Caragiale si liberalii de azi

Toxin si toxice sau cat de actual este I.L.Caragiale si scrierile sale…..ca tot este anul lui….

A! generoşi patrioţi, cari vă jertfeaţi şi pe voi şi pe copii voştri pentru viitorul neamului, voi întemeietorii partidului liberal clasic, voi nu ştiaţi desigur în ce mâini bune avea să cază drapelul vostru. Dece, la Paris, între un curs al lui Michelet şi o predică a lui Lamennais, n’aţi mers odată şi la Madame Lenormant, celebra cărturăreasă, ca să vă prezică viitorul partidului liberal?

Eraţi prea naivi pentru a şti că ideile sunt în organismul social ca fermenţii în corpurile vii. Voi nu puteaţi şti că fermenţii cei mai dulci pot produce toxice primejdioase. Şi de aceea ar fi păcat să vă învinovăţim pe voi de urmările unor intenţii curate.

Şi ori nu sunt frumoase urmările?

Voi patru copii ai lui Dinicu Golescu, şi Câmpinenii şi Negrii, păcat că nu trăiţi să vă vedeţi urmaşii! N’aveţi de ce să nu dormiţi în linişte, n’aveţi de ce fi mâhniţi că aţi jertfit averile voastre colosale cauzei liberale române. Voi aţi lucrat pentru această cauză fără socoteală – pretinşii voştri continuatori mai socotiţi, lucrează prin această cauză. Voi aţi murit ruinaţi; dar nu face nimica – v’aţi îndeplinit o datorie sacră pentru patrie. Mai târziu, prin patrie, copii săraci, luaţi de voi pe procopseală, începând cu doi galbeni pe lună, au ajuns milionari… Şi d. Carada să nu iubească patria română? Dar de sigur că o iubeşte mai mult decât aţi iubit-o voi!

Voi aţi abolit privilegiile, pe cari le puteaţi moşteni; v’aţi răsturnat boieriile voastre proprii, v’aţi vândut moşiile – aţi dărâmat cetatea nobiliară. Bravi boieri democraţi, bine aţi făcut! Totul s’a cîştigat şi nimic nu s’a pierdut! Am obţinut îndeplinirea formelor democratice, pe de o parte; iar pe de alta, acei ce v’au cumpărat proprietăţile, cei ce au cules averile risipite, au restatornicit privilegiile, au reclădit cetăţi de trei ori mai tari decât bietele voastre bătrâne boierii.

Avem bănci şi credite, instituţiuni de toate felurile, tot atâtea castele tari, de unde nu se scoate uşor o castă nobiliară!

Şi voi, părinţi ai noştri, obscuri entuziaşti, cari aţi plâns de bucurie când v’aţi sărutat cu feciorii de boieri pe câmpul Libertăţii sub binecuvântarea lui Popa Şapcă, n’aveţi de ce fiţi mâhniţi.

Iată urmaşii voştri liberali. Iată haitele catilinare de politicieni liberali, de diplomaţi de mahala, de vânători de slujbe şi de mici gheşeftari: avocăţei lătrători, samsaraşi dibaci, toate lichelele şi drojdiile sociale, tinzând să suie sus, cât mai sus, – distincţie fără merit, avere fără muncă, pofte fără saţiu – roade minunate ale unei şcoli ce le-a înarmat numai instinctele pernicioase, pândind alegerile şi toate nevoile publice pentru a ciupi pataca; neghiobi fără naivitate, răi fără bărbăţie, urmând meritul şi talentul deosebit ca pe nişte vrăjmaşi de moarte.

Aşa sunt toţi câtă vreme soarta îi ţine jos în masa cea mare, cufundaţi în valurile neastâmpărate ale semenilor lor. Dar când norocul, voind să tachineze pe ceilalţi, ridicăpe unul sus, încununându-i agitaţiile neomenoase cu un succes de avere şi de situaţie, atunci e un spectacol, care mă umple pe mine de respect şi de stimă pentru liberali.

Iată-l pe mititelul veninos şi ridicol, care se sbătea ieri în noroiu, cât e de mare acuma, cât e de arătos şi de senin. Iată-l cu ce bravură încalecă milionul! Priveşte emfaza desgustătoare a parvenitului! Vezi ce indiferenţă crudă pentru suferinţele semenilor şi tovarăşilor lui de adineaori! Vezi această mândră lipsă de liberalitate, de generozitate, de orice avânt nobil. El n’are înţelegere, ba simte chiar repulsiune pentru tot ce e frumos, pentru tot ce face mulţumire umană fără imediată utilitate practică. Stropeşte cu noroiu şi pe mamă-sa. Nesăturat cu milioane, e’n stare să-şi mânjească mâinile în gheşefturi spurcate.

Credinţă, talent, merit, onoare, sentiment? – Ť le cumpăr pe toate – am cu ce!

Fraternitate? – gheşeft şi chiverniseală!

Egalitate? – impertinenţă faţă cu distincţiunea, cu meritul şi cu talentul!

Libertate? – bani, insultă şi reteveiu!

Iată marele partid colectivist, urmaşul partidului liberal clasic! iată continuatorii patrioţilor vizionari de odinioară – toxice partide ale unor bătrâne idei generoase.

Advertisements
Explore posts in the same categories: politic-oase

Tags: , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

7 Comments on “Caragiale si liberalii de azi”

  1. rodica Says:

    Bravo,alexa,!
    in diverse replays am spus ca acesti”liberali securisti”au pus piedici restructurarii Romaniei,au patat numele adevaratului partid istoric.Crin Tontulescu ????
    Ce fraternitate?
    Ce egalitate?
    Ce libertate?
    Toate acestea II lipsesc cu desavarsire! 🙂 si probabil ca multi dintre “liberalii zilelor noastre” nici macar nu l-au citit pe CARAGIALE,cat despre EINSTEIN 🙂 sa ma ierte Dumnezeu.

    xxx


  2. imi place, frumos scris, cu stil, bravo!

  3. Simona Says:

    Frumos Alexa ca deobicei de altfel. Liberali care liberali??????oare mai exista asa ceva???

  4. alexa Says:

    Culmea este ca l-am mai pus in 2010 si nimeni nu l-a bagat in seama atunci. Ca si alte articole, care astazi dovedesc ca totul era previzibil. Va multumesc tuturor pentru comentarii. E trist, dar adevarat – liberalismul facut de romani, nu este liberalism. Este doar un hoax ca atatea altele, pe care unii il considera ca pe multe alte concepte…las ca merge si asa….

    • sandukan Says:

      Super fain articolul, bravo Alexa!

      Reinvierea partidelor istorice (PNL si PNT) in ianuarie 1990 pe scena politicii romanesti era considerata de Iliciul-criminal ca un mare pericol pentru “democratia lui originala”, si a pus minerii si IMGB-ul pe ei, sa le rupa sediile sa ii cotonogeasca pe membrii de seama …

      Un Front “de larga respiratie” (cum l-a intitulat el) era tot ce considera el ca este necesar pentru Romania: un front care sa cuprinda si aripa liberala, si aripa taranista, si aripa social democrata, si aripa republicana, etc … de atunci s-a militat incontinuu pentru asa ceva … ajutati bineinteles de “cozile de topor” din PNL: tradarea lui Campeanu, scindarea “aripii tinere”, infiltrarea partidelor respective cu securisti, activisti si indivizi dubiosi si corupti, etc …

      A fost numai o chestiune de timp pana frontul a reusit sa faramiteze si sa satelizeze ce a mai ramas din fostele “partide istorice” … PSD-Titel Petrescu a fost “confiscat” de frontul lui Ilici prin tradarea lui Alexandru Athanasiu si jefuit si de nume … PNT a fost distrus definitiv pentru ca nu a “cooperat” … iar PNL-ul devenit “zombi”-ul vechiului partid a fost inglobat in monstruoasa coalitie PSD-PNL-PC, sub numele de USL …

      Visul lui Ilici-KGB a devenit realitatea zilelor noastre, si dupa ce s-a insinuat in toate aspectele vietii (social/economic/politic/mass media/etc) ameninta sa vina la guvernare si sa refaca “idealurile intinate ale comunismului” pe care le regreta Iliciul criminal …

      Numai ca mai exista inca romani care sunt gata de orice scrificiu ca sa isi apere tara de ghearele lor spurcate, si care sunt al dreaq de “die-hard” … nu au uitat inca lozincile revolutiei din dec. 1989 cu “vom muri si vom fi liberi” … nici cantecul lui Vali Sterian, cu “Doamne, vino Doamne, sa vezi ce-a mai ramas din oameni” …

      Doamne, apara Romania!


Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: