Presa si lesa…

Citesc din ce in ce mai des comentarii privind presa. Toata presa. Si vad cum scenariul comunisto-leninist cu “toti sunt la fel” isi face loc lejer in imaginarul colectiv. Fara niciun discernamant si cu o mare veselie, majoritatea spun ca TOATA presa e in lesa, ca TOTI sunt platiti, ba de aia, ba de ailalti. Daca ar cere cineva dovezi concrete, nu stiu daca le-ar putea prezenta careva. Si NU sustin ca o mare parte dintre jurnalisti nu ar fi platiti sa scrie sau ca nu ar accepta sa faca jocurile murdare ale sefilor lor de trust. Spun doar, ca aceasta judecata en gross, este mai pagubitoare decat toate afirmatiile lansate in agora cetateneasca vreodata si va sfarsi prin a decredibiliza tot, chiar si informatiile care si adevarate sa fie…vor fi suspectate de partizanat sau fals grosolan. Ca presa a ajuns unde-a ajuns e si din vina noastra, a tuturor. Neimplicarea, acceptarea si nepasarea ne-a adus astazi in fata unei probleme care are de-a face cu propria noastra constiinta. N-am vazut pe nimeni sa reactioneze la aparitia unor mizerii ca cea numita ziarul “Cancan”, care nu numai ca nu a fost blamat pentru ceea ce publica, ci are un tiraj de invidiat. N-am vazut pe nimeni sa incrimineze reclamele la sex, pozele explicite si goliciunea feminina exploatata la maximum pe ziare si televizoare. N-am vazut pe nimeni iesind in strada sa protesteze impotriva trusturilor care au manipulat la greu si vizibil. N-am vazut sa ia cineva pozitie vreodata, pentru comentariile suburbane si mizere din subsolurile ziarelor, devenite ca si retelele sociale adevarate vespasiene. Tacere crunta a fost, desi multi bloggeri printre care si eu, si cativa jurnalisti…atrageau atentia inca din 2008 despre degradarea limbajului nu numai in presa scrisa ci si in cea vizuala. Tacerea costa! Dar si presa costa! Daca isi imagineaza cineva ca se poate face presa sau televiziune fara bani…se inseala amarnic. Si libertatea costa! Si aici, ma refer la cetatean. Cati dintre voi, cetatenii, ati sustinut vreodata financiar o presa libera? Jurnalistul sau realizatorul de televiziune are si el o viata ca si voi. Mananca, se imbraca, plateste taxe, are familie si creste copii…deci are nevoie sa fie platit cu un salariu. Daca chiar ati fi vrut sa aveti o presa libera, ati fi platit. Asa…judecati oamenii care scriu sau vorbesc per total, ca si cum ar fi cu totii un staul cu vite. Informatia costa in primul rand si informatia e putere in ultimul rand. Cati ati da lunar 3 euro sa sponsorizati un jurnalist liber? Pana nu va uitati in oglinda sa va intrebati a cui este cu adevarat vina si ce aveti de gand sa faceti pentru o presa libera…nici nu aveti dreptul sa vorbiti. Unii nu-si iau salariile de luni de zile si tot fac presa pentru voi. Voi ce faceti pentru ei? Voi ce faceti pentru adevar? Care e politica voastra, a cetateanului?

Aveti aici 2 articole in care vorbeam despre asta. Sunt mult mai multe, dar nu imi mai amintesc titlurile lor.

http://forum.realitatea.net/showthread.php?t=27846
https://alexaionescu.wordpress.com/2009/09/05/greva-consumatorului-de-media/

Securist nu este o meserie, ci o mentalitate…

Mi-a placut ideea din semnatura lui Seven de pe forumul RTV. De aceea am preluat-o si incerc sa o dezvolt mai jos. Mi-a amintit de ceea ce spunea Vladimir Bukovsky, facand o radiografie a opozitiei din Rusia.

“Astazi multe figuri din politica, ca si cetateni, chiar daca nu au servit inainte de 1989 structurile, au “mentalitatea de securist”, care le limiteaza practic capacitatea de a promova schimbarea politica.” Ceea ce este tragic, fiindca asta face ca Romania sa fie in standby, datorita unor structuri amorfe si  in absenta unei presiuni venita de jos, incapabila de a se coagula si a determina schimbarea. Bukovsky spunea ca “in intreaga lume, democratia s-a nascut pe strazi si pana nu se va castiga in strada o democratie adevarata, nu se va realiza nimic”. Asta nu inseamna nici greve, nici lovituri de stat, ci pur si simplu ca vocea strazii sa fie auzita si mai ales…sa conteze !

Asadar, a urma drumul creat de catre partidele de opozitie este o greseala. De ce ? simplu. Un partid de opozitie ar fi un fenomen normal, atunci cand ar exista o democratie adevarata. Cand insa ne aflam intr-o democratie de cumetrie cum este a noastra a vorbi despre o opozitie adevarata este de-a dreptul ridicol.

Nu opozitia existenta va schimba ceva si niciun partid existent sau in devenire, ci o miscare de oameni care impartasesc opinii comune si care se implica asa cum pot si cat pot. Istoria a dovedit ca asa a functionat disidenta si nu cu structuri articulate. Pe o asemenea fundatie insa se poate construi ceva temeinic, o democratie adevarata.

Pentru a progresa nu este suficienta numai democratia, ci trebuie sa existe solidaritate. Democratia nu functioneaza cu reforma facuta 20 de ani de incompetenti, cu mentalitate de securisti.Fiindca poate da in autoritarism. De ce nu s-a intamplat asa in Polonia ? Fiindca revolutia democratica a coincis cu o crestere a auto constiintei nationale si asta a facut ca democratia sa fie certa. Pentru Romania, singura cale de iesire din toate crizele prin care trecem ar fi o miscare de renastere nationala, de exprimare a libertatii democratice si de folosire a instrumentelor acesteia. Si de dezlipirea de politic, definitiv, fiindca schimbarea radicala trebuie sa vina din mintea noastra, aceea in care trebuie redescoperita capacitatea de a avea incredere unul in celalalt, capacitate pierduta dupa atatia ani de comunism, precum si capacitatea de a munci si nu aceea de a pretinde ca muncim. Daca nu depasim aceste obstacole din mintea noastra, acolo unde se afla adevarata cutie a Pandorei, viitorul va fi sumbru si ni se va datora in intregime.

Opozitia din Romania, ca partide, din nefericire, nu poate depasi mentalitatea nomenklaturista de dinainte de ’89. Si ca atare nu accepta sfaturi, fiindca este convinsa de principiile politice si strategiile personale, dar care nu aduc nimic nou cetateanului. Este permanent obsedata de ierarhii, organisme centrale, consilii politice si partid stat sau mai nou exterminarea adversarului nu conteaza cum, in loc sa creeze grupuri de lucru si solutii viabile. Credibilitatea opozitiei romanesti tinde matematic catre zero.
Opozitia de astazi are in fata o mare provocare, aceea de a coordona si de a fi spontana, fiindca-s trecute vremurile cand puteai scoate lumea in strada politic. Acum iese doar cine vrea.Mai mult…in 2012, votul, cel mai important exercitiu democratic si una din cele doua parghii ale cetateanului oferite de Constitutie va apartine majoritar membrilor de partid si mai putin acestuia. Si atunci ? Se vor alege intre ei ? Va castiga partidul cel mai mare ?
Niciunul din partidele de astazi, inclusiv fake-ul lui DD, nu va obtine o majoritate, asa ca vom avea doar combinatii de partide, cu aceeasi mentalitate si nimic nu se va schimba. Reforma de astazi in partide ar trebui sa fie o reforma de mentalitate. La orizont insa…nu se intrevede nimic nou in peisaj. Aceasi retorica, aceeasi incremenire in proiect- castigarea puterii, aceeasi aliati si …atat.

Pe de alta parte, la cetateni,  doua atitudini sunt frecvente: invidia – oamenii nu se evalueaza si pe ei atunci cand evalueaza pe altul, fie privind statutul financiar sau cel social, dand dovada de lipsa de organizare, de planificare si de responsabilitate fata de propriul destin. Ei asteapta ca altcineva sa le rezolve problemele, fie statul la nivel general, fie parintii sau rudele la nivel mai mic, nepotismul fiind incredibil de raspandit, insa cel mai adesea asteapta totul de la politic, care odata la 4 ani, devine Edenul, desi rotatia acestuia in 20 de ani arata fix ca rotatia de cadre cu care ne-am obisnuit de-o viata.Mass media intretine voit insa, o mare iluzie de normalitate, fiindca daca vocile cetatenilor ar deveni O VOCE, atunci ar fi foarte greu, aproape imposibil sa faca ei politica.

In 2012, va castiga partidul care va oferi o alternativa a sistemului politic actual ca si concept si care va oferi mai multe parghii cetateanului pentru o democratie directa, la concret. Astept partidul care sa faca lobby procedurii de recall de exemplu….

Ridica cineva manusa ?

Ce-mi doresc eu mie, Dulce Românie!

---

Iaca se fac acuşica 20 de ani de când credeam că vom deveni normali.

Trecut-au anii peste noi, şi aşteptările ne-au fost amânate şi înşelate de politicienii dotaţi cu Armani la exterior, şi manele la interior, care politicieni au risipit timpul nostru de pomană. Noi, poporul, am pierdut trenul şi nişte ani de viaţă petrecuţi într-o acră expectativă.

S-au succedat guverne şi preşedinţi, parlamentarii au rămas aceiaşi. Preocupaţi cu precădere de factorul pecuniar, au uitat că reprezintă conform Constituţiei, poporul şi nu partidul din care fac parte. Au transformat mandatarianismul în mandatariat. Am aşteptat zi de zi, ceas de ceas, legile menite a ne asigura o trecere cât de cât decentă prin istoria pământului.

Geaba!!! Cei tari se îngrădiră / Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi….
Acum, când în sfârşit un guvern şolticăind a pus pe masă nişte legi de bun simţ (cea a salarizării bugetarilor şi cea a pensiilor), lacunare şi perfectibile, e drept, şi iscate în conjunctura crizei mondiale şi a campaniei electorale, dar oricum, iniţiative de care nu s-au apropiat nici stângiştii psd şi nici liberalii, iată că parlamentul nostru mult iubit se manifestă pregnant împotriva lor.

Explicabil, NU? Sunt dispus la a paria că dacă respectivele legi ar fi vizat îmbunătăţirea situaţiei materiale a distinşilor senatori şi deputaţi, ar fi trecut în cca 2 minute.
Şi se mai găsesc încă susţinători ai ideii de totalitarism instaurat de Băsescu.Într-o ţară subjugată voinţei unor magistraţi şi parlamentari semidocţi, poporul e nevoit să înghită pe nemestecate dorinţa acestora de parvenire.Vedem în fiecare seară, la tocşourile rtv şi antena3, cum exponenţii clasei politice se străduiesc să instaureze minciuna, ajutaţi fiind de “moderatori”. Atunci când un reprezentant al PDL doreşte să spună ceva, apare subit nevoia de publicitate.

Parlamentarii de marcă, au preferat să atace ordonanţele pe forma lor, în loc să dezbată fondul, decizând că guvernul a diminuat rolul legislativului.

Dar, hai să vedem câte legi de importanţă capitală pt soarta şi viitorul ţării, zac prin fişierele camerelor de mulţi ani de zile.

Pulimea română nu mai are încredere în instituţia care ar trebui s-o reprezinte.

Ce-mi doresc eu mie, Dulce Românie? Doresc ca bugetarii să fie plătiţi funcţie de prestaţie şi performanţă. Mii de directori de companii de stat încasează venituri de neimaginat în schimbul unor realizări fictive. Doresc ca torţionarii să nu mai primească pensii de zeci de mii de €. Doresc o corelare între competenţă şi remunerare.

De 20 de ani sunt un permanent frustrat. Statul pesedist, ca şi cel penelist, mi-au cauzat mie ca cetăţean onest, pierderi de multe mii de €.

Despre Romania de departe

“The Carpathians are a species of people who are nearly immortal, they have longevity, they’ve been on the Earth for thousands of years, the male lose their emotions after two hundred years if they don’t find the other half which is the woman, the light – they’re darkness the woman is light. They can turn vampires – that’s where vampires come from; once they’ve turned vampires they have to be killed because they will hurt everybody. So the Carpathians end up hunting their own friends and sometimes family if they’ve turned vampire…”.

Eu si sotul meu ne uitam unul la altul si zambim plictisiti – am vazut de atatea ori reclama asta in care o cucoana, cu aer de mamaie plecata spre piata si nimerita intamplator intr-un studio de televiziune, isi promoveaza noua carte intitulata ieftin “Dark Slayer. A Carpathian Novel”, incat nici nu mai merita sa facem obisnuitele glume despre originea mea.

Mai radem cu pofta doar in prezenta unor prieteni de familie care se distreaza mereu pe seama faptului ca sunt din Transilvania, nu-mi place usturoiul si ma simt cel mai bine in semintuneric. Insa nu sunt glume rautacioase, nu sunt in limb… sau daca sunt nu o simt niciodata, dimpotriva, am senzatia ca pana si limbul acesta dintre doua spatii, doua limbi, doua mentalitati diferite imi este uneori mai familiar decat ceea ce ascult sau citesc pe Internet despre Romania.

Cand am venit aici prima oara ma asteptam sa gasesc un spatiu plin de sunete noi, de culori mai vii, de forme si gusturi pana atunci neexperimentate. Ezitasem mult pana sa trec oceanul… mi-au trebuit luni de zile sa-mi fac curaj si sa ma programez la ambasada, mi s-a parut ca interviul este nedrept – mai cu seama fiindca pune atata accent pe partea materiala, iar eu eram obisnuita sa fiu analizata mai degraba din prisma rezultatelor intelectuale – si nu intelegeam de ce trebuie sa-mi fie ingradit dreptul de a calatori liber. Probabil ca daca ar trebui sa reiau procedurile as gandi la fel… desi acum inteleg prea bine de ce acest interviu este si un filtru util.

In fine, ca sa revin, mai intai am fost dezamagita! In primele zile evaluam cu ochi critic totul, eram oarecum iritata de faptul ca aici regaseam aceleasi branduri (Nescafe, Dove, Danon Activia, etc.), imbracaminte, lumanari, kitschisme chinezesti care se gasesc si in Romania, ma simteam pe teritoriu ostil, aveam impresia ca toti ma vor considera o ciudatenie a naturii si nu-mi dadeam seama ca de fapt chiar eram o ciudatenie tocmai prin bagajul inutil de frustrari pe care le caram in spate si care tineau mai degraba de apartenenta la o cultura minora (nu spun minora calitativ, ci minora prin marginalitate).

Reactiile mele erau exagerate, incercam sa descopar pretutindeni o unda de dispret mascat in spatele fiecareia dintre intrebarile celor din jur referitoare la accentul meu, ii suspectam de superficialitate. Insa cred eu eram cea superficiala si nu mi-a trebuit mult pana m-am indragostit de tara aceasta nu pentru stilul de viata diferit, ci pentru oamenii de aici… am devenit dependenta de zambetele lor, de felul in care sunt tratata, de linistea din jur si chiar si de curiozitatea lor… asa cum stau uneori sa le povestesc ca vin dintr-o tara europeana numita Romania, “aia cu Dracula” cum le spun uneori celor cu care nu prea am chef sa discut. Stiu ca Dracula e pentru ei un tip “ok”, singurul club de carte de la mine din oras este un club in care se discuta numai carti despre vampiri, asa ca il arunc la inaintare si imi intretin “misterul personal”.

Oricum Romania aproape ca nu exista aici altfel decat ca un spatiu intunecat… abia gasesti cateva pagini ici colo in ghidurile turistice mai evoluate (asa am aflat, de pilda, ca daca esti american si vrei sa vizitezi Romania trebuie sa stii ca ii jignesti teribil pe localnici daca ii intrebi despre comunism), in rest nu aparem in niciun ghid turistic tematic (gen “Biserici si manastiri din Europa”), nu avem niciun ghid separat (hai ca intelegi atractia pentru tari ca Grecia, Franta si Germania, insa Croatia, Ungaria, Polonia si chiar Turcia au uneori rafturi intregi de ghiduri turistice individuale frumos colorate, promovandu-si pana si ultimul podet din tara), asa ca din cand in cand mai extrag impresii din carti despre vampiri, cele mai multe candide in naivitatea lor.

De cateva zile insa ma urmareste o comparatie care intr-un fel sintetizeaza, cred eu, diferenta adevarata dintre Romania si SUA… la inceputul saptamanii o stire facea senzatie aici: presedintelui american i s-a strigat in timpul unui discurs ca minte. Nu intru in detalii politice fiindca stirea m-a frapat intr-un alt sens… am ramas aproape socata de faptul ca senatorul caruia i-a scapat acea fraza si-a cerut imediat scuze si reactia lui a fost comentata critic de catre toata media, indiferent de parte, ca fiind un afront de netolerat fata de institutia presedintelui.

Nu stiu de ce stirea mi-a adus aminte de spectacolul trist, de aceasta data din parlamentul Romaniei, in care un senator roman defila la un moment dat cu un cearceaf pe care erau desenate niste gratii in timpul unui discurs de condamnare a comunismului. Erau prezente in sala diferite personalitati, luptatori anti-comunisti romani si straini, ambasadori si… presedintele Romaniei care se caznea sa termine acel discurs in ciuda urletelor si fluieraturilor audientei. Iar mass-media romaneasca a comentat apoi zile intregi cu veselie si complicitate nu substanta discursului prezidential, ci delirul verbal al senatorului care provocase intregul circ, spre deliciul marii parti a publicului posesor de telecomanda.

Despre asta este vorba… atata vreme cat ne vom balacari in discursuri sterile, cat judecatorii din Romania nu raspund niciunei instante pentru hotararile lor (aici in fiecare stat, de pilda, exista un soi de consiliu care are scopul de a da calificative judecatorilor in functie de corectitudinea deciziilor si de etica lor… un consiliu din care fac parte judecatori, avocati si cetateni! pentru cei interesati cautati (Judicial Qualification Commission), cat la ceas de seara politicieni si jurnalisti pe jumatate imbecili al caror singur atu este faptul ca stiu sa utilizeze intreg dictionarul de slang al limbii romane vor avea tupeul sa vorbeasca despre “marinerul chior si beat” sau despre guvernul boc-poc pe care il platesc, vezi doamne, din impozitele lor manjite cu rahat mogulesc, cata vreme societatea civila doarme in santul non-ratiunii si nu reactioneaza critic deloc in fata unor astfel de spectacole, vom avea de ce sa ne simtim ciudat in pielea noastra proprie! Poate cucoana cu vampirii ei avea dreptate… multi dintre Carpathiansii astia sunt destinati sa  devina vampiri si sa fie vanati de restul de Carpathians intr-un fratricid vesel cu iz de talk show…

Diferenta dintre noi si ei, in opinia mea, este o imensa diferenta… de atitudine, de implicare, de reactie a cetateanului obisnuit impotriva nesimtirii, a inculturii, a ticalosiei si manipularii, cu amendamentul ca reactia trebuie intotdeauna sa se situeze in limitele civilizatiei si ale bunului simt. Politica adevarata nu s-a facut niciodata prin punerea pumnului in gura, prin promovarea barfei si a aluziei sexuale la rang de discurs de opozitie, ci prin diplomatie si negociere. Iar de asta nu ma mira cand citesc acum pe “feeds” ca Romania nu are nicio sansa sa prinda postul de comisar european pe agricultura. Trist…

Un imperiu mediatic in buzunarul de la haina

Manifestul retelei web a fost conceput de jurnalisti si bloggeri germani, preocupati de modul in care functioneaza noile forme de raspandire in masa a informatiei. El a fost publicat luni 7 septembrie, cu putin inainte de ora 12.00. Brusc, www.internet-manifest.de n-a mai putut fi accesat. Acum, site-ul e din nou activ si intens comentat. Mai jos, facem un rezumat al manifestului in care se proclama dreptul inalienabil la libertate al Internetului, considerat „un imperiu mediatic, in buzunarul de la haina“.

1. Internetul e altfel. El produce public nou, alte modalitati de schimb al informatiei si alte tehnici culturale. Mass media traditionala trebuie sa-si adapteze modul de lucru la noile realitati tehnologice, in loc sa le ignore sau sa le combata.

2. Internetul e un imperiu mediatic in buzunarul de la haina. Web-ul creeaza o noua ordine in sistemul mediatic, depasind limitele si oligopolurile acestuia. Publicarea si difuzarea continutului mediatic nu se mai face cu investitii mari. Doar calitatea jurnalistica mai diferentiaza jurnalismul, de simpla publicare de continut.

3. Internetul este societatea. Retelele sociale, Wikipedia sau Youtube au ajuns prezente tot atat de firesti, ca si telefonul sau televizorul. Daca vor sa existe mai departe, concernele mass-media trebuie sa inteleaga lumea in care traiesc consumatorii si sa isi adapteze la aceasta formele de comunicare, printre care si dialogul.

4. Libertatea Internetului este inalienabila. Arhitectura deschisa a Internetului nu poate fi schimbata in functie de interese economice sau politice, care in spatele asa-numitului „interes public“ incearca sa cenzureze accesul liber la informatie, pe web.

5. Internetul inseamna victoria informatiei, un mediu prin care individul se poate informa mai bine ca niciodata.

6. Internetul schimba si imbunatateste jurnalismul.

7. Reteaua inseamna relationare. Cine nu foloseste link-urile, se autoexclude din discursul social.

8. Agregatoarele si masinile de cautare stimuleaza jurnalismul documentat, de calitate. Marcand referintele prin linkuri sau citate, devine posibila „cultura discursului social din retea“.

9. Internetul e noul cadru al discursului politic, stimuland dezbaterea si participarea activa a opiniei publice.

10. Noua libertate a presei se numeste libertate de opinie. Dispar granitele tehnologice intre amatori si profesionisti, diferenta nu se mai face intre jurnalism platit si neplatit, ci intre jurnalism de buna sau proasta calitate.

11. Candva, la inventarea tiparului, Biserica si alte institutii avertizau impotriva valului de informatie necontrolata. Jurnalistii, enciclopedistii si pamfletarii au dovedit atunci ca mai multa informare duce la mai multa libertate, pentru cetatean si pentru societate, lucru valabil si in ziua de azi.

12. Traditia nu e un model de lucru. Internetul, ca mediu extrem de concurential, cere adaptarea modelelor de afaceri la structura din reteaua web.

13. In Internet, dreptul de autor sau producator nu trebuie incalcat. Mecanismele de difuzare depasite trebuie inlocuite cu noi modele de distributie si acordare de licente. „Proprietatea obliga“.

14. Timpul unui cititor, ascultator sau spectator are valoare. Oferta publicitara este transmisa prin retinerea atentiei asupra unor continuturi jurnalistice transmise online. Acesta e principiul de baza al finantarii jurnalismului, alte forme de refinantare urmeaza sa fie descoperite si experimentate.

15. Textele, sunetele si imaginile nu mai trebuie sa fie efemere, in retea. Ele vor ramane la dispozitie, constituind o arhiva a istoriei contemporane. Jurnalistii trebuie insa sa aiba in vedere eventuale interpretari ale informatiei si greseli ce trebuie corectate.

16.  Internetul scoate la iveala o mare cantitate de marfa amorfa. Din aceasta, rezista doar cine ofera jurnalism credibil si deosebit, deoarece pretentiile consumatorilor de informatie au crescut.

17. Toti pentru toti. Web-ul e o infrastructura superioara de interactiune sociala. „Generatia Wikipedia“ stie sa evalueze credibilitatea unei surse, sa verifice si sa evalueze stirile. Jurnalistii trebuie sa respecte aceste calitati si sa intre in comunicare cu „receptorii“, folosindu-le cunostintele. Nu mai e momentul jurnalistului atotstiutor, ci al celui care comunica si intreaba.
Markus Beckedahl
Mercedes Bunz
Julius Endert
Johnny Haeusler
Thomas Knüwer
Sascha Lobo
Robin Meyer-Lucht
Wolfgang Michal
Stefan Niggemeier
Kathrin Passig
Janko Röttgers
Peter Schink
Mario Sixtus
Peter Stawowy
Fiete Stegers

Preluat de pe Hotnews

http://economie.hotnews.ro/stiri-it-6119844-moartea-ziaristului-atotstiutor-aparut-manifestul-internetului-17-puncte.htm

Vocatia de melc…

Vodpod videos no longer available.

more about "", posted with vodpod

Vocatia de melc a romanului, naste voturi albe !
I-ati auzit pe cei de la BEC, raportand voturile albe ? Eu nu !
Asta este portita spre fraudare, ca sa nu mai spunem ca nu are niciun fel de relevanta in statistica de dupa. Daca ar fi insa, o rubrica cu “niciunul dintre cei propusi”, cu un spatiu suficient, in care sa se scrie si motivatia, ar fi ca si un referendum national al nemultumirilor populatiei si un sondaj relevant, cu ce este defect in tara asta. Ar fi vocea noastra, nu a politicienilor sau a mogulizoarelor, care ne fac agenda !
Ce efect ar avea asta in context ?
Ar scoate lumea din inertie, ar fi un sondaj gratuit pe 11 milioane de potentiali votanti, ar responsabiliza atat cetateanul, cat si politicianul si ar fi ca un vot de blam efectiv, de a le spune in fata nu numai ce credem, dar si ce vrem.
Ultimul referendum, de demitere… a costat 20 milioane de euro. Referendumul este un instrument democratic, e criza, unul gratuit ar fi minunat. Cine ar scapa ocazia de a scrie orice pe buletinul acela ?
Ca sa nu mai vorbim de lovitura in buget data partidelor de toate culorile si a oamenilor de afaceri care le sustin, nevoite la o prezenta de 11 milioane de cetateni, sa plateasca bani grei pe mici, bere sau alte iaurturi si gugosele, ca sa puna stampila intr-un loc anume.
De aceea nici nu se vrea un numar mare de votanti. Cu cat mai putini, cu atat mai mica cheltuiala lor. Baieti destepti, politicienii astia !
Deja, politica este o problema importanta pentru natiune ! Ea ne omoara zilnic, trebuie sa recunoastem asta. Felul cum se face, de catre cine este facuta si mai ales, cine ne-o picteaza zilnic, cum trebuie sa o vedem si sa gandim este mai mult decat grav.
Este un atac miselesc asupra noastra, care are toate atuurile sa se extinda, pana la pierderea identitatii cetateanului.
Daca tot suntem melci, ne-ar trebui si un senator, nu ?