Despre ura……

“Teama colectiva stimuleaza instinctul de turma si tinde sa produca ferocitate fata de cei care nu sunt vazuti ca membri ai turmei.”

(Bertrand Russell)

…….subiectul e respingator. Exclusiv omenesc.

Tema “ura” este practic intratabila. Ura nu are forma, nu are stabilitate, e plina de contradictii, de mistere. Are IQ negativ. E malefica, veninoasa, perfida. Oricum poti sa ajungi numai la constatari, nicidecum la concluzii. Ca tema e actuala, pot sa vad si la televizor ….

Noi, zeii greci nu am urat pe nimeni. Dar cine stie daca nu de asta am pierdut puterea. Nu am raspuns nevoii insatiabile de ura a omului. Sau nu am furnizat destula ura. Nu am pornit epidemii de ura.

Exceptie fac cei trei supravietuitori triumfatori. Ura fara violenta tipica pentru Ares e numai o imitatie. Apoteoza urii e moartea celui pe care il urasti. Si mai bine a celor pe care ii urasti. Ura e un fenomen de masa. Isi masoara succesul si eficienta prin cantitatea de sange varsat. Sangele dusmanilor.

Ura face casa buna cu lacomia. Rar s-au vazut izbucniri de ura idealista dezinteresata. Averea celor pe care ii urasti e un stimulent al urii. Hermes stie ca e mai placut sa iei banii celor pe care ii urasti.

Iar prostia omeneasca e esentiala pentru ura. Nu e ceva de ras. Prostia este adevarata tragedie umana. Atat timp cat specia noastra va fi capabila sa creada orice – va fi in stare sa faca cele mai abominabile fapte.

Cu entuziasm si cu credinta ca face ceva corect. Gandirea de tip “nedemonstrabil deci adevarat” va duce la pierzanie. Koalemos nu este un clovn ci un calau. Prostia si sadismul fac casa buna.

Voi, oamenii vreti cu atata disperare sa intelegeti. Si ceea ce inca va depaseste. Sa vedeti un rost unde e numai o intamplare. Creierul vostru inteligent e dominat de cel de reptila rapace si de cel de sobolan rau din interior. De creierele care v-au si va ajuta sa supravietuiti. Dar aceste creiere au nevoie de dusmani. Nu sunt – nimic mai simplu, ii fabrica. Real sau inchipuit dusman sa fie. Chiar si numai pentru exercitiu.

Sa curga cat mai mult sange al dusmanilor inchipuiti, dar sa curga in realitate. Cu atat mai putin sange vom pierde noi cand va veni dusmanul cel adevarat.

Voi, oamenii faceti multe lucruri de neinteles, de neiertat, de necontinuat. Groaznice, zilnic si peste tot. Gandire rigida, greoaie, prea legata de trecut. Trecutul este un depozit nesecat de ura…. cam la fel cu prezentul.

Nu vad inca nici un motiv sa cred ca viitorul va fi altfel. Chiar daca mai apar articole si carti despre o societate  bazata pe empatie. De astea au mai aparut. Dar pentru fiecare carte de asta, poti gasi 10 care te invata de ce si cum sa urasti mai de zor. Unele o spun direct – fara un genocid eficient ne ducem de rapa. Altele il mai folosesc si pe Satan. Ca creator, inspirator si ghid al celor pe care Dumnezeu ii uraste dar ne lasa pe noi sa ne ocupam de ei.

Si cate carti cu fraze frumoase si cate poezii emotionante, adanc simtite, pure si angelice au inspirat ura. Astea i-au ajutat pe multi sa ucida profund emotionati. In extaz. Entuziasmati, incantati de faptele lor bune si utile, constienti ca isi fac datoria ucigand pe niste neoameni daunatori.

Josnicie inaltatoare/ Flacarile ce se inalta de pe rug – ce dulce caldura pentru sufletul tau care ii uraste pe eretici! Cat de sincer te bucuri ca lumea e mai bogata. Ereticul care a ars – e minus minus unu, deci un castig. Si ce inginer cu simtul datoriei a fost cel care a creat cuptorul care ajuta Pamantul nostru drag sa scape de atatia suboameni deodata.

Dar ura te mai inalta si altfel. Ce bucurie si onoare e ca apartii unei rase superioare. Chiar daca esti ultimul dintre ei, nu ti-a reusit niciodata nimic, si chiar parintii tai au zis ca esti altfel decat fratii tai, esti tontulica al nostru. Dar ce noroc, inveti ca nu numai pacatul si vina sunt ereditare ci si meritele. N-ai prea multe realizari personale dar ai imense merite colective. Trebuie sa le aperi. Cu orice pret. Acum afli ca esti mai bun decat cel mai bun din rasa inferioara. Ai privilegiul de a face cu ei ce vrei. Ce binefacere pentru stima ta de sine, cam zdrentuita si slabita! Moarte celor din rasa inferioara. Brusc iti amintesti ca din cauza lor ai avut atatea necazuri/ Si esecuri si umilinte. Razbunare!!!

Ura nu este o problema, ci este o solutie. Ura nu e o intrebare ci un raspuns. Ura nu e slabiciune ci forta. Ura lamureste,linisteste, recompenseaza si pedepseste, inalta, satisface….

Ura te face sa crezi orice rau despre obiectul urii. Sunt inferiori sau sunt demonici.Ura este o scurtatura criminala la sacrificarea altora.Il faci pentru stima ta de sine. Ura e comoda. Nu esti nevoit sa te construiesti pe tine cu efort, educatie, munca si alte fandoseli de astea. Poti sa te creezi mereu distrugand pe altii. Dar poti face asta fara o ura sincera, justificata, dinamica, activa ?

Daca toti oamenii ar fi la fel, ar fi o catastrofa. Daca toti oamenii ar fi diferiti, ar fi o catastrofa. Intr-un sens (nu acelasi!) ambele afirmatii sunt la fel de adevarate. La fel de adevarata e si ideea ca orice stare intermediara este tot o catastrofa. Cat timp nu putem intelege, suporta si tolera diferentele catastrofa va fi modul nostru de viata.

Exista adevaruri absolute, noi le cunoastem si credem in ele. Altii nu. Deci gresesc sunt pacatosi. Pacatosi fara speranta. A-i lasa sa traiasca e un pacat. Nu vrem sa fim pacatosi – ajungem in Iad datorita milei si slabiciunii noastre. Zero mila, nici vorba de empatie, toleranta negativa. Daca am fost slabi si ezitanti si milosi nu ne facem datoria.

Si iarasi ura nu este o problema ci o solutie. Este perfect compatibila cu ignoranta nu trebuie sa-i cunosti pe oamenii pe care ii urasti, trebuie doar sa-ti inchipui toate relele posibile despre ei. Si sa le crezi. Nu ai mare fantezie, nu e nimic. Sunt profesionisti ai urii, gata sa te ajute.

Multi pot spune: “ura e meseria mea.” Dar nu spun si se dau drept mari aparatori ai dreptatii si a Legii. Daca nu merge nici asta perfect, porneste de la defectelae tale proprii, mult exagerate. Si asa subconstientul tau e mai destept si sincer decat constientul si te va face sa urasti la altii ceea e rau la tine. Astfel poti sa te simti mai bun. Mai bine.

Ura este invincibila si indestructibila, aproape ubicua si aproximativ eterna. I-am urat pe oamenii din pestera vecina. Niste primitivi inculti, inchinandu-se unor zei falsi, hoti de carne. Murdari si prosti. Maimute si nu oameni. Destul de comestibili. Femeile lor sunt violabile. Au creiere mici si greu de rontait. Oricum ne-am saturat sa tot mancam batrani. Ne gandim si sa-i prindem pe vecini si sa-i punem la munca, mai rau decat vom face cu animalele peste vreo 10 milenii. Suntem cei mai buni dintre oameni si meritam sa fim noi stapanii.

Subiectul ura este inepuizabil – am promis un editorial nu o carte. Sunt destule. Asa cum am spus, mai multe pro – si cateva despre. Stufoase. Cu idei care se mai contrazic intre ele.

Cateva sugestii – citeste despre: stiinta, istoria, geografia (si harta), anatomia, neurofiziologia, psihologia, psihiatria, antropologia, ideologia, sociologia, politica, patologia, evolutia, legislatia/legalizarea urii. Pentru inceput ajunge, poate vei fi in stare sa-ti faci o lista preliminara de teme. Nu de probleme fiindca statistic vorbind, cei care urasc sunt intotdeauna mai multi decat cei pe care ii urasc.

In conditii absolut democratice ura invinge de mai multe ori. Totusi mai e o speranta, practicantii urii de inalta intensitate, cea care se termina neaparat cu un genocid, reprezinta asa cum ai spus si tu, numai vreo 12% din populatiile – sa spunem normale. Dar indiferenta este marele aliat de nadejde al urii. Spre deznadejdea celor dusi la taiere.

Ura este nu este o problema ci o solutie. Se intampla multe lucruri rele in lume, tragediile fac parte din vietile noastre. Sunt multe catastrofe naturale, ne aflam in miezul unei Crize economice devastatoare, tot felul de epidemii ne bat la usa. Necazuri cu duimul. Cele naturale se intampla, pur si simplu, cele facute de om – ti-am spus-o clar sunt opera comuna a violentei, lacomiei si prostiei. Dar Prostia e seful. E rusinos sa recunosti asta… asa ca mai bine cauti tapi ispasitori- oameni neoameni care sunt de vina pentru toate relele.

E o practica multi – milenara. Efectul ei principal este ca desi tehnologia a facut lucruri minunate avem tot mai multe necazuri.

…………..

Furie inghetata, furie spasm sau carcel, furie nebuna si ucigasa.

Din cand in cand cate un avid si minor cititor de carti de ura incearca sa masacreze cativa colegi de generatie dintr-o scoala sau universitate. Un efect colateral al literaturii de ura rau digerate. Ucigas mic, trebuia sa fii ceva mai selectiv!

De acum doar cateva idei disparate si disperate asupra carora se poate medita: ura ca poluare morala, ura impotriva ereticilor, ura ca religie, ura ca substitut al religiei. Ura ca mod de gandire, de actiune de existenta. Ura si instinctele ucigase. Ura de rasa, ura de clasa. Ura ca distractie, divertisment.

Ura ca nebunie de masa. Ura si masele. Ura ca mijloc eficient de manipulare politica. Ura ca retardare mentala. Ura primitiva si ura intelectuala. Cum si cand devine ura violenta. Ura in comunitate. Ura institutionalizata – un djin imposibil de inchis din nou in sticla lui. Contagiozitatea si virulenta urii. Ura si tortura. Exista ura fara prejudecata si/sau prejudecata fara ura?

Ura e foarte acasa in lumea voastra si nici nu este de mirare: inteligenta, bunatatea, iubirea, toleranta sunt in cantitate constanta in lume dar contrariile lor sunt disponibile in cantitati nelimitate.

Nu am scris despre ura decat punctual. Dar destul ca sa revad cat de puternica si prezenta este in lumea voastra. Intelege: ura e mai mult o chestiune de timp decat de intelepciune. Lumea voastra, este tot mai perpendiculara pe o lume rationala/ normala.

E clar, sunteti o specie de nota 10. Minus.

Athena

Explore posts in the same categories: sindromul melcilor

Tags: , , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

5 Comments on “Despre ura……”

  1. merisor Says:

    Buna, un schimb de link-uri te-ar interesa?


  2. Dezvaluirea manevrelor din Romania de azi !

    Puţine lucruri a dezvoltat civilizaţia modernă atît de viguros, ca repertoriul tehnicilor de manipulare a cetăţeanului- spectator, consumator de sensuri fabricate la comandă. Simulacre, diversiuni, farse, manipulări, înşelăciuni – construiesc în conştiinţe imagini virtuale ale realităţii (socio-politice). Aparenţele amăgitoare uşurează îmblînzirea robului modern.

    Pînă si emiterea/compromiterea teoriilor “complotiste”, poate fi folosită ca dovadă că lucrurile sînt in regulă, că nimeni nu profită de “popor”, cîrtitorii fiind provocatori, revoltaţii suferind de vedenii. Iar atunci cînd dezorientarea directă a unor subiecţi nu reuşeste, operează rătăcirea prin contagiere, sub bagheta formatorilor/vectorilor de opinie publică înregimentaţi. Detalii: http://www.legiuneastraina.org

  3. Peter Gluck Says:

    As vrea sa intreb cum si de ce qa ajuns acest editorial
    din revista mea, acum defuncta, aici- fara a fi mentionata sursa? Acest editorial este de fapt un fel de continuare la cel din Nr 272 al revistei – unde i-am luat un interviu zeitei Athena care imi explica situatia din lume si prevede Criza
    Parca totusi ar fi mai bine sa specificati sursa.
    Cu prietenie,
    Peter

    • alexa Says:

      Daca apasati pe Athena in subsolul articolului, va duce exact la sursa. Nu ati verificat ? Cu aceeasi prietenie, Alexa

  4. Mitzaa Biciclista Says:

    Buhuhuuu, ce articol!
    Ca un duș cu stropi de gheață.
    A durut, zău.


Leave a reply to Mitzaa Biciclista Cancel reply