O poveste japoneza…

Povestea oamenilor de la reactorul Fukushima nu este o poveste despre un cutremur, sau despre cinismul care te poate orbi sau despre cum politica te face cinic. Sau cum cineva care are intentii bune poate triumfa impotriva sanselor. Sau cum nu esti niciodata prea batran pentru mantuire.  Toate acestea sunt povesti romanesti de spus la televizor…

Povestea japoneza este o poveste despre cum poate avea un oras suflet, ca orice lucru in viata si cum acest suflet este mentinut viu, datorita oamenilor din comunitate si de oriunde se aduna pentru a rezolva ceva.

Povestea japoneza nu este  un concept , ci o filosofie greu de inteles in afara Japoniei, care se bazeaza pe un cod al loialitatii si onoarei inaintea vietii, codul Bushido scris acum 300 de ani de invatatorul confucianist si expertul militar Taira Shigesuke si care are sapte principii de baza:

Gi: decizia corecta, luata cu sange rece, atitudinea corecta, adevarul.

Yuu: curaj pana la eroism.

Jin: iubire universala, generozitate fata de oameni, compasiune.

Rei: actiune corecta – o calitate esentiala, bunavointa.

Makoto: sinceritate totala, onestitate.

Meiyo: onoare si glorie.

Chuugi: devotiune, loialitate.

Un poem al lui Motoori Norinaga spune …

Întrebat de spiritul Japoniei,

Aș spune

Că acesta este

Precum floarea cireșului sălbatic

Strălucind în soarele dimineții.

Si aceasta este ce scrie povestea…responsabilitati personale, indatoriri publice, relatii de familie, educatie, finante, un Cod care continua sa modeleze societatea japoneza de 300 de ani. Poate ca a venit vremea sa vorbim despre acel cod al mentalitatii, pe care il scriam acum un an, aici …….

Sa scriem Codul mentalitatii impreuna !

 

Critica ratiunii impure la…chestia lui CTP !

CHESTIA ZILEI cu CTP

1. Preşedintele Băsescu spune că nu poate da ţara pe mâna unui copilot. Tot ce se poate. Dar pe mâna unui pilot care iese noaptea din cârciumă cu şpriţul în cap, se suie la volan sub ochii miliţienilor şi pleacă rânjind – se poate da ţara?

2. Unde aţi prefera să trăiţi, în România guvernului Băsescu – Boc sau în Japonia lovită de cutremur, tsunami şi radiaţii?

Citind aceste fraze venite din adancul put al gandirii CTP-iste nu pot sa nu ma gandesc la Foucault si ganditorii neo marxisti de la inceputul anilor 1930.  Acest guru al Romaniei reteviste si anteniste, lapidar si pregnant face diferentieri nicidecum subtile, in a ne arata amorul fatis fata de Ponta, acest copilot care nu demult s-a rasturnat cu masina la raliu. Dar ce mai conteaza daca e tema de scuipat , nu ?

Ceea ce m-a impresionat este “argumentul” adus in favoarea lui Ponta..o presupusa betie a sefului statului, desi nu are nicio dovada. Dar daca da bine la campania USL, ce oare l-ar putea opri ?

Dupa aceasta spalatura demna de cel mai mare jeg, care se numeste pompos jurnalist imi dau seama ca ratiunea nu este asa cum a definit-o Kant stiinta de a judeca apriori, ci este stiinta regulativa de conturi ale sponsorilor lui CTP, un fel de chestie transcedentala a la Capitalisme et schizophrenie, seria L’ánti Oedipe, care i-ar buimaci efectiv pe Deleuze si Guattari, care s-au chinuit sa-l psihanalizeze.

Cea de-a doua intrebare insa ….

Ei bine, te face sa te intrebi daca aceasta roza a vantu-lui…lol.. este cu toate tiglele pe casa, fiindca orice om cu neuronii neasfixiati de mogulizoare gandeste astfel: decat in Japonia unde e dezastru, mai bine in Romania unde se desprimavareaza si totul e in regula…

Ca subliminal si pervers, aceasta dama de campanie uslasa a vrut sa asimileze dezastrul din Japonia cu guvernarea Boc, nu prea i-a iesit, decat daca, asa cum spuneam…se adreseaza celor saraci cu duhul care spera ca ai lor vor veni la imparatia Romaniei sa reia de unde au ramas cu impartitul. Faptul ca putin ii pasa de suferinta Japoniei, folosind-o in mod ordinar pentru scopuri politice arata ca aceast nichipercea vitupereaza malign fara niciun fel de scrupule si fara o minima morala.

In incheiere ii spun ca Luiza Palanciuc in articolul despre ratiunea impura si ingrijorarea lui Michel Deguy, ca aceste fraze nu arata decat  “pustiul lui intellectio”. E doar o biata ” Lebenswelt caricaturală, unde vitalitatea kitsch-ului nu mai trimite “nici măcar” la simpla, dulcea prostie, ci la ne-gânditul ideilor primite şi la ieşirea, abruptă, fără drept de apel, din logos, din tot ceea ce a însemnat, mai bine de două mii de ani, discursul sintaxic al gândirii. Îngrijorarea lui Michel Deguy este, fără îndoială, justificată: ieşirea din sintaxă, din coerenţă şi esenţă – prin imagine (televizuală, cinematografică, jurnalism) sau, surprinzător şi dezamăgitor (eufemism), chiar prin formele publice (circulare-colocviale) ale intelectualului obosit – este, uneori, mai mult decât o abatere sau o neatenţie… Este ieşirea din gândire. Care, cum ştim, poate deveni în orice moment patologică, dacă nu chiar criminogenă: crima împotriva gândirii.”