Posted tagged ‘lidia barbulescu’

PNL loveste in garantul suprematiei Constitutiei !

September 6, 2010

Citesc siderata propunerea lui Melescanu privind desfiintarea Curtii Constitutionale a Romaniei si ma intreb pe buna dreptate, in calitate de cetatean, ce ne mai pregateste PNL, dupa ce va reusi ” Marea Revolutie Socialista din Octombrie” ­čÖé alaturi de aliatii lor de nadejde de la PSD ? Nu ca mi-ar pasa prea mult de guvernarea PDL, dar in mod cert de Garantul separatiei puterilor in Stat, consfintit de Constitutie, imi pasa ! Cui vrea Melescanu sa incredinteze aceasta putere este ireal desigur, gandindu-ne ca la conducerea ICCJ este Lidia Barbulescu, ca acolo si-a facut mendrele musiu Costiniu si ca niciun proces nu a penalizat pe niciun mare afacerist sau politician,┬á ca sa pomenim numai de ultimul pe lista noastra, domnu’ Voicu.

Propunerea aberanta si nesimtita a PNL  ia in calcul desigur, faptul ca justitia este corupta pana in maduva oaselor si ca in sanul ei se afla si securistii care au pus mana pe Romania si fac jocurile astazi. Probabil ca acesta este primul pas din aducerea in existenta a justitiei private visate de sponsorul penal al liberalilor, Dinu Patriciu, care satul de procesele in care este implicat, isi pune manechinele sa ii implementeze ideile care l-ar putea salva.

Sa ii aducem aminte lui Melescanu si gastii PNLPSD unita in cuget si simtiri, ca nu ne-am uitat istoria, asa ca nu suntem condamnati sa o repetam !!!

ÔÇ×Un control de constitu┼úionalitate al legilor exercitat de tribunale nu ar fi altceva dec├ót distrugerea suveranit─â┼úii legislative ┼či, cu consecin┼ú─â direct─â, distrugerea separa┼úiei puterilor, baza organiz─ârii noastre constitu┼úionale. Puterea legislativ─â face legi, puterea judec─âtoreasc─â le aplic─â, puterea executiv─â asigur─â punerea lor ├«n executare. Fiecare din puteri trebuie s─â r─âm├ón─â ├«n cercul care i-a fost trasat prin pactul fundamental. Tribunalele ├«ns─ârcinate cu aplicarea legilor nu sunt instituite pentru a le judeca ┼či a le reforma, ele trebuie s─â asigure men┼úinerea
prevederilor acestora, o lege bun─â sau rea este totu┼či legeÔÇŁ
-profesor de constitutionalism belgian Thonissen
CONTEXTUL INAINTE SI  LA 1923
În România, condiţiile istorice erau favorabile unui control al constituţionalităţii legilor

La sf├ór┼čitul secolului XIX, ├«n Rom├ónia, datele constitu┼úionale ┼či politice erau diferite. Sensibil la influen┼úa francez─â, prin┼úul Alexandru Ioan Cuza prev─âzuse ├«n Statutul Principatelor Unite o a doua Adunare, chemat─â s─â serveasc─â ca organ ponderator, dup─â exemplul Senatului francez al celui de-al doilea Imperiu. Dar domnia lui Cuza, c─âruia conservatorii ├«i repro┼čau c─â ┼či-a atribuit printr-o lovitur─â de stat puteri depline ┼či c─â a lezat grav interesele lor, a fost de scurt─â durat─â. Marii boieri moldoveni ┼či valahi erau con┼čtien┼úi c─â rivalit─â┼úile personale care ├«i opuneau pe unii ├«mpotriva celorlal┼úi erau at├ót de puternice, ├«nc├ót ei nu ar fi ajuns s─â se pun─â de acord asupra alegerii unuia dintre ei, pentru a urca pe tron ┼či c─â, dac─â vreodat─â unul dintre ei ar fi reu┼čit s─â fie ales, cei care nu l-au votat nu ar fi ├«ncetat s─â-i fac─â misiunea imposibil─â. Ei credeau c─â alegerea unui prin┼ú dintr-o familie domnitoare ├«ntr-o ┼úar─â din Europa, nevecin─â, ar conferi prestigiu t├ón─ârului stat ┼či i-ar fi adus un meritat sprijin din partea cur┼úilor suverane. Pe de alt─â parte, ei voiau o rezolvare foarte rapid─â de team─â ca Moldova, unde separati┼čtii sub influen┼úa ruseasc─â erau activi, s─â nu p─âr─âseasc─â Uniunea. De aceea, dup─â ce a fost larg cunoscut refuzul contelui Philippe de Flandra, un membru al dinastiei de Saxa-Cobourg, al doilea fiu al regelui L├ęopold de Belgia, guvernul provizoriu n─âscut din lovitura de stat care ├«l r─âsturnase pe Cuza, ├«n 1866, s-a gr─âbit s─â-l propun─â pe Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, provenit dintr-o ramur─â mai t├ón─âr─â ┼či catolic─â a casei regale de Prusia. Aceast─â alegere a fost rapid supus─â plebiscitului ├«n Principate ┼či ratificat─â de c─âtre puterile garante.
Adoptarea unei Constitu┼úii ├«n 1866 a fost ┼či un act de suveranitate, care ├«ncheia un lung ┼či complex proces de emancipare. Aceast─â Constitu┼úie, elaborat─â de Consiliul de stat, ├«┼či g─âsea originea ├«ntr-un text redactat ├«n 1859 de c─âtre Comisia central─â de la Foc┼čani. Ea era larg inspirat─â din Constitu┼úia belgian─â, aceasta, la r├óndul ei, destul de marcat─â de Carta francez─â din 1830. Foarte detaliat─â, Constitu┼úia se baza pe principiul separ─ârii puterilor ┼či nu con┼úinea nici o prevedere care s─â recunoasc─â explicit judec─âtorilor dreptul de a controla legile sau care s─â le interzic─â implicit aceasta. Dar, spre deosebire de legile constitu┼úionale franceze, ea con┼úinea un num─âr de articole care, av├ónd leg─âtur─â cu dreptul privat, ├«n special cu dreptul de proprietate, nu privea propriu-zis structurile constitu┼úionale.

├Än 1884, Constitu┼úia a fost u┼čor revizuit─â, cu ocazia unei modific─âri
aduse textului reformei agrare din 1864, care interzicea ┼ú─âranilor s─â-┼či v├ónd─â timp de treizeci de ani p─âm├óntul primit, adic─â ├«nainte de 1894. Guvernul a decis s─â ├«nscrie ├«n Constitu┼úie principiul inalienabilit─â┼úii, timp de 32 de ani (├«ncep├ónd cu 1884), propriet─â┼úii fo┼čtilor cl─âca┼či ┼či descenden┼úilor lor care au primit noi parcele (tineri c─âs─âtori┼úi) sau a loturilor din domeniul public deja cump─ârate sau care ar fi cump─ârate de la stat (articolul 132).
Se ├«n┼úelege u┼čor ├«ncurc─âtura judec─âtorilor, atunci c├ónd interveneau
legi într-un domeniu deja reglementat chiar de Constituţie într-un mod
atât de precis. Urmau să facă să prevaleze legea constituţională sau legea
posterioară care putea să o contrazică? Foarte curând, judecătorii Curţii
de Casaţie, în 1875, apoi în 1886, au lăsat incidental să se înţeleagă că ei
vor face să fie respectată supremaţia Constituţiei. Un pas în plus a fost
înfăptuit atunci când, în 1902, sesizaţi după instanţa de fond, ei au refuzat
să aplice o lege ca fiind contrară articolului 132 al Constituţiei. Era vorba
de o lege special─â din 1900, care ├«i autoriza pe ┼ú─âranii fo┼čti cl─âca┼či ai
comunei R├ómnicu-V├ólcea s─â-┼či v├ónd─â loturile primite la reforma agrar─â
din 1864, înstrăinare neautorizată de Constituţie de la revizuirea din 1884.
Totu┼či, aceast─â decizie nu a avut nici un r─âsunet ├«n doctrina european─â.
Procesul Societ─â┼úii de Tramvaie din Bucure┼čti ┼či afirmarea controlului jurisdic┼úional al legilor ├«n Rom├ónia ├«ncep├ónd cu 1912.

A trebuit a┼čteptat anul 1912, pentru ca Curtea de Casa┼úie s─â aib─â a se
pronunţa din nou asupra constituţionalităţii unei legi. A fost cu ocazia
faimoasei afaceri a tramvaielor din Bucure┼čti. ├Än Rom├ónia, aceast─â afacere
nu putea decât să pasioneze opinia publică. Punând în discuţie numeroase
interese, ea mobiliza mediile financiare. Implic├ónd, ├«n acela┼či timp,
municipalitatea din Bucure┼čti, guvernul ┼či Parlamentul rom├ón, ea trezea
straturile clasei politice. ├Än 1909, c├ónd Bucure┼čtiul se m─ârea ┼či se
├«nfrumuse┼úa, merit├ónd chiar s─â fie numit ÔÇ×micul ParisÔÇŁ, mai multe societ─â┼úi
de tramvaie asigurau transporturile ├«n comun, f─âr─â s─â se preocupe prea mult s─â-┼či armonizeze re┼úelele. Guvernul format de deputatul liberal Ion Br─âtianu s-a nelini┼čtit de aceast─â situa┼úie. ├Än 14 aprilie 1909, el a f─âcut s─â fie adoptat─â o lege special─â care permitea municipalit─â┼úii din Bucure┼čti s─â formeze o societate comunal─â, Societatea Tramvaielor din Bucure┼čti. Creat─â prin decizia unei autorit─â┼úi publice ┼či f─âc├ónd apel la capitaluri private, aceast─â societate, dotat─â cu statute redactate de municipalitate ┼či aprobate de Consiliul de mini┼čtri, nu era, cu siguran┼ú─â, u┼čor de calificat din punct de
vedere juridic, mai ales într-o vreme de liberalism economic. Dar toate
formalităţile fiind îndeplinite după regulile prevăzute, această societate ad
hoc putea foarte legal s─â-┼či ├«ndeplineasc─â misiunea de serviciu public. ├Än
ciuda nemulţumirii vechilor companii concesionare, care se considerau
lezate prin aceast─â reorganizare, lucr─ârile de infrastructur─â au putut s─â
├«nceap─â f─âr─â ├«nt├órziere. ├Än 1912, cincisprezece kilometri de ┼čine erau deja
pu┼či ┼či materialul rulant era cump─ârat pentru ├«ntreaga re┼úea.
Din nenorocire, totul s-a politizat când, la această dată, a intervenit
o schimbare de guvern ┼či majoritate a consiliului municipal. Noua
municipalitate a Bucure┼čtilor a declarat c─â noua societate nu are existen┼ú─â
legală. Argumentând că aceasta nu ajungea să obţină ca vechile societăţi
concesionare s─â accepte t─âierea liniilor lor de tramvai, municipalitatea a
cerut noului guvern format de conservatorul Petre Carp s─â abroge legea
care autoriza crearea societăţii. Într-adevăr, după anularea în Consiliul de
mini┼čtri a statutelor societ─â┼úii, Ministerul de Interne a dispus oprirea
lucrărilor. Aceste măsuri, evident ilegale, au provocat vii contestaţii. În
timp ce tribunalul din Ilfov (Bucure┼čti) era deja sesizat de c─âtre Societatea
de Tramvaie din Bucure┼čti, guvernul reac┼úion├ónd cu rapiditate a f─âcut s─â
fie votată o lege de circumstanţă, în 18 decembrie 1911. În mod abil,
aceast─â lege a fost prezentat─â ca o prevedere interpretativ─â a legii din 14
aprilie 1909. Evitând să dizolve societatea, legislatorul a redactat noi
statute, sub pretext c─â cele vechi prezentau incertitudini. Legea era fals
ÔÇ×interpretativ─âÔÇŁ, deoarece ea con┼úinea prevederi noi. Legislativul s-a
substituit, astfel, în mod deschis, judecătorului, într-o procedură
judecătorească în curs. Era, în mod clar, o violare a separaţiei puterilor
legislativ─â ┼či judec─âtoreasc─â. Lovitura de stat legal avea toate aparen┼úele unei lovituri de stat neconstitu┼úional!

Societatea de Tramvaie din Bucure┼čti nu a ezitat, deci, s─â cear─â
tribunalului din Ilfov să declare că această lege era contrară Constituţiei,
cu dublu titlu, deoarece ea încălca:
ÔÇô pe de o parte, articolul 36 din Constitu┼úie, care dispune c─â puterea
judec─âtoreasc─â este exercitat─â de tribunale;
ÔÇô pe de alt─â parte, articolul 14, care interzice sustragerea unui
justiţiabil împotriva voinţei sale, de sub autoritatea judecătorului de
resort, precum ┼či articolul 19, conform c─âruia proprietatea, ÔÇ×de orice
natur─âÔÇŁ ar fi ea, este sacr─â ┼či inviolabil─â.
Interesul de doctrină al dezbaterii franco-române în jurul acestei cauze
Mizele financiare ├«n cauz─â la Bucure┼čti erau importante, dar ┼či mai
mare, pentru pasionaţii de drept, era interesul de doctrină al chestiunii
ridicate de acest scenariu politico-juridic. Juri┼čtii, profesorii de la
facult─â┼úile de drept ┼či avoca┼úii s-au mobilizat ├«n Rom├ónia, dar ┼či ├«n mai
multe ┼ú─âri europene ┼či, ├«n mod firesc, ├«n Fran┼úa.

Chemaţi de către Victor Antonescu, fost student al Facultăţii de Drept
din Paris ┼či avocat al Societ─â┼úii lezate, pentru a oferi consulta┼úie, Berth├ęlemy, specializat ├«n drept administrativ, viitor decan al Facult─â┼úii, ┼či Gaston J─Źze, reputat profesor de finan┼úe publice, s-au aplecat asupra dosarului, nu f─âr─â delectare. Era, ├«ntr-adev─âr, pentru ei o ocazie de a studia un caz concret ┼či de a trata o chestiune care se afla chiar ├«n inima constitu┼úionalismului liberal.
Memoriul lor, care a fost publicat în Revista de Drept public, studiază foarte
metodic chestiunea controlului constituţional, mai întâi dintr-un punct de
vedere teoretic, apoi ├«n dreptul comparat ┼či, ├«n fine, ├«n contextul specific al
dreptului constituţional român.
Din punct de vedere teoretic, pentru cei doi semnatari, din momentul ├«n care o constitu┼úie distinge legile ordinare de legile constitu┼úionale, ea plaseaz─â legile constitu┼úionale deasupra legilor ordinare ├«n ierarhia normelor. ┼×i din momentul ├«n care ea stabile┼čte tribunalele independente, ea le recunoa┼čte acestora automat puterea ┼či datoria de a nu aplica legi care ar fi contrare unei prevederi de natur─â constitu┼úional─â. Nu este deloc necesar ca ea s─â spun─â aceasta ├«n mod explicit, deoarece este chiar consecin┼úa logicii juridice. Judec─âtorul are ca misiune s─â judece conflictele de lege. De aceea, atunci c├ónd pledantul invoc─â o lege constitu┼úional─â contrar─â legii ordinare invocat─â ├«mpotriva lui, judec─âtorul trebuie s─â fac─â s─â prevaleze pe aceea care se afl─â pe treapta cea mai ├«nalt─â ├«n ierarhia normelor. De asemenea, c├ónd dou─â legi ordinare se contrazic, judec─âtorul o aplic─â pe cea mai recent─â. Nu este vorba de ├«nc─âlcarea separa┼úiei puterilor, ci de punerea ├«n practic─â a acestui principiu. Judec─âtorul nu se substituie legislatorului. El nu anuleaz─â legea contestat─â. El aplic─â pentru solu┼úionarea procesului legea care i se impune cu prioritate, adic─â legea constitu┼úional─â. Era reluarea foarte evident─â a argumentelor judec─âtorului Marshall ├«n hot─âr├órea Marbury vs.Madison din 1803, c├ónd pentru prima dat─â Curtea Suprem─â a intervenit pentru a exercita controlul constitu┼úionalit─â┼úii legilor. ÔÇ×Sau, scrie Berth├ęlemy, principiul separ─ârii puterilor nu semnific─â nimic, sau trebuie s─â deducem din aceasta c─â legislativul nu mai are puterea s─â solu┼úioneze procesul, c─â judec─âtorul nu are puterea s─â le modificeÔÇŁ (legile)*.
J─Źze ┼či Berth├ęlemy recuno┼čteau, totu┼či, c─â ├«n Fran┼úa un anumit
număr de legi din epoca revoluţionară interziceau judecătorilor să refuze
aplicarea legilor. Dar în România situaţia era diferită, deoarece asemenea
legi nu existau ┼či, dimpotriv─â, totul l─âsa s─â se cread─â c─â constituantul
dorise ca prevederile constituţionale să aibă o valoare superioară faţă de
legile ordinare. Nu înscrisese el, de exemplu, în Constituţie prevederi
asupra reformei agrare care ar fi putut foarte bine s─â fie adoptate de c─âtre
procedura legislativ─â obi┼čnuit─â?
În concluziile lor, redactorii memoriului susţin, deci, că în România
judecătorii sunt abilitaţi să judece excepţii de neconstituţionalitate cu
ocazia unui proces. Juri┼čtii rom├óni favorabili controlului au completat
demonstra┼úia domnilor J─Źze ┼či Berth├ęlemy cu argumente care decurg mai
direct din dreptul public român. Ei au notat că, Constituţia română
distingea foarte evident legile constitu┼úionale ┼či legile ordinare ┼či c─â, spre
deosebire de legile constituţionale franceze, ea consacra un anumit număr
de principii, cum ar fi inviolabilitatea dreptului de proprietate, principii
care ar fi f─âr─â valoare dac─â tribunalele rom├óne┼čti nu ar fi abilitate s─â
impun─â respectarea lor: exproprierea pentru motiv de utilitate public─â,
inalienabilitatea loturilor de pământ distribuite ţăranilor prin legea agrară
din 1864, interzicerea pedepsei cu moartea, percheziţia sau arestarea fără
ordin judec─âtoresc.
Altă diferenţă importantă. Pentru a îndepărta orice control de
constitu┼úionalitate a legilor, judec─âtorii francezi inventaser─â, din respect fa┼ú─â de legislator, teoria legii-ecran. Dar a┼ča cum observa, ├«nc─â din 1901,
profesorul Dissescu, în Cursul său de Drept constituţional român,
Constituţia franceză nu consacra noţiunea de putere judecătorească. Or, în
Rom├ónia, Constitu┼úia recuno┼čtea expres independen┼úa puterii judec─âtore┼čti,
dând judecătorului român o autoritate care făcea din acesta nu numai
interpretul legilor, dar ┼či garantul constitu┼úionalit─â┼úii lor. Profesorul Dissescu a mers p├ón─â la a sus┼úine chiar c─â, Constitu┼úia rom├ón─â nu numai c─â permitea controlul judec─âtoresc al constitu┼úionalit─â┼úii legilor, dar ├«l impunea implicit, atunci c├ónd consacra la articolul 128 distinc┼úia ├«ntre puterea legislativ─â obi┼čnuit─â ┼či puterea constituant─â. ├Än spijinul acestei teze, el observa, de asemenea c─â, Constitu┼úia rom├ón─â, de┼či inspirat─â din Constitu┼úia belgian─â, nu reluase articolul 107 care interzicea imixtiunea judec─âtorului ├«n procesul legislativ. ┼×i dac─â ne-am ├«ntoarce la prima Constitu┼úie adoptat─â de Rom├ónia, Statutul din mai 1864, promulgat de prin┼úul Cuza, am putea, de asemenea, s─â constat─âm c─â ea afirma foarte clar principiul suprema┼úiei constitu┼úionale, referindu-se ├«n special la Declara┼úia francez─â a drepturilor omului din 26 august 1789 ┼či ├«ncredin┼ú├ónd misiunea de a judeca asupra constitu┼úionalit─â┼úii legilor ÔÇ×unei adun─âri ponderatoareÔÇŁ, replic─â a Senatului francez din cel de- al doilea Imperiu.
Cazul de spe┼ú─â era, ├«n fine, deosebit de favorabil recunoa┼čterii unui
control jurisdicţional al legilor. Sigur, judecătorul nu trebuia să se substituie
legislatorului, dar legislatorul nu trebuia nici el s─â se substituie judec─âtorului.
Or, este exact ceea ce face legislatorul român, prin adoptarea unei legi care
judeca o chestiune deja în curs de examinare în faţa tribunalelor în cauza
Tramvaielor din Bucure┼čti. Dac─â separa┼úia puterilor nu permite unui
judecător să rescrie, în felul său, legea pe care o interpretează, ea nu este
respectată nici de legislator atunci când o procedură judiciară fiind în curs, el se substituie judecătorului chiar în exerciţiul funcţiei sale, sub pretext că
interpreteaz─â o lege deja promulgat─â.

Decizia Curţii de Casaţie: o jurisprudenţă de avangardă
F─âr─â st─âri suflete┼čti dar cu argumente solide, Tribunalul din Ilfov
(Bucure┼čti) a admis excep┼úia de neconstitu┼úionalitate. Sesizat─â, la r├óndul
său, Curtea de Casaţie i-a dat dreptate. Precum în faţa Tribunalului din
Ilfov, ┼či aici municipalitatea din Bucure┼čti nu a omis s─â sus┼úin─â c─â
articolul 108 din Codul Penal român impunea judecătorului jurământul de
a respecta Constitu┼úia ┼či legile ┼ú─ârii, interzic├óndu-i s─â aprecieze
constituţionalitatea legii contestate. Curtea de Casaţie, chiar în numele
supremaţiei Constituţiei, a respins acest argument, pe care îl combătuse
cu motive temeinice în pledoaria sa avocatul Victor Antonescu. Pentru
Curte, Constituţia nefiind enumerarea unor vagi precepte, judecătorul nu
ie┼čea din competen┼úa sa atunci c├ónd judeca un conflict ├«ntre dou─â legi, una
ordinar─â ┼či cealalt─â constitu┼úional─â. ┼×i ├«n aceast─â ├«mprejurare, ea considera
că legea contestată era de două ori neconstituţională, pe de o parte,
deoarece fiind un amestec ├«n exercitarea puterii judec─âtore┼čti ea viola
separaţia puterilor, pe de altă parte, deoarece ea era, în fapt, o expropriere
deghizat─â care nu r─âspundea criteriilor fixate de articolul 17 din Constitu┼úie, care define┼čte o asemenea procedur─â.
Prin aceast─â decizie, Rom├ónia se afirma inovatoare. Ea o lua ├«naintea Fran┼úei ┼či chiar a altor state din Europa, deoarece, la aceast─â dat─â,
numai Norvegia ┼či Grecia urmaser─â exemplul Statelor Unite. Motivarea
hot─âr├órii Cur┼úii relua argumentele dezvoltate de J─Źze ┼či Berth├ęlemy, dar
care erau ┼či cele exprimate deja de juri┼čtii rom├óni favorabili controlului
jurisdicţional. Era astfel demonstrată osmoza intelectuală ce caracteriza,
la aceast─â dat─â, leg─âturile dintre juri┼čtii francezi ┼či juri┼čtii rom├óni.
Rămâne faptul că decizia Curţii de Casaţie nu a atras unanimitatea
în mediile juridice. La Curtea de Casaţie ea a fost contestată într-o opinie
separat─â redactat─â de c─âtre unul din membrii s─âi, Ion Manu. Pentru acest
judecător, legea din 1911 era o lege interpretativă, deci constituţională pe
baza articolului 134 din Constituţia din 1866, care, după părerea sa,
permitea legislatorului s─â interpreteze legile ÔÇ×incompleteÔÇŁ. ├Än 1927 ├«nc─â,
profesorul Alexianu, de la Facultatea din Cernăuţi, considera că în 1912
Tribunalul din Ilfov ┼či Curtea de Casa┼úie nu erau ├«n drept s─â se erijeze ├«n
judecători ai constituţionalităţii unei legi, regulamentar votată de
Parlament. Pentru el, articolul 108 din Codul Penal, replic─â a articolului
127 din Codul Penal francez, le interzicea implicit aceasta. De┼či recuno┼čtea utilitatea unui control jurisdic┼úional al constitu┼úionalit─â┼úii legilor, el credea c─â nu putea fi admis, ├«n mod legitim, f─âr─â o abilitare expres─â a constituantului ├«nsu┼či.

Până în 1912, controlul jurisdicţional al constituţionalităţii legilor a
rămas în letargie. Legea din 1917, care suprima libertatea preţurilor chiriilor sau impunea prelungirea lor din oficiu, apoi reforma agrară din iulie 1921 au fost cele care au contribuit la reactivarea lui. În ambele cazuri, au fost invocate excepţii de neconstituţionalitate, pentru motivul că dreptul de proprietate garantat de Constituţie fusese ignorat de legislator.
Când acest contencios constituţional a urcat până la ea, Curtea nu a
considerat necesar s─â-┼či justifice din nou competen┼úa. Dar, erij├óndu-se ├«n
judecător al constituţionalităţii, ea nu a vrut să apară nici ca tutore, nici ca
cenzor al Parlamentului. De aceea, s-a str─âduit s─â ÔÇ×delimiteze cercul ├«n
care ea putea s─â se mi┼čte f─âr─â s─â-┼či dep─â┼čeasc─â atribu┼úiileÔÇŁ. De mai
multe ori, Curtea a amintit că interpretarea Constituţiei trebuia să fie mai
strictă decât aceea a legilor comune. Ea a precizat, de exemplu, că un
tribunal nu putea să invoce din oficiu chestiunea neconstituţionalităţii, un
asemenea control nefiind posibil decât dacă părţile puteau să dovedească
că aplicarea legii contestate ar provoca pentru ele un prejudiciu direct. În
fine, Curtea a considerat că judecătorul trebuia să îndepărteze examinarea
neconstituţionalităţii dacă procesul putea să găsească o soluţie în afara
acestei examin─âri.
Introdus pe cale jurisdic┼úional─â, controlul judec─âtoresc al constitu┼úionalit─â┼úii legilor, chiar at├ót de ponderat exercitat, punea ├«n mod foarte evident o problem─â de ordin politic. Afirm├ónd dreptul judec─âtorilor fondului de a cunoa┼čte excep┼úii de neconstitu┼úionalitate a legilor, Curtea de
Casa┼úie nu intra, oare, ├«n conflict cu Parlamentul ┼či ├«n condi┼úii cu at├ót mai
sensibile cu cât era vorba de o lege foarte recent votată? Au fost, desigur,
reac┼úii de protest. Dar se pare c─â nici o propunere de revizuire constitu┼úional─â nu a fost prezentat─â pentru a se interzice prin Constitu┼úie examinarea constitu┼úionalit─â┼úii legilor de c─âtre judec─âtor. Or, putem s─â ne g├óndim c─â ├«n Fran┼úa, la aceea┼či dat─â, o ini┼úiativ─â judec─âtoreasc─â comparabil─â cu aceea a Tribunalului din Bucure┼čti ar fi fost resim┼úit─â ca o atingere adus─â suveranit─â┼úii Parlamentului ┼či dogmei lui Jean-Jacques Rousseau asupra legii, expresie a voin┼úei generale. ┼×i, cum se obi┼čnuia ├«n dezbaterile politice sub cea de-a treia Republic─â, unii parlamentari nu ar fi uitat s─â agite spectrul oribil al parlamentelor judiciare ale Vechiului Regim.

Se poate explica cea mai m─ârunt─â susceptibilitate a deputa┼úilor rom├óni, printr-un context istoric diferit. ├Änainte de a ajunge la independen┼úa total─â ├«n 1878, legislatorul noului stat trebuia s─â respecte tratatele semnate de c─âtre marile puteri protectoare, care limitau domeniul s─âu de interven┼úie. Sub domnia lui Cuza, a┼ča cum s-a v─âzut, Adunarea legislativ─â era supus─â controlului Senatului ÔÇ×ponderatorÔÇŁ. ┼×i sub Constitu┼úia din 1866, monarhul era str├óns asociat cu puterea legislativ─â.
Jucând rolul de moderator, el avea interes să evite o prea mare instabilitate legislativă, în favoarea schimbărilor de majoritate.
Judecătorul putea deci să fie un aliat în această misiune de reglementare.
În fine, în faza construcţiei statelor-naţiune, constituţionalizarea era
o barieră protectoare în vederea evitării repunerilor conjuncturale în
discu┼úie, care ar fi putut s─â clatine bazele de ordin politic ┼či social. A
introduce în Constituţie o prevedere referitoare la o chestiune sensibilă, ca
reforma agrară, ca să-i dea o mai mare stabilitate, însemna a contribui la
pacea civilă. După cum remarca profesorul Dissescu, într-o ţară a cărei
experien┼ú─â parlamentar─â este recent─â ┼či ├«n care opinia public─â este ├«nc─â foarte embrionar─â pe plan na┼úional, puterea judec─âtoreasc─â poate ├«ndeplini o func┼úie pedagogic─â ┼či, doar prin simpla amenin┼úare a interven┼úiei sale posibile, poate s─â-l incite pe legislator s─â respecte limitele pe care i le impune Constitu┼úia.

Dar introducerea controlului de constituţionalitate pe cale
jurisdic┼úional─â avea inconvenientul de a ├«ngreuna ┼či, uneori, de a face confuze procedurile judiciare.
Doctrina română nu a ezitat să atragă atenţia asupra diferitelor chestiuni de tehnică juridică, pe care ea le
considera rezolvate de jurisprudenţă. Atunci când o parte făcea recurs în
faţa Curţii de Casaţie, cu ocazia unei decizii pozitive sau negative în
primă instanţă asupra unei excepţii de neconstituţionalitate, procesul pe
fond nu ar fi trebuit, oare, s─â fie continuat sau suspendat ├«n a┼čteptarea
judecăţii Curţii de Casaţie? Prima soluţie comporta riscul pentru tribunal,
sesizat pe fond, de a trebui s─â rejudece orice cauz─â, dac─â punctul s─âu de
vedere ├«n ceea ce prive┼čte excep┼úia de neconstitu┼úionalitate nu fusese
re┼úinut de Curte. A doua solu┼úie putea s─â dea na┼čtere la manevre de
amânare. Un anumit număr de autori regretau, de asemenea, că o excepţie
atât de importantă nu a fost trimisă direct la cea mai înaltă jurisdicţie a
ţării, din moment ce un judecător fusese sesizat în legătură cu aceasta.

Constituţionalizarea controlului jurisdicţional al constituţionalităţii legilor: Constituţia din 1923

C├ónd ├«n 1923 a fost elaborat─â noua Constitu┼úie, principiul controlului constitu┼úionalit─â┼úii legilor era prea bine integrat ├«n dreptul public rom├ónesc pentru a putea fi respins. Noul constitu┼úionalism european pleda, ┼či el, pentru confirmarea acestui principiu. F─âc├ónd pasul, dou─â state, Austria ┼či Iugoslavia, creaser─â ├«n 1920 Cur┼úi Constitu┼úionale specializate dup─â modelul sugerat de profesorul Hans Kelsen. Urm├ónd aceste exemple, tenta┼úia era chiar de a opta pentru o restructurare complet─â a controlului de constitu┼úionalitate a legilor, prin crearea unei Cur┼úi Constitu┼úionale specializate. Dar, ├«n mod foarte legitim, constituantul rom├ón a considerat c─â nu era cazul s─â abandoneze un sistem tehnic bine rodat ┼či uns de o jurispruden┼ú─â prudent─â.
În schimb, s-a profitat de ocazia de a raţionaliza funcţionarea sa.
Este o soluţie foarte comparabilă cu aceea propusă de deputatul francez
Jules Roche, care a fost re┼úinut─â. Judec─âtorii de la prima instan┼ú─â ┼či de la
apel nu mai erau competenţi pentru a aprecia constituţionalitatea legilor.
Orice excepţie de neconstituţionalitate trebuia să ajungă la Curtea de
Casaţie, care statua, atunci, în plenul său (articolul 176). Astfel, Curtea de
Casa┼úie (31 magistra┼úi inamovibili) devenea o Curte Constitu┼úional─â unic─â ┼či suprem─â. Dar aceast─â forma┼úiune jurisdic┼úional─â nu putea s─â intervin─â dec├ót pe cale de excep┼úie. Recursul ├«n neconstitu┼úionalitate se distingea de recursul obi┼čnuit. Era un recurs special, care viza s─â fac─â s─â fie declarat─â
inaplicabil─â o lege sau o prevedere a unei legi invocat─â numai ├«n cursul procesului la prima instan┼ú─â ┼či la apel ┼či contestat─â de una din p─âr┼úi. Declararea neconstitu┼úionalit─â┼úii nu avea efecte erga omnes, numai inter partes, adic─â ├«n singurul caz judecat. Pentru a evita ca recursul la excep┼úii pu┼úin fondate s─â nu fie utilizat ├«n mod sistematic, ├«n scopul ├«ncetinirii cursului justi┼úiei, era prev─âzut ca procesul s─â-┼či urmeze cursul s─âu ├«n timpul examin─ârii la Curtea de Casa┼úie, chestiunea constitu┼úionalit─â┼úii fiind provizoriu ┼úinut─â ├«n rezerv─â.

O dezbatere asupra avantajelor respective ale controlului a priori ┼či
ale controlului a posteriori Constituantul din 1923, cre├ónd un Consiliu Legislativ, se preocupase ┼či de limitarea excep┼úiilor de neconstitu┼úionalitate, amelior├ónd condi┼úiile de elaborare a legilor. Consilier juridic al guvernului, dar care nu exercita precum Consiliul de stat francez func┼úiuni jurisdic┼úionale, acest Consiliu Legislativ nu d─âdea dec├ót un aviz asupra proiectelor de legi ┼či propuneri de amendamente. Mai mul┼úi juri┼čti rom├óni au considerat, totu┼či, c─â ├«n ├«ndeplinirea acestei misiuni el exercita un control preventiv al constitu┼úionalit─â┼úii unei legi. Aceast─â crea┼úie, ├«ntr-adev─âr foarte oportun─â, nu a reu┼čit s─â nu provoace o nou─â dezbatere asupra chestiunii
constitu┼úionalit─â┼úii legilor, dezbatere ├«n acela┼či timp politic─â ┼či juridic─â.
Din punct de vedere politic, controlul a posteriori al legilor, efectuat de
judecător la recursul cetăţeanului simplu, putea să fie privit cu
neîncredere de către cei care din clasa politică doreau o consolidare a
Executivului ┼či o aplicare riguroas─â a legilor, inclusiv cele mai riguroase.
Un Consiliu Legislativ putea, din acest motiv, s─â fie u┼čor reluat sub controlul Guvernului ┼či utilizat de c─âtre acesta pentru a restr├ónge rolul Parlamentului. Aceast─â prejudecat─â nu a lipsit, cu siguran┼ú─â, din mintea redactorilor Constitu┼úiei din 1938.
Dar al┼úi juri┼čti puteau s─â invoce drepturile Parlamentului atunci
când ei pledau pentru un control a priori exclusiv al oricărei proceduri de
excepţie de neconstituţionalitate a legilor în beneficiul justiţiabililor.

Curtea de Casaţie, judecător unic al excepţiilor de
neconstitu┼úionalitate: o jurispruden┼ú─â echilibrat─â ┼či prudent─â
Din 1923 până în 1938, dată la care regele Carol II a acordat o
Constituţie de inspiraţie autoritară, mai mult corporativă decât
parlamentară, numeroase legi, uneori redactate în grabă, au fost supuse Curţii, dar foarte puţine au fost declarate inaplicabile. Jurisprudenţa a fost, mai curând, restrictivă.
Acesta a fost modul prin care Curtea s-a str─âduit s─â fixeze limite la controlul de constitu┼úionalitate. Ea a considerat, pe de o parte, c─â trebuia justificat un interes pentru declan┼čarea unui recurs ├«n neconstitu┼úionalitate ┼či, pe de alt─â parte, c─â ea nu era abilitat─â s─â se sesizeze din oficiu despre o chestiune privind constitu┼úionalitatea unei legi. Aceast─â restric┼úie a fost regretat─â de profesorul Dissescu, atunci membru al Parlamentului, care sus┼úinea c─â neconstitu┼úionalitatea trebuia s─â fie considerat─â ca o chestiune de ordin public. Pe fond, Curtea a respins teza conform c─âreia violarea unui tratat putea fi asimilat─â cu o violare a Constitu┼úiei, numai dac─â tratatele, ca de exemplu prevederile referitoare la minorit─â┼úi, con┼úinute ├«n tratatele ┼či conven┼úiile semnate de Rom├ónia la ie┼čirea din primul r─âzboi mondial, precizau c─â ele aveau putere constitu┼úional─â. Pentru ca o decizie de neconstitu┼úionalitate s─â perturbe, c├ót mai pu┼úin posibil, ordinea juridic─â atunci c├ónd d─âdea dreptate reclamantului, Curtea a avut grij─â s─â evite ca declara┼úia de neaplicabilitate a unui articol de lege s─â poat─â fi interpretat ca antren├ónd paralizia celorlalte articole ale sale. Dup─â cum a precizat Miclescu, pre┼čedintele onorific al Cur┼úii de Casa┼úie, ├«n aplicarea noii Constitu┼úii ÔÇ×a uzat de dreptul s─âu de examinare a constitu┼úionalit─â┼úii legilor cu un tact sigur ┼či o con┼čtiin┼ú─â desprins─â de orice influen┼ú─â din partea partidelor politice, impun├óndu-┼či autoritatea printr-o etic─â impecabil─âÔÇŁ.

Crearea Curţii Constituţionale se justifica  prin nevoia de reglare
a mecanismelor democratice, nu numai ├«ntr-o faz─â de tranzi┼úie, dar ┼či ├«n mod permanent ├«n orice democra┼úie modern─â.

Nu ne vom mira, de exemplu c─â, Curtea ┼či-a v─âzut ├«ncredin┼úat un
rol de reglator al mecanismelor democra┼úiei directe ┼či al pluralismului
politic, av├ónd controlul procedurii de organizare ┼či de desf─â┼čurare a
referendumului, verificarea condi┼úiilor de declan┼čare de c─âtre cet─â┼úeni a
unei iniţiative legislative, examinarea contestaţiilor referitoare la
constituţionalitatea unui partid politic.

├Än acest fel, Adunarea constituant─â a ├«ncredin┼úat Cur┼úii Constitu┼úionale competen┼úe care ├«┼či au originea direct ├«n reglarea institu┼úiilor politice: vegheaz─â la respectarea procedurii pentru alegerea Pre┼čedintelui ┼ú─ârii (dar nu alegerile parlamentare), constat─â existen┼úa ├«mprejur─ârilor care justific─â interimatul ├«n exercitarea func┼úiei preziden┼úiale, d─â un aviz pentru propunerea de suspendare din func┼úie a Pre┼čedintelui, propunere care trebuie s─â fie prezentat─â de cel pu┼úin o treime din num─ârul deputa┼úilor ┼či senatorilor.
Toate atribu┼úiile sale ├«n implica┼úiile politice sunt, desigur, mai u┼čor, mai rapid ┼či mai eficace exercitate de c─âtre o instan┼ú─â jurisdic┼úional─â specializat─â, dec├ót de c─âtre o jurisdic┼úie ├«nalt─â cu competen┼úe generale ┼či deja supra├«nc─ârcat─â de multiple recursuri. Este cu at├ót mai adev─ârat ├«n ┼ú─âri care, precum Rom├ónia, revin la pluralismul politic dup─â ce au tr─âit mul┼úi
ani sub dominaţia unui partid unic.

Precum majoritatea Curţilor Constituţionale de ultimă generaţie,
Curtea rom├ón─â cumuleaz─â, deci, misiuni jurisdic┼úionale ┼či misiuni de reglare.
Dar ├«n ambele cazuri, ea trebuie s─â pun─â de acord exigen┼úele statului de drept cu imperativele continuit─â┼úii democratice, ceea ce implic─â ca membrii s─âi s─â se comporte ├«n egal─â m─âsur─â ca pedagogi ┼či juri┼čti.

Dar indiferent de modul ├«n care putem apreciem presta┼úia Cur┼úii ├«n situa┼úiile amintite, r─âm├óne realitatea unei institu┼úii de control constitu┼úional al c─ârei rol a sporit ├«n timp. Cu particularitatea c─â interven┼úia fortuit─â a Cur┼úii ├«n via┼úa politic─â a constituit o surs─â principal─â a activismului s─âu. Altfel, congruent─â modelului european conturat de Hans Kelsen, Curtea Constitu┼úional─â din Rom├ónia ├«mbin─â caracteristicile specifice unei institu┼úii politico-jurisdic┼úionale, independent─â din perspectiv─â contitu┼úional─â de cele trei puteri ale statului ┼či supus─â numai Constitu┼úiei ┼či legii sale organice, dar cu judec─âtori numi┼úi de puterea legislativ─â ┼či de puterea executiv─â. Totodat─â, rolul s─âu ├«n ansamblul sistemului constitu┼úional ┼či politic, ├«nt─ârit dup─â revizuirea constitu┼úional─â din 2003, pledeaz─â ├«n favoarea unei organiz─âri consensuale a democra┼úiei rom├óne┼čti.

Surse:

O ANTERIORITATE ROMÂNĂ:
CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR ÎN
ROMÂNIA DE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX PÂNĂ ÎN 1938
G├ęrard Conac

Despre rolul Cur┼úii Constitu┼úionale – Alexandru Radu

Melescanu nu┬á este cel mai potrivit sa discute despre desfiintarea Curtii Constitutionale, fiindca in 2010 a fost unul dintre candidatii propusi de PNL pentru un post de magistrat la┬á Curte.┬á┬á┬á Ar fi trebuit┬á sa citeasca┬á istoria┬á Curtii Supreme din SUA, ca sa vada cum sta treaba intr-o democratie adevarata.┬á Pana acum, in justitie oamenii s-au schimbat la presiunile politice si media. Tot ceea ce s-a intamplat a fost reluare de procese si schimbare de judecatori, pana s-a obtinut rezultatul dorit. Asa au fost scosi basma curata, toti infractorii mari ai Romaniei. Cei mai cunoscuti…Patriciu, al carui proces a fost amanat de 30 de ori sau Felix securistul, care a fost spalat si uscat, iar acum este curat. Propunerea PNL-ista de a da pe mana judecatorilor garantarea Constitutiei, nu inseamna decat un nou pas in dizolvarea democratiei. Si cand ma gandesc la parsivenia propunerii trecerii de la statul asistat la cel liberal…vad in toata splendoarea ei, ipocrizia si nesimtirea acestui partid, care s-a aliat taman cu PSD-ul, tatal statului social asistat.

Se pare ca PNL-ul a descoperit ca trebuie sa aiba un fel de doctrina ametita, inspirata de cea de pe vremea lui Bratianu, poate asa abureste electoratul de dreapta si le reuseste Marea Revolutie Socialista din octombrie !

Din pacate pentru ei, nu sunt decat niste clovni care viseaza la vremurile lui 1923, un revers al medaliei, contrariul regalitatii, parodia incarnata.

CSM – reduta Secu !

January 12, 2010

The only protection against injustice in man is power – physical, financial, and scientific ÔÇô Marcus Garvey

PUTEREA- un cuvant mic pentru cetatean, dar care inseamna totul….

UE face rapoarte pe Justitie, noi scriem despre Justitie, Base trage pe Justitie…si ce daca ? Nimic nu se intampla acolo. Sistem corupt ?
Mai rau, sistem de-a dreptul ticalos, care incalzeste la san serparaia securista.

Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei”
(art. 133 alin. (1) din Constitutia României, republicata)

Asa sta scris pe frontispiciul site-ului CSM ipocrit, mincinos si tupeist….

Din cei 15 judecatori si 14 procurori deconspirati, 5 ocupa si azi functii de conducere. Potrivit legii, magistratii-colaboratori nu pot ocupa functii de conducere. HotNews.ro prezinta si cazul unui judecator, deconspirat in 2008 drept colaborator cu nume de cod Aurel, care a judecat timp de un an dosarul de turnator al fostului ministru al justitiei, Rodica Stanoiu, deconspirata sub numele de cod Sanda. Din cele 29 de cazuri, majoritatea sunt in curs de judecata la Curtea de Apel. CNSAS a castigat cinci procese, unul l-a pierdut iar restul sunt in derulare.
Topul magistratilor securisti, aici :
http://www.hotnews.ro/stiri-esential…anda.htm?cfnl=

De la justitia privata a lui Patriciu la justitia Secu n-a fost decat un pas. Ieri am avut dovada tupeului nemasurat al CSM, care dupa repetarea de 6(SASE) ori a alegerilor a decis ca securista dovedita Florica Bejenariu sa le patroneze cuibul.

Despre securista, aici :

http://www.ziua.ro/news.php?data=2010-01-11&id=48874

Despre alegerea ei, aici :

http://www.realitatea.net/w4_viorica-costiniu–membrii-csm-au-votat-de-sase-ori-ca-sa-iasa-cine-trebuie_695011.html

Si ca sa fie tandemul turnatori-incompetenti complet si mai ales demolator al actului de justitie,┬á ca adjunct a fost aleasa Gratiana Isac, care in 2005 era procuror-sef adjunct al DIICOT, functie din care a fost destituit─â de ministrul Macovei pentru ÔÇťgrave greseli profesionaleÔÇŁ. Gratiela Isac a mai fost vicepresedinte al CSM si conform Legii de functionare a institutiei nu avea dreptul sa fie realeasa. Dar ce mai conteaza nerespectarea Legii de catre Institutia care ar trebui sa o pazeasca, nu ?
Despre adjuncta, aici: http://odojak.wordpress.com/

Noua sef─â a CSM a f─âcut o declaratie ├«n care ne-a spus c─â se va consulta cu noua vice-sef─â si abia apoi ne va spune ce are de g├ónd s─â fac─â ├«n acest mandat. La tirul de ├«ntreb─âri puse de ziaristii care asteptau de mai multe ore aceasta iesire, doamna presedinte a r─âspuns cu dosul, pe care ni l-a ar─âtat imediat siÔÇŽ a plecat.

Ce este CSM-ul ? Doar un cuib de securisti si mafioti comunisti care pun stavila justitiei, jihadul marilor infractori, iar noi ne miram naiv…cum lui Patriciu i s-au dat 29 de amanari in proces, in timp ce cetateanul obisnuit beneficiaza doar de una.


Un CSM cu doamnacostiniu, doamnabarbulescu, doamnapivnicieru si doamnabejenariu, doar ca sa dau cateva exemple… este interfata intre Justitie, politica si infractori si trebuie desfiintata.┬á Parghiile oferite odat─â cu revizuirea Constitutiei, in 2003, si cu adoptarea in noiembrie 2004 a pachetului de legi privind reforma justitiei, au facut ca CSM sa dobandeasca noi competente si atributii, rolul sau fiind considerabil extins.
Astfel, CSM devine garantul independentei justitiei (infractorilor) si principalul actor in ceea ce priveste cariera magistratilor romani si care ar fi trebuit sa responsabilizeze atat  magistratii cat si celelalte institutii cu competente in domeniu, cat si fata de interesul legitim al justitiabilului roman, de a avea acces la un act de justitie de calitate.

Vorba lui Nicolae Popa…“Puterea judec─âtoreasc─â este veriga cea mai slab─â. Se sl─âbe┼čte pe zi ce trece. Am convingerea c─â nu vor l─âsa lucrurile s─â se deterioreze at├ót de mult, ├«nc├ót ca viitorii magistra┼úi s─â se jeneze de actul de justi┼úie”…. Si cred ca era optimist….

Astazi dupa acest simulacru de alegeri in CSM, in fapt, doar o rotire de cadre scolite de Secu, ajungem sa intelegem indemnul din ’89 al tatucului Ilici: “sa pastram structurile” !

Iata ca sunt pastrate, ocrotite si consolidate, stapanesc si dirijeaza Romania numai in directia si in scopul satisfacerii poftelor proprii de avere,putere si rafuiala cu adversarii. Asa cum spunea un comentator anonim ….“lucrurile sunt cat se poate de simple: cu Iliescu in frunte – kaghebist si criminal odios -Romania a ramas pe mana esaloanelor peceriste si securiste anticeausiste nu anticomuniste! La nici un nivel,societatea romaneasca nu a fost asanata. Sub masca inselatoarelor formule “democratie”,”drepturile omului”,”corectitudine politica”,”egalitate”,”libertate”,”stat de drept” etc.,etc. “FOSTII”….ei sau urmasii lor in filiatie directa au devenit ,cu acte in (ne)regula “titularii”parghiilor politico-administrative ale tarii si stapanii bogatiilor nationale insusite prin jaf si faradelege.

Punctul 8┬á de la Timisoara aplicat, putea fi cosmarul multora! Aceeasi soarta i-a fost menita si Legii lustratiei…moarta inainte de a se fi nascut! In privinta Legii deconspirarii Securitatii,efectele ei perverse au transformat-o intr-un scut perfect al conspirarii criminalei institutii a regimului comunist. Aceasta lege “deconspira”(!?) si supune oprobiului public victime ale Securitatii,obligate la colaborationism prin santaj si amenintare (dar nedovedite ca “raufacatoare”,vezi cazul Mona Musca),dar nu se atinge de tortionari sau criminali odiosi ca Plesita,Priboi,Enoiu etc,sau de colaboratori josnici ca R.Stanoiu,D.Voiculescu si altii nenumarati ocupanti de posturi si demnitati gras remunerate din bani publici ori posesori de averi fabuloase dobandite fraudulos.”

Cine si cand face lumina si dreptate este deja retorica…

Care este utilitatea CSM s-a vazut…niciuna ! Ce nevoie are Romania de CSM ? De ce eu cetatean trebuie sa platesc securistii cu bani grei, sa imi gestioneze actul de justitie si sa scape mafiotii de pedepse ? Suntem un popor de masochisti ? Altfel nu inteleg cum de acceptam ca o gasca institutionalizata sa manance banii bugetului iar┬á o mana de securisti platiti sa defiinteze Justitia. Ca sa vedeti structura stufoasa a acestui organism parazit, deschideti link-ul :
http://www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=9301

Ca de final……

Lidia Barbulescu : “Nu am fost pusi acolo ( adica in CSM ) pentru standarde morale…”

Florica Bejinariu :┬á “Ce sa va spun┬á ? Daca am fost fata mare cand m-am maritat”..?

Dupa aceste declaratii de “principii”, care ne spun ca moralitatea a ajuns de batjocura…nu ramane decat sa spun vorbele lui Trahanache…o societate fara moral si fara printzipuri… va sa zica ca nu le are !

UPDATE : UNJR si reactia la ce s-a intamplat :

“O justi┼úie independent─â este┬á ├«n primul r├ónd o justi┼úie demn─â ┼či curat─â, ce ├«┼či recunoa┼čte ┼či ├«┼či asum─â gre┼čelile trecutului. Acesta este justi┼úia pe care actulalul Consiliu Superior al Magistraturii nu o reprezint─â. Acesta este motivul pentru Uniunea Na┼úional─â a Judec─âtorilor din Romania consider─â demisia membrilor Consiliului Superior al Magistraturii┬á o obliga┼úie moral─â a acestora fa┼ú─â de corpul magistra┼úilor”, se arat─â ├«n document.

http://www.realitatea.net/w4_judecatorii-cer-demisia-membrilor-csm_695051.html


%d bloggers like this: