Interviu cu “Peruanul”….

Credeam ca viata boema a capitalei o poti descoperi, doar noaptea, umbland prin cafenelele din centru. N-as fi crezut insa, ca ea se releva in plina zi, intr-un pasaj pietonal, care traverseaza Bratianu, ajungand in Lipscani. Si totusi, acolo, auzi de departe sunetul unei voci, care aduce cu cea a lui Vali Sterian, cantand balade sau ai senzatia ca esti undeva in East Village-New York, unde ai dat intamplator, peste un Bob Dylan ratacit.
Te si miri, ca intr-o lume manelizata aproape, poti auzi si muzica buna. Nu sunt inregistrari, totul e live si descoperi cu surprindere un tanar, cu o figura de aztec, coborat parca acum din Machu Pitchu, care-ti incanta urechile, un chitarist, muzician al strazii, trubadur ratacit intr-o lume nebuna…
M-am oprit sa-l ascult, alaturi de multi altii si asa l-am cunoscut pe Iliuta, pe care l-am rugat sa imi dea un interviu. Am descoperit in spatele tanarului slabut, cu plete si alura de rocker, un om deosebit, un caracter puternic, format intr-o scoala a vietii extrem de dura pentru el, inca din copilarie. L-am adus aici, pentru determinarea si puterea lui, de a nu se pierde ca altii, ci de a merge inainte, calauzit de-un destin interesant, pe care va las sa il descoperiti in interviu…

Alexa: Cine esti tu Iliuta ?

Iliuta: Sunt doar un firicel de nisip dus de vant, fiindca intr-o clepsidra m-as fi simtit inchis, iar eu iubesc libertatea.

Alexa: Canti de mult pe strada ? Si de ce o faci ?

Iliuta: As putea spune ca dintotdeauna. Dar cant, cam din ’92. Cant pentru oameni, simt ca am ceva de comunicat.

Alexa: De la cine ai mostenit pasiunea pentru muzica, talentul ?

Iliuta: Nu stiu. Am crescut la o casa de copii si mi-am pierdut radacinile..

Alexa: N-am stiut. Imi pare rau. Cum ai ajuns acolo ?

Iliuta: Aveam cam 6 ani, cand mama ne-a dat pe toti, cei patru frati, rod al concubinajului cu tatal meu biologic. Am aflat peste ani, ca a fost obligata de Stat, fiindca nu avea grija de noi.

Alexa: Ai amintiri de atunci ? Povesteste-mi putin despre familia ta..

Iliuta: Provin dintr-un tata evreu si o mama pe jumatate tiganca, tinand cont ca tatal ei era tigan ursar. Tatal meu, Leibovitz era un barbat frumos, roscat cu ochi albastri, cu darul femeilor si al betiei. Umbla toata ziua ca mercelog, distribuind diverse marfuri si nu prea era interesat de familie sau copii.Mama, sange navalnic, era cum s-ar spune…arzoaica..Lucra la fabrica de mezeluri Glina si si-a gasit pe altul, decat tata, care insa, n-o voia cu copii. Asa ca ne-a dat…intai la gradinita cu orar prelungit, apoi la trei case de copii diferite. Eu am fost cel mai norocos. Am ajuns la cea mai buna.

Alexa: Intelegeai ce se intampla, atunci ?

Iliuta: Nu prea. Desi, eram destul de precoce, citeam deja poezii si imi placea sa le recit. Aveam o lume a mea, in care nu incapeau scandaluri si betii.

Alexa: Ti-ai mai vazut parintii, dupa ce ai fost luat ?

Iliuta: Pe tata nu. Pe mama, pana prin clasa a IV-a, cand ma lua acasa la sfarsit de saptamana. Dupa aceea ma ascundeam de ea, fiindca nu ma simteam bine cu limbajul, cu incultura, cu betiile si tiganeala. Preferam sa fiu luat acasa de diverse familii, care m-au invatat practic, cum sa ma integrez in societate. Imi aduc aminte de nea Nicu-bot de iepure- care aproape ca ma infiase. Mai avea doi copii, dar tineau foarte mult la mine. Asa am inteles ce este o familie adevarata.

Alexa: Asta e si meritul tau. Ca ai vrut asta. Cum era viata la casa de copii ? Ce se intampla de fapt, intr-o astfel de casa ? Spune-mi dedesubturile, nu ceea ce vedem la suprafata, mai ales ca ai prins si perioada dinainte de ’89 acolo.

Iliuta: Am 32 de ani si mi-am petrecut acolo, o mare parte din viata. E o lume diferita, o societate in sine, care se conduce dupa regulile ei, extrem de dure. Acolo nu e loc de compromisuri. Este o provocare permanenta cu tine…rezisti sau pierzi. Cred ca stii si tu ca existau cazuri de homosexualitate. Copiii mici erau supusi de cei mari, siliti, batuti, subjugati efectiv, li se lua mancarea si erau obligati sa spele lenjeria intima a agresorilor, desi era spalatorie si masini de spalat. Umilirea era permanenta. Agresarea continua din ciclu in ciclu, agresatii ajungand la randul lor agresori, intr-un carusel, fara de sfarsit. Stapani si sclavi. Cine nu se supunea, era batut, rulat intr-un covor si aruncat de la etaj, in gradina din curte, pe pamant.
Uneori erau externati cei mai duri, insa functiona si acolo un fel de omerta, fiindca multe supraveghetoare erau amantele celor mari. Asa ca toata lumea inchidea ochii. Clasa a VI-a era pragul de crestere. Daca scapai pana atunci, erai salvat.

Alexa: Ingrozitor. Cum erau obligati cei mici ? Cum ii alegeau ? Si cum de permiteau cei ce trebuiau sa se ocupe de copii ?

Iliuta: Se vindeau unul pe celalalt, cei puternici pe cei slabi si naivi. Erau trimisi cu diverse pretexte intr-o camera de la etaj, unde o ceata de vreo 10, ii asteptau cu un cearceaf dupa usa, erau imobilizati si batuti. Asta era metoda convingerii. Daca se plangeau vreunui profesor sau supraveghetoarei, erau luati in deradere. Cei batuti erau sfatuiti sa spuna directorului, ca au cazut la fotbal.

Alexa: Cum de nu ai ramas cu sechele ? Sa inteleg ca directorul era sever ? Era corect ?

Iliuta: Eu nu am fost subjugat de nimeni, asa ca n-am. Directorul Hatulescu, nume predestinat…era un vajnic om al serviciilor. Angaja ca supraveghetoare sotii de securisti, care nu aveau nici o legatura cu pedagogia sau asistenta sociala. Bateau copiii si ii trimiteau cu unul mai mare in alta camera sa ii impace. Hatulescu ne hranea bine. Pe vremea lui Ceausescu, cand lumea vedea carnea si totul pe cartela, noi aveam cate un pui la masa, e drept nu prea mare, dar mai mult decat suficient. Imi aduc aminte tirurile cu carcase de porc, pui, salamuri si alte alimente de baza. Si tonele de portocale, kiwi si banane, pe care altii, nici nu le vazusera.

Alexa: Asa traiau copiii la casele de copii ? Foarte interesant. De ce oare, aceasta diferenta ?

Iliuta: Ar fi trebuit sa te prinzi de ce. Fiindca eram un fel de pepiniera, pentru racolare de Secu. Casa de copii, nr.7, unde am fost eu, a fost cea care a racolat pe cei mai buni. Este si casa de copii, care a dat primul copil de trupa, dupa revolutie.

Alexa: Deci, sub masca umanitatii, secu pregatea cadrele viitoare, hranindu-i si protejandu-i. Ce convenabil, mai ales ca erau fara parinti. Ce s-a intamplat dupa revolutie ?

Iliuta: Influentati de evenimente, am incercat cu totii sa schimbam sistemul in casa de copii, inclusiv directorul. Asa intelegeam noi democratia. Ne stransesem un grup de vreo 30, cu mine in frunte, care am pus la cale un plan de masuri, in ceea ce priveste ajutoarele primite. Am facut si noi revolutia noastra, am dat directorul jos si controlam personalul la sacose.

Alexa: Si nu au ripostat ?

Iliuta: A venit politia, am fost batuti. Ne-a chemat la IPG, unde ne-a anchetat Mares, care in fata ne spunea ca ne ajuta, iar in spate ii asmutea pe noi, pe politisti. Cu revolta noastra am aparut si pe postul de televiziune SOTI. A fost exemplul, pe care l-au urmat apoi si alte case de copii, cu exceptia celor de fete.

Alexa: Ce-ati obtinut in final ?

Iliuta: Eram centrul de unde se distribuiau ajutoarele, alimente, imbracaminte, incaltaminte, vesela, lenjerii de pat, dulciuri, materiale sportive, jucarii. Ajutoarele veneau din Elvetia, Germania si Franta. S-au facut intelegeri si plecam primii 15-20, dintre cei mai buni in vacanta de vara la ei.

Alexa: Si tu ai plecat ? Care a fost impactul primei vizite ?

Iliuta: Am fost extrem de entuziasmat, parca aterizasem in alta lume. M-am simtit un om important peste noapte. Iar la intoarcere, mi se parea infecta tara mea. Trist, dar adevarat.

Alexa: Cum v-au primit elvetienii ?

Iliuta: S-au purtat impecabil cu noi. Insa, unii ne priveau cu superioritate, altii cu mila si altii cu placere. Adevarul este ca in ceea ce priveste muzica, pictura si cultura, eram mult deasupra lor, ca schimb de experienta. Acolo aveau si fete si baieti in casele de copii.

Alexa: Iliuta, vreau sa te intreb despre destinul acestor copii. Ce se intampla cu ei, dupa ce terminau cu casa de copii ?

Iliuta: Il stii pe Naomi ? Si el este unul dintre copiii abuzati din casa de copii. Multi erau gay si cu multe sechele. De fapt, generatia de ceausei.

Alexa: Da. Repercusiunile unui act social, care a frant destine si existente. E ingrozitor de dur acest adevar.

Iliuta: Cei care nu dadeau la liceu sau la arte si meserii, erau externati, aruncati in strada, ingrosand populatia din canale, aurolacii, care au gasit in pungi un refugiu al tuturor umilintelor indurate si al durerii.

Alexa: Asta e o problema de sistem, ce spui tu. Si nu intereseaza pe nimeni, se pare. As fi curioasa sa stiu, cate Asociatii nonguvernamentale existau la vremea aceea, cate ONG-uri si alte Comitete si Fundatii, cati bani au cheltuit si ce-au facut practic, pentru acesti copii. Ai urmat liceul sau arte si meserii ?

Iliuta: N-o sa crezi ce-am facut. Ca sa vezi ce inseamna anturajul. Am dat examen la liceul Petru Rares, la zi, sectia uman, pe care l-am luat cu 8.75. Insa, cum cea mai mare parte a colegilor mei au mers la industria usoara, la profesionala, am mers cu ei acolo. Voiam sa termin mai repede scoala, fiindca in timpul asta mi se facea deja dosarul de externare si eram in panica. Nu voiam sa stau pe strada. Asa ca am ales sa fiu pantofar de elita, precum Hans Christian Andersen. 🙂

Alexa: Sau ca Arghezi, care a cochetat si el cu asta la un moment dat. Ce-a urmat ?

Iliuta: In timpul scolii, directoarea m-a prezentat parintelui Tanase, care avea doua fundatii, una la Valea Plopului si alta la Valea Screzii. Un fel de falanster. Trebuia sa muncim pentru mancare, cazare si imbracaminte si sa asistam la toate slujbele.

Alexa: Disciplina liber consimtita ?

Iliuta: Da. Eram cam 20 de insi plecati initial si am ramas singur, dupa o saptamana. Insa acolo, i-am cunoscut pe David, sotia si copiii lor, niste olandezi extraordinari, care patronau Fundatia si care au prins drag de mine, fiindca m-au vazut ca eram la locul meu. Cantam impreuna cu David mereu la chitara. Si nu numai ei ma indrageau, ci si bucatareasa, o voluntara bisericoasa si muncitoare, care se indragostise de mine. Hehe…eram trecut prin ciur si prin darmon ! 🙂

Alexa: Apropo, de cand canti la chitara ?

Iliuta: Inainte de chitara, am cantat in orchestra de mandoline a caminului. La chitara am inceput pe la vreo 12 ani sa cant. In camin, profesorii de muzica erau extrem de daruiti.

Alexa: Poate fiindca muzica este o forma de resocializare, de aceea. Ce s-a mai intamplat cu olandezii ?

Iliuta: In mod sigur e o astfel de forma. Familia olandeza mi-a propus sa lucrez la o Fundatie in Bucuresti si m-am bucurat enorm, fiind bucurestean get beget.

Alexa: In ce consta munca ta la Fundatie ?

Iliuta: Un fel de profesor. Lucram cu copiii cor si instrumente. De aici, de la Fundatia Macrina, incepe viata mea din clerul bisericesc.

Alexa: Tu, Arghezi si Gala Galaction ! 🙂

Iliuta: Mi-a placut profunzimea lui Galaction. Si poza lui, cu barba ca a unui patriarh, care ma ducea cu gandul, la cum ar arata Dumnezeu.

Alexa: In afara de familia olandeza, cui ar mai trebui sa ii multumesti de acolo ?

Iliuta: Lilianei Andronescu, o preoteasa cu o inima mare si daruita copiilor totalmente.

Alexa: Ce mica-i lumea ! Liliana este prietena mea, care acum locuieste in Denver, iar copiii ei au fost buni prieteni cu ai mei. Extraordinar.

Iliuta: Ai dreptate si ma bucur ca o cunosti. Mi s-a innegrit sufletul de durere, cand a plecat in Denver. Avea trei copii, pe care i-a ajutat. Pe mine, pe Mario si pe Tiberiu. Eu cantaret, Tiberiu, translator angajat la o ambasada, Mario un circar. Noi ii invatam pe copii sa cante, sa vorbesca engleza, sa se bucure. Fundatia ne pusese apartament la dispozitie sa locuim. A fost grozav.

Alexa: Unde sunt Tiberiu si Mario acum ?

Iliuta: Tiberiu s-a cuplat cu o dansatoare dintr-un bar de lux, a renuntat la ambasada, a spalat parbrize si s-a drogat la greu. A fost salvat de o italianca bogata, cu care s-a insurat si o duce perfect acum. Mario a terminat cu circul si e la puscarie. Numai eu am mers pe drumul meu, mai departe. N-am esuat, fiindca mi-am promis mie, ca n-o sa-mi bat joc de mine si de sufletul meu.

Alexa: Deja, sunt curioasa de urmare…

Iliuta: Liliana, mi-a aranjat, chiar inainte de a pleca sa merg la Calarasi la Seminarul Teologic de acolo. Director era pe vremea aceea Eugen Barz, acum protopop de Calarasi. Stateam la camin acolo. Dupa trei luni ajunsesem pedagog , numit de Consiliul Profesoral, printr-un vot democratic pe biletele, ca si in Parlament. Parintele, un ardelean cu voce groasa era un om extraordinar. Mare panarama si el in tinerete… Eram platit de Episcopie pe de-o parte si primeam bani si de la Parintele Director. Cantina, scoala si cazarea mi le platea Patriarhia.

Alexa: Foarte interesant. Cum a fost viata de seminarist ?

Iliuta: Am invatat la greu…IBOR, IBU, Catehismul, Vechiul si noul Testament, muzica psaltica, Utrerierul, Vecernierul, Sfintele Liturghii…. Teologia e foarte grea, dar m-a captivat pe deplin. Gustand din ea mi s-a facut foame de Dumnezeu, de muzica, de oameni si de libertate.

Alexa: Alta carare, alt destin, alta Golgota, pentru tine ?

Iliuta: Cam asa ! In timpul asta faceam si cultura muzicala la Teatrul din Calarasi si ma duceam la biblioteca des, ceream incontinuu carti si citeam ca un nebun Vietile Sfintilor, Asceza, dogmatica teologica, istorie, tot ce gaseam.

Alexa: Ai gasit locul perfect, unde cultura s-a ingemanat in mod fericit cu religia, locul de unde se trage Marin Preda. Ce-a urmat ?

Iliuta: Am terminat scoala si am venit in Bucuresti, orasul meu de suflet. Am cunoscut in Pasajul Universitatii un vanzator de strada, cu o voce remarcabila si care mi-a devenit socru intre timp. De sotie am divortat, doar socrul l-am pastrat ca prieten si tata. Am cantat doi ani in biserica. Insa…

Alexa: Insa ? De ce nu te-ai facut preot ? E de mirare, dupa toate astea.

Iliuta: Preotul trebuie sa se preoteasca pentru suflet, nu pentru bani. Mi-am dat seama ca multi sunt chemati, insa putin alesi. Este o mare responsabilitate luata in fata lui Dumnezeu.

Alexa: Ai avut constiinta gestului. Este extraordinar ce-mi spui. Daca toti ar gandi asa…

Iliuta: Da. Intre timp, m-a abordat Adrian Paunescu, care mi-a propus sa cant la el. Paunescu avea o problema..fura la greu poezii si muzica si nu apareai, daca nu donai astea. Am cantat cu La Strada, descoperiti si lansati de Dana Pascu, sotia lui Gyuri. De fapt, ea le-a oferit statutul de cantareti ai strazii. Am fost invitat la niste emisiuni la televiziune, unde i-am cunoscut si am vorbit cu Radu Vasile, Viorel Lis, apoi am fost invitat la Mihaela Tatu, la Viata bate filmul, sunt amic cu Cristi Tabara si cu multi altii.

Alexa: La vreun concurs ai participat ?

Iliuta: Da. La Trubadurii strazii, am castigat locul II si chitara ! Si la Sighisoara la serbarile medievale.

Alexa: Ce muzica canti ?

Iliuta: Folk si rock ! Phoenix, Vama veche, Baniciu, Vintila, Sterian, Doru Stanculescu, Beatles, Creedence, Metallica, Bob Dylan, colinde, muzica veche nemuritoare.

Alexa: De ce ai ales Pasajul Lipscani, ca sa canti ? E mult mai populat cel de la Universitate.

Iliuta: Pentru acustica deosebita. Uite, ne-am strans odata cam 30 de trubaduri ai strazii, care cantam la diverse instrumente si am cantat ..si daca dragoste nu e, nimic nu e…iar lumea plangea in jurul nostru, iar noi tremuram. A fost ceva spontan si inaltator.

Alexa: Minunat. Cum supravietuiesti pe criza ? Castigi suficient din asta ?

Iliuta: Pe criza traiesti modest. Nu te poti realiza. Dar supravietuiesti, chiar daca nu ai lux in jurul tau.

Alexa: Cum vezi tu maneleala, care ne-a napadit ?

Iliuta: Noi, artistii de muzica veche suntem zero ca bani fata de manelisti. Ei au stricat practic arta. Au stricat pana si propria cultura, aruncand in uitare lautareasca autentica si tiganeasca veche. Aia era cultura.

Alexa: Care-i melodia, care te caracterizeaza ?

Iliuta: El condor pasa ! Cred ca banuiai !

Alexa: Normal. Ca orice peruan adevarat ! 🙂 Ce urmeaza ?

Iliuta: O alta plecare in Germania. Daca ma intrebi de ce, am sa-ti relatez ultima calatorie acolo. Am plecat la un botez si am ramas 8 luni, acolo. Spre deosebire de Romania, nemtii sunt destepti. Dai 5 euro/zi si canti unde vrei si cat vrei, pe baza unei autorizatii, pe care scrie ” VIP for the streets” ! In felul asta, castiga si Primaria, castigi si tu. Toata lumea e multumita. Trecatorii sunt multumiti si ei, nu te privesc ca pe un cersetor ca la noi. Iti confera un statut, bucata aia de hartie. La Koln, in fata DOM-ului vine un pianist in fiecare zi, la un pian de concert cu coada, alb, care canta dumnezeieste muzica clasica…Bach, Bethoveen, Wagner, Mozart. Mai incolo canta niste chinezi la intrumente traditionale, apoi peruani cu muzica lor din Anzi.. Eu am avut mare succes, cantand melodii romanesti si nu straine. Cred ca si asa promovam Romania. Acolo, aceasta meserie este trecuta in Nomenclatorul de meserii. La noi nu este.

Alexa: Iata o initiativa, care ar trebui trimisa spre aprobare politicienilor. Iliuta, iti multumesc mult pentru interviu. Ce cantam de incheiere ?

Dacă vrei să rămâi ca şi-n ziua dintâi
Îţi dărui o oră cu gust amărui
Nu pot să zbor, nu pot să mor
Şi ce greu îmi e mie şi ţie uşor

Poate chiar te-ai mutat, visul meu tulburat
În gândul de taină al altui bărbat
Nu pot să zbor, nu pot să mor
Şi ce greu îmi e mie şi ţie uşor

Dacă vei reveni, într-o palidă zi
Voi fi tot acelasi, dar tu cum vei fi?
Nu pot să zbor, nu pot să mor
Şi ce greu îmi e mie şi ţie uşor

Dac-ai fost nici nu ştiu, şi mi-e greu să mai fiu
Ce dor mi-e de tine acuma târziu
Nu pot să zbor, nu pot să mor
Şi ce greu îmi e mie şi ţie uşor

Advertisements
Explore posts in the same categories: interviuri necenzurate cu romani

Tags: , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

4 Comments on “Interviu cu “Peruanul”….”

  1. Iocan Says:

    A ajuns de notorietate vorba populară:”VIa’a,batefilmul”…!Din fericire pt noi,un adevărat jurnalist ,musai să dea dovadă de o imensă şi nemărginită,imaginaţie,dar ,totodată de o vastă cultură…!Doar cu asemenea “arme” (sau “bagaje”),el se va impune atenţiei pubicului larg (uneori,considerat drept”ţintă”)….!Adevărat,că dacă,nu sînt însoţite şi de ascuţişul (dur şi tăios,ca o lamă Solingen) unei echidistanţe sau al unei (uneori benefice) detaşări,faţă de implicaţiile politicului(asta doar pt a putea cîntări obiectiv,atît aspectele poztitive,cît şi cele negative,datorate,acestui aspect al vieţii cotidiene=politica),jurnalistul,îşi va pierde urgent,publicul…!Multă lume,e capabilă să “rumege” cu echipamentul cu care i-a dotat ,atît natura,cît mai ales “cei 7 ani de acasă” (care încă o dată se dovedeşte că nu e o vorbă în vînt) şi nu acceptă să primească “hrana” spirituală,gata,rumegată de alţii….!

  2. alexa Says:

    Cand jurnalistul promoveaza false valori, lasandu-ne sa credem ca ele sunt cele adevarate si ca fac un popor, avem o problema de criza creata in mod fals si manipulatoare. De aceea, am gasit de cuviinta sa aduc la suprafata, din underground-ul necunoscutului, diversi romani, asa cum sunt ei, nu cum ni se spune ca sunt. Poate ca a venit vremea sa avem nu 10 impusi, ci 100 descoperiti de noi, printre noi. Ca sa reusim sa facem diferenta ! 🙂

    • Iocan Says:

      Acest blog,(alături de alte cîteva),sînt semne clare că o schimbare majoră,se produce pe scena social-politică din România,actuală,schimbare,ce nu poate să placă celor interesaţi de manipulare şi de jocul de marionete…!Aş aminti aici,doar “dovezile clare” ale mîrşăviei şi a tupeului,dar mai ales ale corupţiei actuale,care se 2lăfăie” într-unul din partidele cu mari prize la masele de alegători,din zonele mai puţin educate(OlSudul ţării şi Moldova-dar care de fapt au dat oameni de mare cccultură,restului ţării)…!

  3. alexa Says:

    Cand dai de “bug-uri”, incerci sa repari, nu ? Cam asta se intampla acum. Se defragmenteaza, se deviruseaza…. 🙂
    Cred ca s-a atins pe undeva punctul critic.


Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: