Posted tagged ‘parvenitism’

Mă îneacă indignarea, mă sugrumă neputinţa!

October 16, 2009

wolf-in-sheeps-clothing

Cu voia domniilor voastre, pun aici un text pe care l-am postat pe forumul RTV.

Trăim clipe memorabile. Suntem contemporanii unui timp ce va rămâne în memoria poporului român, drept escaladarea nesimţirii determinate de factorul “mulţi, da’ mulţi”, drept abordarea unei dictaturi a celor “proşti, da’ corupţi”.
O gloată de semidocţi (unii, arători de mirişti ceilalţi) s-a suit în cârca unui neam, crezând că-şi poate impune voinţa şi dorinţa, în pofida nevoilor pulimii arondate.
Au construit cu sârg şi trudă, un lanţ ale cărui zale s-au călit vreme de 20 de ani. S-au şi înmulţit, pentru a cuprinde cât mai abitir naţia oropsită, şi pentru a suge în deplinătatea lui sângele poporului. Şi-au croit ţarcul lor de legi, apărat cu ghimpi de oţel de superba noastră magistratură. În numele unei democraţii proprii, comuniştii de rit nou, înfrăţiţi peste gard cu papionaţii de origine necunoscută, parclamentarii ni se cacă în cap. Ne împroaşcă cu urină de cea mai proastă calitate, izvorâtă din creierele încinse de parvenitism, şi obedienţa faţă de stăpânii care îi plătesc şi comandă.
Legea de căpătîi a ţării, de dânşii promovată, nu le mai rimează intereselor. Acum 5 ani s-a ivit un dobitoc încăpăţânat care s-a cramponat de respectarea ei ad litteram. Or, e imposibil ca întreg aliotmanul să se împiedice, nu? Dacă vorba bună nu ajunge, suspendarea va străpunge! Iată că nu a străpuns.
Întâmplarea (sau nu), a făcut ca încăpăţânarea catârului să-i fie pe plac pulimii. Aceasta şi-a regăsit printre obiectivele ţintite de el, propriile năzuinţe. Şi-a (re)descoperit duşmanii în rândul duşmanilor catârului.
În prag de alegeri, aliotmanul recurge la unele din cele mai deşuchiate tertipuri, cu adevărat măgăreşti. Priveşte constituţia în oglinzi concave sau convexe, prin lupe deformatoare, prin sticle fumurii! Oricărui individ posesor al unui dram de raţiune, acest demers îi poate provoca în cel mai bun caz un zâmbet compătimitor.
Trăim într-o democraţie de mucava. Atât timp cât un şef de partid îşi permite să ne spună la televizor, în prime time, că parlamentarii partidului CONDUS de el nu vor vota nicio iniţiativă a guvernului, fără a apuca a discerne dacă respectivele iniţiative sunt oportune sau nu, sau cât un alt şef de partid ne ingaimă că slujbaşii săi nu vor vota un premier, cu două săptămâni inainte de a fi auzit programul acestuia, soarta noastră e pecetluită. Unde oare am mai auzit de astfel de metode? Cred că cei care au mai apucat epoca de aur, pot să răspundă.
Mi-e o silă, de-mi vine să râd.


%d bloggers like this: