Author Archive

Ploaie tropicala

July 31, 2009

6a00fa96a4f6c30002011016383387860c-500pi

Ar trebui sa vedeti ce inseamna o ploaie tropicala. Curg siroaie de apa din cer, nu ploua. Si nu e doar  un fenomen, este o entitate, o fiinta, nu doar incepe sa ploua, ci o vezi cum vine, cum se apropie, simti freamatul naturii care se pregateste sa o intampine, vezi marea care era oglinda si care se increteste brusc, asa cum se increteste pielea sub mangaierea palmelor fierbinti.. si apoi incepe sa faca valurete.. o simti bucuroasa si zglobie, asteptand incordata si nerabdatoare imbratisarea. Vezi cerul negru la orizont, negru de suparare si gelozie ca ea isi face de cap, turbat, furios, zmulgand copacii si acoperisurile, chemand-o inapoi. Insa ea,  a plecat spre marea care o asteapta frematand, isi urmeaza calea… fara sa-i pese si pe masura ce se apropie e tot mai nepotolita, inundand din preaplinul ei paduri si campii, scoatand apele din matca si scormonind valuri de noroi, peste cate un satuc care nici nu e trecut pe harta. Nu-i pasa ploii, fiindca nici nu mai e ploaie …e potop, ca un barbat care a trecut de preludiu si nu il mai poate opri nimic. Numai ca ploaia nu-i barbat. Si nici marea nu e.

Cine nu a vazut, nu poate intelege doar din descrierea cuiva. Mergeti sa vedeti si sa simtiti ploaia contopindu-se cu marea..ca sa nu va mai revolte pacatul lor.

Advertisements

Privind inapoi

July 10, 2009

Pleci intr-o calatorie in primul rand pentru a vedea ceva nou. Eu am visat mereu sa plec pentru a … nu vedea ceva.
Pentru a nu mai vedea tarmul….
S-ar spune ca sunt omul care merge inainte privind inapoi, ceea ce nu e chiar asa rau precum suna, oricum  mai bine decat sa privesti inainte si sa mergi inapoi.
Visator, mare amator de literatura, care a devorat tot ce se putea citi, nu ar fi trebuit sa imi fie asa de greu sa imi imaginez cum e sa lasi tarmul in urma si sa nu mai vezi nimic oriunde privesti.
Nimic decat apa.
In plus am crescut pe malul marii, ar fi fost simplu sa ma duc pe cea mai departata piatra a digului si sa privesc in larg, insa orasul din spatele meu imi zadarnicea eforturile. 
Imaginatia cu ajutorul careia am fost toti eroii cartilor pe care le-am citit, ma trada de fiecare data, cand incercam sa o pacalesc in felul acesta.
Asa ca, atunci cand am plecat prima oara in larg, cand toti ceilalti priveau inainte spre intinderea de apa, eu priveam inapoi, spre tarmul care ramanea in urma.
Si asa, l-am urmarit pana disparea complet si chiar dupa ce nu mai vedeam nimic, imaginatia tot imi juca feste, aveam impresia ca inca se zareste ceva. Cand si aceasta senzatie a disparut, abia atunci am privit imprejur si am simtit emotia unui vis implinit.
Unul din multe altele.
Un vis care a meritat toate asteptarile. E greu de descris senzatia, poate daca spun ca si dupa vreo 30 de ani de lasat tarmurile in urma, tot nu mi-a disparut nerabdarea de a ajunge cat mai repede acolo,  unde nu mai esti decat tu si marea.
Iar in acea prima zi,  marea era perfecta, ca oglinda, complet nemiscata si tacuta. Asa de tacuta, incat pe punte se vorbea in soapta, de parca nu voiam sa o trezim.
Era doar o iluzie. Ca o femeie (da, stiu, comparatia marii cu o femeie e deja banala, aproape ca nu gasesti text despre mare, care sa nu te trimita si la o femeie frumoasa, neaparat frumoasa 🙂 ), spuneam, ca o femeie care se poarta frumos, doar cat sa te atraga in mreje, cat sa nu te sperie de la prima intalnire.
Insa ea, marea, a reusit sa ma pacaleasca.
Cand i-am infruntat prima oara furia si am vazut ce inseamna era prea tarziu sa mai dau inapoi.
Asa c-am ramas sa infrunt…o iubire imposibila…


%d bloggers like this: