Oprescu …candidatul Moscovei

Criza de guvern,criza economica,criza de nervi. Scandal,analisti nervosi,manipulare in presa aservita.Trenuri deraiate,sindicate politizate,amenintari cu greva generala…cereri imposibil de satisfacut.Toate astea se desfasoara dupa un plan bine pus la punct.Intocmai ca in 1989.Iliescu devine tot mai nervos ,tot mai agitat,pe masura ce se apropie alegerile.Au reaparut amicii Rusiei care militeaza pentru abandonarea Americii si supunerea fatza de Moscova.Sunt cei care il sustin pe Oprescu.Cu totii se intreaba cat va mai rezista Basescu? Liberalii rosii ai lui Patriciu,isi pregatesc deja electoratul pentru votul din turul doi.Vot evident… tot pentru Oprescu .Moscova si-a pregatit intocmai ca in 1989 ,un presedinte marioneta,un roman aservit Rusiei.

Atmosfera incarcata face parte din regia kgbului. Ce vor face romanii ? Cum vor vota ? Se vor lasa pacaliti din nou de Iliescu ? Vor inchina tara Rusiei ?

Tara lui bacsis-bacsis !

Toamna trecută, într-un vagon în trecere prin Polonia, se vorbea despre România ca: Ţara lui bacşiş – bacşiş. Expresia, cât ar fi fost ea de umilitoare, nu mi s-a părut prea aspră. […]Văzută de departe, politica noastră culturală şi propaganda noastră în străinătate se dovedeşte o creaţie de inconştienţi sau de demenţi. Nici nu vom şti pe cine să tragem la răspundere. Se fac greşeli atât de grave şi întreaga noastră propagandă este atât de ridicolă  încât generaţiile viitoare ne vor taxa, pe toţi, drept inconştienţi, tâlhari sau demenţi. Încercaţi şi vă imaginaţi ce ar fi ţara românească după ce Liviu Rebreanu şi Papadat-Bengescu ar fi traduşi şi lansaţi în toată lumea; după ce universităţile noastre ar fi încăpute în mâini tinere; după ce ataşaţii de presă din străinătate ar fi înlocuiţi cu oameni harnici şi pricepuţi  imaginaţi-vă toate acestea şi veţi înţelege ce vor crede generaţiile următoare despre noi. Ar fi atât de simplu ca roumain, rumenian, rumane şi rumeno să nu se mai lege  în memoria europenilor  numai de Skoda, de bacşiş – bacşiş, de incapacitate politică şi de conştiinţă ieftin de cumpărat  ci şi de opera unui Rebreanu, Blaga, Brâncuşi sau Enescu. Ar fi atât de simplu… Un ministru inteligent ar înţelege că, în starea de lucruri de astăzi, singura ofensivă ieftină şi eficace împotriva insultelor legate automat de numele neamului nostru  ar fi ofensiva valorilor maxime şi specifice. Dar nimeni nu înţelege. Şi pe fiecare zi noroiul ne stropeşte mai direct şi numele de român e mai compromis.

Mircea Eliade, Profetism românesc. Vol. II. România în eternitate, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, 1990, pp. 92-94

SCRISOARE

SCRISOARE ADRESATA DE ALEXANDRU VLAHUTA FIICEI SALE MARGARETA

Sa traiesti Mimilica draga, si sa fii buna. Sa fii buna pentru ca sa poti fi fericita. Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca cei rai nu pot fi iubiti, si-al doilea…al doilea…de! norocul si celelalte “pere malaiete” care se aseamana cu el, vin de-afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire in tine rasare si-n tine-nfloreste si leaga rod, cand ti-ai pregatit sufletul pentru ea. Si pregatirea asta este opera de fiecare clipa; cand pierzi rabdarea, imprastii tot ce-ai insirat si iar trebuie s-o iei de la inceput. Si de aceea vezi asa de putini oameni fericiti… Atati cati merita. A, daca nu ne-am iubi pe noi asa fara de masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati, ori asupra unei fapte urate; daca, in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepartinire (lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se ingrasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura. Se stie ca durerea e un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora. Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce sa vrei. Si vad c-ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai inceput sa te observi sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti singura drumul cel adevarat! Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi: “Uitati-va la mine”! Dar mai ales as vrea sa scriu de-a dreptul in sufletul tau aceasta: “Sa nu faci nici o fapta a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata”. Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi de 50 de ani ai s-o intelegi mai bine. Sa dea dumnezeu s-o citesti si atunci cu sufletul senin de azi. Te imbratiseaza cu drag, Al. Vlahuta. Cand ai implinit saptesprezece ani””

Citind aceasta epistola, a unui mare scriitor roman, unul care si-a iubit tara, a descris-o, in cuvinte nepieritoare, intreb: unde este romanul Vlahuta, din noi ?

NEFERICIRI DE PREŞEDINTE

Perioada post-decembristă ne-a hărăzit preşedinţi de ţară şi popor, care mai de care mai nefericit. Cel de dinainte de ’90 era mult mai nefericit, doar că, săracul, nu o ştia.

Să începem cu începutul:

1. Iliescu 3 Mandate! Este omul care ne datorează foarte mult, şi căruia îi datorăm foarte puţin (dacă ţinem cont de preţul actual al metrului de funie).

Fericit şi surescitat de victoria revoluţiei model ’89, s-a înscăunat cu de la sine voinţă, în numele unei perestroika adaptată situaţiei carpatine. Bunădispoziţia i-a fost repede spulberată de o mână de golani care s-au repezit să-i conteste apetitul pt democraţie. Născut, crescut şi şcolit în minciună, el nu s-a abătut de la linia ce l-a format. În ciuda declaraţiilor sale sforăitoare, FSN a devenit partid politic, CPUN a devenit adunare constituantă, iar aceasta a devenit parlamentul României. Care parlament funcţionează şi astăzi în (aproximativ) aceeaşi componenţă. Nu se regăsesc în el, doar cei trecuţi în nefiinţă.  Sub înţeleapta sa domnie, s-au zămislit legi şi constituţii menite a proteja noua clasă a burghezimii comunisto-capitaliste, s-a născut inamovibilitatea justiţiarului român devenit între timp dictator cu acte în regulă. Tot domnia sa îşi poate asuma paternitatea proverbialei de acum, declaraţie referitoare la proprietate (sic). Nici recursul în anulare, datorită căruia s-au putut perpetua furtul şi hoţia generalizată,  nu îi este străin. Ca să nu mai pomenesc de risipirea cu seninătate a oportunităţii unirii cu Basarabia, într-un moment în care Marele Urss avea alte preocupări.

Nefericirea sa se datorează exclusiv neîmplinirii idealului său dintotdeauna: COMUNISMUL CU FAŢĂ UMANĂ.

A!!! Până nu uit! Tătucul, care a supervizat într-o suspectă “linişte” devalizarea a aproape  tuturor activelor statului, s-a dovedit a fi suspect de locvace atunci când a venit vorba de curtea vilei pe care a primit-o  gratis de la poporul român. Şi vorbim aici de un teren în valoare de 5 milioane de €.

2. Constantinescu, umilitul. Depozitarul speranţelor şi năzuinţelor unui întreg neam,  a dat dovadă de NIMIC, vreme de 4 ani. În timpul mandatului său, s-au perindat mai multe guverne decât vreme de un sfert de secol în UK.

Priveam zilnic la televizor, ca la tabela de scor. Degeaba! Tot timpul, acesta afişa un 0 – 0 categoric, până când, pe final de meci am văzut cu stupoare o – 1. Nefericirea sa este una generală şi generalizată, definitorie pt existenţa sa politică.

3. Băsescu. Cred că este cel mai nefericit dintre preşedinţii României. Pus fiind, în situaţia de a se auto-reforma, i-a venit destul de uşor, dat fiind trecutul său de voiager pe mări capitaliste. Încă de pe vremea când era deputat, s-a remarcat printr-un nonconformism acerb.

Nu puţine au fost ocaziile în care l-am putut remarca pt alocuţiunile sale dure şi la subiect, fără politicianisme ieftine sau diplomatisme false. Pragmatismul l-a şi pus în fruntea obştii lui Bucur.

Preşedinte fiind, şi-a propus şi ne-a propus reforma categorică a statului şi a clasei politice. Că nu a reuşit-o (încă), este vina exclusivă a celor vizaţi de măsurile preconizate de el. Direct sau prin interpuşi, miliardarii peste-noptişti îşi protejează nu atât averile incomensurabile, cât propria libertate, cumpărând de-a valma parlamentari, analişti şi jurnalişti.

Cât de nefericit poate fi Băsescu, văzând că demersul său (care este şi al nostru), se izbeşte perpetuu de zidul minciunii, al manipulării grosolane şi al nesimţirii abrupte?

Personal, nu cred ca Băsescu să aibă vreun interes pecuniar pt a se menţine în funcţie (of course, ciuvică&comp vor fi de altă părere). Este mai mult decât posibil ca Băsescu să dispună de active şi conturi care să-i permită un trai îmbelşugat tot restul vieţii.

Sunt nenumăraţi cei care îl acuză de neîmplinirile societăţii. Dar, aceiaşi nemulţumiţi îl acuză pe nedrept de implicarea neconstituţională (sic) în treburile unor puteri ale statului. Având împotrivă parlamentul şi mass media, Băsescu este practic legat la mâini şi la picioare. Doar gura i-a rămas slobodă.

Marea Rocada…

Zilele trecute a venit la usa mea un tanar timid, cu un chestionar in mana, trimis de o firma de sondaje. L-am ascultat atent, fiindca eram curioasa ce intrebari contine chestionarul respectiv. Pe masura ce imi erau puse… am remarcat ca urmareau un scenariu pervers si am inteles ce se pregateste in spatele tuturor fumigenelor aruncate populatiei neinformate si asupra carora persuasiunea manipulatorie a media a dat rezultatele scontate, in primul rand lehamitea de vot, cat si dezinformarea. Nimic din ceea ce s-a intamplat nu a fost degeaba.

Marea majoritate a cetatenilor nu pot face diferenta intre primarul de sector si cel general. Orice actiune de succes a celui de sector este vazuta ca o realizare a doctorului, pe care pensionarii in proportie covarsitoare il vad detinand panaceul universal al problemelor lor, ca doar e doctor, nu ? El are tratamentul tuturor problemelor in mana si cum toti batranii au probleme…cheama salvarea.

Ceea ce m-a frapat insa era o intrebare care parea doar nelalocul ei in derularea chestionarului, fiindca se referea la un personaj ce nu isi avea rostul, nefiind candidat ori prezumtiv candidat in aceste alegeri…Daniel Marian Vanghelie…
Intrebarea aceea ciudata, despre Vanghelie, ca cel ce poate rezolva problemele bucurestenilor..m-a facut sa ma dezmeticesc brusc si sa vad ca ni se pregateste Marea Rocada !
Am inteles ca unicul candidat al cartelului antibase este Doctorul, sustinut de PSD insusi, iar in locul lui ca Primar General se pregateste sa ii ia locul Vanghelie.
Dupa aceasta revelatie, nu avem decat sa le multumim acelora care intr-un fel sau altul au dezinformat si lehamisit populatia sa nu voteze, fiindca batranii si membrii de partid nu vor fi niciodata lehamisiti. Sa nu va mirati ca Oprescu si Almana-he vor stapani Bucurestiul. Mirati-va doar de voi, cei care ati pus umarul la asta…cand o sa ajungeti sa folositi noul motor de cautare….

Maestrul si crinoleta…

Fiecare margareta are maestrul sau, incepand de la Bulgakov pana la Duda si mai nou Mircea Diaconu, actorul “merelor rosii” de pe scena Senatului, unde se chinuieste  sa joace rolul lui Pygmalion…

Avem de-a face cu o premiera in istoria campaniilor, lansarea românului  teatral, adica tuberozul (vorba amandei ), mai alb decat insasi petalele sale smulse una cate una, de pierderea uzului ratiunii in plin Parlament..intr-o lume a raului metodic picurat de tartorul de Base. Pentru scrierea lui insa..este nevoie de lectii de actorie de la colegul sau de partid, fiindca trebuie sa aiba o poza, sa stie a declama pentru stupid people

despre orgia din trenul guvernamental, fara ca acestia sa se prinda ca orgia i-a fost inspirata de ge-orgia…petrofilii teatrofili stiu de ce ! Cine plateste lectiile …e deja retorica…pe ce…iata bancnota de criza…

(copywrite picture: Mitza )

Se pare ca iar si-a bagat dracul coada luand chipul iluzionistului Woland si punand Moscova ..in fata dilemei candidatului compatibil, pe post de presedinte. Mai rau ca in Hamlet…amor livresc, ce mai incolo incoace…

Tu petala, eu camasa cu zala…Floare,tu,..eu Vantu care-o cazu..tu Galbenul nelamurit, eu desenul din…cabina de vot…ca sa-l parafrazez pe Tomozei…

Pentru maestrul Diaconu: felicitari pentru anticipatie…

Candidatul liberal la presedintia Romaniei a gasit solutia pentru a reusi sa le transmita alegatorilor, intr-un mod ireprosabil, mesajul sau electoral: Crin Antonescu ia lectii de actorie de la colegul sau de partid, actorul si profesorul Mircea Diaconu. Dezvaluirea a fost facuta de senatorul liberal Mircea Diaconu intr-un interviu acordat Inpolitics.ro.

Cunoscutul actor, aflat la primul sau mandat de senator, spune despre liderul liberal ca “are stofa de actor”, iar despre actualul sef al statului, ca “Este un actor cabotin”.

In ceea ce il priveste pe candidatul social-democrat Mircea Geoana, Diaconu este de parere ca “Si el detine ceva dintr-un actor, insa  nu reuseste niciodată sa se identifice cu mesajul pe care il transmite sau cu rolul pe care îl joacă. Urmarea – chiar si atunci cand spune adevărul, avem impresia ca minte”.

Inpolitics.ro. scrie ca liderul liberal nu este singurul candidat la prezidentiale care ia lectii de la un actor profesionist pentru a comunica mai bine cu electoratul. Emil Constantinescu s-a bucurat, inaintea alegerilor din 1996, de consilierea lui Ion Caramitru, iar Ion Iliescu a primit si el sugestii de la Sergiu Nicolaescu si Ion Besoiu.

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6201143-crin-antonescu-lectii-actorie-mircea-diaconu-dea-bine-fata-alegatorilor.htm

Eu ma opun, tu te opui, noi ne opunem [la orice]. Demagogia ca arta… urata!

Eu nu sunt aprioric pro-Basescu. Nu este un presedinte perfect, ii lipseste uneori subtilitatea in ceea ce priveste politica internationala, ma deranjeaza cateodata momentele sale de populism si baile de multime. Pe de-o parte imi doresc sa fi facut mai mult, pe de alta parte imi dau seama ca atributiile lui constitutionale sunt extrem de limitate si ca, pentru a avea un presedinte cu adevarat jucator, este nevoie de o modificare a constitutiei coroborata cu o clarificare si delimitare stricta a indatoririlor puterilor in stat.

Convingerile mele politice se situeaza pe linia unui conservatorism moderat, cred intr-un stat cu atributii limitate, care sa lase economia sa se dezvolte in functie de legile firesti ale pietei si sa ofere un sistem de taxe aerisit; dar sunt de acord si cu faptul ca paturile defavorizate ale societatii nu trebuie lasate la voia intamplarii. Cu alte cuvinte, ideologic sunt indeajuns de flexibila incat sa ma pot regasi la o adica si intr-o viziune liberala si intr-una social-democrata…

De aceea incerc sa analizez politica romaneasca, fac eforturi sa privesc fara inversunare si spre ceilalti candidati, insa nu cred ca cineva va fi in stare sa ma convinga de inteligenta frazelor de mai jos, toate rostite ieri…

Mentionez ca transcrierea primului discurs imi apartine deoarece diferenta dintre partea video si cosmetizata rescriere de pe blogul lui Geoana mi s-a parut prea mare pentru a fi omisa. Am dorit sa redau exact felul in care s-a exprimat oratorul; el este sigurul vinovat de abaterile de la normele privind acordul (pe unele dintre ele, mai flagrante, mi-am permis sa le scot in evidenta), de incoerenta si de tonul sforaitor al frazelor. Poate sunt subiectiva, insa nivelul I al discursului, cel formal, pe mine m-a lovit ca o bata in moalele capului.

Lucrul care ne framanta cel mai mult in aceasta perioada este cel legat de solutiile de redresare economica si de pastrare si creere de locuri de munca […]. Iar adaptarea scolii romanesti la nevoile economiei moderne, a lumii globalizate, a pietei concurentiale care va continua sa reprezinte regula si nu exceptia in lumea contemporana reprezinta pentru noi o prioritate deosebita, alaturi de infrastructura, de industrie; va trebui sa gasim acele formule in care sa aducem investitii. Nu din TVA in urma legalizarii drogurilor vom crea valoare adaugata, ci atragand investitii straine ci creind locuri de munca sanatoase pentru o generatie tanara sanatoasa, o generatie de romani care sa mearga in secolul XXI cu incredere si cu competitivitate; aceasta este adevarata solutie pentru Romania secolului XXI. (aplauze furtunoase)

Crede cumva actualul presedinte al Romaniei ca anuntul legat de convocarea unui referendum pentru modificarea sistemului parlamentar romanesc – pentru ca a facut-o in urma cu jumatate de ora – reprezinta altceva decat o alta dovada de demagogie si de scamatorie politica din partea domnului Basescu. Pe 22 noiembrie si in turul 2 pe 6 decembrie exista un singur referendum in fata tuturor romanilor: daca sunt multumiti de mandatul actualului presedinte. Si sunt convins ca toti PSDistii si alianta PSD-PC (aplauze) vor da un semnal de schimbare a actualului presedinte si vreau sa fac un apel si la publicul nehotarat, dezamagit de multe ori pe buna dreptate, de multe ori pe buna dreptate despre raspunsurile partiale si uneori gresite pe care le-am dat si noi, si noi am facut greseli, si noi poate ne-am angajat in promisiuni care nu au avut o acoperire completa in realitate, dar apelul meu de aicea de la Slobozia este pentru toti romanii care doresc sansa unei Romanii normale, echilibrate, increzatoare si prospere la referendumul din 6 decembrie sa spuna “nu” lu’ Traian Basescu si sa spuna “da” sansei pentru o Romanie moderna si europeana pe care sunt convins ca pot sa o aduca acestei tari prin ceea ce sunt si prin ceea ce reprezinta. (aplauze furtunoase, scandari “Geoana, presedinte”)

Trecand la nivelul continutului, remarc faptul ca frazele incearca sa mearga in crescendo insa solutiile care se ofera nu-mi spun nimic. Inteleg ideile principale, faptul ca Mircea Geoana se opune legalizarii drogurilor si organizarii unui referendum, dar nu ma convinge deloc nici partea cu generatia de romani care merge spre secolul XXI (suna la fel de gol ca fraza cliseu cu “pasarile calatoare care pleaca toamna spre tarile calde” din compunerile de clasa a 3-a), nici mutarea tendentioasa prin care propune un referendum anti-Basescu.

Atunci cand vrei sa demonstrezi ca esti un lider politic serios vii cu solutii, cu un program coerent, iar cand este vorba de propuneri cu care nu esti de acord ai la dispozitie argumentul si debate-ul, nu “vorbesti vorbe” numai de dragul de a fi ovationat la scena deschisa.

Il las pe Mircea Geoana si ma duc spre Crin Antonescu, tot ieri, in discursul de la dezbaterea motiunii de cenzura. De data aceasta stilul se vrea pamfletar-artistic, dar sa-mi fie cu iertare, atunci cand in imprejurari de asemenea importanta unica ta arma politica sunt tonul sarcastic in imaginarea unor situatii comice si figurile de stil, atunci ai deficiente grave de strategie politica si nu esti in stare sa imprimi seriozitate demersurilor tale!

“Dle prim-ministru,
Sunteți, împreună cu guvernul dvs., ca un mecanic de locomotivă beat. Și nu mi-o luați în nume de rău. Beat de euforie, beat de euforia reformei. Vă închipuiți că după 20 de ani România beneficiază în fine de reformele lui Boc. Că după 20 de ani reformați statul și chefuiți, dle prim-ministru, împreună cu miniștrii dvs., chefuiți în locomotivă. Faceți adevărate orgii. Vă fugăriți între dvs. O fugăriți pe dna Andronescu să o aruncați pe geam, o ține dl Geoană de picioare. Încercați să vă aruncați unii pe alții, dar vă anunț cu durere, dle prim-ministru, vagoanele s-au decuplat. Vagoanele deraiază. Oamenii trăiesc după “Scapă cine poate! Dumnezeu cu mila!”

„Nu se poate, nu se poate numai din locomotivă, domnule prim-ministru! Şi mergeţi repede, dar mergeţi înapoi, cu o viteză astronomică înapoi. Opriţi-vă, domnule prim-ministru! Opriţi-vă, pentru că ţara e în vagoane şi repet, vagoanele s-au decuplat şi au deraiat, iar oamenii nu au nici o vină. O astfel de lege, aşa cum spuneam, sub multe aspecte ale ei, incoerentă, care nu generează ordine, reformă, ci haos şi dezordine, e constituţională -o vom ataca la Curtea Constituţională! -, o astfel de lege va intra în vigoare, veţi veni, probabil, cu o altă asumare, că o să vă impună FMI-ul, normal, veţi continua să o prezentaţi ca pe triumful reformei.

“Nu mai vorbiţi de curajul fostului guvern, o dată pentru că se năştea un copil, dacă vă apucaţi de treabă, de când acel guvern nu mai guvernează. Sunt 9 luni de zile de când guvernul precedent e acuzat de dimineaţă până seara de toate relele din lume. De 9 luni de zile ţara asta e pradă Războiului celor Patru Roze, că avem şi noi aristocraţia noastră, nu-i aşa? Şi sunteţi înrudiţi ca dinastiile engleze care s-au bătut în războaiele celor Două Roze, şi dvs. vă închipuiţi că faceţi reformă. Nu faceţi reformă.”

Sunt descumpanita! Intr-o parte un personaj care vrea sa fie considerat diplomat rafinat, vorbitor de limbi straine, imi demonstreaza doar cat este de perfectibil in limba materna si nu reuseste sa depaseasca pragul cliseului in discursul sau, in cealalta parte un alt personaj care vrea sa pozeze in intelectual calm si moderat, reuseste sa-mi ofere o mostra de marlanie postmoderna (pentru ca numai in postmodernism mai poti gasi kitschul grosier combinat cu imagini suprarealiste. Nu are aproape nici un sens sa mai adaug ca in orice stat civilizat o astfel de expunere l-ar arunca pe orice politician, cu un sut in partile moi, in afara politicii).

Da, ambele personaje combat, i se opun intr-un fel sau altul lui Traian Basescu si partidului cu care este asociat, dar opozitia lor ramane goala de substanta atata vreme cat nu vin cu absolut nicio solutie concreta, cu niciun plan coerent.

Atata vreme cat nu sunt in stare sa dezbata cu argumente solide, sa faca opozitie in mod civilizat, cei doi nu raman decat niste tristi oratori lipsiti de platforma.

Faptul ca Traian Basescu, in ciuda atacurilor continue ale lor si ale partidelor lor (+ media de rigoare), ramane cocotat in sondaje nu arata decat falimentul personal al acestor “lideri”-diletanti in particular si falimentul partidelor lor, care nu sunt in stare sa vina cu alternative, cu oameni mai competenti politic, in general.

In contextul politichiei romanesti actuale, aproape ca imi este dor de personajul din fragmentul de mai jos… avea cu siguranta mai mult haz.

PSD are o problema…

Propunerea lui Basescu de azi, adica referendum pentru modificarea Constitutiei  in ziua alegerilor prezidentiale, i-a socat pe oponentii domniei sale.

Desi in programul de guvernare este precizat ca se va infaptui reforma statului, reducerea drastica a numarului de parlamentari, etc, PSD inca nu-si da seama ce are in fata.

Au semnat acel program de guvernare, si l-au asumat, ba Geoana chiar se lauda ca a reusit sa negocieze cu master-lupul de mare Basescu si a incheiat alianta. Acum, PSD e contra reformei, contra referendumului, contra reducerii numarului de parlamentari, contra si atat.

Mai pe scurt, singuri isi dau cu stangul in dreptul: ce program de guvernare? Am semnat noi asa ceva? Adica ori sunt tampiti si habar n-au ce semneaza, deci Geoana marele conducator nu are ce cauta la prezidentiale, iar marele partid socialist nu are ce sa caute in politica, ori sunt mincinosi si fara cuvant.

Daca sunt de acord cu referendumul, etc, iar au luat teapa: oamenii vor veni la vot, satui de vaca mare care-i calca si-i sufoca  si vor vota modificarea Constitutiei si pe cel care a propus asteptata reforma, contra caruia stau PSD, PNL, UDMR.

Deci, PSD are o problema…

MASTURBAREA ESTE LEGALA?

Azi, ieri si alaltaieri, de fapt in fiecare zi, ma masturbez singur in casa, pana imi pierd mintile. Am 17 ani, bube pe fata si nici o fata nu se uita la mine. Cu tata n-am curaj sa vorbesc, m-ar plesni de nu m-as vedea! Mamei…ce sa-i mai zic, saraca, si asa are destule pe cap.

Colegi de-ai mei umbla cu vagaboande mai mari ca ei. Unul a fost si bolnav. Ceva cu cruci in sange. Zice ca a luat antibiotice, dar noi stim ca nu s-a vindecat. Cu colegele mele de clasa nu pot sa merg, cica au facut educatie sexuala cu mamele, la scoala ne-au venit pliante, au inteles ca e primejdios sa faci sex cand esti minor, neprotejat, cu parteneri alesi aiurea.

Si eu ce ma fac? Ma masturbez, cu gandul la goeleta Dunarea, dar am in fata ochilor doar bricul Mircea…

Am reviste, filme, sunt dotat! O fi pacat sa te masturbezi? Nu l-am intrebat pe preot. Nici n-am curaj sa spun cuiva… Fac bube pe fata, stau si ma uit la filme, citesc reviste, imi curg balele…

Noaptea am polutii, mama s-a prins, dar ce sa faca? Toata lumea tace, desi cred ca si tata stie. Nimeni din casa insa, nu discuta subiectul asta. E tabu.

Tata s-o fi masturbat si el? Dar bunicul? Sau numai generatia mea e asa de pacatoasa?

E legal, sau ilegal?

E pacat sau nu-i pacat?

Si eu, eu ce ma fac?

Voluntariatul ca exprimare de sine…

Janet ma saluta bucuroasa de cum deschid usa, imi spune ca i-am lipsit, ma intreaba ce mai fac. Zambesc la randul meu si ii raspund sincer ca mi-a fost teribil de dor de ea in aceste ultime doua saptamani in care nu am putut sa vin la biblioteca fiindca am avut cotul dislocat si simt cum ma invaluie caldura ei interioara, aceeasi caldura pe care am simtit-o cu ceva timp in urma cand am pasit pentru prima oara in cladirea micuta, cu numai trei incaperi ticsite de carti de la un capat la altul.

Atunci mi-a strans mana si mi-a urat “bun venit” ca nou rezident al orasului (oras este mult spus, locuim intr-o asezare de suburbie cu aproximativ 2000 de locuitori in care timpul curge cu mult mai incet decat in orasul mare aflat la 11 mile distanta) si, dupa cateva fraze politicoase, m-a invitat la un eveniment organizat o data pe an la ea acasa… o sarbatoare a toamnei in care se serveste specialitatea locului, o reteta speciala de pui prajit.

Imi aduc aminte ca am ramas uimita atunci de familiaritatea ei, insa in timp mi-am dat seama ca aceasta familiaritate nu are nimic artificial, ci este o deschidere fireasca a unei persoane rafinate care a calatorit pe aproape toate continentele lumii si care acum imparte in timpul saptamanii cu aceeasi pasiune sfaturi de lectura atat copilasilor cu mutre serioase care vin sa imprumute carti cu povesti, cat si adultilor pasionati de romane politiste, in vreme ce in week-end-uri organizeaza lecturi publice din clasici, din poeme si romane consacrate.

Nimeni nu o plateste pentru activitatile de week-end, dupa cum nimeni nu il plateste nici pe Randy care ma saluta scurt dintr-un colt in timp ce incep sa aranjez cartile in liniste, ocupat sa il invete pe un adolescent sa lucreze in Office. La randul sau a invatat sa faca asta candva tot de la un voluntar.

Cat despre mine… nici nu stiu cum s-a intamplat sa-mi ofer ajutorul, pur si simplu am citit anuntul mic de langa biroul lui Janet si i-am spus scurt la un moment dat “I could do that” si astfel, pe principiul “adopt a shelf”, am adoptat un raft al bibliotecii pe care il aranjez ori de cate ori am timp liber… a devenit responsabilitatea mea. Vorba aceea, imbin utilul cu placutul…

Cred ca niciodata nu am simtit ca apartin unei biblioteci ca acum… desi am trecut prin multe. In liceu ma refugiam in sala de lectura a unei biblioteci judetene chiar si atunci cand voiam sa chiulesc de la scoala, in facultate aveam adevarate “ritualuri” de biblioteca… mergeam sa citesc, fie pentru examene, fie pur si simplu “pentru mine”, aproape in fiecare zi. Aveam o ora precisa cand imi beam cafeaua de la un chiosc din apropiere, aveam prieteni “de sala” de lectura, aveam un loc al meu la o masa anume, pe care incercam sa-l “prind” in fiecare zi. Si fiecare biblioteca avea cititorii ei patimasi, oameni care uneori faceau naveta zilnic pentru a veni sa citeasca.

Insa nu am fost rugata niciodata sa pun si eu umarul la ceva, nu am fost intrebata ce interese am… singurele interactiuni de care imi aduc aminte sunt problemele pe care le-am avut cu unii dintre bibliotecarii plictisiti ce nu intelegeau uneori de ce le solicitam atatea carti, deranjandu-i din vegetare. Asa ca acum cand a inceput sa imi placa voluntariatul, privesc inapoi si imi dau seama cate posibilitati am pierdut… ce usor ar fi fost sa mi se solicite ajutorul si sa-l ofer.

Ideea de voluntariat aici este una foarte serioasa, inca din clasele primare copiii sunt incurajati sa participe la astfel de activitati. Mie mi s-a potrivit acest ajutor mic dat bibliotecii, insa sunt oameni care organizeaza din placere evenimente in care implica toata comunitatea (de la jocuri de baseball pana la serbari gen “zilele orasului”) sunt studenti care in urma unei selectii riguroase sunt incurajati sa lucreze pentru decani pro-bono, numai pentru a dobandi experienta, sunt mici formatii de muzicieni amatori care incanta o mana de oameni stransi intr-o sala a scolii vineri seara, sunt grupuri de persoane si fundatii care ajuta persoanele aflate in nevoie (de la nevoi materiale si pana la situatii de viata, de tipul pierderea unei rude / prieten, divort, etc.).

Nimeni nu protesteaza si nimeni nu considera ca astfel este folosit, dimpotriva, a fi voluntar, a fi implicat intr-o activitate care ti se potriveste si care te face sa te simti bine, este si un motiv de mandrie.

A trebuit sa trec oceanul pentru a-mi da seama cat de departe este voluntariatul de munca patriotica si cata bucurie iti poate oferi ideea de a face ceva conform cu pasiunile tale care ii ajuta si pe altii in acelasi timp. Cat de ok este sa te exprimi pe tine insuti facand ceva care nu-ti aduce niciun beneficiu material, insa care iti reflecta interesele si personalitatea. Ciudat, nu-i asa?