Posted tagged ‘principii’

Vulgaritatea de campanie = vulnerabilitate !

October 18, 2009

vulgar

“Vulgarity is the ugliest word in our language. I stay in the game to fight it.” Coco Chanel

Inceputa din ianuarie de cartelul antibase,  campania prezidentiala care a obosit psihic electoratul este pe langa manipulatoare si deosebit de vulgara. Ba mai rau…continua astfel, intr-o forma escaladata…dovedind ca a te purta mitocaneste a devenit de “bonton”…ca sa respect educatia de doi si-un pic a sustinatorilor( nu toti) care simt o adevarata placere orgiaca in grosimea obrazului lor, desi se prezentau nu de mult ca varianta europeana sau cu papion, care ar face diferenta.
Vorba ostasului lui Alecsandri…mai lunga-mi pare calea, acum la-ntors acasa…la intentiile declarate…
Pentru a stapani electoratul este nevoie de isterie publica,  o tehnica populista de dominatie folosita din plin acum, cu ajutorul presei aservite si a sustinatorilor pe potriva.

Intre imoralitatea metodelor si impolitetea cuvintelor folosite in aceasta intreprindere… se afla vulgarul, materialismul vulgar.Iar vulgarul, daca ne raportam la conceptia materialista din filosofie este in opozitie totala cu materialismul antic, metafizic, mecanicist si dialectic…asa ca avem de-a face cu cel vulgar ca apanaj al vulgului, o multime rudimentara, nestilata si needucata, care-si duce lupta de minus idei in mod scarbavnic, magareste, mitocaneste si lubric.

Ce ii determina sa ingroase obrazul si sa fie total indecenti precum starletele xxx sau josnici precum Medeea cu fratii sai ciopartiti si imprastiati pe tarmurile Pontului Euxin spre a parea neospitalier ? In primul rand se simt vulnerabili din lipsa de argumentatie.
Oare pericolul pe care il reprezinta stapanul Lanii de aur de 5 ani incoace le da fiori atat de adanci si metafizici, incat nu mai are importanta bunul simt si vocabularul folosit ?
Frustrarea individuala mai e cum mai e, insa cea colectiva ne stigmatizeaza ca natiune, ne coboara ca fiinte umane si ne insingureaza…

Ideea din spatele limbajului este sa stii sa asculti, insa pentru asta iti trebuie generozitate si renuntarea la a fi detinatorul de adevar absolut. E tot un fel de prostitutie si trivialitatea.
Aroma inselaciunii pe care filosofii o numesc gimnastica semanticii suna ca intr-un exemplu englezesc…

Un functionar public în Marea Britanie i-a spus unui jurnalist, atunci când a fost întrebat daca ar fi existat contradictii între codul sau etic personal si rapoartele pe care trebuia sa le scrie pentru ministrul al carui angajat era, ca: a spune lucruri neadevarate în privinta viitorului n-are importanta, deoarece oricine are dreptul sa îsi imagineze cum ar arata lucruri care înca nu exista; însa este mult mai grav atunci când se spun minciuni despre prezent sau trecut.

Suntem pe cale de a deveni  ca o societate chineza, unde se minte cu mare incredere si nonsalanta..de la politicieni la popor fara nicio jena…pentru a produce confuzie, a oferi false sperante, a determina o anumita actiune..si a creea o stare care sa ii serveasca mincinosului. Dar fiindca el nu are puterea de a convinge… devine vulgar cand i se demonteaza minciunile. Si asta se refera la caracterul si personalitatea unui om, nu la realitatea faptelor.

Vulgaritatea injoseste,  minciuna segreganta produce un rau imens societatii si amandoua vorbesc despre degradarea umana.

Asa ca STOP celor ce sunt vulgari in campania electorala !

2-stop-signs

Lipsa ideilor si lipsa de bun simt duce la atacuri furibunde la persoana….si asta ascunde goliciunea mintii ….si micimea ! Iata diferenta !

Sa invatam sa ne iubim politicienii

August 20, 2009

Romania nu a admirat niciodata personajele cu principii rigide, caractere ferme si reactii transante. Personajele bune au avut si ele slabiciuni ca de.. oameni suntem, personajele rele nu au fost chiar atit de rele, tragediile au fost de cele mai multe ori tragi – comedii, iar comediile au avut intotdeauna o lacrima in coltul ochiului.

Din acest motiv Caragiale (desi nu era coboritor din Traian si Decebal) si-a gasit implinirea in Romania. Nu el a creat clasa politica de atunci si de acum dar el a descris-o cel mai bine.

Clasa politica de pe vremea sa avea multe defecte, uneori si calitati.. era comica dar umana. Cu rare exceptii nu aveai de- a face cu criminali politicosi ci doar cu smecherasi pusi pe capatuiala.

Am priceput acest lucru dupa ce am trait perioada comunista . Robotii  partidului comunist nu mai aveau nimic uman in ei. Te executau in baza unor principii false si-ti cereau sa le si multumesti pentru asta.

Acum , dupa 20 de ani de la revolutie, cand crimele facute de parintii sau fratii celor ce ne conduc s-au mai uitat si cand comportamentul politicienilor nostri revine in limitele omenesti stabilite de clarvazatorul Caragiale am reinceput sa nu mai urasc politicienii.

Au devenit mai umani, deci suportabili si de multe ori amuzanti.

Ce se intimpla astazi cu Coana Zoitica-Nutzi si onorabilul Catavencu-Ludovic imi da speranta ca s-a diminuat apetitul  si priceperea de a curma destinul unui om pentru o razbunare de partid sau un pumn de arginti.

Este imbucurator ca Ludovic nu a mostenit priceperea taticului sau desi ,ca sa fim drepti, a incercat. E un inceput.

Sa scriem Codul mentalitatii…impreuna !

August 19, 2009

mythbusters

Marturisesc ca a fost o mare provocare acest articol, fiindca m-am trezit in fata unei adevarate enciclopedii de informatii, simtindu-ma pierduta, ca si cum ar fi trebuit sa cuprind in el ..practic necuprinsul. Nu stiu ce si cat am reusit, dar stiu ca am facut primul pas mic, in ceea ce as denumi Proiectul Codului de Mentalitate, la intocmirea caruia va astept sa participam cu totii ..desi stiu ca nu-i usor..

Toata lumea vorbeste din ce in ce mai des despre mentalitatea romanului si despre faptul ca ar trebui sa se schimbe, fiind considerata cea care nu ne lasa nici sa traim nici sa murim, ci doar sa perpetuam lucrurile. Ca sa vorbim insa despre mentalitate ar trebui sa stim definitia acestui termen. Si unde sa il cauti prima data, daca nu in Dictionarul latin – roman al lui Iordanescu din 1945, fiindca tot latinii ne salveaza de parca ar fi un dat, desi dupa unii..s-ar trage chiar din noi !
Am gasit-o definita ca “ratiune personificata de zeita a carei sarbatoare era pe 8 iunie”, ca “stiinta de stat”,”smintit” si “stapan pe mintea sa in toate mintile” la Cicero, ca “ticneala” la Terentius, ca “a da o idee” si “mintea misca lumea” la Vergilius, dar si ca “idei, cunoastere, conceptii, masurare, cantarire, tezaurizare si nascocire cu mintea”.. pe ansamblu. Indo-europenii o defineau ca si gandire, iar in gotica inseamna amintire, aratand in opozitie cu corpus “principiul ganditor, spirit, judecata, inteligenta, gandire, actiune”.

Am trecut apoi la Dictionarul filosofic Oxford, in care mentalitatea este definita ca genul de gandire pe care o ai si am aflat astfel despre gandirea laterala, un termen curent de abordare creativa, plina de imaginatie in rezolvarea de probleme, care modifica perceptiile si conceptia cuiva despre o problema si despre care se spune ca ar contrasta cu gandirea lineara sau logica, caci “logica nu spune cum sa gandesti, ci te invata doar cum sa eviti inconsistenta”, iar capacitatea de a gandi consta in “repetarea in minte a ceea ce este de spus sau de facut” si ca sa poti gandi cu adevarat, ai nevoie de limbajul gandirii unii considerand gandirea interioara nu foarte necesara, atata timp cat poate aparea un rezultat inteligent si in absenta ei.

Cum se vad lucrurile insa, in Dictionarul politic Oxford ? Dupa teoria lui Aristotel un zoon politikon, un tip de animal traitor in polis, concept natural si optim pentru om, nesatisfacut de modelele existente, nici macar cel al democratiei ateniene, deoarece politicul era indisolubil legat de etic, ceea ce la noi insa…lipseste cu desavarsire. Accentul se punea pe instruirea individuala si fiecare actiona ca parte a unui intreg, iar aceasta era ceea ce practic ne lipseste noua acum..intregul, spiritul de comunitate.

Asadar, mentalitatea este relativa, are un caracter istoric, evolueaza si se schimba in timp si are caracter social, putand fi individuala, dar si colectiva, iar schimbarile pot fi momentane sau de durata. Mentalitatea este un fapt social. Poate fi buna pentru unii si distructiva pentru altii, depinde din care parte privesti.
Gasim mentalitati invechite, care izvorasc din cutume, obiceiuri si care se regasesc chiar la baza izvoarelor de drept.

Exista mentalitati de moment sau de interese, care se instaleaza comod si le elimina treptat sau progresiv pe celalalte. Si atunci, gradul de civilizatie al unui popor in corelatie cu modul de a gandi, de a se comporta si de a respecta mentalitatile mostenite din generatie in generatie este foarte greu sa modifice o mentalitate, pentru ca oamenii se schimba greu la o varsta matura. Au preluat fara discernamant in functie de epoca si de gradul de instructie, iar biserica a avut un rol important in conservarea lor, pe cand scoala nu l-a putut avea, datorita profesorilor, care s-au confruntat ei insusi cu modificarea mentalitatii, trezindu-se goliti de cele vechi, fara a le lua in seama si incalcandu-le, fara sa se gandeasca ca un lucru gol..nu poate creea plenitudinea.

Ca sa avem in sfarsit mentalitate de orice tip, trebuie pregatiti cei care sa fie formatori de mentalitate ! De fapt, ne lipseste un Cod al Mentalitatii, ca sa vedem unde-i plusul si unde-i minusul, cat preluam si cat eliminam din ceea ce avem.
Avem nevoie de acest COD in familie, in relatiile interumane, la locul de munca, in institutii ca Biserica, Scoala, Justitie, Armata, Politie, Presa si ca orice Lege sa se bazeze pe un Principiu de Mentalitate recunoscut si acceptat de toti.

Cum ar trebui sa gandim acest COD ? Intai sa acceptam in interiorul nostru ca avem o problema, apoi sa adunam date si informatii si pro si contra referitoare la acea problema, apoi sa tragem concluzii, insa nu individualiste, care sa ne satisfaca doar nevoile si interesele personale, ci cele colective si publice.
Ar trebui ca cei care cred ca pasii mentionati anterior sunt corecti, sa nu adoarma, ci sa-si implementeze mentalitatea, sa o transmita cu generozitate celorlalti si sa o puna in functiune, cautand aderenti care sa il sustina in acest demers.

Este adevarat ca nu poti cuprinde tot terenul vast al mentalitatilor, insa putem alege fiecare, cu bunavointa, mentalitatea pe care o simtim cu toata fibra inimii ca buna si sa depunem eforturi pentru a o transmite sau de ce nu..mentalitatea pe care o respingem si sa venim cu argumente, pentru a arata de ce este perimata si trebuie sa renuntam la ea.

Sa purcedem la lucru, deci !
Fac eu inceputul si din multitudinea de mentalitati am sa aleg cateva, pentru a-mi exprima punctul de vedere, asteptandu-va sa le dezvoltam, sa adaugam si altele, in asa fel incat sa construim un COD, care sa demonteze un mecanism ce tinde sa ne omoare lent, precum picatura chinezeasca.

Romanii si imaginarul violent

Doi studenti la medicina, crima abominabila in camin.

Meci important. Doua echipe. Rezultatul nu convine fanilor. Violenta la cote maxime.

Ploua. Asfalt denivelat mustind de baltoace. Un Ferrari trece in viteza si improasca un trecator care asteapta autobuzul. Trecatorul scoate un obiect contodent si-l arunca inspre masina. Masina opreste si totul devine de o violenta maxima.

Un cartier oarecare, ora 23. Ferestre deschise de caldura. Intr-un apartament urla manele, in celelalte urla cei ce vor sa doarma. Final coplesit de violenta.

Nu da taticule, te rog, nu da ! Am furat din banii tai, fiindca voiam o inghetata…
Eu te-am facut, eu te omor ! spune tatal. Copilul ajunge la camera de garda insangerat. Zecile de organizatii de protectie a copilului dorm.

Calea Victoriei, apartament luxos. Consoarta devine sac de box pentru barbatul care nu se va opri pana n-o face knockout. Tacere la-nceput de leat pe tot palierul, desi e perioada crestina de post.Vecinii se roaga.

O sosea. Smoala turnata si catei prinsi in ea. Un cal batut la sange.O pisica disecata. O broasca arsa la biologie. Gaini violate. Lumea se amuza.

O salvare, un om al strazii cazut. Miroase urat si salvarea il lasa acolo. Juramantul lui Hipocrat nu exista.

Politicieni la discutii. Ton ridicat. Isterie. Se arunca cu pahare de apa. Se arunca cu injurii. Moderatorii zambesc.

Parlamentul Romaniei. Presedintele condamna comunismul. Sala fluiera se plimba si rade. La balcon doi intelectuali sunt dati afara de un ales al neamului. In sala se aplauda gestul. Intelectualii mor a doua oara.

Am selectat din media, ceea ce se cultiva cu diabolica placere, ceea ce contribuie la amplificarea violentei si inmultirea jafurilor in strada, in scara blocului, in lift, in banci, in casele de schimb, crime..ici colo cate un cadavru in padure, limbaj isteric si violent. E marketing, publicitate neplatita in favoarea violentei.

Cine vrea sa introduca in subconstientul unei natiuni ca are violenta in sange ?
Violenta are doua intelesuri: forta, putere, tenacitate, dar si nemultumire, furie, nebunie. Sunt oameni care isi pierd firea, dar nu toti sunt colerici sau sangvini, mai avem si flegmatici si melancolici. Si atunci, cine vrea sa omogenizeze totul, introducandu-i pe toti in cercul violentilor ? Violent este cel ce nu are gandirea laterala si nu are cuvinte, ci reactioneaza cu pumnul, bata, arme albe sau de foc, fara a se gandi la consecinte.
Concluzia: nu este nici moral, nici sanatos ca formatorii de opinie sa proiecteze doar fapte violente sau negative, chiar daca poporul o cere. Stop violentei si un nou marketing pentru promovarea ramurii de maslin. Nici legiuitorul nu urmareste doar sanctiunea, ci litera si spiritul legii, pentru compensare si stimularea catre fapte, care sa nu tulbure echilibrul social.
Si totusi, de ce ?

Romanul prizonier al mentalitatii de victima

Stiti ce este interesant ? Ca din toate Codurile Penale incepand cu cel al lui Cuza se acorda disproportionat atentie doar faptuitorului, nu si victimei care nu e luata niciodata in seama. Caracterul de victima, pornind de la mentalitatea mioritica a ciobanului, nu ar trebui sa existe la romani, fiindca ciobanul asteapta cu seninatate ipoteticul asasinat si nu numai ca nu isi ia masuri de precautie, ci in bunatatea lui de om cu credinta in Cel de Sus, lasa chiar prin testament oitei nazdravane, dispozitia ca ucigasii sa devina legatarii lui. Deci, ciobanul nu concepea ca este o victima, insa cei morti in decembrie ’89, victimele unor ucigasi anonimi si nepedepsiti pana azi, confirma ideea ca cei care au nascocit aceasta sintagma au reusit sa o perverteasca.

Avem vocatia de victime ale sistemului, ale conducatorului, ale guvernantilor, ale sotului, ale sotiei, ale prietenilor, ale timpului probabil, ale aparatelor care se defecteaza, ale sortii crude, insa niciodata soarta nu ii ajuta pe cei invinsi, ori romanii nu au fost niciodata invinsi, ci cu abilitate si diplomatie, prin aliante si tratate, aici au stat si au prins radacini adanci.
Cine se considera victima este doar un caz patologic sau singular. Deasemenea, cei cu conduita de esec, care nu si-au invatat bine rolul social.
Sigur, de-a lungul istoriei au fost si victime colaterale, cei luati de turci, de cazacii zaporojeni sau de Sobieski, dar acestea au fost accidente in istorie si chiar si aceia au supravietuit.

De fapt, noi suntem vinovati in plan colectiv, ca nu ne-am asumat istoria cu adevarurile si greselile ei.
O problema, daca o diseci, o analizezi in toate nuantele si cotloanele ei si ajungi la o concluzie, pe care ti-o asumi fie ea rea sau buna, inceteaza de a mai fi problema si dispare din constiinta, asa ca nu mai esti incarcat cu ea. Cam asta ar trebui sa faca media.
Suntem oare victimele media ? NU ! Ca dovada, uite ca reactionam. Este victima, doar cine accepta statutul de victima si traieste intr-o mentalitate inchistata si nu gandeste.
Oricum..are o problema…

Capra vecinului

O problema veche de cand lumea ! Chiar si Horatius spunea ca ugerul caprei vecinului da mai mult lapte, decat capra lui, cum tot el spunea ca fiecare jinduieste la ceea ce este sau are celalalt. Si daca ar reusi prin absurd sa-i faca pe fiecare sa fie ce doresc sau sa aiba ceea ce vor..ar constata ca regreta si se intorc la ceea ce au fost sau au avut inainte. Mai tarziu, regasim aceasta poveste la americani..ai grija ce iti doresti, ca s-ar putea sa se indeplineasca !

Omul este liber sa gandeasca ce vrea, in functie de nevoi si de mentalitate. Pe scara valorilor lui Maslow, cei aflati pe ultima treapta nu se gandesc la capra vecinului. Numai digestivul si instinctualul au aceasta problema, asa ca nu putem generaliza.
Sa vrei mai mult este firesc si este bine, insa a jindui fara sa faci nimic, fara a te implica este doar invidie si lene.
De ce ? Pentru ca…

Las’ ca merge si asa…

Si nu ma pot opri sa vorbesc aici, de absenteismul la vot care exact din asta vine, din lipsa de responsabilitate, de intelegere a fenomenelor sociale economice, politice, culturale, de fapt o forma de egoism exacerbata, combinata cu o inapetenta fata de tot ceea ce inseamna viata sociala.
Absentii de la vot ar putea fi numiti sfertodoctii zoon politikon, care vor doar avantaje si drepturi, ca deh..asa este in democratie, dar nu vor obligatii, lantul dreptului.

Ei au mentalitatea gresita ca totul li se cuvine, dar uita ca apartin unei colectivitati si fiecare membru al acesteia face ceva pentru el…drumarul ii face drumuri, constructorul ii face casa, scoala sau spitalul, medicul il ingrijeste, profesorul il invata, actorul il delecteaza, pictorul si cantaretul ii incanta vazul si auzul, agricultorul il hraneste, cizmarul il incalta, croitorul il imbraca, legiuitorul da legi si pentru el, guvernantii le pun in practica, presedintele ia decizii de politica externa si pastreaza tara suverana si independenta..

Cum sa nu votezi ? Atunci exclude-te si nu mai beneficia de un lucru facut de altul, traieste paduret sau pe o insula ca Robinson Crusoe. Aceasta mentalitate de refuz de a vota poate fi insa schimbata, chiar de la gradinita incepand, prin jocuri  in clasele primare prin asumare de diverse roluri, la gimnaziu prin testari despre Drepturile Omului, iar in preuniversitare prin scrierea de eseuri si pareri despre scrutin, tipuri de scrutin, comisii electorale si de ce nu…sceneta alegerilor.

Daca un cetatean, indiferent de cultura, sex sau religie spune ca nu merge la vot ca s-a saturat de politicienii existenti, atunci trebuie ca formatorii de opinie si imagologii din media sa-i invete ca ar fi cazul sa renunte la drepturile avute si sa vada si reversul problemei.Daca merge pe premisa ca toti sunt hoti, asta dovedeste ca incepe cu o intentie discriminatoare, eliminand din start prezumtia de nevinovatie. E ca si cum ai spune ca nu mananci dintr-un tort, fiindca nu este bun, inainte de a-l gusta.
Chestie de educatia de 7 ani de-acasa, plus cea civica…adica, eleganta si responsabilitate.
Culmea este ca se uita cu jind la straini..

Mitul strainului in clisee

Toate popoarele in afara de extremisti si nationalisti vad in straini, modele demne de imitat. Toata viata noastra, ne-am petrecut-o asteptandu-i pe americani !
In locul lor insa..au venit italienii, RDG-istii, suedezele si o parte din rusi cu misiuni sau fara…
Tot straini erau !
Daca bonjuristii Chiritei au frantuzit Moldova, daca grecii (auch !) cu epoca fanariota au lasat urme adanci in Tara Romaneasca si Moldova…cu Ardealul istoria a fost mai dura, deoarece strainii (Austro-Ungaria) i-au facut pe romanii de acolo sa se simta tolerati in propria tara.

Si atunci, de unde mitul strainului ? Poate de la Kiseleff, care prin Regulamentul Organic s-a stabilit ca este protectorul celor doua Tari Romane ? Oare de la el sa ni se traga mitul ? Care este strainul acela ? Gagarin, Schwartzenegger, Mifune, Obama ?
Care strain este de pus in rama si sa ne faca sa devenim adulatori ?
Un alt lucru indus subtil, nu stiu de catre cine. Sau poate mitul mafiotului, consumatorului de droguri, killer-ului, rabinului intelept..
Este un fals, iar cosmopolitismul nu poate fi considerat un mit, ospitalitatea romanului nu poate fi inteleasa peiorativ, insa  dorinta oricarui roman de a-l imita pe Bill Gates nu este de condamnat.
Poate ca mitul asta il creeaza pe urmatorul…

Mitul capsunarului

Este efectul unor cauze. Intr-o economie de piata vesnic in tranzitie, cand protectia sociala lipseste aproape total, mai ales in mediul rural, cand angajatorii duc o politica de incertitudine in ceea ce priveste stabilitatea locului de munca, munca la negru, munca neplatita, fara CAS si fara protectie in caz de accident este firesc sa se incerce alte piete de munca in Europa din care facem parte. Cand un profesor debutant sau un medic stagiar sau asistenta sociala nu primesc ca retributie, decat o miime din ceea ce ar trebui sa le acopere nevoile strict necesare, cum sa nu-ti puna manusi si palarie si sa faci matanii pe o plantatie de capsuni, taman in Spania. Depersonalizat, capsunarul castiga in schimb suficient ca sa trimita in tara bani, din care sa-si faca o vila mandra in satul lui.

Mitul este de fapt castigul, ceea ce este doar o jumatate de adevar. De fapt este mitul disperatului, insa nu-i autohton, fiindca pe vremea lui Tito, in Italia si Germania era plin de iugoslavi, care faceau la fel.
Asta demonstreaza clar ca romanii gasesc solutii umilitoare pentru a supravietui si nu se dau in laturi de la munca de jos.
Nu le este teama de celalat mit se pare…

Mitul romanului ajuns de rasul lumii

Trist este ca media are o placere bolnava de a interpreta negativ. Toate turneele de teatru cu actori celebri, nu au starnit rasul tuturor spectatorilor ? Oare nu prin ras se indreapta moravurile ?
Oare de ras este faptul ca o tanara a castigat concursul de oratorie in Anglia ? Despre ea de ce nu vorbeste media toata ziua ?

De ce suntem de ras si cine a hotarat asta ? Noi care suntem creatori de umor, care faceam bancuri facand haz de necaz, care am transformat mereu orice durere intr-un fel de joc generator de ras suntem producatori de ras si nu subiectul rasului.
Cine are interesul insa, sa ne puna eticheta depreciativa ?
Nu suntem noi in tara care este..

Gradina Maicii Domnului

Stereotipul asta interpretat ca o hiperbola, nu ne poate supara. Fara doar si poate, ideea porneste de la Sundhar Singh, care doritor sa cunoasca si alte credinte si studiind ortodoxia a ajuns la concluzia care pe noi ne onoreaza, ca in plan divin tara noastra are un destin bine delimitat in plan spiritual universal.Se spune asadar acum, ca aici este raiul, iar Romania va fi al doilea Ierusalim.

Creatorii de sabloane, stereotipuri si imagologie ieftina si peiorativa simteau nevoia de o variatiune pe aceeasi tema probabil, asa ca au speculat spiritul religios al romanului, simtind ca acolo este punctul vulnerabil si pot marsalui in voie. Ma tem de acestia, chiar si cand vin cu daruri.
De ce au dat drumul la asta ? Ce-au urmarit ?
Sunt ei oare, ca si…

Detinatorii de adevar absolut

Intamplator este o sintagma reala, care nu intra in sfera cliseelor, insa face parte din mentalitate si poate fi asociata cu proverbul “prostul nu e prost destul, pana nu e si fudul”. Exista astfel de oameni orgoliosi, plini de ei, care se cred buricul pamantului si care au o imagine extrem de favorabila despre ei insisi. Fac parte din categoria oamenilor suficienti si cu pospai de cultura, ca altfel nu se explica de ce nu au inteles ce i s-a intamplat lui Stefan Gheoghidiu sau Gelu Ruscanu, personajele lui Camil Petrescu, care erau insetate de adevar absolut, dreptate absoluta si iubire absoluta..
Poate ca ei sunt adeptii dictonului…

Crede si nu cerceta

Indemnul acesta persuasiv si pe un ton imperativ tine tot de mentalitate si apartine lui Celsus, sec.II, fiind un atac la adresa crestinismului. Ulterior a fost preluat de Biserica pe vremea Inchizitiei, desi Biblia ne indeamna “Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui ce bate i se va deschide.”

Oamenii care imbratiseaza fara discernamant acest indemn sunt saraci cu duhul. Ei sunt cei usor de manevrat, usor manipulabili, care nu trec prin filtrul gandirii informatiile primite, cand este vorba de interesul public, in schimb cand interesele lor personale sunt in joc, despica firul in patru cu o minutiozitate de speriat.
Acestia fac parte din randul absenteistilor, lehamisitilor, atotstiutorilor. Ei sunt o povara grea si foarte greu de schimbat, fiindca au rudimente de gandire.
Indemnul acesta este extrem de periculos fiindca se adreseaza celor care iau lucrurile ca pe un dat si ca nu le sta in putere sa cerceteze de ce se intampla asa. Insa se pot schimba prin pildele si povestile Sfiintilor cautatori de adevar, martiri si care au murit pentru un ideal.
Sau poate sunt doar…

Gica contra

Si aici au dreptate imagologii, cand se refera la tipologia denumita plastic gica contra, asa cum si Caragiale a inventat miticii. Sunt destul de putini spre disperarea lor si fericirea noastra. Ii putem ajuta sa isi schimbe mentalitatea, punandu-i sa confrunte problema lor, cu povestea drobului de sare sau cea a regelui Midas si pofta sa pentru aur si cum ar fi ca toate DA-urile din existenta lor sa se transforme in NU ?
Daca este un om care gandeste va intelege si-si va schimba mentalitatea, iar daca nu poate ca ii vom readuce in amintire Mitul Cutiei Pandorei, de unde a iesit si speranta, care nu moare niciodata…

Concluzii si propuneri finale pentru schimbarea mentalitatii :

– toti copiii sa mearga la scoala
– in fiecare casa sa existe o biblioteca cu anumite carti, proverbele, miturile si legendele romanilor, basmele si povestirile lui Creanga si tot ce are valoare educativa in formarea gandirii
– bunicii sa se intalneasca lunar, sa discute cu pedagogi, psihologi, medici, educatori, scriitori, jurnalisti…
– in invatamant sa existe in programa scolara si discipline referitoare la obiceiuri, mentalitati, interpretarea lor, semnificatia…pe langa cultura politica, europeana, civica si sociala
– parintii sa fie testati la locul de munca in legatura cu mentalitatile…daca sunt negativisti sa fie consiliati de specialisti si resocializat
– evident ca la categoria de parinti ai neamului intra legislativul, executivul, puterea judecatoreasca, administratia locala, centrala, orice functionar public si jurnalistii
– patronii sa nu primeasca dreptul de a-si face firma, pana nu primeste stampila de “APT CA MENTALITATE”.

Comisia de evaluare pentru APT DE MENTALITATE sa fie alcatuita din:

– 5 persoane-un copil (11-14 ani), un adolescent(14-18), un tanar(18-35), un matur(35-55) si un batran(de la 65);
– 5 sa fie medici- psihiatru, psiholog,cardiolog, medicina interna si boli profesionale;
– 5 sa fie, un profesor, un educator, un invatator, unul de gimnazial, unul de preuniversitar si unul universitar;
– 5 sa fie politicieni:PSD,PNL,PDL,UDMR si cel mai apropiat de pragul electoral;
– 5 sa fie din domeniul juridic, un procuror, un judecator, un notar, un politit si un avocat;
– 5 oameni de cultura.presedintele Academiei, directorul Bibliotecii Academiei,un director de teatru,unul de opera, unul de muzeu;
– 5 alte personalitati, fotbal, gimnastica, agricultura, pescuit vanatoare;
– 5 oameni ai strazii;
– 5 femei, o ardeleanca, o moldoveanca, o munteanca, o dobrogeanca si o banateanca.

Din 22 de milioane de cetateni aceasta comisie de 45 de oameni au de lucrat pe aproximativ 5 milioane de oameni, ceea ce ar insemna ca intr-un an si jumatate am putea avea o tara intreaga, perfecta si apta de mentalitate !
Poate parea utopic, insa daca nu facem ceva, nu se va schimba nimic…


%d bloggers like this: