Posted tagged ‘ion luca caragiale’

USL PREGATESTE O NOUA REVOLUTIE

December 7, 2011

Ca să nu mai rămâie repetenti şi anul viitor, nea Nelu, mămiţica Felix şi nenea Vantu au promis celor doi tineri Goe să-i aducă la putere de 10 mai…..

Bazandu-se pe intrigi desprinse din Caragiale, cei din USL marsaluiesc plini de sperante catre primavara viitoare. Dupa ultima„ victorie “ prin care s-au lepadat de scaunul lui Geoana, baietii lui Ilici tocmesc acum o noua revolutie.

Pasionatilor de Trilaterala, Bilderbergi, teorii ale conspiratiei, precum si celor familiarizati cu dedesubturile loviturii de stat din ’89, le este clar ca Uniunea Europeana impreuna cu Statele Unite nu privesc cu ochi buni declaratiile belicoase venite dinspre Ponta si Crin. Primirea lui Geoana in SUA le-a intarit convingerea ca Occidentul nu ii doreste la carma Romaniei. Ce a urmat stiti cu totii…Geoana a fost linsat politic.

Tinand cont de situatia internationala, unica varianta prin care Occidentul ar putea deveni interesat de alternativa USL este cea care arunca Romania in haosul revolutionar.
La aceasta concluzie au ajuns strategii mogulilor si imediat s-au pus pe treaba. Urmariti atent operatiunea de suspendare a Presedintelui, care se muta de pe o saptamana pe alta si din Parlament in strada, pe principiul Occupy Wall Street . Pai daca Soros poate, de ce sa nu poata ditamai strutocamila USL ?  Frunzariti ziarele, forumurile si blogurile apropiate de USL, priviti atent televiziunile mogulesti si veti vedea cum periodic se indeamna la revolta, la nesupunere, la revolutie. Parasirea Parlamentului de catre toti senatorii si deputatii opozitiei, provocarea de alegeri anticipate, iesitul in strada saptamanal pe diverse motive si categorii sociale sau profesionale sunt cateva dintre planurile USL pentru aceasta iarna.

Din nefericire pentru USL si din fericire pentru Romania, poporul nu se lasa scos in strada. Astazi am avut parte de un exercitiu, mai bine zis un test,organizat de Ilici prin intermediul revolutionarilor sai, ca doar are experienta simulatoarelor  si teroristilor pentru incitat populatia. Ceea ce veti citi in continuare, tine de capitolul “cum mintim poporul cu televizorul si webcam-ul”, patent Felix si daca n-ar fi tragic, ar fi chiar haios.

ora 11.31 – Stire Antena 3

Violenţe în Piaţa Universităţii, la un protest al revoluţionarilor. Protestatarii sustin că poliţiştii au folosit gaze lacrimogene, însă jandarmeria neagă. Oamenii nu au autorizaţie de protest.

Cum noi nu credem, ci cercetam, am luat imediat la rand toate webcam-urile instalate in Piata Universitatii, ca sa vedem nebunia si iata ce aratau acestea :

Carevasazica brusc, inexplicabil si de-a dreptul scifi, absolut toate camerele erau oprite, in schimb Efimitele de la Antena 3 se dadeau de ceasul mortii cu gazele lacrimogene, revolutii a la Egipt si alte alea, care mai de care mai gogonate.

In acest timp, Alexa, care era din intamplare chiar in Universitate la ora revolutiei, transmitea pe mess ca nu e nimic, in afara de cunoscutii speriati, care se muta din fata Ministerului Muncii, la statuia Leu, la Cotroceni si mai nou, la Universitate. Mare ghinion pe Felix, nu-i asa ? 😀

Mai departe,  presa “libera”  a reactionat fix ca Pristanda cu numaratul steagurilor, ca de dat nu dadea de niciun fel, asa ca pana la urma s-a facut o medie, ca prea era din cale-afara… 😀 Imi imaginez cum ar fi fost sa fie acolo o echipa independenta a unei televiziuni-la NasulTV ma gandesc- care sa fi filmat si camerele si Piata si sa dea stirea corecta. Mai avea Felix  vreun spor cu exercitiul facut de revolutionarii al caror presedinte de onoare este Ilici  ? Nu cred !

Stirile a la Pristanda :

Mediafax : 300 de revolutionari

Dcnews SRS : 200 de revolutionari

Cotidianul : zeci de revolutionari

RTV : 100-150 de revolutionari

Corect news Patriciu : 100-200 de revolutionari

Ce concluzie tragem noi de aici, in afara de faptul ca Pristanda n-a murit, ci e printre noi ? Sesizam o operatiune care intre penalii Romaniei se cheama Suveica, dar pentru USL este cunoscuta ca Rostogolirea stirii. Asadar cine a rostogolit-o ? Securistii Felix, Elan, Nistorescu, Sorin Rosca Stanescu si penalul Patriciu. Interesant, nu ? Ca sa nu mai vorbim de acreditatii pe forumurile acestora. Manipularea merge ca unsa, numai unii ca noi nu vor sa priceapa ! 😀

Hasta la revolucion siempre !

Între Stan și Bran…

April 30, 2011

Nici Dumnezeu nu poate mulțumi pe toată lumea, de vreme ce chiar doi frați buni, unul grădinar și altul cărămidar, i se roagă totdeodată, unul de ploaie, și altul de secetă… Pe oricare l-o împăca mai întâi, o să-și auză vorbe dela celălalt… Dacă nici Dumnezeu nu poate, darmi-te bietul om muritor !

Când te pui, cum te trage inima, să faci, după putere, o slujbă spre folosul cuiva, să nu te mai gândești la ce are să zică altcineva despre fapta ta; căci folosul unuia poate fi spre paguba altuia, și, firește, dacă ai să cauți și la supărarea celui din dreapta, cât și la folosul celui din stânga, atuncea trebue să stai frumos la mijloc ținându-ți mâinile încrucișate și zâmbind cu nevinovăție, când ăstuia, când ăstuilalt. Cum am zice, nici nu jicnești, nici nu slujești, – rămâi om bun ca zahărul, pe gustul tutulor, și al lui Stan și al lui Bran, deopotrivă dulce, și nepăsător și nefolositor pentru amândoi.

Și mulți cred că omul cuminte așa trebue să se poarte’n lume, și nu le merge rău.

La o judecătorie se ‘nfățișează un Stan și un Bran, în pricină de ceartă cu bătaie. Judecătorul întreabă pe un martor:

– Jupân Leibule, spune: cum a mers pricina dumnealor ?

– Parcă pot să spun daca nu știu ? a zis martorul.

– Cum să nu știi ? Trebue să știi, dacă ai fost acolo. – Și daca am fost acolo, parcă trebue să știu tot ?

– Cum să știu daca am venit când era începută sfada ?

– Bine, sfada era începută; dar cine a dat, întâiu ?

– Cum o să știu cine-a dat întâiu, dacă ș’unu-a dat ș’altu-a dat ?

Ei ! iacă om nepărtinitor, jupân Leibu; și om chibzuit, care înțelege că fierbințeala lui Stan și lui Bran se poate potoli, și că el trebue să rămână deopotrivă bun prietin cu amândoi.

Dar poate oricine fi chibzuit și nepărtinitor ca Leibu ? Nu … de sigur. Te ‘mpinge nu știu ce apucătură, care trece peste socoteala cuminte, și te dă partea unuia, de unde auzi tu bine că te strigă poruncitor glasul dreptății – să zicem de partea lui Bran. Ei ! atunci, lasă pe Stan să gândească și să spună câte și cum i-o plăcea și vezi-ți de treabă. Ba chiar, dacă s’o vârî Stan ori cu duhul blândeții, ori toana de arțag, să te scuture de mânecă, doar te-o face să te iei la colț cu el, nu te lăsa amăgit și răspunde-i frumușel: Ť- Nene Stănică, eu înțeleg ce poftești dumneata: să mă ‘ncurci la vorbă, că te știu ce procopsit și dibaciu ești la limbă și la condeiu; decât, iartă-mă, să te ierte Dumnezeu, n’am vreme acuma de palavre fără cap, fără mijloc și fără coadă; că, uite, trebue să isprăvesc colea slujba ce m’am legat frățește să i-o fac lui badea Branť. Dintr’atâta scurtă vorbă, cred că va ‘nțelege oricine pentru ce n’am răgaz să stau la polemică (așa zicem noi gazetarii, intelectualii,Ťpolemicăť; oamenii de rând, fără condeiu, zic Ťmoși pe groșiť) și mai ales cu cine, polemică ? cu niște bărbați așa de străluciți, că nici nu socotesc de lipsă a-și mai spune numele când te iau la vale pe nume; cu niște oameni Ťale căror idealuri nu le-ași fi putând eu înțelegeť (zic dumnealor). Adică noi, cei de partea lui badea Bran, nu ‘nțelegem idealurile lui nenea Stan. Ba, s’avem iertare, zicem noi; le ‘nțelegem și prea le înțelegem, cum le-a ‘nțeles și badea Bran; că, dacă nu le ‘nțelegea la vreme, ar fi dus acuma în cârcă pe nenea Stan drept acolo, sus de tot, unde vrea s’ajungă nenea d’a călare, ca vătaf deplin împuternicit al unei lumi aiurite de potopul vorbelor late, să trateze… cumva cu… cineva despre… ceva.

Căci, iată, aci-i aci. Aci stă taina izbândei: în vorbele înalte, late și umflate. Ți-a dat ursitoarea, când te-a tras moașa de nas, multă istețime și …sfială de loc ? Ai mai avut și noroc să ‘nveți ceva buche ? Știi să porți condeiul ? (gramatica nu-i lipsă !) știi să le torni cât de groase pe nerăsuflate ? – atunci ți-a pus Dumnezeu mâna’n cap… Te arăți îndrăzneț mulțimii ! o iei de sus și repede; cu cât te-o înțelege mai puțin, cu atât o să te crează mai procopsit, și apoi, învârtește-o, răsucește-o, amețește-o, aiurește-o ! și după ce ai văzut că se ține năucită cu mâinile de cap, îi strigi tare, s’o asurzești:

ŤNoi, contra partidului național ? noi, contra solidarității nației ? Este o calomnie ! infamie !! blasfemie !!! Noi, contra solidarității, contra partidului ? Dar noi suntem ai partidului; da, ai partidului, cu … infima condiție ca și el să fie al nostru; noi urmăm partidul, fără să cerem în schimb decât un lucru de nimic: să ne urmeze și el pe noi… Așa dar întrebăm: de ce să mergem noi la el, și să nu vie el la noi, precum cer dreptatea, echitatea, lealitatea, în fine Ťspiritul modern ?ť Aci, la Ťspiritul modernť, firește, lumea rămâne absolut tâmpită… Dar unul, Oancea, om fără carte, întreabă pe prietenul său, Ion, tot om de rând, nedat la slovă:

-Mă, nație, ai înțeles tu ceva din câte spuse Domnul ăsta ?

– De ‘nțeles, răspunse Ion, e greu, că e prea înalt cum a spus el; eu n’am învățătură să pricep lucruri subțiri; dar, pe cât am putut apuca din vorbele lui, că Ťtrebue partidul să vie la dumnealor, înloc să meargă dumnealor înapoi la partidť, mi-am adus aminte de o snoavă veche de la noi din sat…

Zice că umbla un țigan de vreo câteva nopți cu o potcoavă ‘n mână și căuta pe ‘ntunerec, ba pîn sat, ba pe lături, la pășune, încoaci, încolo, tot căuta…

Paznicul satului l-a ‘ntrebat:

– Ce tot te învârtești pe aci, mă țigane, noaptea întreagă ? ce tot cauți ?

– Ce să caut ? a răspuns țiganul. Ia căutam un cal, să-l bat la potcoava asta.

Iată om cu idealuri, pe care paznicul, mărginit la minte, nu le poate înțelege… Și-apoi, de-acolea Ťacei cari nu ‘nțeleg idealurile noastre tainice (ce nu se spun niciodată) sunt niște bătrâni ramoliți, bipezi inconștienți, conduși de vanități senile, ridicoli, deplorabili, ba chiar… urechiați…ť (după severa politică scoțiană…).

E foarte mânios Stan pe Bran; are și de ce: o ‘nvârti, o răsuci, dar nu i s’a prins.

Și când mă gândesc la mania lui Stan, să spun drept… Eu pe omul de înaltă valoare politică și socială, pe acel bărbat, cu care s’ar putea făli orce societate europeană, – vreau să zic pe doctorul Vaida, al cărui prieteșug mă răsplătește cu prisos de nesocotirea multora, – îl stimez cu deosebire; dar acuma n’aș vrea să fiu în locul lui, și iată de ce.

Dacă eu, un publicist, d’abia îngăduit ca mediocru, îmi auz atâtea ! – ba că sunt numai un biet dramaturg rătăcit în politică, unde m’am Ťpoticnit fără să vreauť (adică, pe semne, se poate poticnire și cu dinadinsul); ba că, om care nu ‘nțeleg idealurile înalte ale intelectualilor de elită, Ťgândesc astăzi la bătrânețe altfel decum gândea, acu mai bine de patruzeci de ani, în frageda-i tinerețe, fie-iertatul Eminescuť; ba că, pentru întâia oară, eu Ťnăscocesc în anul 1911, ideea despre o înțelegere între români și maghiariť, care idee nimănui nu i-a trăznit până aci pîn cap, – și că, prin urmare, m’am vândut și eu maghiarilor – poate, Doamne iartă-mă, ca să mă numească Vlădică cine-știe-unde…

Iaca, zic, îmi aud eu atâtea, pentruce ? pentru două-trei biete coloane din ŤRomânulť, destul de blânde și de sfioase – ce-o să-și auză el, doctorul Vaida, după lovitura de măciucă, pe care le-a tras-o mir domnilor inteligenți, independenți, intransigenți șcl ?… Și lovitura fiind din cale-afară amețitoare, a rămas deocamdată bravul nostru amic Vasile Goldiș să primească în cap blestemele lui Stan. El, Goldiș, el e capul răutăților, el e urzitorul zavistiei, el e de vină și pentru înțepăturile mele, destul de măsurate până acuma, și de măciuca năpraznică a doctorului Vaida.

Toate bune și frumoase; dar mult stimații mei amici, dr. Vaida și Goldiș, sunt cel puțin intrați în horă și trebue să joace… Dar eu ?… eu ce căutai ca să mă vâr în joc ? Căci trebue să mărturisesc că, dacă mi-se ‘ntâmplă neplăceri, e vina mea. De ce nu m’am dus să intru în clica sau claca lui Stan ? Ce mai Ťilustru maestruť aș fi fost, Ťtotdeauna tânăr, vecinic verdeť ca spanacul, Ťromân cu adevărate idealuri !…ť Și ce primiri ! Ce festivări ! Ce aplauze ! Ce buchete ! și pupături la sosire, și batiste stoarse de lacrimi calde fâlfâind la plecarea țugului !… Țucu-te numa !

Dé ! dacă n’am avut gândul ăl bun, și m’am lăsat să mă ducă apucătura ! Iată unde am ajuns !… Pe intelectuali, Ťcari sunt singura rațiune de a trăi a națiunii întregiť (cum e și spoiala singura rațiune de afi a unei clădiri); cari împart diplomele de merit artistic și literar și decretează geniul; cari, ca orce înaltă Curie, judecă, încoronează sau osândește în cea din urmă instanță, definitiv, fără apel, orice produs de artă frumoasă – pe toți mi i-am făcut dușmani… Ce mai mă fac eu acuma, eu care sunt așa de vanitos ?… te întreb pe tine fragul meu amic Goga !… Iată, că înalta Curie a Republicei Literelor mă ia și peste picior ca pe un intrus, care se vâră nepoftit în Templul-Frumosului… Să vezi, c’or să mă dee afară ! Zice, că pe un Englez liniștit, membru al Parlamentului, ar fi stăruit mult să-l capete de aproape prietin familia unui colonel. Englezul, pe semne, nu i-a dat inima brânci și a ocolit cu dinadinsul prieteșugul cu care-l îmbiau. Colonelul s’a mâniat de asta și s’a hotărât să-i caute pricină Englezului, ca doar de l’o provoca la duel. I-a ținut calea și, când odată a dat piept în piept cu el, i-a zis, un multă demnitate, pe franțuzește:

– Domnule, ești un imoral ! Dar Englezul liniștit i-a răspuns pe englezește:

– Adaogă, domnule, că sunt și laș, și lasă-mă, te rog, să trec.

De acum, am isprăvit odată pentru totdeauna cu Stan… Poate dumnealui să spună orice-i place, să mă înjure oricum știe, supărare la mine nu ‘ncape. N’am vreme de asta deloc, dar deloc. Am intrat slugă la Bran, că mi se pare și casa lui cinstită și omul de omenie; însfârșit c’așa m’a tras inima pe mine… Vreau să-i rămân slugă credincioasă, și atâta vreme, câtă am, d’abia mi-ajunge să-mi fac slujba cum se cade după slabele mele puteri.

Și astfel, sper că, după magistrala serie a doctorului Vaida, o să-mi dae și mie voe Românul să spun ceva prin coloanele sale, cum m’o tăia capul. Și am să spun mereu că… În momentele de față mai ales, opinia publică nu poate osândi îndestul de aspru pe acel care-ar căuta să vateme ori în ce chip solidaritatea națională, atingând, sub orice pretext și câtuși de puțin, prestigiul Comitetului, care Comitet singur poate astăzi reprezenta integral, cu supremă autoritate, interesele naționale; și că: acel care tăgăduește ori și ce drept de pretensiune a nației românești, ca atare, în viața politică a regatului Ungariei – tăgăduire, pe care niciun Maghiar de inimă și cu minte n’o mai articulează astăzi.

Ion Luca Caragiale

Caragiale despre partidul liberal

November 11, 2010

Toxin si toxice sau cat de actual este I.L.Caragiale si scrierile sale…..

A! generoşi patrioţi, cari vă jertfeaţi şi pe voi şi pe copii voştri pentru viitorul neamului, voi întemeietorii partidului liberal clasic, voi nu ştiaţi desigur în ce mâini bune avea să cază drapelul vostru. Dece, la Paris, între un curs al lui Michelet şi o predică a lui Lamennais, n’aţi mers odată şi la Madame Lenormant, celebra cărturăreasă, ca să vă prezică viitorul partidului liberal?

Eraţi prea naivi pentru a şti că ideile sunt în organismul social ca fermenţii în corpurile vii. Voi nu puteaţi şti că fermenţii cei mai dulci pot produce toxice primejdioase. Şi de aceea ar fi păcat să vă învinovăţim pe voi de urmările unor intenţii curate.

Şi ori nu sunt frumoase urmările?

Voi patru copii ai lui Dinicu Golescu, şi Câmpinenii şi Negrii, păcat că nu trăiţi să vă vedeţi urmaşii! N’aveţi de ce să nu dormiţi în linişte, n’aveţi de ce fi mâhniţi că aţi jertfit averile voastre colosale cauzei liberale române. Voi aţi lucrat pentru această cauză fără socoteală – pretinşii voştri continuatori mai socotiţi, lucrează prin această cauză. Voi aţi murit ruinaţi; dar nu face nimica – v’aţi îndeplinit o datorie sacră pentru patrie. Mai târziu, prin patrie, copii săraci, luaţi de voi pe procopseală, începând cu doi galbeni pe lună, au ajuns milionari… Şi d. Carada să nu iubească patria română? Dar de sigur că o iubeşte mai mult decât aţi iubit-o voi!

Voi aţi abolit privilegiile, pe cari le puteaţi moşteni; v’aţi răsturnat boieriile voastre proprii, v’aţi vândut moşiile – aţi dărâmat cetatea nobiliară. Bravi boieri democraţi, bine aţi făcut! Totul s’a cîştigat şi nimic nu s’a pierdut! Am obţinut îndeplinirea formelor democratice, pe de o parte; iar pe de alta, acei ce v’au cumpărat proprietăţile, cei ce au cules averile risipite, au restatornicit privilegiile, au reclădit cetăţi de trei ori mai tari decât bietele voastre bătrâne boierii.

Avem bănci şi credite, instituţiuni de toate felurile, tot atâtea castele tari, de unde nu se scoate uşor o castă nobiliară!

Şi voi, părinţi ai noştri, obscuri entuziaşti, cari aţi plâns de bucurie când v’aţi sărutat cu feciorii de boieri pe câmpul Libertăţii sub binecuvântarea lui Popa Şapcă, n’aveţi de ce fiţi mâhniţi.

Iată urmaşii voştri liberali. Iată haitele catilinare de politicieni liberali, de diplomaţi de mahala, de vânători de slujbe şi de mici gheşeftari: avocăţei lătrători, samsaraşi dibaci, toate lichelele şi drojdiile sociale, tinzând să suie sus, cât mai sus, – distincţie fără merit, avere fără muncă, pofte fără saţiu – roade minunate ale unei şcoli ce le-a înarmat numai instinctele pernicioase, pândind alegerile şi toate nevoile publice pentru a ciupi pataca; neghiobi fără naivitate, răi fără bărbăţie, urmând meritul şi talentul deosebit ca pe nişte vrăjmaşi de moarte.

Aşa sunt toţi câtă vreme soarta îi ţine jos în masa cea mare, cufundaţi în valurile neastâmpărate ale semenilor lor. Dar când norocul, voind să tachineze pe ceilalţi, ridicăpe unul sus, încununându-i agitaţiile neomenoase cu un succes de avere şi de situaţie, atunci e un spectacol, care mă umple pe mine de respect şi de stimă pentru liberali.

Iată-l pe mititelul veninos şi ridicol, care se sbătea ieri în noroiu, cât e de mare acuma, cât e de arătos şi de senin. Iată-l cu ce bravură încalecă milionul! Priveşte emfaza desgustătoare a parvenitului! Vezi ce indiferenţă crudă pentru suferinţele semenilor şi tovarăşilor lui de adineaori! Vezi această mândră lipsă de liberalitate, de generozitate, de orice avânt nobil. El n’are înţelegere, ba simte chiar repulsiune pentru tot ce e frumos, pentru tot ce face mulţumire umană fără imediată utilitate practică. Stropeşte cu noroiu şi pe mamă-sa. Nesăturat cu milioane, e’n stare să-şi mânjească mâinile în gheşefturi spurcate.

Credinţă, talent, merit, onoare, sentiment? – Ť le cumpăr pe toate – am cu ce!

Fraternitate? – gheşeft şi chiverniseală!

Egalitate? – impertinenţă faţă cu distincţiunea, cu meritul şi cu talentul!

Libertate? – bani, insultă şi reteveiu!

Iată marele partid colectivist, urmaşul partidului liberal clasic! iată continuatorii patrioţilor vizionari de odinioară – toxice partide ale unor bătrâne idei generoase.

 


%d bloggers like this: