Voluntariatul ca exprimare de sine…

Janet ma saluta bucuroasa de cum deschid usa, imi spune ca i-am lipsit, ma intreaba ce mai fac. Zambesc la randul meu si ii raspund sincer ca mi-a fost teribil de dor de ea in aceste ultime doua saptamani in care nu am putut sa vin la biblioteca fiindca am avut cotul dislocat si simt cum ma invaluie caldura ei interioara, aceeasi caldura pe care am simtit-o cu ceva timp in urma cand am pasit pentru prima oara in cladirea micuta, cu numai trei incaperi ticsite de carti de la un capat la altul.

Atunci mi-a strans mana si mi-a urat “bun venit” ca nou rezident al orasului (oras este mult spus, locuim intr-o asezare de suburbie cu aproximativ 2000 de locuitori in care timpul curge cu mult mai incet decat in orasul mare aflat la 11 mile distanta) si, dupa cateva fraze politicoase, m-a invitat la un eveniment organizat o data pe an la ea acasa… o sarbatoare a toamnei in care se serveste specialitatea locului, o reteta speciala de pui prajit.

Imi aduc aminte ca am ramas uimita atunci de familiaritatea ei, insa in timp mi-am dat seama ca aceasta familiaritate nu are nimic artificial, ci este o deschidere fireasca a unei persoane rafinate care a calatorit pe aproape toate continentele lumii si care acum imparte in timpul saptamanii cu aceeasi pasiune sfaturi de lectura atat copilasilor cu mutre serioase care vin sa imprumute carti cu povesti, cat si adultilor pasionati de romane politiste, in vreme ce in week-end-uri organizeaza lecturi publice din clasici, din poeme si romane consacrate.

Nimeni nu o plateste pentru activitatile de week-end, dupa cum nimeni nu il plateste nici pe Randy care ma saluta scurt dintr-un colt in timp ce incep sa aranjez cartile in liniste, ocupat sa il invete pe un adolescent sa lucreze in Office. La randul sau a invatat sa faca asta candva tot de la un voluntar.

Cat despre mine… nici nu stiu cum s-a intamplat sa-mi ofer ajutorul, pur si simplu am citit anuntul mic de langa biroul lui Janet si i-am spus scurt la un moment dat “I could do that” si astfel, pe principiul “adopt a shelf”, am adoptat un raft al bibliotecii pe care il aranjez ori de cate ori am timp liber… a devenit responsabilitatea mea. Vorba aceea, imbin utilul cu placutul…

Cred ca niciodata nu am simtit ca apartin unei biblioteci ca acum… desi am trecut prin multe. In liceu ma refugiam in sala de lectura a unei biblioteci judetene chiar si atunci cand voiam sa chiulesc de la scoala, in facultate aveam adevarate “ritualuri” de biblioteca… mergeam sa citesc, fie pentru examene, fie pur si simplu “pentru mine”, aproape in fiecare zi. Aveam o ora precisa cand imi beam cafeaua de la un chiosc din apropiere, aveam prieteni “de sala” de lectura, aveam un loc al meu la o masa anume, pe care incercam sa-l “prind” in fiecare zi. Si fiecare biblioteca avea cititorii ei patimasi, oameni care uneori faceau naveta zilnic pentru a veni sa citeasca.

Insa nu am fost rugata niciodata sa pun si eu umarul la ceva, nu am fost intrebata ce interese am… singurele interactiuni de care imi aduc aminte sunt problemele pe care le-am avut cu unii dintre bibliotecarii plictisiti ce nu intelegeau uneori de ce le solicitam atatea carti, deranjandu-i din vegetare. Asa ca acum cand a inceput sa imi placa voluntariatul, privesc inapoi si imi dau seama cate posibilitati am pierdut… ce usor ar fi fost sa mi se solicite ajutorul si sa-l ofer.

Ideea de voluntariat aici este una foarte serioasa, inca din clasele primare copiii sunt incurajati sa participe la astfel de activitati. Mie mi s-a potrivit acest ajutor mic dat bibliotecii, insa sunt oameni care organizeaza din placere evenimente in care implica toata comunitatea (de la jocuri de baseball pana la serbari gen “zilele orasului”) sunt studenti care in urma unei selectii riguroase sunt incurajati sa lucreze pentru decani pro-bono, numai pentru a dobandi experienta, sunt mici formatii de muzicieni amatori care incanta o mana de oameni stransi intr-o sala a scolii vineri seara, sunt grupuri de persoane si fundatii care ajuta persoanele aflate in nevoie (de la nevoi materiale si pana la situatii de viata, de tipul pierderea unei rude / prieten, divort, etc.).

Nimeni nu protesteaza si nimeni nu considera ca astfel este folosit, dimpotriva, a fi voluntar, a fi implicat intr-o activitate care ti se potriveste si care te face sa te simti bine, este si un motiv de mandrie.

A trebuit sa trec oceanul pentru a-mi da seama cat de departe este voluntariatul de munca patriotica si cata bucurie iti poate oferi ideea de a face ceva conform cu pasiunile tale care ii ajuta si pe altii in acelasi timp. Cat de ok este sa te exprimi pe tine insuti facand ceva care nu-ti aduce niciun beneficiu material, insa care iti reflecta interesele si personalitatea. Ciudat, nu-i asa?

Explore posts in the same categories: vocea diasporei

Tags: activism, activitati, adolescenti, adulti, biblioteca, carti, cititori, comunitate, copii, familiaritate, fundatii, inspiratie, lecturi publice, oameni, pasiune, personalitate, povesti, red tube, redtube, romane politiste, spam, SUA, tineri, trafic, USA, usa negasita, voluntar, voluntariat, zilele orasului

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.