PSDPNLPC-KGB…ALIANTA TRADARII NATIONALE

Victor Ponta despre motivele inscrierii la tribunal a Aliantei dintre PSD si Alianta de Centru Dreapta (PNL si PC):

In interpretarea lui Traian Basescu, numai cei care au majoritate absoluta in Parlament au dreptul sa ceara primul ministru, in rest domnul Basescu desemneaza pe cine vrea el: pe portarul de la Cotroceni, pe sofer sau pe Boc. Vrem sa avem majoritatea absoluta in Parlament.Pentru noi, pentru PSD e important sa punem in practica ce trecem in aceasta Agenda pana in 2019.

In acest moment ne aflam intr-un conflict de neinteles intre noi ca tara si Rusia, de exemplu, cu care UE are o relatie speciala, numai noi ne trezim sa fim mereu in…Cand vorbim deja de primele trei tari ale UE…

De la FMI n-ar trebui sa mai luam imprumuturi, am putea lua de exemplu de la China si Rusia.

Pietele internationale nu inseamna numai China si Rusia. Sper ca dvs ati iesit din chestia asta cu banii care sa te controleze economic. Nu cred ca va controla China economic Spania sau Grecia, ca-s tari ale UE. Asta-i o gandire a razboiului rece, iesiti din ea. Eu vorbesc de faptul ca FMI, pentru niste bani destul de putini, totusi, Grecia a primit 100, si in acelasi timp masurile pe care FMI la impune la nivelul politicilor economice ale anilor ’90, o politica monetarista care a dus la catastrofa Argentinei, sunt mai costisitoare.

Cu alte cuvinte ,Victor Ponta ne explica ca banii Rusiei si ai Chinei nu ne controleaza economic in schimb banii FMI ne controleaza.

Asa este, ne controleaza ca sa vada cum ii cheltuim ,ne controleaza ca sa nu ii risipim,ca sa ne respectam angajamentele.

Cu Rusia si China guvernul lui Ponta ar putea face niste invarteli mult mai bune pentru partidele lor.Ar cadea usor la pace in schimbul unor favoruri.

Dar de ce simte nevoia micul Titulescu sa tina aproape de Rusia tocmai acum? De ce trebuie reafirmat atasamentul fata de Moscova? La fel a procedat si Geoana anul trecut. Si Antonescu la fel. Ce ii mana pe sefii PSDPNL sa se puna la dispozitia rusilor? Ca sa intelegem trebuie sa ne intoarcem un pic in timp si sa rasfoim internetul…..si iata ce gasim….

Lovitura de stat din decembrie 89…si KGB-ul…

“Domnule Ioan Rusan, astazi sunteti colonel in rezerva al SRI. Cu ce va ocupati inainte de 1989?
Eram ofiter de securitate, la UM 0110.
Si ce faceati in aceasta calitate?

Faceam ceea ce ar trebui sa faca si astazi ofiterii SRI specializati: identificam, monitorizam si distrugeam retelele KGB si ale altor servicii secrete atunci comuniste – sublinez: comuniste – din Romania. Am fost seful Compartimentului anti-Stasi din 110, supranumita “Unitatea anti-KGB”.
Cu toate acestea nu cred ca va este usor sa admiteti public ca ati fost securist. De ce?
Pentru simplul motiv ca in decembrie 1989 puterea a fost preluata chiar de catre cei pe care ii urmaream noi. O spun cu toata respon sabilitatea: pana astazi, acesti tradatori si urmasii lor reusesc sa mentina majoritatea parghiilor de decizie in stat. Timp de 20 de ani s-a reusit identificarea tuturor lucratorilor Securitatii, la nivel global, drept “satrapi” ai poporului. Realitatea este cu totul alta. La momente istorice cruciale, ca cele de dupa 1945 si 1989, serviciile de spionaj implicate, in diriguirea destinelor Romaniei, isi implanteaza reteaua de tradatori in varfurile decizionale si taie arterele organismului de securitate. In ambele cazuri instalarea agenturii straine are numeroase similitudini: kominternistii – kaghebistii…”

Un lucru este cert: Romania a fost si inca este atacata de forte oculte, aparent contradictorii, dar bine coordonate de la “BAZA”. Moartea celor de la USLA arata cat “pret” au pus “ei” si pun pe Siguranta Nationala a Romaniei. Jaful care a urmat si milioanele de familii saracite si imbatate cu “apa rece” ne arata cat de “scumpi” le sunt lor romanii si lumea in general atunci cand un stat doreste sa se ridice prin propriile sale forte.

“IARTA-I DOAMNE CA NU STIU CE FAC…”

Continuam cautarile si gasim articolul semnat de Simona Fica….articol care vine cu dezvaluiri incendiare….

Dupa 21 de ani de la lovitura de stat, un colonel cere, din Moarte: Reinviati indicativul “Z”! Puneti tunurile pe Rusia! Recuperati arhivele UM 0110! Opriti asasinatele…

Înainte de Revoluţie, Ioan Tecşa a activat, oficial, la Unitatea Specială de Luptă Antitero (USLA), fiind unul dintre cei trei ofiţeri ai Departamentului Anti-KGB care l-au filat şi deconspirat pe Nicolae Militaru, probând că acesta este agent sovietic. Deplin conspirat, el a indeplinit insa functia de sef al temutei DIRECTII “Z”. Poet, prozator şi publicist, prieten cu celebrul colonel craiovean Nicolae Văduva, pe atunci şef al Poliţiei TF, Ioan Tecşa a scăpat ca prin minune, la Revoluţie, de mânia sefului Directiei a IX-A a KGB, Dmitri FONAREFF, si de cea a lui Nicolae Militaru, dar a sfârşit într-un accident rutier cel puţin dubios la Tâmna – Mehedinţi, alături de el aflându-se şi ginerele ex-generalului Mihai Chiţac. Nici în moarte n-a fost lăsat să stea departe de Nicolae Militaru: -ministru al Apărării Naţionale), la Cimitirul “Ghencea-Militar” fiind înmormântat pe aceeaşi alee cu Militaru, iar la câteva zile după ceremonialul religios, mormântul şi crucea i-au fost profanate. În momentul producerii evenimentului rutier, deţinea funcţia de şef al Grupului de Presă al ministrului Constantin Dudu Ionescu.

Tot pe 22 iunie 1999, la puţin timp după ce s-a despărţit de prietenul său Ioan Tecşa, locotenent-colonelul Gheorghe Simion, în timp ce se deplasa spre Orşova, la volanul autoturismului Dacia (MH-11-MSC), s-a tamponat frontal cu un ARO, cu numărul de înmatriculare DJ-03-RPW, condus de Ion Pătru, de 23 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, judeţul Dolj. Şi Gheorghe Simion, ca şi Ioan Tecşa, şi-a pierdut viaţa.

Tot în aceeaşi zi, tot în urma unui accident rutier. În împrejurări stranii, care nu vor fi elucidate niciodată. Ofiţeri MI în rezervă, ce vor să-şi păstreze anonimatul, susţin că atât Gheorghe Simion, cât şi Ioan Tecşa, Florea Râzniceanu şi Stelian Iordache au servit, înaintea nenorocirii, masa la un local din Drobeta Turnu Severin, în cafeaua consumată fiind strecurată – spune raportul medico-legal – o substanţă cu efecte halucinogene…

Indicativul “Z”, de fapt UM 0110, a fost creata de catre Ceausescu personal si la nivelul ei au lucrat mari romani. putini, foarte putini dintre ei mai traiesc azi. Se ocupau de filarea ofiterilor DIE ori din serviciul secret al Armatei dar si de civili care, prin natura meseriilor lor fusesera racolati masivi de catre tenebroasa Directie a IX-a a KGB: A participat active la lovitura de stat din 1989, miza fiind distrugerea arhivelor UM0110, USLA si Departamenutui Zero. Acum, Fonareff circula nestingherit prin Romania, adus de lichelele ce si-au batut joc de haina militara si sunt complici la asasinarea, de catre rusii lui Dmitri, a celor 1050 de romani impuscati dupa 22 decembrie ‘89). În 1944, ruşii au putut să pună mâna pe arhiva Siguranţei, apoi să o trieze, distrugând documentele care vizau agenţii NKVD care au operat pe teritoriul României, precum şi toate operaţiunile NKVD care vizau România.
Adică toată arhiva cu informaţiile despre activitatea seviciilor de informaţii sovietice CK, OGPU, INO şi NKVD. Arhiva perioadei 1917-1944 a fost triată de ruşi până în 1945. În 1968, după invazia Cehoslovaciei, ruşii au pătruns în birourile serviciului de contrainformaţii cehoslovac anti-KGB, i-au forţat pe agenţi să le arate arhiva, i-au pus cu faţa la fişete şi i-au împuşcat în ceafă. Arhiva a fost triată.

In 1989, KGB a venit în Bucureşti să distrugă dovezile.
În 22 decembrie 1989, nişte civili cu banderole tricolore de revoluţionari au venit să “protesteze” în faţa DGDAL, pe strada Roma. Au intrat în sediu şi s-au dus direct la UM 0110 (in acea cladire banala functiona, fara ca nimeni sa banuiasca, indicativul “Z”). Au găsit fişetele goale. Învăţând lecţia din 1944 şi din lecţia cehoslovacă din 1968, agenţii români au fost găsiţi fără arhivă. Atenţie, obiectivele principale ale UM 0110 din 1989 era urmărirea grupului “Corbii”, din care făceau parte Nicolae Militaru şi Ion Iliescu.

Potrivit UNUIA DINTRE SUPRAVIETUTORII MACELULUI din UM 0110:   “noi aveam toata schema de spionaj sovietica din Romania si le stiam retelele. Ei nu puteau supravietui cu retelele in Romania democratica, infiltrate in viata politica, in stat si noi sa stim cine sunt. Au gasit fisetele goale. Unele informatii se gasesc si in alta parte, ei insa nu au stiut daca le-am distrus sau le-am dus in alta parte. Dosarele noastre contineau probe asupra legaturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor romani, cat legaturile lor cu spionii sovietici, cu nume, functii, asta ii interesa cel mai mult. Rusii voiau sa ne termine”.

Tinta atunci, de fapt, a fost şeful unităţii  – nimeni altul decat col. TECSA – care se afla în altă locaţie, aflată pe o stradă paralelă (pe Londra). A fost evacuat în timp util, deoarece era urmărit pentru a fi ucis de agenţii sovietici.
Ca să vedeţi ce ar fi păţit, să luăm exemplul şefului trupelor USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă), col. Gheorghe Trosca.

De precizat că UM 0110 era în relaţii excelente cu USLA, având relativ acelaşi fond. A fost executat in noaptea de Craciun a anului 1989, in fata Ministerului Apararii unde fusese atras intr-o ambuscada. Cadavrul colonelului si cele ale colegilor sai au stat zile intregi in strada. Fiindca erau prezentati drept teroristi, trupurile celor ucisi in fata MApN au fost batjocorite sub ochii militarilor. Specialistii anti-KGB pun uciderea colonelului Trosca, fost sef al contrainformatiilor militare, pe seama agentilor rusi prezenti in numar mare la asa-zisa revolutie din decembrie 1989 si in fruntea structurilor de comanda ale Frontului Salvarii Nationale.

Conform acestora, Trosca, impreuna cu Tecsa, documentasera indelungata activitate de spion al GRU a generalului Nicolae Militaru, care tocmai fusese instalat Ministru al Apararii de Ion Iliescu. Aşadar, noua putere acuza faptul că există terorişti. În fapt, agenţii sovietici se luptau cu agenţii de contrainformaţii. Un exemplu de poliţe vechi care au fost plătite atunci este ce prin care agentul sovietic Nicolae Militaru îl cheamă la MApN pe Gheorghe Trosca… Apoi, cadavrul îi este expus cu titulatura de “terorist”.

Inamicii noului regim fidel Moscovei erau aşadar trupele USLA şi agenţii UM 0110, care nu au tras un foc. Atunci cine a tras? Trupele de cercetare-diversiune ale armatei al căror istoric se poate urmări uşor? Trupele de Securitate care primiseră ordin să stea? Sau armata, ai cărei soldaţi trăgeau aiurea? În fine… după cele 168 de victime de dinainte de 22 decembrie, au urmat alte 1.050 după 22 decembrie, când deja se instalase noua putere.

UM 0110 (ce mai ramasese din ea), ce purta indicativul secret “Z” a fost desfiinţată chiar la finele lunii decembrie 1989, de Virgil Măgureanu, pe atunci doar asistent la “Ştefan Gheorghiu”. A fost reînfiinţată în 1994 şi i s-au restrâns atribuţiile în 1998.

Potrivit unui rezervist: “In 1998 a fost chemat activul unitatii succesoare 0110 si ni s-a ordonat scurt sa ridicam dispozitivul de pe maghiarii revizionisti si sa inchidem dosarele deschise.
Pentru ca, trebuie sa intelegeti, si noi, si fosta 0110, se ocupa atat de KGB si STASI cat si de AVO si urmasele lor. Am zis, bine-bine, dar avem spioni documentati, in lucru, oficiali – unul dintre ei este secretar de stat azi – ce facem cu ei? Nimic, a fost raspunsul. E ordin de sus, de la Cotroceni. Unii au rabdat, altii au plecat. Cam asta cred ca e situatia si acum in SRI, in ceea ce priveste desfiintarea “Z”-etului.

In 1989, Armata, sub conducerea cadrelor GRU si KGB reactivate de generalul Nicolae Militaru, a preluat o mare parte din DSS. Multe dintre cartitele infiltrate atunci sunt si azi la putere.

Cateva dintre nume sonore romanesti ce erau spioni sovietici si se aflau, in ’89, in atentia lui Tecsa si Trosca:

– Adrian Nastase, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0625, UM 0195, UM 0544;
– Teodor Melescanu, senator si prim-vicepresedinte al PNL: fond informativ la nivelul UM0544, UM 0195, UM 0625;
– Mircea Cosea, deputat PNL: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0625, UM 0195;
– Mircea Pascu, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0110;
– Radu Vasile, fost premier: fond informativ la nivelul UM 0610 si al Securitatii Municipiului Bucuresti;
– Eugen Dijmarescu: fond informativ la nivelul UM 0544, UM 0195, UM 0625;
– Alin Teodorescu, deputat PSD: fond informativ la nivelul Directiei a II-a, Securitatea Municipiului Bucuresti;
– Viorel Hrebenciuc, deputat PSD: fond informativ la nivelul UM 0110, UM 0195;
– Serban Mihailescu, senator PSD: fond informativ UM 0544
– Ilie Sarbu, senator PSD: fond informativ la UM 0610;

Deci ,Ilie Sarbu, senator PSD: fond informativ la UM 0610…….. omul rusilor….si socrul lui Victor Ponta……..

QED

Advertisements
Explore posts in the same categories: demontarea manipularii

Tags: , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

18 Comments on “PSDPNLPC-KGB…ALIANTA TRADARII NATIONALE”

  1. Sfarma -Piatra Says:

    Ba a dracului Securitate !!! Ce rea si tortionara e ea citeodata! Adica atunci cind condamnam comunismul! Si ce buna e ea si patrioata cind scoatem din arhiva ,,ceva” ca sa ne balacarim adversarii politici!
    Pai hotariti-va odata!
    Securitatea e buna ca o fata mare ca a avut UM 110,in rest e fffffff rea !
    Ce selectivi sinteti !

    • lucaman Says:

      Am scris despre procesul comunismului ori despre istoria defunctei securitati?

      Am citit declaratiile lui Ponta, legate de dorinta lui de a ne trage spre Rusia si China si mi-am amintit ce anume il leaga… sau ce anume il indeamna sa o faca.

      Socrul ….agent rus…..

      Nu eu l-am obligat sa declare pe Hotnews toate lucrurile astea….

      Crezi ca unui om politic, caruia inca din opozitie ,trebuie sa ii ascundem sub pres mizeria… va fi un premier sau un presedinte bun? Va fi unul santajabil cu siguranta…si cine stie cine vor fi cei care il vor santaja si ce anume ii vor cere sa faca?….pot fi chiar rusii sau… si altii.

      Tu ca alegator ti-ai dori ca presedintele tau sa fie asa? Ori premierul sau un parlamentar…..?

      Eu unul ,nu.

      Ura nu e un argument totusi,ca sa votezi un asemenea personaj,cunoscand si aspectele de mai sus.


  2. Alexa, Ponta este mai infinit mai prost ca Geoană, dar își ascunde prostia în spatele tupeului și obrăzniciei. Prostia lui Geoană era solemnă, apăsată, înțeleaptă… Prostia lui Ponta este doar nebună și inconștientă.

  3. Sfarma -Piatra Says:

    4 INTREBARI : Cind este buna Securitatea ? Cind avem noi ,,ceva” despre PNL PSD si PC ? Dupa asta mai e patrioata ? Sau revine la statutul ei initial de baiat rau?

    • lucaman Says:

      securitatea a avut mai multe directii.textul de mai sus face referire clara la o anume directie….directia anti-kgb.documentele prezentate in text isi propun sa stabileasca cine erau spionii kgb din romania si cum actionau ei.astea sunt faptele….chiar daca nu iti plac.sa le ascundem? sa nu discutam despre ele ? sa ne prefacem ca nu exista ? sa lasam oamenii fsb sa lucreze pentru rusi linistiti ?

      in general securitatea,serviciile secrete,sunt bune atunci cand reusesc sa-si apere cetatenii si tara.in lupta asta, uneori ,ei platesc cu viata …

      • Sfarma -Piatra Says:

        Sa-i faceti o statuie de 5 metri lu’ Boris Grumberg zis Nikolski ! La fel si urmatorilor:Mazuru,Draghici,Dulgheru,Mauriciu Strul etc,etc,etc,! Ca nu-i asa,au lucrat in aceiasi ,,institutie”care atunci cind unora le convine conjunctura,devine cum spuneai ? ,,serviciile secrete sint bune atunci cind reusesc sa-si apere cetatenii si tara,in lupta asta,uneori,ei platesc cu viata”. Iar uneori mai baga 2 milioane de cetateni la ocna!

        • alexa Says:

          Bati niste campi cat casa de mari. Eu te inteleg ca esti fan Ilici, Antenescu,Felix si Ponta, dar mai sunt si oameni care nu inghit KGB-ul transformat in FSB si nici manipularile unor fanatici plini de ura. Ca tot ai adus vorba…citeste-i biografia neromantata a lui Ilici, de aceasi sorginte ca si ceilalti enumerati :

          http://downloads.members.tripod.com/~Fratiile_de_Cruce/ion-iliescu.htm

          Esti acreditat pe blogul asta sa etalezi ineptiile penalopeceopesediste ? 😀 Te omori degeaba !

        • lucaman Says:

          Sfarma……….daca tot e sa vorbim despre securisti ,cred ca proaspata alianta PNL-PC poate fi numita si alianta securistilor.

          Printre pesedisti circula vorba ca la ei sunt ofiterii iar la PNL turnatorii.

          Zilele astea poti vedea in toata splendoarea noua alianta.Realizezi cat de fericiti sunt simpatizantii liberalilor (mai ales cei care au facut puscarie politica )cand se trezesc aliati cu securistii .

          In rest ti-am mai spus,eu vorbesc in articol despre spionii KGB care actioneaza in tara noastra.

          Despre securitate te invit sa il intrebi pe Voiculescu-felix.

  4. Sfarma -Piatra Says:

    Nu dau 2 bani pe ILICI al vostru !
    Ce am vrut sa spun,si voi nu prea intelegeti sensurile,este ca ATUNCI CIND V-A CONVINE VOUA,SECURITATEA E BUNA SI PATRIOATA SI MINUNATA!!!
    Cind apar lucruri despre Base de la ACEIASI SECURITATE,NU MAI E BUNA,PATRIOATA SI MINUNATA !!!
    E rea!
    Stati in continuare si razboiti-va cu fantasmele voastre ! Ian Flemming v-ar invidia daca ar fi trait!

    • lucaman Says:

      Nici eu nu dau 2 bani pe ILICI al vostru……psd-pnl-kgb…..

      Cand apar lucruri despre Basescu in care el sa fie agent secret al unei puteri straine ?

      Despre fantasme….ma vad nevoit sa reiau raspunsul de mai sus……..

      Am citit declaratiile lui Ponta, legate de dorinta lui de a ne trage spre Rusia si China si mi-am amintit ce anume il leaga… sau ce anume il indeamna sa o faca.

      Socrul ….agent rus…..

      Nu eu l-am obligat sa declare pe Hotnews toate lucrurile astea….

      Crezi ca unui om politic, caruia inca din opozitie ,trebuie sa ii ascundem sub pres mizeria… va fi un premier sau un presedinte bun? Va fi unul santajabil cu siguranta…si cine stie cine vor fi cei care il vor santaja si ce anume ii vor cere sa faca?….pot fi chiar rusii sau… si altii.

      Tu ca alegator ti-ai dori ca presedintele tau sa fie asa? Ori premierul sau un parlamentar…..?

      Eu unul ,nu.

      Ura nu e un argument totusi,ca sa votezi un asemenea personaj,cunoscand si aspectele de mai sus.

    • Codreanu Says:

      @Sfarma…

      Arhicunoscuta metoda de a baga in aceeasi oala, atat pe turnatori cat si pe cei care-i demasca spune absolut totul despre intentiile dvs si (mai ales) despre “tiparul” in care ganditi!

    • alexa Says:

      Nu cred ca Ian Flemming ar fi scris cu doua indentitati pe blogul asta, fiindca s-ar fi prins din start ca nu suntem din Braila ! 😀

  5. ceaikovski Says:

    mai sunt nume draga Alexa din ASE, dar au stat mai in spate, nu s-au afisat asa…
    De fapt, daca ma gandesc bine… cel putin 10 profesori erau in “buletinele informative” ale SMB 🙂

    • alexa Says:

      Picule, sa facem lista completa. Vrei ?

      • ceaikovski Says:

        Da-i dreaq, ca sunt niste bosorogi penibili. Poanta e ca au crescut la sanul lor fii care acum sunt la BNR, si peste tot, prin locuri STRATEGICE…
        Din partea mea, n-au decat sa MOARA INECATI CU BANII FURATI iar copiii lor sa consume droguri pana ajung niste tarfe.
        Faptul ca au semnat si au turnat, ma lasa rece acum, e doar o chestie de moralitate.
        Tocmai ei sunt cu gura mare la TV dand lectii de moralitate si acuzand pe altii ca sunt securisti.
        Daca securistii isi faceau doar treaba, turnatorii o faceau de placere. E ca in viata: nevasta se foote din obligatie, coorva se foote de placere.
        Deci, pt mine, aceste persoane sunt tarfele neamului, coorvele care se prostitueaza cu orice sifilitic pt bani sau de placerea de a avea putere asupra unui om de rand.
        Astia merita sa fie impuscati.
        Restul insa, corciturile lor, sunt mult mai primejdiosi. Pt ca sunt infinit mai prosti, mai lacomi, mai amorali.
        Politica intregului mapamond se duce dracului, toti presedintii sunt din ce in ce mai cretini, cresc taxele la universitati in strainatate, ca omul de rand sa nu mai aiba acces, ca deh, e greu de condusa o gloata desteapta de niste cretini.
        Fac din intregul mapamond un joc, gen grepolis, unde ucid, mint, fura, LEGAL si sub motivatii din cele mai diverse.
        Eu ma bucur ca imbatranesc si o sa mor peste aprox 20 de ani. Te rog sa ma crezi ca NU VREAU SA TRAIESC SA VAD CUM AUNGE MAPAMONDUL!

  6. Emil Says:

    @Sfarma piatra cu capu’?
    Alb sau negru, buni rai
    Imi aduce aminte de Tov. Iliescu care prin ’90 se referea (vorbind de legea lustratiei) la cei “4 milioane de membrii de partid”, egali cu Domnia sa.
    Cat despre Securitatea BUNA sau REA, nu e o chestie asa de simpla, decat atunci cand “sursele” vorbesc despre securistul Basescu. Altfel? Niste nemernici.
    Si asa un tradator al poporului roman, Pacepa, a ajuns in mintea unora erou national.
    Sa fie Sfarma Piatra&Co. pe aceeasi “lungime de unda”?
    Emil


Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: