Posted tagged ‘primar’

Romania electorala…se prezinta! Editie revizuita si adaugita

September 11, 2009

Scena politica romaneasca e plina de figuranti,  regizori, scenaristi, actori si masinisti. Filmul politic se joaca cu incrancenare muta ori cu tipete si injuraturi. Il vad pe Hrebenciuc tinand in lesa doi dulai: un ciobanesc rusesc cu fata lui Vadim si un ciobanesc mioritic cu fata lui Becali. Din cand in cand ii asmute la calcaiul lui Basescu. Elena Udrea apare precum lady Godiva – calarind goala printre combatantii incinsi in razboaie de uzura, imposibil de castigat.

Patriciu joaca poker pe damigene cu benzina. E la masa cu Putin, Berlusconi, Schröder si Obama. Putin triseaza pe fata iar Schröder ii da carti. Patrice e mana moarta, insa se vede din priviri ca sunt cu totii intelesi sa il faca pe afroamerican.

Intr-un colt Iliescu gaseste un ciob de oglinda si priveste ingrozit cum 2 cornite ii cresc pe cap. Se gandeste imediat la Nina si o banuieste de adulter, insa intorcandu-se brusc se impiedica de coada…rasufla usurat…la varsta asta e tot un drac.

Apare si Vanghelie cu un mic la butoniera,  naclait in mustar. E o replica timida la uriasul carnat oprescian. Si-a vopsit parul in nuante de blond nordic, fiindca a pierdut pariul, iar PSD-ul nu e primul partid al tarii.

Pe un deal, trei daci ciobani din figuratie se odihnesc in timp ce oile lor pline de cipuri behaie pe ritmuri de manele. Joaca un joc nou… 666, iar cel care pierde se lasa ucis de ceilalti doi. Castigatorii ii iau oile insa numai in asociatie – fara scop lucrativ.

Geoana Prostanacul impreuna cu un coleg cu nume de floare  – ce arde de nerabdare sa-si incerce staminele – hotarasc sa-si forteze intr-o noapte norocul la bordelul politicii romanesti. Timizi, bat la poarta si le deschide cu un zambet larg Ana Birchall. Incremenesc pe loc de invidie la gandul ca ea a fost promovata doar pe baza unei probe orale.

Principele Radu, satul sa-i mai schimbe pampersii regali sotiei, decide impins de la spate sa fuga in lume. Si pentru ca vara inca nu a trecut, se gandeste sa mai ramana la tinuta de sezon. Isi aminteste cat de cuceritor era pe vremuri si de pe fundul scrinului negru scoate pe sest cadoul pe care i l-a daruit un coleg actor venit din State. E vorba despre Borat si de costumul lui de baie. Imbracat asa, in mankini, cu siguranta ca Principele va cuceri pe toata lumea.

Louie-Voiculescu e uns rege al maimutelor. Incearca sa faca afaceri cu toti dusmanii Basescului in speranta ca il va ucide. Ii ademeneste pe fiecare in parte cu maimuticile starlete din jungla cu plasma. “Ca rege al maimuţelor, îţi aranjez să rămîi în junglă, iar tu mă înveţi să devin om! Incepi prin a-mi da secretul focului! bate laba, vere!” – spune Louie-Voiculescu catre un apropiat al …Basescului.

Sub un plop incarcat cu pere, fosti sefi ai serviciilor secrete joaca table. Zarurile sunt masluite. In capul mesei sta generalul Plesita. E in maiou si are pantaloni de trening cu vipusca. Din cand in cand injura birjareste. Ceilalti il asculta supusi. Caraman se apropie, ii sopteste ceva la ureche, apoi ii intinde o poza alb-negru cu autograf. Dedesubt sunt mazgalite cateva cifre. Magureanu se da mai aproape si incearca sa citeasca. Plesita, ager inca, o intoarce pe dos. Totusi, apuca sa ii vada in poza pe Dinu si Felix, iar cifrele par a fi numarul unui cont. In jurul lor alearga Emil Constantinescu copil. Trecand in fuga pe langa Plesita se impiedica si cade. Asa il si pagubeste de o palma zdravana. Gelu Voican zambeste din spatele unor ochelari fumurii si zice: “l-ai facut marti generale”. Se aud rasete de mineri din boscheti.

La Cotroceni, Basescu se consulta cu sefii actuali ai serviciilor secrete. Cum intra in incapere, acestia se strang roata in jurul lui. Marinarul face un pas inainte si se aseaza la birou. Si-a amintit la timp de avertismentele lui Magureanu – “se inchide cercul”. Din scrumiere microfoanele ciulesc atent urechile. Suna telefonul…e Talpes si e in direct la Nasul, pe B1. Basescu rade hahait. Sefii serviciilor secrete se intreaba cu stanjeneala – oare despre ce vorbesc astia trei? Vor afla maine cand se da emisiunea in reluare.

Rosca Stanescu se intalneste in vila lui cu Saftoiu. In acelasi timp, sotia lui Saftoiu se intalneste intr-un apartament cu Peter Imre. Toti 4 sunt fericiti. Imre pare totusi cel mai fericit. Rosca il invita pe Claudiu la etaj. In timp ce urca scarile, Saftoiu da din cap admirativ si-si repeta in gand – “etajul si santajul,etajul si santajul”…apoi se trezeste batut pe umar din spate. E Ciuvica. Mai tarziu, dupa emisiune, e vorba sa vina si domnulgadea si domnulstan si domnulciutacu. Vor pune la cale o strategie de scufundare a matrozului. Rosca le deschide usa unei camere imense. Inauntru cateva zeci de oameni lucreaza la calculatoare. Este armata de forumisti ai SRS-ului. Una dintre armele secrete ale mogulilor.

Oprescu, trezit cu noaptea in cap pe la pranz, se da jos din pat si isi ataseaza carnatul urias. Apoi, imbracat in Mos Craciun, se pregateste de lansarea in cursa. A primit acordul de la primarul Moscovei prin papasha Iliescu. Oare il mai poate refuza cineva echipat asa? In brate tine un tort urias din care ofera tuturor romanilor cate o bucatica – “luati ce a mai ramas din trupul tarii”, ii imbie doctorul pe cei care il privesc nehotarati. In uriasul Mercedes botezat Rudolf si care tine locul renilor din dotare, suna telefoanele in draci. Cozmanca imbracat in costumul spiridusului Shinny Upatree vorbeste ruseste cu Moscova. Ii asigura ca doctorul e perceput ca independent. Si cum sa nu fie asa cand el e Mos Craciun?

In spatele scenei, niste consultanti americani din echipa lui Geoana sparg seminte de nervi. Au capatat acest obicei de cand il au sef pe Vanghelie. Ei il numesc asa, intr-un fel americanesc, distractia dintilor. Dati naibii yankeii – astia sunt in stare sa vanda pana si un rahat. Geoana posac, da din mana intr-una ca sa alunge mustele ce trag de la o vreme spre el. Citeste rezultatele ultimului sondaj si nu se regaseste pe lista. Precis ca Basescu a facut o gluma si l-a sters. In fond, Hrebenciuc i-a explicat ca indiferent ce spune lumea, el tot primul…iese. Cred ca e de bine, nu?

Copiii de la 02 s’un sfert cara in ghiozdanele lor arhiva din dotare. Nenea Care Este i-a rugat sa il ajute sa faca un pamflet. Cu ochelarii fumurii indesati pe nasucurile lor carne si mestecand guma (fara zahar), copiii 0215 canta cu mandrie asa: “Cantecul asta-i despre noi/E un cantec simplu despre vaci si boi/ ……………………………………”

Sa invatam sa dansam a la Plesu !

August 14, 2009

Nu, nu este o varianta de avarie a constatarii ca procentul de inteligenta prost folosita creste asa cum au constatat americanii comparand combatantii in razboiul din Vietnam si cel din Irak. Este doar un indemn la care ii invita Andrei Plesu in filmuletul de mai jos, pe cei care nu se preocupa de afaceri de tip capitalist karaokian, ca doar nu poti sa tii trei pepeni intr-o mana..sau sa te incolonezi cumva, nici macar la biblioteca Academiei sau la vreo Aula Universitara, fie ea de.. stat sau de.. privata !

Cadenta, asa cum spune filosoful care marturiseste cu multa candoare ca fiecare dintre noi are o zona de prostie, marturisindu-si-o pe-a lui din domeniul afacerilor trebuie degraba inlocuita cu ritmul, fiindca-i muzical, ca doara tactul e totul in afaceri ( ar merge ca unsa si analogia cu descendenta paterna) atunci cand prinzi ritmul.
Sunt aproape convinsa ca fiecare dintre noi s-a lovit de un proaspat imbogatit, care ne-a stricat ritmul biologic cuminte si intelept aruncand banii…fara numar…

Si ca tot veni vorba..nu ma pot abtine..ce-ar fi lumea afacerilor fara experti de genul unui chirurg ajuns primar, care in vremuri nu prea indepartate salva vieti punand capat amigdalitelor pultacee, determinat astazi, sa capete o noua expertiza a ceasurilor poleite menite a atrage atentia metropolitanilor cu un cucu-cucu similar cu fluieratul dupa dame in splendid obicei dambovitean ?
Spre deosebire de Lucian Blaga, care spunea despre Platon ca a ajuns filosof din sculptor, primarul nu da semne ca ar putea deveni la randul lui un filosof al administratiei urbei, ci mai curand un baiat de firme…cu sponsori, capitalist de tip karaoke  cantand dupa ureche..

Un alt expert, sprintarul cu nume de floare de categorie usoara…vrea sa bata matahala cotrocenilor si sa inceapa dansul ca mireasa singur la palat..
Hmm…ce umor are intaiul petrolist al tarii !

Daca n-ai umor, nu te descurci in hatisurile capitalismului de karaoke de astazi, chiar daca ii copiezi vestimentatia lui Plesu in armonie cu tot si toate, fiindca nu haina face pe om, ci impreuna personalitatea.
Este absolut delicios speach-ul sau de la lansarea cartii de Funky Business a lui Jonas &  Kjell, prezentata cu un umor devenit crescendo, de la cele mai joase octave, pana la cele mai inalte. Se vede ca stie a dansa ! De altfel si tinuta a fost asortata in culoarea albastra a celor spuse, dovedind ca este omul care nu coboara la trivialitati pragmatice, decat poate pentru a-i invata pe ceilalti sa danseze si sa se identifice igienic de la distanta…de zona de prostie.
Din pacate pentru noi, nu toata lumea este Petre Tutea si nici Andrei Plesu.
Asa ca maestre…chapeau bas !

Comentariu inspirat din alocutiune….


%d bloggers like this: