Posted tagged ‘legi’

Mă îneacă indignarea, mă sugrumă neputinţa!

October 16, 2009

wolf-in-sheeps-clothing

Cu voia domniilor voastre, pun aici un text pe care l-am postat pe forumul RTV.

Trăim clipe memorabile. Suntem contemporanii unui timp ce va rămâne în memoria poporului român, drept escaladarea nesimţirii determinate de factorul “mulţi, da’ mulţi”, drept abordarea unei dictaturi a celor “proşti, da’ corupţi”.
O gloată de semidocţi (unii, arători de mirişti ceilalţi) s-a suit în cârca unui neam, crezând că-şi poate impune voinţa şi dorinţa, în pofida nevoilor pulimii arondate.
Au construit cu sârg şi trudă, un lanţ ale cărui zale s-au călit vreme de 20 de ani. S-au şi înmulţit, pentru a cuprinde cât mai abitir naţia oropsită, şi pentru a suge în deplinătatea lui sângele poporului. Şi-au croit ţarcul lor de legi, apărat cu ghimpi de oţel de superba noastră magistratură. În numele unei democraţii proprii, comuniştii de rit nou, înfrăţiţi peste gard cu papionaţii de origine necunoscută, parclamentarii ni se cacă în cap. Ne împroaşcă cu urină de cea mai proastă calitate, izvorâtă din creierele încinse de parvenitism, şi obedienţa faţă de stăpânii care îi plătesc şi comandă.
Legea de căpătîi a ţării, de dânşii promovată, nu le mai rimează intereselor. Acum 5 ani s-a ivit un dobitoc încăpăţânat care s-a cramponat de respectarea ei ad litteram. Or, e imposibil ca întreg aliotmanul să se împiedice, nu? Dacă vorba bună nu ajunge, suspendarea va străpunge! Iată că nu a străpuns.
Întâmplarea (sau nu), a făcut ca încăpăţânarea catârului să-i fie pe plac pulimii. Aceasta şi-a regăsit printre obiectivele ţintite de el, propriile năzuinţe. Şi-a (re)descoperit duşmanii în rândul duşmanilor catârului.
În prag de alegeri, aliotmanul recurge la unele din cele mai deşuchiate tertipuri, cu adevărat măgăreşti. Priveşte constituţia în oglinzi concave sau convexe, prin lupe deformatoare, prin sticle fumurii! Oricărui individ posesor al unui dram de raţiune, acest demers îi poate provoca în cel mai bun caz un zâmbet compătimitor.
Trăim într-o democraţie de mucava. Atât timp cât un şef de partid îşi permite să ne spună la televizor, în prime time, că parlamentarii partidului CONDUS de el nu vor vota nicio iniţiativă a guvernului, fără a apuca a discerne dacă respectivele iniţiative sunt oportune sau nu, sau cât un alt şef de partid ne ingaimă că slujbaşii săi nu vor vota un premier, cu două săptămâni inainte de a fi auzit programul acestuia, soarta noastră e pecetluită. Unde oare am mai auzit de astfel de metode? Cred că cei care au mai apucat epoca de aur, pot să răspundă.
Mi-e o silă, de-mi vine să râd.

Ce-mi doresc eu mie, Dulce Românie!

October 11, 2009

Iaca se fac acuşica 20 de ani de când credeam că vom deveni normali.

Trecut-au anii peste noi, şi aşteptările ne-au fost amânate şi înşelate de politicienii dotaţi cu Armani la exterior, şi manele la interior, care politicieni au risipit timpul nostru de pomană. Noi, poporul, am pierdut trenul şi nişte ani de viaţă petrecuţi într-o acră expectativă.

S-au succedat guverne şi preşedinţi, parlamentarii au rămas aceiaşi. Preocupaţi cu precădere de factorul pecuniar, au uitat că reprezintă conform Constituţiei, poporul şi nu partidul din care fac parte. Au transformat mandatarianismul în mandatariat. Am aşteptat zi de zi, ceas de ceas, legile menite a ne asigura o trecere cât de cât decentă prin istoria pământului.

Geaba!!! Cei tari se îngrădiră / Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi….
Acum, când în sfârşit un guvern şolticăind a pus pe masă nişte legi de bun simţ (cea a salarizării bugetarilor şi cea a pensiilor), lacunare şi perfectibile, e drept, şi iscate în conjunctura crizei mondiale şi a campaniei electorale, dar oricum, iniţiative de care nu s-au apropiat nici stângiştii psd şi nici liberalii, iată că parlamentul nostru mult iubit se manifestă pregnant împotriva lor.

Explicabil, NU? Sunt dispus la a paria că dacă respectivele legi ar fi vizat îmbunătăţirea situaţiei materiale a distinşilor senatori şi deputaţi, ar fi trecut în cca 2 minute.
Şi se mai găsesc încă susţinători ai ideii de totalitarism instaurat de Băsescu.Într-o ţară subjugată voinţei unor magistraţi şi parlamentari semidocţi, poporul e nevoit să înghită pe nemestecate dorinţa acestora de parvenire.Vedem în fiecare seară, la tocşourile rtv şi antena3, cum exponenţii clasei politice se străduiesc să instaureze minciuna, ajutaţi fiind de “moderatori”. Atunci când un reprezentant al PDL doreşte să spună ceva, apare subit nevoia de publicitate.

Parlamentarii de marcă, au preferat să atace ordonanţele pe forma lor, în loc să dezbată fondul, decizând că guvernul a diminuat rolul legislativului.

Dar, hai să vedem câte legi de importanţă capitală pt soarta şi viitorul ţării, zac prin fişierele camerelor de mulţi ani de zile.

Pulimea română nu mai are încredere în instituţia care ar trebui s-o reprezinte.

Ce-mi doresc eu mie, Dulce Românie? Doresc ca bugetarii să fie plătiţi funcţie de prestaţie şi performanţă. Mii de directori de companii de stat încasează venituri de neimaginat în schimbul unor realizări fictive. Doresc ca torţionarii să nu mai primească pensii de zeci de mii de €. Doresc o corelare între competenţă şi remunerare.

De 20 de ani sunt un permanent frustrat. Statul pesedist, ca şi cel penelist, mi-au cauzat mie ca cetăţean onest, pierderi de multe mii de €.


%d bloggers like this: