Posted tagged ‘comunitate’

Poveste cu talc – Mos Ion Roata si Unirea

December 3, 2011

La 1857, pe când se ferbea Unirea în Iaşi, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu şi alţii, au găsit cu cale să cheme la Adunare şi câţiva ţărani fruntaşi, câte unul din fiecare judeţ, spre a lua şi ei parte la facerea acestui măreţ şi nobil act naţional. Cum au ajuns ţăranii în Iaşi, boierii au pus mână de la mână, de i-au ferchezuit frumos şi i-au îmbrăcat la fel, cu cheburi albe şi cuşme nouă, de se mirau ţăranii ce berechet i-a găsit. Apoi, se zice că i-ar fi dat pe sama unuia dintre boieri să le ţie cuvânt, ca să-i facă a înţelege scopul chemării lor la Iaşi.

— Oameni buni, ştiţi pentru ce sunteţi chemaţi aici, între noi? zise boierul cu blândeţă.

— Vom şti, cucoane, dacă ni-ţi spune, răspunse cu sfială un ţăran mai bătrân, scărpinându-se în cap.

— Apoi, iaca ce, oameni buni: de sute de ani, două ţări surori, creştine şi megieşe, Moldova noastră şi Valahia sau Ţara Muntenească, de care poate-ţi fi auzit vorbindu-se, se sfâşie şi se mănâncă între dânsele, spre cumplita urgie şi peire a neamului românesc. Ţări surori şi creştine, am zis, oameni buni; căci, precum ne închinăm noi, moldovenii, aşa se închină şi fraţii noştri din Valahia. Statura, vorba, hrana, îmbrăcămintea şi toate obiceiurile câte le avem noi le au întocmai şi fraţii noştri munteni. Ţări megieşe, am zis, oameni buni; căci numai pârăuaşul Milcov, ce trece pe la Focşani, le desparte. “Să-l secăm dar dintr-o sorbire” şi să facem sfânta Unire, adică înfrăţirea dorită de strămoşii noştri, pe care ei n-au putut s-o facă în împrejurările grele de pe atunci. Iaca, oameni buni, ce treabă creştinească şi frumoasă avem de făcut. Numai Dumnezeu să ne-ajute! Înţeles-aţi, vă rog, oameni buni, pentru ce v-am chemat? Şi dacă aveţi ceva de zis, nu vă sfiiţi; spuneţi verde, moldoveneşte, ca la nişte fraţi ce vă suntem; că de-aceea ne-am adunat aici, ca să ne luminăm unii pe alţii şi Dumnezeu să ne lumineze pe toţi cum a şti el mai bine!

— Înţelegem, cucoane, aşa a fi, răspunseră câţiva ţărani mai ruşinoşi; că, dă, nu-ţi şti dumnevoastră ce-i pe lume, noi, ţărănimea de la coarnele plugului, avem să ştim ce-i bine şi ce-i rău?…

— Ba eu, drept să vă spun, cucoane, n-am înţeles! cică zise cu îndrăzneală unul dintre ţărani, anume Ion Roată. Ş-apoi, chiar dacă ne-am pricepe şi noi la câte ceva, cine se mai uită în gura noastră? Vorba ceea, cucoane: “Ţăranul, când merge, tropăieşte, şi când vorbeşte, hodorogeşte”, să ierte cinstită faţă dumnevoastră. Eu socot că treaba asta se putea face şi fără de noi; că, dă, noi ştim a învârti sapa, coasa şi secera, dar dumnevoastră învârtiţi condeiul şi, când vreţi, ştiţi a face din alb negru şi din negru alb… Dumnezeu v-a dăruit cu minte ca să ne povăţuiţi şi pe noi, prostimea…

— Ba nu, oameni buni; s-a trecut vremea aceea, pe când numai boierii făceau totul în ţara aceasta ş-o storceau după plac. Astăzi toţi, de la vlădică până la opincă, trebuie să luăm parte la nevoile şi la fericirea ţării. Muncă şi câştig, datorii şi drepturi pentru toţi deopotrivă.

Le spuse boierul apoi despre originea românilor, cum şi de cine au fost ei aduşi pe aceste locuri; despre suferinţele lor şi cum au ajuns a fi dezbinaţi şi împrăştiaţi prin alte ţări. Le dă el pilde câte şi mai multe: cu smocul de nuiele, cu taurii învrăjbiţi şi, în sfârşit, se sileşte bietul creştin din răsputeri a-i face să înţeleagă care sunt roadele binefăcătoare ale Unirii, aducându-le aminte că tot “pentru unirea tuturor” se roagă şi sfânta biserică, în toate zilele, mai bine de 1.850 de ani.

— Ei, oameni buni, cred că acuma aţi priceput!
— Priceput, cucoane, cât se poate de bine, răspunseră mai toţi. Dumnezeu să vă ajute la cele bune!
— Ba eu tot nu, cucoane, răspunse moşul Ion Roată.
— Dumnezeu să mă ierte, moş Ioane, dar dumneta, cum văd, eşti cam greu de cap; ia haidem în grădină, să vă fac a înţelege şi mai bine. Moş Ioane, vezi colo, în ogradă la mine, bolovanul cel mare?
— Îl vedem, cucoane.
— Ia fă bine şi adă-l ici, lângă mine, zise boierul, care şedea acum pe un jilţ în mijlocul ţăranilor.
— S-avem iertare, cucoane, n-om putea, că doar acolo-i greutate, nu şagă.
— Ia cearcă şi vezi.

Moş Roată se duce şi vrea să ridice bolovanul, dar nu poate.

— Ia du-te şi dumneta moş Vasile, şi dumneta, bade Ilie, şi dumneta, bade Pandelachi.

În sfârşit, se duc ei vro trei-patru ţărani, urnesc bolovanul din loc, îl ridică pe umere şi-l aduc lângă boier.

— Ei, oameni buni, vedeţi? S-a dus moş Ion şi n-a putut face treaba singur; dar când v-aţi mai dus câţiva într-ajutor, treaba s-a făcut cu uşurinţă, greutatea n-a mai fost aceeaşi. Povestea cântecului:

Unde-i unul nu-i putere,
La nevoi şi la durere;
Unde-s mulţi, puterea creşte,
Şi duşmanul nu sporeşte.

Aşa şi cu Unirea, oameni buni! Credeţi dumnevoastră că, de-a ajuta Dumnezeu a se uni Moldova cu Valahia avem să fim numai atâţia? Fraţii noştri din Transilvania, Bucovina, Basarabia şi cei de peste Dunărea, din Macedonia şi de prin alte părţi ale lumii, numai să ne vadă că trăim bine, şi ei se vor bucura şi ne vor iubi, de n-or mai îndrăzni duşmanii, în vecii vecilor, a se lega de români. D-apoi fraţii noştri de sânge: franţujii, italienii, spaniolii şi portughezii, ce aşteapt? La orice întâmplare, Doamne fereşte, stau gata să-şi verse sângele pentru noi… Unirea face puterea, oameni buni. Ei, acum cred c-aţi înţeles şi răsînţeles.

— Ba eu unul, să iertaţi dumnevoastră, cucoane, încă tot n-am înţeles, răspunde moş Roată.

— Cum se face asta, moş Ioane? Mai bine ce v-am tălmăcit, şi un copil putea să înţeleagă.

— Mai aşa, cucoane, răspunseră ceilalţi.

— Moş Ioane, zise acum boierul, cam tulburat de multă oboseală, ia spune dumneta, în legea dumitale, cum ai înţeles, cum n-ai înţeles, de când se face atâta vorbă; să auzim şi noi!

— Dă, cucoane, să nu vă fie cu supărare, dar de la vorbă şi până la faptă este mare deosebire… Dumnevoastră, ca fiecare boier, numai ne-aţi poruncit să aducem bolovanul, d-ar n-aţi pus umărul împreună cu noi la adus, cum ne spuneaţi dinioarea, că de-acum toţi au să ieie parte la sarcini: de la vlădică până la opincă. Bine-ar fi dac-ar fi aşa, cucoane, că la războiu înapoi şi la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală… Iar de la bolovanul dumnevoastră am înţeles aşa: că până acum noi, ţăranii, am dus fiecare câte-o peatră mai mare sau mai mică pe umere; însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre… Să dea Domnul, cucoane, să fie altfel, că mie unuia, nu mi-a părč rău.

La aceste vorbe, ţăranii ceilalţi au început a strânge din umere, a se uita lung unul la altul şi a zice:

— Ia, poate că şi Roată al nostru să aibă dreptate!…

Iar boierul, luându-i înainte cu glume, a înghiţit găluşca şi a tăcut molcum.

SURSA

Iarba, nucul si constipatia politico-civica

November 13, 2011

M-am uitat la firul ierbii si e liniste. Dupa ce-a trecut o boare pe deasupra viilor ( a se citi cetateni ), e iara, aceeasi liniste confuza, cetoasa, plina de dezamagiri nesfarsite, resemnata de-a dreptul, ca intotdeauna. O fi linistea dinaintea furtunii ? Hmm….singura furtuna din ultimii 21 de ani, care a miscat firul ierbii, dar l-a si parlit de nu si-a mai revenit… a fost pornita de marele doritor de liniste, care a avut grija ce sa isi doreasca, ca sa se-ndeplineasca. Acum insa, ma asteptam ca firutul ala verde si viu de iarba, supravietuitor intemperiilor, sa aiba un zvac cat casa, doar zice-se ca o rasarit pom mandru, cu manual de activism, obiective si o madame asistenta.

Poate ca e iarna si asteapta sa-l acopere plapumioara „alba ca zapada”… unde am mai auzit eu de chestia asta ? …pana la primavara, ca stie el ca primavara are conotatii, inca din ’89, de la Praga.

Sau poate ca pomul e nuc, mai stii ? Chiar mi-e teama sa nu fie nuc. Nu de alta, dar umbra nucului nu numai ca e periculoasa pentru iarba dar mai traieste si mult. Sa va spun drept, nu mai am timp sa astept inca 20 de ani, decat daca se descopera licoarea vietii fara de moarte, dar si in cazul asta, n-am rabdare si pentru asta…stiu eu ca nu exista remediu, ca vine 2012.

Exista niste lucruri pe care sincer, nu le inteleg deloc. Cum se face ca in atatia ani s-au tot ridicat elite dupa elite, in miscari si partide mai pe dreapta sau mai pe stanga, dar toate fara seva? Unde-i seva? Cum se face ca toate pornesc entuziast, cu oameni alaturi care cred initial in ceea ce fac si apoi toate miscarile civice si partidele se frang pur si simplu? Ai zice ca-i virus fara remediu, nu alta. Ascultand „sunetele” pe care le fac in tot procesul de frangere, m-am prins ca … sunt goale pe dinauntru. Pur si simplu sunt create dupa frica din mintea noastra, dupa scepticimul si frivolitatea noastra, dupa dorinta de a evita X sau Y chestie, de a-l infrange pe nea Caisa 1 sau nea Caisa 20, de a evita dezastrul Z sau dezastrul T etc. Ca si cum societatea romaneasca produce in majoritate probleme, dezastre, dezechilibre, iar sportul national este evitarea.

O societate este precum un organism uman, iar oamenii sunt celulele ce o compun. Modul in care actioneaza si se comporta miscarile civice si partidele pe care le-am vazut pana acum ( inclusiv  cele noi, luand in considerare strict ceea ce au declarat public, ca nu am de unde sa stiu ce planuri au) zici ca sunt niste celule din organism ce se inmultesc de capul lor, traiesc de capul lor – ca cele maligne-, ignorand complet comunitatile de celule normale, pe care le si faulteaza, cum le prind cum le fragmenteaza cu grija si precizie, doar doar dispare simtul comunitatii si se sterge din amintirea / din campul constiintei colective ideea de comunitate si puterea sa.

E un fel de perseverare diabolicum sa faci acelasi lucru si sa astepti alte rezultate. Pot presupune ca  miscarile civice si partidele pe care le-am vazut pana acum se simt precum niste celule mai destepte, „mai speciale”, mai cu mot decat restul celulelor, obsedate sa fuga „de la firul ierbii”si sa ajunga in varf, sa urmareasca doar ce se intampla la varf, acolo unde aerul este rarefiat si procesele ajung sa fie … anaerobe. Traiasca individualismul pagubitor ! Doar ca, nu prea fac nici o treaba aceste „celule mai cu mot” pentru ca, desi trambiteaza diverse competente si specializari, si-au pierdut apartenenta si conectarea cu pamantul si cei de pe pamant! Separarea lor este atat de mare ca ti-e si greu sa spui din ce „trib” provin. La fel ca si celulele maligne si aceste „celule mai cu mot” migreaza usor si pot forma metastaze la distanta de tumora principala. Paralela poate continua, ar fi chiar interesant de detaliat … DAR problemele noastre reale sunt altele:

  1. unde si de ce apare mutatia ce transforma celulele – oamenii din societate in mutanti cancerosi, odata ce devin parte a unei miscari sau partid ce se considera atoate stiutor si propune razboaie drapate sub directii de dezvoltare sau obiective pentru a evita cate ceva?
  2. cum de societatea nu se poate auto-regla ? Ma uit la ultimii 21 de ani si nu inteleg cum de societatea nu se poate       auto-regla si nu se poate curata singura  de murdarie. De ce ramane constipata, intoxicata??

OK, nu se intampla doar la noi, se intampla in multe alte tari dar asta nu e o scuza. S-a tot vorbit despre comunism si relele facute de acesta, se discuta cu nostalgie despre „o dreapta” interbelica si despre cate a facut si a dres.  Dar existenta si activitatea acelei „drepte”, „stangi” si „centru” interbelice au facut posibila lipirea comunismului si efectele sale asupra oamenilor. Solutiile de genul reactiilor pavloviene „vindeti si privatizati tot” nu au dus la fericirea oamenilor nici in tarile care au urmat aceasta reteta; si acolo sunt probleme, somaj, depresie cat Himalaya, nefericire, dezbinare si lehamite in randul oamenilor obisnuiti.

Avem darul de a judeca lucrurile intotdeauna ignorand contextul, cu toate informatiile pe care ni le ofera acesta. Ca sa nu mai vorbim ca asteptam, suntem specialisti in asteptare. Asteptam un salvator, un guvern nou, un partid nou, un cer nou si o minune ca cea de la Maglavit, care a fost colectiva si nu individuala, sociala si nu religioasa, apropo. Ceea ce a facut Maglavitul, adica captarea fortelor tainuite din comunitate, ar trebui sa o faca si noile miscari si sa mearga mai departe, canalizandu-le.

Altfel, imi tot rasare in minte povestea cu Mos Ion Roata si morala ei: „mai bine un taran cu un car de minte decat un bonjurist cu un dram de scoala”. Intrebarea este .. mai avem tarani cu minte cu carul, tarani nemodificati genetic 😀 ? Mai avem sange-n vene sa ne activam sistemul imunitar al societatii astfel incat curatarea de toate murdariile sa fie un proces natural si ritmic ? Oare chiar vrem sa avem o astfel de societate capabila sa se auto-regleze ?   Stiti de ce intreb ? Daca chiar am dori asa ceva ne-am asuma si l-am face sa existe. Acum, nu peste 50 de ani. Pentru ca depinde de cei de la firul ierbii nu de copaci. Punct.

The Economics of Happiness (2011)

August 23, 2011

 

 

 

 

 

 

Vodpod videos no longer available.

The Economics of Happiness (2011) | Filme Docum…, posted with vodpod

RaiffeisenComunitati.ro – blogul despre viata comunitatii

May 20, 2011

Salut initiativa  de responsabilitate corporativa a Raiffeisen, de a crea un blog in folosul comunitatii si o noua platforma de comunicare.

Primul invitat, Dragos Bucurenci a scris un articol foarte bun, in care desface un mecanism al unei gandiri paguboase, care a creat un mod de a gandi ce se intoarce impotriva noastra ca un bumerang, “anatomia unei idei luate de-a gata “.

Ipocrizia companiilor care deruleaza programe de CSR e una dintre acele idei luate de-a gata, care merita demontate din cand in cand macar de dragul anecdotei, daca nu si al bunului simt. Sa vedem, asadar, din ce se compune acest automatism mental.

Prima componenta o reprezinta prezumtia de vinovatie a companiilor. Ea nu trebuie probata, companiile sunt din start suspecte pentru ca fac profit, ceea ce, trebuie să recunoasteți, la 20 de ani de la caderea comunismului, e cel putin induisator. Sa acuzi companiile ca fac profit de pe urma cetatenilor e ca si cum ai acuza stomacul sau pancreasul ca profita de bietele globule rosii pentru a-si asigura funcționarea. Tipul acesta de gandire e la fel de sanatos pentru societate ca o boala auto-imuna pentru organism.

Sigur ca exista companii mai bine intentionate si mai putin bine intentionate, companii care joaca cinstit si companii care prefera sa lucreze pe naspa, companii care fac profit pentru actionarii lor si companii care spala bani sau care spala imaginea actionarului majoritar. Tocmai de aceea e important ca ele sa fie judecate cu discernamant pentru ceea ce fac si nu blamate in bloc pentru ceea ce sunt.

A doua componenta tine de o judecata cu standarde duble. O stranie forma de purism etic contemporan acuza campaniile de CSR ca-si fac imagine de pe urma binelui facut.

Un proverb arab spune ca trebuie sa uiti imediat binele pe care l-ai facut cuiva si niciodata binele pe care ti l-a facut cineva. E un proverb frumos, dar daca ne uitam putin in istoria civilizatiei din care facem parte, vedem ca traditia comunicarii binelui facut este aproape la fel de veche ca traditia generozitatii. De la “EGO ZENOVIVS VOTVM POSVI” (“Eu, Zenoviu, am pus acest dar”), autorii faptelor bune au ales mai mereu publicitatea in detrimentul discretiei. Mergeti in orice lacas de cult si veti gasi pisanii in care sunt mentionati ctitorii. Priviti mai atent si-i veti vedea zugraviti chiar deasupra intrarii in bisericile rasaritene sau facand figuratie speciala in scenele sfinte din frescele apusene.

In bisericile construite in zilele noastre, aproape fiecare icoana si fiecare strana pentru care cineva a dat bani poarta numele donatorului. Si atunci de ce nu e in ordine ca o companie sa-si faca publice proiectele de responsabilitate sociala sau actele de binefacere?

Ma numar printre cei care cred ca, in cazul companiilor, publicitatea asociata faptelor bune ar trebui sa fie o obligatie si nu o optiune. Este o mare diferenta intre actele de mecenat efectuate de un filantrop sau altul si proiectele unei companii. Filantropul poate alege, daca vrea, discretia, dar bugetele pe care o companie le investeste in comunitate trebuie sa fie transparente.

In fine, a treia componenta tine pur si simplu de miopie. Concentrati sa descifreze intentiile ascunse ale companiilor care investesc sute si chiar milioane de euro in programe de responsabilitate sociala, procurorii de ocazie pierd cu desavarsire din vedere companiile care investesc prea putin sau aproape deloc in comunitatea in care activeaza.

In felul acesta se dovedeste inca o data adevarul nefast al vorbei romanesti care spune ca cine nu munceste nu greseste, iar decat sa gresesti, mai bine nu muncesti.

Comunitatea nu tine de structura, ci de cultura, asa cum spunea Max Weber si poate ar fi timpul sa avem o cultura a comunitatii bazata mai putin pe relatii si mai mult pe semnificatii….

European CSR Lessons, editia I – primul pas in transformarea Romaniei

May 18, 2011

Am avut onoarea sa fiu invitata la prima editie a conferintei  despre potentialul CSR, studii de caz si experiente europene, de catre Dragos Dehelean, promotorul acestui proiect ResponsabilitateSociala.ro  ( http://www.responsabilitatesociala.ro/ ) si care a putut fi urmarit live pe site, gratie parteneriatului cu Radio Lynx.

Conferinta s-a desfasurat ieri si astazi la hotel Ramada Majestic, in sala I.L.Caragiale si a adunat nume importante din companii de top din Romania, implicate in Corporate social responsibility si a avut parte de o organizare impecabila, pentru care ii felicit sincer.

Cum ieri nu am putut participa, nu va pot spune decat despre programul de astazi, o discutie de pionierat in peisajul romanesc, ale carei subiecte au fost studii de caz despre Dezvoltarea comunitatilor locale( discutie moderata de Daniel Pavel, director de imagine Camera de Comert si Industrie a Romaniei ), Stakeholder engagement ( moderata de lector univ.drd. Camelia Crisan, FCRP SNSPA ) si dezbaterea de idei pentru o economie Europeana sustenabila ( moderata de John Aston President AstonEco Management ), urmate de o sesiune de doua ore de intrebari si raspunsuri extrem de utila si de interesanta.

Printre invitati nu pot sa nu il remarc pentru discursul aplicat si sinceritatea informatiilor,  pe dr. Wolfgang Kraus, Community Relations&Social Affairs Manager la OMV Group, care ne-a impartasit experientele, greselile de comunicare, precum si faptul ca o comunitate nu este un fel de butterfly discipline, ci un partener de comunicare in contextul normalitatii, in care etica si recursul la cultura locala sunt parte a unei filosofii rezumata la “what do you think is the key for a better world”, sintagma a unui invatat chinez.

Despre programe de dezvoltare a infrastructurii comunitare in privinta antreprenoriatului in randul tinerilor a vorbit Ana Ilinca Macri, Head of Internal Communications and Community Affaires-BCR, care a initiat proiectul Start Business deja implementat cu succes de cativa ani si care pune in prim plan voluntariatul din punctul de vedere al expertizei si nu neaparat social, pe o piata in care se simte lipsa deprinderilor antreprenoriale chiar si la cursurile din universitati, proiect care a beneficiat anul trecut de 1200 de voluntari consultanti.

Tot in aceasta sectiune, Giuliana Porta, General Secretary UniCredit Foundation, ne-a vorbit despre competitivitate si Corporate Citizenship Mission.

Cristiana Horia, Executive Director Sensiblu Foundation A&D Pharma, ne-a vorbit despre asumarea pe termen lung de catre compania sa a luptei impotriva violentei domestice, parte a culturii locale romanesti, atata timp cat au fost identificate la nivelul intregii tari un numar de 800.000 de victime, care nu beneficiaza de legislatie adecvata, care sa aiba ca scop crearea de comunitati si familii mai sigure si cu un minim impact asupra cresterii copiilor.

Despre initiative in domeniul discriminarii de gen sau al diversitatii in interiorul sau exteriorul companiei, grupuri dezavantajate, initiative de dialog cu stakeholder-ii si de rezolvare a unor situatii de conflict, precum si responsabilitate sociala si de mediu ca parte a ADN-ului unei companii ne-a vorbit Heidrun Kopp, Corporate Responsability Manager RZB Group, care a tinut sa precizeze ca prima necesitate in managementul comunitatii este comunicarea, educatia, egalitatea de sanse bazate pe un dialog proactiv si a unei proiectii pentru viitor de tipul ” Be pioneer in a movement witch cannot stopped !””, a lui Peter Erfi.

A urmat apoi François Rouvier, Director of Sustenable Mobility Road Safety and Social Affair- Renault SAS, care  in abordarea diversitatii de gen, a descris piramida diversitatii, egalitatii de sanse  si non discriminarii si care ne-a indemnat sa privim dincolo de aparente. Faptul ca aceasta companie promoveaza femeile dupa un principiu asemanator celui al fermoarului din parlamentarismul francez, pastrand proportia de 50%, dovedeste preocuparea fata de aceasta problema mai putin acceptata in discutiile comunitatii.

O surpriza extrem de placuta a fost Mona Nicolici, Head of Community Relations&Social Affaires-Petrom, care a tinut sa il completeze pe François, spunand ca “femeile fac business-ul mai sustenabil” si a continuat spunandu-ne o poveste despre oamenii care fac proiectele, despre importanta intuitiei in a face oamenii sa te urmeze si misiunea de ambasador a fiecaruia, care crede intr-un proiect pentru comunitate. Totodata ne-a facut cunoscuta situatia increderii in ONG-urile romanesti, care inseamna 64% neincredere privind parcursul banilor adunati pentru proiecte comunitare si care te face sa te gandesti desigur la lipsa de transparenta a cheltuirii lor, boala generala a institutiilor romanesti actuale. Deasemenea ne-a facut cunoscute rezultatele unui studiu de piata, care spune ca femeile, tinerii si persoanele de peste 50 de ani sunt extrem de interesate in proiectele CSR.

Din Ucraina, a fost invitata Maryna Saprykina, Chairman Center for CSR Developement, care a evidentiat faptul ca anul 2011 este Anul Femeii si a aratat un studiu european despre statutul women in board, care in Norvegia, Spania, Finlanda si Suedia se ridica la 40%, la mare distanta de celelalte tari europene. Deasemenea ne-a vorbit despre EU Green Paper ( Corporate Governance Framework-05.04.2011- public consultation.

Sectiunea de dezbateri s-a desfasurat sub impactul vizual al unui worldometer extrem de interesant ca informatii, pe care il puteti vizualiza si voi, aici :  http://www.worldometers.info/

Discutiile au fost extrem de interesante, cand s-a ajuns la problema responsabilizarii sociale, fiindca companiile sunt liantul care fac comunitatea puternica, insa o conditie de win-win in acest parteneriat este desigur educatia in primul rand asupra responsabilizarii sociale, ca aceste utile si necesare proiecte sa poata fi in primul rand acceptate si apoi implementate cu succes.
Aceasta Conferinta a fost primul pas in abordarea unei probleme cu si despre comunitate si implicarea companiilor alaturi de aceasta, un demers exceptional venit in cel mai potrivit moment, fiindca ruptura artificiala creata intre companii si comunitate, politicieni si comunitate si chiar intre membrii comunitatii, s-a produs fara a tine cont de interesul comun, format din mai multe feluri de interese precum degetele de la o mana, dar care impreuna pot construi sustenabilitate durabila, incredere si intelegerea voluntariatului si a implicarii, ca stare de a fi.

Felicitari Responsabilitate Sociala si lui Dragos Dehelean pentru minunata initiativa si multumiri companiilor participante.
Astazi au fost 10 companii, dar imaginati-va ca ar fi fost 100 si ca la o astfel de Conferinta ar fi participat, asa cum a propus cineva din sala si cativa politicieni si cetateni responsabili si ce victorie ar insemna al doilea si urmatorii pasi.

In incheiere, nu pot sa nu felicit Reiffeisen Bank pentru lansarea noului site despre viata comunitatii, despre care va voi vorbi maine.

Voluntariatul ca exprimare de sine…

September 23, 2009

Volunteers_needed

Janet ma saluta bucuroasa de cum deschid usa, imi spune ca i-am lipsit, ma intreaba ce mai fac. Zambesc la randul meu si ii raspund sincer ca mi-a fost teribil de dor de ea in aceste ultime doua saptamani in care nu am putut sa vin la biblioteca fiindca am avut cotul dislocat si simt cum ma invaluie caldura ei interioara, aceeasi caldura pe care am simtit-o cu ceva timp in urma cand am pasit pentru prima oara in cladirea micuta, cu numai trei incaperi ticsite de carti de la un capat la altul.

Atunci mi-a strans mana si mi-a urat “bun venit” ca nou rezident al orasului (oras este mult spus, locuim intr-o asezare de suburbie cu aproximativ 2000 de locuitori in care timpul curge cu mult mai incet decat in orasul mare aflat la 11 mile distanta) si, dupa cateva fraze politicoase, m-a invitat la un eveniment organizat o data pe an la ea acasa… o sarbatoare a toamnei in care se serveste specialitatea locului, o reteta speciala de pui prajit.

Imi aduc aminte ca am ramas uimita atunci de familiaritatea ei, insa in timp mi-am dat seama ca aceasta familiaritate nu are nimic artificial, ci este o deschidere fireasca a unei persoane rafinate care a calatorit pe aproape toate continentele lumii si care acum imparte in timpul saptamanii cu aceeasi pasiune sfaturi de lectura atat copilasilor cu mutre serioase care vin sa imprumute carti cu povesti, cat si adultilor pasionati de romane politiste, in vreme ce in week-end-uri organizeaza lecturi publice din clasici, din poeme si romane consacrate.

Nimeni nu o plateste pentru activitatile de week-end, dupa cum nimeni nu il plateste nici pe Randy care ma saluta scurt dintr-un colt in timp ce incep sa aranjez cartile in liniste, ocupat sa il invete pe un adolescent sa lucreze in Office. La randul sau a invatat sa faca asta candva tot de la un voluntar.

image_previewCat despre mine… nici nu stiu cum s-a intamplat sa-mi ofer ajutorul, pur si simplu am citit anuntul mic de langa biroul lui Janet si i-am spus scurt la un moment dat “I could do that” si astfel, pe principiul “adopt a shelf”, am adoptat un raft al bibliotecii pe care il aranjez ori de cate ori am timp liber… a devenit responsabilitatea mea. Vorba aceea, imbin utilul cu placutul…

Cred ca niciodata nu am simtit ca apartin unei biblioteci ca acum… desi am trecut prin multe. In liceu ma refugiam in sala de lectura a unei biblioteci judetene chiar si atunci cand voiam sa chiulesc de la scoala, in facultate aveam adevarate “ritualuri” de biblioteca… mergeam sa citesc, fie pentru examene, fie pur si simplu “pentru mine”, aproape in fiecare zi. Aveam o ora precisa cand imi beam cafeaua de la un chiosc din apropiere, aveam prieteni “de sala” de lectura, aveam un loc al meu la o masa anume, pe care incercam sa-l “prind” in fiecare zi. Si fiecare biblioteca avea cititorii ei patimasi, oameni care uneori faceau naveta zilnic pentru a veni sa citeasca.

Insa nu am fost rugata niciodata sa pun si eu umarul la ceva, nu am fost intrebata ce interese am… singurele interactiuni de care imi aduc aminte sunt problemele pe care le-am avut cu unii dintre bibliotecarii plictisiti ce nu intelegeau uneori de ce le solicitam atatea carti, deranjandu-i din vegetare. Asa ca acum cand a inceput sa imi placa voluntariatul, privesc inapoi si imi dau seama cate posibilitati am pierdut… ce usor ar fi fost sa mi se solicite ajutorul si sa-l ofer.

volunteer2Ideea de voluntariat aici este una foarte serioasa, inca din clasele primare copiii sunt incurajati sa participe la astfel de activitati. Mie mi s-a potrivit acest ajutor mic dat bibliotecii, insa sunt oameni care organizeaza din placere evenimente in care implica toata comunitatea (de la jocuri de baseball pana la serbari gen “zilele orasului”) sunt studenti care in urma unei selectii riguroase sunt incurajati sa lucreze pentru decani pro-bono, numai pentru a dobandi experienta, sunt mici formatii de muzicieni amatori care incanta o mana de oameni stransi intr-o sala a scolii vineri seara, sunt grupuri de persoane si fundatii care ajuta persoanele aflate in nevoie (de la nevoi materiale si pana la situatii de viata, de tipul pierderea unei rude / prieten, divort, etc.).

Nimeni nu protesteaza si nimeni nu considera ca astfel este folosit, dimpotriva, a fi voluntar, a fi implicat intr-o activitate care ti se potriveste si care te face sa te simti bine, este si un motiv de mandrie.

A trebuit sa trec oceanul pentru a-mi da seama cat de departe este voluntariatul de munca patriotica si cata bucurie iti poate oferi ideea de a face ceva conform cu pasiunile tale care ii ajuta si pe altii in acelasi timp. Cat de ok este sa te exprimi pe tine insuti facand ceva care nu-ti aduce niciun beneficiu material, insa care iti reflecta interesele si personalitatea. Ciudat, nu-i asa?


%d bloggers like this: