C.T.POPESCU vs. C.T.POPESCU…DESPRE DECLASATII DIN PIATZA UNIVERSITATII

Propagandistul USL, ratatul domn Popescu, nici inginer pana la capat, nici scriitor consacrat si nici ziarist onest  se contrazice zilnic de o maniera care il face invidios pana si pe Dan Diaconescu.

C.T.P  utilizeaza violenta verbala precum utiliza securistul  anilor ’50 violenta fizica.  Si nici nu-i de mirare atata timp cat recunoaste chiar el, ca foloseste uneori metoda «exageraţiunii conştiente», a lui Lenin.

Aveti aici un asemenea exemplu, intr-un dialog cu Fota:

CTP: Ce vârstă aveţi?

Fota: 45 de ani.

CTP: Deci aţi fi putut colabora cu Securitatea.

Fota: Şi dumneavoastră.

CTP: Da. Şi eu. Dar dumneavoastră vă comportaţi ca o persoană antrenată de Securitate.

Fota: Dumneavoastră vă comportaţi ca o persoană care se poate să fi avut legături şi dincolo de Securitate. Ce valoare au afirmaţiile astea?

CTP: Ştiţi care e valoarea? Se uită lumea la noi şi lumea apreciază. Oamenii apreciază acum care dintre noi se comportă ca un securist şi care nu.

Fota: Dar ca un kaghebist, care se comportă?

CTP: Nu ştiu, dumneavoastră ştiţi.

Fota: Dar de ce vă uitaţi în jos?

CTP: (tăcere)… Aa, ca un kaghebist?!… Aa, asta-i altă metodă… Da’ dumneavoastră? Da’ dumneavoastră de ce zâmbiţi tot timpul? Ca să daţi impresia că sunteţi relaxat şi noi crispaţi?!“ Sursa

Derapajele acestui personaj sunt cunoscute si am putea umple pagini intregi cu asemenea exemple, in care marele iubitor de democratie, astazi luptator anti ACTA, ne facea pe noi, internautii…netanderthalieni, cretineti si pseudojurnalisti.

Problema domnului Popescu nu este neaparat aceea a exageratiunii a la Lenin si nici verticalitatea de care ar trebui sa dea dovada, conform deontologiei scrisului sau vorbitului, ci propriul caracter, care il face astazi sa pupe ceea ce injura cu foc in ’90 si care reiese din modul discretionar in care a tratat fenomenul Piatza Universitatii in 1990, 2010 si 2012.

20 mai 2010  

CTP  da un interviu ziaristilor  Cristian Delcea si Mihai Voinea. Sa recitim ceea ce recunostea personajul cu mare seninate :

„În ’90, Ion Iliescu însemna ceva pentru mine”—„Minerii ar fi venit chiar dacă nu-i chema Iliescu”, spune el, după două decenii.

Aţi fost în Piaţa Universităţii în aprilie 1990. Cum a început totul?

C.T.POPESCU – A început la 22 aprilie, dar nu ca o mişcare a societăţii civile, a oamenilor de pe stradă. A fost clar o mişcare politică de opoziţie a activiştilor ţărănişti care au ocupat în mod ilegal carosabilul de la Universitate. Asta e grav! Nu ceruseră aprobare pentru nimic. În jurul acestui nucleu au început să se strângă diverse categorii de oameni. Eu am văzut Piaţa Universităţii în mai multe momente ale ei. Piaţa a fost o fiinţă care a arătat în diverse moduri. De la 30-40 de inşi care au ocupat carosabilul, până la aproape 40.000 de oameni.

După care, în faza finală, după alegeri, a rămas o adunătură de declasaţi…100 de inşi, persoane de o condiţie extrem de dubioasă, care stăteau în nişte corturi (in corturi se aflau la vremea respectiva grevistii foamei asistati de medic.n.n.), fără niciun Dumnezeu, în faţa hotelului Intercontinental. Nu s-a intervenit împotriva oamenilor care au format fenomenul „Piaţa Universităţii”.

Aveau şi ei nişte revendicări. Cereau o televiziune liberă, între altele.

C.T.POPESCU – Păi or fi cerut, dar nu aşa se proceda: continuând să stai cu cortul acolo.

În ceea ce priveşte compoziţia, erau, între cei care scandau, mulţi securişti care nu mai aveau de lucru, foşti activişti de partid care încercau să se recicleze şi în afară de ăştia erau mulţi gură-cască. Dar erau şi oameni sincer îngrijoraţi de posibilitatea revenirii la comunism.

Dumneavoastră eraţi îngrijorat?

C.T.POPESCU – Nu. Mi se părea evident că nu se poate reveni la ceea ce a fost înainte de 1989. Că existau elemente comunistoide pronunţate în acest FSN nu aveam îndoieli. Dar ele existau în toate segmentele societăţii. În toate partidele. Îmi aduc aminte momentul primei apariţii publice, televizate, a Partidului Naţional Ţărănesc. Aştepta toată lumea cu sufletul la gură, inclusiv eu. Mă gândeam cum or arăta oamenii ăştia. Era o aură de legendă: PNŢ, partid istoric. Ei bine, a fost absolut catastrofală această primă apariţie.

S-a produs în februarie-martie 1990. A apărut un grup de inşi încrâncenaţi, îmi aduc aminte de unul, Ion Puiu – figură crâncenă, mai era unu’ – Liviu Petrina. Domnule, nişte figuri agresive… Au apărut în falangă la televizor, uitându-se crunt prin sticlă şi spunând: „Trebuie retrocedat tot ce s-a luat de comunişti, să se dea la oameni, înapoi. Să alungăm lupii!”. Deci un discurs revanşard care a blocat lumea. Sursa

Desi recunoaste in interviu ca in Piatza Universitatii mai ramasesera doar 100 de declasati, iata cum justifica in 90 mineriada:

16 iunie 1990, Adevarul, An I, Nr. 144

Cristian Tudor Popescu, Spirala violentei

Ca pe 13 iunie a avut loc la Bucuresti o tentativa de lovitura de stat este un fapt a carui negare nu poate fi discutata decat in termenii cretinismului sau candorii, dupa cum se exprima d-l Razvan Theodorescu. Oricine s-a aflat in acele ore la Televiziune, la Interne sau la Politie poate rememora mirosul salbaticiei si fricii care pluteau in aer. E lesne de inteles ca imaginile din seara aceea, transmise de TVR, si mai ales lipsa oricaror imagini, vreme de 40 de minute pe micul ecran, au creat, inevitabil o stare de tensiune, de panica, in intreaga tara. Ceea ce s-a intamplat a doua zi in Bucuresti, incepand cu primele ore ale diminetii, a fost o reactie tot atat de inevitabila; spirala violentei odata initiata, urca intruna. Aceasta reactie s-ar fi produs si in lipsa apelului prezidential, care a avut ca principal efect diminuarea creditului de care se bucura presedintele si guvernul.In aceste conditii, comportamentul grupurilor mineresti si muncitoresti nu a fost, nici nu avea cum sa fie, pasnic.

Sa vedem cum zugraveste CTP revoltele din ianuarie 2012, din aceeasi Piatza a Universitatii , revolte care acum sunt sustinute de  USL-ul lui Iliescu spre deosebire de anii 90 :

C.T.POPESCU -2012

…..Nu mai credeam că se va trezi.

Acum, important mi se pare ca “Piaţa Universităţii” să nu mai dispară indiferent de evoluţiile politice din România. Să se constituie o organizaţie civică, civilă, denumită “Piaţa Universităţii” în care să poată intra oameni din toată ţara (Piaţa este un simbol naţional), studenţi, pensionari, oameni ai muncii, ţărani sau intelectuali, cu condiţia să nu fie membri ai niciunui partid.

“Piaţa Universităţii” ar funcţiona ca un supraveghetor civic al clasei politice. Dacă lucrurile o iau razna ea poate căpăta autoritatea unui semnal greu pentru societatea românească.

Când Piaţa iese în stradă să se ştie că Puterea are o primă cruce pe răboj.

Domnul Băsescu i-a mai făcut o dată ‘viermi’ şi ‘mahala ineptă’ ( apropo,  nu Basescu i-a catalogat astfel, ci chiar CTP ) pe cei care au ieşit în stradă spunând că trebuie să iasă societatea civilă de bună calitate, lumea bună (…) Să iasă în stradă lumea bună, dom’le! Să iasă intelectualii! Unde este Patapievici? După ce spune că îşi adresează discursul milioanelor de oameni nemulţumiţi, acum spune că nu sunt reprezentativi, că sunt aşteptaţi intelectualii subtili”, a comentat CTP.

“Traian Băsescu trăieşte într-o realitate paralelă, precum Nicolae Ceauşescu în 1989.Este incredibil cum poate să mizeze pe acuze la adresa unui bătrân bolnav care abia a ieşit din spital, Ion Iliescu. Ce influenţă mai are Iliescu?”Pe cei din stradă îi interesează Dan Voiculescu sau Ion Iliescu? Pe cine mai interesează asemenea chestiuni prăfuite?”,s-a întrebat CTP, referindu-se la invocarea de către preşedinte a mişcărilor de stradă de la începutul anilor ’90 şi a mineriadelor.

„Agenturilii” pe care le invoca urlând Ceauşescu ca fiind cauza protestelor de la Timişoara sunt, în cazul alienării mintale actuale a lui T. Băsescu, conspiraţia  bolşevică împotriva României. Să ştie românii aflaţi în stradă sau cei care încă nu au ieşit, că sunt călăriţi de Moscova.

Opoziţia, ce să facă, s-a dus la Bruxelles pentru a atrage atenţia Parlamentului European asupra  derapajelor antidemocratice ale actualei puteri, care i-au scos pe cetăţeni din răbdări şi în stradă. Acţiune legală şi corectă.

Versus

Eu nu am spus nimic rău despre Piaţa Universităţii până la alegeri (din ’90). După alegeri devenise o chestie antistatală, lipsită de sens.

Carevasazica daca era impotriva lui Ilici era antistatala. Acum este legala si corecta. Asa jongleaza dupa cum ii dicteaza interesele CTP. In functie de vantul puterii si de interesele lui. Bineinteles ca toate astea pe bani.

C.T.POPESCU e constant intr-un singur punct si dupa 22 de ani …dragostea fatza de Iliescu.

Cristian Tudor Popescu, în articolul „Nu aşa”, din „Adevărul”, ediţia din 26 aprilie 1990

„Ceea ce se petrece acum la noi este pur şi simplu înspăimântător. În discursuri, în publicaţii, în fruntea cărora se situează cu autoritate «România Liberă», în discuţiile de prin restaurantele şic, o parte din intelighenţia românească insultă cu o virulenţă pe care n-aş fi îndrăznit să mi-o imaginez, pe toţi cei care nu fac parte din lumea bună. Tot ce se spune (se urlă) în Piaţa Universităţii e bun şi frumos, inclusiv scandarea dincolo de bestialitate: «Iliescu du-te acasă / Ai nevasta canceroasă»”

C.T.POPESCU – dupa 22de ani

Traian Basescu trăieşte într-o realitate paralelă, precum Nicolae Ceauşescu în 1989. Este incredibil cum poate să mizeze pe acuze la adresa unui bătrân bolnav care abia a ieşit din spital, Ion Iliescu. Ce influenţă mai are Iliescu?”Pe cei din stradă îi interesează Dan Voiculescu sau Ion Iliescu? Pe cine mai interesează asemenea chestiuni prăfuite?”, s-a întrebat CTP, referindu-se la invocarea de către preşedinte a mişcărilor de stradă de la începutul anilor ’90 şi a mineriadelor.

Despre deontologia acestui sinistru personaj, un adevarat Roller al presei romanesti ,va prezint un excelent comentariu

Citesc, captivat, interviul pe care mai tinerii mei colegi, Cristian Delcea și Mihai Voinea, i l-au luat lui Cristian Tudor Popescu, înaintașul lor de la “Adevărul” anilor ’90.

Mi-e ușor să urmăresc firul poveștilor pe care acesta le deapănă, senin ca o zi de vară, despre Ion Iliescu, FSN, Piața Universității și mineriadele corespunzătoare. Din simplul motiv că am trăit acele vremuri pe viu. Și înțeleg perfect “contextul” pe care CTP-ul îl invocă acum ca să-și justifice opiniile de atunci.

Dar logica implacabilă cu care dânsul reușea altădată să-și vrăjească publicul scârțâie pe ici, pe colo. Și anume, vorba lui Nenea Iancu, prin părțile esențiale.

Pe scurt, explicația dlui Popescu pentru textele sale din anii ‘90 sună cam așa: “FSN nu însemna nimic pentru mine. Ion Iliescu, în schimb, însemna. Atitudinea mea a fost concretizată nu numai jurnalistic, ci şi cetăţenesc. L-am votat pe Iliescu la 20 mai 1990”.

Carevasăzică, reporterul era un fan declarat al președintelui. Și prin urmare se simțea dator să tăvălească prin cerneală firava opoziție a celor instalați la putere în decembrie ’89. Cu orice mijloace: manipulare, dezinformare, exagerare, minciună.

Ce nu ne spune CTP-ul e că asemenea metode contravin deontologiei profesionale cu care dânsul ne face, azi, capul calendar ori de câte ori apare la televizor.

Conform regulilor scrise și nescrise ale acestei profesii, un jurnalist nu poate răstălmăci adevărul în funcție de simpatiile sale personale și politice. În niciun caz, într-un articol de “informare”. Pentru că, dacă o face, nu se mai cheamă jurnalist, ci propagandist!

(Text preluat din “Adevărul de seară” de vineri, 21 mai 2001)

Am vazut cum sunt tratati declasatii versus viermi. Am ami vazut cum Ilici e gigea si Base e cah pentru el. Nu am vazut in schimb jurnalism in toate astea, ci o imensa mizerie a unui ins care se pretinde formator de opinie.

Oamenii erau temători şi pentru că erau manipulaţi de mass-media.

Păi sigur că da. Mass-media însemna atunci Televiziunea Română, care era principalul mijloc de manipulare a populaţiei, era ziarul „Adevărul” şi mai erau şi alte ziare.

QED

Partida rusa – o cronica anuntata….

De vreo doi ani, tot scriu despre prorusii din Romania cocotati in partidele politice actuale si despre sintagma KGB, care mai devreme sau mai tarziu se va alatura conglomeratului USL, chestiune care mi-a adus atacuri, injuraturi sau dispret in online.

Astazi, un articol exceptional al lui Dragos Paul Aligica, vine sa confirme ceea ce am scris mereu si il felicit ca a spus lucrurilor pe nume si a lansat o provocare doctrinara unica in peisajul romanesc al ultimilor 21 de ani. Acum cercul este complet si cine vrea sa vada, vede…..

Sa vedem cine raspunde, insa…

Deocamdata Rusia ne pune bete in roate cu Nabucco. Cui ii pasa de asta ?

Comisarul european pentru energie Günther Oettinger a cerut, luni, Rusiei sa nu exercite presiune asupra tarilor din Asia Centrala pentru a nu bloca proiectul de gazoduct Nabucco, initiat cu scopul de a reduce dependenta Europei de gazul rusesc.  sursa : Hotnews
“Nu vrem sa blocam proiectul de gazoduct South Stream, insa ne asteptam ca partenerii nostri rusi sa nu puna presiune asupra tarilor” prin care ar trebui sa treaca Nabucco, a spus comisarul european la o conferinta de presa la Berlin, unde are loc o reuniune consacrata proiectului energetic european, transmite AFP, citata de EurActiv.ro.

Wikileaks: Rusia, SUA, Romania

Problema nu este “ce se vede” din telegrame. Ele reconfirma in buna masura, atat ca informatie cat si ca interpretare, ceea ce cunoscatorii stiau de mult. Adevarata problema este alta: Care sunt implicatiile publicarii lor pentru politica romaneasca pe termen mediu si lung?

Materialele publicate reconfirma ca incepand de la mijlocul decadei trecute marele clivaj politic al Romaniei nu a fost determinat preponderant de forte de natura economica, sociala sau ideologica. A fost unul de natura geopolitica. Oricum ai citi telegramele ambasadei SUA, e greu sa nu vezi, uneori direct, alteori printre randuri, cum Romania este strabatuta tot mai intens de tensiunea intre sfera de influenta rusa si sfera de influenta americana. Sau ca sa fim mai exacti, a blocului Nord-Altlantic.

Cand facem abstractie de toate mizele si disputele contextuale, cand zgomotul si furia nenumaratelor batalii politice marunte si maruntele se estompeaza, cand ceata se ridica, cand harmalaia mediatica si diversionista se disipeaza in neant, ramane in urma marele desen, marea structura, marea miza: Clivajul Est-Vest. Rusia versus Occident.

Nu trebuie sa fie o surpriza. Ne place sau nu, stam sub semnul asezarii noastre pe harta lumii. Place sau nu, atat timp cat va exista in proximitate o Rusie puternica, Romania e obligata la un continuu angajament in manevre geostrategice si de politica interna fata de presiunea acesteia spre Europa Centrala si Stramtori. Asta inseamna ca place sau nu, Romania a fost si va fi mereu teren fertil pentru varii intrupari, metamorfoze si manifestari ale “Partidei Ruse”.

Nu exista niciun moment din istoria Romaniei moderne in care (fie si numai in forma de nucleu si germene) “Partida Rusa” sa nu se fi manifestat pe teritoriul noastru. Nu e o chestiune accidentala, de rea vointa sau de profil etno-psihologic. Este o consecinta naturala a legilor politicului.

Ambitiile geopolitice ruse obliga la incurajarea si alimentarea unor parghii si spatii de manevra in statele limitrofe pe care le considera, pe drept sau nu, sfera sa legitima de influenta. In mod similar, jocul politic intern, preferinte ideologice, sau pur si simplu accidente biografice gasesc totdeauna suficient material uman in tarile tinta pentru a constitui (mai mult sau mai putin puternice) “Partide Ruse”. Nu are de ce sa fie o surpriza ca o constanta a istoriei noastre moderne este aparitia si disparitia, cresterea si descresterea, in varii avatare, in varii contexte, a “Partidei Ruse”.

Nu inseamna neaparat ca membri ei au fost si sunt tradatori de tara. Unii au fost. Dar nu toti. Si nu intotdeauna. (Vezi, de pilda, situatia din timpul primului Razboi Mondial, surprinsa atat de bine de Lucian Boia in cartea sa despre “germanofili”). O modalitate mai pragmatica de a gandi problema este de a spune ca intr-o societate ca a noastra sunt oameni cu viziuni politice si cu interese diferite de cele ale celor ce isi iau ca reper Occidentul. Sunt unii ce vad viitorul Romaniei in adoptarea “modelului occidental” si in varii aliante cu varii puteri europene si nord-atlantice. Sunt altii ce nu-l vad astfel. Si este dreptul lor. Au fost si sunt oameni care definesc interesul national si identitatea Romaniei in relatie cu Occidentul si puterile occidentale. Si oameni a caror viziune ii orienteaza mai mult catre Rusia. E un fapt, vrem sau nu vrem sa-l recunoastem ca atare.

Iata deci, dincolo de criza si relansare, de blocaj si reforma, de coruptie si integritate, liniile de forta: “Partida Occidentala versus Partida Rusa”. De aici o ipoteza: Este corect sa spunem ca trepatat, in ultimii ani, gruparile politice din Romania au inceput sa se alinieze in jurul acestor doi poli?

Desigur, intamplarea face ca acest clivaj geopolitic sa se suprapuna in buna masura pe cel reformisti-antireformisti, pe tensiunea dintre “noul sistem” versus “vechiul sistem”. Dar asta nu era ceva inevitabil. De multe ori, in alte tari, SUA a mizat pe antireformisti. Si ne putem imagina un scenariu in care Moscova ar fi putut miza in Romania pe reformatori. Dar, una peste alta, datele sunt destul de clare: desi inca imperfect, cu inca multe zone de gri si confuzie, ipoteza ca treptat ne indreptam spre o polarizare explicita,  “Partida Occidentala versus Partida Rusa”, pare destul de credibila.

Sa revim acum la telegramele ambasadei SUA. Vedem din ele, daca mai era nevoie, ca atunci cand e vorba de interese strategice, americanii lasa la o parte limba de lemn a corectitudinii police si temele-i onirice si adreseaza chestiunea frontal si in esenta ei: Romania este un teren de lupta intre sfera de influenta Rusa si cea Americana. Punct.

Problema nu este “ce se vede” din telegrame. Ele reconfirma in buna masura, atat ca informatie cat si ca interpretare, ceea ce cunoscatorii stiau de mult. Adevarata problema este alta: Care sunt implicatiile publicarii lor pentru viitorul politic romaneasc?

Doua scenarii se degaja.

Scenariul 1: In masura in care deja se creasera conditiile unei polarizari de tipul “Partida Occidentala versus Partida Rusa”, aparitia acestor documente nu face deca sa accelareze acest trend.

Cortina s-a ridicat, ceea ce era implicit si nerostit a fost rostit si a devenit explicit. Ne putem face ca nu am auzit sau vazut. Ca nu pricepem despre ce e vorba in propozitie. Dar faptul este acum public. Este o realitate pe care nimeni nu o mai poate ascunde din nou in spatele cortinei. Asadar vom fi obligati mai devreme sau mai tarziu sa acceptam ca avem in Romania o Partida Rusa. Legitima politic. Institutional constituita. Activa electoral. Wikileaks consfinteste public aceasta realitate. Ca nu toti cei asociati acestei forte politice au inteles inca natura ei sau ca nu toti sustinatorii ei sunt afini ideii de politica alternativa la “consensul” pro-occidental, este altceva.

Pana acum acesti asociati si sustinatoti aveau scuza ca semnalele sunt confuze, ca nu se vede clar ce fac politicienii, ca mass media distorsioneaza, etc. Vectorii Partidei Ruse insisi au avut un discurs ambiguu: Occidental, cu nuante pro-ruse. Si cu unii si cu altii. Ca romanul impartial. Greu de detectat orientari ferme in el. Ouale puse in mai multe cosuri….Ca sa citam un fost Prim Ministru fara ideologie, principii sau caracter. Acum lucrurile s-au schimbat.  Publicul are ocazia sa vada clar “marele clivaj”.

Acest scenariu mai este sustinut insa si de altceva, mai puternic. Pana ieri liderii cu inclinatii si interese anti-occidentale sau pur si simplu anti-reformisti se puteau amagi ca dublul lor discurs abureste americanii. Ca americanii nu isi dau seama de jocul lor si ca imaginea pe care ei vor sa o proiecteze este inghitita nemestecata. Pe aceasta baza, acesti lideri se puteau intoarce catre public si se puteau prezenta ca mari triangulatori intre est si vest. Credentialele lor occidentale pareau daca nu imaculate, cel putin credibile.

Apar insa aceste telegrame. Iata ca americanul vede altceva decat vrei tu sa proiectezi. Ce te faci cand masca a cazut? Si stii ca americanul te-a citit? Ca vede clar altceva deca ai vrea sa vada? Cand jocul la doua capete este deconspirat?   Mai poti continua jocul cand masca a cazut? Cand stii ca stie ca stii ca stie?

Si atunci, intrebarea e: Accepti deschis, curajos, ferm si public anti-americanismul? Iti asumi explicit si pana la capat identiatatea formulei alternative la occidentalismul actual? Imbratisezi pana la capat proiectul Partidei Ruse?

O intrebare interesanta. Si un scenariu probabil salutar. Si legitim. Ar limpezi scena politica. Ar clarifica dezbaterea doctrinara. Ar oferi o competitie reala intre viziuni alternative cu privire la intersul national si strategia nationala. Doua viziuni. Doua baze de putere si sustinere externa. Doua modele de dezvoltare. Doua mari forte politice.

Spuneam insa ca mai exista un scenariu. Care ar fi el? Raspunsul este simplu: Cel in care ne aflam acum. Continuam ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Dragos Paul Aligica

Vulgaritatea de campanie = vulnerabilitate !

“Vulgarity is the ugliest word in our language. I stay in the game to fight it.” Coco Chanel

Inceputa din ianuarie de cartelul antibase,  campania prezidentiala care a obosit psihic electoratul este pe langa manipulatoare si deosebit de vulgara. Ba mai rau…continua astfel, intr-o forma escaladata…dovedind ca a te purta mitocaneste a devenit de “bonton”…ca sa respect educatia de doi si-un pic a sustinatorilor( nu toti) care simt o adevarata placere orgiaca in grosimea obrazului lor, desi se prezentau nu de mult ca varianta europeana sau cu papion, care ar face diferenta.
Vorba ostasului lui Alecsandri…mai lunga-mi pare calea, acum la-ntors acasa…la intentiile declarate…
Pentru a stapani electoratul este nevoie de isterie publica,  o tehnica populista de dominatie folosita din plin acum, cu ajutorul presei aservite si a sustinatorilor pe potriva.

Intre imoralitatea metodelor si impolitetea cuvintelor folosite in aceasta intreprindere… se afla vulgarul, materialismul vulgar.Iar vulgarul, daca ne raportam la conceptia materialista din filosofie este in opozitie totala cu materialismul antic, metafizic, mecanicist si dialectic…asa ca avem de-a face cu cel vulgar ca apanaj al vulgului, o multime rudimentara, nestilata si needucata, care-si duce lupta de minus idei in mod scarbavnic, magareste, mitocaneste si lubric.

Ce ii determina sa ingroase obrazul si sa fie total indecenti precum starletele xxx sau josnici precum Medeea cu fratii sai ciopartiti si imprastiati pe tarmurile Pontului Euxin spre a parea neospitalier ? In primul rand se simt vulnerabili din lipsa de argumentatie.
Oare pericolul pe care il reprezinta stapanul Lanii de aur de 5 ani incoace le da fiori atat de adanci si metafizici, incat nu mai are importanta bunul simt si vocabularul folosit ?
Frustrarea individuala mai e cum mai e, insa cea colectiva ne stigmatizeaza ca natiune, ne coboara ca fiinte umane si ne insingureaza…

Ideea din spatele limbajului este sa stii sa asculti, insa pentru asta iti trebuie generozitate si renuntarea la a fi detinatorul de adevar absolut. E tot un fel de prostitutie si trivialitatea.
Aroma inselaciunii pe care filosofii o numesc gimnastica semanticii suna ca intr-un exemplu englezesc…

Un functionar public în Marea Britanie i-a spus unui jurnalist, atunci când a fost întrebat daca ar fi existat contradictii între codul sau etic personal si rapoartele pe care trebuia sa le scrie pentru ministrul al carui angajat era, ca: a spune lucruri neadevarate în privinta viitorului n-are importanta, deoarece oricine are dreptul sa îsi imagineze cum ar arata lucruri care înca nu exista; însa este mult mai grav atunci când se spun minciuni despre prezent sau trecut.

Suntem pe cale de a deveni  ca o societate chineza, unde se minte cu mare incredere si nonsalanta..de la politicieni la popor fara nicio jena…pentru a produce confuzie, a oferi false sperante, a determina o anumita actiune..si a creea o stare care sa ii serveasca mincinosului. Dar fiindca el nu are puterea de a convinge… devine vulgar cand i se demonteaza minciunile. Si asta se refera la caracterul si personalitatea unui om, nu la realitatea faptelor.

Vulgaritatea injoseste,  minciuna segreganta produce un rau imens societatii si amandoua vorbesc despre degradarea umana.

Asa ca STOP celor ce sunt vulgari in campania electorala !

Lipsa ideilor si lipsa de bun simt duce la atacuri furibunde la persoana….si asta ascunde goliciunea mintii ….si micimea ! Iata diferenta !

Tara lui bacsis-bacsis !

Toamna trecută, într-un vagon în trecere prin Polonia, se vorbea despre România ca: Ţara lui bacşiş – bacşiş. Expresia, cât ar fi fost ea de umilitoare, nu mi s-a părut prea aspră. […]Văzută de departe, politica noastră culturală şi propaganda noastră în străinătate se dovedeşte o creaţie de inconştienţi sau de demenţi. Nici nu vom şti pe cine să tragem la răspundere. Se fac greşeli atât de grave şi întreaga noastră propagandă este atât de ridicolă  încât generaţiile viitoare ne vor taxa, pe toţi, drept inconştienţi, tâlhari sau demenţi. Încercaţi şi vă imaginaţi ce ar fi ţara românească după ce Liviu Rebreanu şi Papadat-Bengescu ar fi traduşi şi lansaţi în toată lumea; după ce universităţile noastre ar fi încăpute în mâini tinere; după ce ataşaţii de presă din străinătate ar fi înlocuiţi cu oameni harnici şi pricepuţi  imaginaţi-vă toate acestea şi veţi înţelege ce vor crede generaţiile următoare despre noi. Ar fi atât de simplu ca roumain, rumenian, rumane şi rumeno să nu se mai lege  în memoria europenilor  numai de Skoda, de bacşiş – bacşiş, de incapacitate politică şi de conştiinţă ieftin de cumpărat  ci şi de opera unui Rebreanu, Blaga, Brâncuşi sau Enescu. Ar fi atât de simplu… Un ministru inteligent ar înţelege că, în starea de lucruri de astăzi, singura ofensivă ieftină şi eficace împotriva insultelor legate automat de numele neamului nostru  ar fi ofensiva valorilor maxime şi specifice. Dar nimeni nu înţelege. Şi pe fiecare zi noroiul ne stropeşte mai direct şi numele de român e mai compromis.

Mircea Eliade, Profetism românesc. Vol. II. România în eternitate, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, 1990, pp. 92-94