MINCIUNA IN USL — „UNA PE ZI DE PONTA”

“Mi-e mila de Traian Basescu”

“Mie mi-e mila de Traian Basescu, pentru ca el nu mai poate sa mearga nicaieri fara sa fie huiduit. Elena Udrea si Roberta Anastase i-au adus miercuri, in Parlament, numai oameni care sa-l aplaude si tot a fost huiduit (…) A adus dna Udrea vreo 160 de aplaudaci, dar vreo 10 dintre ei nu au fost cuminti si au inceput sa huiduie”, a spus Victor Ponta.

Ia sa vedem cine sunt acei 10 romani inimosi si independenti, care au simtit nevoia sa repete scena balconului in Parlament, huiduind niste declaratii de „ dragoste” catre Basescu.

“Mergeti la dansul si chemati-l”

Asta a strigat Traian Basescu astazi catre balcoanele de la care, impreuna cu prietenii mei Vasi, Radu, Adelina, Cristi, Dan, Istvan, nea Mihai Ropotaru (cel care flutura neincetat din 13 ianuarie steagul regal in Piata) si cei doi Bogdani (Duca si Bratianu) am scandat “Regele Mihai”. O sa-l chemam, negresit, i-as raspunde! Dar mai intai Traian Basescu ne e dator o demisie. Cat ne-am plimbat pe holurile Parlamentului, ghinionul pedelistilor, l-am intalnit la un moment dat pe deputatul Octavian Popa, pe care nu il cunosteam. L-a recunoscut insa Vasi Baescu. Si l-a amintit de la episodul cu Sobaru, fiind cel caruia i-au dat lacrimile in fata presei, imediat dupa incident. Vasi i-a inmanat “DEMISIA” pe care o scrisese, rugandu-l sa o puna pe masa presedintelui, din partea protestatarilor din Piata. Asa s-a si intamplat, probabil ati vazut.

Sa fim intelesi,nu am nimic impotriva celor 10 protestatari,traim intr-o tara libera iar cei din opozitie se pot exprima liber.Eu am o problema cu domnul Ponta… care minte.

Despre cat de apropiati de USL sunt protestatarii, aflam dintr-un alt  articol,de pe acelasi blog:

Astazi, Sorin Adam Matei, mi-a facut o surpriza extrem de placuta, pentru care vreau sa ii multumesc mult, mult de tot. Despre ce e vorba? Mi-a aratat ca m-a mentionat, ca blogger liberal, in introducerea cartii„  Virtual sociability:From Community to Communitas”

Mie mi-e mila de Victor Ponta, pentru ca el nu mai poate sa faca politica decat mintind.

Mie mi-e mila de toti cei care vad, inteleg si tac.

 

Advertisements
Explore posts in the same categories: demontarea manipularii

Tags: , , , , , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

8 Comments on “MINCIUNA IN USL — „UNA PE ZI DE PONTA””

  1. nightmare Says:

    salutare …..care dintre voi e aici?

  2. danicorban Says:

    Link-ul pe care l-ai cerut:
    http://www.nasul.tv/2012/02/13/scatofilul-mircea-badea-e-perversa-lui-felix

    Acum, te rog sa ai bunavointa de a imi arata ce am rupt din context si cum am “manipulat informatia”

    • alexa Says:

      Stimate domn, ma refer la articolul meu, de unde ati copiat paragraful si care apare pe acest link: http://www.nasul.tv/2012/02/29/televiziunea-din-vitrina/
      Faptul ca ati copiat fara a cita sursa va face pasibil de incalcarea legii privind drepturile de autor. Plus ca mi-ati decupat articolul fara a-mi cere permisiunea. Manipulati scotand citatul din alt articol, ceea ce nu se face in lumea online civilizata. Probabil ca avandu-l reper pe Mircea Badea, va e greu sa respectati un cod al onoarei si nu am de gand sa trec peste asta, ca sa invatati sa scrieti adevarul dvs. fara a manipula.

      Traim in tara tuturor magariilor, in care ti se pune pumnul in gura mai ceva ca pe vremea lui Stalin si unde noul Nicolski de la antene face legea audiovizualului, a moralei, comportamentului si a opiniei, unde telespectatorul ametit este legat de scaun, Gadea ii baga palnia pe gat, iar Ciutacu si Badea ii varsa mizerii pana inghite tot, zbierand la amarat. Cum sa te lase aceasta cloaca sa iti faci meseria ? Cum sa accepte ca unii vor sa faca si altfel de televiziune, niste securisti cu state vechi, carora parlamentul le-a ridicat statuie numindu-i sefi la Senat ? Stau sa ma intreb in ce tara traim si in ce tara dorim sa traim ? In tara arestata de hackerii lui Felix sau in tara normala a Nasului.tv ?”

  3. rodica Says:

    alexa atunci cand am scris probabil eram si obosita,dar este mare deosebirea intre populatzie indobitocita si manipulata cu ajutorul primarilor din satele romanesti,la asta m-am referit……(procentul a fost putzin exagerat )….dar in nici intr-un caz nu am facut poporul roman ‘dobitoc’ cum tot repeta john pe BlogOne si nu se mai stopeaza odata cu chestia asta….si mi-am cerut si scuze ….doar procentul a fost putzin exagerat….si mentzionez inca odata de la SATE SI PRIMARII DIN SATELE ROMANESTI manipulati de TEMBELIZIUNI. (la asta m-am referit)
    fiind si tarziu si dupa munca m-am grabit si nu am recitit ce am postat.deci cred ca trebuie odata incheiat capitotul acesta.
    scuze unde am gresit si gata.
    numai bine!xxx

  4. Sare'n Ochi Says:

    mie imi este mila si de boii aia pe care i-ai citat.

  5. ceaikovski Says:

    Pe cine a numit blogger liberal? Pe tine Luca? Felicitari!


Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: