ZIARISTII SI MESAJELE CODATE …DECEMBRIE 1989– IANUARIE 2012

Am citit in urma cu putin timp un articol interesant pe un blog. Voi reda aici materialul care mi-a atras atentia.

Pe 18 decembrie 1989, cu cateva zile inainte ca Revolutia sa se declanseze la nivel national, un text ciudat, la prima vedere, apare în ziarul Scanteia. Pentru ca era o luna ca oricare alta pentru cetatenii de rand care nu prevestea mare lucru, acest text jurnalistic, pamflet in prima ipostaza, transmitea un mesaj clar celor avizati.

Textul, ofera cititorilor sfaturi pretioase pentru un bronz eficient, in luna decembrie cand zapada si gerul pusesera stapanire pe o intreaga tara satula de regimul comunist. Articolul intitulat “Câteva sfaturi pentru cei aflaţi în aceste zile la mare” a facut valva in vremurile respective si nu a fost inteles decat de cei care trebuiau. Abia in anul 2007 un general activ din contraspionajul romanesc a trimis decriptarea textului pentru a fi citita intr-o sedinta a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), fiind convins ca in spatele unor cuvinte fara sens se afla un mesaj criptat.

Textul iniţial arata asa:

*Evitaţi expunerea intempestivă şi prelungită la soare. E de preferat să începeţi mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute – când pe-o parte, când pe alta. Astfel, vă veţi asigura un bronzaj plăcut şi uniform.

* Nu vă avântaţi prea mult în larg. Oricum, în caz de pericol, nu strigaţi. Este inutil. Şansele ca prin apropiere să se afle vreo persoană dispusă a vă asculta sunt minime.

* Profitaţi de binefacerile razelor ultraviolete. După cum se ştie, ele sunt mai active între orele 5,30 şi 7,30. Se recomanda cu precădere persoanelor mai debile.

* Dacă sunteţi o fire sentimentală şi agreaţi apusurile soarelui, librăriile de pe litoral vă oferă un larg sortiment de vederi cu acest subiect.

* Şi încă ceva – dacă aceste v-au pus pe gânduri şi aveţi deja anumite ezitări, gândindu-vă să renunţaţi în favoarea muntelui, înseamnă că nu iubiţi în suficientă măsură marea. (S.P.)”

In urma decriptarii textul arata in felul urmator:

1 – Începeţi prudent, cu operaţiuni scurte, de 10-15 minute, simultan în mai multe zone, până la acoperirea întregii ţări.

2 – Nu depăşiţi obiectivele. Altfel sunteţi în mare pericol şi nu vă va ajuta nimeni.

3 – Bazaţi-vă pe sprijinul trupelor speciale care au rol activ între orele 5,30 şi 7,30 în scopul recuperării răniţilor.

4 – Devastaţi librăriile şi distrugeţi ”operele alese” (cărţile lui Ceauşescu – n.r.) pentru instigare şi intimidare.

5 – Pentru nehotărâţi: nu trădaţi scopul, dacă vă iubiţi ţara.

Autorul articolului, Sorin Preda, a declarat în fata anchetatorilor că el a scris doar un text jurnalistic presărat cu puţin umor şi nu a avut ordine pentru a transmite un mesaj encriptat. În condiţiile actuale este foarte greu de dovedit acest lucru, dar este la îndemâna oricui să înţeleagă presiunile politice şi sociale din acele vremuri.

Ieri, 20 ianuarie 2012, intrand pe blogul domnului Alecu Racoviceanu ,am putut citi acest text jurnalistic presărat cu puţin umor care fireste, nu contine ordine pentru a transmite un mesaj encriptat. 😛

Luni începe anul schimbărilor la care nici nu visați! La chinezi…
Posted on ianuarie 20, 2012 by Alecu Racoviceanu

1 – Chiar dacă unii dintre noi s-au grăbit să-l aniverseze cu mult înainte de a veni, gătind porc cu alune sau privind focurile de artificii din curtea Ambasadei Chinei, Anul Nou chinezesc vine abia în noaptea de 22 spre 23 ianuarie.

2 – Atunci, timp de aproape 24 de ore, cât îi ia nopții să ”măture” toată China, focurile de artificii vor marca bucuria înoirii …

3 – și vor încerca să țină departe legendarul dragon venit să întineze visele oamenilor din acea noapte cu Lună Plină.

4 – Cei care cred în această schimbare, ce ține cont de fazele satelitului natural, vor purta ceva roșu, tot pentru a nu permite pervertirea dorințelor lăuntrice.

5 – Dragonul… este, de fapt, și semnul acestui an, Dragonul de Apă. Dacă horoscopul nostru ne spune ce ”ne este dat”, cel chinezesc spune cam cum ar trebui să ne canalizăm energiile în funcție de căile ce sunt deschise de astre. Și mergând pe această linie, anul Dragonului de Apă ar trebui, după cum susțin cunoscătorii, să favorizeze schimbările surprinzătoare, greu de imaginat acum. Tot acest an ar trebui să ajute gesturile eroice, nebunești. E o perioadă în care se zămislesc și se impun lideri noi…
Doar nu credeți că are legătură cu mitingurile de protest ce spun eu aici! Sau are?

Sau contine un mesaj ? Ce parere aveti ? Cum va suna textul de mai sus ? Incercam sa il decriptam impreuna ? Eu fac o incercare aici :

1- Chiar dacă unii dintre noi s-au grăbit să-l aniverseze cu mult înainte de a veni, gătind porc cu alune sau privind focurile de artificii din curtea Ambasadei Chinei, Anul Nou chinezesc vine abia în noaptea de 22 spre 23 ianuarie.

CHIAR DACA BASESCU(http://www.ziare.com/basescu/presedinte/traian-basescu-s-a-apucat-de-gatit-galerie-foto-1144425) A FACUT PRIMA MUTARE LUAND PRIN SURPRINDERE COMPLOTISTII, BATALIA FINALA SE VA DA IN NOAPTEA DE 22 SPRE 23 IANUARIE.

2 – Atunci, timp de aproape 24 de ore, cât îi ia nopții să ”măture” toată China, focurile de artificii vor marca bucuria înoirii-

TIMP DE 24 DE ORE VOR FI MANIFESTATII VIOLENTE, CU SCOPUL DE A PUNE PRESIUNE PE LUCRARILE PARLAMENTULUI DIN DATA DE 23. IN TIMPUL NOPTII COMPLOTISTII VOR  PROVOCA SCHIMBURI DE FOCURI…SI ARTIFICII, CU VICTIMELE NECESARE, PENTRU A COMPROMITE PUTEREA SI A DECLANSA REVOLTA IN TOATA TARA . OPOZITIA PREIA PUTEREA.

3 – ….vor încerca să țină departe legendarul dragon venit să întineze visele oamenilor din acea noapte cu Lună Plină.

IMEDIAT CUM VOR EXISTA PRIMELE VICTIME , O A TREIA FORTA VA SPRIJINI COMPLOTISTII …SERVICIILE SECRETE VOR FI PARALIZATE .

4 – Cei care cred în această schimbare, ce ține cont de fazele satelitului natural, vor purta ceva roșu, tot pentru a nu permite pervertirea dorințelor lăuntrice.

CA SEMN DE RECUNOASTERE COMPLOTISTII VOR PURTA CEVA ROSU,PENTRU A NU EXISTA CONFUZII.VOR FI TINUTI LA DISTANTA  TOTI CEI CARE  AR VREA  SA  REVENDICE  PUTEREA  PROFITAND DE SITUATIE …IN AFARA CELUI STIUT SI ALES.

A treia forta sunt aia pensionatii militari, care au anuntat ca ies atunci ? 😀  Neeee…aia e doar o sfortza.  😀 O fi rosie ? Tz tz tz…nimic nu ne scapa….

Fireste, sper ca toate cele de mai sus sa ramana o gluma …altfel va fi tragic pentru cei ce isi asuma asemenea raspunderi.

Nu de alta, dar citind astazi un articol pe site-ul lui Rosca Stanescu, inventatorul de stiri, am gasit un paragraf care se potrivea la pamfletul asta, la marele fix:

Ma gandesc in primul rand la faptul ca Jandarmeria a fost dotata cu 5 milioane de cartuse de razboi, al caror cost este imens. De ce cartuse de razboi? Impotriva cui va fi chemata Jandarmeria sa lupte cu cartuse de razboi?

Si insista, ca deh, asa a invatat el la scoala SECU vorbind despre maceluri ale jandarmilor, inexistente:

Oamenii din piaţa Universităţi ştiau că la ora 23:00 începe măcelul

De ce inventeaza SRS stiri si ara miristea cu jandarmii inarmati pana in dinti ? Simplu ! Spune tot in seara asta, foarte productiva pentru el, am putea spune…de-a dreptul isterica, ca americanii sa-l lase din brate pe Basescu. Pentru asta, nu precupeteste nimic, inventeaza ca Piata e cu USL, uitand ca astazi in piata au fost sindicatele lui Pop, ca jandarmii au macelarit oameni si alte mizerii pe care vrea sa le puna in spate Presedintelui,doar, doar o convinge America ca situatia a scapat de sub control. Plus ca vorbeste de inarmarea cu 5 milioane de cartuse. Pentru cine ? Ei, hai ca ati priceput. Pentru aia care l-am votat pe Basescu probabil. 😀

Pare de competenta 8+1, daca ii citesti site-ul, dar noi credem ca s-a reprofilat pe pamflete, ca sunt de sezon. 😛

Ca sa nu mai vorbim ca tot azi, viseaza un fel de chestie intamplata lui Mubarak, inventand ca SUA l-a avertizat pe Presedinte si arand miristile ca atunci cand turna pe bani, crezand ca Romania e un fel de Egipt, fara democratie adica.

Obama nu mai sprijină regimurile impopulare doar pentru că sunt fidele Americii

Mesajul Departamentului de Stat semnalaeză  președintelui Băsescu că SUA nu-l vor susține dacă situația scapă de sub control. Trebuie amintit că în acest fel a procedat administrația americană și în cazul protestelor din Egipt, atunci când au început violențele din Piața Tahrir,  iar regimul Mubarak a fost nevoit să facă uz de forța armatei. Dacă la început mesajele erau adresate ambelor părți din conflict, atunci când a devenit limpede că Mubarak a pierdut sprijinul societății, secretarul de Stat, Hillary Clinton i-a spus explicit lui Mubarak că trebuie să plece. Administrația Obama a schimbat modelul republicanilor, care susțineau câte un regim impopular fidel Americii până când revoltele de stradă îl aruncau de la Putere pe respectivul dictator. Neglijarea dorinței populare în rândul țărilor  ai căror lideri serveau interesele Washingtonului a dus la pierderea influenței occidentale în acele state, exemplu cel mai important fiind Iranul.

Se vede treaba ca securistii USL au turbat definitiv si mai mult, pregatesc dupa tiparul 21-22 cine-a tras in noi, o reeditare in 2012, crezand ca manipularile si aranjamentele lor, anuntate pentru noaptea cutitelor lungi 23-24, nu sunt vizibile nimanui.

SRS mai cititi si voi, ca intre timp lumea a evoluat. Manipularile de care ati invatat in scoala sunt pe scribd, la liber. Pe cine naiba vreti sa manipulati si ce vreti sa faceti ? De-a dreptul idioti ! 😀

Ca sa nu mai vorbim ca avem si Manualul de lupta USL la vedere.…pus la dispozitia tuturor, de un vajnic luptator de guerilla pe bloguri. 😀

Noi credem ca numele operatiunii e Luna Plina ! 😀 De paranoici……

* acesta este un pamflet si trebuie citit si luat ca atare *

UPDATE: 22 ianuarie 2012

Uitati-va la poza afisata la articol de Ioska Buble, securistul lui Felix, care ne anuta ca vine ceva mare !

Explore posts in the same categories: demontarea manipularii

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

70 Comments on “ZIARISTII SI MESAJELE CODATE …DECEMBRIE 1989– IANUARIE 2012”

  1. Riddick Says:

    E cam complicat, e mai simplu să cumperi “în viu” niște parlamentari.

    Chestia asta s-a filmat cu camera ascunsă prin 2007, în Georgia (era momit adjunctul ministrului de interne ca să ia parte la un puci anti-Saakashvili, “cu suport popular” – 80.000 de oameni controlați de KGB asigurau animația stradală):


  2. Da, bai, pupincuristule, eu am postat, pe blogul meu, “Manualul de lupta USL”, cum ii spui tu! Doar ca nu e USL, aici e marea prostie pe care o comiteti voi, basistii: e suficient sa nu-l iubesti pe presedintele care-si bate joc de noi de peste 7 ani, ca sa va napustiti voi sa spuneti ca e mana USL. De parca iubirea de Basescu ar fi obligatorie pentru orice roman cinstit, altminteri, daca esti contra, “te-a pus cineva”. Doamne Dumnezeule, câta-i prostia!!!!! Norocul vostru ca nu doare! In ce ma priveste, lucrurile stau asa: nu fac parte din nici un serviciu sau partid, dar nu-l plac pe Basescul tau, conform drepturilor pe care mi le confera Constitutia Romaniei. Ai vreo problema cu asta, lacheu al puterii ce esti?!

    • lucaman Says:

      Recunosc bunul simtz liberal dupa elegantul limbaj etalat.Sunteti generos cu injuriile si violent cu cei care nu va impartasesc ideile.Este o violenta care tradeaza mari frustrari.Considerati ca meritati mai mult iar societatea nu va recompenseaza.Aveti mai multe variante insa va recomand una sigura…cautati sa va gasiti o slujba serioasa.Sunteti victima celor care va folosesc si riscati sa ramaneti nefericit. Realizati ca in lipsa unui limbaj elegant nu putem dialoga.Injuriile nu tin loc de idei.


      • Hai nu vorbi! Dar tu cum iti permiti sa AFIRMI (atentie, nici macar sa presupui) ca am postat “manualul de lupta” la ordinele USL? Ai vreo dovada sau vreun argument pertinent? Ca daca nu, afirmatia ta E PURA CALOMNIE, izvorata din intoleranta cu care-i tratezi pe toti cei care nu-ti impartasesc dragostea fierbinte pentru presedinte.

        • alexa Says:

          Unde scrie “la ordinele USL” “? Inventezi cuvinte si intelesuri ? Sau te-a luat valul revolutionar ?

        • lucaman Says:

          Ca sa nu mai vorbim ca avem si Manualul de lupta USL la vedere.…pus la dispozitia tuturor, de un vajnic luptator de guerilla pe bloguri.

          USL-ul a incurajat lupta in strada.Nu a facut din asta un secret.Ieri au facut jonctiunea in piatza.Activistii lor s-au fotografiat cu manifestantii.Inteleg ca te deranjeaza alaturarea de USL…….

          De intolerant ce sunt poti tu posta aici….


          • Ai dreptate, USL s-a alaturat protestatarilor. Dar S-A ALATURAT, nu a organizat protestele.

            • lucaman Says:

              Nu incerca aici tehnici de postac.Am spus ca te deranjeaza alaturarea de USL….AM SA ITI TRADUC….adica sa spun ca tu esti un fan USL. Stiu ca USL face mari eforturi ca sa nu se vada ca e in spatele actiunilor si ca nu lasa pe nimeni sa ii fure rivolutia…vezi Irinel,Diaconescu,Orban…e amuzant.

              Cat despre dialog ti-am spus ca e posibil numai daca renunti la jigniri.Nu admit nici imprastiatul propagandei de partid din partea postacilor.Oricare ar fi partidul.

        • Adrian Says:

          Domnule Majarajah,

          Nu trebuie sa afirme nimeni..
          Modul in care gasititi potrivit sa va sustineti punctul de vedere, lamureste pe deplin dilema.

          Prestatia Dvs ar putea “prinde” numai la cineva care a stat “departe” de ce se intampla in acesta tara in ultimii 20 ani.
          Sau, eventual, intra in categoria “munca fara gandire”.

          Si un copil care a studiat istoria ultimilor 60-70 de ani ar putea usor intelege cine sunteti si ce doriti.

          O zi buna,

    • Simona Says:

      @maharaj………
      De ce ai asa o reactie violenta???? Te supara ceva ???Va e frica de ceva???? Sigur va e frica de faptul ca nu mai putem fi manipulati!!!! iar misiunea voastra e greu de indeplinit. Nu iubirea de Basescu nu e obligatorie dar e necesara — se pare ca pina acum este singurul care nu se lasa infrint de SERVICII!!!
      te parafrazez:”Ai vreo problema cu asta,LACHEU AL NEMERNICIEI CE ESTI?”

      • BISMARC Says:

        Simona@-Daca-mi permiti i-mi place nespus de mult ecspozeul tau si poate fi considerat ca si repetat prin faptul ca sunt total de acord cu ce ai scris si subscriu.

        maharajahul=implozie?

        SA AUZIM NUMAI DE BINE LUME [ma adresez la lumea buna si normala].


  3. Draga Alexa,
    Ma cutremur. S-ar putea sa ai dreptate. M-a socat o coincidenta de nume, cuplata cu o informatie. In mai 2011, un oarecare Sorin Preda (Ziarul de investigatii) mi-a spus ca va pica Guvernul cand va fi mitingul cadrelor militare. In plus se pare ca in spate sta PRM (tot via Sorin).

    • lucaman Says:

      Vorba lui….Geoana: “Nici nu stim cati ofiteri de informatii suntem!”…cum e in diplomatie asa e si in presa.Vedeti despre cati ziaristi am aflat dupa 89 ca au colaborat cu securitatea.Ei bine,mai ieri unul isi anunta intrarea in PNL.Credeti ca si-au uitat vechile naravuri?


  4. Cat despre paranoici, tu vorbesti, care-ti imaginezi ca in spatele oricarui protest antibasist trebuie sa fie, musai, o conspiratie?! 😯 Nu esti chiar cel mai inteligent om din tara asta, nu-i asa? 😆

    • lucaman Says:

      Nu …dar am cititori la fel de inteligenti ca mine.


      • Asta era clar din start, nici nu trebuia s-o mai scrii. 😉 :mrgreen:

        • lucaman Says:

          Esti unul dintre ei….

        • meritam oare sa ne jignesti??? Says:

          Draga maharajah, dupa numele sub care postezi, poate ar fi bine sa te muti in India sa sa iei si usl-ul cu tine. Tie chiar nu ti-e rusine sa jignesti oamenii care citesc acest bolg? De fapt numai la asta se pricep cei din usl. te rog sa-ti liderii si pe “sustinatorii” lor sa le vezi nivelul de cultura. Sustinatori la figurat ei fiind platiti sa urle. N-ar fi bine sa mearga la munca acesti asa zisi sustinatori? Numai eu cunosc cativa care s-au pensionat medical (diagnostic: boala mintala ca sa nu poata fi depistata) dar fiind sanatosi tun. Cum s-au pensionat? Cu spaga, daca te intereseaza iti spun si cat au dat Asa ca….du-te in tabara lor si nu ne mai deranja cu comentariile tale

      • rodica Says:

        corect lucaman!
        bafta un continuare!

  5. alexa Says:

    Luca, dupa Tokes-Calafat, urmeaza Cofariu 2. Au nevoie de victime, ca sa cerseasca atentia Occidentului.

  6. Adrian Says:

    Scenariul prezentat de Lucaman este plauzibil
    Departamanetul de stat al SUA s-a dovedit deseori total neinspirat in privinta Romaniei.
    Totusi, ma gandesc ca lucrurile s-au schimbat dupa Deveselu.

    • nightmare Says:

      ehehehe….pai,nu degeaba s-a dus Presedintele Basescu fulger in SUA si a cerut garantii suplimentare ,gen Polonia de la Obama …garantii suplimentare care le-a si obtinut ,prin negociatorul sef Bogdan Aurescu ….stia el ce stia 🙂 🙂

      de aia a si fost asa secreta vizita si au ramas toti masca

      ehehehehe


  7. Buna dimineata !

    Prin numarul, pozitia si puterea conspiratorilor, actiunea e uriasa. E o actiune extrem de bine pusa la punct si, pana acum, fiecare si-a indeplinit intocmai sarcinile trasate si a avut victorii pe toata linia. Televiziunile cucerite, rebengiucii si tiriacii – cooptati pentru sensibilizare, imagine si coagulare – au fost impinsi in fata, iar sprijinul extern cerut le-a fost acordat.

    Ceva a facut totusi ca ‘revolutia’ sa inceapa mai devreme decat era programata, dar nu gasesc inca motivul. Mi-ar fi placut sa cred ca Presedintele le-a intins o capcana, dar ma indoiesc…

    De altfel, tot ce a urmat scandalului Calafat il arata pe Presedinte in defensiva.
    – s-a repliat la timp si a retras legea (13 ian) – corect;
    – Zegrean a iesit spunand ca suspendarea e greu de infaptuit (16 ian)
    – l-a chemat de urgenta pe Boc (17 ian) si asta a cedat la tot ce i-a cerut USL (de fapt vroiau doar sesiune) a doua zi (18 ian);
    – in data de 19 ian, lovitura de gratie pentru mine: felul cum se prezinta Presedintele la intalnirea cu ambasadorii. Pare ca inca nu-si revenise si e naucit de cele ce se intampla.
    – abia din 20 ian PDL incepe sa se mobilizeze si pe 21 intra in scena.

    Asadar, pe de o parte avem iarasi o conspiratie uriasa, pe de alta parte avem ‘o mica, dar al dracului de bine organizata armata’, dupa cum spunea Vantu. Sper ca partile sa fie intocmai ca mai sus si nimeni din gruparea asta mica sa nu fii tradat pe Presedinte…

    Mai ramane de aflat raspunsul la intrebarea fundamentala: se va alatura poporul loviturii de stat ? O alta intrebare ar fi cine va emana din ‘revolutie’ ? O fi regele ?

    • nightmare Says:

      total gresit …..n-au avut nici o victorie pe nici o linie ,altfel nu erau asa disperati si nervosi

      poate ma lamuresti unde sunt victoriile alea clamate de tine??


      • Nightmare, incerc…
        – asaltul asupra TVs a fost in mare parte reusit. RTV si-a schimbat pozitia cu 180 in data de 16 sau 17, Sorina Matei transformandu-se in Dana Grecu; B1 si-a schimbat si el optica prin care prezenta evenimentele, a schimbat ponderea invitatilor si a apasat mesajul pe care vrea sa-l transmita; din acelasi motiv nici TVR nu a mai fost de urmarit in zilele alea. Aici, din nu stiu care motive, atacul nu a fost deplin.
        In ansamblu, media scrisa si video a fost acaparata si evenimentul mediatizat conform opticii lor. De retinut ca A3 a fost de la inceputul ‘revolutiei’ lider de audienta.
        – au talibanizat mare parte din populatia privitoare la A3 si, daca nu si-ar simti sentimentul inutilitatii, ar iesi ei insisi in strada.
        Au vrut sa aduca lucrurile intr-o situatie fara intoarcere si sa nu le lase celorlalti posibilitatea de a putea negocia ceva. De acum e ori-ori.
        – au vrut sa puna presiune pe PDL si au reusit. Unii din ei s-au speriat si au (de presiune sau de dosare) si au cerut demiterea lui Igas si a Elenei Udrea.
        – au urmarit sa obtina o sesiune extraordinara in Parlament pentru 23, cand se vroia un apogeu al manifestatiei din strada (Restul celor clamate de ei la negocierea cu Boc erau doar gargara). Au obtinut asta, ba chiar Boc le-a mai dat si ziua de 24 !
        – au urmarit violente ca sa atraga atentia internationala si au avut-o (violente vor urmari si in continuare, dar la scara mai mare decat sambata-duminica).

        Toate astea au fost fost obtinute fara lupta de PSD, PDL doar a facut pasi inapoi.

        • nightmare Says:

          uite cum vad eu,media n-a fost acaparata ….se stiu foarte bine care sunt televiziunile mogulilor ……nu ca a fost un pot tv neutru si-a devenit peste noapte de partea protestatarilor
          de manipulat n-au manipulat pe aproape nimeni …daca era asa era lume in strada ….la mitingul USL n-au reusit sa-si adune membrii lor de partid ,ca de simpatizanti nici nu poate fi vorba
          pe pdl n-au pus presiune 7000 de membrii de partid ,ei au iesit la atac exact cind a trebuit si au stat in banca lor tot cind a trebuit
          au lasat USL si televiziunile mogulesti singuri sa-i vada toata lumea ce fac si ce maipulari grotesti ….de asta n-au iesit pem posturi …n-avea nici un rost.
          Traian Basescu a iesit pe sticla exact cind a trebuit si numai disperat n-arata sau picat din cer ..eu l-am urmarit

          deci …..in concluzie ,n-au realizat nimic de aia Dinescu a avut iesirea mitocaneasca fata de Pora …sunt al dreaqu de nervosi toti pentru ca n-a iesit lumea in strada

          iar sprinjin din afara n-au avut decat de la KGB

    • Roxana Says:

      ” numarul, pozitia si puterea conspiratorilor” nu este un parametru de evaluare decat in cazul in care parerea ta despre tine este ca tu nu contezi. Sau este un parametru DACA pornesti de la premisa ca romanul de rand e tampit sadea.

      De “boieri tradatori” e plina istoria tarii; Si totusi, in ciuda tuturor tradarilor, unirea s-a infaptuit, statul unitar exista oricat de atacat este.

      Cercetarea stiintifica stabileste clar legatura intre judecati pre-existente si perceptie ( adica asteptarea mea este ca X este demoralizat, asa ca … asa il percep. NU pentru ca ar fi reala situatia ci pentru ca asa este perceptia mea). Pentru aceasta deformare de perceptie lupta televiziunile si orice “departament ” de strategie de imagine !!!!! I know what I say … I did this!

      🙂

  8. nightmare Says:

    hai sa ne uitam un pic si ce-au facut socialistii bulgari , cum e privit Viktor Orban si actiunile lui Ponta de la Strasbourg …..3 tari cu “instabilitate ” politica in Europa ca un fel de eclava ,iar in jur tari occidentale cuprinse de criza

    cu ce seamana ???…a cui actiune este ???…de unde vin ordinele??

    eheheheh

    mama lor de KGB-isti ,ca-s mai actuali decat acum 21 de ani

    • Vericu Says:

      Nu au plecat nici odată de aici 😦

    • Simona Says:

      @nightmare
      Dar si noi sintem mult mai documentati.Si sintem aici pe baricade
      Nu mor Caii cind vor Ciinii!!!!

    • nightmare Says:

      din reactia USLichelelor se vede c-ai nimerit din plin 🙂 🙂

      of,of….mài,mài …si ce nervosi sunt 😉 😉

      • Simona Says:

        E doar inceputul .oricum mai un pic si turbeaza

        • nightmare Says:

          Simona …..treaba e mult mai incurcata decat pare la prima vedere ,iar KGB-istii se grabesc si fac greseli dupa greseli

          poate acum 21 de ani ,nu le-am fii sesizat ,dar ne-am mai desteptat si noi ,la naiba ……dar ,ei gandesc ca noi am ramas ca acum 21 de ani ….aici e greseala lor .

      • Adrian Says:

        🙂
        Vor incepe sa faca greseala dupa greseala, in stilul consacrat.
        Abia astept o repetare a episodului de final al alegerilor din 2009 🙂

        Oricum, mama Rusia are problemele ei : deja cielovecii ridica teme noi, pentru care manualul KGB se pare ca nu prea are solutii.

        • nightmare Says:

          ehehhe….se vede ca in fruntea KGB au ramas vechii …..acelasi stil

          sa-l reiei acum ,dupa 21 de ani …se cheama prostie

          • nightmare Says:

            mai bine tac ….ca le mai dau si idei la prosti !! 🙂 🙂 🙂

          • lucaman Says:

            Corect….e vorba de aripa veche si disperata. Ia vedeti cate dosare penale ,cata securitate si cate milioane pierdute gasiti in spatele celor care ii sprijina pe Crin si Ponta.Restul…care tocmiti,care naivi,care din razbunare…etc.Exact ca in 89,incearca sa prinda si ei un tren .


  9. P.S. E de urmarit si UNPR si, in special, C. Diaconescu…
    Saptamana viitoare, pana pe 25 cel tarziu, lucrurile vor fi mai clare.

  10. Adrian Says:

    Alexa, imi permit o intrebare directa :
    Ce prevezi ca se va intampla – referitor la subiect ?
    (Pana acum ai dovedit ca nu prea dai gres)

    Cu respect,

  11. nightmare Says:

    Luca ….am o intrebare pentru tine …..ai citit editorialul de pe ExplosivNews??!!….as vrea sa vorbim un pic daca se poate

    • lucaman Says:

      Da….l-am citit. Insa editorialul respectiv nu raspunde la o intrebare simpla– de ce l-ar fi reprimit in guvern pe Arafat, dupa ce rivolutionarii l-au abandonat ? Subiectul Arafat era depasit iar intoarcerea lui nu oprea operatiunea din strada. Lucrurile puteau ramane neschimbate.Ceea ce sugereaza articolul acum…demisia guvernului ca sa scape de Arafat,nu are logica.Mai sunt si alte contradictii pe Exploziv-News …in concluzie,nu cred .Exista un alt motiv care va deveni clar ceva mai tarziu.Sa avem putzintica rabdare….

      • nightmare Says:

        eu cred ca e multa intoxicare …am mai citit de pe explosiv news cite ceva si tot timpul am avut senzatia ca ceva nu bate ….am cautat cite ceva de Simona Fica si n-am gasit nimic ,ce-a ce este foarte dubios ,avand in vedere ca are fotografie pe site……

        am gasit numai ca Sorin Oprescu a fost casatorit cu Simona Fica si-a divortat ….nu stiu daca este aceiasi persoana.

        despre fosta sotie a lui Oprescu se stie ca este fata lui Vasile Fica ,fostul director general al Spitalului unde a lucrat Oprescu si era general in securitate ,ca si tatal lui Oprescu ,tot general in securitate

        daca,este aceiasi persoana ,atunci avem de a face cu intoxicari ale populatiei. pe filiera fostei securitati

    • Roxana Says:

      Indiferent de mariaj … in editorial apare o problema comuna cu …. lingvistica :))

      Exista multi lingvisti care presupun ca daca un cuvant romanesc este prezent si in limbna bulgara / rusa / ungara etc … atunci este de origine bulgara / rusa / ungara etc, fara sa fie considerate chiar “zicerile” dictionaresti din tarile respective, tarile numite drept “mume” pentru cuvantul respectiv.

      Cam asa si cu Arafat. Ok, este ruda cu X care este “bad guy”. Intrebarea este : poti sa extinzi, logic vorbind, proprietatile afirmatiilor:

      arafat este ruda cu X.
      X este bad guy.
      Deci …. arafat este “bad guy”

      sau … poti sa ai si varianta “ilogica” … in ciuda rudeniei, Arafat este “good guy” chiar din mai multe puncte de vedere ( punctele alea avand de a face cu diverse scurgeri de informatii, dar, ca orice “scurgeri”, trebuie sigilate cumva, altfel o sa apara si alte vulnerabilitati, asa ca hai sa facem un pic de show pentru ca tot avem acces la TV ).

      Si ceea ce am spus este DOAR o speculatie logica 🙂

  12. ion adrian Says:

    Alexa esti mare!
    este posibil ca prin tine si datorita tie odata divulgata diversiunea sa nu se mai produca. Ca si mine in anume situatii ti-ai asumat riscul ca tocmai datorita acestui anunt, care sper sa opreasca actiunea antiromaneasca, odata aceasta oprita in loc sa ti se multumeasca vei avea tot felul de aprecieri odioase.
    Eu cred ca ai dreptate si sper ca si efectul sa fie cum il doresti si tu.

    Poate ca nu e o coincidenta doar(ci ceva mai mare decat noi

    • lucaman Says:

      Eu sper ca acest articol sa le modifice programul. Imi doresc sa ma fi inselat si sa nu existe victime ca in 89.

      Cred că radicalizarea, non-violentă, dar radicalizarea protestului şi amplificarea protestului nu pot avea decât un singur rezultat. Pragul critic în care oamenii au depăşit unii teama, alţii indiferenţa a trecut, nu este drum de întoarcere”, a spus liberalul….El a explicat că demisia din Parlament a opoziţiei ar arăta solidaritatea cu protestatarii. “Chiar dacă nu i-am determina prin asta să plece de la putere, s-ar realiza în acel moment un liant cât se poate de eficient, fără dubiu, dincolo de orice diversiune, între noi, opoziţia politică şi strada civilă, opoziţia civică din România.

      Ghiciti care liberal indeamna la radicalizare?

  13. ion adrian Says:

    Continui cat nu pot sa finalizez textul in aceiasi postare nu mai se vede textul tastat.
    Asadar:

    Poate ca nu e o coincidenta doar(ci ceva mai mare decat noi din alta dimensiune ) ca eu acum 30 minute am descoperit blogul lui lorelei mihalcea(lore a noastra 🙂 cu un articol deosebit care imi confirma ipoteze pe care le-am mai publicat uneori fiind luat in deradere dar poate tocmai de aia vor fi avut unele efecte de demontare a unor actiuni.
    Asadar cred ca sunt in topicul tau reluand acest aspect:

    Cititi ce a scris Lorelei si a fost preluat cu sublinieri de mine la EU blog, desigur daca vreti o analiza mai completa a problemei esentiale :

    Caror servicii secrete apartin televiziunile din Romania, de la TVR si Pro TV la B1 TV, Antene si Realitatea TV: MOSSAD, SIE, ex-KGB, SRI

    Linkul celor scrise de mine este:

    http://www.elenaudrea.ro/turismul-romanesc-merge-in-directia-buna-argumente.html/comment-page-8#comment-221183

    cu postarea: ion adrian a scris pe 22 Ianuarie 2012, 12:46 pm
    in textul postarii fiind si linkul autorului citat:
    http://loreleimihalcea.wordpress.com/2011/11/12/cui-apartin-televiziunile-din-romania/

  14. ion adrian Says:

    Continui cat nu pot sa finalizez textul in aceiasi postare nu mai se vede textul tastat.
    Asadar:

    Poate ca nu e o coincidenta doar(ci ceva mai mare decat noi din alta dimensiune ) ca eu acum 30 minute am descoperit blogul lui lorelei mihalcea(lore a noastra cu un articol deosebit care imi confirma ipoteze pe care le-am mai publicat uneori fiind luat in deradere dar poate tocmai de aia vor fi avut unele efecte de demontare a unor actiuni.
    Asadar cred ca sunt in topicul tau reluand acest aspect:

    Cititi ce a scris Lorelei si a fost preluat cu sublinieri de mine la EU blog, desigur daca vreti o analiza mai completa a problemei esentiale :

    Caror servicii secrete apartin televiziunile din Romania, de la TVR si Pro TV la B1 TV, Antene si Realitatea TV: MOSSAD, SIE, ex-KGB, SRI

    Linkul celor scrise de mine este:

    hww.elenaudrea.ro/turismul-romanesc-merge-in-directia-buna-argumente.html/comment-page-8#comment-221183

    cu postarea: ion adrian a scris pe 22 Ianuarie 2012, 12:46 pm
    in textul postarii fiind si linkul autorului citat:
    loreleimihalcea.wordpress.com/2011/11/12/cui-apartin-televiziunile-din-romania/

  15. Roxana Says:

    Hmm… ref toate miscarile de strada din ultimele zile:

    1. voi ati vazut pe undeva imagini de la inaltime? sunt destul de multe cladiri inalte in Universitatii sau in Unirii. O imagine de la inaltime schimba perspectiva si arata cateva “chestii” interesante.

    2. tot imi da cu virgula reprezentativitatea miscarilor din ultimele zile si ma tot mira cum facatura asta e cantata pe la tv-uri + cat de concertat canta tv-urile, doar doar s-or ameti si altii sa iasa in strada si sa dea un pic de credibilitate manipularii. In Grecia, la 8-9 milioane de locuitori, au iesit in strada ( nu acum, ci inainte de scandalul cu falimentul de tara) peste 100.000 de oameni. Deci cam 1.25%. La unguri raportul a fost similar, tot cam 1% din populatie. La noi, adunandu-i si pe cei platiti sa iasa in strada ( adica cei adusi de partide ) nu ajungem nici la 0.04%.

    Si nu spun ca populatiei ii merge bine; nu, sunt destule probleme peste tot. Doar ca show-ul de la TV nu prea este reprezentativ pentru populatie.

    Si as face un pariu: daca cei care sunt in strada pe bune, trec pe sloganuri tintite catre TOATA clasa politica, vom avea o mare surpriza – modul in care se prezinta show-ul la posturile tv va vira 180 grade! Se va vorbi doar despre niste romani nemultumiti si atat. De ce cred asta? Pentru ca cea mai periculoasa miscare pe care o poate face populatia in acest moment ( periculoasa pentru clasa politica de la noi si din UE, adica baroni locali si europeni!!!!) este sa trateze in bloc politicienii considerand permanent o perspectiva de timp mai larga. Practic sa-i tina responsabili pentru tot ce s-a intamplat in ultimii 20 de ani si sa apara cereri ce vor duce rapid la o democratie directa, participativa.

  16. miha Says:

    USL lovit in plin….:) Planurile le-au fost stricate de la legea sanatatii. Totul a fost anticipat si ei trebuie sa se organizeze din mers pe terenul de lupta. Planul de la comandamentul general nu se mai potriveste…si totul era asa de bine crosetat cu mult timp inainte. 🙂 🙂 Presedintele din prima zi a avut grija sa se inconjoare si sa creasca o mana de oameni care nu-l vor trada si nu vor trada tara orice ar fi. S-a asigurat si in exterior de sustinere si printre sefii de stat europeni el este respectat. USL a fost zapacit pe campul de lupta si nu reusesc sa inteleaga cum de atat de putini romani ies in strada. Sondajele aratau ca in povestile cu voinicii care se luptau cu ZMEUL. La Luna Plina vor urla…:)

    • ion adrian Says:

      Mihai,
      Daca ai fi citit blogul dnei Udrea ai sti cat de mult am insistat in 2009 ca PM sa fie Boc tocmai ca sa nu avem repetarea episodului cu Tariceanu si se pare ca la fel a gandit si Marinarul.:)

  17. theo- nona Says:

    poate indicatzi pe blogul dnei
    udrea, discutziile
    si pärertle de pe acest minunat blog.

    cred cä poate folosi.

  18. moatira Says:

    vreau cheia dupa care s-a decodificat mesajul

  19. ceaikovski Says:

    eu am auzit ca a r fi pe 25…
    Voi stiti ca mai devreme. Ma rog, e ca la “meteo” in functie de … cum bate vantul 🙂
    Sa vedem. Oricum, sper ca un mosor va fi bine desfacut si prelucrat, si “vremea” va fi frumoasa 🙂


Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: