Curtea Constituțională dă cu stângul în drepturi by Doc

Curtea Constituțională ne aduce vești foarte grave, uluitoare …dar care ar trebui să ne facă să ne simțim foarte mândri. Până acum priveam Occidentul ca model de urmat în materie de sistem constituțional și regim al drepturilor omului. Ei bine, se pare că nu e deloc așa; cei nouă judecători constituționali români au descoperit că statele europene și americane sunt cu mult în urma noastră la acest capitol, că statul român e un fel de oază de civilizație între barbari.

Au afirmat asta, cât se poate de clar, în avizul consultativ dat astăzi propunerii de revizuire a Constituției.

De exemplu, proiectul prevede ca viitorul Consiliu Superior al Magistraturii să aibă 6 membri numiți de autoritățile publice alese (Parlament și Președinte) și 10 membri aleși de magistrați. Raportul actual este de 2 : 14. Curtea Constituțională a avizat negativ acest punct, pe temei că astfel s-ar încălca independența justiției.

Dacă așa stau lucrurile atunci concluzia inevitabilă este că țările occidentale stau îngrozitor la capitolul independență a justiției. Nici nu merită să le pomenim pe cele în care nici măcar nu există o instituție similară, funcțiile ei fiind în sarcina directă a instituțiilor alese, sau chiar a publicului. Dar chiar și în cele care încearcă palid să ne copieze exemplul lucrurile stau mult mai rău.

În Italia, raportul între magistrați și ne-magistrați în CSM este 1:2, similar cu cel propus de președinte.

În Franța raportul e 1:1, la fel stau lucrurile și în Belgia; aceștia au avut și naivitatea ridicolă să ofere o explicație: paritatea ar fi, cică, necesară pentru a evita ”reflexul corporatist” al magistraților și pentru că instituția are nevoie de viziunea și experiența unor ”consumatori” de justiție.

Ce oameni ciudați, se laudă cu asta în loc să declare că e neconstituțional! Iar situația este gravă: niciuna, niciuna din aceste țări nu își dă seama că un CSM astfel alcătuit ar atingere independenței justiției. Noroc cu bravii noștri judecători, altfel riscam să pierdem statutul de strălucit exemplu pe care îl putem da Franței, Italiei, Belgiei la acest capitol!

La fel stau lucrurile și în ce privește alt pasaj din Constituția actuală, cel privind prezumarea averii ca fiind licită, pasaj care dispare conform proiectului de revizuire. Și această modificare a fost avizată negativ de Curte, ”deoarece are ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate”. Or, e un fapt ușor verificabil că nu găsim prevederi similare în Constituțiile statelor europene.

Prin urmare, ceea ce afirmă Curtea Constituțională română, la fel de evident ca și cum ar fi scris-o negru pe alb, este că suntem campioni la acest capitol, în timp ce sărmanii cetățeni germani, englezi sau olandezi trăiesc în țări unde dreptul la proprietate are de suferit. Va trebui, eventual, ca judecătorii constituționali să oblige statul nostru să ia măsuri ca să limiteze valul previzibil de cetățeni occidentali grăbindu-se să intre sub nivelul de protecție fără egal al drepturilor omului pe care îl oferă România.

Trebuie să abandonez aici tonul de pamflet de până acum, am recurs la el pentru că e cel mai potrivit pentru a descrie genul de aberații pe care Curtea tocmai le-a publicat. Nu vreau să fiu greșit înțeles. Faptul că averea nu mai e prezumată a fi licită nu înseamnă că de mâine oricare dintre noi își poate pierde mașina sau apartamentul sau hainele de pe el pe motiv că nu au chitanțe de când le-au cumpărat. Confiscarea se face în continuare după o lege, lege care trebuie să treacă de filtrul Curții Constituționale.

Dreptul la proprietate rămâne la locul lui, protejat de Curțile de judecată, sau, dacă acestea nu-și fac datoria, de CEDO. Ceea ce dispare este un obstacol de a face o astfel de lege care să privească cazurile grave și, în același timp, evidente. Avem destule exemple de averi făcute prin tunuri, averi pe care prevederea respectivă le-a pus la adăpost.

Avem cazuri de oameni condamnați la închisoare pentru astfel de tunuri însă, cât timp statul nu poate dovedi că un bun a provenit dintr-o infracțiune, nu se poate atinge de el. Rezultatul este unul scandalos și umilitor: chiar și atunci când justiția penală își face datoria și condamnă avem situația în care, raportând durata de încarcerare cu averea făcută la modul infracțional, reiese că a fura în stil mare este cea mai rentabilă ocupație din România. Și e una protejată constituțional.

Oricum, mai sus e o opinie cu caracter politic, și e oferită ca paranteză. Cineva ar putea argumenta că prevederea respectivă trebuie să rămână, formulată în alt fel. Sau poate fi trecută în lege. Cineva ar putea argumenta că e bine ca să avem în continuare pasajul exact cum este acum și exact unde este acum, în Constituție. Sunt puncte de vedere la fel de valide. Ce nu pot accepta e afirmația că scoaterea prevederii din Constituție ar aduce atingere dreptului la proprietate, asta e aberația pe care am demonstrat-o mai sus prin reducere la absurd. Nu e vorba de dreptul unor oameni, ci de ”drepturile” unor anumiți oameni, pe care aceștia le-au căpătat, nu o dată, în dauna drepturilor altora. Iar situația asta e și mai clară în alt exemplu de revizuire avizată negativ de Curte:

Judecătorii constituționali nu sunt de acord cu eliminarea imunității parlamentare și ministeriale. Motivul? Ar fi echivalentă cu, citez, ”suprimarea unui drept fundamental al persoanei care ocupă o demnitate publică”! Stupefiant. Expresia e o contradicție de termeni. Nu doar că nu sunt, dar drepturile fundamentale nu pot fi recunoscute unei ”persoane care ocupă o demnitate publică”, așa cum nu pot fi recunoscute niciunei alte sub-categorii.

Drepturile fundamentale sunt universale. Sunt universale în Constituția noastră (recunoscute doar ”cetățenilor”), sunt în universale constituțiile tuturor statelor civilizate, sunt universale și în Convenția semnată de România care vorbește chiar din titlu despre ”drepturi ale omului”, nu ale bugetarului, demnitarului, magistratului etc.

Curtea Constituțională ne-a dat o știre gravă, dar nu e cea din primul pasaj, și nici nu e vreun motiv de mândrie. Ne-a dat știrea că este în continuare perfect capabilă să-și dea plenar cu stângul în dreptul. Atât.

Sursa: Contributors

Advertisements
Explore posts in the same categories: ferma animalelor

Tags: , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

10 Comments on “Curtea Constituțională dă cu stângul în drepturi by Doc”

  1. Emil Says:

    Caut in dex:
    “CONSTITUȚIONÁL, -Ă, constituționali, -e, adj. În conformitate cu constituția (2) unui stat, prevăzut în constituție, bazat pe constituție. ◊ Comisie constituțională = comisie însărcinată cu elaborarea textului unei constituții și cu exercitarea controlului legilor ce se elaborează. Drept constituțional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementează relațiile privitoare la orânduirea social-economică și de stat; b) ramură a dreptului care studiază drepturile și datoriile cetățenilor decurgând din constituție (2). Monarhie constituțională = monarhie ale cărei prerogative sunt limitate prin constituție. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. constitutionnel. ”
    Si nu pot sa nu ma intreb: in raport cu care dintre Constitutii sunt NEconstitutionale prevederile din propunerea Presedintelui Basescu?
    Eu, la fel ca si altii, cred ca e un NONSENS! Poate este un joc al politicianului Basescu!
    Conform logicii Curtii Constitutionale, asa cum se exprima multi pe net, nu putem sa schimbam NIMIC esential in Constitutie!
    Emil

  2. theo Says:

    este rusinos si strigätor la cer.

    curtea constitutzionalä, nu a analizat propunerea, a condamnat-o,

    dupä vechea constitutzie, cea care apärä hotzii, mafiotzii, evazionistii, si o justiotzie strambä, comunistä ca pivniceru.

    nästase este fericit, hotziile späläri de bani, le apärä CC

    ACESTI COMUNISTI DIN CCSI CSM, TREBUIESC SCHIMBATZI; URGENT:

  3. Flavia Says:

    Rezistenta enorma a sistemului. Oare cat ne trebuie sa intram in normal?

  4. theo Says:

    FLAVIA;

    de voi depinde, arätatzile cä nu-i acceptatzi cu infamiile lor,

    cä vretzi justitzie , nu comentarii comunistoide, cä CC siCSM,

    sunt institutzii, ce nu se mai potrivesc cu secolul 21

    acei judecätori, ca predescu si pivniceru, sunt indoctrinati

    si nu se pot suporta.afarä cu vechi comunisti.

  5. theo Says:

    uite tot un comunist nerusinat oprescu,

    a votat contra podului basarab, ca si PSD, cu multe alergäturi

    a pus pe picioare proiectul, presedintele BÄSESCU cu PDL si dl UDRISTE:

    CONSILIERII SI GUVERNUL BOC, au ajutat la terminarea podului

    Basarab.

    oprescu este un inpostor, nu are nici un merit.

  6. igor Says:

    Vreau si eu sa le ia averile facute sigur ilicit multora din cei care ne conduc. Bre …. nu e posibil . E renuntarea la prezumtia de nevinovatie. Maine ma poate aresta orice procuror idiot care sa-mi zica sa dovedesc eu ca nu am violat-o pe tanti Aglaia. Cretinismul e mare in tabara portocalie.

    • Sfarma -Piatra Says:

      Aprob pozitiv !!! 🙂

    • alexa Says:

      Nu zi hop, pana nu vezi cui se aplica eticheta de cretin, care apropo, tine de impotenta de vocabular si inapetenta pentru dialog a fiintelor neevoluate.
      Un cunoscator de drept ti-ar raspunde simplu, ca….limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumţiei de nevinovăţie sunt mult mai largi. Prezumţia de nevinovăţie nu este una absolută, ca de altfel nici obligaţia acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei.
      Bine ca in jurisprudenta romaneasca se foloseste nonstop regula in dubio pro reo, potrivit careia orice indoiala opereaza in favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, solutia ce se impune este achitarea. Imi vine sa rad…
      Poti sa imi spui in ce tara politicienii beneficiaza de tratament preferential privind imunitatea ?
      Poti sa imi spui in care tara apare in constitutie cum ca, caracterul licit al dobandirii proprietatii se prezuma? NU ESTE NICIUNA ! Deci ?
      2) „Termenul de ‚drepturile omului‘ desemnează, în limbajul politic uzual, acele libertăţi inerente calităţii de fiinţă umană, pe care o comunitate trebuie să le asigure, din motive etice, prin legi. Există drepturi ‘naturale’,
      ‘pre-statale’, ‘înnăscute’ şi ‘inalienabile’, prin a căror respectare şi apărare se legitimează un sistem politic (…).”

      [din: Bertelsmann Discovery Lexikon]

      …..ca veni vorba despre drepturile omului, deh !

  7. Ana Armanca Ardeleanu Says:

    Bună, Alexa. Uită-te şi pe blogul meu, http://lumealuiarm.wordpress.com/, am preluat comentariul userului Cucuveaua legat de motivaţia CCR. Încă puţin şi CCR îi declară sfinţi în viaţă pe parlamentari! Motivaţiile lor sunt cel mult hilare.


Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: