Rubasca vintage

DESCRIERE: Camasa cu floricele tip rubasca vintage

MASURI: gat – orice masura, bust – orice masura, talie – orice masura, lungime – de la 1793, lungime maneca – pana in prezent

DETALII: guler tip rubasca; se inchide in fata cu nasturi; pliseuri duble atat pe fata cat si pe spate; bust bufant, talie cu elastic; maneca bufanta, manseta cu elastic

MATERIAL: panza groasa din bumbac

STARE: perfecta

CULORI: rosu, galben, albastru

Exista in tara noastra o serie de oameni in varsta, care au nostalgii legate de Rusia si de rusi. Pe ei ii pot intelege pana la un punct.In fond, au trait in comunism,au ascultat muzica ruseasca,au baut vodka,au purtat rubasca,si-au facut studiile la Moscova, s-au casatorit cu rusoaice ori… au fost casatoriti la ordin.

Insa altfel sta treaba, atunci cand vorbim despre tinerii care nu au apucat comunismul .Pe acestia nu ii mai intelegi deloc.Ma refer la cei care se declara rusofili si antiamericani .

Si cum sa-i intelegi, cand se inghesuie la concert la AC/DC, poarta jeansi, au iphone, se uita la filmele americane,viseaza sa lucreze in occident, isi cumpara masini occidentale, merg la Mc Donalds, beau coca-cola, fumeaza tigari americane,  dar……. ii iubesc pe rusi. O fi asta un nou soi de ipocrizie ?

Pana la un punct poti spune ca e o chestiune ce tine de fitze, de toane ale  tineretii, de lipsa de maturitate sau de manipulare.

Insa…nu mai departe de 2009 ,la Chisinau, rusii lor dragi omorau tineri romani…asta in timp ce ei, la Bucuresti  injurau copios occidentul….

Si se vinde pe net….rubasca vintage ! Merge cu Stolichnaya….

Partida rusa – o cronica anuntata….

De vreo doi ani, tot scriu despre prorusii din Romania cocotati in partidele politice actuale si despre sintagma KGB, care mai devreme sau mai tarziu se va alatura conglomeratului USL, chestiune care mi-a adus atacuri, injuraturi sau dispret in online.

Astazi, un articol exceptional al lui Dragos Paul Aligica, vine sa confirme ceea ce am scris mereu si il felicit ca a spus lucrurilor pe nume si a lansat o provocare doctrinara unica in peisajul romanesc al ultimilor 21 de ani. Acum cercul este complet si cine vrea sa vada, vede…..

Sa vedem cine raspunde, insa…

Deocamdata Rusia ne pune bete in roate cu Nabucco. Cui ii pasa de asta ?

Comisarul european pentru energie Günther Oettinger a cerut, luni, Rusiei sa nu exercite presiune asupra tarilor din Asia Centrala pentru a nu bloca proiectul de gazoduct Nabucco, initiat cu scopul de a reduce dependenta Europei de gazul rusesc.  sursa : Hotnews
“Nu vrem sa blocam proiectul de gazoduct South Stream, insa ne asteptam ca partenerii nostri rusi sa nu puna presiune asupra tarilor” prin care ar trebui sa treaca Nabucco, a spus comisarul european la o conferinta de presa la Berlin, unde are loc o reuniune consacrata proiectului energetic european, transmite AFP, citata de EurActiv.ro.

Wikileaks: Rusia, SUA, Romania

Problema nu este “ce se vede” din telegrame. Ele reconfirma in buna masura, atat ca informatie cat si ca interpretare, ceea ce cunoscatorii stiau de mult. Adevarata problema este alta: Care sunt implicatiile publicarii lor pentru politica romaneasca pe termen mediu si lung?

Materialele publicate reconfirma ca incepand de la mijlocul decadei trecute marele clivaj politic al Romaniei nu a fost determinat preponderant de forte de natura economica, sociala sau ideologica. A fost unul de natura geopolitica. Oricum ai citi telegramele ambasadei SUA, e greu sa nu vezi, uneori direct, alteori printre randuri, cum Romania este strabatuta tot mai intens de tensiunea intre sfera de influenta rusa si sfera de influenta americana. Sau ca sa fim mai exacti, a blocului Nord-Altlantic.

Cand facem abstractie de toate mizele si disputele contextuale, cand zgomotul si furia nenumaratelor batalii politice marunte si maruntele se estompeaza, cand ceata se ridica, cand harmalaia mediatica si diversionista se disipeaza in neant, ramane in urma marele desen, marea structura, marea miza: Clivajul Est-Vest. Rusia versus Occident.

Nu trebuie sa fie o surpriza. Ne place sau nu, stam sub semnul asezarii noastre pe harta lumii. Place sau nu, atat timp cat va exista in proximitate o Rusie puternica, Romania e obligata la un continuu angajament in manevre geostrategice si de politica interna fata de presiunea acesteia spre Europa Centrala si Stramtori. Asta inseamna ca place sau nu, Romania a fost si va fi mereu teren fertil pentru varii intrupari, metamorfoze si manifestari ale “Partidei Ruse”.

Nu exista niciun moment din istoria Romaniei moderne in care (fie si numai in forma de nucleu si germene) “Partida Rusa” sa nu se fi manifestat pe teritoriul noastru. Nu e o chestiune accidentala, de rea vointa sau de profil etno-psihologic. Este o consecinta naturala a legilor politicului.

Ambitiile geopolitice ruse obliga la incurajarea si alimentarea unor parghii si spatii de manevra in statele limitrofe pe care le considera, pe drept sau nu, sfera sa legitima de influenta. In mod similar, jocul politic intern, preferinte ideologice, sau pur si simplu accidente biografice gasesc totdeauna suficient material uman in tarile tinta pentru a constitui (mai mult sau mai putin puternice) “Partide Ruse”. Nu are de ce sa fie o surpriza ca o constanta a istoriei noastre moderne este aparitia si disparitia, cresterea si descresterea, in varii avatare, in varii contexte, a “Partidei Ruse”.

Nu inseamna neaparat ca membri ei au fost si sunt tradatori de tara. Unii au fost. Dar nu toti. Si nu intotdeauna. (Vezi, de pilda, situatia din timpul primului Razboi Mondial, surprinsa atat de bine de Lucian Boia in cartea sa despre “germanofili”). O modalitate mai pragmatica de a gandi problema este de a spune ca intr-o societate ca a noastra sunt oameni cu viziuni politice si cu interese diferite de cele ale celor ce isi iau ca reper Occidentul. Sunt unii ce vad viitorul Romaniei in adoptarea “modelului occidental” si in varii aliante cu varii puteri europene si nord-atlantice. Sunt altii ce nu-l vad astfel. Si este dreptul lor. Au fost si sunt oameni care definesc interesul national si identitatea Romaniei in relatie cu Occidentul si puterile occidentale. Si oameni a caror viziune ii orienteaza mai mult catre Rusia. E un fapt, vrem sau nu vrem sa-l recunoastem ca atare.

Iata deci, dincolo de criza si relansare, de blocaj si reforma, de coruptie si integritate, liniile de forta: “Partida Occidentala versus Partida Rusa”. De aici o ipoteza: Este corect sa spunem ca trepatat, in ultimii ani, gruparile politice din Romania au inceput sa se alinieze in jurul acestor doi poli?

Desigur, intamplarea face ca acest clivaj geopolitic sa se suprapuna in buna masura pe cel reformisti-antireformisti, pe tensiunea dintre “noul sistem” versus “vechiul sistem”. Dar asta nu era ceva inevitabil. De multe ori, in alte tari, SUA a mizat pe antireformisti. Si ne putem imagina un scenariu in care Moscova ar fi putut miza in Romania pe reformatori. Dar, una peste alta, datele sunt destul de clare: desi inca imperfect, cu inca multe zone de gri si confuzie, ipoteza ca treptat ne indreptam spre o polarizare explicita,  “Partida Occidentala versus Partida Rusa”, pare destul de credibila.

Sa revim acum la telegramele ambasadei SUA. Vedem din ele, daca mai era nevoie, ca atunci cand e vorba de interese strategice, americanii lasa la o parte limba de lemn a corectitudinii police si temele-i onirice si adreseaza chestiunea frontal si in esenta ei: Romania este un teren de lupta intre sfera de influenta Rusa si cea Americana. Punct.

Problema nu este “ce se vede” din telegrame. Ele reconfirma in buna masura, atat ca informatie cat si ca interpretare, ceea ce cunoscatorii stiau de mult. Adevarata problema este alta: Care sunt implicatiile publicarii lor pentru viitorul politic romaneasc?

Doua scenarii se degaja.

Scenariul 1: In masura in care deja se creasera conditiile unei polarizari de tipul “Partida Occidentala versus Partida Rusa”, aparitia acestor documente nu face deca sa accelareze acest trend.

Cortina s-a ridicat, ceea ce era implicit si nerostit a fost rostit si a devenit explicit. Ne putem face ca nu am auzit sau vazut. Ca nu pricepem despre ce e vorba in propozitie. Dar faptul este acum public. Este o realitate pe care nimeni nu o mai poate ascunde din nou in spatele cortinei. Asadar vom fi obligati mai devreme sau mai tarziu sa acceptam ca avem in Romania o Partida Rusa. Legitima politic. Institutional constituita. Activa electoral. Wikileaks consfinteste public aceasta realitate. Ca nu toti cei asociati acestei forte politice au inteles inca natura ei sau ca nu toti sustinatorii ei sunt afini ideii de politica alternativa la “consensul” pro-occidental, este altceva.

Pana acum acesti asociati si sustinatoti aveau scuza ca semnalele sunt confuze, ca nu se vede clar ce fac politicienii, ca mass media distorsioneaza, etc. Vectorii Partidei Ruse insisi au avut un discurs ambiguu: Occidental, cu nuante pro-ruse. Si cu unii si cu altii. Ca romanul impartial. Greu de detectat orientari ferme in el. Ouale puse in mai multe cosuri….Ca sa citam un fost Prim Ministru fara ideologie, principii sau caracter. Acum lucrurile s-au schimbat.  Publicul are ocazia sa vada clar “marele clivaj”.

Acest scenariu mai este sustinut insa si de altceva, mai puternic. Pana ieri liderii cu inclinatii si interese anti-occidentale sau pur si simplu anti-reformisti se puteau amagi ca dublul lor discurs abureste americanii. Ca americanii nu isi dau seama de jocul lor si ca imaginea pe care ei vor sa o proiecteze este inghitita nemestecata. Pe aceasta baza, acesti lideri se puteau intoarce catre public si se puteau prezenta ca mari triangulatori intre est si vest. Credentialele lor occidentale pareau daca nu imaculate, cel putin credibile.

Apar insa aceste telegrame. Iata ca americanul vede altceva decat vrei tu sa proiectezi. Ce te faci cand masca a cazut? Si stii ca americanul te-a citit? Ca vede clar altceva deca ai vrea sa vada? Cand jocul la doua capete este deconspirat?   Mai poti continua jocul cand masca a cazut? Cand stii ca stie ca stii ca stie?

Si atunci, intrebarea e: Accepti deschis, curajos, ferm si public anti-americanismul? Iti asumi explicit si pana la capat identiatatea formulei alternative la occidentalismul actual? Imbratisezi pana la capat proiectul Partidei Ruse?

O intrebare interesanta. Si un scenariu probabil salutar. Si legitim. Ar limpezi scena politica. Ar clarifica dezbaterea doctrinara. Ar oferi o competitie reala intre viziuni alternative cu privire la intersul national si strategia nationala. Doua viziuni. Doua baze de putere si sustinere externa. Doua modele de dezvoltare. Doua mari forte politice.

Spuneam insa ca mai exista un scenariu. Care ar fi el? Raspunsul este simplu: Cel in care ne aflam acum. Continuam ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Dragos Paul Aligica

Ultima diva de la Hollywood….

 

Liz Taylor a fost o “diva”, atunci cand acest cuvant, isi gasea inca sensul adevarat, inainte de a fi acordat fiecarei celebritati de sex feminin, indiferent de atitudinea sau stilul acesteia in anii ce au urmat.

A fost prima actrita ridicata pe piedestalul celebritatii de catre presa, pentru conflictele dramatice din viata ei minunata-un fel de montagne russe, la fel de mult ca pentru rolurile ei.

Cate actrite sau cate femei ar putea arata ca ea, cea din Pisica pe acoperisul fierbinte, cu trupul acela uluitor in rochia stramta si alba ? Richard Burton marturisea ca “sanii ei ar rasturna imperii” vazand-o in rolul Cleopatrei. In bratele lui Rex Harrison-Iulius Cezar , Liz chiar a rostit “sanii mei sunt plini de iubire si viata “.

Stia sa isi poarte feminitatea, frumusetea si gingasia. Putea creea efecte uimitoare purtand doar o rochie simpla cu bretele, ca cea din Un loc sub soare, care l-a facut  pe Montgomery Clift sa devina visator, iar pe critici vazand sarutul lor pasional sa il asemuie cu o vapaie pe o inghetata de ciocolata…

Liz a fost o fata dulce, care nu a dorit sa devina actrita, dar a consimtit sa urmeze o cale trasata de o mama ambitioasa, devenind o femeie pe care am privit-o mereu cu admiratie, ca actrita, ca om de afaceri sau ca stindard al luptei impotriva HIV, atunci cand toti o priveau ca pe o paria.

Liz starnea pasiuni si era schimbatoare ca vantul intr-o relatie. Insa ce-ar fi insemnat sa fie previzibila oare ? Au ramas ca dovada scrisorile  lui Richard…..

“You must know, of course, how much I love you. You must know, of course, how badly I treat you. But the fundamental and most vicious, swinish, murderous and unchangeable fact is that we totally misunderstand each other … we operate on alien wave lengths … I love you and I always will. Come back to me as soon as you can.”

“If you leave me I shall have to kill myself. There is no life without you.”

“You are probably the best actress in the world, which, combined with your extraordinary beauty, makes you unique … When, as an actress, you want to be funny, you are funnier than W.C. Fields; when, as an actress, you are meant to be tragic, you are tragic.”

“I find it very difficult to allow my whole life to rest on the existence of another creature. I find it equally difficult, because of my innate arrogance, to believe in the idea of love. There is no such thing, I say to myself. There is lust, of course, and usage, and jealousy, and desire and spent powers, but no such thing as the idiocy of love. Who invented that concept? I have wracked my shabby brains and can find no answer.”

Drum bun Liz ! Cand ne va fi dor….ne vom uita la filmele tale….

Adrian Severin…o emblema a stangii romanesti si a USL

De ce refuza Adrian Severin sa demisioneze din PSD si din Parlamentul European?

Iata o intrebare care cauta un raspuns de cateva zile.Am ascultat diverse explicatii dar recunosc,nu m-au convins.

Asa ca, incerc si eu sa gasesc un raspuns…cred ca domnul Adrian Severin nu poate demisiona deoarece a incasat si alte spagi in avans si nu s-a achitat inca de datorie.Daca ar demisiona azi ar trebui sa returneze banii respectivi.Ori omul e un PSD-ist adevarat,cand e vorba de bani nu se inapoiaza nimic.

Ar mai fi o intrebare…a impartit cu cineva din partid acesti bani?

Si ca sa gasim un raspuns la aceasta a doua intrebare,va sugerez sa cititi declaratiile domnului Adrian Nastase…o alta emblema a PSD si USL.

Le redau in continuare…

22 martie 2011
Președintele Consiliului Național al PSD, Adrian Năstase, consideră că social-democrații trebuie să fie solidari cu europarlamentarul Adrian Severin, chiar dacă acesta a greșit.

”El (n.r. – Adrian Severin) a greșit, cel puțin sub aspectul conduitei, dar noi avem datoria să fim echidistanți și să nu cădem într-o capcană în care ne împing alții. Nu e doar o capcană pentru Severin, ci și pentru noi. Trebuie să menținem un anumit tip de solidaritate”, a spus Adrian Năstase, marți, la Antena 3.

In opinia lui Adrian Nastase, PSD are, ca partid, o datorie fata de membrii sai, fata de “soldatii partidului”. Intrebat daca, pozitia adoptata inseamna ca nu este de acord cu Victor Ponta, care a cerut foarte ferm, marti, intr-o conferinta de presa, demisia lui Adrian Severin din PSD si din Parlamentul European, Nastase a replicat: “sunt de acord cu mine insumi in aceasta chestiune si imi spun punctul de vedere”.

Reamintesc ca tot marti ,Ponta i-a cerut lui Severin sa demisioneze din PSD.

UPDATE…

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marti seara, ca daca va fi declansata o ancheta in cazul lui Adrian Severin care va constata ca acesta a fost acuzat pe nedrept, atunci el personal o sa-si ceara scuze si o sa incerce sa repare acest lucru.

Che sau fanatismul by Ion Stanomir

A fi de extremă stângă este, în anii din urmă, în România, ca şi aiurea, un mod de a indica, intelectual, apartenenţa la un curent care este prin excelenţă „cool”. De la critica anticomunismului până la critica statului neoliberal, temele sunt familiare şi circulă, previzibil, de la o voce la alta. Reperele de la care se revendică această nouă direcţie sunt predictibile, la rândul lor: invocarea lui Alain Badiou este, fireşte, una dintre piesele canonului ideologic.

 

Pe acest drum, luminos, al anticapitalismului romantic, întâlnirea cu Che Guevara nu poate  întârzia să se producă; de dincolo de moarte, din încremenirea posterului său, Guevara veghează asupra noilor generaţii care vin să se închine la templul unei iubiri pierdute, dar niciodată trădate. Este acesta un sindrom cultural şi politic în ecuaţia căruia bovarismul se combină cu venerarea imoderaţiei politice, un sindrom care are ca punct de pornire căutarea revoluţionară a lui Guevara însăşi.

Şi totuşi, dincolo de aura christică pe care unii au încercat să i-o atribuie, postum, în descendenţa unei (impure) sinteze de creştinism, marxism şi violenţă politică, „Che“ ramâne  unul dintre cei mai ortodocşi/ rigizi gânditori pe care stânga radicală i-a produs, după al doilea război mondial. Rebelul fără cauză este, la o lectură ce trece de epiderma mitului în perpetuă expansiune, un intelectual fidel, până la capăt, proiectului societal modelat de gnoza sovietică.

Examinat clinic, ca un fragment de viaţă intelectuală al anilor şaizeci, „Che“ este un bun conducător de locuri comune: moartea sa revoluţionară nu anulează sentimentul de conformism ideologic pe care îl resimţi, recitind textele sale adunate, canonic, de exegeţii săi. Atunci când invocă, în cheie escatologică, lupta împotriva  Statelor Unite ca o luptă împotriva celui mai neînduplecat inamic al libertăţii şi geniului uman, „Che“ se află într-o  companie ilustră, ce nu încetează să se extindă, iconic, reunind  efigiile, atât de paradoxale, ale lui Chavez sau Ahmadinejad.  Antiamericanismul este legatul cel mai durabil pe care marxismul, oricât de eretic în aparenţele sale, îl lasă  radicalilor de astăzi : religia comunistă  îşi află în această celebrare a urii  expresia sa clasică. Demonizarea „americanului” generic este liantul ce conferă unitate de acţiune unei familii de spirite ce reconciliază, ecumenic, stereotipurile dreptei şi stângii extreme interbelice.

Căci  identitatea lui „Che”, ( evocat, poematic, ca un cavaler fără de teamă şi prihană al revoluţiei trădate) este, funciarmente,  aceea a unei fanatic impenitent. Grotescul teoriilor  sale economice, rigiditatea procustiană cu care a desenat rolul  sindicatelor în noua lume socialistă   se subsumează unui ethos ce privilegiază, programatic, imoderaţia ca scenariu de resurecţie şi purificare a comunităţii în curs de eliberare. Capacitatea de seducţie a lui „Che” se cere căutată în  această transfigurare/sublimare mediatică  a fanatismului:  deconstruind un scenariu hollywoodian clasic,  „Che” devine un rebel cu o  cauză, un Pancho Villa/Zapata  ce îmbracă cămaşa dialectică  a marxismului pentru a predica o evanghelie a urii. Într-unul dintre pasajele care sunt o mise en abîme a propriei sale obsesii intelectuale, „Che” respinge  “ moderaţia” ca  o formă de compromis cu  „colonialismul”: moderaţiii, argumentează „Che” cu o vigoare şi tăietură de frază staliniste, sunt cei ce trădează sau cei cărora le este frică. „Moderaţii “ se înstrăinează de  poporul  care este, prin chiar natura  sa, insensibil la moderaţie.

Din acest punct al diabolizării „moderaţiei”, fanatismul lui „Che” îşi reia locul în colecţia de imagini a secolului XX. În această gnoză ce aspiră să devină o filosofie a guvernării, căutarea imposibilului se traduce prin mobilizarea potenţialului  de resentiment în care revoluţia îşi află principalul său aliat. Ecoul lui „Che”  este maxim acolo unde „ura de sine” occidentală sau  ostilitatea naţiunilor postcoloniale  acordă fanatismului respectabilitatea unei discipline a mântuirii. Din jungla din Congo până pe baricadele occidentale, umbra lui „Che”  creşte, din ce în ce mai puternică, ca un semn al unui timp ieşit din matca sa.  Lupta de clasă este, în acelaşi timp, o luptă între rase, iar ferocitatea ei, cum notează Niall Ferguson, este una dintre cheile de acces în interiorul secolului XX.   Şi poate că tocmai această simplitate geometrică a profilului intelectual al lui Guevara explică trecerea, intactă, a mitului, peste  Rubiconul anului 1989.

Ura, al cărei  nume secular  este fanatismul politic, nu poate fi evacuată din consistenţa umanităţii. O dată fantasmele  melioriste abandonate, ceea ce se  poate întrevedea este capacitatea  resentimentului  de a se reintruchipa, proteic. Imposibil de exorcizat,  spectrul lui „Che” este prezenţa profetică ce animă aceste ridicări difuze, violente şi  obtuze. Povestea lui  „Che” este una fără de sfârşit.

Ioan Stanomir

http://www.clubromania2020.ro/2011/03/che-sau-fanatismul/

Hotnews, Euractiv, Romania Libera- razboiul din Libia e in curtea voastra !

Ma asteptam zilele acestea, cand se intampla ceea ce se intampla in Libia, ca macar o televiziune din tara asta sa readuca in discutie ceea ce se ingroapa de 18 ani incoace si care a avut un constant efect asupra economiei noastre. Dar cine sa aiba interesul sa o faca, cand mai importanta este isteria indusa catre Boc si Basescu, iar lucrurile esentiale sunt facute uitate, scriindu-se sub ochii nostri o alta istorie, desi ar trebui sa o stim asa cum este,  macar fiindca suntem contemporani cu ea.

Si nu spun gratuit asta, ci dupa ce absolut toate link-urile care duceau la date si acte care puteau fi citite la vremea respectiva pe net, AU LINK-urile NEFUNCTIONALE, dupa fix 5 ani.  Incercati-le si va veti convinge ….

De ce ? Asta ramane sa ii intrebati pe cei care le-au sters si in ce scop au facut-o !

Adica: Hotnews, Euractiv, Romania Libera

Cat a costat stergerea link-urilor, domnilor formatori de opinie ?

Sa va reamintesc cate zile de amanare are dosarul lui Patriciu , care ne da lectii de moralitate inclusiv lui Liiceanu ?

Ce a mai ramas……

Libia se lauda la fiecare pas cu Murzuk, zacamant pierdut de statul roman. Bazinul abandonat extrage titei de doua ori cat toata compania Petrom. Statul roman s-a ales cu praful de pe toba din Murzuk, cu toate ca a fost descoperirea sa, l-a cedat spaniolilor. In tot acest timp, Dinu Patricu si-a luat rafinarie.

Procurorii au sapat pe caz, dar nu au reusit sa ii convinga pe judecatori ca cercetarile sa continue cu Patriciu dupa gratii, dezvaluia acum zece zile HotNews.ro.

Desi Dinu Patriciu neaga cu vehementa ca a beneficiat, ilegal, de milioanele de dolari investite de regimul Ceausescu in petrolul libian, pana si colegii sai aflati la guvernare sunt de parere ca afaceristul liberal a inselat statul roman, scrie Romania Libera

Link-uri utile
Acte normative-bazin petrolifer Libia
Hotararea Vacaroiu prin care statul renunta la la Murzuk

Investitia lui Ceausescu in petrolul libian
Desi Dinu Patriciu neaga cu vehementa ca a beneficiat, ilegal, de milioanele de dolari investite de regimul Ceausescu in petrolul libian, pana si colegii sai aflati la guvernare sunt de parere ca afaceristul liberal a inselat statul roman.

In luna iulie 2005, in urma unor verificari efectuate de inspectorii fiscali, Ministerul Finantelor Publice, condus atunci de liberalul Ionut Popescu, a ajuns la concluzia ca Rompetrol a pagubit statul cu aproximativ 75 de milioane de dolari.

Acesti bani reprezentau investitia efectuata de statul roman inainte si dupa 1990, prin intermediul SC Rompetrol SA, in operatiunile de explorare, dezvoltare si exploatare a zacamintelor de petrol din Libia.

Incomod pentru Tariceanu, si el fost administrator la Rompetrol, Ionut Popescu a fost inlocuit imediat de la sefia Ministerului Finantelor cu Sebastian Vladescu. Brusc, nu a mai existat acelasi interes pentru recuperarea celor 75 de milioane de dolari ce ar fi trebuit sa ajunga la bugetul statului.

Acum, seful ANAF, Sebastian Bodu, a dispus efectuarea unor controale la Rompetrolul lui Patriciu pentru a stabili suma cu care statul se va constitui parte civila.

Pentru a face pierduta urma banilor, Patriciu si acolitii au recurs la adevarate scheme financiare. Milioanele de dolari au fost plimbate pe ruta Spania-Romania-Olanda-Insulele Virgine-Romania prin tot felul de contracte de cedare de creanta sau de novatie. Apoi au fost folositi ca investitie in cadrul Rompetrol.

Rompetrol of Libia – o investitie a regimului trecut

Istoria banilor investiti de regimul Ceausescu in petrolul libian si recuperati apoi de liberalul Patriciu pentru a-i folosi in interes propriu incepe in anii ’80. La acel moment, prin Decretul 356/1980, s-a decis ca Bucurestiul sa se implice in operatiunile de exploatare a petrolului din Libia.

In acest sens a fost incheiat un acord intre Rompetrol of Libia Ð ca filiala a firmei-mama Rompetrol, detinuta de statul roman, si National Oil Company (NOC) Ð compania libiana a petrolului. Durata contractului era de 25 de ani si stabilea ca partea romana va executa pe cont propriu lucrari geologice in valoare de 380 de milioane de lei (la valoarea anilor ’80) si 53,3 milioane de dolari.

Operatiunile de explorare derulate in comun de cele doua companii s-au incheiat abia in 1989, moment dupa care urma sa se treaca la urmatoarele faze prevazute in contract, si anume dezvoltarea si exploatarea.

Schimbarea sistemului politic de la Bucuresti a facut ca statul roman, prin Rompetrol, sa nu mai dispuna de resursele financiare necesare proiectului.

Prin Hotararea de Guvern 400/1991, Bucurestiul a decis sa continue colaborarea pentru petrolul libian, insa a alocat din Fondul Valutar al statului un credit pentru Rompetrol de doar 15 milioane de dolari, din care au fost transferate efectiv numai sapte milioane.

Se cauta un cumparator

Un an mai tarziu, in 1992, o comisie guvernamentala care s-a deplasat in Libia a stabilit ca statul roman ar trebui sa mai investeasca cel putin jumatate de miliard de dolari pentru a putea ajunge sa extraga petrol. Nedispunand de aceasta suma, guvernul de la Bucuresti a decis sa caute un cumparator pentru toata afacerea din Libia.

Avand acordul autoritatilor, Rompetrol a inceput in acest sens negocierile cu firma spaniola Repsol Exploracion. La data de 18.03.1993, intre cele doua companii s-a incheiat un acord de principiu in urma caruia Repsol devenea proprietar al tuturor drepturilor, echipamentelor, lucrarilor si materialelor filialei Rompetrol din Libia. Pretul acestei cesiuni a fost de 45 de milioane de dolari.

Cum insa Rompetrol of Libia mai avea obligatii financiare catre compania nationala a petrolului din Libia (NOC), din cele 45 de milioane s-a retinut suma de 17,6 milioane de dolari. In afara acestui pret, firma romaneasca urma sa mai primeasca de la Repsol, cu titlu de compensatie financiara, esalonat, alte 85 de milioane de dolari.

Banii acestia urmau sa fie platiti dupa cum urmeaza: 10 milioane dolari in 1998 – cand se estima ca productia bruta de titei din cadrul acordului preluat de la Rompetrol ajungea la 100 milioane de barili, 15 milioane de dolari in anul 2001 – cand s-ar fi extras circa 200 milioane de barili de petrol, plus alte trei transe de cate 20 de milioane in anii 2003, 2005 si 2008.

Aprobarea contractului

Cum acesti bani apartineau statului roman, Executivul a emis la data de 12.05.1993 Hotararea 157, prin care aproba contractul dintre Rompetrol si Repsol Exploracion. Potrivit acestui act normativ, dupa achitarea datoriilor catre partea libiana si rambursarea creditelor, Rompetrol avea obligatia de a varsa la bugetul de stat sumele incasate.

Hotararea de guvern nu a fost insa mult timp respectata. Doar prima plata, de 32,8 milioane de marci germane, efectuata de Repsol in ianuarie 1995, a ajuns la bugetul statului. Spaniolii mai aveau de achitat deci inca 75 de milioane.

Compania Rompetrol a fost privatizata si sase ani mai tarziu, in 1999, liberalul Dinu Patriciu – devenit intre timp proprietar al acesteia – nu a mai agreat prevederile care il obligau sa vireze la stat banii de la Repsol.

Patriciu a pus in functiune “spalatoria”

Ajuns in posesia a peste 70% din actiunile Rompetrol, Dinu Patriciu nu a mai vrut sa mai auda de obligatia de a achita statului sumele investite in Libia. Mai mult, potrivit concluziilor anchetelor penale ce au ca subiect afacerea Rompetrol, Patriciu si oamenii sai au facut demersuri pentru a incasa in mod fraudulos milioanele de dolari de la Repsol ce ar fi trebuit virate bugetului de stat.

Pentru a pacali Fiscul, Patriciu & Co au pus la punct o adevarata schema prin care banii respectivi au trecut dintr-un cont in altul pentru a se reintoarce, parte din ei, gata spalati si apretati, in Romania. Bineinteles, “spalatoria” lui Patriciu a functionat atat timp cat demnitari si inalti functionari publici au inchis ochii.

Refuzul Rompetrolului

Primul semn ca liberalul Dinu nu mai are de gand sa returneze bugetului banii ingropati de stat in prospectiunile din Libia a fost dat pe 16 decembrie 1999. Patriciu nu si-a asumat direct acest lucru, ci a scos in fata un alt cetatean american, John H. Works.

In calitate de reprezentant al Rompetrol, acesta a trimis Ministerului Finantelor Publice adresa 10137 prin care informa Directia Bugetului si Trezoreriei Ð Directia Generala a Bugetului de Stat ca spaniolii de la Repsol urmeaza sa efectueze o plata de 10 milioane de dolari in contul afacerii din Libia, dar ca Rompetrol refuza sa mai vireze aceasta suma catre bugetul de stat.

Potrivit lui John H. Works, administratorii Rompetrol considerau ca banii cheltuiti de regimul Ceausescu pentru petrolul libian apartin societatii, deci investitorului Patriciu. Asta desi Hotararea de Guvern 157/1993 care stabilea ca aceste sume revin statului roman era in vigoare.

Totusi, pentru a se asigura ca banii nu ii vor fi luati de Fisc din conturi, Dinu Patriciu a recurs la schema cedarii creantelor.

Jonglerii pe ruta Spania-Romania-Olanda-Insulele Virgine-Romania…

La aproape un an dupa ce John H. Works a informat Ministerul Finantelor Publice ca Rompetrol nu va mai vira catre bugetul de stat banii proveniti de la Repsol, Patriciu a facut pasul al doilea. Ca nu cumva milioanele de dolari de la Repsol sa-i fie luate din contul Rompetrol SA Bucuresti, Patriciu a directionat acesti bani catre The Rompetrol Group B.V. Olanda (T.R.G.).

La data de 14 decembrie 2000, in calitate de reprezentant al Rompetrol SA Bucuresti, Patriciu a incheiat un protocol prin care cesiona creanta Repsol in favoarea fimei The Rompetrol Group B.V. Olanda reprezentata de George Philip Stephenson.

Contractul propriu-zis a fost semnat aproximativ o luna mai tarziu, pe data de 5 ianuarie 2001, prin acesta Rompetrol SA Bucuresti cedand catre The Rompetrol Group B.V. Olanda, cu doar 35 de milioane de dolari, creanta ramasa de 75 de milioane de dolari pe care o avea impotriva Repsol. Din acest aranjament Patriciu a castigat de doua ori.

O data prin faptul ca a reusit sa-si protejeze de Fiscul roman banii veniti de la Repsol si a doua oara prin faptul ca tot el se afla si in spatele The Rompetrol Group B.V. Olanda, care a ramas in conturi cu 40 de milioane de dolari in urma preluarii creantei Repsol. Lucrurile erau insa departe de a se fi linistit.

O alta miscare: contractul de novatie

La 1 noiembrie 2001, pentru a pierde si mai mult urma banilor de la Repsol, Patriciu a mai facut o miscare. Rompetrol SA Bucuresti a incheiat un contract de novatie cu o alta firma, Rompetrol International LTD din Insulele Virgine, reprezentata de Dinu Patriciu.

Obiectul acestui nou contract l-a constituit plata a 15 milioane de dolari din totalul de 35 de milioane, atat cat ar fi trebuit sa achite The Rompetrol Group B.V. Olanda pe cesiunea de creanta. Aparent, acest contract de novatie nu avea nici o legatura, insa s-a descoperit ca si aceste 15 milioane au venit tot din Olanda.

Tragand linie, din toate aceste aceste contracte si intelegeri Rompetrol SA Bucuresti a reusit pana la urma sa aduca inapoi in Romania, curatati, 35 de milioane de dolari. Insa, surpriza: acestia au fost folositi in alte inginerii pentru care Patriciu este cercetat acum pentru spalare de bani.
Articol integral in Romania Libera

Cum a pierdut statul roman o investitie de miliarde de dolari si cum si-a luat rafinarie Patriciu
Manuela Preoteasa (HotNews.ro)

Libia se lauda la fiecare pas cu Murzuk, zacamant pierdut de statul roman. Bazinul abandonat extrage titei de doua ori cat toata compania Petrom.

Statul roman s-a ales cu praful de pe toba din Murzuk, cu toate ca a fost descoperirea sa, l-a cedat spaniolilor. In tot acest timp, Dinu Patricu si-a luat rafinarie. Procurorii au sapat pe caz, dar nu au reusit sa ii convinga pe judecatori ca cercetarile sa continue cu Patriciu dupa gratii.

[i:4:d]Din cartea de geoglogie a Libiei:

“Cel mai important bazin petrolier din Libia se afla in Sahara, la sud de Tripoli: bazinul Murzuk.

Acest camp gigantic, cu rezerve estimate la 2 miliarde de barili de titei a fost initial atribuit spre explorare companiei de stat din Romania (regia autonoma Petrom R.A.– fosta denumire a Rompetrol).

Regia autonoma Petrom (devenita Rompetrol) a avut dificultati in a finanta programul de exploatare in campul Murzuk. Partea sa a fost cumparata de Repsol din Spania in 1993 pentru 65-85 millioane de dolari” – citim in aceeasi prezentare.

Actualul operator al bazinului, compania spaniola Repsol, spune ca este cea mai importanta investitie pentru strategia sa de productie pe multi ani de acum inainte.

Murzuk-ul cedat de Romania are, asadar, un potential de 2 miliarde de barili. O valoare care s-ar traduce astazi in miliarde de dolari, in care statul roman ar fi avut controlul, in parteneriat cu compania libiana. Pentru comparatie, Petrom are total rezerve estimate la 1 miliard de barili.

In vreme ce statul s-a ales cu praful de pe toba din descoperire, Patriciu si-a luat rafinarie.

Ce se intampla acum in Murkuz

Repsol, compania spaniola care a luat campul de la statul roman, coordoneaza un consortiu european in care are 32%, alaturi de compania nationala libiana (National Oil Company – NOC), OMV Austria si Total din Franta. Daca pana in 1998, in prima faza a exploatarii, Murzuk producea pana la 100.000 barili/zi, ulterior productia s-a dus la 210.000-250.000 de barili/zi.

Spre comparatie, Petrom extrage din toate campurile sale 100.000 de barili pe zi si abia in 2010 viseaza cifra pe care bazinul libian abandonat de romani o produce deja de ani buni.

Istoria pierderii campului de aur negru

In cursul anului 1980, filiala creata de statul roman in Libia, Rompetrol of Libia, si compania nationala a petrolului din acel stat National Oil Company (NOC) au incheiat acordul de explorare geologica si impartire a productiei de titei, in eventualitatea ca acasta s-ar descoperi.

La baza acestui acord sta Decretul Consiliului de Stat 356/1980 (privind aprobarea executarii unor lucrari geologice de catre Intreprinderea de cooperare economica cu strainatatea in domeniul petrolului si gazelor Rompetrol. Acordul urma sa se desfasoare in trei etape: explorare, dezvoltare si exploatare. La faza a treia nu s-a mai ajuns.

1980-1989: Explorarea geologica

Prima etapa, cea de explorare geologica, a inceput in 1980 si s-a incheiat in 1989, anul revolutiei.

Aceasta faza s-a realizat pe riscul si cheltuiala statului roman: explorarea petroliera putea sa duca la un rezultat negativ, daca nu se gasea titei; sau campul putea sa fie unul bun, aducator de profit.

In aceasta prima faza, Romania si-a facut un calcul ca va investi aprox. 80 milioane de dolari. Extractia efectiva ar fi insemnat sume mult mai importante.

Cheltuielile au inceput sa fie facute: au fost cumparate utilaje si instalatii de 300 milioane de lei (pe atunci cursul era 1$ aprox 16 lei comunisti), iar suma de 53,3 milioane USD a fost inclusa in balanta de plati externe.

Partea romana a angajat si credite ale caror costuri urmau sa fie suportate esalonat, din cota de petrol cuvenita statului roman prin aceasta investitie.

1990: Faza a doua, dezvoltarea

Doua hotarari ale primului guvern FSN-ist de la acea vreme, condus de Petre Roman, decideau continuarea exploatarii de la Murzuk, dar nu pentru mult timp.

In campul din Libia se descoperisera rezerve de petrol peste asteptari. Firesc, programul romanesc trebuia sa continue, dar necesita bani.

[i:5:s] Intr-o prima faza, prin HG 400/iunie 1991, Guvernul condus de Petre Roman aproba continuarea si ii aloca bani: 3,5 milioane de dolari imediat, urmand ca, pana la sfarsitul anului suma sa ajunga la 15 milioane de dolari.

Statul trebuia sa pastreze majoritatea

Intre timp, apar unele modificari, prin HG 481/1991. Aceasta lasa deschisa asocierea cu un partener, dar fara ca statul roman sa piarda majoritatea in afacere.

Art. 8. – In conditiile in care sursele de finantare prevazute la art. 2-4 din Hotarirea Guvernului nr. 400/1991 nu se pot aplica in mod operativ si eficient, “Petrom” – R.A.

(Rompetrol facea parte din Regia Autonoma a Petrolului) se va putea asocia cu o firma externa competenta sau un grup de firme specializate in domeniu, agreate de National Oil Corporation (NOC) din Libia, cedind partial – pina la 50% – din drepturile si obligatiile prevazute in acordul semnat in 1980.” (HG nr. 481/1991).

Prima parte a articolului de mai sus poate fi citita intr-o cheie interesanta: “in conditiile in care sursele de finantare prevazute la art. 2-4 din Hotarirea Guvernului nr. 400/1991 nu se pot aplica in mod operativ si eficient…”.

Faza a treia: blocajul

Intre timp, Murzuk s-a dovedit o mina de aur, cu titei la aproape fiecare sonda.

Orice petrolist cu stiinta de meseria din Romania zambeste amar cand vorbeste de pierderea Murzuk. Chiar daca presupunea o suma importanta ca investie (500 de milioane USD), pe de o parte, aceasta se facea in timp. Pe de alta parte, puteau fi atrasi in consortiu parteneri puternici si, in paralel, se puteau obtine finantari de la banci, dat fiind potentialul bazinului petrolifer.

In schimb, urmeaza lovitura de gratie: pe 7 februarie 1992.

La aceasta data, autoritatile romane incheie un acord de principiu prin care cedeaza intregul business lui Repsol.

Oficialii romani sunt relaxati, nici macar nu isi bat capul cu negocierea conditiilor: acestea urmeaza sa fie decise ulterior de catre sefii companiei de stat Rompetrol (printre care si ex-senatorul PSD Badulescu, si el devenit intre timp actionar la Rompetrolul lui Dan Patriciu).

Mina de aur data pe praful de pe toba

Opera se desavarseste in martie 1993, sub guvernul Vacaroiu, cand Rompetrol si Repsol Exploration SA semnau un Acord de Transfer, prin care firma spaniola prelua toata afacerea (cu drepturi, obligatii, echipamente, materiale, lucrurile proprietate a Rompetrol of Libia).

O luna mai tarziu, cabinetul Vacaroiu consfinteste prin Hotararea 157 ca banoasa afacere Murzuk sa intre oficial in portofoliul companiei spaniole Repsol (HG 157/1993).

In schimb, conducerea Rompetrol incheiase o intelegere de neimaginat pentru oamenii din domeniu, care cunosteau valoarea Murzuk, pe care guvernul o parafeaza fara comentarii. Statul urma sa isi recupereze cheltuielile facute (de cateva zeci de milioane de doalri) si primea, daca mergea productia, 85 de milioane de dolari bonusuri, care urmau sa fie platite in transe, pana in 2008.

Romanii dadeau gaina cu ouale de aur pe colivia ei de argint. Pana la urma, statul nici cu ea nu s-a ales.

[i:6:d]”Sumele rezultate, ca urmare a negocierilor purtate, ramase dupa achitarea obligatiilor contractuale fata de National Oil Corporation – Libia si rambursarea creditelor aferente actiunii, se vor varsa la bugetul de stat” – stabilea hotararea de guvern Vacaroiu.

Prima incasare s-a facut, intr-adevar, la bugetul de stat, cand, in 1995, Repsol a virat 21,6 milioane de dolari (plata efectuata in marci germane, 32,8 DM) catre Rompetrol. Aceasta, la randul sau, a transferat banii la stat, cel putin partial. A fost prima si ultima ‘atentie’ catre buget.

Rompetrol fusese privatizata catre salariati in 1993, dar sumele de la Repsol nu au fost insusite de proprietari. La acea vreme, nu si dupa.

In 1998 Dan Costache Patriciu preia Rompetrolul. Doi ani mai tarziu, Patriciu voia Petromidia. Banii din creanta libiana nu au fost straini de acest scop – au constatat procurorii.

Potrivit Parchetului General, corespondenta dintre doi directori de la Rompetrol, purtata in perioada 15 octombrie – 1 noiembrie 1999, tradeaza, in opinia procurorilor, solutiile pentru incasarea unei “sume cuvenite bugetului”.

Prin corespondenta purtata, in perioada 15.10-01.11.1999, intre John Works [vicepresedinte] si Alexandru Bucsa [director financiar], rezulta ca Rompetrol (cel de stat) a continuat faza de explorare-dezvoltare din acordul EPSA pe riscul si cheltuiala statului roman, iar suma pe care urma sa o primeasca este considerata „o garantie a bugetului statului roman” – potrivit procurorilor.

„Din aceasta corespondenta rezulta ca susnumitii au cautat solutii pentru insusirea acestei sume cuvenita bugetului de stat” – arata Parchetul general intr-un comunicat din 27 mai 2005, la prima runda de cerere de arestare.

Argumentele Rompetrol

In replica, cei aflati la conducerea grupului Rompetrol sustin ca “toate investitiile au fost efectuate cu stricta respectare a contractului de privatizare, fapt atestat si prin adresele emise de AVAS in acest sens”.

Pe de alta parte, grupul Rompetrol a acuzat nu o data procurorii de caz de “conduita ilegala” si au formulat in acest sens plangeri pe cale ierarhica, Procurorului General si Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, “am depus o plangere penala sub aspectul infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, divulgarea secretului profesional si sustragere de inscrisuri”, arata Eugen Babau-Iladi, intr-un material trimis redactiei in noiembrie 2005.

Transa in disputa

In 1999, Rompetrol (detinut de Patriciu) informa Ministerul Finantelor Publice ca o transa de 10 milioane de dolari e pe punctul sa fie incasata. Compania anunta insa institutia mentionata sa isi ia gandul de la acesti bani la buget, intrucat considera ca nu ii datoreaza statului. Si compania a incasat banii.

Ramasesera de recuperat 75 de milioane de dolari, din aprecierile procurorilor. Pentru ca acestia veneau in transe, Rompetrol (Bucuresti) a cedat TRG creantele pentru suma de 35 de milioane de dolari.

Care s-au plimbat ce s-au plimbat prin mai multe contracte si acorduri din Rotterdam in Insulele Virgine, apoi iar in Olanda, pentru a lua calea Bucurestiului si a ajunge la Navodari (Petromidia), iar in Olanda si iar in Insulele Virgine.

Potrivit procurorilor, din 51 de milioane de dolari, cat a investit TRG in Petromidia, 36 de milioane s-au intors rapid la extern. Masina de bani Petromidia incepuse deja productia de cash.

Istoric si schema financiara Murzuk

© Copyright HotNews.ro si EurActiv.ro

.

Adrian Severin- “cheltuieli de secretariat” de 229.000 EUR

“Deconspirat” de jurnaliștii britanici de la Sunday Times ca beneficiar a 12.000 EUR pentru servicii de lobby, europarlamentarul Adrian Severin are probleme cu sume mult mai mari. Mai exact, Severin trebuie să îi explice Agenției Naționale de Integritate cum a decontat de la Parlamentul European suma de 229.000 EUR pentru cheltuieli de secretariat.

 

Beneficiarii cheltuielilor de 229.000 EUR, ținuți la secret

Dezvăluirea exclusivă a cheltuielilor uriașe ale europarlamentarului Severin a fost făcută de revista Kamikaze pe 12 noiembrie 2010. Conform articolului menționat, 500.000 de euro este cea mai mare sumă cheltuită de Parlamentul European pentru un europarlamentar român. Reprezintă cheltuieli decontate în 2009 și 2010, dar și salariul încasat în a doua jumătate a lui 2009 (43.459 de euro brut).

Beneficiarul jumătății de milion de euro este alesul nostru Adrian Severin, de la PSD, care a băgat banii în diurnă, transport, biroul parlamentar și „secretariat“. 229.000 de euro intră la rubrica „cheltuieli de secretariat“. Cum se traduce „cheltuieli de secretariat“ din europeană în română? Adrian Severin a declarat pentru Revista Kamikaze că a fost plătită oamenilor săi de la cabinetul parlamentar. Care oameni „îi obțin documentarea, urmăresc rezoluțiile, legislația care se adoptă de către diversele instituții europene, alții au trebuit să îi facă un studiu privind situația relațiilor noastre cu Rusia…“. Întrebat cine sînt acei angajați, pe Severin l-a lovit secretomania: „Nu le pot dezvălui identitatea. Au fost aleși de pe piața muncii“. Severin a avut cheltuieli serioase și cu transportul în perioada 2009-2010: 178.000 de euro.

Din informațiile revistei Kamikaze, Severin a fost deja înștiințat deja de ANI în legătură cu cercetările Agenției și urmează să depună documente. (investigatii@kamikazeonline.ro)

Adrian Severin, rusinea Romaniei – demisia !

Astept vuvuzelele USL si mogulizoarele sa il scoata basma curata si sa spuna ca este dosar politic instrumentat de Basescu !

USL – partidul securistilor si spagarilor UE !

Jurnalistul Jonathan Calver a povestit in cadrul unei discutii online pe site-ul Sunday Times cum a fost realizata investigatia in cadrul careia europarlamentarul Adrian Severin s-ar fi oferit sa sustina un amendament la o directiva europeana contra unor sume de bani.
“Documentam de ceva vreme  zvonurile potrivit carora membri ai Parlamentului European erau platiti de companii pentru a schimba legislatia.  Am contactat un numar de europarlamentari spunandu-le ca suntem lobbyisti care lucreaza pentru clienti dispusi sa plateasca politicieni care sa influenteze legile in timpul procedurilor de adoptare. Trei europarlamentari,  politicieni cu experienta care au detinut functii in guvernele din tarile lor,  au  inaintat amendamente la legislatia financiara pe baza intelegerii ca vor fi platiti pentru serviciul lor. Toate amendamentele erau in beneficiul mediului de afaceri si nu a consumatorului.”

Jurnalistul mai povesteste ca intreaga investigatia a pornit in urma unor ponturi si ca cei trei europarlamentari au fost filmati in diverse locatii in timpul intalnirilor cu presupusii lobbyisti.

“I-am filmat in secret pe cei trei europarlamentari in timpul discutiilor in restaurante si in birouri. Avem ore de inregistrari care demonstreaza ca sunt dispusi sa fie angajati pe bani pentru a modifica legislatia.
Intentia noastra nu a fost sa contribuim la euroscepticism ci, dimpotriva, la un Parlament mai bun cu reguli stricte si un sistem de monitorizare al europarlamentarilor mai bun. Regulile care ii obliga sa declare ce au sunt vagi, nu exista un watchdog care sa mentina standardele iar sanctiunile sunt patetice. Pentru incalcarea regulilor, pedeapsa pentru un europarlamentar este supendarea pentru zece zile, timp in care isi pastreaza totusi dreptul de a vota. In realitate, nimeni nu este suspendat cu adevarat”, a mai povestit Jonathan Calver.

“Am stabilit cu el ca va primi 100 000 de euro ca sa faca parte din boardul de consultanti pentru un mandat de sase ani. Am mai convenit si ca va putea deconta 4000 de euro pe zi pentru munca lui in parlament”, mai noteaza publicatia engleza.

Jurnalistii sustin ca Adrian Severin le-a explicat cum va masca sumele primite. “Munca lui va fi inregistrata in declaratia financiara, dar Severin ne-a spus ca va masca suma reala mentionand doar cu cat este platit pentru fiecare intalnire. << Suma pare mai mica deoarece nu mentionezi cate intalniri ai avut pe an>>, a spus el.

Hotnews

Odyssey Dawn, o miza financiara…

Context

M-am gandit mult daca ceea ce se intampla acolo are legatura doar cu o noua Perestroika sau in spatele acesteia se ascunde de fapt o redesenare a hartii Africii, parte a reimpartirii sferelor de influenta, parte a bogatiei de petrol din zona, dar si a altor resurse importante cum ar fi : cobalt, uraniu, crom, mangan si platina.

Miscarile din Orientul mijlociu si Asia Centrala au ca  miza cam 60% din rezervele mondiale de petrol si gaze naturale si priveste inclusiv conductele de distributie ale acestora.

Tarile musulmane inclusiv Arabia Saudita, Irak, Iran, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Yemen, Libia, Egipt, Nigeria, Algeria, Kazahstan, Azerbaijan, Malaezia, Indonezia si Brunei poseda intre 66,2 si 75,9 % din totalul rezervelor de petrol, in functie de sursele de estimare.

Libia

Implicatiile economice si geopolitice ale interventiei in Libia, tara OPEC sunt de anvergura tinand cont ca acolo se regasesc 3,5% din rezervele mondiale de petrol.

Estimarile cele mai recente arata ca Libia detine o rezerva de petrol de 60 miliarde barili si 1500  miliarde de metri cubi gaze naturale. Productia sa a fost intre 1,3 si 1,7 milioane de barili/zi, cu mult sub capacitatea de productie, iar obiectivul pe termen lung este de 3 milioane barili/zi la petrol si 2600 de milioane de metri cubi/zi la gaze, conform NOC (National Oil Corporation). Statistica alternativa a British Petroleum din 2008 aseza Libia pe locul 4 in privinta rezervelor, la sfarsitul anului 2007, ceea ce inseamna 3.34% din rezerva lumii.

Odata cu instabilitatea din Libia se produce automat si destabilizarea NOC, care este cotata pe locul 25 in top 100 al companiilor petroliere. Asa ca WAR IS GOOD FOR BUSSINES !

Este vremea investitiilor ! Si orice razboi este aplaudat de speculantii pretului petrolului.

Pretul petrolului libian este extrem de scazut. In prezent valoarea de piata a petrolului brut este de 100 dolari/baril versus 1 dolar/baril cel libian ( in functie de estimare) ceea ce duce la o marja de profit pe piata libera  de 109 dolari. Interesant, nu ? Un articol extrem de interesant, care explica acest lucru si nu numai, gasiti aici:

http://www.energyandcapital.com/articles/libya-oil-price/640

Ia sa vedem fluctuatia de pret si previziunea :

Crude Oil (petroleum) – Monthly Price – Commodity Prices
Month	Value
Aug-10	75.93
Sep-10	76.14
Oct-10	81.72
Nov-10	84.56
Dec-10	90.1
Jan-11	92.66
March 2011 Price for April Delivery 104. 42

Sursa:  Crude Oil (petroleum) – Monthly Price – Commodity Prices

Deci, iata o crestere de 37.5%, ceea ce denota inceputul ( Doamne fereste ) a unei spirale inflationiste, daca continua in acest ritm, care pe cei ca noi ne-ar afecta in privinta cresterii datoriei externe.

Uite asa fac miliarde de dolari  in pietele futures de petrol institutiile financiare care au avut date in avans. Pentru cine nu stie ce inseamna asta, o scurta explicatie mai jos :

Participanţii pe pieţele futures sunt speculatori şi hedgeri (producători şi furnizori de materii prime, importatori şi exportatori de mărfuri şi servicii, societăţile de valori mobiliare şi cele bursiere, băncile, fondurile de investiţii şi instituţiile financiare) care tranzacţionează în mod liber aceste contracte în scopul obţinerii de profituri şi avantaje economice, sau de a se proteja împotriva riscului de variaţie a preţului într-un viitor determinat. Interesele lor sunt diferite: speculatorii urmăresc obţinerea unui profit din diferenţa de preţ între momentul iniţierii contractului şi momentul lichidării lui, iar hedgerii urmăresc conservarea valorii activelor lor.

Cu cat este mai mare perturbarea zonelor cheie bogate in zacaminte de petrol, cu atat cresc castigurile speculative.

Vedeti un articol excelent pe  tema in Huffington post:

Dar nu este numai atat. Faptul ca Libiei i-au fost aplicate sanctiuni economice, a lovit indirect in UE, mai ales in Franta si Italia, care sunt puternic dependente de petrolul libian.

Un comerciant senior al unei companii petroliere europene declara:

“It’s not a matter of choice, there is an embargo on U.S. dollars coming in and out of Libya,” “All U.S. dollar transactions are being blocked”

Mai mult, Reuters Africa :

Toata aceasta nebunie va duce la escaladarea crizei economice, mai ales in UE, dependenta de petrolul libian si va atrage cresterea pretului la tot ce depinde de petrol.

Nu-i a buna !

Surse :

Global Research

Huffington post

Reuters Africa

Oil and gas journal

Crude oil petroleum

http://www.indexmundi.com/commodities/?commodity=crude-oil

USLamismul…….

Definitie :  USLamismul  este o religie crinopontica monoteista fondata in 2010 in Romania si bazata pe textul religios sau incantatia JOS BASESCU ! 😀

Marea schizma din 2007, cunoscuta si sub numele de SUSPENDARE, pricinuita de luptele pentru conducerea califatului roman isi gaseste cauza in  ponderea canonica  bazata pe principiul sunna (consensul, ca de reflectie nici vorba ) apartinand profetului Felix, dovedit un adevarat al shaytan, dupa verdictul ICCJ.

Care este similitudinea dintre USLamism si islamism ? Sa vedem ce zice Coranul despre al shayatin (la plural ):

Atributele negative ale lui al-shaytan sunt: ademenitorul (2, 36; 3, 155), cel care trezeşte frica (3, 175), vrea să-i îndepărteze pe oameni de la calea dreptăţii (4, 60), induce duşmănia şi ura (5, 91), provoacă uitarea (18, 63; 6, 68), provoacă conflicte (17, 53) şi e tovarăşul necredincioşilor (4, 38).

Ups ! Ca sa vezi ce potriveala .. 😀

Ne trebuie un stalp ca la Mecca, ca pelerini ar fi destui… altfel, acesti fundamentalisti autohtoni iliescieni care refuza democratia si democratizarea vor pune in practica ideea pe care o implementeaza deja, adica edificarea statului sa se bazeze pe legea stalinista universala propovaduita. Daca doriti exemple, va dau unul ales aleator, deschis de un USLamist nemultumit ca bucurestenii au stat la cafea si puciul trecea pe langa ei :

MUCLES pentru cei care suţin acest guvern.NU pentru ei am postat acest thread !!! NU vă priveşte,şi nu vă afectează!!!!!
MUCLES pentru cei care zi cu zi se vaită pe la colţuri,se dau balenă-n polonic să se schimbe guvernul actual,şi locuiesc în Bucureşti.

Iata USLamismul care face democratie terorista de tip  MUCLES ! 😀  Aferim !

Ma duce gandul sa fac un dictionar care sa ramana posteritatii…. Merita !