Archive for June 2009

Interviu cu “Peruanul”….

June 20, 2009

Credeam ca viata boema a capitalei o poti descoperi, doar noaptea, umbland prin cafenelele din centru. N-as fi crezut insa, ca ea se releva in plina zi, intr-un pasaj pietonal, care traverseaza Bratianu, ajungand in Lipscani. Si totusi, acolo, auzi de departe sunetul unei voci, care aduce cu cea a lui Vali Sterian, cantand balade sau ai senzatia ca esti undeva in East Village-New York, unde ai dat intamplator, peste un Bob Dylan ratacit.
Te si miri, ca intr-o lume manelizata aproape, poti auzi si muzica buna. Nu sunt inregistrari, totul e live si descoperi cu surprindere un tanar, cu o figura de aztec, coborat parca acum din Machu Pitchu, care-ti incanta urechile, un chitarist, muzician al strazii, trubadur ratacit intr-o lume nebuna…
M-am oprit sa-l ascult, alaturi de multi altii si asa l-am cunoscut pe Iliuta, pe care l-am rugat sa imi dea un interviu. Am descoperit in spatele tanarului slabut, cu plete si alura de rocker, un om deosebit, un caracter puternic, format intr-o scoala a vietii extrem de dura pentru el, inca din copilarie. L-am adus aici, pentru determinarea si puterea lui, de a nu se pierde ca altii, ci de a merge inainte, calauzit de-un destin interesant, pe care va las sa il descoperiti in interviu…

Alexa: Cine esti tu Iliuta ?

Iliuta: Sunt doar un firicel de nisip dus de vant, fiindca intr-o clepsidra m-as fi simtit inchis, iar eu iubesc libertatea.

Alexa: Canti de mult pe strada ? Si de ce o faci ?

Iliuta: As putea spune ca dintotdeauna. Dar cant, cam din ’92. Cant pentru oameni, simt ca am ceva de comunicat.

Alexa: De la cine ai mostenit pasiunea pentru muzica, talentul ?

Iliuta: Nu stiu. Am crescut la o casa de copii si mi-am pierdut radacinile..

Alexa: N-am stiut. Imi pare rau. Cum ai ajuns acolo ?

Iliuta: Aveam cam 6 ani, cand mama ne-a dat pe toti, cei patru frati, rod al concubinajului cu tatal meu biologic. Am aflat peste ani, ca a fost obligata de Stat, fiindca nu avea grija de noi.

Alexa: Ai amintiri de atunci ? Povesteste-mi putin despre familia ta..

Iliuta: Provin dintr-un tata evreu si o mama pe jumatate tiganca, tinand cont ca tatal ei era tigan ursar. Tatal meu, Leibovitz era un barbat frumos, roscat cu ochi albastri, cu darul femeilor si al betiei. Umbla toata ziua ca mercelog, distribuind diverse marfuri si nu prea era interesat de familie sau copii.Mama, sange navalnic, era cum s-ar spune…arzoaica..Lucra la fabrica de mezeluri Glina si si-a gasit pe altul, decat tata, care insa, n-o voia cu copii. Asa ca ne-a dat…intai la gradinita cu orar prelungit, apoi la trei case de copii diferite. Eu am fost cel mai norocos. Am ajuns la cea mai buna.

Alexa: Intelegeai ce se intampla, atunci ?

Iliuta: Nu prea. Desi, eram destul de precoce, citeam deja poezii si imi placea sa le recit. Aveam o lume a mea, in care nu incapeau scandaluri si betii.

Alexa: Ti-ai mai vazut parintii, dupa ce ai fost luat ?

Iliuta: Pe tata nu. Pe mama, pana prin clasa a IV-a, cand ma lua acasa la sfarsit de saptamana. Dupa aceea ma ascundeam de ea, fiindca nu ma simteam bine cu limbajul, cu incultura, cu betiile si tiganeala. Preferam sa fiu luat acasa de diverse familii, care m-au invatat practic, cum sa ma integrez in societate. Imi aduc aminte de nea Nicu-bot de iepure- care aproape ca ma infiase. Mai avea doi copii, dar tineau foarte mult la mine. Asa am inteles ce este o familie adevarata.

Alexa: Asta e si meritul tau. Ca ai vrut asta. Cum era viata la casa de copii ? Ce se intampla de fapt, intr-o astfel de casa ? Spune-mi dedesubturile, nu ceea ce vedem la suprafata, mai ales ca ai prins si perioada dinainte de ’89 acolo.

Iliuta: Am 32 de ani si mi-am petrecut acolo, o mare parte din viata. E o lume diferita, o societate in sine, care se conduce dupa regulile ei, extrem de dure. Acolo nu e loc de compromisuri. Este o provocare permanenta cu tine…rezisti sau pierzi. Cred ca stii si tu ca existau cazuri de homosexualitate. Copiii mici erau supusi de cei mari, siliti, batuti, subjugati efectiv, li se lua mancarea si erau obligati sa spele lenjeria intima a agresorilor, desi era spalatorie si masini de spalat. Umilirea era permanenta. Agresarea continua din ciclu in ciclu, agresatii ajungand la randul lor agresori, intr-un carusel, fara de sfarsit. Stapani si sclavi. Cine nu se supunea, era batut, rulat intr-un covor si aruncat de la etaj, in gradina din curte, pe pamant.
Uneori erau externati cei mai duri, insa functiona si acolo un fel de omerta, fiindca multe supraveghetoare erau amantele celor mari. Asa ca toata lumea inchidea ochii. Clasa a VI-a era pragul de crestere. Daca scapai pana atunci, erai salvat.

Alexa: Ingrozitor. Cum erau obligati cei mici ? Cum ii alegeau ? Si cum de permiteau cei ce trebuiau sa se ocupe de copii ?

Iliuta: Se vindeau unul pe celalalt, cei puternici pe cei slabi si naivi. Erau trimisi cu diverse pretexte intr-o camera de la etaj, unde o ceata de vreo 10, ii asteptau cu un cearceaf dupa usa, erau imobilizati si batuti. Asta era metoda convingerii. Daca se plangeau vreunui profesor sau supraveghetoarei, erau luati in deradere. Cei batuti erau sfatuiti sa spuna directorului, ca au cazut la fotbal.

Alexa: Cum de nu ai ramas cu sechele ? Sa inteleg ca directorul era sever ? Era corect ?

Iliuta: Eu nu am fost subjugat de nimeni, asa ca n-am. Directorul Hatulescu, nume predestinat…era un vajnic om al serviciilor. Angaja ca supraveghetoare sotii de securisti, care nu aveau nici o legatura cu pedagogia sau asistenta sociala. Bateau copiii si ii trimiteau cu unul mai mare in alta camera sa ii impace. Hatulescu ne hranea bine. Pe vremea lui Ceausescu, cand lumea vedea carnea si totul pe cartela, noi aveam cate un pui la masa, e drept nu prea mare, dar mai mult decat suficient. Imi aduc aminte tirurile cu carcase de porc, pui, salamuri si alte alimente de baza. Si tonele de portocale, kiwi si banane, pe care altii, nici nu le vazusera.

Alexa: Asa traiau copiii la casele de copii ? Foarte interesant. De ce oare, aceasta diferenta ?

Iliuta: Ar fi trebuit sa te prinzi de ce. Fiindca eram un fel de pepiniera, pentru racolare de Secu. Casa de copii, nr.7, unde am fost eu, a fost cea care a racolat pe cei mai buni. Este si casa de copii, care a dat primul copil de trupa, dupa revolutie.

Alexa: Deci, sub masca umanitatii, secu pregatea cadrele viitoare, hranindu-i si protejandu-i. Ce convenabil, mai ales ca erau fara parinti. Ce s-a intamplat dupa revolutie ?

Iliuta: Influentati de evenimente, am incercat cu totii sa schimbam sistemul in casa de copii, inclusiv directorul. Asa intelegeam noi democratia. Ne stransesem un grup de vreo 30, cu mine in frunte, care am pus la cale un plan de masuri, in ceea ce priveste ajutoarele primite. Am facut si noi revolutia noastra, am dat directorul jos si controlam personalul la sacose.

Alexa: Si nu au ripostat ?

Iliuta: A venit politia, am fost batuti. Ne-a chemat la IPG, unde ne-a anchetat Mares, care in fata ne spunea ca ne ajuta, iar in spate ii asmutea pe noi, pe politisti. Cu revolta noastra am aparut si pe postul de televiziune SOTI. A fost exemplul, pe care l-au urmat apoi si alte case de copii, cu exceptia celor de fete.

Alexa: Ce-ati obtinut in final ?

Iliuta: Eram centrul de unde se distribuiau ajutoarele, alimente, imbracaminte, incaltaminte, vesela, lenjerii de pat, dulciuri, materiale sportive, jucarii. Ajutoarele veneau din Elvetia, Germania si Franta. S-au facut intelegeri si plecam primii 15-20, dintre cei mai buni in vacanta de vara la ei.

Alexa: Si tu ai plecat ? Care a fost impactul primei vizite ?

Iliuta: Am fost extrem de entuziasmat, parca aterizasem in alta lume. M-am simtit un om important peste noapte. Iar la intoarcere, mi se parea infecta tara mea. Trist, dar adevarat.

Alexa: Cum v-au primit elvetienii ?

Iliuta: S-au purtat impecabil cu noi. Insa, unii ne priveau cu superioritate, altii cu mila si altii cu placere. Adevarul este ca in ceea ce priveste muzica, pictura si cultura, eram mult deasupra lor, ca schimb de experienta. Acolo aveau si fete si baieti in casele de copii.

Alexa: Iliuta, vreau sa te intreb despre destinul acestor copii. Ce se intampla cu ei, dupa ce terminau cu casa de copii ?

Iliuta: Il stii pe Naomi ? Si el este unul dintre copiii abuzati din casa de copii. Multi erau gay si cu multe sechele. De fapt, generatia de ceausei.

Alexa: Da. Repercusiunile unui act social, care a frant destine si existente. E ingrozitor de dur acest adevar.

Iliuta: Cei care nu dadeau la liceu sau la arte si meserii, erau externati, aruncati in strada, ingrosand populatia din canale, aurolacii, care au gasit in pungi un refugiu al tuturor umilintelor indurate si al durerii.

Alexa: Asta e o problema de sistem, ce spui tu. Si nu intereseaza pe nimeni, se pare. As fi curioasa sa stiu, cate Asociatii nonguvernamentale existau la vremea aceea, cate ONG-uri si alte Comitete si Fundatii, cati bani au cheltuit si ce-au facut practic, pentru acesti copii. Ai urmat liceul sau arte si meserii ?

Iliuta: N-o sa crezi ce-am facut. Ca sa vezi ce inseamna anturajul. Am dat examen la liceul Petru Rares, la zi, sectia uman, pe care l-am luat cu 8.75. Insa, cum cea mai mare parte a colegilor mei au mers la industria usoara, la profesionala, am mers cu ei acolo. Voiam sa termin mai repede scoala, fiindca in timpul asta mi se facea deja dosarul de externare si eram in panica. Nu voiam sa stau pe strada. Asa ca am ales sa fiu pantofar de elita, precum Hans Christian Andersen. 🙂

Alexa: Sau ca Arghezi, care a cochetat si el cu asta la un moment dat. Ce-a urmat ?

Iliuta: In timpul scolii, directoarea m-a prezentat parintelui Tanase, care avea doua fundatii, una la Valea Plopului si alta la Valea Screzii. Un fel de falanster. Trebuia sa muncim pentru mancare, cazare si imbracaminte si sa asistam la toate slujbele.

Alexa: Disciplina liber consimtita ?

Iliuta: Da. Eram cam 20 de insi plecati initial si am ramas singur, dupa o saptamana. Insa acolo, i-am cunoscut pe David, sotia si copiii lor, niste olandezi extraordinari, care patronau Fundatia si care au prins drag de mine, fiindca m-au vazut ca eram la locul meu. Cantam impreuna cu David mereu la chitara. Si nu numai ei ma indrageau, ci si bucatareasa, o voluntara bisericoasa si muncitoare, care se indragostise de mine. Hehe…eram trecut prin ciur si prin darmon ! 🙂

Alexa: Apropo, de cand canti la chitara ?

Iliuta: Inainte de chitara, am cantat in orchestra de mandoline a caminului. La chitara am inceput pe la vreo 12 ani sa cant. In camin, profesorii de muzica erau extrem de daruiti.

Alexa: Poate fiindca muzica este o forma de resocializare, de aceea. Ce s-a mai intamplat cu olandezii ?

Iliuta: In mod sigur e o astfel de forma. Familia olandeza mi-a propus sa lucrez la o Fundatie in Bucuresti si m-am bucurat enorm, fiind bucurestean get beget.

Alexa: In ce consta munca ta la Fundatie ?

Iliuta: Un fel de profesor. Lucram cu copiii cor si instrumente. De aici, de la Fundatia Macrina, incepe viata mea din clerul bisericesc.

Alexa: Tu, Arghezi si Gala Galaction ! 🙂

Iliuta: Mi-a placut profunzimea lui Galaction. Si poza lui, cu barba ca a unui patriarh, care ma ducea cu gandul, la cum ar arata Dumnezeu.

Alexa: In afara de familia olandeza, cui ar mai trebui sa ii multumesti de acolo ?

Iliuta: Lilianei Andronescu, o preoteasa cu o inima mare si daruita copiilor totalmente.

Alexa: Ce mica-i lumea ! Liliana este prietena mea, care acum locuieste in Denver, iar copiii ei au fost buni prieteni cu ai mei. Extraordinar.

Iliuta: Ai dreptate si ma bucur ca o cunosti. Mi s-a innegrit sufletul de durere, cand a plecat in Denver. Avea trei copii, pe care i-a ajutat. Pe mine, pe Mario si pe Tiberiu. Eu cantaret, Tiberiu, translator angajat la o ambasada, Mario un circar. Noi ii invatam pe copii sa cante, sa vorbesca engleza, sa se bucure. Fundatia ne pusese apartament la dispozitie sa locuim. A fost grozav.

Alexa: Unde sunt Tiberiu si Mario acum ?

Iliuta: Tiberiu s-a cuplat cu o dansatoare dintr-un bar de lux, a renuntat la ambasada, a spalat parbrize si s-a drogat la greu. A fost salvat de o italianca bogata, cu care s-a insurat si o duce perfect acum. Mario a terminat cu circul si e la puscarie. Numai eu am mers pe drumul meu, mai departe. N-am esuat, fiindca mi-am promis mie, ca n-o sa-mi bat joc de mine si de sufletul meu.

Alexa: Deja, sunt curioasa de urmare…

Iliuta: Liliana, mi-a aranjat, chiar inainte de a pleca sa merg la Calarasi la Seminarul Teologic de acolo. Director era pe vremea aceea Eugen Barz, acum protopop de Calarasi. Stateam la camin acolo. Dupa trei luni ajunsesem pedagog , numit de Consiliul Profesoral, printr-un vot democratic pe biletele, ca si in Parlament. Parintele, un ardelean cu voce groasa era un om extraordinar. Mare panarama si el in tinerete… Eram platit de Episcopie pe de-o parte si primeam bani si de la Parintele Director. Cantina, scoala si cazarea mi le platea Patriarhia.

Alexa: Foarte interesant. Cum a fost viata de seminarist ?

Iliuta: Am invatat la greu…IBOR, IBU, Catehismul, Vechiul si noul Testament, muzica psaltica, Utrerierul, Vecernierul, Sfintele Liturghii…. Teologia e foarte grea, dar m-a captivat pe deplin. Gustand din ea mi s-a facut foame de Dumnezeu, de muzica, de oameni si de libertate.

Alexa: Alta carare, alt destin, alta Golgota, pentru tine ?

Iliuta: Cam asa ! In timpul asta faceam si cultura muzicala la Teatrul din Calarasi si ma duceam la biblioteca des, ceream incontinuu carti si citeam ca un nebun Vietile Sfintilor, Asceza, dogmatica teologica, istorie, tot ce gaseam.

Alexa: Ai gasit locul perfect, unde cultura s-a ingemanat in mod fericit cu religia, locul de unde se trage Marin Preda. Ce-a urmat ?

Iliuta: Am terminat scoala si am venit in Bucuresti, orasul meu de suflet. Am cunoscut in Pasajul Universitatii un vanzator de strada, cu o voce remarcabila si care mi-a devenit socru intre timp. De sotie am divortat, doar socrul l-am pastrat ca prieten si tata. Am cantat doi ani in biserica. Insa…

Alexa: Insa ? De ce nu te-ai facut preot ? E de mirare, dupa toate astea.

Iliuta: Preotul trebuie sa se preoteasca pentru suflet, nu pentru bani. Mi-am dat seama ca multi sunt chemati, insa putin alesi. Este o mare responsabilitate luata in fata lui Dumnezeu.

Alexa: Ai avut constiinta gestului. Este extraordinar ce-mi spui. Daca toti ar gandi asa…

Iliuta: Da. Intre timp, m-a abordat Adrian Paunescu, care mi-a propus sa cant la el. Paunescu avea o problema..fura la greu poezii si muzica si nu apareai, daca nu donai astea. Am cantat cu La Strada, descoperiti si lansati de Dana Pascu, sotia lui Gyuri. De fapt, ea le-a oferit statutul de cantareti ai strazii. Am fost invitat la niste emisiuni la televiziune, unde i-am cunoscut si am vorbit cu Radu Vasile, Viorel Lis, apoi am fost invitat la Mihaela Tatu, la Viata bate filmul, sunt amic cu Cristi Tabara si cu multi altii.

Alexa: La vreun concurs ai participat ?

Iliuta: Da. La Trubadurii strazii, am castigat locul II si chitara ! Si la Sighisoara la serbarile medievale.

Alexa: Ce muzica canti ?

Iliuta: Folk si rock ! Phoenix, Vama veche, Baniciu, Vintila, Sterian, Doru Stanculescu, Beatles, Creedence, Metallica, Bob Dylan, colinde, muzica veche nemuritoare.

Alexa: De ce ai ales Pasajul Lipscani, ca sa canti ? E mult mai populat cel de la Universitate.

Iliuta: Pentru acustica deosebita. Uite, ne-am strans odata cam 30 de trubaduri ai strazii, care cantam la diverse instrumente si am cantat ..si daca dragoste nu e, nimic nu e…iar lumea plangea in jurul nostru, iar noi tremuram. A fost ceva spontan si inaltator.

Alexa: Minunat. Cum supravietuiesti pe criza ? Castigi suficient din asta ?

Iliuta: Pe criza traiesti modest. Nu te poti realiza. Dar supravietuiesti, chiar daca nu ai lux in jurul tau.

Alexa: Cum vezi tu maneleala, care ne-a napadit ?

Iliuta: Noi, artistii de muzica veche suntem zero ca bani fata de manelisti. Ei au stricat practic arta. Au stricat pana si propria cultura, aruncand in uitare lautareasca autentica si tiganeasca veche. Aia era cultura.

Alexa: Care-i melodia, care te caracterizeaza ?

Iliuta: El condor pasa ! Cred ca banuiai !

Alexa: Normal. Ca orice peruan adevarat ! 🙂 Ce urmeaza ?

Iliuta: O alta plecare in Germania. Daca ma intrebi de ce, am sa-ti relatez ultima calatorie acolo. Am plecat la un botez si am ramas 8 luni, acolo. Spre deosebire de Romania, nemtii sunt destepti. Dai 5 euro/zi si canti unde vrei si cat vrei, pe baza unei autorizatii, pe care scrie ” VIP for the streets” ! In felul asta, castiga si Primaria, castigi si tu. Toata lumea e multumita. Trecatorii sunt multumiti si ei, nu te privesc ca pe un cersetor ca la noi. Iti confera un statut, bucata aia de hartie. La Koln, in fata DOM-ului vine un pianist in fiecare zi, la un pian de concert cu coada, alb, care canta dumnezeieste muzica clasica…Bach, Bethoveen, Wagner, Mozart. Mai incolo canta niste chinezi la intrumente traditionale, apoi peruani cu muzica lor din Anzi.. Eu am avut mare succes, cantand melodii romanesti si nu straine. Cred ca si asa promovam Romania. Acolo, aceasta meserie este trecuta in Nomenclatorul de meserii. La noi nu este.

Alexa: Iata o initiativa, care ar trebui trimisa spre aprobare politicienilor. Iliuta, iti multumesc mult pentru interviu. Ce cantam de incheiere ?

Dacă vrei să rămâi ca şi-n ziua dintâi
Îţi dărui o oră cu gust amărui
Nu pot să zbor, nu pot să mor
Şi ce greu îmi e mie şi ţie uşor

Poate chiar te-ai mutat, visul meu tulburat
În gândul de taină al altui bărbat
Nu pot să zbor, nu pot să mor
Şi ce greu îmi e mie şi ţie uşor

Dacă vei reveni, într-o palidă zi
Voi fi tot acelasi, dar tu cum vei fi?
Nu pot să zbor, nu pot să mor
Şi ce greu îmi e mie şi ţie uşor

Dac-ai fost nici nu ştiu, şi mi-e greu să mai fiu
Ce dor mi-e de tine acuma târziu
Nu pot să zbor, nu pot să mor
Şi ce greu îmi e mie şi ţie uşor

Alexa, mult succes in blogosfera !

June 18, 2009

Luminile nordului pot parea uneori sumbre ori doar mohorate. Caldura din ele, insa, razbate… si ea nu este a nordului ci a omului, cel de pretutindeni. Nu tot pentru apararea acestei calduri militam si noi, cu alte arme, pe alte fronturi ? Rezultatele, inaltimea ori greutatea lor, nici macar nu atarna in vreo balanta…..efectul, singur, este si procedeu si scop. Privind la toate relele, cate sunt si prolifereaza, noi vom agita steagul nostru de hartie si poate ca la urma, vom reusi sa obtinem o mai dreapta cinstire a singurului for moral incoruptibil–UNIUNEA INTERNATIONALA PERMANENT ACTIVA A PAGUBASILOR.

Interviu cu Laura ….

June 16, 2009

Aseara pe la 8 a sunat telefonul…era buna mea prietena Laura, studenta in anul intai la Drept, la zi..si care avea nevoie de ajutor, fiindca astazi are examen la informatica, ceva totalmente strain de ea, tinand cont ca a trebuit sa-i arat, care-i butonul care deschide calculatorul ! 🙂
Am sfarsit tarziu, dupa ce a acceptat sa imi dea si un interviu, fiindca este si ea o romanca obisnuita in aparenta. De fapt, este o persoana cu totul speciala, pe care v-o propun sa o cunoasteti, ca model de determinare, optimism si cultura.
Cine este de fapt, Laura Stoica ?
A implinit in martie, 66 de ani si nu cocheteaza cu varsta, fiindca se mandreste ca-i aproape septuagenara, asa ca spune lejer, ca are deja 67 !
Face a treia facultate acum, cand pensionarii obisnuiti ai Romaniei se considera terminati si exclusi de catre ceilalti.
Mi-a promis ca nu moare, pana in 2064, cand ii expira cartea de identitate, fiindca trebuie sa afle, cine a impuscat-o pe Donia Diana Alexandra, fata de nici 17 ani, care a murit in locul ei la Revolutie.
Dar…va las sa cititi despre ea si sa descoperiti ceea ce este…

Alexa: De unde iti vin tenacitatea si optimismul extraordinare, Laura ?

Laura: Din faptul ca n-am murit niciodata de grija altuia, dar nici de a mea ! Din verbul care m-a dominat si care este “a fi”, din relationarea cu oamenii mult superiori mie…minti zglobii, adanci si profunde.

Alexa: Crezi ca asta a avut un impact definitoriu asupra ta, ca mod de gandire ?

Laura: Sa-ti spun drept, ma intreb daca nu cumva am gresit, pentru ca pe plan valoric, nu mai sta pe primul loc cultura, ci omenia si astazi e tare greu sa fii cu adevarat OM ! Dar, dum spiro spero ( cat timp respir, sper ), caci din Cutia Pandorei mi-am agatat exact asta si nu am vazut niciodata paharul pe jumatate gol, ci pe jumatate plin !

Alexa: Laura, esti foarte tonica, optimista si tenace ! Disperi vreodata ?

Laura: Niciodata ! Nu ma las pana nu gasesc calea deschisa..ma dai afara pe geam, intru pe usa, prin tavan, nu conteaza..respectand bineinteles principiile mostenite din copilarie, de la familia mea, din prietenia cu cartile si din ceea ce am cules de la oamenii din jurul meu. Si sunt berbec, deschizator de drumuri, navalnica si impetuoasa si care-si asuma riscurile.

Alexa: Si care sunt invataturile pe care le-ai cules ?

Laura: Tatal meu avea o vorba..fa binele si arunca-l in apa si nu astepta rasplata, iar orice lucru inceput, termina-l.. de la o batranica inteleapta am cules vorba cu cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia, un prieten mi-a spus ca nu e bine sa ai doi dusmani deodata, ci trebuie sa te lupti pe rand cu ei, incepand de la cel mai puternic, de la elevii mei, ca este bine sa dai intotdeauna primul…cam astea-s in mare !

Alexa: Stiu ca si tu esti pe linie materna grecoaica, ca si mine. Ai fost educata strict, asa cum fac grecii ? Cum s-a impacat firea ta rebela cu strictetea, daca a existat ?

Laura: Am crescut intr-o familie modesta cu 3 copii, cu un tata constructor si o mama educata la pensionul din Targoviste. Imi aduc aminte ca am taiat franghia de rufe din curte, ca sa imi fac o coarda si am asistat voluptuos si mandra, cum sora mea a fost pedepsita in locul meu, sau cum in clasa a treia, tata m-a testat la tabla inmultirii cu 5 si cand am ajuns la 111, ca rezultat, m-a batut la palma cu nuiaua, pana am invatat-o. De atunci am avut revelatia cifrelor si a numerologiei. Ca sa nu mai spun ca tata mi-a hotarat destinul si m-a inscris la Kirov, o scoala din care urma sa ies prelucratoare de piei, pentru pantofi, unde am intrat printre primii, cu bursa…insa..dupa o saptamana am fugit scapata din capastrul lui si am dat examen la Liceul Sportiv, primul din tara pe vremea aceea si unde l-am avut diriginte pe Nicolae Vieru, presedintele Federatiei Nationale de gimnastica de astazi. Eram o gimnasta foarte buna, asa ca am intrat la ICEF la facultate, insa in ultimul an, am cazut de pe un aparat si am pus cruce sportului.

Alexa: Imi pare rau, cred ca ai suferit mult. Cum ai trecut peste asta ?

Laura: Vorba lui Juvenal..mens sana in corpore sano…am dat la Facultatea de limbi romanice clasice si orientale, sectia clasica latina si greaca veche, unde am invatat 5 ani, timp in care ma casatorisem cu un avocat si aveam si doi copii, facultate pe care am terminat-o cu 9, asa ca am fost repartizata la Campina.

Alexa: Cat ai stat acolo ? A venit si familia cu tine ?

Laura: Am stat putin, fiindca m-am dus la minister si l-am pandit pe ministrul Malita la toaleta 🙂 si i-am spus intr-o suflare, ca nu pot tine o casnicie la 90 de km. distanta, asa ca mi-a schimbat repartitia, dar am si divortat, m-am recasatorit, am mai avut un copil si iar am divortat. Am incheiat activitatea profesorala la Caragiale.

Alexa: Laura, invatamantul pe langa cultura era Cenusareasa regimului comunist. Acum, cum stam ? E vreo diferenta ?

Laura: Acum se afla intr-un hiatus total, fiindca au disparut generatiile care stiau cultura autentica, iar inlocuitorii sunt cei care au fraudat, copiat sau dat spaga sa-si ia diplomele. Sistemul docimologic ( de notare) este facut de inculti ajunsi prin relatii in functii decizionale. Profesorii autentici sunt rara avis si sunt impiedicati constant de gloata plina de nonvaloare a celorlalti. Nu mai are cine sa aprecieze valoarea, din pacate.

Alexa: Mai reprezinta sindicatele vointa profesorilor ? Stiu ca aici, in casa ta s-au pus bazele primului sindicat dupa 1989, de aceea te intreb.

Laura: In mod ideal, da, dar niciodata in realitate. Sunt utopii. Si sindicatele au ajuns o forma de putere, care jongleaza in functie de interesele celor care detin puterea in sindicat. De 19 ani nu s-au schimbat liderii. E la fel ca in politica…divide et impera.

Alexa: Crezi ca se mai pot schimba lucrurile in Romania si de cine depinde asta ? Este asa…un soi de victimizare la nivel national, eu cel putin asa simt.

Laura: Eu nu ma recunosc mioritica ! NU vreau sa astept un destin, pe care sa mi-l croiasca sau prevedea altcineva. Romanii au un fel de a fi fatalist, cu care nu ma impac deloc. Trancanesc, comenteaza, constata, dar nu se implica, cred ca nu cunosc dictonul latinesc ACTA NON VERBA ! Si mai mult, cei care indraznesc sa o faca sunt lapidati, ucisi inainte de a face ceva. Se poate schimba totul, daca se intelege ca nu poti rupe un snop, dar fir cu fir, da, se poate. Iti trebuie multa tenacitate, perseverenta si persuasiune. Asa cum intr-un seminar la facultate, incoltesc ideile, tot asa si in familie, societate, loc de munca…poti pune o samanta, care sa incolteasca.

Alexa: Ce te-a determinat, in conditiile in care aveai deja un destin, sa faci la varsta, cand alte femei se considera deja terminate, a treia facultate ?

Laura: Ca sa nu ma plictisesc si sa nu mi se anchilozeze creierul, m-am hotarat sa devin studenta la zi, la o facultate unde pot invata ce este legea, cum se aplica si cine ii trage la raspundere pe cei care nu o aplica corect. In subsidiar am vrut sa ii ajut pe cei care nu au bani si nici cunostinte juridice, sa-si castige dreptatea prin hatisul jurisdictional, bineinteles pro bono ! Am colegi, proaspat trecuti de majorat si este un fel de fluid intre mine si ei…ei ma invata cum sa fiu tanara, iar eu le arat cum sa fie activi, chiar si la o varsta considerata, ca imposibila de inceput ceva. Sufar insa, fiindca am aflat ca in Olanda este o femeie de 84 de ani, care a terminat chirurgia, iar in SUA una de 92 de ani, care a terminat istoria, asa ca am ratat Cartea Recordurilor…sa ma ierte primarul Oprescu, fan al recordurilor la carnati si Mosi Craciuni.. dar sa nu dispere… 🙂

Alexa: Hahaha..esti amuzanta ! Daca tot ai adus vorba, cum ti se pare Oprescu, ca primar ?

Laura: Prost manager, infatuat, plin de el, desi in particular e un om adorabil. Il cunosc. Puterea si functia l-au schimbat insa si e pacat. Sper sa revina la formula umana pe care am cunoscut-o si sa nu dispere cand voi ajunge parlamentar la 74 de ani, ca sefa a Comisiei Juridice ! 🙂

Alexa: Asta inseamna sa spargi paradigma..femeie, in varsta, sefa… 🙂 Sunt politicienii misogini ?

Laura: Da. Nu cunosc Principiul Fermoarului utilizat in Franta- sanse egale pentru femei in politica, uita ca un barbat este capul, iar o femeie gatul, iar capul nu se misca niciodata inaintea gatului, altfel ar fi un fel de…Petre Roman.. 🙂

Alexa: Cum vezi tu lehamisirea romanului ?

Laura: Au uitat sa se bucure, au uitat sa traiasca, sa rada. Pe scara valorilor se marginesc la satisfacerea nevoilor fiziologice, sunt digestivi si materialisti. Nu mai traiesc emotional, ci sterpi si constipati afectiv. Sunt aproape solidificati, mai ceva ca in drama lui Kafka sau ca in tema bacoviana, ca n-a tras podul la mal.. E un gol imens in jurul lor si nu il umplu cu nimic de valoare, traiesc pentru acum si nu pentru viitor, nu construiesc, nu sunt socializati.

Alexa: E departe de carpe diem-ul lui Horatiu ?

Laura: Da. Au un singur gand: sa acumuleze o masina, o casa, o amanta tanara, o nevasta care sa ii reprezinte in societate, o functie si cam atat.

Alexa: Tertium non datur… ce ne lipseste sa facem diferenta ?

Laura: Nu avem modele. Este un hiatus intre ce a fost intre primul si al doilea razboi mondial si ceea ce este acum. Nu e umplut cu nimic, doar un gol imens. Romanii nu sunt nici macar ca Ilie Moromete, contemplativi si filosofici, ci sterpi si goi…

Alexa: Toata lumea vorbeste de absenteism si de neputinta. Lumea nu mai voteaza, politicienii nu-i mai reprezinta. Se mai poate face ceva ?

Laura: Absenteismul electoratului nu se poate rezolva, daca nu intelegem SUBLATA CAUSA TOLLITUR EFFECTUUM ( inlaturand cauza, dispare efectul). Cauza este goliciunea, lipsa de responsabilitate civica, toata lumea vrea numai drepturi, nu si obligatii, apatia si intunecarea sociala. Si pe mine ma doare sufletul, ca un Vanghelie da etalonul romanilor si este vinovat si partidul care il promoveaza si noi ca acceptam, fara sa ripostam. Ar trebui marginalizati. Vanghelie este un caz patologic, ca si Becali, Vadim sau Marinescu.

Alexa: Multi dau vina pe incertitudinea sociala. Scuza asta comportamentul ? Este un refuz, un protest, o razvratire absenteismul ?

Laura: Nu e troc, imi pare rau ! Cei care au murit in ’89, n-au murit sa absentam, ci sa votam. Poporul trebuie sa inteleaga ca are datoria, ca este detinatorul puterii politice, delegand reprezentanti si daca nu se duc la vot, nu fac decat sa prelungeasca o anomalie. De aceea nu mai sunt bune listele si trebuie uninominal pur.

Alexa: Laura, cetatenii se simt tradati de politicieni, nu mai cred in partide si nu mai fac diferenta.

Laura: Orice partid tinde sa preia puterea si sa creeze platforme, insa puterea le-o da poporul. Puterea asta modifica comportamentul si mentalitatea. Sa-ti povestesc o intamplare adevarata. Am vorbit din balconul Universitatii in ’90 si jos era o mare de oameni. Cand am auzit cum imi vuia multimea la picioare, eu privindu-i de sus, capatasem un elan ca de zeita, asa ca am coborat rapid, fiindca aceasta betie, nu-i de mine. Pe mine, din Parlament, practic ma reprezinta din aproape 500 de politicieni, cam 21. Si totusi am votat. Pentru ca nu am vrut sa se fi murit inutil, pentru dreptul asta in decembrie ’89.

Alexa: Si totusi, mergi constant la mitinguri.

Laura: Da, dar in anonimat, printre cei multi.

Alexa: Consideri ca inapetenta romanului de a vota si de a se implica este si vina mass mediei din Romania ? Cum functioneaza media in democratia romaneasca ? Mai este ea un caine de paza ?

Laura: Trei sferturi dintre jurnalisti, nu au ce cauta acolo. Sunt agramati, inculti, lipsiti de logica, nu cunosc sintaxa limbii romane, sunt lipsiti de profesionalism. Stirile nu respecta deontologia actului jurnalistic. O fac in scopuri mercantile doar, pentru audienta, pentru rating. Exista un sistem de zvoneri, care mergand din aproape in aproape, creeaza o mare problema din nimic. Sunt lucruri facile, minore, care incendiaza si tin in tensiune. Sunt treburi de sant, de mahala, care nu mai tin de presa, ci de vulg, de paine si circ, de spectacol de proasta calitate, de captarea atentiei pentru lucruri minore, care impiedica gandirea la solutii. Presa nu contribuie la gestionarea crizelor, ci la intretinerea si amplificarea lor, la pierderea esentialului in favoarea nesemnificativului.

Alexa: Putem schimba asta ? Ca tot vorbeai de solutii, care ar fi aceea ?

Laura: Clauza de purgative- efectul de purga ! Fiecare sa lucreze cu sine, sa invete sa fie om, sa pastreze curat, sa lase loc de buna ziua, sa fie cu ramura de maslin intr-o disputa si cu argumente logice, nu cu pumni si limbaj trivial, ci punctual, sa-si respecte cuvantul dat, sa stie sa ceara scuze si sa fie armonios cu sine si cu cei din jur, sa citeasca chiar daca incepe cu povesti, sa asculte muzica, sa mearga la spectacole, sa-si cumpere flori, sa iubeasca animalele, sa nu invidieze pe nimeni, sa nu faca rau nimanui, sa fie calm, echilibrat si intelept, sa aiba o masura in toate lucrurile.

Alexa: Omul este masura tuturor lucrurilor…il iubesc pe Protagoras ! Ce carti preferate ai ?

Laura: 12 scaune, Vitelul de aur, Atitudine dispretuitoare contra durerii de stomac-Ilf si Petrov, 3 intr-o barca, fara a mai pune la socoteala si cainele, a lui Jerome K. Jerome si Arghezi romancier.

Alexa: Daca tot vorbim de cultura, ce se intampla cu societatea civila, cu intelectualii ? De ce tac ?

Laura: Intelectualii se tem de ridicol si nu au forta necesara sa faca fata vulgului. Vezi scena balconului din Parlament, la citirea condamnarii comunismului, cu Liiceanu si Patapievici si haita dezlantuita. Se fac ca nu vad, dar sunt niste nefericiti.

Alexa: Crezi in justitie ? In cea pamanteasca sau in cea imanenta ? Ti se pare ca justitia este independenta ?

Laura: Cred si in una si in cealalta. Justitia nu este independenta in Romania. Mafia imobiliara nu ar putea exista, fara concursul unui functionar de la Arhivele Statului, fara un Notar public sau privat, fara cineva la Administratia locala, fara unul la Cartea Funciara, fara un judecator fie de la Judecatorie, Tribunal, Curte de Apel si fara un procuror de la Parchetul de pe langa Judecatorie. Asa au fost spoliati proprietarii de facto, de drepturile lor.

Alexa: Toate cate ni se intampla sunt datorate mentalitatii noastre ? Si cum o putem schimba ?

Laura: Mentalitatea nu este absoluta, ea evolueaza in functie de societatea care o creeaza, o dezvolta, o suprima sau o ucide. Evolueaza si cand societatea este in criza, asa cum spunea Emil Durheim, dispare coeziunea sociala si atunci dipare si cea de colectivitate. Noi nu mai suntem decat cioburi de colectivitate si trebuie sa invatam sa devenim una cu propria ei mentalitate, acceptata de toti ca un fapt social normal. Ca sa se intample asta, trebuie sa lucram cu noi. Sa nu pretindem altora, ceea ce nu putem fi. Sa valorificam modelele exemplare, pe care sa le popularizam, printr-o campanie de vizualizare, de educatie, uite, exact ce faci tu acum si nu cum vulgarizeaza si manipuleaza Tatulici, indobitocind.

Alexa: Imi spui parerea ta despre politica ?

Laura: Da-mi voie sa nu-ti raspuns si sa iti stric interviul ! 🙂 Am aflat cu stupoare, ca toate strazile din zona unde locuiesc, au numele unor francmasoni celebri…Golescu, Magheru, Christian Tell, Franklin…oameni politici a caror trecere prin tara lor a lasat urme. Ce frumos era atunci si cum s-a degradat francmasoneria astazi. Unirea Principatelor fara francmasoni, nu s-ar fi realizat. Acum insa, Bunicuta si altii au pus capac.

Alexa: Doar omul impodobeste locul, dupa un citat latin, nu ? Ce mesaj ai, pentru generatia tanara ?

Laura: Sa nu faca din computer o biblioteca, fiindca mintea se atrofiaza negandind, sa se identifice cu protagonistul lecturii, sa asculte muzica buna, sa invete, nu pentru scoala, ci pentru viata, care ii va obliga mai tarziu sa acumuleze oricum.

Alexa: As vrea sa faci tu incheierea acestui interviu, pentru care iti sunt recunoascatoare…

Laura: Nu-i nimic, ma-mpiedicai de-o piatra…toate astea pana maine trec, pentru ca rade pan’ la lacrimi clopotelul… Serghei Esenin !

Aceasta este Laura, femeia care n-a renuntat niciodata la “a fi” ! 🙂Laura

Interviu cu Giacomo…

June 14, 2009

Eram pe mess, cand prietenul meu Giacomo mi-a trimis un link.
L-am intrebat ce este si mi-a raspuns ca este ultima sa lucrare, terminata ieri. Dupa ce am vizionat filmuletul, mi-a venit ideea de a-i lua un interviu pentru blogul meu. Din fericire a acceptat. Asa s-a nascut rubrica de interviuri necenzurate cu romani, pe care el o inaugureaza astazi.
Trebuie sa recunosc ca a fost o surpriza acest interviu luat pe neasteptate, fara intrebari pregatitoare, ci spontan si mai ales autentic si care m-a facut sa descopar un om, despre care aveam impresia ca stiu multe, cand de fapt, nu prea stiam mai nimic.
Unde mai pui ca era obosit, dupa doua zile neintrerupte de munca la atelier si suparat de banci si de chirii, ca tot romanul care simte binefacerile crizei…
Cine este Giacomo ?
“Intr-un atelier modest din Bucuresti, o mana priceputa prelucreaza aurul in toate formele si culorile lui, intr-un fel unic in Romania, poate chiar mai mult de atat”…Sunt vorbele lui Nicolae Melinescu, la TVR1, acum 12 ani, la ora 8 seara, IN CADRUL ACTUALITATILOR, intr-un interviu de 4 minute despre Giacomo si arta lui !
Este cel mai bun bijutier, adaug eu, unul dintre ultimii artisti adevarati, probabil..dar va las sa savurati interviul cu el si sa-l descoperiti pe de-a-ntregul..

Alexa: Spune-mi Giacomo, cum arati in portretul facut de tine ? Spune-mi despre omul care se ascunde in spatele creatiilor sale artistice, in primul rand.

Giacomo: ” You may say I’m a dreamer , but I’m not the only one ..” sunt scorpion, adica un perfectionist, crescut in spiritul artei de mic, intr-o familie de italieni din Giurgiu, refugiati in Romania inainte de 23 August 1944 si care traiau intr-o colonie italiano- evreiasca, un mic paradis, o adevarata enclava de civilizatie, care aveau boiler cu apa calda, cada de baie in casa si WC, in timp ce giurgiuvenii se stergeau la fund cu frunze de porumb sau pietris, in fundul curtii…am avut noroc de o educatie intr-o societate cu oameni alesi, deosebiti …

Alexa: Ce impact a avut asupra ta acest mediu deosebit, in care ai crescut ? Te intreb asta, mai ales in conditiile actuale, cand scara de valori este rasturnata, iar tineretul traieste intr-un mediu, cu adevarat nociv, ca sa intelegem daca este un element important sau nu, in educatie.

Giacomo: La mine in atelier se aude un singur post, merge zi si noapte , chiar cand nu sunt acolo : Romania Cultural. Fara reclame, fara politica, fara mizerii si care imi satisface absolut toate nevoile, inclusiv teatru radiofonic noaptea, cu care am si crescut, de altfel.
La televizor vad doar documentarele, fiindca sunt foarte curios sa invat si sa stiu cat mai multe ..cand a aparut Discovery la noi am devenit dependent…le vedeam in reluare si de trei ori pe zi.
Si ma uit la SF-uri de calitate, destepte, exclus aventuri, fiindca anticipez totul si e plictisitor. Toshiro Mifune este idolul meu de cand eram pusti, imi place Akira Kurosawa de mor, am vazut Do-des-ka-den cand aveam 16 ani, la bulgari ….e bestial…tot Akira Kurosawa si Toshiro Mifune, indiferent ce , chiar si reclame la guma de mestecat daca ar fi…
Imi plac feeriile, ca Neverending story, de exemplu. Povestile frumoase in general, fiindca asa am fost crescut.

Alexa: Un artist este de obicei romantic. Se pare ca si tu esti, desi pari un dur !

Giacomo: Poti sa fii sigura de asta si din cauza asta sunt si foarte agresiv uneori, ca sa ma apar. Sensibilitatea este o slabiciune mortala in Romania de azi. In Germania si Franta lumea este incantatoare, merg in fiecare zi zeci de km cu masinile sa vada nu stiu ce vernisaj de arta sau la o berarie cu lumea buna, cultura e in aer, o respiri peste tot, oamenii stiu despre ce vorbesc si stiu tot ce este legat de cultura, e uimitor, nu ca aici, cand in ziua de astazi, daca-i intrebi pe unii, nu stiu cine a fost Alecsandri daca-i opresti pe strada : Pictor, scriitor ? Fotbalist ? A jucat la Steaua ? …

Alexa: Din pacate, nu pot sa nu iti dau dreptate. Incotro ne indreptam ? Manelizare ? Egalizare ? Cine e vinovat de starea de incultura a natiunii ?

Giacomo: Atomizare ! Cred ca tiganii vor reusi pana la urma sa declanseze ceva urat, uita-te numai, peste tot arme, pistoale, cutite, sabii, bate, am vazut chiar si o pusca semiautomata cu luneta nou-nouta la unul din astia la perchezitie..Armament militar extrem de periculos si nimeni nu s-a sesizat. Chiar nu stiu, dar cred ca este prima oara in viata mea cand am sentimentul asta frustrant si sunt vizionar de felul meu, imi place sa intuiesc, sa folosesc logica, dar acum nu pot sa o folosesc ..nu merge …Ce logica ? Mi-e frica sa nu-l asasineze “astia” pe Basescu, ca sunt disperati si lucrurile merg cam nasol…
Vinovat ? Pai cine sa fie ? Basescu, cine naiba sa fie ? Mai exista vreun vinovat in tara asta in afara de el ? Ce intrebari pui si tu…televiziunile, presa.. !

Alexa: Eu sper sa ne inselam amandoi si sa nu se mai repete ceva, precum Craciunul insangerat. Mai bine spune-mi despre muzica pe care o asculti si care te inspira.

Giacomo: Pai, tot ce este frumos, de la clasica italiana, opera, progres, heavy metal, pop, jazz la greu, jazzrock, portugheza si italiana, mai ales folclor din Calabria, Sicilia, Napoli…Natale Galetta este favoritul meu, suntem prieteni…

Alexa: E normal sa asculti muzica italiana, fiindca ai crescut cu ea. Natale Galetta, canta despre iubire, asa ca nu ma mir, dar este interesant ca sunteti prieteni. Unde v-ati cunoscut ?

Giacomo: Pe internet, apoi a venit aici sa ma cunoasca, mi-a dat drepturile de folosire a tuturor cantecelor lui, si sunt cateva sute …este cel mai tare din Italia ..

Alexa: Foarte frumos si interesant cum net-ul leaga dincolo de granite. Banuiesc ca preferi si mancarea italieneasca. Apropo, iti place sa gatesti ?

Giacomo: Ah, nu ! Mananc orice in afara de bame. Si da, gatesc. Banuiesc ca blogul tau nu e gastronomic, ca sa ma pui sa iti dau retete ! 🙂

Alexa: Nu ! Vreau doar sa umanizez interviul, sa nu para scortos… 🙂

Giacomo: Vrei umanizat ? Scrie cat ma costa pe luna, chiria la atelier, ratele la banci si cei trei caini pe care ii ingrijesc…restul, nici nu mai pun la socoteala.

Alexa: Poate alta data. Giacomo, cine sunt clientii tai ? Ce fel de oameni si mai ales, ce comanda ? Fiindca ti-am vazut lucrarile deosebite si stiu ca meseria asta ai invatat-o in familia ta, care are traditii vechi in manufacturarea de bijuterii.

Giacomo: Pana acum ceva timp veneau tot felul de insi, intermediari cu ateliere si magazine prin oras, iar majoritatea se jeleau ca le iau manopera mare, cand eu lucram cu tarife aproape de amanet..iar ei vroiau bratari de ceasuri Rolex din 18k si sa plateasca la fel ca la balci, pe inghetate…
Toate lucrarile mele sunt aici: http://media.goettgen.de/videos
Acum nu mai lucrez, decat la oferta. Vreau sa fiu cunoscut mai mult ca brand, marca mea va fi …nebunul, care face femei goale din aur..
Ca sa intelegi, uita-te la clipul intitulat Magic…

Vodpod videos no longer available.

Alexa: Pygmalion, cu varianta de aur, in locul celei de fildes ? Cum vezi tu FEMEIA ?

Giacomo: Asa cum este aceasta din filmul meu. Du-te si vezi primul episod, intitulat JADE si vei intelege …

http://media.goettgen.de/video/276/JADE

Alexa: Este impresionant ! Este cel mai frumos omagiu adus unei femei vreodata. Jad, agata si aur. Perfectiune, nemurire, dragoste, virtute, fidelitate, noblete aduse de jad, binele adus de agata si caldura aurului, toate daruite din inima de artist.
Ma simt datoare sa-ti multumesc in numele tuturor femeilor, pentru generozitatea ta.

Giacomo: Mi-a placut compania femeilor, in primul rand, de pe vremea cand eram pusti, de pe la 15 ani le cautam asiduu compania. Era ca o provocare, imi placea ca aveau secrete si erau exclusiviste, iar eu vroiam sa stiu cat mai mult despre ele, mai ales ca cele frumoase ma ameteau …
Si uite-asa am devenit un fin cunoscator al psihologiei feminine si am ales mereu numai femei de calitate in viata mea. Asta inseamna in primul rand inteligente. Nu am suferit prostia, iar sa stai cu cineva fara sa poti schimba doua vorbe – mai ales sa conversezi serios despre lucruri interesante este intr-adevar greu de suportat.
Apoi, mi-a placut Eminescu, cred ca de acolo am invatat multe in legatura cu asta, iar Adam si Eva..lui Rebreanu a fost revelatia vietii mele de adolescent ..Si astazi cand recitesc mi se pune un nod in gat …este impresionant …

Alexa: Deci noul tau brand este de fapt un omagiu. Cine a pus in mainile tale aceasta minunata arta ?

Giacomo: Vreau sa fac un clip frumos cu JADE si sa-i fac o dedicatie celui care m-a initiat in arte, inca de cand aveam 3-4 ani. Un frate de-al mamei mele, care imi este si nas …si vreau sa pun filmul la o televiziune, sa-l transmita ca sa-l vada si el…
I-am facut una, care sa insoteasca clipul JADE…

Dedic acest film unchiului meu, Sachetti Iacob ( Giacomo) , care – acum 47 de ani – m-a introdus in lumea magica a artelor , invatandu-ma sa pictez, sa sculptez si sa prelucrez metalul ( metaloplastie sau cizelura ). El nu a fost bijutier, ci mai mult decat atat. Toti fratii lui au fost talentati , insa el a fost un artist complet, un artist adevarat…De-a lungul intregii sale vieti, a fost un artist desavarsit in tot ce a creeat, pana in clipa cand tragedia l-a lovit . Pirderea vederii este devastatoare pentru oricine , dar mai ales pentru un artist. In urma cu 10 ani, unchiul meu a fost atins de o forma rara de cancer la cap si – cu toate ca viata i-a fost salvata de o interventie chirurgicala exceptionala – cea mai mare parte a acuitatii sale vizuale a fost grav afectata iar cu asta capacitatea lui de a-si continua arta s-a terminat . Cand marelui pictor roman Luchian i-a paralizat mana dreapta , acesta si-a legat pur si simplu penelul de mana neputincioasa si a continuat sa picteze , pana in ultima clipa ..Matisse a continuat de asemenea sa lucreze pana la batranete , fiind bolnav creind in continuare minunate opere de arta …Dar, pentru orice artist in domeniul artelor vizuale, cand vederea este pierduta , este pierduta si capacitatea de a mai crea in acel domeniu…Ochii sunt imposibil de inlocuit ..sper ca unchiul meu sa poata vedea -cu singurul ochi care i-a ramas intreg , si acela slabit – efectele mostenirii pe care mi-a transmis-o cu atata dragoste , sa o continui si sa o dezvolt mai departe …TE IUBESC, NASULE …Tie iti dedic acest film…


Alexa: Superb ! Cred ca unchiul tau este extrem de mandru de faptul ca nepotul lui este cel mai bun bijutier din tara. Mai este apreciata adevarata arta in Romania de astazi ?

Giacomo: Eu tot ce fac acum este numai pentru extern, m-am saturat de Romania pana peste cap. Lumea prefera sa dea 5000 de euro tigancilor sa le faca farmece, dar nu sunt in stare sa-si cumpere o bijuterie de calitate , ca e prea scumpa …Nu am clienti aici, mie imi plac oamenii care inteleg arta mea si nu ma intreaba : cate grame are ??
Asta este prima diferenta intre un neamt sau un american si romani : Aceia te intreaba : Cat costa lucrarea, imi place !! Iar la noi, invariabil : Da’ cate grame are ? Mmmm, e prea scump, prea putin aur …
Intelegi acum ?

Alexa: Inteleg, desigur ! Cine este de vina, ca oamenii nu mai apreciaza arta, ca nu mai vor calitate, ci cantitate ?

Giacomo: Absolut toata lumea …daca eu mananc mizeriile pe care mi le vinde un escroc in piata sau la Megaimage fara sa-i dau cu ele in cap si sa fag galagie, nu este el de vina ..Eu sunt ..
Iar daca nu am altceva de mancare, decat mizeriile astea, inseamna ca este ceva in neregula la primarie, la ministere sau la OPC . Astia au clientii lor, vin cu sacosele in buzunar si pleaca cocosati de pachete si bani, exact ca pe vremurile roz…
Eu ma refer – cand zic despre mancare – la necesitati, adica, cultura, mancare, servicii, modul in care esti tratat de autoritati…tot ..

Alexa: Crezi ca avem vreo sansa sa schimbam asta ? Ce solutie vede un artist, pentru rezolvarea problemei ?

Giacomo: Sa ne dam SMS-uri astia mai educati si cu bun simt, dar asa – in secret total – si sa ne adunam toti intr-o noapte si sa plecam incet, tiptil din tara asta, ca este vai de mama ei, ce jivine au ajuns sa o populeze ….
Un singur gospodar.. nu poate face curat intr-o cocina uriasa cu mii de porci…este invins, pana la urma de mizerie si dejectii….
Dar asta nu cred ca e posibil, ca asculta astia telefoanele.. 🙂

Alexa: Asta e solutia de avarie. Planul de iesire in caz de incendiu. Unde ar duce iesirea asta ?

Giacomo: Germania – este mai aproape, dar ma deranjeaza limba, iar ca succes garantat America bineinteles ..daca i-as face o piesa din asta lui Brad Pitt pentru Angelina, lumea ar face coada la usa mea…mai ceva ca la usa reginei sprancenelor !
Am vazut ce verighete si-au comandat si mi-a venit sa plang ..Firma mare, figuri, totul pe computer si masina , zzzz- zzzzummm…gata verighetele …O geanta de bani manopera, faima s-a umflat si mai mult cu asa clienti…

Alexa: Stiu ca vinzi bine in strainatate si nu numai atat. Intentionezi sa faci o scoala de invatat acest mestesug, pe net.

Giacomo: Nu ma dau batut ..Vreau sa las zgarieturi adanci, am primit mailuri de multumire pentru ce au invatat din filmele mele de la persoane pe care le stiam de pe net, mari artisti bijutieri din State ..Nu mi-a venit sa cred, ma uit din cand in cand la mesajele lor si ma umflu in pene la masa mea de lucru..dar, ei iau banii pana una alta, iar eu ..penele….
Pentru cei ca mine nu conteaza, intotdeauna este cineva care vrea ceva deosebit si de calitate, iar bani sunt mereu …
Sunt un artist oropsit, insa, care viseaza sa aiba timp pentru arta lui.. si daca nu ar fi adevarat, ar fi chiar comic..

Alexa: Simt amaraciune in spusele tale. Ce il impiedica pe un artist in Romania, sa fie la fel de cumparat ca in America ? Fiindca si la noi exista topul celor 300, care isi pot permite sa cumpere bijuteriile unicat. Si ce sanse mai au meseriasii in Romania ?

Giacomo: Un artist este ordonat la sange in meserie, dar birocratia te innebuneste …
Au sanse numai daca se angajeaza sclavi la vre-un burtos plin de bani, cu 100 de amanete si 30 de kile de mizerii din aur de la Istanbul…sa-i lucreze pe degeaba, iar el sa vanda marfa la adevarata valoare in alta parte ..asta am facut eu ani de zile.

Alexa: Se pierde si aceasta meserie ? Avem un dar deosebit, de a ne arunca la cos abilitatile, traditiile.. in opinia mea.

Giacomo: Aici da, s-au dus deja de ani de zile. Eu am fost ultima generatie de bijutieri, care a facut 3 ani ucenicie ( citeste sluga la stapani)…acum 30 de ani si mai bine .
De atunci incoace, ai liceul, faci 8 luni de “practica” si gata, ai carte de munca : esti bijutier !! Asa s-au facut toate ciupercariile astea de amanete care folosesc diplomele unor “meseriasi” de carton…
Autorizatia si gata : Aspiratorul de aur este pornit !! Nici macar nu sunt amanete adevarate , nu primesc nici macar argint …
Tot aurul asta este facut disparut stiu eu unde dar nu spun, belea mare …

Alexa: De unde isi cumpara un bijutier materia prima ?

Giacomo: Eu, de exemplu, nu pot sa cumpar aur decat de la amanet, cine vrea sa vanda, o face la preturi de specula, pentru ca trebuie sa cumpar mizerii turcesti, apoi trebuie sa le rafinez si sa extrag aurul pur de acolo, pentru a-l alia din nou, asa cum trebuie si cum imi trebuie mie …
Iar asta ma costa : substante chimice din import, curent electric, gaze, timp …
Iar eu trebuie sa dau dupa aceea aurul asta clientului pe pretul de amanet, care a devenit etalon ! In Germania mergeam la banca si cumparam lingoul de aur de 24k, de cati bani aveam atat luam ..cat puteam sa car . Aur de 24k, lingouri de 1,2,5, 100grame..

Alexa: Apropo, tu ce parere ai de afacerea Rosia Montana ?

Giacomo: Niste escroci si smecheri. Cand le vad promo-urile pe la teveuri imi vine sa sparg ecranul…
Stiu eu multe, dar este belea mare, nu pot sa ma bag eu contra lor. Viata mea este un cosmar acum, iar eu sa fac pe justitiarul contra mafiotilor ?
Se va alege praful acolo, tara asta este ca un pui de caprioara ratacit in padurea cu lupi…

Alexa: BNR nu mai vinde aur ? Nici macar meseriasilor ?

Giacomo: BNR nu mai vinde aur de un mileniu….de cand se vindeau verighete numai pentru tineri casatoriti, cu adeverinta si hartii de la Sfatul Popular .he he he …
Le-a mers bine cand erau in cardasie cu Militia Economica , fiara fiarelor , confiscau si amendau ca nebunii…apoi a venit nemernicul de Ion Iliescu si a “restituit” mormane de aur tiganilor , aiurea …Te chema Stanescu, luai pe unul ca martor si-ti luai caciula de ducati de la BNR ..Probabil asta a fost pretul pe care trebuia sa-l plateasca Isarescu de a stat atat guvernator..

Alexa: De unde iti vine inspiratia pentru modelele bijuteriilor tale ?

Giacomo: O parte din creierul meu, care functioneaza incontinuu numai pe directia asta ( Directia a 5 a , hmm) 🙂 creeaza incontinuu…de aia nu mi-am luat masina , ca nu pot fi atent si sunt intr-o stare permanenta de atentie interioara , adica sunt distras de la realitatea imediata, indiferent unde sunt , in metrou, pe strada, in tramvai, etc …Macar sunt constient de asta si nu asasinez oameni pe strada aiurea …

Alexa: Ai umor !

Giacomo: Atat mi-a mai ramas, si e gratis …

Alexa: Este un stereotip, asta cu haz de necaz, tipic romanesc ?

Giacomo: Pai ce altceva sa fac ? Nu mai am prieteni – cei adevarati au fost mai destepti decat mine , m-au indemnat si pe mine sa fac la fel ca ei, dupa care au plecat din tara …cei de circumstanta sunt de circumstanta , adica de cate ori am nevoie de ceva ( ceva-ul asta este mereu acelasi lucru…)
Mai am putin si hazul asta de necaz se metamorfozeaza in “plansul de mila ” …

Alexa: Talentul tau este un dar ceresc. In lumea nebuna de azi, ce valoare are credinta ?

Giacomo: Sper ca lucrurile se vor indrepta pentru mine, am stiut mereu ca norocul meu nu este aici, si – cel mai important – cred cu disperare in Dumnezeu …

Alexa: Fara credinta poti face ceva ?

Giacomo: DA !
Ce a facut Iliescu de cand s-a nascut. Rau si nenorociri.

Alexa: uffffffff…am asteptat cu sufletul la gura raspunsul..

Giacomo: Vezi ce scrii cand il publici, sa nu ma trezesc cu…musafiri nepoftiti !

Alexa: Nici vorba. Va iesi un interviu superb…

Giacomo: da , pentru tine ….eu sunt hamsterul ..

Alexa: hahahahaha…un hamster absolut minunat. Iti multumesc mult pentru timpul acordat.

Acesta este Giacomo, cel mai bun bijutier din Romania..
JADE a pornit de la un desen si iata in ce s-a transformat, in mainile acestui Pygmalion modern, o bijuterie perfecta….

http://media.goettgen.de/video/295/JADE–final

Si noi suntem Obama !

June 12, 2009

Adica, we the people !
In vremea in care toata lumea cauta un Obama, sa-i dea copy si paste si cum am depasit net America, la combinatiile de posibilitati…fara sa mai aiba nimeni grija ce-si doreste, caci s-ar putea indeplini..lol…iata ca l-am descoperit chiar sub nasul lor ! 🙂
Avem un Obama al nostru, din popor, care intruneste toate calitatile de a fi presedintele tuturor romanilor.
Cine i-ar putea reprezenta mai bine pe cetatenii politicieni, decat noi, care suntem norici, pacurari, ebe, crini, vadimbecali, patrici, prostanaci, bunicute, umilici, blonde, marinari si almanahe ?
De fapt, candidatul Obama suntem noi !
Asa ca a venit vremea sa ne facem campanie !
Cum ? Pai tot cu ce am facut pana acum..gratare si bere…de fapt, dineuri oficiale, vacante exotice ca vizite de lucru, combatut pe forumuri…deci, posesori de presa aservita de oligarhi cu blog…
Avem consilieri ? Avem, cam cinci sute si ceva…
Avem purtatori de cuvant ? Pai atatea oengeuri, sindicate si comitii, ce-or fi ?
Avem FMI ? Hehe…la fiecare colt de strada si cu bancomat in fata ! 🙂
Avem buget ? Avem…
Avem in spate partide sa ne voteze ? Avem…fiecare cu partidul lui, din casa..
Facem aliante ? Facem….
Pai, daca avem toate astea, de ce sa nu candidam ? Iata candidatul Obama, unul chiar mare, pe care il cauta de zor toata lumea !
Candideaza anul asta ? Daca va intreaba cineva, de ce, va spun eu…because WE CAN ! 🙂
Pornim campania ?

In spatele intrebarilor…

June 11, 2009

Ma iubesti ? Sunt importanta pentru tine ? O sa ma parasesti ?
Nu cumva suntem aceasta intrebare ? La ce asteptam raspuns si care sunt de fapt intrebarile din fundal, care ne nelinistesc…cumva..sunt eu ok ?..sau.. fac eu lucrurile bine ?
De cate ori ne-au trecut prin minte intr-o relatie de dragoste, nici nu mai conteaza. Conteaza doar faptul ca intrebarile ne genereaza pe noi..
Ca si in cantec….

I’d like to thank the guy
Who wrote the song
That made my baby
Fall in love with me

Who put the bomp
In the bomp bah bomp bah bomp?
Who put the ram
In the rama lama ding dong?
Who put the bop
In the bop shoo bop shoo bop?
Who put the dip
In the dip da dip da dip?
Who was that man?
I’d like to shake his hand
He made my baby
Fall in love with me (yeah!!)

When my baby heard
“Bomp bah bah bomp ”
“Bah bomp bah bomp bah bomp bomp”
Every word went right into her heart
And when she heard them singin’
“Rama lama lama lama”
“Rama ding dong”
She said we’d never have to part
So

Who put the bomp
In the bomp bah bomp bah bomp?
Who put the ram
In the rama lama ding dong?
Who put the bop
In the bop shoo bop shoo bop?
Who put the dip
In the dip da dip da dip?
Who was that man?
I’d like to shake his hand
He made my baby
Fall in love with me (yeah!!)

Each time that we’re alone
Boogity boogity boogity
Boogity boogity boogity shoo
Sets my baby’s heart all aglow
And everytime we dance to
Dip da dip da dip
Dip da dip da dip
She always says she loves me so
So

Who put the bomp
In the bomp bah bomp bah bomp?
Who put the ram
In the rama lama ding dong?
Who put the bop
In the bop shoo bop shoo bop?
Who put the dip
In the dip da dip da dip?
Who was that man?
I’d like to shake his hand
He made my baby
Fall in love with me (yeah!!)

Ziceti voi ca nu-i asa… 🙂

Vocatia de melc…

June 11, 2009

Vodpod videos no longer available.

more about "", posted with vodpod

Vocatia de melc a romanului, naste voturi albe !
I-ati auzit pe cei de la BEC, raportand voturile albe ? Eu nu !
Asta este portita spre fraudare, ca sa nu mai spunem ca nu are niciun fel de relevanta in statistica de dupa. Daca ar fi insa, o rubrica cu “niciunul dintre cei propusi”, cu un spatiu suficient, in care sa se scrie si motivatia, ar fi ca si un referendum national al nemultumirilor populatiei si un sondaj relevant, cu ce este defect in tara asta. Ar fi vocea noastra, nu a politicienilor sau a mogulizoarelor, care ne fac agenda !
Ce efect ar avea asta in context ?
Ar scoate lumea din inertie, ar fi un sondaj gratuit pe 11 milioane de potentiali votanti, ar responsabiliza atat cetateanul, cat si politicianul si ar fi ca un vot de blam efectiv, de a le spune in fata nu numai ce credem, dar si ce vrem.
Ultimul referendum, de demitere… a costat 20 milioane de euro. Referendumul este un instrument democratic, e criza, unul gratuit ar fi minunat. Cine ar scapa ocazia de a scrie orice pe buletinul acela ?
Ca sa nu mai vorbim de lovitura in buget data partidelor de toate culorile si a oamenilor de afaceri care le sustin, nevoite la o prezenta de 11 milioane de cetateni, sa plateasca bani grei pe mici, bere sau alte iaurturi si gugosele, ca sa puna stampila intr-un loc anume.
De aceea nici nu se vrea un numar mare de votanti. Cu cat mai putini, cu atat mai mica cheltuiala lor. Baieti destepti, politicienii astia !
Deja, politica este o problema importanta pentru natiune ! Ea ne omoara zilnic, trebuie sa recunoastem asta. Felul cum se face, de catre cine este facuta si mai ales, cine ne-o picteaza zilnic, cum trebuie sa o vedem si sa gandim este mai mult decat grav.
Este un atac miselesc asupra noastra, care are toate atuurile sa se extinda, pana la pierderea identitatii cetateanului.
Daca tot suntem melci, ne-ar trebui si un senator, nu ?


%d bloggers like this: