Posted tagged ‘proiect televiziune’

Sunt “mogul” de presa :)

November 26, 2011

Da, ati citit bine ! Daca politicienii au mogulii lor, de ce n-am avea si noi “mogulii” nostri ? Noi, astia nebagati in seama, “netanderthalienii” dispretuiti de CTP si “cretinetii” lui Hurezeanu( sper ca va amintiti cum ne numea ), care ne agitam de pe margine ca pestele in zadar pe uscat…cum spunea bunica mea, grecoaica…

Pana la urma e vorba de reprezentare. Ca-n Parlament. Nu e un nonsens, o aberatie sa fii minoritatea majoritara ? Sa inghiti zilnic, gata preparat, ca la catering, informatia data de o presa care traieste intr-o sfera a obscurului si deviantului in care banii se invart doar pentru a oculta adevarul si a legitima interesele politice , in loc sa ai agenda ta ? La urma urmelor, de ce ar trebui sa inghitim asta, fara sa reactionam ? Chiar ne multumeste statutul de victima perfecta ? De spectatori, in loc de jucatori in teren ? Pe mine, categoric nu !

Asa ca, de ceva timp sunt membru fondator si actionar la noua televiziune NasulTV, alaturi de alti 87 de “jucatori” ca si mine, oameni obisnuiti, constienti ca “cine detine informatia, detine puterea” ! De ce n-am fi noi, ca cetateni, a patra putere in stat ? Desi, daca stau sa ma gandesc bine…ar trebui sa fim prima si unica putere ! Cand politicienii te ignora, cand mogulimea te manipuleaza, cand informatia este rescrisa si esti supus zilnic la tirurile de mitraliera al vuvuzelelor, hidrantilor si analistilor acreditati de secu, nu-ti ramane decat sa te aduni ( si la propriu si la figurat ) si sa faci ceea ce trebuie facut, pentru tine si sufletul tau, copilul tau si tara ta de maine. Poate ca asta inseamna in fond patriotismul, a gasi mecanisme de a reglementa societatea. Si cum poti face asta, daca nu te implici ? Daca nu crezi in conceptul de comunitate, voluntariat si civism ? Timpul a dovedit ca daca nu faci nimic, nu se intampla nimic si mai ales ca nu poti face bici care sa pocneasca din ceea ce ai…

Eu nu cred in statisticile care dau poporul roman, stupid sau mort la initiative si nici in “nu se poate nimic in Romania”.  Asta este ceea ce implementeaza constant in mintea noastra, cei ce se tem de noi, de puterea si mai ales de coagularea noastra, fiindca le-am strica planurile de a dezbina si a cuceri, timp in care ei si-ar face linistiti mendrele. “Sa fie liniste !”- celebra sintagma iliesciana ne-a adus exact unde suntem si am constatat nu numai ca nu ne place, dar este si extrem de pagubitor pentru noi.

Eu cred, cand doar putini mai cred, in puterea romanului de a discerne ce este bine pentru el, de a se regenera ca pasarea Phoenix din propria-i cenusa si de a se implica intr-un PROIECT al lui, pentru el. De aceea m-am hotarat sa devin “mogul” si va invit si pe voi sa deveniti actionari la noua televiziune. Merita sa dau 100 de euro sau 500 de euro ( una sau cinci actiuni ),dupa buget coane Fanica :D, o singura data, pentru a avea postul meu tv. Vreti sa va spuneti of-urile ? Va trebuie propria voastra tribuna, de unde sa se auda pana hat departe, la zeii din Olimp (Parlament, Guvern sau Presedintie). Alegerea e la voi !

So, let’s make some noise !  Sa fim “moguli” dragi romani, fiindca asta este trendul in secolul 21 !
Because, We can ! 🙂

Concret:

PROIECT

CONFERINTA


%d bloggers like this: