Posted tagged ‘limbaj’

Presa si lesa…

September 20, 2013

Citesc din ce in ce mai des comentarii privind presa. Toata presa. Si vad cum scenariul comunisto-leninist cu “toti sunt la fel” isi face loc lejer in imaginarul colectiv. Fara niciun discernamant si cu o mare veselie, majoritatea spun ca TOATA presa e in lesa, ca TOTI sunt platiti, ba de aia, ba de ailalti. Daca ar cere cineva dovezi concrete, nu stiu daca le-ar putea prezenta careva. Si NU sustin ca o mare parte dintre jurnalisti nu ar fi platiti sa scrie sau ca nu ar accepta sa faca jocurile murdare ale sefilor lor de trust. Spun doar, ca aceasta judecata en gross, este mai pagubitoare decat toate afirmatiile lansate in agora cetateneasca vreodata si va sfarsi prin a decredibiliza tot, chiar si informatiile care si adevarate sa fie…vor fi suspectate de partizanat sau fals grosolan. Ca presa a ajuns unde-a ajuns e si din vina noastra, a tuturor. Neimplicarea, acceptarea si nepasarea ne-a adus astazi in fata unei probleme care are de-a face cu propria noastra constiinta. N-am vazut pe nimeni sa reactioneze la aparitia unor mizerii ca cea numita ziarul “Cancan”, care nu numai ca nu a fost blamat pentru ceea ce publica, ci are un tiraj de invidiat. N-am vazut pe nimeni sa incrimineze reclamele la sex, pozele explicite si goliciunea feminina exploatata la maximum pe ziare si televizoare. N-am vazut pe nimeni iesind in strada sa protesteze impotriva trusturilor care au manipulat la greu si vizibil. N-am vazut sa ia cineva pozitie vreodata, pentru comentariile suburbane si mizere din subsolurile ziarelor, devenite ca si retelele sociale adevarate vespasiene. Tacere crunta a fost, desi multi bloggeri printre care si eu, si cativa jurnalisti…atrageau atentia inca din 2008 despre degradarea limbajului nu numai in presa scrisa ci si in cea vizuala. Tacerea costa! Dar si presa costa! Daca isi imagineaza cineva ca se poate face presa sau televiziune fara bani…se inseala amarnic. Si libertatea costa! Si aici, ma refer la cetatean. Cati dintre voi, cetatenii, ati sustinut vreodata financiar o presa libera? Jurnalistul sau realizatorul de televiziune are si el o viata ca si voi. Mananca, se imbraca, plateste taxe, are familie si creste copii…deci are nevoie sa fie platit cu un salariu. Daca chiar ati fi vrut sa aveti o presa libera, ati fi platit. Asa…judecati oamenii care scriu sau vorbesc per total, ca si cum ar fi cu totii un staul cu vite. Informatia costa in primul rand si informatia e putere in ultimul rand. Cati ati da lunar 3 euro sa sponsorizati un jurnalist liber? Pana nu va uitati in oglinda sa va intrebati a cui este cu adevarat vina si ce aveti de gand sa faceti pentru o presa libera…nici nu aveti dreptul sa vorbiti. Unii nu-si iau salariile de luni de zile si tot fac presa pentru voi. Voi ce faceti pentru ei? Voi ce faceti pentru adevar? Care e politica voastra, a cetateanului?

Aveti aici 2 articole in care vorbeam despre asta. Sunt mult mai multe, dar nu imi mai amintesc titlurile lor.

http://forum.realitatea.net/showthread.php?t=27846
https://alexaionescu.wordpress.com/2009/09/05/greva-consumatorului-de-media/

Netrebnicia pe net….

November 9, 2010

 

„Navighez“ şi eu adesea pe forumurile diferitelor publicaţii sau ale agenţiilor de ştiri. Recunosc că, dincolo de ştirea şi comentariul „oficiale“, mă interesează mult şi postările anonime, care cresc, uneori, nemăsurat în număr şi mărime, ca ciupercile după ploaie, în urma anumitor articole sau ştiri de presă.

Am sentimente foarte împărţite în privinţa acestor postări, atât de împărţite încât, dacă ar depinde în exclusivitate de mine să le interzic sau să le permit, zău că nu aş şti ce să fac.

Pe de o parte, sunt şi eu, ca şi alţii, adesea îngrozit de trivialităţi. Dar asta nu e chiar cel mai grav. Mai stupefiante mi se par neroziile vădite, incongruenţele, obsesiile conspiraţioniste răsuflate, ignoranţa cu pretenţii de ştiinţă, rasismul, şovinismul, dar şi agramatismul. Postarea este pentru mulţi un canal de defulare a tuturor frustrărilor. Mai ales când subiectul „stimulează“, cum este,  de pildă,…..  moartea lui Adrian Paunescu.(nota mea)

Câtă frustrare naţionalistă, dar mai ales câtă monotonă imbecilitate, toate etalate de-a lungul a zeci de postări! Dar nici măcar aceste dejecţii nu sunt, în sine, lucrul cel mai grav, mai ales că – se poate spune – există şi postări „pozitive“.

Grav cu adevărat este anonimatul postărilor, cu alte cuvinte, descărcarea completă de responsabilitate. Iar asta e valabil nu doar pentru postările „negative“.

În fond, acest anonimat posibil şi încurajat, tipic pentru Internet, rupe contractul nescris tradiţional dintre autorul unei comunicări şi destinatar (public sau privat), contract respectat, într-o societate liberă, atât de scrisoare, de tipar, cât şi de mediile electronice tradiţionale – radio şi televizor: odată postat pe Internet, cuvântul îşi pierde autorul, autorul – responsabilitatea, iar responsabilitatea – valoarea socială.

Orice excogitaţie va circula liber în spaţiul virtual, fără ca autorul real să răspundă în orice fel, fie şi numai moral. Laşitatea, din viciu şi excepţie neconvenabilă, ajunge să fie salutată şi recomandată drept virtute şi regulă a marelui joc social.

Dar – se va spune – ce importanţă are cine spune ceva; important este ce spune – bine, rău –, iar atunci ce ne pasă de autor?

Afirmaţia este tipică pentru oamenii care nu s-au simţit niciodată responsabili pentru cuvântul scris sau rostit. Or, simplul fapt că ştii că eşti de negăsit te determină să renunţi la orice formă de autocenzură, ceea ce, de obicei, sărăceşte conţinutul textului, îi nimiceşte logica, îi subminează premisele, încurajează aberaţiile de judecată şi, de multe ori, alterează profund stilul şi gramatica.

Ceea ce este politeţea pentru comunicarea directă este autocenzura pentru comunicarea publică şi indirectă. Am spune, în termeni freudieni, că dispariţia autocenzurii şi deresponsabilizarea autorilor pe Internet înseamnă slăbirea sau anularea principiului realităţii în favoarea principiului plăcerii.

Or, dacă civilizaţia umană se bazează pe cenzurarea principiului plăcerii pentru a-l face să cadă la un compromis rezonabil cu principiul realităţii, înseamnă că o cultură a anonimatului laş pe Internet vine împotriva esenţei civilizaţiei.

Spuneam însă, la început, că am opinii împărţite privitoare la „postări“ şi „forumuri“ de discuţii. Dacă, până acum, am spus ce nu-mi place la ele, trebuie să spun şi ce îmi place. Îmi place un singur lucru: că aflăm astfel adevărul – crud, mizerabil, dar nu mai puţin adevăr.

Nu-mi place acest adevăr, îmi place cunoaşterea lui. O fi virtual mediul Internetului, dar adevărul său e prea real. Cred într-adevăr că majoritatea celor care postează anonim pe Internet (fie bune, dar mai ales rele) sunt imaturi psihic, care nu au curajul să trimită scrisori semnate.

Dar se pare că ei formează majoritatea omenirii. E un adevăr trist, dar un adevăr ce merită ştiut, că o mare parte a naţiunii pretinde că înţelege ordinea mondială, dar sabotează ordinea gramaticii şi a ortografiei limbii române. Să nu ne facem iluzii: şi înaintea Internetului existau frustrare şi laşitate ale „omului mărunt“, iar toate acestea explodau şi incendiau lumea în momente de cumpănă – războaie şi revoluţii.

Nu sunt convins că Internetul e instrumentul care ne-a deresponsabilizat cel mai mult. Mai curând, el a revelat ceea ce exista dintotdeauna: netrebnicia celui mărunt la fire, care n-are curajul să lovească sau să laude în nume propriu, ca „să nu o încaseze cândva“!

Şi revelaţia asta continuă nu-i tocmai un lucru rău! Acum, graţie Internetului, aflăm ceva mai mult despre numărul şi frustrările acestor suflete de slugă şi măcar ştim că trăim pe o uriaşă cloacă de ură, de acreală resentimentară şi, mai ales, de violenţă disperată să se manifeste.

Deocamdată, ea se manifestă mai ales în „nick-names“-uri ridicole şi în violurile asupra logicii şi ortografiei.

Deocamdată…

Andrei Cornea  Revista 22

Mazare….canci !

August 12, 2009

bou

Caragiale a devenit celebru prin comicul de nume utilizat in conturarea personajelor tipice, din celebra sa comedie “O scrisoare pierduta” jucata intotdeauna cu casa inchisa. Noi preferam de la un timp…televizorul inchis din ce in ce mai des ….

Daca Farfuridi si Branzovenescu sunt nume cu conotatie gastronomica, prin analogie, primarele Constantei are  un nume cu iz legumicol, fara doar si poate. Precum marele orator Cicero, care isi tragea numele de la un bob de naut aflat pe nasul tatalui din dotare..leguma si nautul..tot pe acolo si Mazare, numai ca oratoria sa este deja sote si ca orice mancare vegetariana cere.. mai.rar…

Dar ce legatura este totusi intre Mazare si …canci ? Niciuna la prima vedere sau poate ne deruteaza bronzul brasil al personajului, mare fan al Waffen SS…si nu vorbim aici despre cele belgiene, care contin doar un nevinovat chimen…

Eh…tinuta ca tinuta, dar cum sa potrivesti rigorii gotice dansul ardent de latino lover si pasii de salsa, cand pune DNA-ul ochii pe tine ?

Canci-ul dat la o ora de maxima audienta tuturor acelora care nu-l inteleg si nu-l aproba este de inspiratie rroma, caci deh…multiculturalismul  loveste nemilos, pana si in Tiganiada lui Budai Deleanu, un…” nimic”, asa cum il defineste dictionarul, care se pare ca salasuieste asa cum declara Mazare zambind senin si gales exact la “cautatul in chiloti” al organelor…ceea ce il face sa ia culoarea verzulie a pastaii careia ii poarta cu mandrie numele.

Se intelege insa…ca n-au gasit deloc, da’ deloc ceva acolo ! Au dreptate astia cand spun ca DNA-ul este incompetent, ca sa nu mai vorbim ca si Mazare are dreptate ca este un atac nemilos..sic.. venit din dealul Cotrocenilor…

Asa ca, canci… tinde sa devina un brand care sa inlocuiasca nada do Brasil …desi era tocmai ziua potrivita pentru…pestii mazare, ca sa ne inspiram din  Salinger…

Adevarul este.. ca avem un primare de inspiratie bonduelle…caruia i-ar sade bine intr-o conserva fabricata la Rahova..

Acesta este un pamflet si trebuie luat ca atare !


%d bloggers like this: