„Ziua” noastră, cea de toate zilele.
Greu mai poţi găsi în lexicon un cuvânt atât de des rostit. Cu o încărcătură mirobolantă uneori, absconsă câteodată, dominat de o platitudine nemeritată de cele mai multe dăţi, el, cuvântul „ziua” se tăvăleşte prin cotidianul contemporan de parcă ar vrea să pară că are vreo legătură cu acesta.
„Ziurel de ziuă”, ne vine din adâncul sufletului şi al Maramureşului, prin vocea aproape sacră a canadianului românizat, Hruşcă.
„Zi de vară, până-n seară”, ne sunt livrate la domiciliu basmele lui Ispirescu.
„Ziua” în care ne-am născut marchează irefutabil tot parcursul trecerii noastre uşor înfiorate, prin cartea de oaspeţi a Terrei.
„Vine o zi” ne spun Holografii, cu gândul la inevitabil.
Ameninţarea „Zilei de apoi”, este cea la care reflectă cu justificată spaimă toţi păcătoşii lumii.
Lumea a fost creată în 7 „zile”.
Aş putea continua cu exemplificarea importanţei acestui cuvânt, multe „zile” de acum înainte.
Doresc doar să aduc în atenţia voastră, faptul că se găsesc printre noi, locuitorii României, unii care ţin să-i arunce în derizoriu semnificaţia. I-aş numi aici pe cei care şi-au intitulat emisiunile „sinteza zilei” şi „punctul pe zi”. Ultima titulatură îmi pare atât de forţată, încât nu i-o pot atribui decât lui Dummy, cel care în demenţa-i caracteristică, îşi imaginează că poate inventa perpetuu, teme şi termeni, de-a dreptul hilar(e)i, aidoma liceanului ieşit pe furiş la o ţigară. Nu o dată, m-am gândit să le propun realizatorilor celor două emisiuni, să pună la cale un concept comun, doar se folosesc de aceiaşi invitaţi şi proclamă „zilnic” aceleaşi principii. Ar face astfel economie de personal, timp şi aparatură.
Amintesc doar în treacăt, publicaţia omonimă cu subiectul, fiţuica având pretenţia de cotidian independent. Atât de independent încât, declaratul fost patron este legat ombilical de (cel puţin) unul dintre mogulii presei române.
Explore posts in the same categories: politic-oaseTags: creatie, dummy, ganduri, holograf, hrusca, maramures, punctul pe zi, razvan dumitrescu, rtv, sinteza zilei, ziua, ziua de apoi, ziurel de ziua
You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.
August 28, 2009 at 8:28 am
“…Amintesc doar în treacăt, publicaţia omonimă cu subiectul, fiţuica având pretenţia de cotidian independent. Atât de independent încât, declaratul fost patron este legat ombilical de (cel puţin) unul dintre mogulii presei române.”
======
Zicea un tip despre care lumea spune ca a fost deştept, că trăim într-o lume relaivă.
Deci şi independenţa e relativă… Depinde faţă de cine.
August 30, 2009 at 6:08 pm
Superb Dorin ! Ce logica riguroasa ai si cu cata luciditatem si amaraciune ajungi la concluzia ca unele lexeme sunt trivializate de multi neaveniti, de pe sticla, din presa scrisa, nu mai borvim de cei din Parlament. Ce putem face si nu este o intrebare retorica. Cu o voce ferma, prin cuvinte simple, precise si clare sa nu ii lasam sa isi bata joc de cuvintele folosite si sa-i tragem la raspundere prin orice mijloace, fie expunandu-i oprobiului public fie ridiculizandu-i precum Alexa sau Alexandru prin stil pamfletar. Dar sa nu ne oprim,desi a persevera e diabolic, dar vorba nemuritorului “Gambetta”..scopul scuza mijloacele…
August 30, 2009 at 6:12 pm
🙂
Cine e Dorin?
September 1, 2009 at 4:47 pm
Gorro este ! Si ma bucur ca este printre noi ! 🙂
September 1, 2009 at 5:01 pm
Aha…
Deduc că el a scris postarea subiect… Frumos felicitări…
P.S. Pt. Dorin:
Asta nu înseamnă că am să admit vreodată că F.C.Timişoara = Poli Timişoara :D, în rest numai de bine …
September 7, 2009 at 5:06 pm
Blue, nicio problemă. Consider că părerile noastre, chiar dacă diferă, încap lejer în spaţiul mai mult decât generos al virtualului.
September 7, 2009 at 5:22 pm
OK…