Ura ca mod de a exista. Scurte consideratii despre psihologia unor impotenti politic

Declaratiile arogante ale lui Crin Antonescu si ale lui Mircea Geoana la iesirea de la consultarile de la Cotroceni nu doar confirma (a cata oara?) lipsa de bun simt a personajelor, insa ridica o problema mai generala in ultimele zile de dupa alegeri si anume faptul ca observam cum sub ochii nostrii se perpetueaza, atat la nivelul politicului cat si in media, cu foarte firave si sporadice “imblanziri” ale discursului, aceeasi sufocanta stare de conflict de care credeam ca vom scapa odata cu terminarea scrutinului.

Desi invinsi, ei si gastile de aplaudaci din subordine si din media raman cantonati in aceeasi atitudine beligeranta, in aceleasi stereotipuri discursive, in acelasi “cocosism” gaunos de care ne-am saturat deja, invocand totodata (culmea!) in sprijinul acestui comportament “autist”, cum l-a definit intr-o oarecare masura si Alexandru Mitache intr-o postare de ieri interesul national!

Eu cred insa ca explicatia acestui “autism” este un pic mai complexa decat ceea ce razbate in exterior, de pilda faptul, in cazul lui Geoana, ca alegerile i-au subrezit pozitia in partid. Sau ca Antonescu, care mie mi s-a parut intotdeauna un individ cu o formatie de functionar marunt (n-au decat sa ma contrazica liberalii si sper sa ma ierte functionarii) ajuns prin puterea circumstantelor si printr-un oarecare talent de a crea fraze la prima vedere frumoase, in situatii exceptionale pe care este limpede ca nu le intelege, se viseaza prim-ministru desi nimic inafara de poleiala de sforaituri ale apropiatilor sai nu-l recomanda pentru o atare pozitie.

In opinia mea, este vorba aici si de un vizibil proces de dezumanizare ca rezultat, pe de-o parte, al campaniei electorale extrem de tensionate, iar pe de alta parte, al incapacitatii funciare a celor doi de a mai fi, dincolo de statutul de politician, fiinte umane echilibrate.

Astfel, un eseu din 2003 semnat Michelle Maiese, o cercetatoare de la Conflict Research Consortium din cadrul Universitatii din Colorado semnaleaza ca intr-un conflict exista riscul ca partii adverse sa ii fie exagerate caracteristicile negative si in felul acesta se ajunge a se scapa din vedere umanitatea oponentului:

“Dehumanization is actually an extension of a less intense process of developing an “enemy image” of the opponent. […] Adversarial attitudes and perceptions develop and parties begin to attribute negative traits to their opponent. They may come to view the opponent as an evil enemy, deficient in moral virtue, or as a dangerous, warlike monster.

An enemy image is a negative stereotype through which the opposing group is viewed as evil, in contrast to one’s own side, which is seen as good. Such images can stem from a desire for group identity and a need to contrast the distinctive attributes and virtues of one’s own group with the vices of the “outside” group. In some cases, evil-ruler enemy images form. While ordinary group members are regarded as neutral, or perhaps even innocent, their leaders are viewed as hideous monsters.

Enemy images are usually black and white. The negative actions of one’s opponent are thought to reflect their fundamental evil nature, traits, or motives. One’s own faults, as well as the values and motivations behind the actions of one’s opponent, are usually discounted, denied, or ignored. It becomes difficult to emphasize or see where one’s opponent is coming from. Meaningful communication is unlikely, and it becomes difficult to perceive any common ground.”

Nu va suna cunoscut? Nu cu un astfel de proces de dezumanizare a presedintelui in discursul public am avut si avem inca de-a face din partea oponentilor sai? Nu s-a demonstrat chiar si astazi la audieri ca orice cale de dialog cu liberalii si cu pesedistii este imposibila? Lucruri de altfel perfect explicabile psihologic fiindca, afirma aceeasi eseista:

Once formed, enemy images tend to resist change, and serve to perpetuate and intensify the conflict. Because the adversary has come to be viewed as a “diabolical enemy,” the conflict is framed as a war between good and evil. Once the parties have framed the conflict in this way, their positions become more rigid.

Mai mult, subliniaza Maiese, la accentuarea imaginii inamicului contribuie si procesul de “proiectie” prin care indivizii transfera propriile tare asupra oponentilor, lucru ce ar explica, dupa parerea mea, felul in care Antonescu continua astazi sa vocifereze ca Traian Basescu este o amenintare la adresa statului de drept (desi acesta a fost ales democratic de catre electorat) si ca nu este in stare sa fie flexibil in vreme ce el insusi prin atitudinea sa nu numai ca nu rezolva prin nimic criza politica, ci isi demonstreaza incapacitatea de a negocia:

Enemy images are accentuated, according to psychologists, by the process of “projection,” in which people “project” their own faults onto their opponents. This means that people or groups who tend to be aggressive or selfish are likely to attribute those traits to their opponents, but not to themselves. This improves one’s own self-image and increases group cohesion, but it also escalates the conflict and makes it easier to dehumanize the other side.

Once certain groups are stigmatized as evil, morally inferior, and not fully human, the persecution of those groups becomes more psychologically acceptable. Restraints against aggression and violence begin to disappear. Not surprisingly, dehumanization increases the likelihood of violence and may cause a conflict to escalate out of control.

Cu alte cuvinte, trebuie sa constientizam ca suntem la dispozitia unor personaje care nu-si pot depasi propriile umori anti-basesciene si nu se pot dovedi politicieni in adevaratul sens al cuvantului; sunt incapabili sa se preocupe de interesul celor care i-au ales. Atat Crin cat si Geoana, nu mai reusesc sa discearna cu adevarat care este scopul reactiilor lui Traian Basescu, ci incadreaza orbeste toate actiunile acestuia in capitolul negativ, de aici si modul isteric in care a intrat la audieri Antonescu si faptul ca a trebuit sa i se aduca aminte ca nu mai este in campanie.

De asemenea, eu cred ca procesul de dezumanizare in cazul lor a functionat si in sens invers, afectandu-le forul interior – preocupati permanent cu distrugerea lui unei singure persoane, cei doi au ajuns doar niste fantose in spatele carora nu se mai afla decat ura si resentiment – practic, acuzatiile pe care le-au repetat atata amar de vreme au ajuns cumva sa reprezinte unica lor sustanta, ei nemaiputand in momentul de fata sa se mai miste in afara acestui tip de discurs. Conflictul si ura i-au acaparat cu totul, au macinat si ultimele “petice” care le mai confereau “stofa de politician”.

O singura concluzie, amara de altfel, se poate trage de aici… daca Geoana si Antonescu ori mercenarii vocali care ii inconjoara acum vor continua in fruntea partidelor lor singura lor tinta si singura lor ocupatie va fi… infruntarea ca si pana acum cu Traian Basescu. Ceea ce s-a intamplat dupa alegeri arata cat se poate de clar ca PSD-PNL&co. refuza sa se maturizeze si sa inteleaga ca politica este in fapt negociere si dezbatere de idei. Riscam astfel ca la ceas de seara cei care sustin actuala stare de lucruri sa continue lupta cu obisnuitele arme murdare, poate chiar cinci ani de acum incolo…

Explore posts in the same categories: ferma animalelor, politic-oase, vocea diasporei

6 Comments on “Ura ca mod de a exista. Scurte consideratii despre psihologia unor impotenti politic”

  1. turnofftheglory Says:

    Un cuplu de defazati autosuficienti si narcisisti.

  2. Satirikon Says:

    Perfect!
    No other word to describe this post!

    PS: un articol interesant din arhiva BBC:

    http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/4988330.stm

    • amanda13 Says:

      multumesc si pentru aprecieri si pentru articol. arata foarte clar ca, indiferent de ce spun pesedeii, Romania a fost primita in EU in timpul lui Basescu… 🙂

  3. cuura Says:

    Acest blog, din câte văd, este unul asumat partizan.
    Totuşi, rămânem fără nuanţe. Imaginile prelucrate din acest post îmi trimiteau exact mesajul contrar.
    Şi, când spun lucrurile astea îmi asum şi eu preferinţa politică.
    În primul tur am votat Crin Antonescu, pentru că, dincolo de inconsitenţa sa funciară, cel puţin e primul politician care vorbeşte limba română, acel dialect care se vorbeşte tot mai rar în tot ceea ce înseamnă instituţiile statului român.
    În al doilea tur, am ales consecvenţa mea, care avea o mai veche istorie, în faţa consecvenţei lui Crin Antonescu, şi am votat Traian Băsescu.
    Şi, totuşi, unde vroiam să ajung.
    Vă rog mult, învăţaţi să vă bucuraţi. Candidatul pe care l-aţi susţinut a câştigat. Acţionaţi ca învingători.
    Noi, liberalii, vom şti ce avem de făcut.
    PS: îmi place tare mult cum e construită, cu surse diverse, fiecare postare din acest blog.
    Sărbători fericite!


Leave a reply to amanda13 Cancel reply