezi.

Asa ca, dupa alegerile de ieri, as spune ca Putin nu jubileaza deloc. Si asta se va vedea din comunicatele Moscovei din urmatoarele luni.
Putin a inteles ca dincolo e unul la fel ca el…unul care are cojones si caruia ii place sa joace la mize mari.
Asta, rusului, ii va limita mult tupeul.

Pana acum Putin zicea ca joaca sah cu jucatorii de table. Acum va juca poker cu unul care are toti asii.
Sunt printre putinii care nu privesc cu ingrijorare venirea lui Trump la Casa Alba si am sa risc spunand ca putem sti ce va sa faca noul presdinte american. De unde putem sti?

E simplu, chiar de la Donald Trump.

Donald Trump: Tatăl meu, Fred C. Trump, mi-a spus întotdeauna: „Află ce poți despre lucrul pe care îl întreprinzi!”. De asemenea, avea o formulă de succes în patru pași: „Începe, termină, termină bine și retrage-te” („Get in, get it done, get it done right and get out”). A fost întotdeauna un sfat bun pentru mine.

Republicanii nu vor abandona lumea iar Trump nu o va abandona nici atat.

Daca ii intelegi acest principiu dupa care a actionat in viatza vei sti ca Trump e mult mai complex si dificil decat ar fi fost predictibila Clinton, aceasta maestra a unei politici bazate pe amestecul merckeliano-hollandian al dezastrului european.

Doamne! cat si-ar fi dorit-o Putin ca partenera.
Avea garantia ca va putea juca orice…oricat…oriunde, asa dupa cum a facut-o si in ultimii 8 ani.

Cu Trump e complicat.
Republicanii nu vor abandona nimic din ceea ce e important, esential, pentru America si aliatii sai.
Iar Trump nu va abandona nimic din ceea ce America deja a obtinut in trecut.
Ca sa incerci sa te intinzi peste ce are America…..va fi greu, de maine, pentru toti ceilalti.
Cu Trump la varf si cu republicanii majoritari,SUA nu va abandona nimic din ceea ce America deja a acumulat in plan international…aliati, aliante, parteneriate militare ori comerciale…etc.etc.
Desigur, ca un om de afaceri pragmatic, va cere o ampla reorganizare, o maximizare a profitului, o regandire a cheltuielilor.
Prea multi parteneri au lasat povara militara, economica, ani la rand, doar pe umerii SUA si au fugit de costuri.
Dar asta nu inseamna ca Trump abandoneaza.
Asta inseamna ca Trump ii pune la treaba. Ori suntem parteneri ori ne pacalim intre noi.

Cat despre zonele pe care Trump le considera a fi traditional in sfera de influenta a Rusiei….ha…ha…ha….
Cat va regreta Putin cand le va primi in brate, dupa negocierea cu Trump.Va amintiti deviza lui …„Începe, termină, termină bine și retrage-te”

Atat de mult il va costa incat sunt convins ca Putin nu si le va dori cu adevarat inapoi.
Mai degraba va dori sa imparta povara cu SUA.
Romanii pot sta linistiti, Putin nu vine peste tarile NATO, peste UE, desi va face tot posibilul pentru a le dezbina.
Altele sunt zonele lui de interes…Ucraina, Siria, Modova.
Da…Moldova, din pacate.

Iar aici moldovenii vor decide in weekend ce si unde isi doresc sa fie.
Nu va fi vina lui Trump.
Mai degraba va fi vina lor si vina noastra.
Deci, cum spuneam si in articolul de pe 1 august 2016…God bless America!
Vestile proaste sunt niste vesti foarte bune.
P.S. – domnii de la U.E…..ende, politica clintoniana e pa,
merckeliano-hollandienii la fel, socialistii adio…

si daca nu ma insel, in saptamanile urmatoare veti vedea cum toti amicii Rusiei din presa si politica romaneasca o vor deplange pe madam Clinton si il vor demoniza pe Trump.

Putin – Hillary and Trump

August 1, 2016

…sau despre cat de mult o ajuta pe Hillary sustinerea lui Putin pentru Trump.
Si daca Putin si-o doreste de fapt pe Hillary in biroul oval in locul impredictibilului Trump?

Hillary Clinton, l-a acuzat pe rivalul său republican, Donald Trump, de “obediență absolută” față de obiectivele diplomației ruse, într-un nou episod al unei polemici despre presupusele legături ale miliardarului cu Moscova. Afirmațiile controversate ale lui Donald Trump din ultimele zile cu privire la Rusia și despre e-mail-urile dnei Clinton și ale Partidului Democrat — pe care el le-a pus apoi pe seama “sarcasmului” său — au alimentat criticile de incompetență la adresa sa, tabăra lui Clinton acuzându-l că încurajează o “putere străină să-i spioneze opozantul politic”.
Criticându-și adversarul republican, candidata democrată a denunțat duminică la postul de televiziune Fox News “încurajarea (lui Trump) ca rușii să pirateze conturile e-mail, laudele sale foarte excesive pentru (președintele Vladimir) Putin și obediența sa absolută față de lista cu obiective rusești în materie de politică externă”. “În ceea ce privește temperamentul, el nu este făcut să fie președinte și comandant suprem”, a declarat fostul secretar de stat. “Expunând faptele, aceasta ridică semne de întrebare cu privire la influența rusă asupra alegerilor noastre. Noi nu vom tolera aceasta din partea altei țări”, a adăugat ea, potrivit Agerpres. Sursa: Agerpres

Mda…incepe sa sune deja a prea mult, prea ciudat, prea greu de crezut, prea ca la tara.

Normal, ca sa fie credibil, atacul trebuia lansat asa:

1. diletantismul politic al lui Trump este mana cereasca pentru ultraexperimentatul Putin;
2. toate ideile de politica externa lansate de Trump, din cauza totalei lui lipse de experienta, dublate de alegerea unei echipe de consilieri de valoare zero si condimentate cu modul autist in care Trump isi conduce viatza …nu pot fi decat cadouri nesperate pentru o Rusie tot mai agresiva si dornica sa zdruncine actuala ordine mondiala.
3. in acest mod pacea mondiala poate ajunge istorie. O lume nebuna…nebuna…nebuna…..nu are nevoie decat de scapariciul mascarici Trump pentru a lua foc.
——————————
Numai ca atacul lui Hillary nu a fost conceput asa iar felul in care l-a conceput imi naste urmatoarele intrebari:

1. cu cati bani l-a cumparat Putin pe multimiliardarul Trump?
2. daca Hillary e ingrijorata ca Rusia poate dicta cine sa castige in SUA alegerile prezidentiale…atunci ma intreb de ce sa mai aleg un democrat dupa 8 ani de mandat Obama..tot democrat, care iata in ce hal de slabiciune a adus SUA, de poate face Putin orice vrea cu ea?
3. daca se dovedeste ca Putin poate sparge conturi, poate spiona cu atata usurinta si poate dicta in SUA ca in propria ograda, ma intreb din nou …ce au facut serviciile americane in 8 ani de mandat democrat?
4. si daca toate astea sunt adevarate, ma intreb cat de saraci au ajuns politicienii americani….oamenii din administratia americana dar si marii miliardari daca Rusia ii poate cumpara la kil?
5. realizati ca in oglinda…America nu a putut face aceste lucruri in Rusia condusa de Putin? Adica, miliardarii rusi, politicienii rusi, intregul personal din servicii, administratie, nu au putut fi cumparati de SUA. Ori sunt cei mai bogati oameni de pe planeta ….ori dragostea de patrie e la cote ametitoare in Rusia.

Ma indoiesc profund de ambele variante, insa…

God Bless America!

Euro Sovietele…visul trinomului Putin-Merkel-Junckers

November 19, 2015

Acest articol vine in completarea celui din 12 octombrie 2015
https://alexaionescu.wordpress.com/2015/10/12/pactul-merkeltrop-putinov/

A primi sau a nu primi refugiati …aceasta-i intrebarea!

Momentan i-au gasit raspunsul 30 de guvernatori americani basisti–NU!

Cu siguranta, numarul celor care nu vor sa primeasca refugiati este intr-o continua crestere si in randul tarilor UE. Cum ar spune, cu nervi, talibanii acoperiti ai USL-ului: Basismul nu cunoaste frontiere! Basism sans frontiere…

Polonia respinge cotele: Statele responsabile să gestioneze criza migranților. Nu este posibil sa consideram solidaritate tentativele de a exporta problemele pe care si le-au creat anumite state fara nicio participare a altor state care trebuie acum sa le gestioneze’, a spus Beata Szydlo într-o declaratie de politica generala în fata parlamentului.
http://www.stiripesurse.ro/polonia-respinge-cotele-statele-responsabile-sa-gestioneze-criza-migran-ilor_973741.html

In articolul trecut, va explicam cui ii folosesc si la ce folosesc, politicile permisive vizavi de exodul refugiatilor. Nu voi reveni cu acest subiect dar voi intari argmentatia mea cu o declaratie a domnului Junckers, care a dorit sa imi confirme ipoteza:

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, şi-a schiţat miercuri viziunea asupra viitorului blocului comunitar, estimând că, pe termen lung, ‘nu va mai fi posibil ca 33, 34, 35 de state să meargă cu aceeaşi viteză’, astfel că ‘într-o zi va trebui să regândim arhitectura europeană’, consemnează AFP.
Şeful executivului comunitar a sugerat astfel că Uniunea Europeană va primi în viitor noi membri, dar el a insistat asupra ideii unei Europe cu mai multe viteze.

Deşi nu s-a declarat de acord cu afirmaţia că un mic număr de state puternice vor forma un ‘nucleu dur’ al Uniunii Europene, Juncker a admis că am putea avea ‘un grup de state care iau deciziile împreună’ şi care fac totul împreună, în timp ce altele vor fi ‘pe orbită’.
http://www.stiripesurse.ro/juncker-uniunea-europeana-trebuie-regandita-pentru-ca-nu-toate-statele-pot-merge-cu-aceeasi_973797.html

Sper ca nu pe orbita ruseasca, domnule Junckers! „Prietenii ştiu de ce”

Insa, pentru ca trinomul Putin-Merkel-Junckers sa poata actiona oficial…e nevoie de albirea lui Putin. Si ce inalbitor ar actiona instant asupra lui Vladimir daca nu cel al unei coalitii antiteroriste? Una precum cea antifascista de pe vremea lui Stalin, alt sadic si rapace devorator de teritorii invecinate.

Ca atare, amicul Junckers se ofera ca maestru de ceremonii. Iata ce declara:

Presedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker alimenteaza controversele legate de cooperarea UE-Rusia in problema conflictului din Siria si a luptei impotriva Statului Islamic. Junker sustine nu doar ca UE ar trebui sa colaboreze cu Rusia, ci cheama si SUA sa se alature acestei lupte impotriva teroristilor.„Ca si Francois Hollande, care este european, consider ca Statul Islamic este inamicul numarul unu al Europei. De aceea ar trebuie sa folosim toate mijloacele pentru a pune capat acestei barbarii galopante”, a spus Juncker.

Juncker a precizat ca Occidentul ar trebui sa se renunte la prejudecati in abordarea conflictului din Siria.

„SUA, Rusia si Europa ar trebui sa colaboreze in privinta luptei contra Statului Islamic. Ar trebui sa punem deoparte problemele pe care le-am putea avea intre noi, pentru a putea sa ne concentram impreuna pe aceasta problema majora, pe care daca nu o stapanim, ar aduce Europa pe pe marginea prapastiei”, a spus Juncker, potrivit euractiv.com.

Intrebat daca ar trebui sa existe o colaborare si cu presedintele Siriei Bashar al-Assad, acesta a spus ca ar fi in mod egal gresit sa crezi ca poate exista o solutie cu Assad si ca ar putea exista o solutie fara Assad.

Presedintele Comisiei Europene a subliniat ca sanctiunile impuse Rusiei pe tema Ucrainei nu ar trebui sa impiedice colaborarea dintre UE si Rusia pe alte probleme, cum este cea a conflictului din Siria.

„Putin este presedintele Rusiei. Nu exista nicio forma de securitate in Europa fara participarea consistenta a Rusiei”.

Declaratiile sale starnesc controverse in contextul in care Victoria Nuland, asistent al secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene si eurasiatice, sublinia ca Rusia repezinta in continuare o amenintare la adresa Europei. Astfel de pozitionari fac sa fie greu de crezut ca SUA ar accepta o colaborare cu Rusia.
http://www.stiripesurse.ro/ue-curteaza-rusia-noi-declaratii-controversate-ale-presedintelui-ce_973827.html

Sa fie clar…Putin nu este decat copia lui Stalin. Toata strategia lui este de inspiratie stalinista. O astfel de coalitie internationala impotriva terorismului, este doar o copie a coalitiei antihitleriste din cel de-al doilea razboi mondial… este visul de aur al lui Putin.
Ea nu face altceva decat sa il scoata din izolarea internationala in care a ajuns dupa anexarea Crimeei, il legitimeaza ca un partener frecventabil alaturi de marile democratii si ii ofera sansa de a se afirma ca putere mondiala si de a cere la finalul razboiului o reimpartire a lumii dupa modelul stalinist, cu arma la picior si trupe in teren.

Se ajunge la lumea bipolara si la refacerea noului URSS.Ca sa nu ramana mai prejos, la marea imparteala se baga si China, care simte mirosul de sange si bani. Iata aici:
SEISM geo-strategic:http://www.evz.ro/seism-geo-strategic-china-intra-si-ea-in-hora-anti-isis.html
China intră și ea în HORA anti-ISIS. Terorismul este inamicul întregii umanități. China se opune cu tărie oricărei ideologii teroriste și va lupta cu hotărâre împotriva oricărei activități criminale teroriste care amenință standardele omenirii.”

In incheiere va ofer o mica incursiune in cronologia celui de-al doilea razboi mondial. Va invit sa observati singuri asemanarile izbitoare dintre politica lui Stalin si cea a lui Putin. Gasiti detaliile aici:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cronologia_celui_de-al_Doilea_R%C4%83zboi_Mondial

PASIVUL KLAUS SI VERSATILUL PONTA…

May 11, 2015

Pe 21 Aprilie am scris articolul… KlaUSL Iohannis …UN PUNCT SI ATAT!
Acolo explicam ce urmareste noul USL si cum actioneaza.

Astazi va pot prezenta probe certe. Atanasiu vrea sa dispara

PMP, PLR, PNȚ și partidul lui Fenechiu care trebuie destructurate/STENOGRAME AUDIO plus ca recunoaste ca PNL e de stanga. Din enumerare lipseste partidul Monicai Macovei, asa cum v-am scris in articolul precedent ca se va intampla.

 

KlaUSL Iohannis …UN PUNCT SI ATAT!

April 21, 2015

DJ-Hell-Un-punct-si-atat_thumb[2]

15.04.2015 – Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, miercuri, cu directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, surse oficiale afirmând că “discuţia face parte din colaborarea instituţională” dintre Guvern şi SRI.

La momentul întâlnirii dintre cei doi, în clădirea Guvernului s-a aflat şi deputatul Sebastian Ghiță, membru al Comisiei privind exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, acesta părăsind Palatul Victoria la aproximativ 30 de minute după plecarea lui Hellvig.

Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava a precizat, miercuri, că directorul SRI, Eduard Hellvig, a avut o întâlnire cu premierul Victor Ponta, la solicitarea celui din urmă, menţionând că la întâlnire nu a participat deputatul Sebastian Ghiţă, relatează Mediafax.

Retinem un cuvant …COLABORARE. Nu e nimic nefiresc, doar sesizam.
COLABORARE si nu COABITARE, ca pe vremea lui Traian Basescu.

Diavolul se ascunde, oare, in detalii?! Farmecul discret al USL provoaca inca, se pare, trairi intense si ascunse intre liberali si pesedisti. Se inmoaie “binomul” in cazul GHITA?

Lunganul de la Cotroceni, sotul Primei Doamne, Presedintele nostru calator, mai mereu absent si inutil cand e prezent, are astazi un nou schimb de fursecuri cu unele partide parlamentare. Spun unele, fiindca nu sunt invitate toate. Alea nesuferite nu sunt pe lista lui. Probabil ca nici noua bucatarie de la Palat nu poate livra inca la capacitate maxima.Asa ca nu asteptati prea multe explicatii de la echipa lui de comunicare…luati-va de grija asta.

Ponta e fericit…ramane pana in 2016, cu mainile infipte adanc in buzunarele romanilor!
KlaUSL e multumit …in 16 noiembrie 2014 a castigat la Loteria Prezidentiala un sejur gratuit, pentru 5 ani, in Complexul Vila de Aur!
PNL e linistit fiindca pentru ei binomul SRI-DNA s-a gripat…zero liberali in zero dosare! Boierie…

Ati sesizat ca fostii pedelisti, privesc cu uimire din poala lui Blaga la cat de corupta era Udrea pe vremea guvernarilor lor? Un partid al sfintilor pacaliti…pacaliti de unica si permanenta corupta…Elena.

Totusi, fara ca nimeni sa i-o ceara, fire filotima, blonda i-a miruit pe cei din PDL cu milioane de euroi pentru campaniile electorale. Cui ii mai pasa insa? DNA-SRI s-au oprit la Udrea si nu exista interes pentru altii.

Curios, nu? Binomul o face si cu speranta ca lovind in Udrea il blocheaza pe Basescu si il reduce la tacere. Nu discut aici daca sunt sau nu probe, daca turnatoriile au legatura cu realitatea sau doar cu dorinta unora de a scapa, daca blonda este vinovata au ba?! Asta va stabili justitia la finalul unui proces.

Sesizez doar un lucru…EA este marea corupta din fostul PDL. Pedelistii care sunt astazi liberali …sunt IERTATI si scutiti de firestile intrebari.
Ei bine, de aici vreau sa pornim in explicarea evenimentelor din ultimele luni.

DE CE? DE CE NU SE MERGE CU ANCHETA MAI DEPARTE?
Asta este o intrebare de pus celor in drept.
REPET…A pune intrebari nu inseamna a ataca justitia.

Alta intrebare:
DE CE si astazi Traian Basescu ramane unica preocupare a USL?

Cine isi imagineaza ca USL a murit ar trebui sa se intrebe asa: oare probele care arata ca PNL si PSD sunt ,,in love,, nu devin cu mult mai multe decat cele care arata ca ele se contreaza? Nu vi se pare ca Ponta devine un Nemuriciu si cu ajutorul lui Iohannis? Nici nu mai conteaza daca o face voluntar ori involuntar.
Si le raspund si celor care vor o Romanie altfel …eu nu astept un macel national ci o confruntare a programelor politice care sa fie benefica cetateanului.
Pe 16 noiembrie s-a promis ceva…au trecut 4 luni, s-a infaptuit?
La ordinea zilei… pentru PSD si PNL a ramas tot lupta cu marinarul. La fel si la bilantul celor 100 de zile…sasul s-a razboit tot cu fostul. Adica ai timp pentru lupta cu pensionarul Traian Basescu dar nu ai timp pentru promisiunile din seara de 16 noiembrie 2014?
Cine isi explica aceasta obsesie doar prin dorinta de razbunare … e naiv. De 4 luni cei din USL au toata puterea, adica cam cu vreo 3 luni mai multe decat ar fi avut nevoie pentru o crunta razbunare. In 1989 au terminat-o intr-o saptamana.
Alta e miza:
LUMEA LUI BASESCU …BASISMUL…BASISTII…VOTUL ELECTORATULUI LUI …ASTA E MIZA ADEVARATA.

Stiu, in clipa asta basistii vor spune: noi ?… NICIODATA!
OK! le voi raspunde asa: NEVER SAY NEVER!

Sa va explic de unde a aparut pentru USL nevoia de a rezolva problema electoratului basist. Ne referim din start la alegerile de anul viitor, alegeri locale si parlamentare.

ALEGERILE VIITOARE POT FI INCURCATE DE BASISTI.

Oricat ar fi de mare iubirea intre PSD si PNL, totusi, vorbim despre bani, multi bani publici. Alegerile, in cazul unei victorii, iti aduc banii astia direct in portofelul de partid. Castigatorul primeste mai mult decat invinsul.

Doar nu credeti ca DNA-SRI i-au speriat si ca binomul pune probleme celor din USL? Daca ar fi speriati nu s-ar mai inghesui la bucate. Insa castigul urias compenseaza frica. In plus, toti condamnatii au ramas linistiti cu malaiul. Se merita 2-5 ani de puscarie, la o adica, daca ramai cu 5-6 milioane de euroi in buzunare.
Cum functioneaza pentru public mecanismul de aburire? Simplu…
Liberalii vor livra catre binomul SRI-DNA fostii pedelisti care au refuzat integrarea in noul PNL dar si vechi elemente peneliste care se contreaza cu noii sefi. Pesedistii vor livra binomului, exemplare expirate, din gruparea Geoana-Vanghelie dar si elementele complotiste care atenteaza la scaunul lui Ponta cu…mai vreti Congres PSD?
Insa…cu totii vor livra cu mare placere binomului basistii din PMP. Cu totii vor evita ca UDMR sa fie deranjata de binom.

Cei care se grabesc sa ma contrazica, sunt invitati sa priveasca cu mare atentie la personajele care rup usile DNA in ultimele 4 luni. Cu nume si prenume…vedeti cat de bine se incadreaza in criteriile de mai sus? Sa enumar cateva? Vanghelie, Mazare, Udrea, Pinalti, Hrebenciuc, Cristian David si se pregateste Orban…etc…etc.

Zid pentru Sova, zid pentru Varujan, protectie pentru Ghita.
Existe si exemple care arata cateva contre intre palate pentru a se stabili regulile viitoare ale puterilor: ma ataci te atac – si aici vorbim despre cumnatul lui Ponta si consilierul lui Iohannis… Scutaru.

Nu-i asa ca fatza de rudimentarul an 2012, USL a devenit mult mai rafinat?
Mai au nevoie de atacuri la justitie? De lovituri de stat? De amnistii? De probleme cu UE, cu americanii?
Uite ce justitie selectiva si eleganta fac. Se mai poate plange cineva ca nu duduie la DNA ?
Nu va fie frica pentru binom, caci justitia de azi le convine de minune. Si sa vreti voi sa schimbati lucrurile, acum nu mai vor ei.
Imi vine si sa rad, fiindca ii vad pe cei din USL in stare sa iasa in strada si sa faca lant uman in jurul institutiei, strigand #UNITI SALVAM DNA!, noul DNA, despre care Daniel Morar spunea inainte de revelion, ca acum are alti procurori decat cei de pe vremea in care era el sef. Cam 70 la suta au fost schimbati si asta si explica noul mod de functionare: intai arestam, apoi dovedim prin autodenunt.

Dupa metoda de azi Nastase ar fi fost arestat din prima clipa iar apoi, in cateva zile, s-ar fi autodenuntat ca sa scape de puscarie. Apoi ar fi denuntat un alt personaj, negociat cu procurorul…si ar fi ramas linistit cu banii furati…vezi cazul Pescariu. Sa tot faci politica si justitie!

Numai ca Nastase a avut ghinion cu fostul DNA al lui Morar. A fost liber tot timpul, pana in ziua condamnarii definitive. Nu a putut negocia nimic. A facut si puscarie si a pierdut si banii, vreo 700 de mii de euroi. Stiu, erau alte coduri. Si uite asa revenim la Macovei – Monica Macovei, cea care a militat pentru noile coduri si la Predoiu, cel care le-a negociat atat de elegant la votul din parlament.

Deci…de ce vrea USL sa rezolve electoratul basist? Sa vedem: sursa

PSD si PNL au nevoie de minim 51 la suta pentru a ajunge la butoane.Un ultim sondaj CSCI,pentru alegeri parlamentare arata o diferență fragilă între PNL și PSD-UNPR-PC, de 2%.Sondajul a fost realizat în perioada 24-28 martie, pe un eșantion de 1.073 de persoane și are o eroare de plus minus 3%. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, Noul PNL (PNL+PDL) ar obține 39% din voturi, iar Alianța PSD – UNPR – PC 37% din voturi, potrivit Agerpres. PLR ar înclina decisiv balanța către actuala putere, cu 6% din voturi.

UDMR ar obține 5%, partidul Monicăi Macovei 3%, PMP și PP-DD câte 2%, alt partid — 6%.

Sa adunam tinand cont ca UDMR poate balansa si spre PSD si spre PNL iar PP-DD se imparte intre PSD si PNL
Alianța PSD – UNPR – PC 37% plus PLR-Tariceanu-6% plus UDMR-5% = 48….mai au nevoie de 3 la suta. Aici pot intra mortii lui Dragnea, revigorarea antibasistilor din 2012 dar si minoritatile si redistribuirea. In plus, Ponta cu PSD la putere recupereaza pana anul viitor inca 3 procente…lejer.

Sa vedem cum sta tabara liberala.

PNL (PNL+PDL) ar obține 39% plus UDMR-5% = 44% …mai au nevoie de 7 la suta. Monica Macovei-3%, PMP-2% și PP-DD -2%…ar face impreuna 7 la suta. Cei 7% adunati cu cei 44% fac 51% pentru PNL.

Numai ca Monica Macovei, PMP și PP-DD nu trec pragul de 5% asa ca voturile lor se duc la redistribuire si catre PSD. Cu alte cuvinte PNL are mari sanse sa fie in opozitie si dupa 2016. In cazul asta, Iohannis e sigur ca nu pupa al doilea mandat peste 5 ani, iar trendul PNL pentru 2016, cu perspectiva opozitiei si cu un presedinte decorativ precum sasul…e clar un trend descrescator.

Asadar, procentele lui Macovei si ale PMP devin importante. Nici PP-DD nu e de neglijat.

Dar cum aduci basistii in PNL fara sa negociezi cu Basescu, omul pe care il vrei iesit definitiv din politica? Ei bine, cred ca deja incepeti sa va prindeti: prin partidul Monicai Macovei.

Dar cum ii convingi sa se lepede de marinar? Ei bine…sunt sigur ca ati inteles deja: ii distrugi statuia. Ii demolezi mandatele, il linsezi mediatic, ii arestezi colaboratorii, il provoci si il scoti la bataie, il obligi sa reactioneze. In acelasi timp pui binomul sa forteze limitele legii si il obligi sa protesteze. Daca o face…il condamni ca ataca justitia si o fragilizeaza, ca isi distruge mandatele, iar daca tace…consimte la excese, deci poti sa il acuzi ca a incurajat o justitie abuziva. E de-a dreptul win-win, nu?

Apoi, in paralel ataci la greu PMP – firavul vehicul al lui Basescu, dar oferi basistilor dezamagiti o noua constructie in care sa se refugieze si sa isi linga ranile…partidul sfintilor lui Macovei.

Observati ca Monica Macovei nu intra in polemica cu Iohannis ori cu PNL si nici nu isi doreste o stransa colaborare cu PMP? Cat despre colaborarea ei cu Basescu…iata ce declara:
Monica Macovei a declarat că fostul șef al statului s-a descalificat, în urma ultimei apariţii televizate.

“Dezamăgitoare pentru mine și spunea că Iohannis, Ponta și eu vrem ieșirea lui din politică. Traian Băsescu “S-a descalificat! Se scoate singur din politică” – Sursa

In incheiere, am un raspuns pentru toti cei care vad in declaratiile lui Basescu,  clare atacuri la justitie si demolarea binomului DNA-SRI – ofer un citat din KOVESI :

14 APR, 2015

Au fost încercări repetate de a influența independența investigațiilor, prin inițiative de modificare a legilor anti-corupție, prin restrângerea instrumentelor folosite de procurori, prin propuneri abrupte de demitere a unor procurori cu funcții de conducere sau prin refuzul de a ridica imunitatea parlamentară, a spus procurorul șef al DNA.
Majoritatea acestor încercari a eșuat doar datorită reacțiilor societății civile, dar și a pritenerilor externi ai României. În primul rând a instituțiilor europene. Sursa

Nimic din cele reclamate de Kovesi mai sus nu i se pot imputa lui Basescu, ba dimpotriva! A fost suspendat de 2 ori pentru ca a luptat ca sa ii apere. Toate cele de mai sus au fost comise de USL si prietenii. Astea sunt cu adevarat atacurile la justitie, nu comentariile marinarului pe diverse situatii.

Restul e fum…mult fum!

UPDATE: Ca o confirmare ca articolul releva marea lucratura transpartinica…Siegried Muresan s-a lepadat public de Traian Basescu…

Siegfried Mureşan a lucrat la biroul europarlamentar al Monicăi Macovei (2009-2011) şi la Parlamentul German pentru preşedintele Comisiei de Afaceri Europene (2006-2009).

PUTIN…NATURAL BORN KILLER ?

March 2, 2015

”Mi-e teamă că Putin mă va ucide”

B.Nemțov:

Eu nu mi-am ascuns niciodată opiniile politice. Consider că Putin personal a provocat războiul în Ucraina. Mă aștept la ce e mai rău de la el. In special după cele ce s-au întâmplat la «Nord-Ost» și Beslan.

Reporter: – Să sperăm totuși că Putin își va păstra mințile și nu vă va omorî.

B. Nemțov:

Să dea Dumnezeu. Așa sper și eu.

Sursa:  sobesednik.ru/europalibera.org

—–

Iata ca de ce i-a fost teama nu a scapat.

27 februarie 2015: Opozantul si fostul vicepremier Boris Nemtov, 55 de ani, a fost impuscat mortal in jurul orei locale 23.35 in apropierea Kremlinului, in plin centrul Moscovei.

Nu am se reiau temele discutate deja in ultimele zile, in toata presa de aici sau de aiurea.Vreau sa va atrag atentia, asupra unei coincidente deloc intamplatoare, care nu a fost inca sesizata de numerosii analisti.

Surpriza, cu exact 82 de ani in urma:

27 februarie 1933, dupa ora 21.00, pompierii berlinezi au fost alertati ca edificiul Parlamentului german, Reichstag, era in flacari. Incendiul a izbucnit in sala dezbaterilor si, pana la sosirea pompierilor, flacarile au cuprins si Camera Deputatilor. In cladire a fost gasit Marinus van der Lubbe, un revolutionar comunist olandez, un caramidar somer, sosit in Germania pentru a-si continua ostentativ activitatile politice. Nazistii s-au folosit de incendiu ca sa-i invinuiasca de complot antiguvernamental pe comunisti. Ca urmare, 4.000 de comunisti au fost arestati. Cu mai putin de o luna mai devreme, numitul cancelar Adolf Hitler a insistat pe langa presedintele Germaniei, Hindenburg, sa promulge un decret impotriva Partidului Comunist.

Intre timp, ancheta imprejurarilor incendiului de la Reichstag continua, national-socialistii fiind nerabdatori sa-i „deconspire” pe comunisti. La inceputul lui martie 1933, trei barbati au fost arestati, urmand a face parte din lotul de inculpati in intens mediatizatul „proces Leipzig”. Cei trei erau bulgari, Gheorghi Dimitrov, Vasil Tanev si Blagoi Popov. Politia prusaca avea anumite informatii ca acestia ar fi fost membri marcanti in Partidul Comunist. Ulterior, s-a aflat ca Dimitrov era coordonatorul operatiunilor Kominternului pe plan european.
http://infoportal.rtv.net/articol~din-cultura~info-3023807~27-februarie-in-istorie-incendierea-reichstag-ului.html
—–

Scepticii, vor spune poate, ca este vorba despre o stranie potriveala. Oare? Asa sa fie?

Ia sa vedem o declaratie mai veche, complet aiuritoare, facuta de un apropiat al lui Putin, in anul 2008, cu ocazia Summit-ului NATO de la Bucuresti:

Demararea negocierilor de aderare la NATO cu Georgia şi Ucraina ar fi o “incendiere a Reichstag-ului, ca în urmă cu 75 de ani”, a avertizat ambasadorul rus la NATO, Dmitri Rogozin, relatează AFP.

Ar fi “o incendiere la Reichstag-ului ca şi acum 75 de ani (…) NATO este pe cale să intre într-o mlaştină”, a declarat Dmitri Rogozin, citat de Die Welt. În 1933, naziştii au incendiat sediul Parlamentului german şi au dat ulterior vina pe comunişti, justificând o violentă represiune.

http://jurnalul.ro/fun/un-oficial-rus-compara-aderarea-georgiei-si-ucrainei-la-nato-cu-incendierea-reichstag-ului-401117.html#
—–

Sa comparam cele doua tragice intamplari, din serile de 27 februarie 1933 si 27 februarie 2015. Atentie la asemanari!

Germania lui Hitler:

La ora 21,15 s-a dat alarma si pompierii din Berlin au sosit la Reichstag pentru a se lupta cu focul. Acesta a fost stins la 23,30, iar mare parte din Camera Deputatilor a fost distrusa. Politia a cautat urme printre ruine iar olandezul Marinus van der Lubbe a fost gasit intr-o parte a cladirii unde nu avea ce cauta. A fost arestat imediat. In acelasi timp, Hitler si Goebbels (care cinau impreuna) au venit la fata locului si Hermann Goering le-a raportat fara nici o ezitare ca “a fost mana comunistilor!” Hitler ar fi exclamat: “Este semnalul unei lovituri de stat a comunistilor!”.

Pana atunci, inainte de incendiu, partidul nazist al lui Hitler avea in Parlament doar 32 la suta din voturi. Acestea nu-i erau suficiente pentru a trece Legea Abilitarii, prin care Hitler putea lua orice masuri fara votul parlamentarilor. El voia sa distruga Partidul Comunist, care avea 17 la suta din voturi. Presedintele Paul von Hindenburg nu era de acord cu acordarea de drepturi discretionale lui Hitler. Dar incendiul, considerat baza unui complot al comunistilor, i-a permis lui Hitler sa faca arestari in masa printre membrii comunisti ai Parlamentului. In acest mod, partidul nazist impreuna cu Partidul National al Poporului German au ajuns la majoritatea de 52 la suta din voturi parlamentare, prin eliminarea arbitrara a comunistilor si intimidarea simpatizantilor lor. Prin urmare, Hitler a putut trece Legea Abilitarii (puteri depline cancelarului) la 23 martie 1933. Practic, Adolf Hitler a devenit oficial dictator la data de 27 martie 1933, cu consecintele dezastruoase pe care le cunoastem.
Procesul prin care a fost judecat Marinus van der Lubbe si la care acesta a sustinut ca a actionat singur s-a finalizat cu condamnarea acestuia la moarte. El a fost ghilotinat la 10 ianuarie 1934. Dar cum istoria se rescrie, in 1967 procesul a fost rejudecat prima oara si Lubbe a fost condamnat la 8 ani. In 1981, o noua rejudecare a dus la achitarea lui pe motiv de sanatate mentala, apoi o noua rejudecare l-a gasit pe Lubbe nevinovat pentru ca legile dupa care a fost judecat erau neconstitutionale… Istoricii germani consemneaza discutiile contradictorii din timpul procesului din Lubbe si Goering, care sustinea continuu ca membri ai Partidului Comunist au provocat incendiul.
http://cultural.bzi.ro/cheia-succesului-lui-hitler-incendierea-reichstagului-2113

Rusia lui Putin:

La 23 februarie 2014, Rada Supremă a Ucrainei a abrogat legea privind bazele politicii de stat în domeniul lingvistic, lege care a conferit limbii ruse statut de limbă regională în 13 (din 27) regiuni administrative ale Ucrainei,în care membrii comunităților etnice reprezentau mai mult de 10% din populație.

Începând cu 23 februarie Rusia a mobilizat forțe de intervenție rapidă la frontierele Ucrainei și chiar în Crimeea.

La 25 februarie sute de militanți pro-ruși s-au adunat în fața Parlamentului republicii autonome din Simferopol pentru a cere organizarea unui referendum, respingând puterea de la Kiev.

La 27 februarie 2014 ( o alta bizara coincidenta cu ziua in care este asasinat Nemtov, un an mai tarziu ) un grup de persoane înarmate, cel mai probabil proruse, au ocupat sediul Parlamentului și Guvernului din Crimeea și au arborat steagul rus. Parlamentul din Crimeea a demis Guvernul local și anunță referendum pe 25 mai. În noaptea de 27 spre 28 februarie, aeroporturile din Crimeea au fost ocupate de persoane înarmate, cel mai probabil rusofone. Printre clădirile ocupate se afla și aeroportul Belbek din Simferopol. Militarii ucraineni și grănicerii din Balaklava au fost dezarmați de către persoane înarmate,cel mai probabil soldați ruși fără însemne.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Criza_din_Crimeea_din_2014

Vineri 27 februarie 2015 -Boris Nemtov a fost impuscat mortal in jurul orei locale 23.35 in apropierea Kremlinului, in plin centrul Moscovei.Crima a avut loc la câteva ore după ce acesta îl criticase dur pe Putin la radio pentru că a “plonjat Rusia în criză printr-o politică agresivă şi mortală împotriva Ucrainei”. La începutul lunii, mama lui Nemţov, Dina Eydman (87 de ani), îi spusese să înceteze să-l mai critice pe Putin, că se teme că îl va omorî.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, consideră că asasinarea politicianului Boris Nemţov „poartă semnele unui omor la comandă”, a declarat vineri noapte purtătorul de cuvânt al liderului de la Kremlin, Dmitri Peskov, potrivit AFP şi „Le Monde”.
„Putin a declarat că acest asasinat brutal poartă semnele unui omor la comandă şi este în mod clar o provocare”, a declarat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, adăugând că preşedintele a cerut Comitetului de anchetă, Ministerului de Interne şi FSB să ancheteze asupra acestui asasinat, informează AFP şi „Le Monde”.

Președintele Vladimir Putin a declarat sâmbătă, a doua zi după asasinarea opozantului Boris Nemțov, că “se va face totul pentru ca aceia care au plănuit asasinatul și executanții acestei crime lașe și cinice să primească pedeapsa pe care o merită”, relatează AFP.

Toată lumea e cu ochii pe Putin! Preşedintele rus e învinovăţit de uciderea liderului Opoziţiei din Rusia, Boris Nemţov, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Membrii Opoziţiei din Rusia şi preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, sunt convinşi că preşedintele Vladimir Putin (62 de ani) a comandat asasinarea acestuia. Adversar declarat al preşedintelui, Nemţov a fost împuşcat mortal după ce a luat cina cu iubita lui, fotomodelul ucrainean Anna Duritskaya, de 23 de ani.

Curios lucru! Asasinul a lasat-o in viatza …lasi un martor in viatza? Doar daca iti va fi de folos…pe viitor. Estimez ca in scurt timp Putin ne va oferi un vinovat.Va folosi din nou marota cu fascistii din Ucraina ? Un Marinus van der Lubbe pe invers ?

Moartea lui Boris Nemţov a adus consternare si în cancelariile Occidentale. Preşedintele francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au condamnat asasinatul de la Moscova.

Uciderea politicianului rus a provocat ecouri şi peste Ocean. Preşedintele american Barack Obama a cerut o anchetă transparentă în Rusia.

Cunosc teoria adeptilor lui Putin, conform careia – „e o provocare ,e mîna liberalilor şi a intereselor occidentale”, care „vor un Maidan la Moscova, vor să destabilizeze Rusia şi au sacrificat un om al lor”. Dovezi? Puţine.

http://adevarul.ro/international/rusia/cine-l-a-omorat-nemtovo-zugzwang-politic-incalcare-conventiei-poststaliniste-aparitia-unui-nou-terorism-politics-1_54f2eb43448e03c0fd1a69da/index.html

La naiba! Niciodata nu este ucis vreun prieten sau aliat al lui Putin. Numai opozantii lui…si vorbim de vreo suta de ziaristi si zeci de oameni de afaceri si politicieni, ucisi in anii domniei lui Vladimir. Cu alte cuvinte, toti astia se ucid singuri doar ca sa dea vina pe blajinul Putin.

Macelul este abia la inceput.Va garantez ca ceea ce e mai rau, abia de acum inainte urmeaza. Precum Hitler in 1933 si Putin in 2015 va trage puternic in tot mai firava opozitie rusa. Adio democratie !

——————————————————————————————————————————–

UPDATE….7 MARTIE 2015

Cum spuneam inca de acum 6 zile:

Curios lucru! Asasinul a lasat-o in viatza …lasi un martor in viatza? Doar daca iti va fi de folos…pe viitor. Estimez ca in scurt timp Putin ne va oferi un vinovat.Va folosi din nou marota cu fascistii din Ucraina ? Un Marinus van der Lubbe pe invers ?

Iata ca se intampla:

Poliţia rusă a arestat doi bărbaţi, suspectaţi de uciderea lui Boris Nemţov.

Anunţul a fost făcut de şeful serviciilor de securitate de la Moscova şi vine la câteva zile după ce poliţia anunţase că a obţinut pozele a doi suspecţi.

Cei doi, originari din sudul ţării, au fost surprinşi de o cameră de supraveghere în timp ce fugeau de la locul crimei, într-o maşină.

Ipotezele legate de autorii asasinatului sunt multiple. Ele vizează fie serviciile secrete occidentale, fie regimul de la Kremlin, al cărui adversar înverşunat a fost Nemţov.
http://www.stiripesurse.ro/doi-suspec-i-au-fost-aresta-i-in-cazul-uciderii-lui-boris-nem-ov_949205.html

ACOPERIREA DESCOPERITILOR…PUII AJUNG LA BUTOANE

February 22, 2015

Klaus Iohannis:

Sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României.

Sursa: http://www.mediafax.ro/politic/iohannis-sunt-un-politruc-care-vrea-sa-candideze-la-presedintia-romaniei-13161075

George Maior:

Prin elementul politruc distrugem o resursă strategică a statului.
E un element de mare vulnerabilitate pentru noi, politicianul care pune partidul înainte de stat. Puţini politicieni încearcă să se profesionalizeze într-un anumit domeniu, pe care trebuie să-l stăpânească. De aici pornesc lucruri negative. Prin elementul politruc distrugem o resursă strategică a statului. Când se va învăţa acest lucru, inclusiv prin sancţiunea votului, poate lucrurile vor sta mai bine. Nu există stat democratic modern unde se negociază funcţiile de cea mai mare expertiză, în sens politic”, a afirmat Maior.

Sursa: http://www.paginadepolitica.ro/george-maior-prin-elementul-politruc-distrugem-o-resursa-strategica-a-statului/

SRI are un nou șef după demisia/demiterea lui George Maior! Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig să conducă Serviciul.

”Este nevoie ca la SRI să fie o echipă completă pentru a instaura calmul acolo. L-am nominalizat pentru poziția de director pe Eduard Hellvig. Am semnat scrisoarea către președinții Camerei Deputaților și Senatului. Am vorbit și cu liderii partidelor politice despre asta” a anunțat Iohannis.

Eduard Hellvig este licenţiat în Ştiinţe Politice la Universitatea “Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca şi şi-a început cariera politică în 2003, în Partidul Conservator condus la acea vreme de Dan Voiculescu. Pentru un an, între 2004 şi 2005, când PUR era aliatul electoral al PSD, Eduard Hellvig a fost chiar preşedinte al filialei judeţene Bihor a PC.

Jurnalistul Radu Tudor a vorbit, joi seară, la Antena 3, despre propunerea președintelui Klaus Iohannis pentru conducerea SRI în persoana lui Eduard Hellvig.

“Cu siguranță, Klaus Iohannis l-a avut în vedere pe Eduard Hellvig pentru proiectele de securitate națională încă de la începutul mandatului său. A existat o discuție inițială pentru ca Eduard Hellvig să fie consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui, la momentul respectiv, în luna decembrie, nu au găsit o cale de comunicare, cu atât mai mult cu cât la vremea respectivă Eduard Hellvig nu primise verdictul definitiv de nevinovăție de la ÎCCJ în procesul cu ANI. Între timp, Eduard Hellvig a câștigat procesul la Înalta Curte, a rămas persoana eligibilă numărul unu în poziția de director al SRI, a existat o discuție între ei și mi-a plăcut formularea lui Klaus Iohannis că Eduard Hellvig trebuie să aducă liniștea și calmul SRI. Înseamnă că până acum nu a prea fost liniște și calm. Eduard Hellvig genul de persoană care nu a stârnit foarte multe pasiuni, care a jucat un rol fundamental la vârful USL și care nu este respins a priori de PSD, cel fără de care Eduard Hellvig nu poate deveni director SRI pentru că are nevoie de votul majorității în Parlament”.

Adrian Năstase comentează în mod inedit numirea făcută de Klaus Iohannis. El crede că soluția găsită de președinte este bună.

”Astăzi, presedintele Johannis a anuntat numele celui pe care il va propune la conducerea SRI. Eduard Hellvig, prin pregătire si experientă, mi se pare o solutie potrivită. In plus, cred că numirea lui a venit la un moment util, pentru a calma apele in zona serviciilor de informatii.Situatia politică si militară in zona noastră este destul de complicată – mă refer la evolutiile din Ucraina, Moldova, Grecia – astfel incât toate institutiile românesti trebuie să fie cu efectivul complet, pregătite să analizeze si să actioneze, dacă va fi cazul.”, e mesajul fostului președinte al PSD

http://www.stiripesurse.ro/adrian-nastase-comentariu-inedit-despre-numirea-lui-eduard-hellvig-in-fruntea-sri_947777.html

Victor Ponta:

Eduard Hellvig a fost coautorul, alaturi de mine, de Crin Antonescu, la lovitura de stat din 2012. Este o propunere buna. Despre decizia UNPR de a il sustine pe Hellvig la sefia SRI: E dreptul lor, nu e ceva de guvernare.

Traian Basescu:

Premierul de la Grivco’ reuşeşte să nominalizeze pentru şefia SRI un om al lui Voiculescu. Şocant !!!”, scrie ironic Basescu pe Facebook.

+++++++

Va spuneam in ultimul articol, ce mare zarva e in servicii…vad ca acum o recunoaste si Iohannis. Numirea lui Hellvig nu este o surpriza pentru nimeni. Traian Basescu remarca ca e in spiritul USL si in conformitate cu acordurile de la GRIVCO. Eu as adauga ca este o numire facuta si pentru calmarea elementului rusesc. Un neamt in fruntea tzarii, un neamt in fruntea SRI…poate gasim un neamt si la SIE, cine stie….Am vazut ca nemtii sunt preferatii lui Putin in orice negociere .

Iata ce mai aflam:

Președintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire de taină, care ar putea fi una de maximă importanță în contextul politico-militar din regiunea noastră.Aseară, președintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire cu Excelența sa ambasadorul Germaniei la București, Werner Hans Lauk.Întâlnirea este una deosebit de importantă, în contextul în care Germania se implică tot mai activ în conflictul militar din Ucraina. În context, această întâlnire a lui Klaus Iohannis și viitoare vizită la Berlin ar putea însemna o colaborare mult mai strânsă între România și Germania.
http://www.stiripesurse.ro/foto-intalnire-de-taina-a-pre-edintelui-klaus-iohannis_947703.html

Seara s-au intalnit iar a doua zi l-au numit. Ati vazut saptamana trecuta, la Minsk, cat de bine a negociat Germania pentru Rusia…daca nu ma credeti intrebati in Ucraina! Va doriti ca Germania sa negocieze cu Rusia pentru interesele Romaniei, in locul SUA? Putin si-o doreste iar Merkel il serveste.
Germania ne iubeste din 23 august 1944 iar Rusia… dintotdeauna.

Pentru sceptici ofer cateva declaratii lamuritoare:

Prima:

Cancelarul german Angela Merkel a pledat, miercuri, 18 februarie, la Demmin, în nordul Germaniei, pentru ideea ca Moscova să redevină partenerul Europei. Ea a afirmat că statele membre UE vor să contureze “ordinea europeană împreună cu Rusia, nu împotriva ei”. Însă, a recunoscut cancelarul german, procesul de restabilire a păcii în estul Ucrainei va fi “foarte dificil” – relatează agenţia rusă Tass, citată de Mediafax.

A doua:

Eduard Hellvig, viitorul sef al SRI, vrea sa schimbe axa Bucuresti – Londra – Washington cu axa Bucuresti – Berlin – Washington.

A treia:

Guvernul german a refuzat solicitarea Lituaniei de a-i livra tancuri. Este practic fara precedent ca Germania sa decline o cerere de furnizare de armament unui partener NATO, in timp ce exporta arme si tehnologie militara kurzilor din Irak sau Arabiei Saudite. Ca si celelalte state baltice care au apartinut fostului URSS, „Lituania se simte amenintata, mai cu seama din cauza agresiunei Moscovei in Ucraina“, relateaza Welt.de, privitor la argumentul invocat de guvernul lituanian. Acesta s-a adresat direct guvernului german, dorindu-se incheierea unui contract interguvernamental.

http://www.hotnews.ro/stiri-international-19455881-germania-refuza-vanda-tancuri-lituaniei-care-simte-amenintata-conflictul-ruso-ucrainean.htm

Cum zicea si Iohannis in ultimul interviu: “Este o artă si a vorbi”.
Numai ca, intre vorbe si fapte se casca o praspastie uriasa, domnule Presedinte!
O sa avem timp destul in urmatorii ani, sa tot comentam si despre faptele noului sef al SRI…apropos, Coldea urmeaza sa vada in curand cum se revanseaza Iohannis.

”Domnul Florian Coldea este adjunct al SRI și rămâne adjunct al SRI. Nu e în intenția mea, și cred că nici din partea lui Eduard Hellvig, ca Florian Coldea să fie schimbat.”, a spus Klaus Iohannis la Digi24.

Cu siguranta te poti bizui pe cuvantul lui Klaus…Crin stieeee!

07 Mai 2014

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri seara, într-o emisiune B1 tv, că nu va fi candidatul liberalilor la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului, potrivit Agerpres. Totuşi, el a admis că îşi doreşte să aibă o poziţie în viitorul guvern, în cazul în care Crin Antonescu va fi preşedinte.

http://www.romaniatv.net/klaus-iohannis-sustine-ca-nu-va-candida-la-prezidentiale-in-locul-lui-crin-antonescu_143505.html#ixzz3SNqyb5bu

Sa recapitulam cateva evenimente din lunile ianuarie – februarie 2015. Va sugerez sa priviti cu mare atentie datele si intamplarile in succesiunea lor. Unele dintre ele arata clar actiunile si raspunsurile partilor implicate.

13 ian. 2015

Victoria Nuland vine la Bucuresti si se intalneste cu Iohannis.

19 ian. 2015

Vizita pe care Iohannis o plănuia la Chişinău a fost amânată sine die.

25 ian. 2015

Chisinau–Liberalii nu vor face parte dintr-o coaliție PLDM-PD decât dacă vor fi respectate propunerile la care s-a ajuns în prezența partidelor europene.

27 ian. 2015

George Maior si-a dat demisia de la sefia SRI, anunta Administratia Prezidentiala intr-un comunicat de presa.Ulterior, se afirma tot mai tare ca seful SRI ar fi fost demis .

2 feb. 2015

EXPECTATIVĂ //Chisinau- Liberalii NU au decis încă dacă vor susține Guvernul Leancă 2.

12 feb. 2015

Guvernul Leancă II a căzut la vot, în Parlamentul de la Chişinău.

12 feb. 2015

Prim-ministrul Victor Ponta s-a intalnit, joi, cu ocazia vizitei efectuate in Statele Unite ale Americii, cu directorul CIA, John Brennan.Cu acest prilej au fost subliniate progresele in cadrul Parteneriatului strategic dintre Romania si SUA, se arata intr-un comunicat remis Ziare.com.Totodata, cu ocazia intrevederii, directorul CIA a reafirmat aprecierea pentru excelenta relatie de colaborare cu SRI si SIE si rolul asumat de Romania in regiune .

17 feb. 2015

Procurorii DNA Ploieşti l-au reţinut pe Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta, după câteva ore de audieri. Acesta este suspectat de trucarea unei licitaţii, deturnare de fonduri europene şi evaziune fiscală.

18 Feb. 2015

Vicepreședintele american, Joe Biden, a avertizat marți Rusia, condamnând”cu fermitate” încălcarea acordului de încetare a focului în estul Ucrainei de “separatiștii care acționează împreună cu forțele ruse”, scrie AFP.

18 feb. 2015

Premierul desemnat Chiril Gaburici a primit miercuri votul de incredere al deputatilor din Parlamentul Republicii Moldova, anunta Publika.md, care noteaza ca Iurie Leanca nu a votat pentru noul Executiv.
Guvernul Gaburici a trecut si cu sprijinul comunistilor lui Voronin.Acest Guvern va depinde numai de Voronin și de poftele acestuia”, a declarat Iurie Leancă.Vladimir Socor a constatat că Republica Moldova se îndepărtează de UE.

19 Febr.2015

Klaus Iohannis l-a nominalizat pe Eduard Hellvig la şefia SRI

19 Febr.2015

UE vrea de la noul Guvern de la Chișinău REFORME clare în sectorul justiţiei, financiar și în combaterea corupţiei .

19 Febr.2015

Uniunea Europeană “nu va ezita să ia măsuri” dacă noul acord de încetare a focului în Ucraina semnat la Minsk nu este aplicat, a avertizat joi președintele Consiliului European, Donald Tusk, citat de AFP.

20 Febr. 2015

SUA cere noului Guvern de la Chişinău să pună în APLICARE prevederile Acordului de Asociere.

20 Febr. 2015

Rogozin atacă Departamentul de Stat al SUA cu privire la o declarație referitoare la integrarea europeană a Republicii Moldova.

20 Febr. 2015

Preşedintele Dumei de Stat: „Suntem împotriva celor care susţin că moldovenii şi românii sunt un singur popor“ „Suntem categoric împotriva poziţiilor unor politicieni şi forţe politice din Republica Moldova care nu ezită să declare că nu există niciun fel de limbă moldovenească şi o astfel de naţionalitate şi susţin că moldovenii şi românii sunt un singur popor“, a declarat preşedintele Dumei ruse.

20 Febr. 2015

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, pentru Digi 24, că guvernul de la Chişinău reprezintă o soluţie de compromis, precizând că România nu trebuie să dicteze Republicii Moldova ce are de făcut, ci doar să exprime o opţiune.

20 Febr. 2015 –

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că opţiunea privind furnizarea de arme Ucrainei trebuie lăsată “pentru mult mai încolo” deoarece livrările de armament duc întotdeauna la amplificarea conflictului.

20 Febr. 2015

Toate informatiile culese de HotNews.ro indica fara mari dubii ca presedintele Klaus Iohannis nu s-a consultat cu partenerii americani inainte de a face una dintre cele mai importante miscari: nominalizarea unui nou sef SRI. Americanii ar fi fost anuntati sec, cu putin timp inainte, ca va fi Hellvig. Surse interne si externe supra-confirma acest fapt.

Aceasta este succesiunea evenimentelor intr-o perioada in care, prin demisia/demiterea sefului SRI, cat si prin totala tacere/absenta a Presedintelui Iohannis, Romania a jucat rolul de spectator .Cui i-a folosit acest lucru? Nu romanilor…nici celor de aici, nici celor de peste Prut.

Klaus Iohannis aplica planul Berlinului in ceea ce priveste Republica Moldova
http://www.ziuanews.ro/externe/klaus-iohannis-aplica-planul-berlinului-in-ceea-ce-priveste-republica-moldova-160980

Dacă Klaus Iohannis ar fi fost președintele României în timpul când Chișinăul era presat să aplice “planul Kozac”, visul de aur al Rusiei și Germaniei de federalizare a R. Moldova era realizat. Cam asta ar fi concluzia după declarația Preşedintelui României, care după ce încearcă să legitimeze guvernul marionetă instalat la Chișinău de Voronin, spunând într-un interviu acordat Digi 24 că reprezintă o soluţie de compromis, afirmă că România poate doar să exprime o opţiune, însă nu trebuie să “dicteze” Republicii Moldova ce are de făcut.
Nu știm cine i-a băgat lui Klaus Iohannis în cap că în România ar fi un curent care susține că “că noi trebuie să dictăm moldovenilor ce să facă”. Probabil Mihai Răzvan Ungureanu sau Comănescu!(Nota mea: eu l-as adauga si pe Mihalache)
Nu există așa ceva. Există însă o majoritate de peste 70% evidențiată de trei sondaje, care dorește și sprijină reunirea României cu R. Moldova. Și mai există un curent minoritar alimentat de propaganda rusă din România și care este încurajat și de Berlin care susține statalitatea R. Moldova, adică rămânerea celui de-al doilea stat românesc și a celor trei milioane de români de dincolo de Prut, sub influența Rusiei. Povestea cu integrare europeană este tot o marotă preluată de stataliștii pro-ruși și rostogolită și prin România ca să prostească populația. Integrarea se poate face doar prin reunirea cu România sau deloc! Apropos domnule Iohannis, pe modelul reunificării germane, model de bună practică europeană!

SIE se retrage cu coada intre picioare din Republica Moldova!
Extrem de controversat ramane gestul noului presedinte roman Klaus Iohannis ,refuzand, fara prea multe explicatii, sa se mai deplaseze la Chisinau pentru a „garanta” varianta Iurie Leanca la sefia guvernului. Iar dincolo de toate supozitiile, acest refuz a fost folosit din plin de adversarii fostului premier, oamenii Moscovei din Republica Moldova declansand o adevarata campanie ca „pana si Romania si-a luat mana de pe Leanca”. Si uite asa, in loc de Leanca, in fruntea guvernului moldovean a ajuns, cu sprijinul fatis al liderului comunist Vladimir Voronin, „romanul” Chiril Gaburici.Mai mult, surse din cadrul serviciilor secrete romanesti „detasate” la Chisinau sustin ca nu asteptau decat un semnal politic de la Bucuresti pentru a putea face rost, prin „mijloace specifice”, de cele cateva voturi care ii mai trebuiau lui Iurie Leanca. Numai ca „OK”-ul nu a mai venit…

http://www.enational.ro/recomandari/sie-se-retrage-cu-coada-intre-picioare-din-republica-moldova-460214.html/#ixzz3SVFDsx7z

Despre profilul noului sef SRI:

30 iunie 2013

Hellvig: Garantez ca pana in 2016 USL va exista

Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, a sustinut, duminica, la Alba Iulia, ca “garanteaza” ca USL va exista pana in 2016, iar dupa viitoarele alegeri parlamentare, la care, din ratiuni tactice, PNL si PSD ar putea merge separat, este posibila o noua guvernare formata din cele doua partide.

24-07-2012

Eduard Hellvig: Jaf cu banii publici în curtea Elenei Udrea!

Ministrul dezvoltării şi turismului, Eduard Hellvig, a prezentat, ieri, într-o conferinţă, raportul de audit realizat de MDRT pentru perioada 2009-2012. După numeroasele nereguli constatate, ministrul a catalogat activităţile din ultimii trei ani ai instituţiei drept un „jaf cu banii publici”. Auditul efectuat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului(MDRT) pentru perioada 2009-2012 a scos la lumină mai multe nereguli în cheltuirea banilor publici, potrivit ministrului de resort, Eduard Hellvig. Sursa: Ring

Chiar asa domnul Hellvig…. ? Oare…?

2015-02-05-Ziarul Puterea

La instituția condusă de fostul premier Nicolae Văcăroiu a existat o comisie care, la cererea lui Ponta, a controlat la sânge ministerul pe care l-a condus Udrea. Controlul a avut loc la foarte puțin timp după ce, adus de valul USL, Ponta a preluat puterea, în 2012. Dar ce să vezi, inspectorii Curții de Conturi pregătiți să găsească și acul într-un car cu fân, s-au întors cu buza umflată.

Deci? Domnul Hellvig…cum e cu jaful…cum ramane cu raportul de audit si mai ales,cat a costat?

Vorba lui Turcescu …Tic-Tac!Calatoria continua…

Tema de meditatie pentru cititori:

Domnul Hellvig scrie articole pentru ziarul Adevarul. Tot dumnealui a fost desemnat sef la SRI. In acceasi zi, patronul cotidianului Adevărul, Cristian Burci, a fost citat de judecătorii de la Curtea de Apel în dosarul ”Mită la PSD”, unde a fost citat și Mircea Geoană. Burci a refuzat să se prezinte.

În consecință, președintele completului de judecată a decis să-l amendeze pe Cristian Burci cu suma de 3000 de lei și a dispus ca la următorul termen acesta să fie adus cu Poliția.

Cristian Burci nu și-a trimis nici măcar avocatul în fața instanței.

Am inceput cu un citat din George Maior, am sa inchei cu un alt citat , tot din George Maior:

Ce este in interiorul partidelor e o chestiune care nu ma prea intereseaza. Ma intereseaza in schimb cand fosti reprezentanti ai Securitatii incearca sa demonstreze ca SRI face politie politica in timp ce ei insisi au trait din acest lucru”, a spus Maior.Aceste chestiuni poate servesc cateodata unor interese straine pe care n-am sa le mentionez aici, este posibil si acest lucru. Slabiciunea unui serviciu – este fericirea unui serviciu ostil”, a adaugat directorul SRI.

Vi se pare ca domnul Iohannis, prin numirea lui Hellvig , intareste Serviciul Roman de Informatii? Fiecare isi raspunde in gand.

SRI-SRL…? Acoperitii descoperiti. Urmeaza acoperirea descoperitilor…?

February 12, 2015

10 decembrie 2013 USL… razbunarea securistilor milionari

Acord conjugal intre pesedisti si liberali:

Pe o canapea la Grivco, politicienii romani semneaza intelegerea care pune capat celor zece ani de exterminare reciproca. Cele doua mari partide se amnistiaza reciproc. De acum inainte se vor succeda la Presedintie si isi vor imparti posturile. Va fi o noua Constitutie.

ROMANIA VA PUTEA VOTA DAR NU VA AVEA DE ALES.

Pesedistii si liberalii vor imparti puterea pentru a garanta impreuna dreptul de proprietate si de mostenire, asupra tarii pe care familiile lor au cumparat-o sau au primit-o in dar.
Pactul acesta al bogatanilor e o veste proasta pentru saracani.

E vremea sufletelor de plastic. Se doreste tacerea …numai ca si tacerea e stridenta.

Multi se gandesc deja ca ne vor putea inrobi, dar proceselor istorice nu le pun capat nici crima, nici forta.

Articolul de mai sus, pe care l-am publicat acum un an si doua luni, este in continuare de actualitate. Ba mai mult, este esential pentru a intelege contextul ultimelor 3 luni.

Pentru inceput, cateva cuvinte despre noul Presedinte: Klaus asigura tacerea si linistea lor si este garantul unei Romanii a lucrului bine facut si complet ascuns. Face cate un pact pe zi …cu toti cei din lumea lor. A inteles mesajul vostru din seara de 16 noiembrie 2014…asa ca, nu veti mai primi o astfel de ocazie de a le strica linistea si jocurile.

ROMANIA, cum spuneam… VA PUTEA VOTA DAR NU VA AVEA DE ALES.

Sa ne intoarcem la scandalul care a urmat demisiei ori demiterii directorului SRI – George Maior. Elena Udrea este brusc anchetata si riposteaza.
Se lasa tacerea. Tacerea lui Iohannis, tacerea lui Maior, tacerea lui Basescu (pana la Congresul PMP), tacerea occidentalilor…o tacere stridenta.

Presa USL il someaza pe Basescu sa vorbeasca, presa basista cere noului presedinte dar si fostului director al SRI sa iasa cu declaratii.
Nimeni nu se intreaba de ce tac aliatii occidentali pe subiectul asta. Nimeni…
Razboiul e la usa iar serviciile romanesti sunt in plina lupta pentru suprematie si …pentru mostenire.

Poate ca tarile NATO deja stiu cine a pornit atacul si cu ce scop. Sa nu credeti ca nu le pasa sau ca nu supravegheaza jocul acesta. Lupta cu coruptia a ajuns la faza pe servicii. Isi imagina cineva ca nu exista indivizi corupti si in servicii?
Doar nu credeati ca la razboiul care sta sa vina dinspre Rasarit, putem pastra obiceiurile SECU in casa SRI-SIE.

Apoi Udrea, in razboi total cu generalul Coldea si cu Kovesi, la care se adauga si presa santajista. Din nou se acuza… direct, cu sume, nume si prenume …Coldea pentru coruptie, Kovesi pentru ca elimina la ordin dusmanii generalului, iar din presa se indica cativa indivizi care au prestat pe bani la ordin.

Dezvaluirile ei dau foc serviciilor si DNA…dar si presei acuzate ca e corupta.

I se dau 3 mandate de arestare intr-o singura zi. Sase cereri de retinere. E judecata sumar in Parlament dar deja condamnata, pe larg, mediatic. Ponta sesizeaza corect si scapa porumbelul…e ca procesul Ceausestilor, adica o mascarada juridica. Slava Domnului!…de data asta au renuntat la crima. Asasinarea Ceausestilor a fost doar o reglare de conturi a noii puteri cu vechea putere, una plina de ura si sange. Si atunci ca si acum, dreptatea e prinsa la mijloc. Poporul vrea adevarul, noua putere vrea razbunarea si controlul absolut. Mijloacele alese pentru a face dreptate sunt din registrul mafiot. Presa, acoperita si atunci ca si acum, are ordin sa prezinte actele penale si faptele barbare ale noii puteri drept… JUSTITIE.

PUNCT SI DE LA CAPAT….Si atunci in 1989 si acum in 2015.
Moarte Ceausismului! – Jos Basescu! Debasificarea…

Un deget…doua degete…gesturile ei sunt amplu comentate de oamenii care o urasc si se mandresc cu asta, ca si cum ura ar aduce un plus de obiectivitate. Nimeni nu vrea sa pomeneasca despre acuzatiile Elenei la adresa lui Coldea…Ghita…RTV…Cocos…Kovesi…ziaristii corupti. Se afirma in presa antibasista si nu numai, ca simpla analiza a declaratiilor ei afecteaza onoarea SRI si DNA…ba chiar mostenirea mandatelor lui Basescu. Asa i se inchide gura si marinarului.

Planul e simplu…arestezi cat poti din familia fostului Presedinte dar si dintre prieteni si colaboratori, apoi ii acuzi de coruptie, jaf, crima…etc. Dupa care, pe rand, vor ceda si vor recunoaste tot ce vrei in schimbul eliberarii. Il vor indica in cor, pe Presedinte, drept vinovatul absolut. Modelul Postelnicu…onorata instanta, am fost un prost!

In 1989 au fost arestati toti cei din familia Ceausescu, acum se aresteaza cei din familia Basescu. Apoi colaboratorii.
Scopul? Bica sau Cocos sau altcineva din anturaj, trebuie sa arunce totul pe Udrea iar Udrea pe Basescu. Poporul vrea oricum razbunare…ca in 1989. Va regreta mult prea tarziu iar de inteles…multi nu vor intelege niciodata.
Noul Presedinte asteapta sa fie urcat pe soclul vechiului Presedinte. Va mai amintiti cum am inceput articolul?
Pesedistii si liberalii vor imparti puterea pentru a garanta impreuna dreptul de proprietate si de mostenire, asupra tarii pe care familiile lor au cumparat-o sau au primit-o in dar.
Dupa ce vechii oameni din servicii isi vor fi servit noul Presedinte, vor fi eliminati. Coldea stie…degeaba comisia din Parlament a zis de zeci de ori ca e nevinovat. A jucat totul pe o singura carte si va avea curand prilejul sa constate cum il rasplateste noul Presedinte. Sa priveasca la Crin si sa fie atent la ce ii susura in urechi Mihalache, Scutaru si MRU sasului. Imbatati de succes, unii doresc o noua lege a serviciilor…se spera ca va fi un bun prilej pentru a scapa de Atlantisti. Aici insa…NATO va fi greu de pacalit.

In final va propun un scenariu despre Ponta-Ghita-Cocos-Coldea si cei 500.000 euro ceruti de Coldea lui Cocos, pentru infiintarea RTV-ului lui Ghita. Udrea stieeee!

Orice asemanare cu realitatea este cu totul si cu totul intamplatoare.
Sa nu credeti ca Ponta nu a avut sponsori …sponsori grei in campanie, care au varat multi bani in aceasta, avand certitudinea ca se va alege.
Au pierdut banii. Credeti ca lucrurile raman asa? Nici vorba, banii trebuie returnati. Dar de unde bani?
Pai o treaba buna ar fi sa faci rost de malaiul altuia, al unuia inghesuit, pe care il poti presa. Eventual unul care e arestat si isi tine banii in Dubai. Ai da o fuga pana acolo cu Ghita, ca sa isi verifice soldul…Dubai e cool in decembrie. Iar daca nu se lasa dijmuit, ii trimiti langa el si pe altii din familie…ca sa nu se simta singur. Ghita il stie pe Coldea, Coldea pe Kovesi…nu asa zice doamna Udrea? In plus…calmezi si baronii daca returnezi din bani si ramai sef peste turma.

Ramane o intrebare…sa existe oameni corupti in servicii? Doamna Udrea zice ca da. Americanii au si ei banuieli mari.

Pai cum fac ei rost de bani? Simplu…cum au facut si in 89. Va mai amintiti ce se spune despre Felix si despre conturile Dunarea? Ca banii de acolo au trecut in contul lui…chestie de vapoare intregi, pline cu marfa.
Omul a negat dar banii au disparut. Nici el nu stie de ce era atat de bogat in 90, nici noi nu stim unde au disparut banii de pe marfa. Mister total.

La fel fac si acum. Serviciile, au dreptul prin lege, sa infiinteze firme sub acoperire pentru a se finanta.

OK, numai ca nu toti oamenii sunt corecti. Unii reusesc sa sifoneze din bani. In fond…cine ii poate controla? Comisia parlamentara…e de ras? Este.
Singura problema e ca unii fac mai multi bani decat altii. Iar altii afla de unii. Cand se intampla asa se porneste macelul intre tabere. Se cheama razboi in interiorul serviciilor si uneori auzim de el…alteori nu. Uneori au loc arestari bruste. Uneori au loc eliberari cu cantec. De fiecare data lucrurile raman la fel pentru noi. Azi este la fel.

De ce ii deranjeaza pe aliati coruptia din serviciile romanesti? Simplu…fiindca deseori acei bani se intalnesc cu banii dusmanilor in procesul lor de inmultire, iar asta e un motiv de ingrijorare pentru toata lumea. Mai ales in prag de razboi…atunci cand se numara cei pe care te poti bizui.

In incheiere, va reamintesc…priviti scena cu detasare si nu va lasati condusi de idei preconcepute.Doar asa veti avea o imagine clara a ceea ce se-ntampla.

Pentru cei care vor sa afle ceva mai multe despre fotografiile de la Paris…recititi articolul meu din 20 noiembrie 2014- Filiera franceza SIE si nu e, unde e..

O sa gasiti noutati.

Un articol de Lucaman

Filera Franceza…SIE…SI NU E…UNDE E?

November 20, 2014

O stire pe surse…

Sefa DIICOT Alina Bica, prietena cu Elena Udrea urmeaza sa fie audiata la DNA pentru fapte de coruptie potrivit unor surse citate de dcnews.ro.

Potrivit surselor, Alina Bica ar fi fost ridicata cu mandat de pe strada de catre procurori. Editorul dcnews.ro Val Valcu a declarat ca informatia nu a fost inca confirmata, dar a fost verificata de mai multe surse.

Aceasta a fost implicata de curand intr-un scandal de presa, dupa ce au fost date publicitatii o serie de fotografii care o prezentau pe sefa DIICOT Alina Bica in vacanta la Paris cu Elena Udrea.

Sefa DNA Laura Codruta Kovesi a criticat-o pe sefa DIICOT pentru aceasta vacanta alaturi de Elena Udrea spunand ca a incalcat statutul magistratilor.

http://www.stiripesurse.ro/sefa-diicot-prietena-cu-udrea-audiata-de-dna-pentru-fapte-de-coruptie_939787.html

—————————————————————————————————————————–

Informatia vine direct de pe siteul DCnews , adica site-ul lui Bogdan Chirieac ,cel care presteaza pe RTV-GHITA-PSD.

Dupa ce fantomaticul site care a azvarlit fotografiile, a disparut la numai cateva ore de la aparitie, m-am gandit sa intru si eu pe Google Earth si sa admir hotelul cu pricina.

http://fr.wikipedia.org/wiki/Rue_du_Faubourg-Saint-Honor%C3%A9#mediaviewer/File:Le_Bristol_Paris.jpg

Hotel Le Bristol, apartine grupului german Dr. Oetker.  O cladire bine pozitionata, avand mereu clienti de soi: artisti, oameni de afaceri, politicieni…unul dintre ei, insusi Vladimir Putin. Nu comentez acum, aici, istoria controversata a lui Rudolf-August Oetker.

http://fr.wikipedia.org/wiki/H%C3%B4tel_Le_Bristol_Paris
http://fr.wikipedia.org/wiki/Rue_du_Faubourg-Saint-Honor%C3%A9

Am sesizat ca nu exista fotografii din interiorul hotelului. Cu alte cuvinte, filajul nu s-a putut realiza decat din exterior. In fond, nici FSB-ul lui Putin nu si-ar fi lasat seful sa fie filat de dusmani in camera de hotel. Nici serviciile franceze nu ar fi invadat incinta cu microfoane si camere riscand tot felul de incidente. Deci, hotelul e tinut curat…liber de tehnica. Cel putin asa doreste sa lase impresia. Spun impresia, pentru ca nu uit cat de dubios au ajuns in presa notele de plata ale lui Alina Bica si Elena Udrea…unele dintre ele,la distanta de luni bune fatza de celelalte. Sa ne gandim ca personalul hotelului este putin neglijent cu facturile ?

Continuam calatoria pariziana…vizavi de hotel. Dupa ce m-am convins ca toate fotografiile au fost realizate din exterior, am vrut sa privesc vecinatatile. Era logic ca de acolo au fost filate personajele. Ma intrebam insa, cat de usor poti face o supraveghere, fotografii, filmari… atunci cand cladirile sunt pline de tot felul de oameni…clienti, functionari, vanzatori?
Nu am fost deloc surprins de ceea ce am descoperit. O cladire in renovare.
Pare o locatie perfecta pentru un filaj de durata…nu-i asa? Mai ales daca cladirea pare abandonata de vreo 2 ani.

https://www.google.ro/maps/@48.8716297,2.314638,3a,90y,116.51h,94.45t/data=!3m4!1e1!3m2!1szPNcoKr1OR9q77desh9D3A!2e0!6m1!1e1

Si pe Google Earth puteti admira aceasta locatie…data imaginilor fiind august 2014. Pe cladire apare si numele celor care se ocupa de renovare, Bouchaud Architectes.

http://www.bouchaudarchitectes.fr/projets/faubourg-st-honore/

Sa vedem ce putem afla de pe siteul Bouchaud Architectes. Aflam ca la adresa ….73 rue du Faubourg Saint Honoré 75008 Paris…adica vizavi de Hotel Le Bristol, se executa incepand cu anul 2012… Réhabilitation d’un immeuble de bureaux avec commerces.

Budget Travaux: 8 000 000€…iar autoritatea contractanta este…Maitre d’ouvrage: Caisse Nationale de Prévoyance, adica Fondul Național de Securitate Socială.
Cu alte cuvinte, incepand din 2012 si pana in august 2014, cladirea cu pricina o tine tot intr-o renovare. Asa era si in februarie 2014, atunci cand Elena Udrea si Alina Bica au poposit la hotelul de vizavi.

Apoi mi-a venit o idee…m-am intrebat daca exista vreun roman care are vreo legatura cu acest imobil. Iata ce am descoperit:

http://www.bouchaudarchitectes.fr/agence/cristina-sucala/

Exista si se numeste Cristina Sucala…Assistante chef de projet…la Bouchaud Architectes.

https://www.facebook.com/219280198181604/posts/384712978304991/

Daca o sa cautati pe net o sa gasiti mai multe date despre doamna Sucala.

http://www.diaspora-stiintifica.ro/diaspora2010/participanti.php?id_domeniu=7
Aici o gasiti la pozitia 11.

Dna. SUCALA CRISTINA UAUIM – diaspora Paris France

CRISTINA SUCALA, arhitect STUDII: -in prezent – École Nationale Supérieure d’Architecture de Paris-La Villette – formatie HMO (Habilitation a la Maitrise d’Oeuvre) -iunie 2009 – octombrie 2007 – École Nationale Supérieure d’Architecture de Paris-Belleville – Diploma de Specializare pe Patirmoniul Secolului XX, in calitate de bursier al guvernului francez – diploma obtinuta in iunie 2009 -2007-2001 – Universitatea Tehnica Cluj-Napoca – Facultatea de Arhitectura si Urbanism – diploma de arhitect obtinuta in iunie 2007 -in prezent – presedinte ADERF – Asociaţia studenţilor şi doctoranzilor români din Franţa EXPERIENTA PROFESIONALA:angajata in cadrul biroului de arhitectura Architecture Patrick Mauger, Paris -februarie – mai. 2009 – stagiu in cadrul biroului de arhitectura Wessel de Jonge Architecten, Rotterdam, Olanda …

Ca presedinte ADERF a organizat numeroase evenimente impreuna cu Ambasada Romaniei din Paris – puteti vedea aici – http://www.efranta.ro/plec-in-franta-emigrez/item/101-aderf-asociatia-studentilor-si-doctoranzilor-din-franta

Nu incriminez pe nimeni. Fac doar niste constatari.

Toate aceste date sunt la indemana oricui. Astept ancheta autoritatilor in aceasta afacere. O afacere destul de incalcita. Nu e putin lucru ca sefa DIICOT sa fie filata pe teritoriu francez. Stim cu totii cine ii sunt dusmanii si care sunt scopurile lor…ce parte a clasei politice isi dorea amnistia.

Opiniile contează! Din gandologia imparțialității și expertologia eticii și constituționalității

May 7, 2014

In atentia oricarui comentator preocupat de problema Basescu-tricou- PMP-Udrea-campanie si nu numai:

Hai sa facem ceva inedit: sa gandim (vorba lui Thomas Sowell). Apelul ii include si pe (de)formatorii de opinie publica consacrati (inclusiv pe cei “de bine” sau “de dreapta”) care, cu ingrijorare constat, au pierdut in ultima vreme obiceiul asta si perspectiva. Cu alte cuvinte, e un apel adresat tuturor gandologilor impartialitatii si expertologilor eticii si constitutionalitatii. Caci nu stiu cum se face, dar tocmai acum, intr-o perioada critica (electorala), intr-un an critic (decisiv pentru noi si viitorul nostru institutional, pe termen mediu, daca nu lung), intr-o conjunctura politica interna si internationala tulburatoare, parca le-a luat Dumnezeu mintile multora (a se citi discernamantul, perspectiva si responsabilitatea de formatori de opinie publica). Furati de propriile interese imediate (financiare, audienta) sau idiosincrazii, nu mai judeca. Tocmai acum. Nu-i a buna.

Precizare: la alegerile europarlamentare nu votez PMP, ci PDL; si nu pt ca e PDL minunat, nici pentru ca am o problema cu Basescu, ci pentru ca PDL are cel putin un candidat pe loc eligibil care imi satisface toate criteriile euro-electorale (lucru rar): Monica Macovei. Iar rational, logic, mi se pare sa votezi cu candidatul care iti satisface cele mai multe criterii, indiferent de ce-ti spune sa faci unul sau altul.

Revenim la chestiune. Iata cateva repere de avut in vedere in dificilul (iata) proces de gandire critica, politica, electorala, institutionala si constitutionala. Repere utile atat in chestiunea susamintita (subiectul, sau mai degraba barfa zilei), cat si pe viitor:

A) Despre ce prevede (permite/interzice) constitutia(dedicatie tuturor sfertodoctilor care, in lipsa de argument isi sprijina idiosincraziile pe carja constitutionalitatii/neconstitutionalitatii, concept care le scapa);

1.E stupid sa pretinzi unui politician sa fie impartial, fie si cand e presedintele tarii. Politica e o activitate eminamente partinica: promovezi o politica sau alta, optezi si te raliezi politicilor si practicii unui partid sau altul, ale unui politician sau altul, ale unei figuri publice sau alteia, ale unor institutii publice sau private. In acelasi timp, implicit (nu le promovezi) sau explicit (le combati), te pozitionezi, impotriva politicilor si practicilor celorlalti. A face politica asta inseamna: a fi prin excelenta partinic, nu impartial.

De asta, Constitutia Romaniei nu impune nimanui, cu atat mai putin vreunui politician, obligatia de impartialitate politica. Nici presedintelui nu-i impune obligatia asta. Nu se poate. Ar fi de o stupiditate stelara: cum sa-i interzici unui politician ales sa faca politica? cum sa pretinzi ca presedintele nu e politician?

2. Constitutia noastra interzice presedintelui sa fie membrul unui partid politic (o prevedere discutabila dpdv al logicii in care se desfasoara atat alegerea unui presedinte, practic imposibila fara sustinerea unor formatiuni politice, cat si activitatea lui politica ulterioara; dar asta-i alta discutie). Art. 84 alin 1. Atat.

3. Constitutia prevede ca presedintele are rol de mediator intre puterile statului (legislativa, executiva, judecatoreasca) si intre stat si societate (autoritati publice si cetateni) – art. 80, alin. 2, teza a II-a. Presedintele NU are, conform Constitutiei, rolul de mediator intre formatiuni politice, cu atat mai putin intre formatiuni politice aflate in campanie electorala – asta-i treaba realizatorilor de emisiuni tv cu politicieni in campanie.

Cand mediaza intre varii formatiuni politice parlamentare (alese) in vederea formarii guvernului, asta inseamna ca mediaza intre doua dintre puterile statului, respectiv legislativa (parlament) si executiva (guvern). Chiar si atunci, functie de programul lui politic (pe baza caruia a fost ales) are tot dreptul ca, in limitele institutionale trasate de Constitutie, sa prefere o grupare politica sau alta, un program politic sau altul. Nu, nici atunci nu este impartial. Iar toate astea nu contravin si nu sunt catusi de putin incompatibile cu interesul public, general. Dimpotriva. Asa se realizeaza controlul reciproc (checks and balances) intre puterile statului.

4. Constitutia nu interzice (ar fi culmea) presedintelui sa isi exprime public preferinta pentru politica unui partid sau altul, pentru un politician sau altul, aflat sau nu la guvernare. Faptul ca o face nu contravine automat interesului public general, nici macar constitutiei. Exista o singura situatie in care ar putea cotraveni: aceea in care presedintele sustine (prin acte de putere specifice exercitiului functiei prezidentiale) o politica/politician care abuzeaza ori incalca legea fundamentala sau ar instiga la incalcarea ei. De ce? Pentru ca presedintele are, printre altele, si rolul/obligatia de a “veghea la respectarea Constitutiei” (art 80 alin. 2 teza I)

5. Constitutia garanteaza oricarui cetatean, inclusiv presedintelui, doua drepturi eminamente non-impartiale: dreptul la libera exprimare publica a optiunii electorale (da, dreptul asta e inclus in dreptul fundamental la libera exprimare) si dreptul de vot. E imposibil sa ai o optiune electorala impartiala. Parol. Ori votezi pe unul din candidati (daca votezi mai multi e nul votul), ori nu votezi deloc. Optiunea e libera, ca si exprimarea publica a optiunii, si apartine inclusiv Presedintelui Romaniei, cata vreme are (obligatoriu) cetatenie romana.

B) Despre dimensiunea etica a declaratiilor si gesturilor electorale ale presedintelui (dedicatie expertologilor moralei neamului);

Incep prin a spune ca, si daca ar fi asa (imoral), sanctiunea e la urne: optezi pt altcineva. Sa vedem insa daca este sau nu moral gestul presedintelui de a sustine public un politician sau altul.

Se infiereaza public (ba aud ca si incrimineaza – s-ar fi depus chipurile niste plangeri, inclusiv penale) faptul ca presedintele poarta tricouri cu partidul lui preferat (PMP) si zice ca ar vota-o pe Udrea daca ar candida la presedintie. Se folosesc cuvinte tari. Se invoca norme legale (sincer, habar n-am care, de abia astept sa mi se indice). Se invoca norme “etice” (e imoral, e necinstit): se foloseste de pozitia sa de presedinte, de expunerea (vizibilitatea) aferenta, in favoarea unora.

Bun. Ca Antena3, anti-basistii obnubilati si clasici, fanii Ponta-PSD si ai adversarilor consacrati ai lui Basescu bat campii, nu-i vreo surpriza. Ca cei care, argumentat (eu de exemplu) sau nu, se enerveaza cand vad ca o sustine pe Udrea (o optiune proasta si pt credibilitatea lui) sau au nemultumiri cu privire la multi politicieni PMP (am o lista intreaga de prestatii jalnice, incepand cu Cristian Preda) e omeneste.

Ce nu e insa in regula e sa invoci dimensiunea etica pe criteriul asta: se foloseste de vizibilitatea sa de presedinte ca sa-i favorizeze electoral pe unii si-i defavorizeaza pe altii. Nu e in regula pentru ca e dubla masura etica aici. Pentru ca n-am auzit de partea oamenilor “de bine” sa se fi suparat cand presedintele critica PSD sau Ponta. Asta convine. Au, cel mult (puritanii limbajului) obiectiuni stilistice (in fine, i-as intreba cat de pur si elevat le e lor limbajul cand il critica pe Ponta; public; la ziar; dar nu-i intreb, asta-i alta poveste; i-as intreba si cat de eficienti sunt ei, stilistii elevati, ca impact la public; dar si asta-i alta poveste).  Insa deranjeaza cand dintre partidele de opozitie opteaza pentru unul singur (ii defavorizeaza pe ceilalti).

Pai ce facem, stimati expertologi ai eticii si impartialitatii? Aplicam dubla masura? Cand critica pe aia care nu ne convin, e-n regula ca se foloseste de expunerea pozitiei sale prezidentiale; e moral. Cand ii sustine, pe aia care nu ne plac (si poate ca avem dreptate), dar care oricum sunt preferabili astora de-alde Ponta (au limite), profitand de aceeasi pozitie de mare expunere publica si mediatica e imoral. Care-i norma etica, reperul unic moral: placerea/neplacerea noastra personala? Ne convine/nu ne convine cum se foloseste de expunerea lui mediatica? Grea de tot etica functiei prezidentiale in campanie electorala.

Concluzie:

Orice cetatean liber, de la presedinte si formatori de opinie publica, pana la ultimul analfabet, are garantat (inca) in tara asta dreptul la libera exprimare, dupa cum il taie capul. Prin urmare, vorbiti, criticati, injurati pe cine si cum poftiti. Insa luati aminte: opiniile conteaza si au consecinte. Ele (de)formeaza opiniile si optiunile altora. Adica optiunile publice. Adica modeleaza societatea.

Asadar, vorbiti, dar nu uitati ca si vorbele, nu doar faptele, au consecinte. Vorbele gresite au consecinte gresite: buimacesc lumea, si asa lipsita de criterii, si asa dezobisnuita sa gandeasca autonom, critic.

Prin urmare nu mai invocati si abuzati criterii pe care nu le aveti. Lasati etica si constitutionalitatea, daca nu le stapaniti. Sunt grele. Spuneti pe sleau ce nemultumiri aveti, in regula. Dar asumati-va totodata conditia (omeneasca) de cetateni pareristi in libertate. Ca asta sunteti si ramaneti, cata vreme nu ganditi si nu va exprimati responsabil, pe criterii solid intelese (chit ca unii se prezinta public drept analisti/jurnalisti). Asumati-va totodata (constientizati adica) si consecintele: cu cat sunt mai gresite opiniile publice, cu atat mai gresite vor fi optiunile publice si societatea in care traiti.

Si, desigur, nu in ultimul rand, ilustrii formatori de opinie publica ar trebui ca inainte de-a alerga dupa audienta sau de a-si exhiba varii idiosincrazii, sa ia in calcul momentul si contextul: unul istoric si politic extrem de dificil. Ar fi cazul sa faca un efort (da, e greu) de a se ridica la inaltimea lui. Ceva mai multa reponsabilitate si mai mult discernamant s-ar impune, acum mai mult ca niciodata.

Recomandare:

A scris ieri Dragos Aligica “E momentul sa aratam discernamant.[…]Ce spunem si ce promovam in discursul si dezbaterea publica, ce perceptii si ce atitudini incurajam, conteaza. Trebuie sa intelegem ca in acest moment Romania este deja in plin razboi psihologic, indiferent de ce face si ce vrea Occidentul de la viata.” Restul aici: https://www.facebook.com/ioana.hincu/posts/552281801549518?

Teme de reflectie:

Ce alt comunicator cu impact public considerabil (vorbim de milioane de alegatori), care sa poata contracara eficient impactul public al lui Ponta, cunoasteti, in afara de Traian Basescu?

Si adresez intrebarea in special puritanilor eticii prezidentiale si discursului prezidential, impreuna cu urmatoarele: v-ar conveni sa nu spuna public nimic, acum, in an electoral, despre niciun candidat/partid? sa nu mai zica nimic de PSD-Ponta? O fi bine? O fi util? O fi practic? O fi in interesul nostru, al publicului larg, al neamului in general? Stiti voi pe cineva care face treaba asta (critica guvernarii) mai eficient? Cu impact mai larg eventual?

Reminder:

Inamicul public numarul 1, al nostru, al tuturor (inclusiv al alora care nu-si dau seama si voteaza PSD), in caz ca ati uitat, e PSD-Ponta-actuala guvernare. Nu, nu e Basescu . Afara de cazul in care de dragul gandologiei impartialitatii ati cazut in capcana consacrata de A3 si trustul lui Voiculescu, cea cu “Basescu e capul tuturor rautatilor”.

Ioana Hincu