Posted tagged ‘ccr’

USL—CCR—KGB…O VARIANTA,DOUA VARIANTE…

August 20, 2012

În tabăra USL, devine tot mai evidentă o scindare dintre cei care doresc „coabitarea” cu Traian Băsescu şi cei care doresc să meargă până la capăt.

NU O SPUN EU, LUCAMAN ,O SPUNE CHIAR VOCEA RUSIEI.

Falia din cadrul USL nu coincide cu liniile de partid, pentru că atât în PNL cât şi în PSD se găsesc reprezentanţi atât ai viziunii radicale cât şi a unei viziuni „pacifiste”, deşi proporţiile sunt evident diferite.

CORECT,IATA CA SUNT DE ACORD CU RUSII…CINE AR FI CREZUT? DAR SA CITIM MAI DEPARTE…

Judecând după declaraţiile făcute de Crin Antonescu, aripa radicală mizează pe o decizie favorabilă a CCR, bazată pe reducerea numărului de alegători înscrişi în listele electorale permanente.

ASA ESTE. E UNICA VARIANTA CONVENABILA PENTRU ANTONESCU. DE FAPT,  AMBELE TABERE AU RAMAS LA O UNICA VARIANTA–VALIDARE SAU INVALIDARE. PANA AICI, ANALIZA  CELOR DE LA VOCEA RUSIEI E CORECTA,  DAR BANALA. NU ADUCE NIMIC NOU.

Este foarte importantă recenta declaraţie făcută de ministrul delegat pentru Administraţie Radu Stroe, în care reprezentantul PNL sugerează fără echivoc că datele din teritoriu pot „răsturna situaţia” la Curtea Constituţională.

ACUM INSA, INCEP SA APARA ELEMENTELE DE NOUTATE. ARIPA LIBERALA E MAI CONECTATA LA MOSCOVA DECAT ARIPA PESEDISTA. E STIUT FAPTUL CA MASONII LIBERALI AU CONEXIUNI RUSESTI MAI BUNE, VEZI KONDYAKOV. ASADAR, SA TRECEM LA ANALIZA PE TEXT:

datele din teritoriu pot „răsturna situaţia” la Curtea Constituţională.

EI BINE, DE AICI SA FIM ATENTI. NOI VORBIM CU TOTII DESPRE DATELE DIN TERITORIU, CA SI CUM AR FI UN SINGUR SET DE DATE. SA PORNIM DE LA IPOTEZA CA EXISTA MAI MULTE DATE DIN TERITORIU, SA ZICEM 2 SETURI DE DATE.

UNELE MAI LA LIMITA LEGII, MAI SOFT…DAR NU CELE CERUTE DE CCR SI NU CELE CARE SA DUCA LA VALIDAREA REFERENDUMULUI.

IAR  ALTELE…ALTELE MAI PENALE, MAI HARD, PE SCURT…INCALCARI CLARE ALE LEGII.

SA CONTINUAM LECTURA DIN VOCEA RUSIEI:

Este foarte importantă recenta declaraţie făcută de ministrul delegat pentru Administraţie Radu Stroe, în care reprezentantul PNL sugerează fără echivoc că datele din teritoriu pot „răsturna situaţia” la Curtea Constituţională. Un observator cinic ar putea interpreta această declaraţie drept un avertisment dur şi totodată un şantaj fin la adresa celor de la PSD.

DACA AM CAZUT DE ACORD CA AVEM 2 VARIANTE…SOFT SI HARD, ATUNCI PASAJUL DE MAI SUS NE INDICA CLAR CA CEL SOFT E IMBRATISAT DE PSD IAR CEL HARD DE PNL. SA CITIM MAI DEPARTE:

Nu este exclus ca această declaraţie să facă parte din următoarea stratagemă: după anunţul făcut de Radu Stroe, trimiterea la CCR a unor liste actualizate, dar care nu permit validarea referendumului, va fi interpretată de către alegătorii USL drept o trădare a electoratului de către liderii PSD, iar consecinţele electorale şi politice ar putea fi extrem de grave. Rămâne de văzut dacă această teorie este corectă.

CU ALTE CUVINTE…DACA PSD E MOALE SI TRIMITE VARIANTA SOFT CARE NU PERMITE VALIDAREA, ATUNCI PNL MOARE CU EI DE GAT SI LE PUNE TOT ELECTORATUL USL IN CAP.

CU ALTE CUVINTE…PNL II SANTAJEAZA CU ASTA IN SPERANTA CA PSD VA TRIMITE LA CCR VARIANTA HARD, VARIANTA CARE INCALCA LEGEA. IERI,DOMNUL DUSA DE LA PSD DECLARA CAM ASA:

Duşa: MAI nu operează în liste, doar va trimite CC o evaluare complexă a celor care trebuiau radiaţi.

“Noi nu actualizăm listele electorale. Listele electorale nu sunt la Guvern şi nici la MAI. Listele electorale sunt cele pe care s-a votat şi au fost transmise la BEC. Noi nu operăm în liste, că nu avem niciun drept. În liste trebuia să opereze cei abilitaţi de lege, nu Ministerul de Interne, nu prefecturile, ci primarii şi cei de la oficiile de stare civilă care trebuia să transmită certificatele de deces, de naştere, de căsătorie către evidenţa informatizată”, a spus Duşa.

“Noi facem o evaluare a diferitelor categorii de persoane care trebuiau radiate din listele electorale până la termenul de referinţă. Nu operăm noi radieri în listele electorale, că nu este căderea noastră. Atribuţia de a radia din liste este a primarilor, aşa cum prevede legea, iar ea trebuie să se desfăşoare permanent”, a spus Duşa.

SI FRAZA CHEIE….

Demnitarul a precizat că ministerul va transmite Curţii situaţia diferitelor categorii de persoane care trebuiau radiate, respectiv persoane decedate, cele şi-au schimbat domiciliul şi cele care şi-au pierdut drepturile electorale, CC urmând să decidă dacă aceste informaţii îi sunt de folos sau nu în luarea deciziei.

DECI, VARIANTA SOFT.

DAR SOFT SI INUTILA PENTRU VALIDARE.

“Noi o să prezentăm CC o situaţie pe categorii de persoane care trebuie radiate – c-or fi persoane decedate, c-or fi persoane care şi-au schimbat domiciliul, că sunt persoane care şi-au pierdut drepturile electorale – şi CC va aprecia dacă aceste informaţii îi sunt de folos sau nu. Nu-i radiem din listele electorale. Noi nu radiem pe nimeni”, a subliniat Duşa.

MAI VRETI INCA O DOVADA CA EXISTA 2 VARIANTE ? UNA SOFT SI UNA HARD?

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat ca reprezentantii USL asteapta cu curiozitate listele electorale permanente, pe care le va prezenta Guvernul, astăzi.”Sa asteptam ce va prezenta Guvernul. (…) Guvernul sa isi termine treaba azi si dupa ce isi vor finaliza datele, le vor trimite la Curte si va decide premierul daca vor fi facute publice (listele – n. red.) inainte sau dupa ce vor fi trimise la Curte”, a afirmat Dragnea, în această dimineaţă.

CE AFLAM? AFLAM CA TOTUL DEPINDE DE PONTA…SI CARE VOR FI  TRIMISE SI DACA SE FAC PUBLICE. DRAGNEA FACE REFERIRE SI LA DECLARATIA LUI PREDA CITATA DE VOCEA RUSIEI:

Vorbind despre decizia Curtii Constitutionale, de marti, liderul PSD Teleorman crede ca aceasta nu trebuie sa se rastoarne, cum a declarat duminica ministrul delegat pentru Administratie, Radu Stroe.

Stroe le-a spus jurnalistilor ca, potrivit datelor primite, sunt modificari majore in listele electorale, care vor “rasturna decizia CCR”. Ministrul s-a referit la persoanele cu acte de indentitate expirate, care figureaza pe listele electorale, dar si la cei decedati.

Dragnea crede ca “nu putem avea surprize” la actualizarea listelor electorale permanente si ca “nicio institutie nu isi permite sa fie partasa la o frauda”.

Sa asteptam sa vedem ce vor decide judecatorii de la Curte, eu am incredere in judecata lor, indiferent de presiunile la care sunt supusi”, a conchis Dragnea.

SA VEDEM CE ZICE PONTA:

Primul ministru a declarat azi după şedinţa USL că Uniunea Social Liberală va respecta decizia LEGALĂ a Curţii Constitţiionale “pentru legile spun că decizia acolo trebuie luată cu un cvorum, ori dacă cetăţenii respectă un cvorum impus de lege şi judecătorii trebuie să respecte cvorumul stabilit de lege aşa cum fac milioanele de români”.

II ESTE FRICA CA SE VA DECIDE CU 5-4

Prin structurile noastre politice, de azi (luni – n.r.) vom depune plângeri penale împotriva tuturor liderilor PDL care au încălcat prevederile legii referendumului şi au împiedicat oamenii să voteze la referendum. Vor fi mii de asemenea plângeri”, a anunţat, luni, premierul Victor Ponta, de la sediul USL.

VOR SA BLOCHEZE ACTIVITATEA PROCURORILOR.

Premierul Victor Ponta a  declarat că în cursul acestei zile, Guvernul va transmite CCR toate datele pe care le-au solicitat de la administraţiile locale. În plus, Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi a Locuinţelor 2011 se reuneşte azi, de la ora 13.00, la sediul MAI.Sunt cifre bazate strict pe documente şi cum ne-a cerut CCR, vom pune la dispoziţie aceste cifre. În rest, CCR va stabili ce va lua în considerare. Pot să vă garantez că aceste cifre nu sunt nici inventate, nici calculate. Sunt cifre calculate pe baza documentelor”, a declarat premierul Ponta.

SA INTELEGEM CA  PONTA  ALEGE VARIANTA SOFT CARE DUCE LA INVALIDARE?

IN INCHEIERE, SA CITIM SI CATEVA RANDURI APARUTE  IN ZIARUL ROMANIA LIBERA

Interviu cu Mircea Popa, secretar general al Fundaţiei România-Rusia: „Moscova aşteaptă o schimbare la vârf în România care să-i fie favorabilă”

AICI E UN PASAJ INTERESANT:

Reporter:Wesley Clark provine, din punct de vedere politic, din aceeaşi familie ca şi Hillary Clinton şi Barack Obama şi se află aici să-i ajute pe progresiştii români să preia puterea?

Mircea Popa: Şi adjunctul lui Hillary Clinton, Philip Gordon, a venit aici cu aceeaşi misiune.

Reporter:Dar el a dat un mesaj extrem de critic la adresa liderilor USL.

Mircea Popa: El a dat două mesaje, unul public, destul de critic, şi un altul pe care i l-a transmis direct lui Victor Ponta.

Reporter:Vreţi să spuneţi că emisarul american ar fi avut o discuţie ideologică la Guvern împreună cu Victor Ponta?

Mircea Popa: Da, dar această discuţie este necunoscută.

ASTA II ROADE PE RUSI…CE S-A INTELES PONTA CU GORDON? SI SE PARE CA, NICI MOSCOVA NU E SIGURA PE CUVANTUL LUI VICTORAS…NICI CHIAR ATUNCI CAND LE SPUNE ADEVARUL.

DE ACEEA VOCEA RUSIEI, PUNE AZI PUTINA PRESIUNE PE SEFUL PSD.

Avem o situatie de graviditate ambiguua….nu gravida de tot ci numai asaaaa…de pofta. De pofta ce pohteste USL.

USL si bomba populista

November 16, 2011

“Am luat act cu ingrijorare si indignare de faptul ca, prin noile sale declaratii facute la postul public de radio, presedintele Traian Basescu anunta explicit refuzul sau de a aplica legea care prevede indexarea anuala a pensiilor, precum si hotararile judecatoresti definitive si irevocabile castigate de profesori si alti bugetari”

Anunţul USL vine după ce Traian Băsescu a declarat la Radioul public că indiferent de răspunsul Curţii Constituţionale privitor la legea îngheţării pensiilor şi salariilor în anul 2012, pensiile şi salariile vor rămâne îngheţate, fiindcă nu există bani.

“Indiferent care este rezultatul la Curtea Constituţională, bani nu există. Dacă ar exista, s-ar plăti”, a spus preşedintele Traian Băsescu.

Demersul USL de suspendare a Presedintelui, singurul ales uninominal de trei ori ( de doua ori, plus Referendumul de suspendare) de catre populatie, nu este unul nou in peisaj. Dupa 5 ani de strigat “jos Basescu”, se pare ca este unica campanie pe care o pot produce socialistii si singurul plan al celor 3 crai de la Rasarit pentru Romania.

Inainte de a desface ceea ce se ascunde in spatele acestei propuneri, trebuie sa ne lamurim cu un lucru. Basescu este sau nu masochist ? Fiindca numai un masochist sadea s-ar pune in postura de a fi suspendat de 2 ori in 5 ani, pentru ca a vorbit si a aratat unde-s bubele purulente ale sistemului, in loc sa taca si sa-si faca mendrele, asa cum a fost acuzat de cei adunati astazi, fara sa se mai fereasca, intr-o uniune lamentabila din toate punctele de vedere, socialista si falimentara, numita USL.

Acum ca ne-am lamurit ca Basescu nu e masochist, ci ca e vinovat fiindca a rupt Omerta… sa vedem care-i treaba… Sa discernem intre consistenta motivului suspendarii, respectiv inghetarea pensiilor si salariilor, versus acordurile incheiate de Romania cu EU, cu FMI, BM si BCE, acorduri semnate in unanimitate de catre aceeasi parlamentari, care astazi, se fac ca nici usturoi n-au mancat si nici gura nu le miroase. Nu e faina ipocrizia, minciuna, iresponsabilitatea si inconstienta USL ?

Tactica acestor derbederi platiti din banii nostri sa gandeasca la programe de imbunatatire a traiului si nu la afacerile lor personale – suspendarea celui care vorbeste despre ei, nefiind solutia problemelor noastre -nu arata decat disperare extrema. De ce sunt atat de disperati socialistii lui Ilici ? Fiindca USL se desface inainte de termenul prevazut de strategii zero ai acestei struto camile, destramare pe care am anticipat-o inca dinainte de a se oficializa la Tribunal, cand am dat ca scor la alegeri, maximum 37%.

Ca atare, ce le mai ramane acestor impotenti politici, in afara de a arunca o bomba populista, care le arata nu numai disperarea, ci si imposibilitatea de a lua fraiele tarii, altfel decat fraudulos, pe usa din dos a democratiei. Democratie ?  Cum de-si permite USL-ul sa vorbeasca despre democratie cand in propriul partid nu sunt in stare sa respecte principiile democratice ? Cum isi permite un partid care incalca fraudulos propriile reguli , vezi cazul Geoana, sa dea lectii de democratie romanilor ? E tupeu sau incapacitate intelectuala la mijloc ?

Democratia exista prin respectarea votului ELECTORATULUI, a institutiilor statului, a insemnelor lui, a cetateanului SI A RESURSELOR existente la un moment dat. A promite ceva ce nu se poate realiza sau face rau unei  tari intregi, se cheama minciuna in stil socialist, se cheama populism domnilor de la USL(A3) . Ce a facut USL-ul din 2007 incoace ? Dispretuieste constant votul cetateanului, nu respecta institutia presidentiei, manipuleaza imnul tarii, isi pune postacii sa injure si sa ameninte orice opinie, alta decat cea USL. Respecta membrii USL resursele existente ale tarii? Ei na, da’cine a dat Petrom-ul pe nimic ? Sarea ? Apa minerala ? Aurul de la Baia Mare ? Padurile ? Muntii ? Terenurile ?

Sa faci astfel de propuneri populiste, in conditiile in care Romania are un sistem bancar format in special din banci straine, in conditiile in care in tara avem banci grecesti si  Grecia se scutura, italienesti cand Italia se zvarcoleste, nemtesti cand Germania geme si se apara sa nu plateasca datoria de razboi, care ar desfiinta-o…. a porni o chestiune de cheltuieli care nu se pot sustine, e totuna cu a condamna de dragul populismului idiot si disperat, de a sacrifica o tara intreaga, pentru a-ti ascunde propriile greseli populiste. Cu alte cuvinte USL procedeaza ca si  extremistii, aruncand bomba sa ascunda un rahat facut de ei. Poate ca la asta m-am gandit cand am scris articolul cu uslamismul   :D, dezgustata efectiv de puciurile, incercarile de lovitura de stat si mizeria acestei adunaturi de securisti dovediti, manuiti de un KGB-ist ordinar.

Realizati ca daca apare un derapaj financiar in Romania, care  poate fi generat de propunerea asta, echilibrul curat intre productie si cheltuieli  duce de izbeliste sandramaua ? Cand toate tarile, chiar si America, catu-i ea de mare si tare ia masuri restrictive si de echilibru, s-a gasit USL-ul care vrea sa dea, ca numai asa pot obtine voturi, altfel, asa cum am mai scris, nu au nicio sansa, fiindca le lipseste integritatea si conectarea la resursele tarii asa cum sunt acum, dupa privatizarile din guvernele Roman, Nastase si Tariceanu, iar populismul oricum n-a salvat niciodata decat pe moment vreun partid, in schimb a nenorocit popoare.

Domnilor pensionari si salariati, care mai credeti in manipularile si in stirile catering, gata mestecate ce vi se servesc cu tona de catre mass media USL, deschideti ochii si urechile mari. Daca Romania derapeaza, nu va luati nimic.  Si asta nu mai tine de Basescu, asa cum v-a obisnuit impotenta opozitie, ci de pocnetul facut de sistemul bancar mondial, lipsit de integritate si care acum puroiaza din greu. Cand este o furtuna mondiala de acest fel, a avea grija la ce gandesti, propui sau votezi tine de capacitatea de a gandi in perspectiva, ca si comunitate, dincolo de supravietuirea proprie si de politica stomacului personal.

Dupa ce ca 21 de ani, socialistii au stors tot ce au putut din Romania, dand spaga populatiei pe banii ei, neputandu-si gestiona propriile rahaturi provenite din politica lor falimentara, cred ca a venit timpul sa va dezmeticiti si sa penalizati iresponsabilii adunati sub aceasta sigla, a  USL. Nu vor avea vreo sansa sa il suspende, dar manipularile pe care le fac acesti smintiti trebuie intr-un fel penalizate.

***

Si o stire pentru Geoana, ca sa stie de unde i se trage :

‘ Tergiversarea, de catre domnul Corlatean, a acordului de extradare cu Siria, echivaleaza cu un act de subminare a aplicarii legii. Realitatea cruda este ca prin atitudinea sa, de tergiversare a acordului de extradare, domnul Corlatean actioneaza ca un protector al unei persoane condamnate pentru rapirea de cetateni romani’, spune Valeriu Turcan, intr-o declaratie transmisa Agerpres.

Curtea Constituțională dă cu stângul în drepturi by Doc

June 17, 2011

Curtea Constituțională ne aduce vești foarte grave, uluitoare …dar care ar trebui să ne facă să ne simțim foarte mândri. Până acum priveam Occidentul ca model de urmat în materie de sistem constituțional și regim al drepturilor omului. Ei bine, se pare că nu e deloc așa; cei nouă judecători constituționali români au descoperit că statele europene și americane sunt cu mult în urma noastră la acest capitol, că statul român e un fel de oază de civilizație între barbari.

Au afirmat asta, cât se poate de clar, în avizul consultativ dat astăzi propunerii de revizuire a Constituției.

De exemplu, proiectul prevede ca viitorul Consiliu Superior al Magistraturii să aibă 6 membri numiți de autoritățile publice alese (Parlament și Președinte) și 10 membri aleși de magistrați. Raportul actual este de 2 : 14. Curtea Constituțională a avizat negativ acest punct, pe temei că astfel s-ar încălca independența justiției.

Dacă așa stau lucrurile atunci concluzia inevitabilă este că țările occidentale stau îngrozitor la capitolul independență a justiției. Nici nu merită să le pomenim pe cele în care nici măcar nu există o instituție similară, funcțiile ei fiind în sarcina directă a instituțiilor alese, sau chiar a publicului. Dar chiar și în cele care încearcă palid să ne copieze exemplul lucrurile stau mult mai rău.

În Italia, raportul între magistrați și ne-magistrați în CSM este 1:2, similar cu cel propus de președinte.

În Franța raportul e 1:1, la fel stau lucrurile și în Belgia; aceștia au avut și naivitatea ridicolă să ofere o explicație: paritatea ar fi, cică, necesară pentru a evita ”reflexul corporatist” al magistraților și pentru că instituția are nevoie de viziunea și experiența unor ”consumatori” de justiție.

Ce oameni ciudați, se laudă cu asta în loc să declare că e neconstituțional! Iar situația este gravă: niciuna, niciuna din aceste țări nu își dă seama că un CSM astfel alcătuit ar atingere independenței justiției. Noroc cu bravii noștri judecători, altfel riscam să pierdem statutul de strălucit exemplu pe care îl putem da Franței, Italiei, Belgiei la acest capitol!

La fel stau lucrurile și în ce privește alt pasaj din Constituția actuală, cel privind prezumarea averii ca fiind licită, pasaj care dispare conform proiectului de revizuire. Și această modificare a fost avizată negativ de Curte, ”deoarece are ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate”. Or, e un fapt ușor verificabil că nu găsim prevederi similare în Constituțiile statelor europene.

Prin urmare, ceea ce afirmă Curtea Constituțională română, la fel de evident ca și cum ar fi scris-o negru pe alb, este că suntem campioni la acest capitol, în timp ce sărmanii cetățeni germani, englezi sau olandezi trăiesc în țări unde dreptul la proprietate are de suferit. Va trebui, eventual, ca judecătorii constituționali să oblige statul nostru să ia măsuri ca să limiteze valul previzibil de cetățeni occidentali grăbindu-se să intre sub nivelul de protecție fără egal al drepturilor omului pe care îl oferă România.

Trebuie să abandonez aici tonul de pamflet de până acum, am recurs la el pentru că e cel mai potrivit pentru a descrie genul de aberații pe care Curtea tocmai le-a publicat. Nu vreau să fiu greșit înțeles. Faptul că averea nu mai e prezumată a fi licită nu înseamnă că de mâine oricare dintre noi își poate pierde mașina sau apartamentul sau hainele de pe el pe motiv că nu au chitanțe de când le-au cumpărat. Confiscarea se face în continuare după o lege, lege care trebuie să treacă de filtrul Curții Constituționale.

Dreptul la proprietate rămâne la locul lui, protejat de Curțile de judecată, sau, dacă acestea nu-și fac datoria, de CEDO. Ceea ce dispare este un obstacol de a face o astfel de lege care să privească cazurile grave și, în același timp, evidente. Avem destule exemple de averi făcute prin tunuri, averi pe care prevederea respectivă le-a pus la adăpost.

Avem cazuri de oameni condamnați la închisoare pentru astfel de tunuri însă, cât timp statul nu poate dovedi că un bun a provenit dintr-o infracțiune, nu se poate atinge de el. Rezultatul este unul scandalos și umilitor: chiar și atunci când justiția penală își face datoria și condamnă avem situația în care, raportând durata de încarcerare cu averea făcută la modul infracțional, reiese că a fura în stil mare este cea mai rentabilă ocupație din România. Și e una protejată constituțional.

Oricum, mai sus e o opinie cu caracter politic, și e oferită ca paranteză. Cineva ar putea argumenta că prevederea respectivă trebuie să rămână, formulată în alt fel. Sau poate fi trecută în lege. Cineva ar putea argumenta că e bine ca să avem în continuare pasajul exact cum este acum și exact unde este acum, în Constituție. Sunt puncte de vedere la fel de valide. Ce nu pot accepta e afirmația că scoaterea prevederii din Constituție ar aduce atingere dreptului la proprietate, asta e aberația pe care am demonstrat-o mai sus prin reducere la absurd. Nu e vorba de dreptul unor oameni, ci de ”drepturile” unor anumiți oameni, pe care aceștia le-au căpătat, nu o dată, în dauna drepturilor altora. Iar situația asta e și mai clară în alt exemplu de revizuire avizată negativ de Curte:

Judecătorii constituționali nu sunt de acord cu eliminarea imunității parlamentare și ministeriale. Motivul? Ar fi echivalentă cu, citez, ”suprimarea unui drept fundamental al persoanei care ocupă o demnitate publică”! Stupefiant. Expresia e o contradicție de termeni. Nu doar că nu sunt, dar drepturile fundamentale nu pot fi recunoscute unei ”persoane care ocupă o demnitate publică”, așa cum nu pot fi recunoscute niciunei alte sub-categorii.

Drepturile fundamentale sunt universale. Sunt universale în Constituția noastră (recunoscute doar ”cetățenilor”), sunt în universale constituțiile tuturor statelor civilizate, sunt universale și în Convenția semnată de România care vorbește chiar din titlu despre ”drepturi ale omului”, nu ale bugetarului, demnitarului, magistratului etc.

Curtea Constituțională ne-a dat o știre gravă, dar nu e cea din primul pasaj, și nici nu e vreun motiv de mândrie. Ne-a dat știrea că este în continuare perfect capabilă să-și dea plenar cu stângul în dreptul. Atât.

Sursa: Contributors

Sic transit gloria PNL….

January 11, 2011

Formarea aliantei PNLPC a fost denumita in toate felurile….de la pidosnica, la anus contra naturii, chiar de catre liberali, ceea ce ma face sa cred ca nu este chiar roz in paradis si ca ipocrizia lui Basescu despre care ne vorbeau vuvuzelele PNL in campanie,defiland cu sublima lor curatenie morala…s-a intors impotriva lor inzecit. Pfuiii… Dar asta e alta poveste….despre care au scris jurnalistii si liberalii oripilati de ea.

Eu vad alianta PNLPC un lucru firesc, pe care l-am prevazut inca din septembrie, cand scriam articolul “PNL si parazitii fusion “ aici pe blog si cand spuneam ca securistii se vor strange sub o singura umbrela. De fapt, nimic nou pe frontul nostru…aceasi alianta de 322 din 2007, reloaded.


PNLPCPSD a fost o sintagma anuntata de mult si negata doar de cei care nu aveau ochi sa vada realitatea politica din Romania si manipularile grosolane de inspiratie KGB-ista ale acestui partid unic, adus in stare de faliment de campania electorala din ultimii 3 ani de zile impotriva ordinii de stat firesti si aleasa democratic.

Neputinta, panica si banii pierduti pentru a-l injura pe presedinte si prim ministru si a prelua ciolanul a dus la alianta de astazi, care dovedeste ca PNL-ul este de 20 de ani, sub indrumarea lui Patriciu…de stanga-dreapta, dreapta-stanga, stanga-stanga, imprejur, sus, jos si rasucit..dupa cum necesita planul de a deveni unica forta politica din Romania, care are de gand sa jumuleasca ce a mai ramas(aurul de la Rosia Montana si alte cateva bogatii naturale), sa iasa din UE si sa dezvolte relatii cu Rusia, Brazilia si China, adica sa transforme Romania intr-o republica sud americana ruseasca.

Sa nu uitam vizita comuna a lui Patriciu si Rosca Stanescu in America de Sud, de unde au luat lectiile de puci pe care le-au testat anul trecut incercand sa dea jos guvernul sau vizitele dese ale lui Geoana si Crin la Moscova si nu demult cea a lui Ponta in China.

De 7 ani de zile, de la intalnirea din restaurantul Herastrau a lui Patriciu, Rosca Stanescu si Tariceanu…securitatea a lucrat permanent la aducerea Romaniei acolo de unde a plecat prin sacrificiul romanilor, adica comunismul si mai ales dictatura, cea adevarata, nu cea despre care s-a discutat ca fiind reala.

Sa va spun cum va fi, ca tot v-am obisnuit cu scenarii care s-au adeverit in timp ?

Ei bine, partidul unic PNLPCPSD, de a carui infiintare nu am nicio umbra de indoiala, va face cateva miscari pentru a reinstaura vechea garda.

Semne sunt in context…Tariceanu vrea o noua lege electorala, mimand grija ca ea ar putea fi schimbata de PDL, Melescanu vrea desfiintarea CCR si predarea atributiilor acesteia CSM-ului, unde baietii PNLPSDPC si-au pus reprezentanti demni de incredere, ca dorinta de justitie privata a Conului Dinu sa devina realitate, ca sa nu mai vorbim de trocul lui Antenescu, care si-a cumparat credit cu buletinul de la Felix si il plateste cu sustinerea acestuia ca al doilea om in stat, la Senat, sau de modificarea Constitutiei visata de cei 322 de securisti in sensul unei Republici Parlamentare, unde NOI-stupid people-ul sa nu avem niciun cuvant de spus in alegerea Presedintelui. Sa nu uitam Clubul de la Bucuresti, de care am scris pe blog acum un an si care a pregatit noua forta ce sta sa se nasca, sub auspiciile marelui Ilici si a ciracului sau , chipurile invins de servicii…Umilica Constantinescu. Iata cum se inchide cercul…ca sa vezi !

Ca acest partid unic sa aiba unanimitate absoluta, urmatoarea miscare va fi protocolul PSDPRM, asezonat cu santajarea UDMR, care oportunist din fire, nu va rata marea ciolaniada.

Acum ca s-au adunat toate datele pentru partidul unic PNLPCPSDPRMUDMR, restauratia PCR SECU poate incepe. PDL ca opozitie va fi ca si inexistent pana in 2019 sau pana la sfarsitul zilelor noastre. Lehamitea creierilor spalati de mogulizoare ii va ajuta sa isi realizeze visul, pe care Basescu l-a sesizat de acum 7 ani, spunandu-le : ” luati mana de pe Romania !”

Oricum, PNL a existat odata, iar istoria va trebui sa consemneze faptul ca sub paravanul brandului sau istoric, Romania a invins democratia !

Multumesc domnului Devis Grebu pentru poze ! 🙂
PS. Si ca sa vedeti ce ne asteapta…va anunt ca acest articol a fost cenzurat pe Irealitatea TV Forum ! 😀 Incepe implementarea comunismului, asa ca pregatiti-va de disidenta !

Cum se poate debloca in Parlament Legea Educatiei

November 15, 2010

Precizare : Postarea de mai jos este rodul reflectiilor si discutiilor de ieri de blogul Politeia la care au participat multi membri ai blogului, care, prin opiniile lor, m-au ajutat sa imi clarific intregul tablou extrem de confuz al procedurilor de urmat dupa decizia Curtii Constitutionale.  Pornind de la ce am scris ieri, imi propun sa prezint mai jos o forma sintetica a acestor reflectii, altfel spus, modalitatea  prin care Puterea poate debloca in Parlament Legea Educatiei, mai ales dupa decizia ciudata si ambigua a Curtii Constitutionale, despre care a comentat foarte bine @Doc. Voi comenta si eu si eu unele acele pasaje care imi folosesc pentru sustinerea argumentelor mele. @Cetatean – Politeia.

I. Decizia ciudata a Curtii. Ce inteleg Puterea si Opozitia.

@Doc a comentat deja decizia ciudata a Curtii, nu mai insista supra faptului ca au fost 4 judecatori care au considerat ca asumarea raspunderii decanseaza un CJNC (conflict juridic de natura constitutionala) intre Guvern si Parlament  si ca, pe cale de consecinta, este neconstitutionala, 4 judecatori  care au spus  nu exista CJNC si ca asumarea este perfect este constitutionala, si unul care a spus ca desi exista CJNC, asumarea raspunderii NU incalca deloc Constitutia. Aritmetica CCR-ului a fost tare ciudata, si de fapt majoritatea de 5 la 4 a decis nu ca asumarea raspunderii ar fi neconstitutionala (corect ar fi fost 4-4-1, iar nu 5-4), ci ca, prin asumarea raspunderii, s-a produs un CJNC : « Din această perspectivă, Curtea constată că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, în condiţiile în care proiectul de lege se afla în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională, a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât prin exercitarea de către Guvern a unei competenţe, cu nerespectarea cadrului constituţional care o circumstanţiază, s-a încălcat competenţa Parlamentului de unică autoritate legiuitoare ». In fine (si aici e marea ambiguitate din decizia CCR) chiar constatindu-se CJNC-ul, CCR a spus ca nu poate interveni pentru solutionarea lui : « Cu privire la solicitarea autorului sesizării, în sensul că instanţa de contencios constituţional să oblige Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii ( !), Curtea constată că această cerere excedează competenţei sale( !!), soluţia aparţinând în exclusivitate autorităţilor publice aflate în conflict ( !!!) ».

Ei bine, ambiguitatea deciziei Curtii a facut ca Opozita sa clameze ca Guvernul nu are dreptul sa continue cu asumarea raspunderii, iar Puterea, prin vocea lui Emil Boc (dar si Kelelem Hunor) sa declare se va merge mai departe cu asumarea. Antonescu a amenintat (a cita oara ?) ca il suspend a pe Basescu daca promulga legea, in timp ce Geoana i-a scris lui Emil Boc cerindu-i « retragerea raspunderii » de pe Legea Educatiei.  Ce sa intelegi ?

II. Calendarul. CCR intre propria jurisprudenta si procedura parlamentara.

Pentru a intelege limpede cum sta treaba, trebuie sa fim extreme de atenti la calendarul intregii afaceri si mai ales la citeva pasaje din motivarea Curtii.

1. Totul a inceput cu sesizarea facuta de Mircea Geoana in calitate de presedinte al Senatului care a trimis la CCR o « lacramatie » atunci cind a aflat ca Guvernul vrea sa isi asume raspunderea pe Lege. Aceasta sesizare a Curtii a fost facuta pe data de 19 octombrie  dupa cum insasi Curtea spune : « Prin adresa nr.XXXV 3931 din 19 octombrie 2010, Preşedintele Senatului a solicitat Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art.146 lit.e) din Constituţie, precum şi ale art.11 alin.(1) pct.A lit.e) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Guvern, conflict declanşat prin oprirea procedurii legislative de la Senat a proiectului Legii Educaţiei Naţionale şi angajarea răspunderii de către Guvern asupra acestui proiect. Cererea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr.14971 din 19 octombrie 2010 şi formează obiectul Dosarului nr.4229 E/2010″.

Ce a cerut Geoana ? Doua lucruri : « Pentru motivele arătate, se solicită Curţii Constituţionale să constate existenţa conflictului juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Parlament [prima cerere] cu privire la Proiectul Legii Educaţiei Naţionale şi să oblige Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii [a doua cerere] ».

2. Ce mai scria in cererea adresata Curtii ? « In şedinţa comună a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din ziua de 18 octombrie 2010, înainte de sesizarea Curţii Constituţionale de către Preşedintele Senatului, a fost discutată solicitarea Guvernului, transmisă de Primul-ministru al României, cu privire la angajarea răspunderii asupra Legii educaţiei naţionale şi declanşarea procedurilor parlamentare necesare, stabilindu-se următorul calendar pentru angajarea răspunderii: luni, 25 octombrie 2010, orele 15.00, depunere de amendamente; joi, 28 octombrie 2010, şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului în vederea angajării răspunderii Guvernului“.

Asadar, pe data de 19 octombrie, cind a fost formulata cererea, Geoana stia ca Birourile Permanente (BP) ale celor doua camere reunite, unde Opozitia are majoritatea, decisesera cu o zi inainte ca va fi asumare a raspunderii pe legea Educatiei pe data de 28 octombrie. Prin urmare, si Curtea a stiut, cind a luat in considerare documentele de la dosarul cererii,  de faptul ca Parlamentul aprobase deja un caldendar al asumarii raspunderii.

3. Si atunci, de ce a spus Curtea ca exista un CJNC, din moment ce Parlamentul, cu care Guvernul s-ar fi aflat in conflict, aprobase deja calendarul desfasurarii intregi proceduri ?  Daca ar fi fost conflict, Parlamentul nu ar fi trebuit sa aprobe nimic. Este conflict cind avem o situatie fara iesire si CCR vine sa se pronunte transmind conflictul intre Parlament si Guvern. Insa situatia nu era deloc fara iesire, din moment ce lucrurile mergeau normal : BP aprobase calendarul, Boc urma sa vina in Parlament, Opozitia amentinta cu motiunea de cenzura, etc.

4. Exista un fragment foarte important din motivarea Curtii care trebuie inteles foarte bine : «Astfel fiind, angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale încalcă prevederile art.114 din Constituţie, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Şi în această cauză, ca şi în cea deferită Curţii şi soluţionată prin Decizia nr.1557/2009, ocolirea procedurii de examinare si dezbatere a proiectului de lege, atât în cadrul comisiilor de specialitate, cât si în plenul fiecarei Camere a Parlamentului, potrivit competentelor stabilite de art. 75 din Constituţie, şi recurgerea la angajarea raspunderii asupra unui proiect de lege nu-şi gasesc o motivare nici în fapt, nici în drept”.

5. In fapt, odata cu decizia 1557/2009, in care CCR a decis ca, desi Constitutia nu prevede vreo conditie pentru asumarea raspunderii pe vreo lege, totusi Guvernul nu poate sa isi asume o lege oricind si in orice conditie, onor Curtea a deschis  cutia Pandorei pentru alte decizii politice prin care cei 9 judecatori sa poata aprecia (incalcindu-si limitele mandatului cu care au fost investiti), necesitatea si oportunitatea unei asumari a raspunderii. Acea decizie 1557 a fost foarte politica si, in mod definitiv, ilegala, intrucit CCR nu are competenta de a spune Guvernului cind poate si cind nu poate sa isi asume raspunderea.

6. Prin urmare, in legatura cu decizia pe Legea Educatiei, CCR a fost obligata da propria jurisprudenta sa declare ca asumarea raspunderii este neconstitutionala : « Astfel fiind, angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale încalcă prevederile art.114 din Constituţie, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale ». Motivarea ca proiectul de lege asumat nu are « o motivare nici în fapt, nici în drept » e hilara si ilegala, pentru ca judecatorii nu au dreptul de a judeca privind motivele care determina Guvernul sa isi asume o lege. Asadar, CCR si-a respectat jurisprudenta, insa numai pe jumatate, pentru ca, data fiind aprobarea calendarului asumarii raspunderii de catre Parlament cu o zi inainte de sesizarea lui Geoana,  procedura parlamentara urma sa duca, in mod normal,  la solutionarea CJNC-ului : « soluţia aparţinând în exclusivitate autorităţilor publice aflate în conflict», a scris CCR.

III. Ce a ramas din cererea lui Geoana. Cum a incurcat CCR Opozitia.

Asadar, CCR a constatat ca exista CJNC la data cererii lui Geoana (19 octombrie), dar ca solutionarea lui ii excedeaza competentele (aiurea ! poate sa o faca, insa nu a vrut). CCR a refuzat sa decida oprirea procedurii (spunind ca nu o poate face) tocmai pentru ca pe 18 octombrie Parlamentul aceptase ca Guvernul sa isi asume raspunderea, pe data de 28 octombrie. Geoana a jucat o carte mare, care nu i-a intrat. CCR a pasat raspunderea in curtea Parlamentului.

Guvernul si-a asumat raspunderea pe 28 octombrie. Nestiind insa cum urma sa solutioneze CCR cererea lui Geoana, Opozitia a depus, preventiv, o motiune de cenzura pe 29 octombrie (motiunea avea 22 de pagini). Motiunea a fost depusa in termenul constitutional de trei zile maxim de la asumarea raspunderii :  art. 114 din Constitutie : « 2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113”.

Acum: motiunea a fost depusa. De ce Geoana ii scrie totusi lui Boc cerindu-i „retragerea asumarii” legii? De ce nu voteaza motiunea si demite Guvernul, rezolvind CJNC-ul? Raspunsul e simplu: pentru ca nu au majoritate si pentru ca daca ar pica motiunea la vot, legea ar fi automat adoptata. Tactic, Opozitia a mizat pe cererea lui Geoana asteptind ca CCR sa opreasca procedura asumarii raspunderii. Insa, sa ne amintim, exact pe 28 octombrie, in ziua motiunii, CCR a decis ca va mai dezbate o saptamina asupra legii! Asa ca, preventiv, Opizitia a depus a doua zi, pe 29 octombrie, motiunea de cenzura.

Asa ca astazi, in conditiile in care CCR a spus ca desi exista CJNC, acesta se solutioneaza in raportul dintre Parlament si Guvern, motiunea depusa la Parlament pe 29 octombrie incurca foarte tare Opozitia. Asa de tare o incurca, incit sunt disperati si cer lui Boc sa isi retraga legea.

IV. Cum fuge Opozitia de propria motiune. Omorirea procedurii in Birourile Permanente.

Emil Boc a spus simbata, comentind decizia Curtii. « Am primit scrisoarea de la Mircea Geoană şi o să îi răspund luni dimineaţă. Din punctul nostru de vedere, lucrurile stau în felul următor: CC are dreptate când spune că a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern. Data sesizării CC de către Mircea Geoană este 19 octombrie. De la acel moment şi până acum au mai intervenit două lucruri noi care au soluţionat conflictul juridic sesizat de Curte. Parlamentul a fixat data, ora şi asumarea răspunderii de către Guvern, adică Parlamentul, deşi era în conflict a acceptat ca primul-ministru să vină şi să citească în faţa Parlamentului angajarea răspunderii. Şi al doilea element, faptul că opoziţia a depus moţiunea de cenzură prevăzută de Constituţie. Deci, dacă a existat un presupus conflict cum spune CC, el a existat până la momentul la care Parlamentul a acceptat ca noi să mergem în faţa sa şi să citim asumarea, iar opoziţia să depună moţiunea de cenzură”.

In mare, Emil Boc are dreptate. La data la care Geoana a sesizat CCR, exista CJNC. Insa intre timp, pe 28 octombrie, conform deciziei Parlamentului (mai corect, a Birourilor Permanente, unde Opozitia are majoritate), Guvernul si-a asumat raspunderea iar pe 29 octombrie Opozitia a depus motiune de cenzura, ceea ce insemna ca Parlamentul a facut pasii procedurali pentru solutoinarea CJNC, asa cum cere CCR. Deci, Guvernul va continua procedura si nu isi va retrage legea (ceea ce nu se poate).

Care e noua strategie a Opozitiei, dezvaluita de Geoana? Omorirea legii in Birourile Permanente, pe cale procedurala, pentru a nu se ajunge la votarea motiunii (Opozitia nu are majoritatea si legea ar trece).

1. Constitutia spune ca se poate depune o motiune de cenzura in trei zile de la asumarea raspunderii.  Aceasta s-a facut.

2. Odata, depusa, motiunea trebuie prezentata in plenul Parlamentului. Constitutia, art. 113 “(3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere”.

Or, exact aici incerca Opozitia sa intervina, cu ajutorul BP reunite, refuzind sa stabileasca o data pentru prezentarea (citirea) motiunii de cenzura!

Geoana a spus-o simbata: “Si asteapta ca Birourile Permanente sa se intruneasca si sa constate decesul acestei operatiuni. Probabil ca birourile reunite se vor intalni intr-un orizont oarecare si vom constata decesul operatiunii”, “Exista o majoritate in birourile reunite PSD-PNL, deci nu vad o dificultate. Nu ajungem in plen pentru ca nu e de plen”(sursa: ziare.com). Strategia lui Geoana si a Opozitiei este sa omoare simultan si legea, si propria motiune, pentru ca se tem de momentul votului in plen. Bazindu-se pe majoritatea din Birourile Permamente, Opozitia va refuza sa stabileasca o zi pentru citirea motiunii in plen si apoi, in maxim 3 zile de la citire, un vot de cenzura. Astfel cade si motiunea, cade si legea, procedural.

BP-urile reunite au atributii in stabilirea ordinii de zi pentru sedintele in plen. Citez din Regulamentul sedintelor Camerelor reunite ale Parlamentului: “Art. 3. – Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se întrunesc în şedinţă comună, la convocarea preşedinţilor acestora, pentru:

  • adoptarea proiectului ordinii de zi a şedinţelor comune ale Parlamentului [unde s-ar putea prezenta si vota motiunea pe Educatie];
  • stabilirea datei şi locului desfăşurării şedinţelor comune;
  • pregătirea şi asigurarea desfăşurării în bune condiţii a lucrărilor şedinţelor comune”.

Opozitia va refuza deci  sa stabileasca o zi pentru citirea motiunii, pentru a nu fi nevoiti sa treaca la vot in plen.

V. Strategia deblocarii legii. Solutie ciudata, insa constitutionala.

Ce poate face Puterea? In BP, nimic. Insa la proxima sedinta a camerelor reunite, caci va fi una cindva (e o problema de timp), ordinea de zi (pe care nu figureaza citirea motiunii de cenzura pe Educatie) va trebui sa fie votata in plen si va putea fi modificata pentru introducerea fortata a motiunii de cenzura depusa de Opozitie pe 29 octombrie:

Citez din Regulament: „Art. 8. – Proiectul ordinii de zi este supus aprobării Parlamentului în ziua stabilită pentru şedinţa comună. Ordinea de zi se adoptă cu votul deschis a cel puţin jumătate plus unu din numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi. În mod excepţional, în orice şedinţă comună, preşedintele Camerei Deputaţilor sau preşedintele Senatului poate propune modificarea ordinii de zi, la cererea, pentru motive temeinice, a unuia din birourile permanente sau a unui grup parlamentar din oricare Cameră, ori, după caz, la cererea Guvernului“.

Asadar, orice ar decide BP, se poate modifica in plen, prin schimbarea ordinii de zi. Daca Opozitia nu vrea sa isi citeasca motiunea si, prin urmare, sa si-o voteze (stiind ca in caz de esec Legea Educatiei trece), Guvernul, daca e sigur pe majoritatea parlamentara, poate propune in plen schimbarea ordinii de zi si stabilirea unui calendar pentru citirea motiuni isi apoi, in trei zile, votarea ei. Practic, Guvernul poate forta Opozitia, prin vot in plen, sa isi asume motiunea si sa o citeasca, iar apoi sa o voteze. E perfect regulamentar, desi total neobisnuit.

Iar daca Opozitia, obligata prin votul plenului, ar refuza sa isi citeasca motiunea si apoi, in trei zile, sa si-o voteze, se poate ajunge la situatia paradoxala dar perfect constitutionala, ca motiunea sa fie citita chiar de catre un reprezentant al Puterii! Constitutia nu spune ca doar cineva din Opozitie poate citi motiunea depusa. Evident, legiuitorul constitutional nu s-a gindit la situatia ca initiatorul motiunii nu va vrea sa si-o asume si sa si-o voteze, de aceea nu precizeaza expres ca un reprezentant al Opozitiei va trebui sa citeasca motiunea: (3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere”. Asadar, motiunea trebuie prezentata, insa nu neaparat de un om al Opozitiei. Orice reprezentant al Puterii o poate citi, intrucit Constitutia nu prevede nici o limitare la acest nivel.

Puterea poate deci conturna blocajul obstructionist din BP votind in plenul reunit ca Opozitia sa isi prezinte motiunea si, daca aceasta refuza, punind un reprezentant al Puterii sa citeasca motiunea depusa pe 29 octombrie.

Asta ar fi culmea democratiei si al increderii Guvernului in majoritatea parlamentara, dar e o culme generata de situatia absolut halucinanta in care Opozitia depune o motiune si nu si-o asuma, intrucit jocul ei este obstructionist, vizind omorirea legii prin taraganare sine die, nu prin darimarea Guvernului. La asa obstructie exceptionala, asa solutie exceptionala de deblocare. Din momentul citirii motiunii in plen curg cele 3 zile in care trebuie sa se dezbata motiunea si sa aiba loc votul final. Iar daca Opozitia nu isi voteaza motiunea sau si-o voteaza si nu trece, se considera legea adoptata si strategia Opozitiei esuata. Sigur, Opozitia poate contesta la CCR legea pe continut dar ce trebuie retinut este ca se va fi eliminat blocajul obstructinist pe care vrea sa il faca Opozitia la nivelul BP, unde are majoritatea de un vot.

Concluzia  este simpla: de data asta Opozitia s-a inchis singura practicind un joc pe care nu l-a inteles. Intreaga procedura parlamentara este imptriva ei. Jocul la obstructie  are o limita si ar fi tare bine ca Opozitia sa fie fortata sa isi asume gestul, si sa nu se mai joace de-a motiunea de cenzura. Ori voteaza motiunea, ori nu depune motiunea deloc. Insa a o depune si a nu o vota, avind in acelasi timp pretentia ca Legea Educatiei sa nu treaca, asta e curat fariseism politic pentru care Opozitia merita o lectie usturatoare, anume stabilirea in plen unei zile pentru citirea motiunii si apoi a altei zile pentru votarea ei.

Articol preluat de pe Politeia.

RTV , help me ! :)

September 21, 2010

In buna traditie anuala, adica in momentele politice cheie, Realitatea TV a lansat o noua campanie, cu un nume mult mai de impact ca cea cu “noi vrem respect”  (care era sloganul lui Antonel, Petrom et comp in  campanie) si anume “STOP ABUZURILOR” !

S-ar spune ca RTV a trecut de la abstract la concret, nu ? Mai ales ca ne anunta sforaitor ca nici mai mult, nici mai putin decat fix 100 de avocati, ne vor asista gratuit la procesele privind institutiile statului, bancile, angajatorii si in general, cam ce chestiuni sunt abuzive.

“Spune Stop abuzurilor”, îndeamnă Realitatea TV. O echipă de 100 de avocaţi vor ajuta românii să lupte cu abuzurile băncilor, ale statului, ale celor care se consideră de neatins.

Vazand atata disponibilitate si vorba ceea….gratis coana mare, ca sa il citez pe nenea Spirache in chestiunea cu palaria :)…m-am gandit sa ma adresez si eu RTV sa ma asiste intr-un proces privitor la niste persoane pe care le consider de neatins, cum ar fi Costache Patriciu, care n-a patit nimic pentru furtul petrolului, SOV care a scapat basma curata privitor FNI, Voiculescu care dovedit SECU si a fost spalat de justitie, Nastase pentru privatizari si inca cativa, care sunt intr-adevar DE NEATINS !

Aproape ca eram sigura ca cei 100 de avocati imi vor sta alaturi in procesul care ar fi rezolvat problemele Romaniei, cand….il vad intervievat pe cel mai grozav avocat, seful celor 100, un adevarat Leonidas, ca deh…eu sunt fan batalia de la Termopile, pe numele sau Gheorghe Piperea. Ah !…mi-am spus, ce baiat fin, ia sa caut eu pe “guagal” sa vad cat de tare este !

Si am cautat…ca doar nu era sa las un proces atat de important pe mana oricui.  Si ce sa vezi ? Nici ca am parcurs o pagina de cautari si hop !…citesc o propunere a lui Piperea, careia i-am dedicat chiar un articol aici pe blog, referitor la desfiintarea CCR.

http://www.ziare.com/ccr/decizii/gheorghe-piperea-curtea-constitutionala-trebuie-desfiintata-1023248

Hopaaa ! Pai nu Melescanu venise cu propunerea asta ? Sa fie vreo coincidenta ? Neeee….chiar sa aiba legatura cu peneleaua, si asta ? Asa ca scotocesc in continuare….fiindca nu cred in coincidente si nici in intamplari. La a doua cautare, ce sa vezi ? Acelasi don Piperea apare sprijinit de catre Fundatia Horia Rusu, in acest demers complet altruist. 😛

http://www.fundatiahoriarusu.ro/primele-8-ac%C8%9Biuni-au-fost-repartizate-avoca%C8%9Bilor-iar-dosarele-ar-putea-ajunge-in-instan%C8%9Ba-la-bucure%C8%99ti-boto%C8%99ani-constan%C8%9Ba-si-cluj-napoca.html

Mai sa fie ! Iata un ONG, care in sfarsit face ceva concret pentru cetatean, imi spun plina de respect, fata de societatea civila implicata activ. Ia sa vedem cui apartine aceasta minune a Romaniei, fiindca sunt obisnuita cu ONG-urile a la “Mihaela, dragostea mea”…care a pus-o de Gardasil si alte chestiuni PE BANI GREI ..asa ca ma uit dupa fondatori, la rubrica “despre noi”, aflata pe site-ul fundatiei, unde scria negru pe alb…..

Membrii fondatori

Dorina Rusu ziarist
Gabriel Constantin Toma Nicolae Zamfirescu profesor
Dan Costache Patriciu arhitect
Veronica Nanu inginer chimist
Neculai Stan jurist
Sorin Horia Radulescu inginer
Valentina Nicolae economist
Bogdan Olteanu jurist
Violeta Valentina Sararu profesor
Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu inginer
Cristian Alexandru Boureanu economist

Consiliul Director

Dorina Rusu Presedinte
Dinu Zamfirescu Vicepresedinte
Veronica Nanu Vicepresedinte

http://www.fundatiahoriarusu.ro/despre-fundatia-horia-rusu

Aaaaaaa….taman craii de la rasarit, carora voiam sa le intentez proces !

Intr-un final, m-am lamurit ! De fapt, astazi a luat fiinta JUSTITIA PRIVATA, visata de marele Patriciu si PNL-ul asortat. Rog a se citi privata, ca :

PRIVÁTĂ ~e f. pop. Încăpere specială pentru satisfacerea nevoilor fiziologice; toaletă; closet; latrină. /<fr. privé, lat. privatus

PRIVÁTĂ s. v. closet, toaletă, vece.


Fiindca doresc proces impotriva acestor derbedei de neatins, ma adresez RTV, televiziunea impartiala, care ajuta cetateanul si strig : RTV, help me !

Ups….sa iau o margareta(deoarece Crinul nu are destule petale)…si sa vad…m-o ajuta, nu m-o ajuta,…sa fie conflict de interese… sa nu fie….? 🙂

Offf….in loc de Termopile, o biata batalie pentru Ardeni, doar….



PNL loveste in garantul suprematiei Constitutiei !

September 6, 2010

Citesc siderata propunerea lui Melescanu privind desfiintarea Curtii Constitutionale a Romaniei si ma intreb pe buna dreptate, in calitate de cetatean, ce ne mai pregateste PNL, dupa ce va reusi ” Marea Revolutie Socialista din Octombrie” 🙂 alaturi de aliatii lor de nadejde de la PSD ? Nu ca mi-ar pasa prea mult de guvernarea PDL, dar in mod cert de Garantul separatiei puterilor in Stat, consfintit de Constitutie, imi pasa ! Cui vrea Melescanu sa incredinteze aceasta putere este ireal desigur, gandindu-ne ca la conducerea ICCJ este Lidia Barbulescu, ca acolo si-a facut mendrele musiu Costiniu si ca niciun proces nu a penalizat pe niciun mare afacerist sau politician,  ca sa pomenim numai de ultimul pe lista noastra, domnu’ Voicu.

Propunerea aberanta si nesimtita a PNL  ia in calcul desigur, faptul ca justitia este corupta pana in maduva oaselor si ca in sanul ei se afla si securistii care au pus mana pe Romania si fac jocurile astazi. Probabil ca acesta este primul pas din aducerea in existenta a justitiei private visate de sponsorul penal al liberalilor, Dinu Patriciu, care satul de procesele in care este implicat, isi pune manechinele sa ii implementeze ideile care l-ar putea salva.

Sa ii aducem aminte lui Melescanu si gastii PNLPSD unita in cuget si simtiri, ca nu ne-am uitat istoria, asa ca nu suntem condamnati sa o repetam !!!

„Un control de constituţionalitate al legilor exercitat de tribunale nu ar fi altceva decât distrugerea suveranităţii legislative şi, cu consecinţă directă, distrugerea separaţiei puterilor, baza organizării noastre constituţionale. Puterea legislativă face legi, puterea judecătorească le aplică, puterea executivă asigură punerea lor în executare. Fiecare din puteri trebuie să rămână în cercul care i-a fost trasat prin pactul fundamental. Tribunalele însărcinate cu aplicarea legilor nu sunt instituite pentru a le judeca şi a le reforma, ele trebuie să asigure menţinerea
prevederilor acestora, o lege bună sau rea este totuşi lege”
-profesor de constitutionalism belgian Thonissen
CONTEXTUL INAINTE SI  LA 1923
În România, condiţiile istorice erau favorabile unui control al constituţionalităţii legilor

La sfârşitul secolului XIX, în România, datele constituţionale şi politice erau diferite. Sensibil la influenţa franceză, prinţul Alexandru Ioan Cuza prevăzuse în Statutul Principatelor Unite o a doua Adunare, chemată să servească ca organ ponderator, după exemplul Senatului francez al celui de-al doilea Imperiu. Dar domnia lui Cuza, căruia conservatorii îi reproşau că şi-a atribuit printr-o lovitură de stat puteri depline şi că a lezat grav interesele lor, a fost de scurtă durată. Marii boieri moldoveni şi valahi erau conştienţi că rivalităţile personale care îi opuneau pe unii împotriva celorlalţi erau atât de puternice, încât ei nu ar fi ajuns să se pună de acord asupra alegerii unuia dintre ei, pentru a urca pe tron şi că, dacă vreodată unul dintre ei ar fi reuşit să fie ales, cei care nu l-au votat nu ar fi încetat să-i facă misiunea imposibilă. Ei credeau că alegerea unui prinţ dintr-o familie domnitoare într-o ţară din Europa, nevecină, ar conferi prestigiu tânărului stat şi i-ar fi adus un meritat sprijin din partea curţilor suverane. Pe de altă parte, ei voiau o rezolvare foarte rapidă de teamă ca Moldova, unde separatiştii sub influenţa rusească erau activi, să nu părăsească Uniunea. De aceea, după ce a fost larg cunoscut refuzul contelui Philippe de Flandra, un membru al dinastiei de Saxa-Cobourg, al doilea fiu al regelui Léopold de Belgia, guvernul provizoriu născut din lovitura de stat care îl răsturnase pe Cuza, în 1866, s-a grăbit să-l propună pe Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, provenit dintr-o ramură mai tânără şi catolică a casei regale de Prusia. Această alegere a fost rapid supusă plebiscitului în Principate şi ratificată de către puterile garante.
Adoptarea unei Constituţii în 1866 a fost şi un act de suveranitate, care încheia un lung şi complex proces de emancipare. Această Constituţie, elaborată de Consiliul de stat, îşi găsea originea într-un text redactat în 1859 de către Comisia centrală de la Focşani. Ea era larg inspirată din Constituţia belgiană, aceasta, la rândul ei, destul de marcată de Carta franceză din 1830. Foarte detaliată, Constituţia se baza pe principiul separării puterilor şi nu conţinea nici o prevedere care să recunoască explicit judecătorilor dreptul de a controla legile sau care să le interzică implicit aceasta. Dar, spre deosebire de legile constituţionale franceze, ea conţinea un număr de articole care, având legătură cu dreptul privat, în special cu dreptul de proprietate, nu privea propriu-zis structurile constituţionale.

În 1884, Constituţia a fost uşor revizuită, cu ocazia unei modificări
aduse textului reformei agrare din 1864, care interzicea ţăranilor să-şi vândă timp de treizeci de ani pământul primit, adică înainte de 1894. Guvernul a decis să înscrie în Constituţie principiul inalienabilităţii, timp de 32 de ani (începând cu 1884), proprietăţii foştilor clăcaşi şi descendenţilor lor care au primit noi parcele (tineri căsătoriţi) sau a loturilor din domeniul public deja cumpărate sau care ar fi cumpărate de la stat (articolul 132).
Se înţelege uşor încurcătura judecătorilor, atunci când interveneau
legi într-un domeniu deja reglementat chiar de Constituţie într-un mod
atât de precis. Urmau să facă să prevaleze legea constituţională sau legea
posterioară care putea să o contrazică? Foarte curând, judecătorii Curţii
de Casaţie, în 1875, apoi în 1886, au lăsat incidental să se înţeleagă că ei
vor face să fie respectată supremaţia Constituţiei. Un pas în plus a fost
înfăptuit atunci când, în 1902, sesizaţi după instanţa de fond, ei au refuzat
să aplice o lege ca fiind contrară articolului 132 al Constituţiei. Era vorba
de o lege specială din 1900, care îi autoriza pe ţăranii foşti clăcaşi ai
comunei Râmnicu-Vâlcea să-şi vândă loturile primite la reforma agrară
din 1864, înstrăinare neautorizată de Constituţie de la revizuirea din 1884.
Totuşi, această decizie nu a avut nici un răsunet în doctrina europeană.
Procesul Societăţii de Tramvaie din Bucureşti şi afirmarea controlului jurisdicţional al legilor în România începând cu 1912.

A trebuit aşteptat anul 1912, pentru ca Curtea de Casaţie să aibă a se
pronunţa din nou asupra constituţionalităţii unei legi. A fost cu ocazia
faimoasei afaceri a tramvaielor din Bucureşti. În România, această afacere
nu putea decât să pasioneze opinia publică. Punând în discuţie numeroase
interese, ea mobiliza mediile financiare. Implicând, în acelaşi timp,
municipalitatea din Bucureşti, guvernul şi Parlamentul român, ea trezea
straturile clasei politice. În 1909, când Bucureştiul se mărea şi se
înfrumuseţa, meritând chiar să fie numit „micul Paris”, mai multe societăţi
de tramvaie asigurau transporturile în comun, fără să se preocupe prea mult să-şi armonizeze reţelele. Guvernul format de deputatul liberal Ion Brătianu s-a neliniştit de această situaţie. În 14 aprilie 1909, el a făcut să fie adoptată o lege specială care permitea municipalităţii din Bucureşti să formeze o societate comunală, Societatea Tramvaielor din Bucureşti. Creată prin decizia unei autorităţi publice şi făcând apel la capitaluri private, această societate, dotată cu statute redactate de municipalitate şi aprobate de Consiliul de miniştri, nu era, cu siguranţă, uşor de calificat din punct de
vedere juridic, mai ales într-o vreme de liberalism economic. Dar toate
formalităţile fiind îndeplinite după regulile prevăzute, această societate ad
hoc putea foarte legal să-şi îndeplinească misiunea de serviciu public. În
ciuda nemulţumirii vechilor companii concesionare, care se considerau
lezate prin această reorganizare, lucrările de infrastructură au putut să
înceapă fără întârziere. În 1912, cincisprezece kilometri de şine erau deja
puşi şi materialul rulant era cumpărat pentru întreaga reţea.
Din nenorocire, totul s-a politizat când, la această dată, a intervenit
o schimbare de guvern şi majoritate a consiliului municipal. Noua
municipalitate a Bucureştilor a declarat că noua societate nu are existenţă
legală. Argumentând că aceasta nu ajungea să obţină ca vechile societăţi
concesionare să accepte tăierea liniilor lor de tramvai, municipalitatea a
cerut noului guvern format de conservatorul Petre Carp să abroge legea
care autoriza crearea societăţii. Într-adevăr, după anularea în Consiliul de
miniştri a statutelor societăţii, Ministerul de Interne a dispus oprirea
lucrărilor. Aceste măsuri, evident ilegale, au provocat vii contestaţii. În
timp ce tribunalul din Ilfov (Bucureşti) era deja sesizat de către Societatea
de Tramvaie din Bucureşti, guvernul reacţionând cu rapiditate a făcut să
fie votată o lege de circumstanţă, în 18 decembrie 1911. În mod abil,
această lege a fost prezentată ca o prevedere interpretativă a legii din 14
aprilie 1909. Evitând să dizolve societatea, legislatorul a redactat noi
statute, sub pretext că cele vechi prezentau incertitudini. Legea era fals
„interpretativă”, deoarece ea conţinea prevederi noi. Legislativul s-a
substituit, astfel, în mod deschis, judecătorului, într-o procedură
judecătorească în curs. Era, în mod clar, o violare a separaţiei puterilor
legislativă şi judecătorească. Lovitura de stat legal avea toate aparenţele unei lovituri de stat neconstituţional!

Societatea de Tramvaie din Bucureşti nu a ezitat, deci, să ceară
tribunalului din Ilfov să declare că această lege era contrară Constituţiei,
cu dublu titlu, deoarece ea încălca:
– pe de o parte, articolul 36 din Constituţie, care dispune că puterea
judecătorească este exercitată de tribunale;
– pe de altă parte, articolul 14, care interzice sustragerea unui
justiţiabil împotriva voinţei sale, de sub autoritatea judecătorului de
resort, precum şi articolul 19, conform căruia proprietatea, „de orice
natură” ar fi ea, este sacră şi inviolabilă.
Interesul de doctrină al dezbaterii franco-române în jurul acestei cauze
Mizele financiare în cauză la Bucureşti erau importante, dar şi mai
mare, pentru pasionaţii de drept, era interesul de doctrină al chestiunii
ridicate de acest scenariu politico-juridic. Juriştii, profesorii de la
facultăţile de drept şi avocaţii s-au mobilizat în România, dar şi în mai
multe ţări europene şi, în mod firesc, în Franţa.

Chemaţi de către Victor Antonescu, fost student al Facultăţii de Drept
din Paris şi avocat al Societăţii lezate, pentru a oferi consultaţie, Berthélemy, specializat în drept administrativ, viitor decan al Facultăţii, şi Gaston Jčze, reputat profesor de finanţe publice, s-au aplecat asupra dosarului, nu fără delectare. Era, într-adevăr, pentru ei o ocazie de a studia un caz concret şi de a trata o chestiune care se afla chiar în inima constituţionalismului liberal.
Memoriul lor, care a fost publicat în Revista de Drept public, studiază foarte
metodic chestiunea controlului constituţional, mai întâi dintr-un punct de
vedere teoretic, apoi în dreptul comparat şi, în fine, în contextul specific al
dreptului constituţional român.
Din punct de vedere teoretic, pentru cei doi semnatari, din momentul în care o constituţie distinge legile ordinare de legile constituţionale, ea plasează legile constituţionale deasupra legilor ordinare în ierarhia normelor. Şi din momentul în care ea stabileşte tribunalele independente, ea le recunoaşte acestora automat puterea şi datoria de a nu aplica legi care ar fi contrare unei prevederi de natură constituţională. Nu este deloc necesar ca ea să spună aceasta în mod explicit, deoarece este chiar consecinţa logicii juridice. Judecătorul are ca misiune să judece conflictele de lege. De aceea, atunci când pledantul invocă o lege constituţională contrară legii ordinare invocată împotriva lui, judecătorul trebuie să facă să prevaleze pe aceea care se află pe treapta cea mai înaltă în ierarhia normelor. De asemenea, când două legi ordinare se contrazic, judecătorul o aplică pe cea mai recentă. Nu este vorba de încălcarea separaţiei puterilor, ci de punerea în practică a acestui principiu. Judecătorul nu se substituie legislatorului. El nu anulează legea contestată. El aplică pentru soluţionarea procesului legea care i se impune cu prioritate, adică legea constituţională. Era reluarea foarte evidentă a argumentelor judecătorului Marshall în hotărârea Marbury vs.Madison din 1803, când pentru prima dată Curtea Supremă a intervenit pentru a exercita controlul constituţionalităţii legilor. „Sau, scrie Berthélemy, principiul separării puterilor nu semnifică nimic, sau trebuie să deducem din aceasta că legislativul nu mai are puterea să soluţioneze procesul, că judecătorul nu are puterea să le modifice” (legile)*.
Jčze şi Berthélemy recunoşteau, totuşi, că în Franţa un anumit
număr de legi din epoca revoluţionară interziceau judecătorilor să refuze
aplicarea legilor. Dar în România situaţia era diferită, deoarece asemenea
legi nu existau şi, dimpotrivă, totul lăsa să se creadă că constituantul
dorise ca prevederile constituţionale să aibă o valoare superioară faţă de
legile ordinare. Nu înscrisese el, de exemplu, în Constituţie prevederi
asupra reformei agrare care ar fi putut foarte bine să fie adoptate de către
procedura legislativă obişnuită?
În concluziile lor, redactorii memoriului susţin, deci, că în România
judecătorii sunt abilitaţi să judece excepţii de neconstituţionalitate cu
ocazia unui proces. Juriştii români favorabili controlului au completat
demonstraţia domnilor Jčze şi Berthélemy cu argumente care decurg mai
direct din dreptul public român. Ei au notat că, Constituţia română
distingea foarte evident legile constituţionale şi legile ordinare şi că, spre
deosebire de legile constituţionale franceze, ea consacra un anumit număr
de principii, cum ar fi inviolabilitatea dreptului de proprietate, principii
care ar fi fără valoare dacă tribunalele româneşti nu ar fi abilitate să
impună respectarea lor: exproprierea pentru motiv de utilitate publică,
inalienabilitatea loturilor de pământ distribuite ţăranilor prin legea agrară
din 1864, interzicerea pedepsei cu moartea, percheziţia sau arestarea fără
ordin judecătoresc.
Altă diferenţă importantă. Pentru a îndepărta orice control de
constituţionalitate a legilor, judecătorii francezi inventaseră, din respect faţă de legislator, teoria legii-ecran. Dar aşa cum observa, încă din 1901,
profesorul Dissescu, în Cursul său de Drept constituţional român,
Constituţia franceză nu consacra noţiunea de putere judecătorească. Or, în
România, Constituţia recunoştea expres independenţa puterii judecătoreşti,
dând judecătorului român o autoritate care făcea din acesta nu numai
interpretul legilor, dar şi garantul constituţionalităţii lor. Profesorul Dissescu a mers până la a susţine chiar că, Constituţia română nu numai că permitea controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor, dar îl impunea implicit, atunci când consacra la articolul 128 distincţia între puterea legislativă obişnuită şi puterea constituantă. În spijinul acestei teze, el observa, de asemenea că, Constituţia română, deşi inspirată din Constituţia belgiană, nu reluase articolul 107 care interzicea imixtiunea judecătorului în procesul legislativ. Şi dacă ne-am întoarce la prima Constituţie adoptată de România, Statutul din mai 1864, promulgat de prinţul Cuza, am putea, de asemenea, să constatăm că ea afirma foarte clar principiul supremaţiei constituţionale, referindu-se în special la Declaraţia franceză a drepturilor omului din 26 august 1789 şi încredinţând misiunea de a judeca asupra constituţionalităţii legilor „unei adunări ponderatoare”, replică a Senatului francez din cel de- al doilea Imperiu.
Cazul de speţă era, în fine, deosebit de favorabil recunoaşterii unui
control jurisdicţional al legilor. Sigur, judecătorul nu trebuia să se substituie
legislatorului, dar legislatorul nu trebuia nici el să se substituie judecătorului.
Or, este exact ceea ce face legislatorul român, prin adoptarea unei legi care
judeca o chestiune deja în curs de examinare în faţa tribunalelor în cauza
Tramvaielor din Bucureşti. Dacă separaţia puterilor nu permite unui
judecător să rescrie, în felul său, legea pe care o interpretează, ea nu este
respectată nici de legislator atunci când o procedură judiciară fiind în curs, el se substituie judecătorului chiar în exerciţiul funcţiei sale, sub pretext că
interpretează o lege deja promulgată.

Decizia Curţii de Casaţie: o jurisprudenţă de avangardă
Fără stări sufleteşti dar cu argumente solide, Tribunalul din Ilfov
(Bucureşti) a admis excepţia de neconstituţionalitate. Sesizată, la rândul
său, Curtea de Casaţie i-a dat dreptate. Precum în faţa Tribunalului din
Ilfov, şi aici municipalitatea din Bucureşti nu a omis să susţină că
articolul 108 din Codul Penal român impunea judecătorului jurământul de
a respecta Constituţia şi legile ţării, interzicându-i să aprecieze
constituţionalitatea legii contestate. Curtea de Casaţie, chiar în numele
supremaţiei Constituţiei, a respins acest argument, pe care îl combătuse
cu motive temeinice în pledoaria sa avocatul Victor Antonescu. Pentru
Curte, Constituţia nefiind enumerarea unor vagi precepte, judecătorul nu
ieşea din competenţa sa atunci când judeca un conflict între două legi, una
ordinară şi cealaltă constituţională. Şi în această împrejurare, ea considera
că legea contestată era de două ori neconstituţională, pe de o parte,
deoarece fiind un amestec în exercitarea puterii judecătoreşti ea viola
separaţia puterilor, pe de altă parte, deoarece ea era, în fapt, o expropriere
deghizată care nu răspundea criteriilor fixate de articolul 17 din Constituţie, care defineşte o asemenea procedură.
Prin această decizie, România se afirma inovatoare. Ea o lua înaintea Franţei şi chiar a altor state din Europa, deoarece, la această dată,
numai Norvegia şi Grecia urmaseră exemplul Statelor Unite. Motivarea
hotărârii Curţii relua argumentele dezvoltate de Jčze şi Berthélemy, dar
care erau şi cele exprimate deja de juriştii români favorabili controlului
jurisdicţional. Era astfel demonstrată osmoza intelectuală ce caracteriza,
la această dată, legăturile dintre juriştii francezi şi juriştii români.
Rămâne faptul că decizia Curţii de Casaţie nu a atras unanimitatea
în mediile juridice. La Curtea de Casaţie ea a fost contestată într-o opinie
separată redactată de către unul din membrii săi, Ion Manu. Pentru acest
judecător, legea din 1911 era o lege interpretativă, deci constituţională pe
baza articolului 134 din Constituţia din 1866, care, după părerea sa,
permitea legislatorului să interpreteze legile „incomplete”. În 1927 încă,
profesorul Alexianu, de la Facultatea din Cernăuţi, considera că în 1912
Tribunalul din Ilfov şi Curtea de Casaţie nu erau în drept să se erijeze în
judecători ai constituţionalităţii unei legi, regulamentar votată de
Parlament. Pentru el, articolul 108 din Codul Penal, replică a articolului
127 din Codul Penal francez, le interzicea implicit aceasta. Deşi recunoştea utilitatea unui control jurisdicţional al constituţionalităţii legilor, el credea că nu putea fi admis, în mod legitim, fără o abilitare expresă a constituantului însuşi.

Până în 1912, controlul jurisdicţional al constituţionalităţii legilor a
rămas în letargie. Legea din 1917, care suprima libertatea preţurilor chiriilor sau impunea prelungirea lor din oficiu, apoi reforma agrară din iulie 1921 au fost cele care au contribuit la reactivarea lui. În ambele cazuri, au fost invocate excepţii de neconstituţionalitate, pentru motivul că dreptul de proprietate garantat de Constituţie fusese ignorat de legislator.
Când acest contencios constituţional a urcat până la ea, Curtea nu a
considerat necesar să-şi justifice din nou competenţa. Dar, erijându-se în
judecător al constituţionalităţii, ea nu a vrut să apară nici ca tutore, nici ca
cenzor al Parlamentului. De aceea, s-a străduit să „delimiteze cercul în
care ea putea să se mişte fără să-şi depăşească atribuţiile”. De mai
multe ori, Curtea a amintit că interpretarea Constituţiei trebuia să fie mai
strictă decât aceea a legilor comune. Ea a precizat, de exemplu, că un
tribunal nu putea să invoce din oficiu chestiunea neconstituţionalităţii, un
asemenea control nefiind posibil decât dacă părţile puteau să dovedească
că aplicarea legii contestate ar provoca pentru ele un prejudiciu direct. În
fine, Curtea a considerat că judecătorul trebuia să îndepărteze examinarea
neconstituţionalităţii dacă procesul putea să găsească o soluţie în afara
acestei examinări.
Introdus pe cale jurisdicţională, controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor, chiar atât de ponderat exercitat, punea în mod foarte evident o problemă de ordin politic. Afirmând dreptul judecătorilor fondului de a cunoaşte excepţii de neconstituţionalitate a legilor, Curtea de
Casaţie nu intra, oare, în conflict cu Parlamentul şi în condiţii cu atât mai
sensibile cu cât era vorba de o lege foarte recent votată? Au fost, desigur,
reacţii de protest. Dar se pare că nici o propunere de revizuire constituţională nu a fost prezentată pentru a se interzice prin Constituţie examinarea constituţionalităţii legilor de către judecător. Or, putem să ne gândim că în Franţa, la aceeaşi dată, o iniţiativă judecătorească comparabilă cu aceea a Tribunalului din Bucureşti ar fi fost resimţită ca o atingere adusă suveranităţii Parlamentului şi dogmei lui Jean-Jacques Rousseau asupra legii, expresie a voinţei generale. Şi, cum se obişnuia în dezbaterile politice sub cea de-a treia Republică, unii parlamentari nu ar fi uitat să agite spectrul oribil al parlamentelor judiciare ale Vechiului Regim.

Se poate explica cea mai măruntă susceptibilitate a deputaţilor români, printr-un context istoric diferit. Înainte de a ajunge la independenţa totală în 1878, legislatorul noului stat trebuia să respecte tratatele semnate de către marile puteri protectoare, care limitau domeniul său de intervenţie. Sub domnia lui Cuza, aşa cum s-a văzut, Adunarea legislativă era supusă controlului Senatului „ponderator”. Şi sub Constituţia din 1866, monarhul era strâns asociat cu puterea legislativă.
Jucând rolul de moderator, el avea interes să evite o prea mare instabilitate legislativă, în favoarea schimbărilor de majoritate.
Judecătorul putea deci să fie un aliat în această misiune de reglementare.
În fine, în faza construcţiei statelor-naţiune, constituţionalizarea era
o barieră protectoare în vederea evitării repunerilor conjuncturale în
discuţie, care ar fi putut să clatine bazele de ordin politic şi social. A
introduce în Constituţie o prevedere referitoare la o chestiune sensibilă, ca
reforma agrară, ca să-i dea o mai mare stabilitate, însemna a contribui la
pacea civilă. După cum remarca profesorul Dissescu, într-o ţară a cărei
experienţă parlamentară este recentă şi în care opinia publică este încă foarte embrionară pe plan naţional, puterea judecătorească poate îndeplini o funcţie pedagogică şi, doar prin simpla ameninţare a intervenţiei sale posibile, poate să-l incite pe legislator să respecte limitele pe care i le impune Constituţia.

Dar introducerea controlului de constituţionalitate pe cale
jurisdicţională avea inconvenientul de a îngreuna şi, uneori, de a face confuze procedurile judiciare.
Doctrina română nu a ezitat să atragă atenţia asupra diferitelor chestiuni de tehnică juridică, pe care ea le
considera rezolvate de jurisprudenţă. Atunci când o parte făcea recurs în
faţa Curţii de Casaţie, cu ocazia unei decizii pozitive sau negative în
primă instanţă asupra unei excepţii de neconstituţionalitate, procesul pe
fond nu ar fi trebuit, oare, să fie continuat sau suspendat în aşteptarea
judecăţii Curţii de Casaţie? Prima soluţie comporta riscul pentru tribunal,
sesizat pe fond, de a trebui să rejudece orice cauză, dacă punctul său de
vedere în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate nu fusese
reţinut de Curte. A doua soluţie putea să dea naştere la manevre de
amânare. Un anumit număr de autori regretau, de asemenea, că o excepţie
atât de importantă nu a fost trimisă direct la cea mai înaltă jurisdicţie a
ţării, din moment ce un judecător fusese sesizat în legătură cu aceasta.

Constituţionalizarea controlului jurisdicţional al constituţionalităţii legilor: Constituţia din 1923

Când în 1923 a fost elaborată noua Constituţie, principiul controlului constituţionalităţii legilor era prea bine integrat în dreptul public românesc pentru a putea fi respins. Noul constituţionalism european pleda, şi el, pentru confirmarea acestui principiu. Făcând pasul, două state, Austria şi Iugoslavia, creaseră în 1920 Curţi Constituţionale specializate după modelul sugerat de profesorul Hans Kelsen. Urmând aceste exemple, tentaţia era chiar de a opta pentru o restructurare completă a controlului de constituţionalitate a legilor, prin crearea unei Curţi Constituţionale specializate. Dar, în mod foarte legitim, constituantul român a considerat că nu era cazul să abandoneze un sistem tehnic bine rodat şi uns de o jurisprudenţă prudentă.
În schimb, s-a profitat de ocazia de a raţionaliza funcţionarea sa.
Este o soluţie foarte comparabilă cu aceea propusă de deputatul francez
Jules Roche, care a fost reţinută. Judecătorii de la prima instanţă şi de la
apel nu mai erau competenţi pentru a aprecia constituţionalitatea legilor.
Orice excepţie de neconstituţionalitate trebuia să ajungă la Curtea de
Casaţie, care statua, atunci, în plenul său (articolul 176). Astfel, Curtea de
Casaţie (31 magistraţi inamovibili) devenea o Curte Constituţională unică şi supremă. Dar această formaţiune jurisdicţională nu putea să intervină decât pe cale de excepţie. Recursul în neconstituţionalitate se distingea de recursul obişnuit. Era un recurs special, care viza să facă să fie declarată
inaplicabilă o lege sau o prevedere a unei legi invocată numai în cursul procesului la prima instanţă şi la apel şi contestată de una din părţi. Declararea neconstituţionalităţii nu avea efecte erga omnes, numai inter partes, adică în singurul caz judecat. Pentru a evita ca recursul la excepţii puţin fondate să nu fie utilizat în mod sistematic, în scopul încetinirii cursului justiţiei, era prevăzut ca procesul să-şi urmeze cursul său în timpul examinării la Curtea de Casaţie, chestiunea constituţionalităţii fiind provizoriu ţinută în rezervă.

O dezbatere asupra avantajelor respective ale controlului a priori şi
ale controlului a posteriori Constituantul din 1923, creând un Consiliu Legislativ, se preocupase şi de limitarea excepţiilor de neconstituţionalitate, ameliorând condiţiile de elaborare a legilor. Consilier juridic al guvernului, dar care nu exercita precum Consiliul de stat francez funcţiuni jurisdicţionale, acest Consiliu Legislativ nu dădea decât un aviz asupra proiectelor de legi şi propuneri de amendamente. Mai mulţi jurişti români au considerat, totuşi, că în îndeplinirea acestei misiuni el exercita un control preventiv al constituţionalităţii unei legi. Această creaţie, într-adevăr foarte oportună, nu a reuşit să nu provoace o nouă dezbatere asupra chestiunii
constituţionalităţii legilor, dezbatere în acelaşi timp politică şi juridică.
Din punct de vedere politic, controlul a posteriori al legilor, efectuat de
judecător la recursul cetăţeanului simplu, putea să fie privit cu
neîncredere de către cei care din clasa politică doreau o consolidare a
Executivului şi o aplicare riguroasă a legilor, inclusiv cele mai riguroase.
Un Consiliu Legislativ putea, din acest motiv, să fie uşor reluat sub controlul Guvernului şi utilizat de către acesta pentru a restrânge rolul Parlamentului. Această prejudecată nu a lipsit, cu siguranţă, din mintea redactorilor Constituţiei din 1938.
Dar alţi jurişti puteau să invoce drepturile Parlamentului atunci
când ei pledau pentru un control a priori exclusiv al oricărei proceduri de
excepţie de neconstituţionalitate a legilor în beneficiul justiţiabililor.

Curtea de Casaţie, judecător unic al excepţiilor de
neconstituţionalitate: o jurisprudenţă echilibrată şi prudentă
Din 1923 până în 1938, dată la care regele Carol II a acordat o
Constituţie de inspiraţie autoritară, mai mult corporativă decât
parlamentară, numeroase legi, uneori redactate în grabă, au fost supuse Curţii, dar foarte puţine au fost declarate inaplicabile. Jurisprudenţa a fost, mai curând, restrictivă.
Acesta a fost modul prin care Curtea s-a străduit să fixeze limite la controlul de constituţionalitate. Ea a considerat, pe de o parte, că trebuia justificat un interes pentru declanşarea unui recurs în neconstituţionalitate şi, pe de altă parte, că ea nu era abilitată să se sesizeze din oficiu despre o chestiune privind constituţionalitatea unei legi. Această restricţie a fost regretată de profesorul Dissescu, atunci membru al Parlamentului, care susţinea că neconstituţionalitatea trebuia să fie considerată ca o chestiune de ordin public. Pe fond, Curtea a respins teza conform căreia violarea unui tratat putea fi asimilată cu o violare a Constituţiei, numai dacă tratatele, ca de exemplu prevederile referitoare la minorităţi, conţinute în tratatele şi convenţiile semnate de România la ieşirea din primul război mondial, precizau că ele aveau putere constituţională. Pentru ca o decizie de neconstituţionalitate să perturbe, cât mai puţin posibil, ordinea juridică atunci când dădea dreptate reclamantului, Curtea a avut grijă să evite ca declaraţia de neaplicabilitate a unui articol de lege să poată fi interpretat ca antrenând paralizia celorlalte articole ale sale. După cum a precizat Miclescu, preşedintele onorific al Curţii de Casaţie, în aplicarea noii Constituţii „a uzat de dreptul său de examinare a constituţionalităţii legilor cu un tact sigur şi o conştiinţă desprinsă de orice influenţă din partea partidelor politice, impunându-şi autoritatea printr-o etică impecabilă”.

Crearea Curţii Constituţionale se justifica  prin nevoia de reglare
a mecanismelor democratice, nu numai într-o fază de tranziţie, dar şi în mod permanent în orice democraţie modernă.

Nu ne vom mira, de exemplu că, Curtea şi-a văzut încredinţat un
rol de reglator al mecanismelor democraţiei directe şi al pluralismului
politic, având controlul procedurii de organizare şi de desfăşurare a
referendumului, verificarea condiţiilor de declanşare de către cetăţeni a
unei iniţiative legislative, examinarea contestaţiilor referitoare la
constituţionalitatea unui partid politic.

În acest fel, Adunarea constituantă a încredinţat Curţii Constituţionale competenţe care îşi au originea direct în reglarea instituţiilor politice: veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui ţării (dar nu alegerile parlamentare), constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei prezidenţiale, dă un aviz pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui, propunere care trebuie să fie prezentată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor.
Toate atribuţiile sale în implicaţiile politice sunt, desigur, mai uşor, mai rapid şi mai eficace exercitate de către o instanţă jurisdicţională specializată, decât de către o jurisdicţie înaltă cu competenţe generale şi deja supraîncărcată de multiple recursuri. Este cu atât mai adevărat în ţări care, precum România, revin la pluralismul politic după ce au trăit mulţi
ani sub dominaţia unui partid unic.

Precum majoritatea Curţilor Constituţionale de ultimă generaţie,
Curtea română cumulează, deci, misiuni jurisdicţionale şi misiuni de reglare.
Dar în ambele cazuri, ea trebuie să pună de acord exigenţele statului de drept cu imperativele continuităţii democratice, ceea ce implică ca membrii săi să se comporte în egală măsură ca pedagogi şi jurişti.

Dar indiferent de modul în care putem apreciem prestaţia Curţii în situaţiile amintite, rămâne realitatea unei instituţii de control constituţional al cărei rol a sporit în timp. Cu particularitatea că intervenţia fortuită a Curţii în viaţa politică a constituit o sursă principală a activismului său. Altfel, congruentă modelului european conturat de Hans Kelsen, Curtea Constituţională din România îmbină caracteristicile specifice unei instituţii politico-jurisdicţionale, independentă din perspectivă contituţională de cele trei puteri ale statului şi supusă numai Constituţiei şi legii sale organice, dar cu judecători numiţi de puterea legislativă şi de puterea executivă. Totodată, rolul său în ansamblul sistemului constituţional şi politic, întărit după revizuirea constituţională din 2003, pledează în favoarea unei organizări consensuale a democraţiei româneşti.

Surse:

O ANTERIORITATE ROMÂNĂ:
CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR ÎN
ROMÂNIA DE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX PÂNĂ ÎN 1938
Gérard Conac

Despre rolul Curţii Constituţionale – Alexandru Radu

Melescanu nu  este cel mai potrivit sa discute despre desfiintarea Curtii Constitutionale, fiindca in 2010 a fost unul dintre candidatii propusi de PNL pentru un post de magistrat la  Curte.    Ar fi trebuit  sa citeasca  istoria  Curtii Supreme din SUA, ca sa vada cum sta treaba intr-o democratie adevarata.  Pana acum, in justitie oamenii s-au schimbat la presiunile politice si media. Tot ceea ce s-a intamplat a fost reluare de procese si schimbare de judecatori, pana s-a obtinut rezultatul dorit. Asa au fost scosi basma curata, toti infractorii mari ai Romaniei. Cei mai cunoscuti…Patriciu, al carui proces a fost amanat de 30 de ori sau Felix securistul, care a fost spalat si uscat, iar acum este curat. Propunerea PNL-ista de a da pe mana judecatorilor garantarea Constitutiei, nu inseamna decat un nou pas in dizolvarea democratiei. Si cand ma gandesc la parsivenia propunerii trecerii de la statul asistat la cel liberal…vad in toata splendoarea ei, ipocrizia si nesimtirea acestui partid, care s-a aliat taman cu PSD-ul, tatal statului social asistat.

Se pare ca PNL-ul a descoperit ca trebuie sa aiba un fel de doctrina ametita, inspirata de cea de pe vremea lui Bratianu, poate asa abureste electoratul de dreapta si le reuseste Marea Revolutie Socialista din octombrie !

Din pacate pentru ei, nu sunt decat niste clovni care viseaza la vremurile lui 1923, un revers al medaliei, contrariul regalitatii, parodia incarnata.


%d bloggers like this: