Posted tagged ‘societatea romaneasca’

Noua Republica

October 14, 2011

Pitagora spunea ca 7 este numarul perfect, notele lirei lui Orfeu, predestinat cercetatorilor adevarului. Fiindca tot am pomenit de Orfeu nu pot sa nu ma refer la opera care ii este atribuita – Gigantomahia – o epopee despre razboiul intre zeii Olimpului si giganti….Sa fie un semn ?

Adevarul este ca aceasta introducere este complet neconventionala la un articol care trateaza “o miscare civica cu aspiratii politice”, asa cum spunea aseara Mihail Neamtu referindu-se la Noua Republica, insa se bazeaza pe cei 7 pasi sau 7 trepte catre aceasta. Ca manager m-a dus gandul la o carte citita acum 10 ani despre eficienta in 7 trepte. Interesant !

Cele “200 de boabe de mustar” prezente la prima intalnire  NR au aflat ca miscarea aceasta considera “valorile” mai importante decat oamenii, care nu sunt decat “purtatori pasageri ai acestora”, ca ciclul politic actual trebuie practic resetat, totul pornind de la intrebarea : “in ce tara vrem sa traim si ce mostenire vrem sa lasam copiilor nostri ?”

Mi-a placut enorm cand Mihai a spus  ca “poporul este sursa suveranitatii nationale”, dar cati constientizeaza oare ca sunt sursa , nu numai a suveranitatii ci si a toate cate se intampla in si cu viata lor ? Explicat pe intelesul tuturor este becul cu filamentul sau, care depinde de sursa de energie. Exista sursa…becul se aprinde, filamentul se incalzeste si iata lumina sau luminita de la capatul tunelului ca sa citez un politician in viata, care nu prea stia cu ce se mananca chestia asta. 😀

Mi se pare extrem de importanta aceasta sintagma, mai ales ca la unele intrebari de dupa conferinta, am remarcat o usoara neintelegere a unor notiuni precum libertate sau o noua Republica. Daca notiunea de libertate este privita doar in context fiscal sau de libertinaj sau chiar de libertarianism, n-am inteles de fapt esenta ei. Ca sa fiu mai explicita, as cita definitia ei din Preambulul Constitutiei Elvetiei care spune ca “liber este cel care stie sa isi foloseasca libertatea”. Si se refera desigur, la aceea de a actiona, a gandi, a creea, a fi sursa.

Asa si cu Noua Republica…unii au inteles ca monarhistii sunt exclusi, altii ca se schimba denumirea tarii sau e un fel de republica de la Ploiesti….in fine, chestiunea este ca o noua republica care prinde radacini reprezinta incepand de la un nou mod de gandire  si o noua atitudine, o noua perspectiva si inlocuirea  unui mecanism invechit ( care s-a dovedit ca da rateuri de peste 21 de ani ), dar mai ales privirea catre viitor, crearea acestuia. De ce au inteles insa unii altceva ? Poate pentru ca dincolo de fatalismul mioritic exista FRICA, o imensa frica ca ceea ce iti doresti chiar se poate intampla si apoi nu stii sa gestionezi noul context.Si atunci, ma intreb daca un discurs filosofic poate rupe barierele de comunicare sau uda  radacinile infipte adanc…

Mi-a placut deasemenea metafora copacului vazut ca un” legamant intre cei care au fost, sunt si vor veni ( a celor nenascuti inca )”, ca si cea a “bobului de mustar cu puterea lui nevazuta”. Mi-au placut si problemele puse, de la recall, limitarea mandatelor primarilor, la rolul comunitatii, asumarea istoriei, cultura memoriei si asumarea constitutionala a legalitatii actelor magistratilor si terminand cu logica eficientei, competitia economica si cultura vietii.

Interesanta a fost componenta salii….bloggeri cunoscuti, pensionari, expati, oameni de afaceri, economisti, profesori, liberali cu radacini adanci in familie si nu in ultimul rand presa, mai ales antena 3 … 😀

Un discurs bun, care s-a bazat pe ceea ce mizeaza Miscarea Noua Republica, adica “geniul neobosit al oamenilor de A FACE” !

Cititi si discursul lui Radu Moraru, invitat special la acest eveniment.

Post scriptum

Regret ca din lipsa de timp, nu am putut fi prezenta si la conferinta Miscarii Blogary, dar promit sa fiu la urmatoarea. 🙂

Desteptul roman..

October 9, 2010

Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, „deştept” înseamnă „[persoană] care înţelege cu uşurinţă ceea ce citeşte, aude şi vede; ager la minte, inteligent”.

Cuvântul mai are încă vreo două sau trei înţelesuri, dar cel de mai sus e principal. Adică exact sensul în care e folosit cel mai des. (Chiar şi într-o bătălie Google cu „băiat deştept”, care trebuie purtată musai fără diacritice, ca să nu zăpăcim programul. De remarcat că la plural scorul este mult mai strâns.)

A fi deştept e o calitate absolut pozitivă, un mare subiect de fală. Nu se compară nici pe departe cu a fi bun (la ceva), îngăduitor, respectuos, merituos. Astea sunt slăbiciuni pe care puţini deştepţi şi le permit. Deşteptăciunea este o calitate în sine, atât de strivitoare încât n-are nevoie de surate.

Ştii că eşti deştept (şi îţi imaginezi că şi pentru cei din jur este evident) atunci când depăşeşti coloana de maşini oprite la semafor, treci pe roşu, mergi pe contrasens, semnezi recepţia unei lucrări publice uitându-te doar în plicul cu mită, apari la televizor (şi te străduieşti să vorbeşti mult, incorect şi fără noimă, ba chiar debitând contradicţii flagrante – ideea e să vorbeşti, iar lumea va spune: „ce deştept e ăsta, a vorbit la televizor”), faci glume grobiene sau macabre şi eşti preluat de toată presa, ai multe dosare penale şi totuşi eşti în libertate ş.a.m.d. Astea sunt cele mai clare semne că eşti deştept. Băiat deştept (chiar dacă eşti fată).

Deşteptul cu diplomă nutreşte şi aspiraţii secrete de recunoaştere oficială. Vrea să ajungă profesor universitar, şi pentru asta e dispus să facă orice. Plagiază, se înscrie într-un partid, îşi plăteşte publicarea cărţilor plagiate, trage sfori spre şi dinspre minister. Ocheşte posturi de consilier şi membru în comisii şi comiţii, zâmbeşte oricui dacă asta e în folosul aspiraţiei, e în stare să toarne pe loc articole encomiastice sau elucubrante fără vreo bază reală şi, în general, îşi alege o specializare măruntă, un domeniu pe care ţine să fie numit „expert”. De cele mai multe ori e limitat la o singură felie din domeniul respectiv, dar, neexistând alţi „experţi”, acest lucru trece neobservat de gloată şi de ministerul care-l acreditează.

În mod normal, orice om inteligent are suficiente ocazii de-a lungul vieţii să se comporte ca un prost. Sau cel puţin să le pară celor din jur astfel. Nu este cazul deşteptului român. El e în stare să-şi petreacă ore, zile sau chiar luni şi ani încercând să demonstreze că nu e prost deloc.

Prostiile pe care le face sunt de fapt epitome ale inteligenţei – proşti sunt cei care n-au înţeles asta!

Nu în ultimul rând, deşteptul dă sfaturi. Recunoscut ca deştept după ce şi-a înmulţit banii în mod dubios, el este intervievat cu evlavie de către jurnalişti, aşa încât toată ţara să poată afla cum stă treaba cu economia şi finanţurile, dar mai ales cu civilizaţia, progresul, filosofia, pictura, muzica şi chiar cu medicina modernă.

Artistul (din orice domeniu) cu succes de public ţine conferinţe despre politică, religie, filosofie, ştiinţă şi modă. Ceea ce pentru omul de rând e un miracol, pentru deştept e un fapt banal, atât de banal încât poate da lecţii în domeniu. (În domeniul miracolului, desigur, nu în cel la care se pricepe.) Iar domeniul miracolului este lumea.

Aşadar, deşteptul român nu are probleme atunci când i se cere să explice lumea. Dacă-l asculţi cu atenţie, suportând stoic agramatismele, poncifurile şi nonsensurile pe care le emite cu degajare, îţi dai seama că lumea nu e chiar atât de complicată şi vastă: lumea e ceea ce vede el, iar istoria lumii se oglindeşte perfect în faptele lui de vitejie.

Pentru deşteptul român, istoria este tărâmul fericirii, dreptatea este un lucru foarte limpede, iar imperativul categoric e depăşit. Uite-aşa, Hegel, Platon şi Kant sunt demascaţi dintr-o lovitură, expuşi definitiv ca minţi stultiţioase şi raţional-decadente.

Într-o ţară de oameni deştepţi, printre care politicienii sunt cei dintâi – laolaltă cu intelectualii publici, jurnaliştii, fotbaliştii şi oamenii de afaceri –, două decenii de libertate şi pseudodemocraţie n-au făcut decât să schimbe gropile, denumirile (străzilor, funcţiilor, instituţiilor etc.), mărfurile de import şi alte câteva gablonzuri culturale specifice. Structural şi substanţial societatea este bolnavă. Este victima unei maladii complicate – o combinaţie între deşteptăciunea exacerbată şi carenţa cronică de bun-simţ.

Combinaţie letală: în materie de cultură civică mai avem puţin şi atingem standardele lumii a treia, capitalurile social şi uman moştenite din comunism (deci prin definiţie sărace!) sunt epuizate şi, în general, valorile care dau armonie unei vieţi sociale au devenit cvasiinexistente.

Dumnezeu să ne apere de deşteptul român, că pentru proştii simpli există leacuri pământeşti.

NoIQ – Martin Zick


%d bloggers like this: