Posted tagged ‘informatii’

Preţul marii trădări naţionale

November 26, 2009

Anul trecut, în perioada 10-11 iunie 2008, Note ce păreau ale SRI au fost trimise de pe o adresă de mail cu indicativul UM 0201 – se pare un indicativ militar al STS – mai multor ziare şi au fost publicate însoţite de comentarii diverse.

Tabăra presei PC-PSD – „Jurnalul“, Antena etc, le-a dat drept „intoxicări“, mai ales că era menţionat – pe långă Ion Iliescu – şi numele lui Voiculescu.

Notele SRI consemnau unele mişcări artistice ale regizorului, Bunicuţa bolşevică ce trasa indicaţii echipei primadonei, doctorul „independent“. Sifonarea către presă a fost dezminţită urgent de către purtătorul de cuvånt al SRI, Marius Bercaru, care a afirmat că notele „seamănă cu cele utilizate de SRI“, dar, vezi Doamne, ar fi fost contrafăcute, iar Ion Iliescu a susţinut acelaşi punct de vedere, afirmånd că totul e o făcătură şi că el nu ar fi vorbit în viaţa lui despre campania lui Oprescu, d-apoi să pună la cale organizarea acesteia.

SRI-ul a susţinut că instituţia condusă de George Maior nu are în atribuţii supravegherea informativă a activităţilor cu caracter politic desfăşurată de liderii diverselor partide, atåt timp cåt nu constituie o ameninţare la adresa siguranţei naţionale.

Bătrånul sforar Ion Iliescu, cu obsesia sa pentru lovituri de stat cu hoarde de mineri şi acţiuni subversive, a constituit însă dintotdeauna o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. El însuşi este de fapt o ameninţare ambulantă (real and prezent danger) la adresa romånilor, încă de pe băncile şcolilor moscovite de unde şi-a tras snaga.

Anul acesta, a venit confirmarea clară şi indubitabilă că notele transmise redacţiilor de cineva din breasla securiştilor de bine erau autentice. În transcrierea din nota SRI a discuţiei conduse de Ion Iliescu apărea următorul pasaj: „Cozmâncă va mobiliza resursele echipei sale. Octav ştie ce are de făcut ca mobilizare“.

Cozmâncă, unul dintre dinozaurii sistemului de partid, fost preşedinte executiv al PSD, secretar general şi unul dintre principalii directori de campanie ai formaţiunii conduse de Ion Iliescu până în 2004, a ajuns, după cum se ştie, în vârful „mobilizării“ lui Oprescu, nu fără un mic scandal de formă cu partidul-mamă. Cică fiorul moral şi revelaţia mistică l-au zdruncinat pe hipopotamul utecist din menajeria lui Ion Iliescu, cadristul de partid „cel mai priceput în mobilizare“ şi, brusc şi dintr-o dată, omul de bază al lui Ion Iliescu a sărit în tabara „independentului“, cu care nu ar mai fi avut niciodată de-a face. Cam asta a fost povestea pentru proşti.

Pentru restul lumii, a ieşit la iveală adevărul că notele SRI scoase la lumină de presă conţineau date autentice, confirmate cu vârf şi îndesat de evenimentele aflate în derulare. Acele blamate bileţele, considerate apocrife şi respinse violent de Ion Iliescu, la trecerea unui an de la apariţia lor pe piaţă, s-au confirmat.

Redacţia noastră se află de ceva vreme în posesia unor alte „bileţele“ găsite în apropierea redacţiei, care ne-au atras atenţia deoarece conţineau elemente de identificare specifice. Iliescu, mare intrigant şi sforar, repetă faza care a precedat eliminarea lui Petre Roman organizånd „ostilităţile“ în vederea eliminării lui Băsescu. Personal, mă aştept la orice dinspre moroiul (strigoiul n.n) bolşevic Ion Iliescu, esenţa răului şi blestemul istoric pentru acest popor. Ca şi în notele precedente, se observă în actualele informări că Iliescu este regizorul, „cappo di tutti capi“. Nu le-am dat însă publicităţii aşteptånd să vedem ce se confirmă şi ce nu, pentru a nu ne expune unei dezinformări grosolane.

Ultimele evenimente au demonstrat că informaţiile explozive cuprinse în interceptările ambientale sunt mai mult decåt autentice, astfel că oferim şi publicului fotocopiile notelor găsite la colţul străzii, fără a ne mai face iluzii că vreodată cineva ar recunoaşte cine şi de ce le-a scăpat pe jos.


Textul informaţiei

Propunerea de valorificare nu intră în atribuţiile noastre. Informaţia cuprinde sumarul discuţiilor purtate de către cei vizaţi pe teme de interes economic cu referire la repere industriale aflate în atenţia Diviziei noastre. Segmentele principale extrase din contextul dialogului sunt cuprinse în nota rezumativă de mai jos. La mapa info. se găsesc în amănunt restul datelor.

Cadrul general al discuţiei a reliefat aspectele campaniei electorale şi mai ales perspectiva turului doi al alergerilor. Adrian Năstase şi-a exprimat părerea că nu vor fi prezenţi cei peste nouă milioane de alegători necesari validării Referendumului propus de Traian Băsescu iar Ion Iliescu a revenit asupra subiectului afirmånd că trebuie explicată populaţiei lipsa de rost a acestei manevre care ar ameninţa statul de drept.

Mircea Geoană a intervenit reiterånd punctul de vedere al lui Adrian Năstase şi susţinånd că principala problemă o reprezintă obţinerea sprijinului total al liberalilor pentru susţinerea sa în turul doi. Şi-a exprimat ideea că mesajul lui Antonescu este slab şi acesta nu va reuşi să ridice partidul dar că procentele sale contează deşi la nivel local este posibil să nu se ralieze unele organizaţii mai ales în Ardeal.

Situaţia din Ardeal este sensibilă a precizat Ion Iliescu, dar Viorel se va ocupa să compenseze prin accesarea liderilor maghiarimii – el este cel mai potrivit în solidarizarea celor de la UDMR. Viorel poate merge pe ce vor ei mai mult, pe autonomie locală extinsă – chiar cu includerea zonei Mureş, Cluj, Oradea deoarece oricum nu vor face logistic şi deficitul de imagine se va echilibra cu timpul.

Trebuie strånse råndurile şi dată imaginea de forţă în plan public a mai afirmat Ion Iliescu, indicåndu-i lui Adrian Năstase să ia legătura cu Dinu Patriciu pentru a-l linişti cu Romgazul, unde au marşat puternic mai înainte şi udemeriştii. Interesul asupra obiectivului este mare, iar dinspre partea noastră ar fi fost de folos un acord ferm pe mai mulţi ani cu Rusia, cu garanţii serioase.

Mircea Geoană a afirmat că are toate garanţiile şi că vor fi şi semnate nişte protocoale cu rol informal la proxima vizită la nivel oficial. Partenerii noştri de la Moscova nu sunt convinşi că putem asigura stabilitatea investiţiei dar un regim politic consolidat ar aduce beneficii importante. Ei sunt pregătiţi să investească masiv şi vor veni dacă sunt agreaţi a mai întărit Mircea Geoană.

Oltchimul este o problemă se vor supăra mulţi dacă îl cedăm lui Voiculescu, pe de altă parte nu avem de ales altfel riscăm să ne alegem cu inamiciţii de care nu avem nevoie, a zis Adrian Năstase iar Ion Iliescu a completat că înţelegerea rămåne înţelegere şi Voiculescu este un partener loial care trebuie să rămånă alături de noi.

Vîntu vrea şi Poşta şi CEC-ul, a spus Mircea Geoană, nu se poate să pierdem CEC-ul, iar Poşta este oricum în mare parte sub controlul său aşa că nu va fi o problemă deşi la nivel de imagine se vor genera teme conflictuale.

O să-l ajutăm în schimb şi noi şi Voiculescu la patrimoniul UGSR. Are el grijă să-şi acopere golul de imagine a intervenit Adrian Năstase iar Ion Iliescu a închis această parte a discuţiei recomandånd concentrarea pe următoarele puncte legate de contextul desfăşurării planului de campanie.

Scris de D.P.

http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009112737424/Actualitate/Pretul-marii-tradari-nationale.html

 

Let my dataset change your mindset

September 20, 2009

Exista inertie in cunoastere. Multa. Cel putin la noi, dar si la altii datorita stereotipiilor care distorsioneaza felul cum vedem lumea noastra,viata noastra si chiar si pe noi insine.

Profesorul Rosling ne ofera un mod de a le reexamina si de a ne adapta vitezei informatiilor, un apel la a realiza cum stiinta afecteaza modul in care percepem realitatea si de a parasi mentalitatea de secol 18 si cum functioneaza ea ca urmare a expunerii la fapte.

Ceea ce il face pe Rosling deosebit nu sunt observatiile sale asupra largilor curente economice si sociale ci felul uimitor in care le prezinta. Garantat, nu ati mai vazut informatii prezentate in acest mod. Conform oricarei logici, o prezentare care urmareste sanatatea globala si trendurile de saracire ar trebui sa fie, pe scurt, plictisitoare. Dar in mainile lui Rosling informatiile canta. Curentele prind viata. Si tabloul de ansamblu, de obicei cel mult confuz, se focalizeaza brusc.

Prezentarile lui Rosling se bazeaza pe statistici solide (uneori luate din informatiile ONU) ilustrate cu programele de vizualizare dezvoltate chiar de el. Animatiile transforma statisticile in balonase miscatoare si curbe curgatoare care fac trendurile sa apara clare, intuitive, chiar jucause. In timpul legendarelor sale prezentari, Rosling face inca un pas inainte, relatand animatiile cu flerul unui comentator sportiv. Rosling crede ca o informatie mai accesibila are potential pentru a schimba chiar calitatea informatiei insasi.

Vodpod videos no longer available.

Greva consumatorului de media

September 5, 2009

Tell_Me_No_More_Lies

Celebrul armator grec Aristotel Onasis spunea ca “secretul manipularii este de a detine numai tu informatii”.

Reguli deontologice obligatorii pentru jurnalisti :

1. sa declare public pe cine prefera si pe cine nu, astfel incat receptorul sau sa fie prevenit asupra poziţionării sale; consumatorul are astfel posibilitatea sa aleaga la randul sau ce consuma si ce nu si este cat de cat ferit de manipulari rusinoase si murdare.
2. sa critice sau sa laude cu argumente, argumente si numai cu argumente, nu cu zoaie si isterii.

David-Gentleman

Propun data de 3 a fiecarei luni, ziua in care  sa inchidem televizoarele, radiourile si sa nu mai cumparam ziare.

Propun ca televiziunea publica, sa transforme TVR 3, in postul de informare transparenta a cetateanului, tinand cont ca este un post public  platit din banii nostri si ca avem TVR1, TVR2, TVR3, TVR International, TVR Cultural, TVR Info, adica 7(sapte) canale publice. De ce nu se poate ca unul sa ne transmita sedintele din parlament si guvern live, de exemplu ? Ca sa nu ne mai abureasca “analistii” ? Se incumeta vreun partid sa propuna o astfel de initiativa ?

De ce data de 3 ? Fiindca are o conotatie deosebita, este Ziua Libertatii Presei si exista, pentru a recunoaste astfel, sacrificiile făcute pentru libertatea presei si pentru a demonstra ca libertatea de exprimare este un drept de necontestat.

Mesajul zilei de 3 Mai este acela ca jurnalistilor din intreaga lume trebuie sa le fie garantat dreptul de a informa opinia publica in mod deschis si fara teama, conform Declaratiei de la Windhoek, principii care au fost formulate de catre jurnalistii africani în anul 1991 si care atesta importanta esentiala a libertatii presei pentru existenţa democratiei,asa ca greva va sustine aceasta libertate, precum si pe cea a consumatorului, care militeaza pentru o informare corecta, onorand jurnalistii privati de libertate, molestati si chiar ucisi, doar pentru ca au ales sa spuna ADEVARUL.

Va propun astazi, sa facem o Declaratie a noastra, consumatorii de media romani, pe care sa o trimitem tuturor, pentru a ne face cunoscute dorintele, in legatura cu informatia, pe care acestia ne-o livreaza. Asa ca va astept cu idei !

“gestul de a produce stiri este unul de constructie a realitatii insasi, mai degraba decat o descriere a realitatii…” Gaye Tuchman

A venit timpul sa ne intrebam, cui apartine dreptul la o presa libera, echidistanta si promotoare de adevar,echilibru si obiectivitate, atata timp cat avem parte numai de ambiguitate si creatii mediatice.

Din pacate, in Romania, acest drept apartine mogulilor care detin trusturile de presa, iar libertatea acesteia este o prerogativa a proprietarului instarit, care exercita cenzura, ca sa aiba ultimul cuvant de spus.

Jurnalistii au devenit obedienti fata de proprietari, autonomia lor este limitata, independenta conditionata, sunt struniti sa nu vada ca muncesc sub biciul ideologiei mogulesti, insistand ca sunt liberi, desi se autocenzureaza la greu, anticipand ceea ce ar putea supara superiorii,chestiune devenita obicei.

Jurnalistul roman a invatat sa renunte la lupta pentru adevar sau la orice fel de batalie in favoarea informatiei netrunchiate, alta decat cea a patronului sau.

Lesa banului, lesa ideologica de trust nu apartine unei prese libere si democratice, ci unui fake, la fel cu capitalismul de cumetrie al lui Ilici.

Presa a devenit un comunicator al dorintelor mogulesti, care manipuleaza informatia in favoarea acestuia si a partidelor agreate de catre el, intru subminarea adversarilor.

Presa depinde de noi consumatorii, ca sa existe !

Din toata media, televiziunea are cel mai persuasiv mesaj, conform sondajului Gallup :

33nkkmdCeea ce fac figurile sinistre arhicunoscute pe ecran nu este decat o vasta operatiune de spalare a creierului telespectatorului, prin metode care sunt apanajul sectelor:

1 Manipularea individului pentru a primi mult mai usor sugestii si ‘pregatirea’ lui pentru indoctrinare prin: repetarea obsesiva audio/ vizuala/ verbala.

2 Preluarea controlului asupra mediului social, timpului si surselor de sprijin emotional ale persoanei.Se urmareste izolarea sociala a persoanei.

3 Se interzice discutarea informatiilor si opiniilor contrare doctrinelor grupului/ sectei.

4 Persoana este manipulata sa-si reevalueze in mod negativ parerea despre sine si comportamentul anterior intrarii in secta. Se fac eforturi pt a destabiliza constiinta subiectului, perceptia acestuia asupra realitatii, controlul emotional si instinctual de aparare.

5 Se urmareste crearea unui sentiment de nesiguranta si slabiciune, punand persoana respective in situatii intense si frecvente care sa o faca sa se indoiasca de sine si judecata proprie.

6 Crearea de stari emotionale puternice prin metode non-fizice.

7 Intimidarea persoanei.

deerhunting

Dupa cum explica Paul Levinson, un discipol si continuator al ideilor lui McLuhan, “privitul la televizor are o influenta mult mai semnificativa asupra vietii noastre decat emisiunea concreta sau continutul programului la care ne uitam”.
Continuturile programelor televizuale ne pot aduce informatii asupra unui eveniment,ne pot schimba opiniile despre un partid sau lider politic, ne pot modifica reprezentarile, atitudinile si evaluarile fata de o problema sociala, urmate adesea chiar de schimbarea comportamentului fata de o situatie determinata, dar utilizarea indelungata a televiziunii, ca mijloc de
comunicare predominant, indiferent de mesajele pe care le transmite, modeleaza intr-un anumit fel schemele mentale ale receptorilor, determina o anumita organizare a aparatului perceptiv si o anumita structura a gandirii.

Televiziunea produce mecanisme mentale avand forta modelatoare intrinseca cumulativa. Influenta mijlocului predominant de comunicare
intr-o societate priveste cadrul mental in care se formeaza diversele noastre opinii, idei si atitudini, cadrul ce ajunge in ipostaza de structura a priori a sensibilitatii si a gandirii, cu rol de tipar organizator si functional fata de diversele mesaje pe care le receptam prin media si chiar fata de informatiile si continuturile pe care le obtinem din experienta directa.

big_brother_award_f

Sensul rational al tezei paradoxale ca “mediul este mesajul” consta in faptul ca mijlocul predominant de comunicare produce efecte autonome, profunde, de natura structurala, alaturi de efectele imediate
produse de continutul explicit al mesajelor care sunt transmise prin respectivul mijloc de comunicare.

“Dar oamenii, in majoritate, de la soferii de camion la aristocratii rafinati, sunt inca fericiti in ignoranta lor cu privire la efectul mijloacelor de comunicare; nu constientizeaza ca, datorita efectelor atotcuprinzatoare
ale mass media asupra omului, mijlocul insusi este mesajul, nu continutul; nu inteleg ca mijlocul este si mesajul – ca, trecand peste jocul de cuvinte, [mijlocul de comunicare] literalmente bruscheaza, si impregneaza, si modeleaza, si transforma orice raport intre simturi.


Cand un mijloc de comunicare devine preponderent se produce un dezechilibru in structura sensibilitatii umane, modelandu-i deprinderile perceptive si structura spirituala, fata de continutul comunicat.

Iata de ce nu trebuie subestimata spalarea creierului, de catre mogulizoare !
Si de ce trebuie sa luam atitudine, fata de manipularea media, pana nu ajungem ca in poza de mai jos, care arata ca manipularea media ne face surzi, orbi si muti din punct de vedere civic, introducand marea lehamite !

monkey2



%d bloggers like this: