Vreau sa-l votez pe Geoana! Exercitiu de masochism.

În chestiunile mari, în acelea de ordin moral care stăpânesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare şi naţionalitate, nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor. (Ion I.C. Bratianu)

20 si ceva si, implicit, multe alte motive pentru care l-as vota pe Geoana:

1. Fiindca imi place cum vorbeste atat de apasat despre sine (ca presedinte care va aduce “echilibru acestei ţări”, “stabilitate politică acestei ţări şi (…) idei proaspete”, ca diplomat, ca “om educat, civilizat, modest”) incat imi aduce aminte de un narcisist patologic. Daca nu as sti ca el, ca persoana, nu este altceva decat o fatada a celor carora nu le place sa se afiseze public, m-as ingrijora cu adevarat… dar asa imi imaginez ca e doar o frustrare trecatoare.

2. Fiindca a stiut sa ascunda bine, bine de tot vizitele la Moscova, prin urmare se “mandreste” cu felul in care a cersit pe acolo ajutor si cu cei ai caror interese le-a servit (Iliescu, Patriciu si cine stie cati altii). Astfel sunt sigura ca domnia sa “poate garanta in orice moment angajamentele facute in fata cetatenilor si a cancelariilor straine”. El imi va restabili reputatia pe plan international, ma va transforma in sfarsit din cetatean european in cetatean CSI! Vom avea astfel “o singura Romanie” mica, dar neizolata, intr-o Rusie mai mare! (aplauze furtunoase)

3. Fiindca vreau ca traditia lui Ion Iliescu sa fie dusa mai departe, vreau ca Romania sa se intoarca din nou inapoi in timp, asa cum s-a intamplat si dupa Mineriade sau dupa evenimentele de la Targu Mures. Nu are sens sa ne pretindem o natiune civilizata atata vreme cat suntem in stare sa mentinem asemenea relicve in viata politica!

4. Fiindca vreau sa vad cum ii va epura el din administratia publica si din institutii pe toti cei care, fie si o singura data, au avut curajul sa spuna ca sunt de partea lui Basescu! Ei sunt cei care vor sa-l transforme fraudulos din “dictator” injurat pe toate posturile in victima, ei sunt cei care au votat pentru reducerea numarului de parlamentari in asa fel incat persoane mai mult sau mai putin vocale precum domnul Constantin Nita, cel mai aberant fiu al guvernului Boc, Georgian Pop, Sergiu Andon, Mihaita Calimente, Mircea Diaconu, Diana Tusa, Theodor Atanasiu, Alina Gorghiu, etc. sunt amenintate cu iesirea din Parlament! Si tot ei l-au urmat pe “matelotul” chior cand a impus votul uninominal! Pai cum sa nu-ti vina, domn’le, sa-i strangi de gat sau macar… sa-i “restructurezi”?

5. Fiindca vreau ca dosarele Revolutiei sa fie tinute in continuare la sertar si cei asemeni lui Tudor Greceanu sa continue sa moara in anonimat in vreme ce judecatori cu vechi state de plata pe la secu’ judeca dupa cum le dicteaza partidul.

6. Fiindca vreau ca Adrian Nastase sa fie declarat aprioric si etern inocent si mi-l doresc in guvern alaturi de Dan Nica, cel care se pricepe la furat arhive si de Marean Vaghelie, modelul meu intelectual. Eventual in ordinea urmatoare: Vanghelie (cu dublu portofoliu – Vice Prim-Ministru si Ministrul Culturii), Nastase (Ministrul Justitiei), Dan Nica (Ministrul Administratiei si Internelor). Of course, cu Klaus Johannis in frunte, neamtul strangator care a pus si el de vreo 6 case din salariul de bugetar, un Mesia dambovitean care poate l-ar fi vandut poate si pe Lazar pentru organe!

7. Fiindca vreau sa se mareasca din nou taxele si impozitele si sa fie pedepsiti exemplar si progresiv “nesimtitii” aia care isi permit prin forte proprii si prin nopti pierdute pe la serviciu sa aiba un salariu mai mare decat cei care stau cu mainile in san in spatele unui ghiseu si iti raspund in raspar cand ii deranjezi din vegetare. In felul acesta vor fi alungati si investitorii straini, adevarate capuse ale economiei patriei si se va instaura din nou dictonul “noi nu vindem tara decat apropiatilor nostri”.

8. Fiindca stiu ca domnul Geoana isi va vinde una dintre cele 3 case care apar pe numele lui sau al sotiei sale prin strainataturi numai ca sa-mi dea mine cele 20.000 de euro la venirea in tara. Astfel voi invata si eu sa fac “o distinctie clara intre declaratiile retorice, abile, usor lirice uneori” si cele care se constituie in promisiuni de-a dreptul penibile, imposibil de acoperit in realitate.

9. Fiindca nu mi-e rusine sa-mi vand votul pentru cateva sute de lei sau pentru un mic si vreau ca asistatii social sa ramana asistati social pentru ca domnul Geoana sa poata sa aiba la indemana o masa de manevra si peste 5 ani.

10. Fiindca mi se pare ca un personaj implinit este unul oarecare domn cu nume de cod Felix care are tupeul sa incerce sa impuna agenda publica si sa se pretinda un model de om de afaceri. Vreau ca doamna Doina Cornea sau domnul Marius Oprea (sau oricare altul dintre “intelectualii lui Crin”) sa faca si ei pasul de a deveni prieteni cu acest personaj si de a constitui “polul democratiei din Romania” pentru ca domnul Emil Constantinescu nu a avut nicio jena.

11. Si daca tot vorbim de oameni de afaceri, voi vota cu Geoana fiindca stiu ca in felul acesta vor fi amnistiati fiscal si / sau reabilitati complet nu doar domnul Felix, ci si domnul Vantu si domnul Dinu Pat(u)riciu in contul carora sunt convinsa ca va trece lin restul resurselor care au mai ramas printr-o intamplare sau o amnezie de moment a guvernelor anterioare guvernului Boc in proprietatea statului. Si imi doresc sa cumpar sare in pachete inscriptionate Voiculescu si sa trimit scrisori pe calea… Vantului (oh nu, nu va ganditi la porumbei calatori!). Iar discutii precum aceasta, de pe blogul lui Dan Badea, vor putea fi preluate in prime-time si analizate laudativ de comentatorii cu voci extatice de pe Money Channel: http://badeadan.blogspot.com/2009/11/voiculescu-catre-patriciu-tot-ceea-ce.html

12. De asemenea imi doresc ca doamna Andronescu in timpul careia (in prima perioada de ministru in guvernul Nastase) un profesor cu aproape 2 catedre, titular, avea 280 RON salariul lunar, sa devina nu doar Presedintele Senatului ci si al tuturor comitetelor si comitiilor din Romania. Asa nu vom mai vedea nici picior de sindicalist in strada.

13. Voi vota Geoana fiindca imi plac la nebunie referirile sale la agricultura. Vorba sa “satul romanesc a fost prea multa vreme tratat ca o sursa de probleme” cand de fapt este o nesecata sursa se voturi. In cativa ani cu el in fruntea statului vom avea o productie record de papura pe care toti taranii o vor vinde la colhozul comunal. Pe nasturi

14. Si tot Geoana imi va implini visul de a avea un presedinte perfectibil in limba materna, ce “creiaza” dezacorduri oribile si ucide acuzativul cu obstinatie la fel ca predecesorul si aliatul sau Tariceanu, insa fin cunoscator al unor limbi de circulatie internationala. Urmatoarea pe lista sa va fi chineza?

15. Alaturi de Geoana viata imi va fi un spectacol permanent de sunet si culori… de la Adi Minune, trecand prin dansatoarele exotice ale ultra-rafinatului Mazare si pana la zambetul identic-ironic al unor prezentatori TV ca Dumitrescu, Stancu, Ursu, Firea, Gadea, Ciutacu, etc. Toti imi vor servi de dimineata pana seara doza zilnica de iluzii si ma vor tine anesteziata, se va termina cu scandalul continuu sustinut de “marinerul beat” nu prin implicare ci prin simpla lui existenta, va fi, in sfarsit, un consens national in privinta celor care trebuie elogiati pentru maretele realizari!

16. Cu Geoana alaturi ma voi putea inscrie in programul locuinta pentru tineri si voi astepta cateva zeci de ani pentru a se incepe constructia ei. Insa ma voi consola cu faptul ca pot concepe in Romania “cei mai fericiti copii din lume” si cand voi fi sexagenara!

17. Alaturi de Geoana voi primi medicamente prin posta fara ca nici macar sa am guturai. Sunt convinsa ca in marea lui intelepciune domnul Geoana ii va convinge pe toti farmacistii din Romania sa le livreze gratis (si prezervativele?)! Ba chiar o sa-i determine sa se ofere voluntari sa cultive toate florile pentru ceai in jurul tuturor soselelor patriei… vom avea cel mai frumos musetel si coada a soricelului din lume! In felul acesta voi merge la spital numai cand voi simti cu adevarat ca trebuie sa-mi fac testamentul!

18. Voi acorda oamenilor lui Geoana respect chiar daca nu voi primi nimic in schimb. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce gelos va fi John Stuart Mill cand isi va da seama ce fatal si-a gresit filozofia!

19. Fiindca cred cu tarie ca o tara se conduce cel mai bine prin santaj. Santaj cu dosare, santaj de presa, amenintari cu pierderea locului de munca sau a altor avantaje. Romanii nu au functionat niciodata bine in democratie, le trebuie o mana de fier si Geoana poate fi un agent al acesteia! Prevad ca alde’ Rosca&Chirieac vor fi medaliati pentru merite deosebite in consolidarea sistemului.

20. Fiindca imi doresc sa nu mai vad nicio padure in Romania. Strica aspectul! Sa-i lasam pe cei de la UDMR si pe Marian Oprisan sa lucreze si sa curete in pace!

21. Fiindca mi se pare o prostie sa te zbati si sa studiezi cand ai putea sa intri in PSD si sa accezi la functii de conducere imediat, indiferent cat de slab pregatit si / sau istericos esti. Dovada, Lia Olguta Vasilescu, o minunata oratoare si vajnica sustinatoare a opiniilor oricui o trimite prin parlament…

22. Fiindca imi doresc (re)intrarea in Parlament a produselor marca Hrebenciuc: Vadim Tudor si George Becali. Mi se pare nostim sa purtam cearceafuri cu lozinci ori de cate ori se nimeresc pe la noi nescaiva invitati de marca. Sa le aratam ca in asta constau traditiile romanesti si cum fiecarui roman normal trebuie sa-i fie rusine ca este patriot si automat asociat cu aceste personaje de balci. Noi trebuie sa spunem in cor ca Romania este o tara urata si ca singurii oameni care o mai lumineaza sunt domnii Geoana si Crin Antonescu! (aplauze indelungi)

23. Fiindca mi se pare fascinant sa ridici insulta la rang de arta, asa cum fac sustinatorii domnului Geoana si domnul Geoana insusi cand vorbesc despre adversari. “Nemernicii dracului” este o sintagma mult prea blanda pentru cei care indraznesc sa comita un delict de opinie in Romania, asa ca astept mandatul domnului Geoana pentru a se face liniste! Ah si ce liniste suava va fi, nimeni nu va mai avea de ce sa protesteze fiindca domnul Geoana va face totul pentru ca la robinet sa curga in loc de apa rece lapte si in loc de apa calda miere. Si vom fi cu totii foarte albi si foarte lipiciosi… ceea ce evident, va asigura o solidaritate si mai mare intre oameni.

24. De asemenea voi vota cu Geoana fiindca a reusit sa-i faca pana si pe liberali sa uite de traditia lor politica si de suferintele inaintasilor. Parafrazandu-l pe Mircea Cartarescu, imi permit a spune ca PNL a devenit de-a dreptul “Orbitor [in postura de] aripa dreapta” a PSD. Dar pana la urma cine are nevoie de PNL? Ii vom pastra de la ei doar pe politicienii de marca: Calin Popescu Tariceanu-Sterling, Norica Nicolai, Ioan Ghise, Ludovic Orban, Crin Antonescu! Cei cu mentalitate de invingatori reusesc [in PSD], sa luam exemplu de la Bogdan Olteanu care deja este in conducerea Bancii Nationale! Ah ce viitor luminos vor avea si ceilalti!

25. Geoana va crea locuri de munca… in agentiile reinfiintate de care se va ocupa personal, impartind cu liberalii locurile cele mai caldute, astfel incat succesul de tip Necolaiciuc va fi din nou posibil in Romania! Cu diferenta ca fericitii investiti in functii nu vor mai trebui sa se gandeasca la vreo tara care nu are tratat de extradare, ci vor putea sa-si lase averea in Romania, ba chiar sa transfere banii din off-shore-uri inapoi pentru a se putea bucura mai apoi cum se cuvine la batranete, dupa o viata de lupta pe terenul alunecos al spagii si al compromisului.

26. Societatea “civila” va avea tot ce isi doreste… Parvulescu va apara democratia cenzurand Internetul, Alistar va primi o noua casa de la PSD, probabil una cu peretii transparenti, iar Mircea Toma isi va implini visul de a aparea gol pusca pe sticla in corespondenta sa zilnica de la sediul din Kiseleff.

…. Prin urmare voi vota Geoana fiindca vreau liniste, nu mai vreau sa aud nimic din ceea ce se intampla in culise. Vreau sa vad cum tot ce detest mai mult in politica si cum oamenii pe care ii dispretuiesc profund ajung din nou in pozitii de comanda, dar vreau sa fiu oarba la consecinte. Vreau sa vad cum incompetenta crasa si prostia vor conta mai mult decat o diploma universitara daca sunt insotite de slugarnicia cuvenita. Vreau sa simt cum ma sufoca birocratia si indolenta sistemului si sa imi doresc sa ma fi nascut oriunde altundeva, incapabila de cea mai mica farama de patriotism, privind in schimb cu ochii goi la ecranul televizorului pe care se vor labarta “patrioti” adevarati ca Adrian Paunescu, Cosmin Stefanescu, in fine, toata gasca de oratori. Vreau sa vad in jurul meu cum, vorba Alexei, gena comunista se transmite din tata in fiu, ca o bizara mutatie a ADN-ului, perpetuand “omul nou” ca un blestem si cum nostalgicii de astazi ai regimului vor continua sa afirme ca victimele au fost doar imbecili incapabili sa recunoasca “realizarile marete”. Vreau sa privesc cu teama la Rusia si sa stiu ca depind total de ea (poate ca in curand ma voi apuca si eu de demonstratii, asemeni celor organizate de tineretul lui Putin).

Acum va fi liniste, voi stinge lumina. Noapte buna Romania, oriunde si oricine ai fi!

Nu uita, inainte de a inchide ochii, sa faci un exercitiu si sa-ti imaginezi un viitor cu Geoana… poate nu-ti va placea perspectiva.

p.s. toate citatele, cu exceptia celui dintai, sunt luate de pe blogul lui Geoana din diverse articole. http://www.mirceageoana.ro/ nu am considerat necesar sa iau si restul datelor (titlu, data, s.a.m.d.) fiindca sunt toate la fel.

Advertisements
Explore posts in the same categories: demontarea manipularii, ferma animalelor, politic-oase, sindromul melcilor

30 Comments on “Vreau sa-l votez pe Geoana! Exercitiu de masochism.”

  1. analizaexistentiala Says:

    Amanda, suntem aproximativ in acelasi loc din care am plecat acum 20 de ani. Faptul ca o suma de oameni considera perimate si absurde paralelele sau referirile la istoria noastra recenta, dovedeste ca traiesc intr-un plin proces nevrotic de negare. Din experienta mea in analiza fenomenelor care stau la originea suferintei, pot spune ca intotdeauna exista o coerenta interioara, o legatura evidenta, de cele mai multe ori fascinant de semnificativa.
    In urma cu 20 de ani, in urma unor dezvaluiri sporadice si nesistematizate aparute in tot acest rastimp, un numar semnificativ de cetateni romani(unii vorbesc de 30-40%) isi “turnau” la securitate prieteni, rude , colegi, vecini, pentru diverse avantaje. Aceast fapt n-a murit,n-a disparut, nu s-a dizolvat in neant. Oamenii astia exista, traiesc printre noi, sunt parintii nostri, fratii nostri, sefii nostri, colegii nostri, vecinii nostri. Ceva foarte important pentru ei zace inca inchis si inaccesibil victimelor. Traiesc cu un secret periculos si dureros, traiesc cu frica dezvaluirii.
    Aceasta frica e unul din izvoarele urii.

    • amanda13 Says:

      ai perfecta dreptate. o sa-ti dau un citat care pe mine m-a impresionat extrem de mult: “Prostitution, black marketeering, and informing on one’s neighbors and friends all had such a deep-rooted tradition in Romania that there was a charming naturalness and innocence about it. First you were shocked. Then, after a few weeks in Romania, you gave in to the environment. A perverse side of your nature allowed you to fall in love with the country and the people. You even thought that, perhaps, the Romanian possessed a peculiar wisdom about life and survival that the rest of the world lacked. And thus you would begin to understand” (Robert D. Kaplan, Balkan Ghosts, Picador, New York, 2005, p. 81).
      Acesta este numai o fraza dintr-o carte a unui corespondent de presa strain care a venit in Romania in ’90. Intreg capitolul despre Romania este la fel de socant (cartea s-a tradus si la noi)… e interesant sa-l citesti si sa faci o comparatie intre Romania de la inceput si cea de acum.

      Da, frica naste ura fiindca amandoua sunt la fel de irationale, cea din urma proprie celor speriati ca ar putea sa-si piarda unele avantaje sau onorabilitatea de suprafata si care reactioneaza pe principiul “cea mai buna aparare e atacul”.

      • analizaexistentiala Says:

        Amanda, o sa fac rost de carte, sunt convinsa ca e interesanta. Avem o multime de impresii semnificative de la multi “straini” care au intrat in contact cu spatiul nostru cultural.
        Ce folos, nu da nimeni nimic pe aceste observatii, le folosim cand ne convin, in rest le ignoram.

        Uite ce spune Tom Gallagher

        “….in ciuda suspiciunii istorice a romanilor fata de Rusia, nu este exclus ca reprezentantii puterii de la Bucuresti sa-si lege interesele economice, in special cele energetice, de Rusia, si sa devina un cap de pod al influentei Moscovei in UE. In acest caz, conchide autorul, in loc ca Europa sa occidentalizeze una din granitele sale, Romania ar putea contribui la erodarea Uniunii Europene din interiorul ei.”

  2. Gino Says:

    Servus! Da, si eu vreau sa votez cu Geoana dar sado-masochist cum ma stiu cu siguranta imi voi refuza aceasta satisfactie!

    • amanda13 Says:

      servus Gino, mi s-a parut chiar fain ca Sibiul a votat cu Basescu. Asta arata foarte clar cat de destupati la minte sunteti voi, cei de acolo!

      • Gino Says:

        Multumesc de aprecieri Amanda. Sper sa nu te fi grabit cu ele, asa cum stiu eu ca putem fi consecventi. Contactele mele de azi cu unii votanti liberali(20-30 de ani) au fost dezamagitoare, cred ca o buna parte din ei nu vor vota in turul doi, dar o sa vedem atunci.

  3. Alexa Says:

    Ah Amanda, iti multumesc pentru articolul asta. Eu n-am putut, nu am avut vreme..
    Gena asta se va transmite si liberalilor, dupa cum se vede ! In anul de gratie 2009, Romania se indreapta spre un nou comunism in cunostiinta de cauza, in era internetului si a informatiei. Sintagma cu informatia si puterea tinde sa devina un shift de paradigma la romani. Ramane valabila cealalta cu somnul ratiunii…care naste Geoana presedinte…

    • amanda13 Says:

      cu placere Alexa, ma sperie teribil ce citesc in ultimul timp prin jur:

      Au inceput sa se miste…

      Exclusiv HotNews.ro

      Sorin Ovidiu Vantu: M-am intalnit in aceasta dimineata cu Dinu Patriciu. Am discutat oportunitati de afaceri
      de Dan Tapalaga HotNews.ro
      Miercuri, 25 noiembrie 2009, 11:14 Actualitate | Esenţial

      Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu s-a intalnit la resedinta sa din strada Paris cu Dinu Patriciu, potrivit unor surse HotNews.ro. Contactat telefonic, Sorin Ovidiu Vantu a declarat ca s-a intalnit in aceasta dimineata cu Dinu Patriciu pentru a discuta “oportunitati de afaceri”. Vantu a refuzat sa dea detalii, precizand insa ca n-a discutat despre o eventuala vanzare a trustului Realitatea catre Dinu Patriciu. Intalnirea Vantu-Patriciu are loc dupa ce mai politicieni ca Adrian Nastase si Theodor Melescanu s-au intalnit luni cu omul de afaceri liberal.

      Potrivit informatiilor HotNews.ro, Sorin Ovidiu Vantu s-a intalnit marti seara cu Dinu Patriciu, insa omul de afaceri sustine ca intalnirea a avut loc in miercuri dimineata. “Ne-am intalnit in dimineata asta. A fost o intalnire normala, intre doi oameni de afaceri. Ne mai ocupam si de afaceri, dragul meu, ha, ha, ha, ha” (se amuza copios).

      Intrebat daca a discutat despre o eventuala vanzare a trustului Realitatea Media, Vantu negat si a catalogat drept barfe informatiile potrivit carora Dinu Patriciu ar fi interesat de achizitionarea trustului sau ca l-ar fi imprumutat. “Este trustul familiei, este mostenirea pe care v-o las voua, poporului roman”. Intrebat daca s-au mai intalnit pe durata campaniei electorale, Vantu a raspuns: “Stati putin, ca nu suntem iubiti, cand apare o oportunitate de afaceri ne intalnim”.

      Intalnirea Vantu-Patriciu are loc dupa ce mai multi politicieni s-au intalnit luni cu omul de afaceri liberal. Potrivit Academiei Catavencu, Theodor Melescanu, Adrian Nastase si Sorin Rosca Stanescu s-au intalnit luni, 23 noiembrie, cu Dinu Patriciu la fundatia acestuia. Contactat de HotNews.ro, vicepresedintele PNL, Theodor Melescanu a confirmat intalnirea pentru HotNews.ro si a declarat ca a discutat masuri si strategii economice care ar urma sa fie aplicate in viitorul Guvern al Romaniei.

  4. amanda13 Says:

    @ analizaexitentiala, da. asta vrea jeana, marele “diplomat”. nu m-as mira ce exact asta sa fi fost agenda vizitelor lui.

  5. amanda13 Says:

    @ Gino, si eu ma inspaimant vazand ce scriu alti tineri pe net. sper sa nu fie cum vor ei fiindca altfel… uite aici o mostra de ce ne asteapta. citeste ce i-a scris trotzki lui niku. a inceput vanatoarea:

    http://nikuelektriku.blogspot.com/2009/11/ori-refondatzi-aliantza-da-intro-uniune.html

    • Gino Says:

      Am citit ce scrie Niku si mi se pare total nerealist. Nu ai ce sa le promiti acum liberalilor pentru ca nu ai cu cine vorbi. Antonescu a spus clar ca cei care vor negocia ceva o fac in nume propriu si vor fi dati afara. De fapt ce se intampla la liberali este o lovitura data de conducere corpului partidului, dar nu stiu daca timpul in care va fi receptionata ca atare va fi suficient de scurt ca sa produca efecte la vot. Din nesansa Basescu va fi din nou singur fara sa se poata baza pe altceva decat pe forta personalitatii lui si pe cativa oameni din echipa de campanie, in rest este la judecata buna-rea a alegatorului. Dar de fapt nu regret nu regret ca liberalii se comporta asa, cumva trebuia rupta pisica. Si mai cred ca PDL nu se implica suficient in campanie, dar asta-i alta poveste. Cu tineri cu simpatii liberale Basescu plateste pentru EBA, Ridzi si Udrea, intre trei si cinci procente cred, pe la noi. Dar sa nu fim tristi, zece zile este foarte mult si cred ca Basescu are multe de spus daca a acceptat patru intalniri televizate, deocamdata.

      • amanda13 Says:

        inteleg ce spui. si eu sper ca pe de-o parte Base sa castige, iar pe de alta parte PNL sa se dizolve in PSD. In felul acesta s-ar realiza polarizarea. Fiindca PSD nu va proteja PNL, ci va incerca sa-i submineze din interior fiindca au tot interesul sa distruga dreapta. ma rog, vom vedea…

        dar pe langa postarea lui Niku eu iti sugeram doar sa citesti un comentariu la blog, cel amenintator. fiindca asta e atitudinea la care trebuie sa ne asteptam in caz de succes Geoana…

        trist 😦

  6. Gino Says:

    Si apropo, pe blogul lui Niku detectez malware de o saptamana.

    • amanda13 Says:

      sa stii ca si laptopul meu a luat-o razna in ultimele zile si am stat pe blogul lui niku destul de mult fiindca imi place ca blog-roll-ul lui deschide ferestre noi, spre deosebire de al nostru. insa nu m-am gandit ca o fi malware…

      • Gino Says:

        Am apucat sa citesc ce a scris unu trotzky ceva cu posta dar ma scoate repede comp. de pe site. Am inteles ca ar trebui sa-si tina gura, dar noi nu punem la suflet chestiile astea, nu cred ca este ceva serios.

  7. amanda13 Says:

    @ Gino, ok am inteles si sper sa fie cum spui tu… insa am inceput sa ma ingrijorez.


  8. o analiza dura dar clara pt cei slabi de inger ce inclina spre a vota un prostanac sodomizat politic atat de catre ilici cat si de van der herghelie precum si de catre shobo hrebe…

    • amanda13 Says:

      multumesc mult si ma bucur sa va vad la noi pe blog! cred ca ne-am mai intalnit si pe alte forumuri…

      duritatea nu-mi este proprie, ci apartine in totalitate contextului politic din Romania. eu doar am incercat sa spun adevarul asa cum il vad eu de aici de departe si sa fac o sinteza.

      postarea mea vine din speranta ca luptand fie si in felul acesta voi putea intr-o zi sa ma intorc in tara fara sa-mi fie teama de ce voi gasi acolo.


  9. interesantă lectură, ar fi amuzant dacă n-ar descrie o realitate tragică (și foarte probabilă)

    • amanda13 Says:

      “probabila” ai definit bine termenul. deocamdata se afla numai in acest stadiu si depinde numai de noi sa reusim sa punem aceasta probabilitate la past tense.

      ma bucur sa va vad pe la noi, sunteti invitat oricand!

  10. turnofftheglory Says:

    Alexa, sa ii ia dracu pe gunoierii astia. Ma uit la CTP si vomit in direct si live.


  11. Draga Alexa,

    Iti scriu din Noua Zeelanda, ingrozit ca nu mai avem decat doua optiuni idioate, pe care ne batem ca niste idioti. Cu tot respectul, cred ca tu confunzi scrisul de calitate cu scrisul de dragul scrisului. Dublul standard se poate aplica si in acest caz, al Basescului atat de mic si amarat, izolat de poporul sau iubit, atacat de moguli si de toata lumea.

    De ce nu ai scris si despre cealalta fata a monedei? De ce nu ai scris nimic despre faptul ca Basescu, la alegerile precedente s-a declarat un comunist nenorocit? De ce nu scrii si despre plangaciosul Stolojan, despre inimaginabil de inteligenta Elena Udrea, despre superba Monica Macovei, despre mini-mogulasii Videanu, Berceanu, Manţog, Flutur, Boureanu sau Cocos.

    Cred ca trebuie sa trecem cu vederea şi Flota României sau casele nenumarate, asa cum trebuie sa ne facem ca nu stim de fratele Mircea Băsescu şi de clanul său, de fiicele lui, gata oricand sa pozeze alaturi de posterul lui Einstein (si cred ca se aduna de doua ori mai multi decat in partea cealalta).

    As avea atatea de spus despre nenorocitul asta dar trebuie sa fac doar o precizare: niciodata nu am facut parte din electoratul rosu de Romania, iar daca voi vota Geoana va fi doar ca sa il vad jos pe idiot si nu din dragoste sau respect fata de PSD.

    Cred ca Monseniorul se rostogoleste in groapa, vazand unde a ajuns tara asta, pe mana cator cretini. Eu sunt taranist de moda veche, din vremurile cand acest partid extraordinar lupta cu Iliescu, pe cand puricele se potcovea cu 100 de oca si Basescu era vajnic ministru al transporturilor (sic!).

    Si ca sa conchid, dovada ca este un tip de care Romania are “mare nevoie”, in continuare este faptul ca ne aflam in cel mai inalt punct al existentei noastre ca natie, gratie conducatorului iubit. Nu-mi amintesc vreun moment in care sa ma fi simtit mai mandru ca sunt roman!

    Sunt atat de trist ca trebuie sa explic aceste lucruri si ca trebuie sa-mi pierd si timpul sa scriu aceste tampenii, in loc sa am un timp de calitate scriind un articol bun, despre oameni seriosi. Ce putine optiuni avem, ce mici suntem ca romani!

    Cu respect, din Auckland Noua Zeelanda
    Cristi Dumitrache
    romanianpages@yahoo.co.nz

    • amanda13 Says:

      Daca tot vrei sa fim rigurosi, nu o mai ataca pe Alexa, articolul imi apartine si imi asum in totalitate ce am scris.

      Si este cat se poate de clar pentru mine pozitia pe care o adopti, este dreptul tau, votul tau… insa niciodata EBA nu il va putea egala pe Vanghelie, niciodata un Mazare nu va vorbi mai frumos decat Boureanu.

      Cat despre flota si case ai cazut in aceeasi greseala ca liberalii postaci… ignori ca dosarul flota a fost deschis de Nastase ca rafuiala politica si ca justitia a spus in ambele cazuri ca Base nu este vinovat. Lucru pe care aceeasi justitie a fost impiedicata sa faca in cazul Nastase…

      Monica Macovei nu se poate compara cu Weber, cu Alistar, cu Parvulescu sau Mungiu. Este o persoana care a confirmat si care a fost numita de unii, vai de ei, de pe la EU “femeia europeana a anului”. Ceea ce nu pot spune despre guresele Lia Olguta Vasilescu sau Aura Vasilescu.

      Si daca tot zici esti taranist de moda veche, strabunicii mei l-au ascuns pe Maniu trei zile cand comunistii umblau dupa el. Nu de alta, insa erau apropiati si le botezase lor, oameni simpli, copilul. Tocmai in amintirea lui NU voi vota niciodata cu stanga!

      cu acelasi respect,

      amanda13

      din SUA

      • Cristi Says:

        Draga Amanda,

        Acum imi pare rau ca mi-am exprimat opinia, e prea vitriolic totul in jur.

        Ma retrag si imi cer scuze pentru ca am o opinie.

        Regards din Noua Zeelanda

    • alexa Says:

      Te salut Cristi ! Bine ai venit pe blog ! Astea sunt cu astea defilam ! Si eu l-am votat pe Ion Ratiu, dar n-a fost sa fie, fiindca a venit Ilici ! Din pacate, eu nu pot sa fac ce faci tu. Cauza este simpla…mama a fost impuscata in cap in ’89. Ar insemna sa legitimez un criminal si pupilul lui, al carui tata i-a dat dosare acestuia, pe baza carora s-a catarat in politica. Sorry ! Nu am nimic cu optiunea ta.
      Mai viziteaza-ne !

  12. amanda13 Says:

    Cristi, nu iti cere scuze pentru ca ai o opinie, insa te rog sa-mi permiti sa mi-o sustin si eu pe a mea atunci cand o ataci. Atat si nimic mai mult. Si da, atmosfera este incarcata, tensiunea ne-a coplesit pe toti…

    Numai bine,

    Amanda


Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: