Noul cap al lui Motoc…

Pe mine nu ma ingrijoreaza electoratul USL, cei  4,4 milioane, nici tampitii,  nici taranii, nici aiuritii. Ma ingrijoreaza insa tineretul nostru. Faptul ca nici pe vremea comunistilor nu am vazut in institutiile media atatia reporteri tineri dornici sa minta, sa manipuleze si sa faca rau propriei tari …doar ca sa castige ceva bani. Nu am vazut atatia tineri gata sa se vanda pe vremea lui Ceasca. Atunci, aveau macar eleganta sa aleaga calea de mijloc. Sa fuga din tara, sa plece prin casatorii, etc. Oricum, mult mai rezonabil. Acum insa, ce vedem? Nici in ’48 nu au beneficiat comunistii de un asa suport. As putea spune ca generatia postceausista este cea mai rea de la instaurarea comunismului in ’47 sau ’45, de la Petru Groza incoace. Si am dovezi pentru asta. Este prima generatie antioccidentala de la faurirea Romaniei moderne. De la ’48 as zice chiar. Nu a cunoscut tara romaneasca de la 1848 un tineret atat de inversunat impotriva occidentului. Mai nou si impotriva capitalismului… Rareori o generatie tanara a militat cu atata putere pentru minciuna, spaga, coruptie…de teama ca la un criteriu corect de selectie ….vezi bac-ul….ar fi decimati profesional,social, etc. Carcotasii m-ar putea contrazice cu mitingul din Piata, facut de tineri din multinationale, adica de cei care lucreaza pentru capitalistii pe care ii urasc si pentru occidentul pe care il desfid. De ce nu demisioneaza? Niste oameni care militeaza pentru libertate totala in timp ce acasa si-au pus casa sub supraveghere video, copilul sub supraveghere video, se orienteaza prin gps, isi inregistreaza singuri fiecare miscare pe care o fac..eu cantand in baie, eu la pub cu prietenii, eu cu masina, eu cu iubita,  eu cumparand mancare… dupa care se plang ca se simt supravegheati de bilderbergi, de masoni, de bubuli si ca totul e desertaciune. Cat de debili…o generatie flasca, halucinogena, cu repere gresite, cu o directie imprecisa, fara viitor, incapabili sa isi apere familia…tara nu mai zic. Razboiul ii ingrozeste. Ce zic eu razboi! O zi fara net i-a spart iar lipsa locurilor de parcare ii baga in depresie. Razboi? Puah!  Sunt morti instant. Se predau pe loc si asta vi-o spune unul care nu iubeste conflictul dintre generatii, unul care si-a jurat sa nu faca asta cand va fi batran. EU O SPUN. Si o spun fiindca ii vad spalati pe creier, confuzi si uneori, manifestand agresiv un pacifism prost directionat iar alteori fiind total inofensivi in momentele in care raspunsul lor ar trebui sa fie unul agresiv, categoric. Facand dovada ca nu pricep nimic cu adevarat si ca actioneaza din spirit de turma, insasi faptul ca nu au idee despre next level in cazul Rosia Montana…e dovada clara a faptului ca vor ….capul lui Motoc. Astia vor doar capul, asadar bag seama ca-s mai fraieri decat cei ai lui Lapusneanu, fiindca vor un cap, ceva sau poate nici un cap dar macar ceva. Ce? Nu stim, dar asa nu se mai poate. Ce sa se poata? Totul. Ce va deranjeaza, ii intrebi? Rosia…raspund. Ati fost la Rosia? Nu. Atunci? Pai nu vrem cianuri.
Sa se inteleaga bine: nu protestul lor ma deranjeaza ci modul inutil in care protesteaza. Faptul ca protesteaza impotriva omizilor pe o vreme in care pe capul lor cade grindina, viscolul,  foametea, gerul, zapada…iar ei…..nu le vad. Ei vor sa nu mai fie omizi si cheama pe toata lumea langa ei. Ori lumea din jur este uda, batuta de vant, ingrijorata de foame si numai de omizi nu le pasa. Se uita mirata la tinerii neputinciosi si obsedati de realitati paralele. Nu poti avea o miscare fara niste obiective clare, asa cum nu poti avea un partid sau orice alta afacere si nu poti aduna categorii diferite in jurul unui singur obiectiv si care e atat de exotic, atat de inutil pentru lista nevoilor personale in viata de zi cu zi. Ai o casa careia ii cade acoperisul, in care familia iti moare de foame, careia guvernul ii creste taxele, asupra careia vin facturi marite lunar, copilul iti este somer, bunica nu mai primeste medicamentele promise de guvernn ba mai mult… e pusa sa plateasca iar tanarul din casa te invita sa iesi in strada si sa protestezi fiindca guvernul taie pomii din parc si se mira ca nu iesi. Ma asteptam ca lumea sa inteleaga, dar…ia uitati-va putin la lume…

NAȚIONAL. La nivelul întregii țări, Vocea României a fost urmărită de 2,24 milioane de români în fiecare minut. A urmat, în top, Antena 1 (1,2 milioane) și Kanal D (puțin peste un milion).Cu transmisiuni din toată lumea (Corina Dănilă a mers la Las Vegas pentru un direct de pe un teren de fobal) TVR 1 abia s-a văzut aseară: locul șase, cu 325.000 de persoane pe minut. Au fost peste TVR posturile Național și România TV

Asta e tara, asta e epoca, asta e lumea! Voi fi insa corect: nu numai tinerii romani sunt blegi ci si ceilalti. Ravagiile astea se datoreaza confortului la nivel planetar. E prima generatie care are practic tot ceea ce isi doreste. Pentru ce sa mai lupte? Pentru idealuri? Ca sa le aduca ce in plus? Au deja masina, ipad, iphone, laptop, se pot plimba liber, au iarba, toale, filme la greu, muzica si mai ales dreptul de a iesi in strada cand vor. Pai razboi le mai trebuie? Ca sa ce? Noooo way..

Iarba, nucul si constipatia politico-civica

M-am uitat la firul ierbii si e liniste. Dupa ce-a trecut o boare pe deasupra viilor ( a se citi cetateni ), e iara, aceeasi liniste confuza, cetoasa, plina de dezamagiri nesfarsite, resemnata de-a dreptul, ca intotdeauna. O fi linistea dinaintea furtunii ? Hmm….singura furtuna din ultimii 21 de ani, care a miscat firul ierbii, dar l-a si parlit de nu si-a mai revenit… a fost pornita de marele doritor de liniste, care a avut grija ce sa isi doreasca, ca sa se-ndeplineasca. Acum insa, ma asteptam ca firutul ala verde si viu de iarba, supravietuitor intemperiilor, sa aiba un zvac cat casa, doar zice-se ca o rasarit pom mandru, cu manual de activism, obiective si o madame asistenta.

Poate ca e iarna si asteapta sa-l acopere plapumioara „alba ca zapada”… unde am mai auzit eu de chestia asta ? …pana la primavara, ca stie el ca primavara are conotatii, inca din ’89, de la Praga.

Sau poate ca pomul e nuc, mai stii ? Chiar mi-e teama sa nu fie nuc. Nu de alta, dar umbra nucului nu numai ca e periculoasa pentru iarba dar mai traieste si mult. Sa va spun drept, nu mai am timp sa astept inca 20 de ani, decat daca se descopera licoarea vietii fara de moarte, dar si in cazul asta, n-am rabdare si pentru asta…stiu eu ca nu exista remediu, ca vine 2012.

Exista niste lucruri pe care sincer, nu le inteleg deloc. Cum se face ca in atatia ani s-au tot ridicat elite dupa elite, in miscari si partide mai pe dreapta sau mai pe stanga, dar toate fara seva? Unde-i seva? Cum se face ca toate pornesc entuziast, cu oameni alaturi care cred initial in ceea ce fac si apoi toate miscarile civice si partidele se frang pur si simplu? Ai zice ca-i virus fara remediu, nu alta. Ascultand „sunetele” pe care le fac in tot procesul de frangere, m-am prins ca … sunt goale pe dinauntru. Pur si simplu sunt create dupa frica din mintea noastra, dupa scepticimul si frivolitatea noastra, dupa dorinta de a evita X sau Y chestie, de a-l infrange pe nea Caisa 1 sau nea Caisa 20, de a evita dezastrul Z sau dezastrul T etc. Ca si cum societatea romaneasca produce in majoritate probleme, dezastre, dezechilibre, iar sportul national este evitarea.

O societate este precum un organism uman, iar oamenii sunt celulele ce o compun. Modul in care actioneaza si se comporta miscarile civice si partidele pe care le-am vazut pana acum ( inclusiv  cele noi, luand in considerare strict ceea ce au declarat public, ca nu am de unde sa stiu ce planuri au) zici ca sunt niste celule din organism ce se inmultesc de capul lor, traiesc de capul lor – ca cele maligne-, ignorand complet comunitatile de celule normale, pe care le si faulteaza, cum le prind cum le fragmenteaza cu grija si precizie, doar doar dispare simtul comunitatii si se sterge din amintirea / din campul constiintei colective ideea de comunitate si puterea sa.

E un fel de perseverare diabolicum sa faci acelasi lucru si sa astepti alte rezultate. Pot presupune ca  miscarile civice si partidele pe care le-am vazut pana acum se simt precum niste celule mai destepte, „mai speciale”, mai cu mot decat restul celulelor, obsedate sa fuga „de la firul ierbii”si sa ajunga in varf, sa urmareasca doar ce se intampla la varf, acolo unde aerul este rarefiat si procesele ajung sa fie … anaerobe. Traiasca individualismul pagubitor ! Doar ca, nu prea fac nici o treaba aceste „celule mai cu mot” pentru ca, desi trambiteaza diverse competente si specializari, si-au pierdut apartenenta si conectarea cu pamantul si cei de pe pamant! Separarea lor este atat de mare ca ti-e si greu sa spui din ce „trib” provin. La fel ca si celulele maligne si aceste „celule mai cu mot” migreaza usor si pot forma metastaze la distanta de tumora principala. Paralela poate continua, ar fi chiar interesant de detaliat … DAR problemele noastre reale sunt altele:

1. unde si de ce apare mutatia ce transforma celulele – oamenii din societate in mutanti cancerosi, odata ce devin parte a unei miscari sau partid ce se considera atoate stiutor si propune razboaie drapate sub directii de dezvoltare sau obiective pentru a evita cate ceva?
2. cum de societatea nu se poate auto-regla ? Ma uit la ultimii 21 de ani si nu inteleg cum de societatea nu se poate       auto-regla si nu se poate curata singura  de murdarie. De ce ramane constipata, intoxicata??

OK, nu se intampla doar la noi, se intampla in multe alte tari dar asta nu e o scuza. S-a tot vorbit despre comunism si relele facute de acesta, se discuta cu nostalgie despre „o dreapta” interbelica si despre cate a facut si a dres.  Dar existenta si activitatea acelei „drepte”, „stangi” si „centru” interbelice au facut posibila lipirea comunismului si efectele sale asupra oamenilor. Solutiile de genul reactiilor pavloviene „vindeti si privatizati tot” nu au dus la fericirea oamenilor nici in tarile care au urmat aceasta reteta; si acolo sunt probleme, somaj, depresie cat Himalaya, nefericire, dezbinare si lehamite in randul oamenilor obisnuiti.

Avem darul de a judeca lucrurile intotdeauna ignorand contextul, cu toate informatiile pe care ni le ofera acesta. Ca sa nu mai vorbim ca asteptam, suntem specialisti in asteptare. Asteptam un salvator, un guvern nou, un partid nou, un cer nou si o minune ca cea de la Maglavit, care a fost colectiva si nu individuala, sociala si nu religioasa, apropo. Ceea ce a facut Maglavitul, adica captarea fortelor tainuite din comunitate, ar trebui sa o faca si noile miscari si sa mearga mai departe, canalizandu-le.

Altfel, imi tot rasare in minte povestea cu Mos Ion Roata si morala ei: „mai bine un taran cu un car de minte decat un bonjurist cu un dram de scoala”. Intrebarea este .. mai avem tarani cu minte cu carul, tarani nemodificati genetic 😀 ? Mai avem sange-n vene sa ne activam sistemul imunitar al societatii astfel incat curatarea de toate murdariile sa fie un proces natural si ritmic ? Oare chiar vrem sa avem o astfel de societate capabila sa se auto-regleze ?   Stiti de ce intreb ? Daca chiar am dori asa ceva ne-am asuma si l-am face sa existe. Acum, nu peste 50 de ani. Pentru ca depinde de cei de la firul ierbii nu de copaci. Punct.

William Ury: Drumul de la “nu” la “da”

Vodpod videos no longer available.

William Ury: Drumul de la “nu” la “da” | Video …, posted with vodpod

RaiffeisenComunitati.ro – blogul despre viata comunitatii

Salut initiativa  de responsabilitate corporativa a Raiffeisen, de a crea un blog in folosul comunitatii si o noua platforma de comunicare.

Primul invitat, Dragos Bucurenci a scris un articol foarte bun, in care desface un mecanism al unei gandiri paguboase, care a creat un mod de a gandi ce se intoarce impotriva noastra ca un bumerang, “anatomia unei idei luate de-a gata “.

Ipocrizia companiilor care deruleaza programe de CSR e una dintre acele idei luate de-a gata, care merita demontate din cand in cand macar de dragul anecdotei, daca nu si al bunului simt. Sa vedem, asadar, din ce se compune acest automatism mental.

Prima componenta o reprezinta prezumtia de vinovatie a companiilor. Ea nu trebuie probata, companiile sunt din start suspecte pentru ca fac profit, ceea ce, trebuie să recunoasteți, la 20 de ani de la caderea comunismului, e cel putin induisator. Sa acuzi companiile ca fac profit de pe urma cetatenilor e ca si cum ai acuza stomacul sau pancreasul ca profita de bietele globule rosii pentru a-si asigura funcționarea. Tipul acesta de gandire e la fel de sanatos pentru societate ca o boala auto-imuna pentru organism.

Sigur ca exista companii mai bine intentionate si mai putin bine intentionate, companii care joaca cinstit si companii care prefera sa lucreze pe naspa, companii care fac profit pentru actionarii lor si companii care spala bani sau care spala imaginea actionarului majoritar. Tocmai de aceea e important ca ele sa fie judecate cu discernamant pentru ceea ce fac si nu blamate in bloc pentru ceea ce sunt.

A doua componenta tine de o judecata cu standarde duble. O stranie forma de purism etic contemporan acuza campaniile de CSR ca-si fac imagine de pe urma binelui facut.

Un proverb arab spune ca trebuie sa uiti imediat binele pe care l-ai facut cuiva si niciodata binele pe care ti l-a facut cineva. E un proverb frumos, dar daca ne uitam putin in istoria civilizatiei din care facem parte, vedem ca traditia comunicarii binelui facut este aproape la fel de veche ca traditia generozitatii. De la “EGO ZENOVIVS VOTVM POSVI” (“Eu, Zenoviu, am pus acest dar”), autorii faptelor bune au ales mai mereu publicitatea in detrimentul discretiei. Mergeti in orice lacas de cult si veti gasi pisanii in care sunt mentionati ctitorii. Priviti mai atent si-i veti vedea zugraviti chiar deasupra intrarii in bisericile rasaritene sau facand figuratie speciala in scenele sfinte din frescele apusene.

In bisericile construite in zilele noastre, aproape fiecare icoana si fiecare strana pentru care cineva a dat bani poarta numele donatorului. Si atunci de ce nu e in ordine ca o companie sa-si faca publice proiectele de responsabilitate sociala sau actele de binefacere?

Ma numar printre cei care cred ca, in cazul companiilor, publicitatea asociata faptelor bune ar trebui sa fie o obligatie si nu o optiune. Este o mare diferenta intre actele de mecenat efectuate de un filantrop sau altul si proiectele unei companii. Filantropul poate alege, daca vrea, discretia, dar bugetele pe care o companie le investeste in comunitate trebuie sa fie transparente.

In fine, a treia componenta tine pur si simplu de miopie. Concentrati sa descifreze intentiile ascunse ale companiilor care investesc sute si chiar milioane de euro in programe de responsabilitate sociala, procurorii de ocazie pierd cu desavarsire din vedere companiile care investesc prea putin sau aproape deloc in comunitatea in care activeaza.

In felul acesta se dovedeste inca o data adevarul nefast al vorbei romanesti care spune ca cine nu munceste nu greseste, iar decat sa gresesti, mai bine nu muncesti.

Comunitatea nu tine de structura, ci de cultura, asa cum spunea Max Weber si poate ar fi timpul sa avem o cultura a comunitatii bazata mai putin pe relatii si mai mult pe semnificatii….

Netrebnicia pe net….

 

„Navighez“ şi eu adesea pe forumurile diferitelor publicaţii sau ale agenţiilor de ştiri. Recunosc că, dincolo de ştirea şi comentariul „oficiale“, mă interesează mult şi postările anonime, care cresc, uneori, nemăsurat în număr şi mărime, ca ciupercile după ploaie, în urma anumitor articole sau ştiri de presă.

Am sentimente foarte împărţite în privinţa acestor postări, atât de împărţite încât, dacă ar depinde în exclusivitate de mine să le interzic sau să le permit, zău că nu aş şti ce să fac.

Pe de o parte, sunt şi eu, ca şi alţii, adesea îngrozit de trivialităţi. Dar asta nu e chiar cel mai grav. Mai stupefiante mi se par neroziile vădite, incongruenţele, obsesiile conspiraţioniste răsuflate, ignoranţa cu pretenţii de ştiinţă, rasismul, şovinismul, dar şi agramatismul. Postarea este pentru mulţi un canal de defulare a tuturor frustrărilor. Mai ales când subiectul „stimulează“, cum este,  de pildă,…..  moartea lui Adrian Paunescu.(nota mea)

Câtă frustrare naţionalistă, dar mai ales câtă monotonă imbecilitate, toate etalate de-a lungul a zeci de postări! Dar nici măcar aceste dejecţii nu sunt, în sine, lucrul cel mai grav, mai ales că – se poate spune – există şi postări „pozitive“.

Grav cu adevărat este anonimatul postărilor, cu alte cuvinte, descărcarea completă de responsabilitate. Iar asta e valabil nu doar pentru postările „negative“.

În fond, acest anonimat posibil şi încurajat, tipic pentru Internet, rupe contractul nescris tradiţional dintre autorul unei comunicări şi destinatar (public sau privat), contract respectat, într-o societate liberă, atât de scrisoare, de tipar, cât şi de mediile electronice tradiţionale – radio şi televizor: odată postat pe Internet, cuvântul îşi pierde autorul, autorul – responsabilitatea, iar responsabilitatea – valoarea socială.

Orice excogitaţie va circula liber în spaţiul virtual, fără ca autorul real să răspundă în orice fel, fie şi numai moral. Laşitatea, din viciu şi excepţie neconvenabilă, ajunge să fie salutată şi recomandată drept virtute şi regulă a marelui joc social.

Dar – se va spune – ce importanţă are cine spune ceva; important este ce spune – bine, rău –, iar atunci ce ne pasă de autor?

Afirmaţia este tipică pentru oamenii care nu s-au simţit niciodată responsabili pentru cuvântul scris sau rostit. Or, simplul fapt că ştii că eşti de negăsit te determină să renunţi la orice formă de autocenzură, ceea ce, de obicei, sărăceşte conţinutul textului, îi nimiceşte logica, îi subminează premisele, încurajează aberaţiile de judecată şi, de multe ori, alterează profund stilul şi gramatica.

Ceea ce este politeţea pentru comunicarea directă este autocenzura pentru comunicarea publică şi indirectă. Am spune, în termeni freudieni, că dispariţia autocenzurii şi deresponsabilizarea autorilor pe Internet înseamnă slăbirea sau anularea principiului realităţii în favoarea principiului plăcerii.

Or, dacă civilizaţia umană se bazează pe cenzurarea principiului plăcerii pentru a-l face să cadă la un compromis rezonabil cu principiul realităţii, înseamnă că o cultură a anonimatului laş pe Internet vine împotriva esenţei civilizaţiei.

Spuneam însă, la început, că am opinii împărţite privitoare la „postări“ şi „forumuri“ de discuţii. Dacă, până acum, am spus ce nu-mi place la ele, trebuie să spun şi ce îmi place. Îmi place un singur lucru: că aflăm astfel adevărul – crud, mizerabil, dar nu mai puţin adevăr.

Nu-mi place acest adevăr, îmi place cunoaşterea lui. O fi virtual mediul Internetului, dar adevărul său e prea real. Cred într-adevăr că majoritatea celor care postează anonim pe Internet (fie bune, dar mai ales rele) sunt imaturi psihic, care nu au curajul să trimită scrisori semnate.

Dar se pare că ei formează majoritatea omenirii. E un adevăr trist, dar un adevăr ce merită ştiut, că o mare parte a naţiunii pretinde că înţelege ordinea mondială, dar sabotează ordinea gramaticii şi a ortografiei limbii române. Să nu ne facem iluzii: şi înaintea Internetului existau frustrare şi laşitate ale „omului mărunt“, iar toate acestea explodau şi incendiau lumea în momente de cumpănă – războaie şi revoluţii.

Nu sunt convins că Internetul e instrumentul care ne-a deresponsabilizat cel mai mult. Mai curând, el a revelat ceea ce exista dintotdeauna: netrebnicia celui mărunt la fire, care n-are curajul să lovească sau să laude în nume propriu, ca „să nu o încaseze cândva“!

Şi revelaţia asta continuă nu-i tocmai un lucru rău! Acum, graţie Internetului, aflăm ceva mai mult despre numărul şi frustrările acestor suflete de slugă şi măcar ştim că trăim pe o uriaşă cloacă de ură, de acreală resentimentară şi, mai ales, de violenţă disperată să se manifeste.

Deocamdată, ea se manifestă mai ales în „nick-names“-uri ridicole şi în violurile asupra logicii şi ortografiei.

Deocamdată…

Andrei Cornea  Revista 22

Educatie sau..The Fun Theory

Unii din lumea civilizata se distreaza gandind cum sa faca intr-un mod placut si amuzant, ca oamenii sa isi schimbe comportamentul in mai bine ! 🙂

Ceea ce le iese…face parte din The Fun Theory ! Iata trei exemple extraordinar de haioase ! 😀

Cu pianul pe scari…..pentru ca lumea sa faca sport intr-un mod atragator si sa nu mai foloseasca scarile rulante…. 😀

Cosul de gunoi care te atrage sa arunci in el si daca nu ai gunoi, chiar sa cauti… 😀

Siiiii…. Bottle bank arcade machine, pentru colectarea sticlelor normale…castigand puncte ….  😀

O  joaca inteligenta, idei minunate si mult umor, care ma fac sa ii iubesc efectiv pe oamenii acestia ! 🙂

Zambiti intr-o duminica dimineata si faceti diferenta, apropo de modul cum fac altii educatie si ce efecte imediate are  ! 🙂 O fi chestiune de mentalitate ?

Vulgaritatea de campanie = vulnerabilitate !

“Vulgarity is the ugliest word in our language. I stay in the game to fight it.” Coco Chanel

Inceputa din ianuarie de cartelul antibase,  campania prezidentiala care a obosit psihic electoratul este pe langa manipulatoare si deosebit de vulgara. Ba mai rau…continua astfel, intr-o forma escaladata…dovedind ca a te purta mitocaneste a devenit de “bonton”…ca sa respect educatia de doi si-un pic a sustinatorilor( nu toti) care simt o adevarata placere orgiaca in grosimea obrazului lor, desi se prezentau nu de mult ca varianta europeana sau cu papion, care ar face diferenta.
Vorba ostasului lui Alecsandri…mai lunga-mi pare calea, acum la-ntors acasa…la intentiile declarate…
Pentru a stapani electoratul este nevoie de isterie publica,  o tehnica populista de dominatie folosita din plin acum, cu ajutorul presei aservite si a sustinatorilor pe potriva.

Intre imoralitatea metodelor si impolitetea cuvintelor folosite in aceasta intreprindere… se afla vulgarul, materialismul vulgar.Iar vulgarul, daca ne raportam la conceptia materialista din filosofie este in opozitie totala cu materialismul antic, metafizic, mecanicist si dialectic…asa ca avem de-a face cu cel vulgar ca apanaj al vulgului, o multime rudimentara, nestilata si needucata, care-si duce lupta de minus idei in mod scarbavnic, magareste, mitocaneste si lubric.

Ce ii determina sa ingroase obrazul si sa fie total indecenti precum starletele xxx sau josnici precum Medeea cu fratii sai ciopartiti si imprastiati pe tarmurile Pontului Euxin spre a parea neospitalier ? In primul rand se simt vulnerabili din lipsa de argumentatie.
Oare pericolul pe care il reprezinta stapanul Lanii de aur de 5 ani incoace le da fiori atat de adanci si metafizici, incat nu mai are importanta bunul simt si vocabularul folosit ?
Frustrarea individuala mai e cum mai e, insa cea colectiva ne stigmatizeaza ca natiune, ne coboara ca fiinte umane si ne insingureaza…

Ideea din spatele limbajului este sa stii sa asculti, insa pentru asta iti trebuie generozitate si renuntarea la a fi detinatorul de adevar absolut. E tot un fel de prostitutie si trivialitatea.
Aroma inselaciunii pe care filosofii o numesc gimnastica semanticii suna ca intr-un exemplu englezesc…

Un functionar public în Marea Britanie i-a spus unui jurnalist, atunci când a fost întrebat daca ar fi existat contradictii între codul sau etic personal si rapoartele pe care trebuia sa le scrie pentru ministrul al carui angajat era, ca: a spune lucruri neadevarate în privinta viitorului n-are importanta, deoarece oricine are dreptul sa îsi imagineze cum ar arata lucruri care înca nu exista; însa este mult mai grav atunci când se spun minciuni despre prezent sau trecut.

Suntem pe cale de a deveni  ca o societate chineza, unde se minte cu mare incredere si nonsalanta..de la politicieni la popor fara nicio jena…pentru a produce confuzie, a oferi false sperante, a determina o anumita actiune..si a creea o stare care sa ii serveasca mincinosului. Dar fiindca el nu are puterea de a convinge… devine vulgar cand i se demonteaza minciunile. Si asta se refera la caracterul si personalitatea unui om, nu la realitatea faptelor.

Vulgaritatea injoseste,  minciuna segreganta produce un rau imens societatii si amandoua vorbesc despre degradarea umana.

Asa ca STOP celor ce sunt vulgari in campania electorala !

Lipsa ideilor si lipsa de bun simt duce la atacuri furibunde la persoana….si asta ascunde goliciunea mintii ….si micimea ! Iata diferenta !

Un imperiu mediatic in buzunarul de la haina

Manifestul retelei web a fost conceput de jurnalisti si bloggeri germani, preocupati de modul in care functioneaza noile forme de raspandire in masa a informatiei. El a fost publicat luni 7 septembrie, cu putin inainte de ora 12.00. Brusc, www.internet-manifest.de n-a mai putut fi accesat. Acum, site-ul e din nou activ si intens comentat. Mai jos, facem un rezumat al manifestului in care se proclama dreptul inalienabil la libertate al Internetului, considerat „un imperiu mediatic, in buzunarul de la haina“.

1. Internetul e altfel. El produce public nou, alte modalitati de schimb al informatiei si alte tehnici culturale. Mass media traditionala trebuie sa-si adapteze modul de lucru la noile realitati tehnologice, in loc sa le ignore sau sa le combata.

2. Internetul e un imperiu mediatic in buzunarul de la haina. Web-ul creeaza o noua ordine in sistemul mediatic, depasind limitele si oligopolurile acestuia. Publicarea si difuzarea continutului mediatic nu se mai face cu investitii mari. Doar calitatea jurnalistica mai diferentiaza jurnalismul, de simpla publicare de continut.

3. Internetul este societatea. Retelele sociale, Wikipedia sau Youtube au ajuns prezente tot atat de firesti, ca si telefonul sau televizorul. Daca vor sa existe mai departe, concernele mass-media trebuie sa inteleaga lumea in care traiesc consumatorii si sa isi adapteze la aceasta formele de comunicare, printre care si dialogul.

4. Libertatea Internetului este inalienabila. Arhitectura deschisa a Internetului nu poate fi schimbata in functie de interese economice sau politice, care in spatele asa-numitului „interes public“ incearca sa cenzureze accesul liber la informatie, pe web.

5. Internetul inseamna victoria informatiei, un mediu prin care individul se poate informa mai bine ca niciodata.

6. Internetul schimba si imbunatateste jurnalismul.

7. Reteaua inseamna relationare. Cine nu foloseste link-urile, se autoexclude din discursul social.

8. Agregatoarele si masinile de cautare stimuleaza jurnalismul documentat, de calitate. Marcand referintele prin linkuri sau citate, devine posibila „cultura discursului social din retea“.

9. Internetul e noul cadru al discursului politic, stimuland dezbaterea si participarea activa a opiniei publice.

10. Noua libertate a presei se numeste libertate de opinie. Dispar granitele tehnologice intre amatori si profesionisti, diferenta nu se mai face intre jurnalism platit si neplatit, ci intre jurnalism de buna sau proasta calitate.

11. Candva, la inventarea tiparului, Biserica si alte institutii avertizau impotriva valului de informatie necontrolata. Jurnalistii, enciclopedistii si pamfletarii au dovedit atunci ca mai multa informare duce la mai multa libertate, pentru cetatean si pentru societate, lucru valabil si in ziua de azi.

12. Traditia nu e un model de lucru. Internetul, ca mediu extrem de concurential, cere adaptarea modelelor de afaceri la structura din reteaua web.

13. In Internet, dreptul de autor sau producator nu trebuie incalcat. Mecanismele de difuzare depasite trebuie inlocuite cu noi modele de distributie si acordare de licente. „Proprietatea obliga“.

14. Timpul unui cititor, ascultator sau spectator are valoare. Oferta publicitara este transmisa prin retinerea atentiei asupra unor continuturi jurnalistice transmise online. Acesta e principiul de baza al finantarii jurnalismului, alte forme de refinantare urmeaza sa fie descoperite si experimentate.

15. Textele, sunetele si imaginile nu mai trebuie sa fie efemere, in retea. Ele vor ramane la dispozitie, constituind o arhiva a istoriei contemporane. Jurnalistii trebuie insa sa aiba in vedere eventuale interpretari ale informatiei si greseli ce trebuie corectate.

16.  Internetul scoate la iveala o mare cantitate de marfa amorfa. Din aceasta, rezista doar cine ofera jurnalism credibil si deosebit, deoarece pretentiile consumatorilor de informatie au crescut.

17. Toti pentru toti. Web-ul e o infrastructura superioara de interactiune sociala. „Generatia Wikipedia“ stie sa evalueze credibilitatea unei surse, sa verifice si sa evalueze stirile. Jurnalistii trebuie sa respecte aceste calitati si sa intre in comunicare cu „receptorii“, folosindu-le cunostintele. Nu mai e momentul jurnalistului atotstiutor, ci al celui care comunica si intreaba.
Markus Beckedahl
Mercedes Bunz
Julius Endert
Johnny Haeusler
Thomas Knüwer
Sascha Lobo
Robin Meyer-Lucht
Wolfgang Michal
Stefan Niggemeier
Kathrin Passig
Janko Röttgers
Peter Schink
Mario Sixtus
Peter Stawowy
Fiete Stegers

Preluat de pe Hotnews

http://economie.hotnews.ro/stiri-it-6119844-moartea-ziaristului-atotstiutor-aparut-manifestul-internetului-17-puncte.htm

Validation…

O fabula si o deschidere spre comunicare….. 🙂