Posted tagged ‘morala’

Netrebnicia pe net….

November 9, 2010

 

„Navighez“ şi eu adesea pe forumurile diferitelor publicaţii sau ale agenţiilor de ştiri. Recunosc că, dincolo de ştirea şi comentariul „oficiale“, mă interesează mult şi postările anonime, care cresc, uneori, nemăsurat în număr şi mărime, ca ciupercile după ploaie, în urma anumitor articole sau ştiri de presă.

Am sentimente foarte împărţite în privinţa acestor postări, atât de împărţite încât, dacă ar depinde în exclusivitate de mine să le interzic sau să le permit, zău că nu aş şti ce să fac.

Pe de o parte, sunt şi eu, ca şi alţii, adesea îngrozit de trivialităţi. Dar asta nu e chiar cel mai grav. Mai stupefiante mi se par neroziile vădite, incongruenţele, obsesiile conspiraţioniste răsuflate, ignoranţa cu pretenţii de ştiinţă, rasismul, şovinismul, dar şi agramatismul. Postarea este pentru mulţi un canal de defulare a tuturor frustrărilor. Mai ales când subiectul „stimulează“, cum este,  de pildă,…..  moartea lui Adrian Paunescu.(nota mea)

Câtă frustrare naţionalistă, dar mai ales câtă monotonă imbecilitate, toate etalate de-a lungul a zeci de postări! Dar nici măcar aceste dejecţii nu sunt, în sine, lucrul cel mai grav, mai ales că – se poate spune – există şi postări „pozitive“.

Grav cu adevărat este anonimatul postărilor, cu alte cuvinte, descărcarea completă de responsabilitate. Iar asta e valabil nu doar pentru postările „negative“.

În fond, acest anonimat posibil şi încurajat, tipic pentru Internet, rupe contractul nescris tradiţional dintre autorul unei comunicări şi destinatar (public sau privat), contract respectat, într-o societate liberă, atât de scrisoare, de tipar, cât şi de mediile electronice tradiţionale – radio şi televizor: odată postat pe Internet, cuvântul îşi pierde autorul, autorul – responsabilitatea, iar responsabilitatea – valoarea socială.

Orice excogitaţie va circula liber în spaţiul virtual, fără ca autorul real să răspundă în orice fel, fie şi numai moral. Laşitatea, din viciu şi excepţie neconvenabilă, ajunge să fie salutată şi recomandată drept virtute şi regulă a marelui joc social.

Dar – se va spune – ce importanţă are cine spune ceva; important este ce spune – bine, rău –, iar atunci ce ne pasă de autor?

Afirmaţia este tipică pentru oamenii care nu s-au simţit niciodată responsabili pentru cuvântul scris sau rostit. Or, simplul fapt că ştii că eşti de negăsit te determină să renunţi la orice formă de autocenzură, ceea ce, de obicei, sărăceşte conţinutul textului, îi nimiceşte logica, îi subminează premisele, încurajează aberaţiile de judecată şi, de multe ori, alterează profund stilul şi gramatica.

Ceea ce este politeţea pentru comunicarea directă este autocenzura pentru comunicarea publică şi indirectă. Am spune, în termeni freudieni, că dispariţia autocenzurii şi deresponsabilizarea autorilor pe Internet înseamnă slăbirea sau anularea principiului realităţii în favoarea principiului plăcerii.

Or, dacă civilizaţia umană se bazează pe cenzurarea principiului plăcerii pentru a-l face să cadă la un compromis rezonabil cu principiul realităţii, înseamnă că o cultură a anonimatului laş pe Internet vine împotriva esenţei civilizaţiei.

Spuneam însă, la început, că am opinii împărţite privitoare la „postări“ şi „forumuri“ de discuţii. Dacă, până acum, am spus ce nu-mi place la ele, trebuie să spun şi ce îmi place. Îmi place un singur lucru: că aflăm astfel adevărul – crud, mizerabil, dar nu mai puţin adevăr.

Nu-mi place acest adevăr, îmi place cunoaşterea lui. O fi virtual mediul Internetului, dar adevărul său e prea real. Cred într-adevăr că majoritatea celor care postează anonim pe Internet (fie bune, dar mai ales rele) sunt imaturi psihic, care nu au curajul să trimită scrisori semnate.

Dar se pare că ei formează majoritatea omenirii. E un adevăr trist, dar un adevăr ce merită ştiut, că o mare parte a naţiunii pretinde că înţelege ordinea mondială, dar sabotează ordinea gramaticii şi a ortografiei limbii române. Să nu ne facem iluzii: şi înaintea Internetului existau frustrare şi laşitate ale „omului mărunt“, iar toate acestea explodau şi incendiau lumea în momente de cumpănă – războaie şi revoluţii.

Nu sunt convins că Internetul e instrumentul care ne-a deresponsabilizat cel mai mult. Mai curând, el a revelat ceea ce exista dintotdeauna: netrebnicia celui mărunt la fire, care n-are curajul să lovească sau să laude în nume propriu, ca „să nu o încaseze cândva“!

Şi revelaţia asta continuă nu-i tocmai un lucru rău! Acum, graţie Internetului, aflăm ceva mai mult despre numărul şi frustrările acestor suflete de slugă şi măcar ştim că trăim pe o uriaşă cloacă de ură, de acreală resentimentară şi, mai ales, de violenţă disperată să se manifeste.

Deocamdată, ea se manifestă mai ales în „nick-names“-uri ridicole şi în violurile asupra logicii şi ortografiei.

Deocamdată…

Andrei Cornea  Revista 22


%d bloggers like this: