Posted tagged ‘romani’

Între Stan și Bran…

April 30, 2011

Nici Dumnezeu nu poate mulțumi pe toată lumea, de vreme ce chiar doi frați buni, unul grădinar și altul cărămidar, i se roagă totdeodată, unul de ploaie, și altul de secetă… Pe oricare l-o împăca mai întâi, o să-și auză vorbe dela celălalt… Dacă nici Dumnezeu nu poate, darmi-te bietul om muritor !

Când te pui, cum te trage inima, să faci, după putere, o slujbă spre folosul cuiva, să nu te mai gândești la ce are să zică altcineva despre fapta ta; căci folosul unuia poate fi spre paguba altuia, și, firește, dacă ai să cauți și la supărarea celui din dreapta, cât și la folosul celui din stânga, atuncea trebue să stai frumos la mijloc ținându-ți mâinile încrucișate și zâmbind cu nevinovăție, când ăstuia, când ăstuilalt. Cum am zice, nici nu jicnești, nici nu slujești, – rămâi om bun ca zahărul, pe gustul tutulor, și al lui Stan și al lui Bran, deopotrivă dulce, și nepăsător și nefolositor pentru amândoi.

Și mulți cred că omul cuminte așa trebue să se poarte’n lume, și nu le merge rău.

La o judecătorie se ‘nfățișează un Stan și un Bran, în pricină de ceartă cu bătaie. Judecătorul întreabă pe un martor:

– Jupân Leibule, spune: cum a mers pricina dumnealor ?

– Parcă pot să spun daca nu știu ? a zis martorul.

– Cum să nu știi ? Trebue să știi, dacă ai fost acolo. – Și daca am fost acolo, parcă trebue să știu tot ?

– Cum să știu daca am venit când era începută sfada ?

– Bine, sfada era începută; dar cine a dat, întâiu ?

– Cum o să știu cine-a dat întâiu, dacă ș’unu-a dat ș’altu-a dat ?

Ei ! iacă om nepărtinitor, jupân Leibu; și om chibzuit, care înțelege că fierbințeala lui Stan și lui Bran se poate potoli, și că el trebue să rămână deopotrivă bun prietin cu amândoi.

Dar poate oricine fi chibzuit și nepărtinitor ca Leibu ? Nu … de sigur. Te ‘mpinge nu știu ce apucătură, care trece peste socoteala cuminte, și te dă partea unuia, de unde auzi tu bine că te strigă poruncitor glasul dreptății – să zicem de partea lui Bran. Ei ! atunci, lasă pe Stan să gândească și să spună câte și cum i-o plăcea și vezi-ți de treabă. Ba chiar, dacă s’o vârî Stan ori cu duhul blândeții, ori toana de arțag, să te scuture de mânecă, doar te-o face să te iei la colț cu el, nu te lăsa amăgit și răspunde-i frumușel: Ť- Nene Stănică, eu înțeleg ce poftești dumneata: să mă ‘ncurci la vorbă, că te știu ce procopsit și dibaciu ești la limbă și la condeiu; decât, iartă-mă, să te ierte Dumnezeu, n’am vreme acuma de palavre fără cap, fără mijloc și fără coadă; că, uite, trebue să isprăvesc colea slujba ce m’am legat frățește să i-o fac lui badea Branť. Dintr’atâta scurtă vorbă, cred că va ‘nțelege oricine pentru ce n’am răgaz să stau la polemică (așa zicem noi gazetarii, intelectualii,Ťpolemicăť; oamenii de rând, fără condeiu, zic Ťmoși pe groșiť) și mai ales cu cine, polemică ? cu niște bărbați așa de străluciți, că nici nu socotesc de lipsă a-și mai spune numele când te iau la vale pe nume; cu niște oameni Ťale căror idealuri nu le-ași fi putând eu înțelegeť (zic dumnealor). Adică noi, cei de partea lui badea Bran, nu ‘nțelegem idealurile lui nenea Stan. Ba, s’avem iertare, zicem noi; le ‘nțelegem și prea le înțelegem, cum le-a ‘nțeles și badea Bran; că, dacă nu le ‘nțelegea la vreme, ar fi dus acuma în cârcă pe nenea Stan drept acolo, sus de tot, unde vrea s’ajungă nenea d’a călare, ca vătaf deplin împuternicit al unei lumi aiurite de potopul vorbelor late, să trateze… cumva cu… cineva despre… ceva.

Căci, iată, aci-i aci. Aci stă taina izbândei: în vorbele înalte, late și umflate. Ți-a dat ursitoarea, când te-a tras moașa de nas, multă istețime și …sfială de loc ? Ai mai avut și noroc să ‘nveți ceva buche ? Știi să porți condeiul ? (gramatica nu-i lipsă !) știi să le torni cât de groase pe nerăsuflate ? – atunci ți-a pus Dumnezeu mâna’n cap… Te arăți îndrăzneț mulțimii ! o iei de sus și repede; cu cât te-o înțelege mai puțin, cu atât o să te crează mai procopsit, și apoi, învârtește-o, răsucește-o, amețește-o, aiurește-o ! și după ce ai văzut că se ține năucită cu mâinile de cap, îi strigi tare, s’o asurzești:

ŤNoi, contra partidului național ? noi, contra solidarității nației ? Este o calomnie ! infamie !! blasfemie !!! Noi, contra solidarității, contra partidului ? Dar noi suntem ai partidului; da, ai partidului, cu … infima condiție ca și el să fie al nostru; noi urmăm partidul, fără să cerem în schimb decât un lucru de nimic: să ne urmeze și el pe noi… Așa dar întrebăm: de ce să mergem noi la el, și să nu vie el la noi, precum cer dreptatea, echitatea, lealitatea, în fine Ťspiritul modern ?ť Aci, la Ťspiritul modernť, firește, lumea rămâne absolut tâmpită… Dar unul, Oancea, om fără carte, întreabă pe prietenul său, Ion, tot om de rând, nedat la slovă:

-Mă, nație, ai înțeles tu ceva din câte spuse Domnul ăsta ?

– De ‘nțeles, răspunse Ion, e greu, că e prea înalt cum a spus el; eu n’am învățătură să pricep lucruri subțiri; dar, pe cât am putut apuca din vorbele lui, că Ťtrebue partidul să vie la dumnealor, înloc să meargă dumnealor înapoi la partidť, mi-am adus aminte de o snoavă veche de la noi din sat…

Zice că umbla un țigan de vreo câteva nopți cu o potcoavă ‘n mână și căuta pe ‘ntunerec, ba pîn sat, ba pe lături, la pășune, încoaci, încolo, tot căuta…

Paznicul satului l-a ‘ntrebat:

– Ce tot te învârtești pe aci, mă țigane, noaptea întreagă ? ce tot cauți ?

– Ce să caut ? a răspuns țiganul. Ia căutam un cal, să-l bat la potcoava asta.

Iată om cu idealuri, pe care paznicul, mărginit la minte, nu le poate înțelege… Și-apoi, de-acolea Ťacei cari nu ‘nțeleg idealurile noastre tainice (ce nu se spun niciodată) sunt niște bătrâni ramoliți, bipezi inconștienți, conduși de vanități senile, ridicoli, deplorabili, ba chiar… urechiați…ť (după severa politică scoțiană…).

E foarte mânios Stan pe Bran; are și de ce: o ‘nvârti, o răsuci, dar nu i s’a prins.

Și când mă gândesc la mania lui Stan, să spun drept… Eu pe omul de înaltă valoare politică și socială, pe acel bărbat, cu care s’ar putea făli orce societate europeană, – vreau să zic pe doctorul Vaida, al cărui prieteșug mă răsplătește cu prisos de nesocotirea multora, – îl stimez cu deosebire; dar acuma n’aș vrea să fiu în locul lui, și iată de ce.

Dacă eu, un publicist, d’abia îngăduit ca mediocru, îmi auz atâtea ! – ba că sunt numai un biet dramaturg rătăcit în politică, unde m’am Ťpoticnit fără să vreauť (adică, pe semne, se poate poticnire și cu dinadinsul); ba că, om care nu ‘nțeleg idealurile înalte ale intelectualilor de elită, Ťgândesc astăzi la bătrânețe altfel decum gândea, acu mai bine de patruzeci de ani, în frageda-i tinerețe, fie-iertatul Eminescuť; ba că, pentru întâia oară, eu Ťnăscocesc în anul 1911, ideea despre o înțelegere între români și maghiariť, care idee nimănui nu i-a trăznit până aci pîn cap, – și că, prin urmare, m’am vândut și eu maghiarilor – poate, Doamne iartă-mă, ca să mă numească Vlădică cine-știe-unde…

Iaca, zic, îmi aud eu atâtea, pentruce ? pentru două-trei biete coloane din ŤRomânulť, destul de blânde și de sfioase – ce-o să-și auză el, doctorul Vaida, după lovitura de măciucă, pe care le-a tras-o mir domnilor inteligenți, independenți, intransigenți șcl ?… Și lovitura fiind din cale-afară amețitoare, a rămas deocamdată bravul nostru amic Vasile Goldiș să primească în cap blestemele lui Stan. El, Goldiș, el e capul răutăților, el e urzitorul zavistiei, el e de vină și pentru înțepăturile mele, destul de măsurate până acuma, și de măciuca năpraznică a doctorului Vaida.

Toate bune și frumoase; dar mult stimații mei amici, dr. Vaida și Goldiș, sunt cel puțin intrați în horă și trebue să joace… Dar eu ?… eu ce căutai ca să mă vâr în joc ? Căci trebue să mărturisesc că, dacă mi-se ‘ntâmplă neplăceri, e vina mea. De ce nu m’am dus să intru în clica sau claca lui Stan ? Ce mai Ťilustru maestruť aș fi fost, Ťtotdeauna tânăr, vecinic verdeť ca spanacul, Ťromân cu adevărate idealuri !…ť Și ce primiri ! Ce festivări ! Ce aplauze ! Ce buchete ! și pupături la sosire, și batiste stoarse de lacrimi calde fâlfâind la plecarea țugului !… Țucu-te numa !

Dé ! dacă n’am avut gândul ăl bun, și m’am lăsat să mă ducă apucătura ! Iată unde am ajuns !… Pe intelectuali, Ťcari sunt singura rațiune de a trăi a națiunii întregiť (cum e și spoiala singura rațiune de afi a unei clădiri); cari împart diplomele de merit artistic și literar și decretează geniul; cari, ca orce înaltă Curie, judecă, încoronează sau osândește în cea din urmă instanță, definitiv, fără apel, orice produs de artă frumoasă – pe toți mi i-am făcut dușmani… Ce mai mă fac eu acuma, eu care sunt așa de vanitos ?… te întreb pe tine fragul meu amic Goga !… Iată, că înalta Curie a Republicei Literelor mă ia și peste picior ca pe un intrus, care se vâră nepoftit în Templul-Frumosului… Să vezi, c’or să mă dee afară ! Zice, că pe un Englez liniștit, membru al Parlamentului, ar fi stăruit mult să-l capete de aproape prietin familia unui colonel. Englezul, pe semne, nu i-a dat inima brânci și a ocolit cu dinadinsul prieteșugul cu care-l îmbiau. Colonelul s’a mâniat de asta și s’a hotărât să-i caute pricină Englezului, ca doar de l’o provoca la duel. I-a ținut calea și, când odată a dat piept în piept cu el, i-a zis, un multă demnitate, pe franțuzește:

– Domnule, ești un imoral ! Dar Englezul liniștit i-a răspuns pe englezește:

– Adaogă, domnule, că sunt și laș, și lasă-mă, te rog, să trec.

De acum, am isprăvit odată pentru totdeauna cu Stan… Poate dumnealui să spună orice-i place, să mă înjure oricum știe, supărare la mine nu ‘ncape. N’am vreme de asta deloc, dar deloc. Am intrat slugă la Bran, că mi se pare și casa lui cinstită și omul de omenie; însfârșit c’așa m’a tras inima pe mine… Vreau să-i rămân slugă credincioasă, și atâta vreme, câtă am, d’abia mi-ajunge să-mi fac slujba cum se cade după slabele mele puteri.

Și astfel, sper că, după magistrala serie a doctorului Vaida, o să-mi dae și mie voe Românul să spun ceva prin coloanele sale, cum m’o tăia capul. Și am să spun mereu că… În momentele de față mai ales, opinia publică nu poate osândi îndestul de aspru pe acel care-ar căuta să vateme ori în ce chip solidaritatea națională, atingând, sub orice pretext și câtuși de puțin, prestigiul Comitetului, care Comitet singur poate astăzi reprezenta integral, cu supremă autoritate, interesele naționale; și că: acel care tăgăduește ori și ce drept de pretensiune a nației românești, ca atare, în viața politică a regatului Ungariei – tăgăduire, pe care niciun Maghiar de inimă și cu minte n’o mai articulează astăzi.

Ion Luca Caragiale

M-am saturat de romanii de mucava….

October 26, 2010

M-am saturat de romanii cumparati cu un kil de ulei si un kil de zahar,  care voteaza dupa cine da mai mult !

M-am saturat de romanii care i-au uitat pe cei care in Parlament, in timpul condamnarii comunismului au ranjit si aplaudat circul PRM-ului lui Vadim !

M-am saturat de romanii care fac pipi pe mormintele mortilor din decembrie ’89, uitand ca acestia au iesit  in strada IMPOTRIVA COMUNISMULUI si pentru libertate de expresie.

M-am saturat de romanii mincinosi, delatori, needucati, nesimtiti si lenesi, care intind mana la “sa se dea” !

M-am saturat de credulitatea si de lenea lor de a se informa !

M-am saturat de isterie, de razboaie false si teme date de media prostituata.

M-am saturat de securisti, kgb-isti, falsi profeti si politicieni verosi.

M-am saturat de semidocti  si farisei.

M-am saturat de sindicalistii afaceristi si de mogulii de carton.

M-am saturat de minciuna, ipocrizie si  manipulare.

M-am saturat de romanii care nu isi pretuiesc tara si conationalii.

M-am saturat de limbaj de maidan, manele si comportament tiganesc.

M-am saturat de discursuri fara fond, de incompetenta si mentalitate comunista.

M-am saturat de ura, invidie si populism.

M-am saturat de fete incruntate si de antidialog.

M-am saturat de detinatorii de adevar absolut.

M-am saturat de iresponsabilitate si victimizare.

Si de cei care se lasa manipulati.

M-am saturat !

Romania lui…sa se dea !

October 14, 2010


cersit

Reiau acest articol scris acum un an, care a ramas extrem de actual.

Sintagma “Romania lui sa se dea !” se exprima prin modul conjunctiv al tuturor posibilitatilor si nu al certitudinilor si de aceea se confunda cu viitorul popular mioritic..”si de-ar fi sa mor, in camp de mohor..”

Este si reflexiva, ca doar tot noi l-am dat pe Ganditorul de la Hamangia, exprimand un grad mare de subiectivism asezonat cu un egoism ascuns cu mare maiestrie. Suntem un popor de romantici onirici, de visatori in sens pozitiv, in schimb sintagma asta adevarata ne pune eticheta de cersetori, care asteapta sa fie miluiti, un popor abulic, incapabil de decizii, decat atunci cand explodeaza terciul in ceaun indiferent de consecinte, pe care ni le asumam fara discernamant, in timp ce cativa alesi isi asuma rolul de a decide.

Unii ne dau lectii despre saracia cognitiva si au in schimb grija abundentei digestive, ca sa exprim elegant asa zis-a umplere a matului…care incetineste mintea in dauna cugetarii, facandu-te sa sezi acolo unde “se da” ceva…vezi carnatul cel mai lung, bucatica de tort, Primaria din Constanta si mazarea ei ambalata, Almana-he distribuitorul de pachetele de toamna, un fel de Mos Niculae care a spart paradigma pantofiorilor pusi in geam si altele asemenea.

Sa nu mai vorbim de fasolea cu ciolan, micii, sarmalele si alte “porcarii” nationale..”date cu ocazia alegerilor”, ca si de reclama PARTIDULUI UNIC, care promite marea cu sarea, cu conditia sa vina la guvernarea lapte si miere.

Important este “sa se dea” si sa nu se piard sintagma cu datul.
Ne e “dat” din mosi stramosi oare ? Numai daca ne gandim la colindele cu “ne dati ori nu ne dati”, pana la “a da ortu’ popii”, unde “se da” coliva si colaci spre satisfactia stomacului imbuibat in amintirea raposatului, insotite de strachina umpluta pentru acasa, pana la “dati 1 leu pentru Ateneu”suntem predestinati sa nu excludem din viata noastra verbul “a da”, chiar daca suntem guvernati sau guvernanti.
O fi un “dat” ? Da Doamne !

In afara de “mintea romanului de pe urma”, noi “dam din colt in colt” si ne rugam ca pe vremuri ..”de-ntai mai muncitoresc, da-i Doamne sa nu muncesc”..
Nici Imnul National n-a scapat verbului “a da” ..”sa dam dovezi la lume”..dar si sa “juram ca vom da mana, sa fim pururea frati”. Ei as !

Ce sa mai spun de dansul paparudelor atunci cand natura nu este darnica cu noi, o cutuma in care incantatia “caramida noua da Doamne sa ploua, caramida rea da Doamne sa stea” cuprinde acelasi verb.

“Sa se dea” ! Nu conteaza de catre cine.
Unii “se dau peste cap”, precum profesorii sau mai nou milionarii din finante, care pun mai mereu de cate-o greva niciodata finalizata, ci doar santajista in functie de fix ce obtin liderii de sindicat, altii “dau din coate” si se incapataneaza sa considere protest o ditamai greva, refuzand sa intre in instanta. Cica nu “le da” destule stimulente  Statul !
Asta inseamna sa lucrezi “la stat” ! Parca mai conteaza ca ambelor categorii li “s- au dat” 90 de zile de relaxare antistress, fata de stressul produs celorlati …

Insa te pui cu ce “se da” la televizor ? Se “da “, inseamna ca e adevarat ! Pai cum ?

Nu mai zic de poliarhia noastra de consens, unde nu stim daca e nici da, nici ba, ori in caruta ori in teleguta..asteptam asumarea si nu asomarea, asa cum ne anunta savant un muzicant ratat, devenit pesedist de marca, dar parca vad ca nici gand.

S-a inradacinat atat de adanc in mentalitatea si comportamentul nostru din vremurile dinainte de ’89 ca unde-s multi se da o crestere si dusmanul saraceste.
Oricum, important e ce se da ! Un fluturas, un calendar, o bricheta, o sacosa, ghiozdanele, ulei, faina, zahar, bilete de tratament, excursii pentru pensionari,legi,ordonante,ani grei de inchisoare la cazinouri si lovituri de stat…in picioare sau la coada unde s-ar putea “da” ceva…o maslina, o atentie…

Deci, ce “se da”, unde, cat, in ce mod si cui ? Ca noua ne scapara buza…

Nimeni nu se intreaba …dar ‘de ce se da’ ? Toata lumea sufera de lacebunita ( la ce bun sa-mi schimb mentalitatea si comportamentul si sa invat sa iau singur decizii ), sa imi schimb datul, cand e mai simplu sa-l accept pe cel hotarat de altii. Ca sa nu mai vorbim  ca nimeni nu intreaba…DE UNDE ?

Doar “se da”, nu ? Fraieri am fi sa nu luam orice s-ar da…praful de pe toba,vorbe in vant si alte nimicuri, uite asa de-ai naibii !

Importanta este mana intinsa orientativ… in care daca nu curge, pica !

cooldog

O tara fracturata….

April 8, 2010

Moartea unei natiuni se poate petrece si in mod natural din cauza tulburarilor organice ale sistemului, plin de probleme, care nu au cum sa aduca reconcilierea atata timp cat lupta intre partide, a transformat democratia intr-un concurs de jaf legislativ.

Daca vorbim despre educatie, constatam ca din 1990 si pana astazi,aceasta a produs numai oameni pe jumatate educati. Problemele vechi de etica si morala, nu si-au gasit solutia in religie….sau filosofie, superstitiile gen 666, fiind extrem de raspandite, chiar acum, cand stiinta a ajuns la apogeu.

Ca sa nu mai vorbim de moralitatea sexuala extrem de relaxata si v-as invita sa frunzariti ziarul click de astazi, ca sa realizati cu adevarat unde a ajuns fiinta umana din Romania lui 2010.

Moartea unei natiuni se poate petrece si din cauza propriei sale anarhii…cam aceasta este descrierea, care se aseamana intocmai cu cea a disparitiei democratiei ateniene.

O parte a ceea ce se intampla acum in Romania, putem citi in The Federalist 10, scris de Madison in noiembrie 1787.

O societate cu multe fracturi litigioase risca sa devina neguvernabila si sa sfarseasca printr-o implozie. Romania tinde sa ajunga in acest punct si cand ma uit la marionetele din Parlament ale tuturor partidelor, care se bucura de scenariile pe cale sa li se realizeze, imi dau seama ca NOI, cetatenii, suntem singurii vinovati de ceea ce se intampla. Fiindca nu ne asumam absolut nicio responsabilitate, stand comod intr-o tribuna, din care aplaudam in functie de simpatii sau interese, pe jucatorii din teren. Suntem precum agentii constatatori..

Intr-o tara in care justitia nu functioneaza, in care guvernul este aproape paralizat, violenta escaladeaza, legile sunt ignorate, intoleranta religioasa sau rasiala este prezenta si neadevarurile istorice sunt predate in scoala stau sa ma intreb, care sunt principiile fundamentale ale romanilor ? Care sunt acestea, concret ? Care sunt acelea convenite ? Daca imi raspunde cineva lemnos…ca ele sunt trecute in Constitutie, ii spun de pe-acum ca sunt doar chestiuni abstracte, fara niciun suport, atata timp cat Romania nu si-a facut publica Declaratia de Principii, printr-un Preambul.

Si oare….care sunt valorile romanilor sau ce reprezinta Romania ? A verificat cineva de curiozitate, daca romanii chiar le au ?

Toate partidele  se refera in discursurile lor la pastrarea valorilor…liberale, democrate, social democrate, liber democrate, conservatoare…in diverse combinatii si permutari… A prezentat cineva vreodata vreo lista cu ele ?

Sa nu mai vorbim despre decalajul de valorizare intre generatii, asa ca …a face apel la nucleul de valori inseamna practic, a nu face apel la nimic adevarat, real. Ne imbatam cu apa rece singuri.

Romania a fost planificata in 1990 ca o societate comerciala pe actiuni, in care actionarii au facut si fac ce stiu ei mai bine….dividendele lor !
In timpul asta, NOI cetatenii, avem preocupari interesante..care au ca obiect printre altele…ungurii si tiganii. Le admiram unitatea, care trebuie sa recunoastem ca este un model, ne chinuim din rasputeri sa ii romanizam, scapand din vedere ca devenim treptat, noi ne-romanii…

Societatea romaneasca devine pe zi ce trece grobiana, iar exemple sunt nenumarate. Am obosit sa le tot dau.

Divide et impera a inceput sa functioneze cand politicul a apasat butonasele rosii cu jump… si a creat antagonisme intre femei si barbati, ecologisti si dezvoltatori, liberalism social si conservatorism social,munca si management, saraci si bogati, tineri si batrani, nordisti si sudisti, partide si oricine, razboinici si pacifisti, credinciosi si atei, hetero si homo, romani si tigani, romani si unguri, romani si evrei si nu mai insir…

Astea nu-s numai dispute ideologice, ci fac practic UNITATEA, de NEATINS ! Orice incercare de unitate este imediat distrusa de catre cei interesati. Ne intrebam insa retoric, de ce nu exista societate civila sa ia atitudine, de parca societatea civila ar avea nom, prenom,profession…vorba unui film vechi romanesc, uitand ca noi suntem de fapt civilii.
Societatea civila romaneasca este in razboi cu ea insasi. Iar interesatii..promoveaza eficient furia, uneori pana la punctul de ura. Si nu realizam ca implicarea,generozitatea, demnitatea si compasiunea ne pot salva.

Suntem oare, un popor de oi ?

Lehamitea la romani…

October 10, 2009

LAZY_ASS

Lehamitea la romani este expresia unui complex, care oricat de savant ar fi camuflat in expunerea teoretica de fapte determinante  care l-ar motiva este sinonim cu imoralitatea, eroarea,dezordinea, hotia, ilegalitatea, necinstea, lasitatea, minciuna,neomenia, vinovatia, cusurul, hiba, racila, betesugul,meteahna, stricaciunea, imperfectiunea,dereglajul, deteriorarea, neajunsul, deficienta si  multe alte sensuri semantice…

Lehamitea este o optiune si o problema romaneasca, despre care  se poate si tacea si vorbi despre altceva. Dar renuntam in cazul acesta de a  sesiza deficitul de educatie democratica si de libertatate de exprimare, care pana una alta provin dintr-un deficit de emancipare individuala.

Democraţia venita peste niste indivizi  speriati, umiliti, docili, needucati, VICTIMIZATI.. nu va functiona niciodata, desi intelectualii si-au  tot incearcat teoriile etice, care enerveaza si provoaca furii de multe ori….Asa ca,nu numai ca nu sunt recompensati pentru obsesiile lor sociale, ci dimpotriva, de-a dreptul ridiculizati si atacati permanent…fiindca starea natiunii trebuie sa ramana neschimbata.

Spunea cineva, ca daca intrebi doi romani, ai parte de trei opinii! Datul cu parerea este pus din ce in ce mai des la indexul negativ ,sub amenintarea cu excluderea  din randul lumii. In acest context,cine sa se mai incumete sa formuleze opinii impotriva convingerilor celorlalti,eventual,Doamne fereste,vreuna pertinenta?! Si daca,mai adaugam si opinia mea ,de acum, atunci este clar ca avem un defect cei ca mine- avem opinii! Si mai rau,suntem incapabili de a le tine numai pentru noi! Era celebra, in epoca, zicerea “stimati tovarasi, am si eu o opinie personala, dar nu sunt deloc de acord cu ea!”. Brrr..

Ce se intampla totusi ? Goethe spunea ca “nimeni nu este mai captiv decat cei care cred fals ca ar fi liberi”. Calitatile romanilor ies in evidenta si se pot generaliza prin antiteza cu defectele lor. Este greu, chiar foarte greu sa faci o alegere a unei lacune, pe care sa o consideri principala cand varsta si experienta de viata nu te indrituiesc inca…

De aceea am incercat sa aleg dintre cusururile care ne opresc in a evolua, ceea ce pe mine ma deranjeaza cumplit si anume…. COMODITATEA, in sens eufemistic desigur, fiindca de fapt este vorba despre APATIE, INACTIVITATE, INERTIE si mai ales INDIFERENTA , ca sa nu spun LENEVIE…starea aceea de a refuza sa gandesti si sa te informezi si sa preferi sa te lasi gandit, sa iei toata informatia  gen catering, fara sa o treci prin filtrul propriu, dintr-o lene perversa de a o mesteca , ca deh…muieti sunt posmegii…

Vorba romaneasca “prin colturi si rotunda”, materializata in expresii, contine niste avataruri reale..burta verde, taie paie, pierde vara, propteaua gardului, a sta cu mainile in san, a sta cu ochii in tavan, a cloci pe vatrai, a razema peretii, a arde gazul de pomana, a taia frunza la caini,  a cauta peri in palma,  a sta cu burta la soare…care confirma nu numai ca romanul s-a nascut poet, ci ca genetica functioneaza …

Trist este insa ca prin parafrazare…ajungem la sintagma “romanul s-a nascut boier” ! Creativ, chiar inventiv in propria-i comoditate, romanul ar vrea sa nu il clinteasca nimeni si nimic din aceasta pace moderna, ca in bancul cu ardeleni: ce faci bade ?..sed si cujet , raspunde acesta dimineata, iar pe la pranz…doar cujet ! Depinde la ce se cugeta…si la actele rezultate din aceasta cugetare, a caror esenta valorica este evaluata in sfera constiintei.

Distinctia dintre constiinta binelui si a raului este conventionala, de fapt exista o singura constiinta, care in raport cu circumstantele vietii,dar si cu modul de formare al persoanei, cu modelele pozitive sau negative asimilate de aceasta prin imitatie, cu inclinatiile sale..va fi  o consiinta indreptata catre bine sau catre rau, catre munca sau catre comoditate. Lenea este opusul moral al harniciei. Comodul este incapabil de a construi idealuri, de a aspira catre adevaruri nobile, catre sublim. Lancezeala gandirii trage in jos persoana, inchide perspectiva, o insingureaza si o face sa aiba in jurul sau numai obstacole si dusmani.

Cei care “fac degeaba umbra pamantului” privesc totul cu invidie si patima si incepe sa doreasca distrugerea lumii si a celorlalti, tocmai fiindca incapabil de a face ceva bun ..este invidios, se simte inferior fata de cei ce reusesc, asa ca doreste sa ii suprime, sa ii distruga, sa-i inlocuiasca si sa nu-i lase sa i-o ia inainte. in felul asta se prefigureaza un model psihomoral negativ al neimplicatului, absenteistului, fanaticului antisocial, a celui care comploteaza impotriva ordinii statului.

Lehamitea altereaza fiinta pustieste sufletul, induce catre o stare de inchidere in sine, de insingurare, de marginalizare, de conflict si ura in relatiile cu ceilalti.

Nu e bine deloc ! Trag semnalul de alarma…ma aude cineva ?

Modul de viata al romanilor…

October 1, 2009

Manoilescu ministru de ind si comertz 1931Din tot ce s-a petrecut de la războiul mondial şi până  acum în România, înţeleptul a putut trage concluzia că rentează mai bine să fii risipitor decât econom şi că debitorului i se rezervă bucurii şi surprize plăcute, care nu-l aşteaptă niciodată pe creditor. Cei din urmă douăzeci de ani au fost desigur la noi mai mult era greirilor decât a furnicilor.

Fără a voi să facem elogiul risipei, putem să relevăm şi unele aspecte simpatice, în uşurinţa cu care se cheltuiesc banii în România.

Românul vorbeşte cu o admiraţie neeconomisită de omul care ştie să trăiască, iar băiatul de vieaţă tip specific românesc  este desigur mai simpatic, mai uman şi mai nevinovat în toată fiinţa lui, decât tipul pe care francezul îl numeşte bon vivant, iar germanul Lebemann.

Concepţia estetică a vieţii, pe plan vulgar, înseamnă a înţelege traiul ca o petrecere. Cât de caracteristică şi cât de românească este noţiunea intraductibilă de chef, care nu poate fi transpusă exact, nici prin cuvântul francez la noce, nici prin cel german Bummel ! Cheful este o manifestare, în acelaşi timp egoistă şi generoasă; el înseamnă ignorarea pentru o clipă a grijilor şi răspunderilor; el exprimă în chip culminant şi simbolic psihologia lui Petronius în ediţie populară românească. Românul adevărat nu este niciodată meschin şi îşi râde de aceea dintre compatrioţii lui  cum sunt unii ardeleni  care arată deprinderi raţionale şi cuminţi în administrarea cheltuielilor lor. Ideea românului despre avere şi venit este epicuriană; scopul acestora este consumul cu toate bucuriile lui.

Năzuinţa spre lux şi confort este irezistibilă, nu numai în burghezie, ci chiar şi în clasa mijlocie şi în ţărănime. De câte ori poate, românul se aruncă spre îmbrăcăminte de mătase, spre case frumos mobilate şi mai ales spre automobile.

Dar o burghezie care imită boierimea de altădată şi trăieşte o vieaţă de stil supra-burghez şi supra-dimensionat faţă de mijloacele sale creiază o mare nestabilitate socială şi prezintă un mare procent de căderi individuale.

Iată de ce burghezia românească nu este burghezie în una din trăsăturile cele mai esenţiale; pe când Occidentul pune preţ pe agonisire, pe siguranţă şi pe viitor, burghezia noastră pune preţ pe cheltuială, pe satisfacţii şi pe prezent. Pe când burghezii din Apus lucrează pentru copiii lor, burghezii români lucrează prea adeseori numai pentru ei înşişi.

Mihail Manoilescu, Rostul şi destinul burgheziei româneşti, Bucureşti, Editura Cugetarea-Georgescu Delafras, 1942, pp. 306-307

Romanii nu mai stiu sa gaseasca solutii?

September 22, 2009

FEROVIARI - GREVA

In ultimii ani am observat ca romanii sunt apasati de tot felul de probleme; mai simple, mai complicate. Indiferent de natura problemei sau de gravitatea acesteia, romanii nu mai stiu sa gaseasca solutii. Nu au rabdare, nu-i mai tin nervii, clacheaza, devin isterici, injura, zbiara, ajung pana la bataie.
Unele televiziuni au partea lor de vina. Ni se prezinta stiri fara importanta ca fiind de importanta nationala, fac din tantar armasar, judeca fara a avea toate datele problemei, cu jurnalisti NEPREGATITI in domeniile respective, fara a fi ei insisi bine informati inainte de a da stirea pe post.
Biserica de asemenea are partea ei de vina; li se induce oamenilor ideea ca Dumnezeu le rezolva problemele.
Romanii nu-si mai cunosc prioritatile, nu gasesc solutii. Parca le-a luat cineva mintea si bunul simt.
Au grija si sindicatele de asta; daca apare o problema la invatamant, vor face scandal si sindicatele de la CFR, sau de la finante, si altele. Obligatoriu trebuiesc puse TOATE PROBLEMELE IN ACEEASI OALA, asa incat sa para toate prioritati, sa nu se poata rezolva nici una din probleme decat superficial. Nici una dintre probleme nu este solutionata in profunzime. Nici un guvern nu are timpul necesar sa o faca. se lucreaza sub presiunea sindicatelor, si a patronatelor, a angajatorilor, a UE, etc.

we_want
Justitia se plange ca are sute de dosare pe cap de judecator sau procuror, dar nu si-au pus problema ca vor avea mii de astfel de dosare, daca NU MAI REZOLVA DIN ELE INTRE TIMP. Dosare amanate, solutii dubioase, toate lasa loc PRELUNGIRII oricarui proces, fapt ce le creeaza disconfort profesional, fapt care duce la cereri nenumarate de sporuri de stress, etc.

moneyslippingout1-main_Full
Am dat un exemplu.
Va mai dau un exemplu: problemele nerezolvate de la CFR; adica lipsa fondurilor, salarii mici, infrastructura din secolul trecut.
Toata lumea stie ca CFR a beneficiat de sume fabuloase de-a lungul timpului. Toate guvernele au dat CFR-ului bani, bagati intr-un sac fara fund. Ce a facut CFR cu banii? Unul ca Nicolaiciuc poate sa raspunda. Dar nu numai el. Sunt atatia care lucreaza inca si pot spune: director economic, director de achizitii, contabil sef, director tehnic, etc.
Cum s-ar putea rezolva problemele CFR?
In nici un caz punand presiune pe guvern, care sa bage iar bani in sacul fara fund?
La ce ajuta salariile marite daca infrastructura este antica?
Recuperarea prejudiciului.
Asta este solutia.
Orice bani furati, trebuiesc recuperati.
Tara este bogata. Dar sacul TOTUSI ARE FUND, iar noi am ajuns deja acolo.
Cum am putea face ca romanii sa isi regaseasca curajul, increderea? Sa isi prioritizeze problemele, sa le gaseasca solutiile care de fapt sunt pe buzele tuturor, dar nimeni nu le vede…
Cum am putea face ca romanii sa nu mai fie patimasi ci PRAGMATICI?


%d bloggers like this: