
Noul spectacol pus in scena de omul din top 300, Costache Patriciu se refera desigur la nehotaratii de pe piata libera de agatat sustinatori.
Si pentru ca trebuia sa dea bine la imagine, sa salte nivelul cultural al discursului, de la sub nivelul marii al vuvuzelelor folosite cu succes pana acum si pana la academic…a reinventat sintagma “lasati intelectualii sa vina la mine” !
Acum, avem o problema…care intelectuali ? Oare cei 100 ai lui Antenescu, cei care opereaza acum cu relativisme de genul: “E adevarat, PUR (devenit PC) a fost creat de catre Dl Dan Voiculescu, asupra caruia au planat unele acuze de colaborare cu regimul dinainte de 1989. ” ?
No way, maurul si-a facut datoria, maurul trebuie sa moara ! Ca si vuvuzismul…fiindca avem nevoie de staif pentru a prinde intelectualu’-n capcana.
Asa ca, ne trebuie o noua societate civila, una care sa se plieze pe ce vrea stupid people acum, ca e nisa, deh…o alba ca zapada, sub fustele careia sa se ascunda omul negru al afacerilor , eventual, acei intelectuali pierduti de alianta”femeia gonflabila”, pe care a taxat-o din momentul in care aceasta s-a desavarsit.
Desi vorbeste cu mult patos despre oportunisti, el insusi este tatal lor, vrand sa confiste in propria-i ograda societatea civila pierduta, tocmai buna de spalat imaginea sifonata de om al KGB-istului Caraman, de imbogatit al tranzitiei-consecinta a sponsorizarii partidelor de stanga si planurilor zacamintelor de petrol in 3D facute de Americani pentru Romania, lasate mostenire de taticul petrolist si pe baza carora si-a adjudecat petrolul tarii si in tandem cu Tariceanu a vandut pontul resurselor unei firme de apartament, cu capital de 200 lei.
Si pentru ca este omul care bate din picior cand vrea ceva, precum o dama rasfatata…a inceput deja razboiul total de cucerire. Cu cine ? Evident cu intelectualii lui Basescu. Si cine era mai potrivit balacarelii publice si desfiintarii imagistice ca portavoce prin Apelul catre lichele, decat reperul societatii civile anticoruptie Gabriel Liiceanu ?
Ce s-ar face conu’ Costache, daca Doamne fereste…electoratul intelectual nehotarat, scarbit de USL s-ar indrepta de exemplu, catre PDL ?
De ce sa nu isi ia viteza, profitand de context, ca doar este omul profitului si sa nu spele cu Gabriel Liiceanu pe jos ?
Un comentator istet a si calificat acest atac:
1.E un ad hominem şmecheresc, de feudal ranchiunos, hârşit în machiaverlâcuri dâmboviţene. Fiindcă, la un moment dat, Liiceanu a aplaudat ferm câteva GESTURI ale actualului preşedinte (Vade retro satana!, nu?), trebuia găsit prilejul deconspirării fondului despotic al filozofului şi astuţiei sale de oportunist. Textul lui DP e o şarjă penibilă, în care slinosul de adâncime se converteşte, publicitar, la insomnie dirigenţială de suprafaţă. Şi asta pentru că un intelectual a aderat la câteva intrări din agenda prezidenţială.
2. Apelul către lichele comis de Gabriel Liiceanu nu era un manifest pentru lichidarea sau ostracizarea unei categorii grase în care ar fi intrat, de-a valma, slujbaşi, torţionari, birocraţi, ideologi şi delatori din peisajul comunismului românesc. Acel text, de-un incontestabil frison moral, se adresa rămăşiţelor de conştiinţă, fărâmelor de onoare mocninde în aceia care au făcut cu putinţă Infernul autohton. Apelul filozofului nu a fost catilinara unui procuror, nici o tentativă de a justifica doctrinar o inexorabilă vendetă post-revoluţionară. În “Apel…”, glasul victimei, al individului sistematic şi adânc vexat, căruia i se confiscase şi mutilase, vreme de 40 de ani, viaţa îl îndemna omeneşte pe fostul călău să facă un expiator pas înapoi, nu un cinic pas înainte…
Dar cand ai un scenariu de impus, ce mai conteaza cum o faci ? Romania ii suporta cartelului unic de presa Patriciu-SOV-Felix orice, fiindca au acaparat piata ca sa cante pe o singura voce.
Uite ce frumos ne anunta el, ca exista si alti intelectuali:
E o ruşine în zilele noastre să judeci oamenii ca turmă. Din păcate, aceasta e una dintre racilele noastre. Din păcate, mulţi intelectuali sunt şi oportunişti şi poartă ca pe un cancer ascuns mentalitatea şi conceptele comuniste. Aşa apare totalitarismul, aşa apare pericolul dictaturii. Ăia sunt hoţi, ăilalţi sunt proşti, ai noştri sunt adevăraţi. Orice grupare are, evident, uscăturile ei. Importante sunt filosofia şi codul etic, conform cărora oamenii se aleg între ei. Democraţia este instrumentul pentru a asigura libertatea individuală. Dacă sunt unii care se adună împotriva oricărei atingeri a libertăţii individuale, aceia sunt cei buni. Nimeni nu-i perfect, dar eu sunt liber să aleg răul cel mai mic.
Desigur, pentru asta trebuie discernământ. Trebuie să-l deosebeşti pe hoţul care strigă „hoţii” de unul care mai îmbracă şi tricouri cu Che Guevara, furat de miturile stângii. Ele au transformat un bandit într-un erou romantic. Îi ierţi şi necunoaşterea economică celui care vorbeşte bine şi e chiar sincer în ceea ce spune. Le ierţi amândurora asocierile conjuncturale şi utilitare atunci când o primejdie mai mare ne pândeşte pe toţi.
Vorbeam cu o săptămână în urmă despre femeia gonflabilă, un surogat născut din compromisul care te compromite, ciorba cu dulceaţă imposibil de ingurgitat. Resping ghiveciul de idei pornite din filosofii opuse. Eu rămân cu gândurile şi credinţele mele, dar pot să le accept compromisul dacă e inteligent şi pragmatic, dacă porneşte de la renunţări reciproce la la fixaţii şi lozinci.
Am vrut sa il demontez eu, insa mai sprinten a fost Vladimir Tismaneanu, care ii dedica un articol pe Hotnews, un articol dupa citirea caruia, in locul lui Patriciu as face o gaura in pamant, eventual cu o sonda de forare de ultima generatie si m-as ascunde acolo. Pentru obscenitate publica si numele lui Michnik intrebuintat pentru operatii propagandistice menite sa impiedice consolidarea statului de drept si decomunizarea.
http://www.contributors.ro/cultura/nu-sunt-zei-sunt-maimute-uzurparea-lui-adam-michnik/
Dar ce e de mirare ? Cei care au construit “socialismul stiintific” construiesc astazi “capitalismul stiintific” ( Theophyle)…
Mai jos, in acelasi articol complex de racolare, ca deh…un securist cu dosare amanate la nesfarsit este tocmai bun de strans intelectualitatea pe langa el, are un mesaj catre sistemul privat, prinzandu-se cum era si firesc, ca piata de bugetari este deja confiscata de USL si inapta de a se mai dezmetici din stereotipul cu “sa ne dea” ! Doar s-a exprimat in clar ca daca ar fi sa fie el guvern…ar da afara cam 700000 de bugetari. In schimb, constant atent la mersul tocaturii natiunii din online…a inteles ca privatii sunt ai nimanui, asa ca sunt pe lista de cumparaturi intocmita frumos, in ordinea a ceea ce da bine la imagine.
Sa nu mai vorbim ca magnati precum fostul sot al Mihaelei Radulescu de exemplu, de-abia asteapta un partid in umbra caruia sa isi aduca economiile din paradisurile fiscale, cu care sa mai cumpere ce mai e de cumparat prin zona, niscavai resurse acolo…ca ce mai conteaza si sa imprumute statul cu dobanda, ca deh…si ei e banca, nu ? Si de ce sa nu vorbim si de cei care asteapta cu disperare justitia privata, care sa faca lumina in marea neagra de dosare, care le da fiori si strica sanatatea.
Avanpremiera lansarii aceste albe cum e noaptea, o reprezinta si programul afisat la vedere, in acelasi articol, pohta ce-a pohtit Costache :
În situaţia noastră, o guvernare înţeleaptă are de îndeplinit trei condiţii.
1. Să-şi stăpânească impulsurile activiste, să nu încerce să facă politici sectoriale şi să construiască strategii. Să lase oamenii şi corporaţiile să devină prospere. Să le îndeplinească condiţia de bun-simţ a libertăţii de întreprindere. Să nu reglementeze nimic din ceea ce piaţa reglează de la sine.
2. Să asigure echilibrul şi independenţa puterilor în stat. Să nu lase birocraţia să se înstăpânească prin controlul excesiv al vieţii cetăţeanului. Şi aceasta înseamnă asigurarea libertăţii.
3. Să nu-i lase pe alţii din afară să ne hotărască destinul, pornind de la ideea simplă că interesul comun nu poate fi decât suma aritmetică a intereselor noastre individuale. Nu există un alt interes al statului. El este un instrument al nostru, al tuturor, un furnizor de servicii ce nu pot fi procurate prin piaţă.
Acesta este statul minimal. Aşa arată o naţiune modernă şi deschisă. Dacă toate măsurile tehnice, taxele mici, micşorarea cheltuielilor comunitare, asigurarea competiţiei libere se subsumează acestor principii, prosperitatea apare rapid. Dispare pericolul corupţiei, dispare asuprirea unora de către alţii, dispare mizeria în care ne-a adus furtul neruşinat al birocraţilor şi politicienilor lipsiţi de control. Coerciţia şi sacrificiul nu au nicio justificare. Ele duc la ură şi ele ne transformă în turmă.
Si cum toate acestea trebuiau sa poarte un nume, ele s-au numit strategia testata pe forumul RTV, de vuvuzelele din dotare, atenti la temele puse, ca mogulul sa-si ia notite si sa atraga masele.

Don’ Costache, orice parere ai avea despre romani, faptul ca iti place sa trancanesti si sa folosesti oameni nepregatiti sa-ti faca menajul tematic imi place. Esti extrem de usor de decriptat. Habar nu ai cate descoperi, atunci cand un om nu vrea sa iti spuna nimic.
Astept cu interes intelectualii care se vor alatura unui mafiot cu dosare in justitie.
Ti se potriveste extrem de bine sintagma…ti-ai dat arama pe fata, prin tine insuti !
Si apropo, tema rostogolita se vede din avion, daca te uiti pe micuta fereastra:
http://www.adevarul.ro/dinu_patriciu_-_opinii/Turma_si_iertarea_7_429027097.html
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/oportunism-si-oportunitati-liiceanu-si-patriciu-58760.html
http://www.cotidianul.ro/137830-Dinu-Patriciu-despre-Liiceanu-E-o-rusine-sa-fii-destept-si-totusi-oportunist
Like this:
Like Loading...
You must be logged in to post a comment.