USL si bomba populista

“Am luat act cu ingrijorare si indignare de faptul ca, prin noile sale declaratii facute la postul public de radio, presedintele Traian Basescu anunta explicit refuzul sau de a aplica legea care prevede indexarea anuala a pensiilor, precum si hotararile judecatoresti definitive si irevocabile castigate de profesori si alti bugetari”

Anunţul USL vine după ce Traian Băsescu a declarat la Radioul public că indiferent de răspunsul Curţii Constituţionale privitor la legea îngheţării pensiilor şi salariilor în anul 2012, pensiile şi salariile vor rămâne îngheţate, fiindcă nu există bani.

“Indiferent care este rezultatul la Curtea Constituţională, bani nu există. Dacă ar exista, s-ar plăti”, a spus preşedintele Traian Băsescu.

Demersul USL de suspendare a Presedintelui, singurul ales uninominal de trei ori ( de doua ori, plus Referendumul de suspendare) de catre populatie, nu este unul nou in peisaj. Dupa 5 ani de strigat “jos Basescu”, se pare ca este unica campanie pe care o pot produce socialistii si singurul plan al celor 3 crai de la Rasarit pentru Romania.

Inainte de a desface ceea ce se ascunde in spatele acestei propuneri, trebuie sa ne lamurim cu un lucru. Basescu este sau nu masochist ? Fiindca numai un masochist sadea s-ar pune in postura de a fi suspendat de 2 ori in 5 ani, pentru ca a vorbit si a aratat unde-s bubele purulente ale sistemului, in loc sa taca si sa-si faca mendrele, asa cum a fost acuzat de cei adunati astazi, fara sa se mai fereasca, intr-o uniune lamentabila din toate punctele de vedere, socialista si falimentara, numita USL.

Acum ca ne-am lamurit ca Basescu nu e masochist, ci ca e vinovat fiindca a rupt Omerta… sa vedem care-i treaba… Sa discernem intre consistenta motivului suspendarii, respectiv inghetarea pensiilor si salariilor, versus acordurile incheiate de Romania cu EU, cu FMI, BM si BCE, acorduri semnate in unanimitate de catre aceeasi parlamentari, care astazi, se fac ca nici usturoi n-au mancat si nici gura nu le miroase. Nu e faina ipocrizia, minciuna, iresponsabilitatea si inconstienta USL ?

Tactica acestor derbederi platiti din banii nostri sa gandeasca la programe de imbunatatire a traiului si nu la afacerile lor personale – suspendarea celui care vorbeste despre ei, nefiind solutia problemelor noastre -nu arata decat disperare extrema. De ce sunt atat de disperati socialistii lui Ilici ? Fiindca USL se desface inainte de termenul prevazut de strategii zero ai acestei struto camile, destramare pe care am anticipat-o inca dinainte de a se oficializa la Tribunal, cand am dat ca scor la alegeri, maximum 37%.

Ca atare, ce le mai ramane acestor impotenti politici, in afara de a arunca o bomba populista, care le arata nu numai disperarea, ci si imposibilitatea de a lua fraiele tarii, altfel decat fraudulos, pe usa din dos a democratiei. Democratie ?  Cum de-si permite USL-ul sa vorbeasca despre democratie cand in propriul partid nu sunt in stare sa respecte principiile democratice ? Cum isi permite un partid care incalca fraudulos propriile reguli , vezi cazul Geoana, sa dea lectii de democratie romanilor ? E tupeu sau incapacitate intelectuala la mijloc ?

Democratia exista prin respectarea votului ELECTORATULUI, a institutiilor statului, a insemnelor lui, a cetateanului SI A RESURSELOR existente la un moment dat. A promite ceva ce nu se poate realiza sau face rau unei  tari intregi, se cheama minciuna in stil socialist, se cheama populism domnilor de la USL(A3) . Ce a facut USL-ul din 2007 incoace ? Dispretuieste constant votul cetateanului, nu respecta institutia presidentiei, manipuleaza imnul tarii, isi pune postacii sa injure si sa ameninte orice opinie, alta decat cea USL. Respecta membrii USL resursele existente ale tarii? Ei na, da’cine a dat Petrom-ul pe nimic ? Sarea ? Apa minerala ? Aurul de la Baia Mare ? Padurile ? Muntii ? Terenurile ?

Sa faci astfel de propuneri populiste, in conditiile in care Romania are un sistem bancar format in special din banci straine, in conditiile in care in tara avem banci grecesti si  Grecia se scutura, italienesti cand Italia se zvarcoleste, nemtesti cand Germania geme si se apara sa nu plateasca datoria de razboi, care ar desfiinta-o…. a porni o chestiune de cheltuieli care nu se pot sustine, e totuna cu a condamna de dragul populismului idiot si disperat, de a sacrifica o tara intreaga, pentru a-ti ascunde propriile greseli populiste. Cu alte cuvinte USL procedeaza ca si  extremistii, aruncand bomba sa ascunda un rahat facut de ei. Poate ca la asta m-am gandit cand am scris articolul cu uslamismul   :D, dezgustata efectiv de puciurile, incercarile de lovitura de stat si mizeria acestei adunaturi de securisti dovediti, manuiti de un KGB-ist ordinar.

Realizati ca daca apare un derapaj financiar in Romania, care  poate fi generat de propunerea asta, echilibrul curat intre productie si cheltuieli  duce de izbeliste sandramaua ? Cand toate tarile, chiar si America, catu-i ea de mare si tare ia masuri restrictive si de echilibru, s-a gasit USL-ul care vrea sa dea, ca numai asa pot obtine voturi, altfel, asa cum am mai scris, nu au nicio sansa, fiindca le lipseste integritatea si conectarea la resursele tarii asa cum sunt acum, dupa privatizarile din guvernele Roman, Nastase si Tariceanu, iar populismul oricum n-a salvat niciodata decat pe moment vreun partid, in schimb a nenorocit popoare.

Domnilor pensionari si salariati, care mai credeti in manipularile si in stirile catering, gata mestecate ce vi se servesc cu tona de catre mass media USL, deschideti ochii si urechile mari. Daca Romania derapeaza, nu va luati nimic.  Si asta nu mai tine de Basescu, asa cum v-a obisnuit impotenta opozitie, ci de pocnetul facut de sistemul bancar mondial, lipsit de integritate si care acum puroiaza din greu. Cand este o furtuna mondiala de acest fel, a avea grija la ce gandesti, propui sau votezi tine de capacitatea de a gandi in perspectiva, ca si comunitate, dincolo de supravietuirea proprie si de politica stomacului personal.

Dupa ce ca 21 de ani, socialistii au stors tot ce au putut din Romania, dand spaga populatiei pe banii ei, neputandu-si gestiona propriile rahaturi provenite din politica lor falimentara, cred ca a venit timpul sa va dezmeticiti si sa penalizati iresponsabilii adunati sub aceasta sigla, a  USL. Nu vor avea vreo sansa sa il suspende, dar manipularile pe care le fac acesti smintiti trebuie intr-un fel penalizate.

***

Si o stire pentru Geoana, ca sa stie de unde i se trage :

‘ Tergiversarea, de catre domnul Corlatean, a acordului de extradare cu Siria, echivaleaza cu un act de subminare a aplicarii legii. Realitatea cruda este ca prin atitudinea sa, de tergiversare a acordului de extradare, domnul Corlatean actioneaza ca un protector al unei persoane condamnate pentru rapirea de cetateni romani’, spune Valeriu Turcan, intr-o declaratie transmisa Agerpres.

Advertisements
Explore posts in the same categories: politic-oase

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

2 Comments on “USL si bomba populista”

  1. ion adrian Says:

    Rostogolita de la blogul lui diaconu Eusebiu si ghitza1964:
    hp://antideontologul.blogspot.com/

    Sinistra tampenie

    Sinistra tampenie daca nu deranjez vreun auz mai delicat, Crin Antonescu, ca pe Ponta nu l-am prins inca in desfasurare pe aceasta tema cu motive de suspendare. Eu ptr aceste afirmatii l-as da afara din orice partid serios, cu suturi in fund :
    1. Primul motiv esential:
    Basescu se substituie puterii judecatoresti.
    Fals, caci orice opinie ar avea Presedintele a te substitui nu inseamna a avea opinii ci a decide si a actiona in loc. Ori Basescu nu are nici posibilitatea sa judece in instanta si sa emita sentinte judiciare si nici sa actioneze in locul Guvernului in materie de politica financiara de platit datorii, pensii sau de incasat impozite ci doar poate sa aiba si sa comunice opinii politice chiar si personale caci dreptul de a fi si persoana nu i-l poate lua nimeni. Desigur ca unii pot spune ca Presedintele trebuie sa stea in “turn” si sa se faca ca nu stie ce se intampla sau sa foloseasca doar “firul scurt pcrist sau kgbist”, dar altii cred ca opiniile lui sunt importante si ca merita comunicate alegatorilor votanti sau din contra nonvotanti ai dsale, si eu fac parte dintre aceia, caci desi Presedintele nu este nici putere legislativa , nici executiva si nici judecatoreasca, consider ca este la intalnirea acestora trei, adica este chiar punctul nodal de legatura intre acestea, caci el poate participa la sedinte de guvern, el desemneaza primul ministru, numeste ministrii, adica se afla in raport cu puterea legislativa(desemnarea PM) sau executiva pentru ceilalti membrii ai guvernului al caror juramant il primeste la fel cum il primeste si pe cel al magistratilor(puterea judecatoreasca).
    Asa dar este pe deplin indreptatit sa exprime opinii si chiar sa spere ca ele ar putea fi in mod voluntar, dar nu imperativ avute in vedere de cele trei puteri.
    2. Al doilea conjunctural si subiectiv, caci dupa cum are interesul dl Antonescu si toate javrele politice de cafenea, care au ajuns din cretinism congenital neaos, sa fie niste alesi si chiar sunt asa,(chiar daca unii pe locul trei) in fruntea bucatelor, lucurile basculeaza azi fiind valabila ideea ca majoritatile din parlament sunt conjuncturale si nu mai reprezinta vointa electoratului, iar maine daca e vorba de schimbarea presedintelui unei Camere trebuie respectata configuratia aia primara rezultata din alegerile sacrosante si vesnic purtatoare de de vointa a electoratului.
    Cata consecventa si demnitate politica
    Asa dar dle C. A daca as fi coleg de partid cu tine, cateva bine simtite si din suflet injuraturi si nu numai picioare in fund, te-ar gratula din partea mea.


Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: