Tara lui bacsis-bacsis !

Toamna trecută, într-un vagon în trecere prin Polonia, se vorbea despre România ca: Ţara lui bacşiş – bacşiş. Expresia, cât ar fi fost ea de umilitoare, nu mi s-a părut prea aspră. […]Văzută de departe, politica noastră culturală şi propaganda noastră în străinătate se dovedeşte o creaţie de inconştienţi sau de demenţi. Nici nu vom şti pe cine să tragem la răspundere. Se fac greşeli atât de grave şi întreaga noastră propagandă este atât de ridicolă  încât generaţiile viitoare ne vor taxa, pe toţi, drept inconştienţi, tâlhari sau demenţi. Încercaţi şi vă imaginaţi ce ar fi ţara românească după ce Liviu Rebreanu şi Papadat-Bengescu ar fi traduşi şi lansaţi în toată lumea; după ce universităţile noastre ar fi încăpute în mâini tinere; după ce ataşaţii de presă din străinătate ar fi înlocuiţi cu oameni harnici şi pricepuţi  imaginaţi-vă toate acestea şi veţi înţelege ce vor crede generaţiile următoare despre noi. Ar fi atât de simplu ca roumain, rumenian, rumane şi rumeno să nu se mai lege  în memoria europenilor  numai de Skoda, de bacşiş – bacşiş, de incapacitate politică şi de conştiinţă ieftin de cumpărat  ci şi de opera unui Rebreanu, Blaga, Brâncuşi sau Enescu. Ar fi atât de simplu… Un ministru inteligent ar înţelege că, în starea de lucruri de astăzi, singura ofensivă ieftină şi eficace împotriva insultelor legate automat de numele neamului nostru  ar fi ofensiva valorilor maxime şi specifice. Dar nimeni nu înţelege. Şi pe fiecare zi noroiul ne stropeşte mai direct şi numele de român e mai compromis.

Mircea Eliade, Profetism românesc. Vol. II. România în eternitate, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, 1990, pp. 92-94